What do you think?
Rate this book
Logodnicul
- GenresRomanian Literature
264 pages, Paperback
First published January 1, 1935
About the author
Hortensia Papadat-Bengescu
18 books64 followersHortensia Papadat-Bengescu a fost o prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.
Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Opera literară
Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.
Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.
Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.
Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Opera literară
Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.
Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.
Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
September 25, 2020
Mi-a plăcut cel mai mult dintre romanele Hortensiei Papadat-Bengescu. Am constatat cu uimire și dezamăgire că dl. Manolescu i-a consacrat două rânduri adunate la coada capitolului din Istoria literaturii, afirmând că nu prezintă niciun interes literar... Cartea are o acțiune mai coerentă decât ciclul Hallipilor și aceeași observație realist-naturalistă asupra indivizilor și a societății interbelice. Eroul principal e un tânăr pe cât de vanitos, pe atât de naiv, băiatul mamei, care nu e capabil să vadă mai departe de orgoliul lui. Se perindă în roman personaje bine conturate, ciudate, evident, ca toate personajele autoarei, lipsite de moralitate, egoiste și materialiste. Toate personajele, mai ales Nina mi se par tipuri umane ușor de recunoscut și în societatea de azi. O întorsătură ciudată a faptelor ar face cartea aproape tragică, de la jumătatea ei, dacă finalul n-ar răsturna iarăși această impresie...
February 22, 2023
O carte despre mica burghezie provinciala ajunsa intr-un oras mare, cu planuri multe, dar fara a cunoaste exact cum decurge viata acolo.
Costel, baiatul unui dascal instarit din Braila, vine in capitala cu dorinta de a ajunge avocat. Visul unei cariere infloritoare si a unui trai imbelsugat ii este dat peste cap de o relatie mai mult sau mai putin amoroasa.
Ca i-au fost stricate socotelile este o problema, dar adevarata tragedie este atunci cand, pentru dragoste ajung oamenii sa sufere si chiar sa decurga la gesturi extreme.
Cine pe cine iubeste? Cine v-a suferi mai tare? Care este finalul acestei povesti incurcate si triste?
O carticica subtire, cu un subiect interesant si cred ca inca de actualitate.
Costel, baiatul unui dascal instarit din Braila, vine in capitala cu dorinta de a ajunge avocat. Visul unei cariere infloritoare si a unui trai imbelsugat ii este dat peste cap de o relatie mai mult sau mai putin amoroasa.
Ca i-au fost stricate socotelile este o problema, dar adevarata tragedie este atunci cand, pentru dragoste ajung oamenii sa sufere si chiar sa decurga la gesturi extreme.
Cine pe cine iubeste? Cine v-a suferi mai tare? Care este finalul acestei povesti incurcate si triste?
O carticica subtire, cu un subiect interesant si cred ca inca de actualitate.
November 29, 2022
Nostalgica dupa alte vremuri....
September 29, 2026
Logodnicul e un roman cu multă substanță dacă citim printre rânduri — care descriu și-așa destul de explicit trăirile fiecăruia — și ne concentrăm pe ce le determină pe personaje să se comporte așa. Am fost plăcut surprinsă că autoarea nu s-a limitat la o simplă "poveste de dragoste" — ceea ce, în literatura românească, e adesea o dramă care se rezumă la "cine aleargă după cine", "cine înșeală pe cine" etc. —, ci a optat să examineze aspecte din viața cotidiană care nu sunt asociate de obicei cu dragostea, dar care o afectează profund.
Romanul e o paradă de fel și fel de personaje. Avem fete și femei abuzate și abuzatoare, femei bârfitoare și iscoditoare, femei care se chinuie să-și câștige traiul fie prin competențe, fie prin darurile de la natură. Nici bărbații nu scapă de această analiză scrutătoare, deși raporturile dintre ei nu sunt tratate cu aceeași profunzime: perspectiva lui Costel e proeminentă în virtutea rolului său de personaj principal; alături de el mai există câțiva colegi de muncă ce-l bârfesc sau îi împrumută bani, "satirul" Ion Dragu (pe care Costel îl poreclește astfel cu acuratețe uimitoare, neștiind adâncimile depravării de care e capabil), și în final amicul dandy Lupescu, care învârte diverse prin fundal și despre care ne e dat să înțelegem că e implicat cu "boierul Dragu" nu numai în afaceri. Toți aceștia își dau târcoale în căutare de statut social superior, scut pentru diverse fărădelegi ilegale și/sau imorale, sau alinare pentru diverse suferințe sufletești, subminați iar și iar de propriile defecte — rezultatul fiind că se poate spune numai de personajele de la periferie că obțin ce vor.
Costel trece prin propria viață ca gâsca prin apă. Sosit la București direct din casa părintească de la Brăila, obișnuit să i se ofere totul pe tavă și desprins cu chiu, cu vai de fusta mamii la care tot tânjește să se întoarcă, Costel lâncezește câțiva ani în Facultatea de Drept, ieșind din ea ne-avocat când tatăl refuză să-l mai întrețină. În ciuda eforturilor de a fi "la modă" cu hainele și aspectul fizic, Costel este o fire retrasă și nu reușește să se facă plăcut nici măcar printre colegii de la bancă — abia Lupescu se mai înduplecă de el ocazional, el fiind tot cel ce i-o prezintă pe Nina. Veșnic nemulțumit, Costel se complace într-o existență ternă, cu idei fixe despre cum "ar trebui" să decurgă viața dar nefiind capabil (sau, în ultimă instanță, dornic) să facă ceva să-și schimbe situația. Titlul i se potrivește: Costel este prins, precum un logodnic între celibat și căsnicie, între două lumi: se consideră prea bun pentru munca de meseriaș, dar n-are ambiția să "dea din coate" să urce în ierarhie; vrea căsnicie fericită și liniștită, dar suportă batjocura infidelităților Ninei, pe care n-o iubește și de care îi e frică; are "ifose" de cosmopolit, dar e incapabil să se integreze în rândul bucureștenilor și ajunge să trăiască în subsol, în mahala; vrea să fie alături de părinți, dar așteaptă ca mama să-i găsească un rost la Brăila; vrea ca Ana să-i fie alături, dar nu într-atât încât să-i dorească, cu adevărat, binele. Un om stagnant, al contradicțiilor, care "ar vrea" dar se lasă mereu împins de la spate de la alții.
Surorile Dragu prezintă mai mult interes. Nina "Ninon" Dragu, cea mijlocie, e punctul de legătură între Costel și familia Dragu, al cărui sânge "apă nu se face". Între cele trei există un echilibru fragil pe care Costel nu-l pătrunde nici după ce Ana, înlăcrimată, îi povestește adevărul despre relația dintre ele și "Moșul" Dragu și îi cere iertare pentru vina care nu-i aparține dar care, totuși, o macină de ani întregi — o secvență tulburătoare la care Costel nu răspunde decât printr-un mormăit somnoros, lăsând-o pe Ana să-și ducă în continuare povara de una singură. De altfel, acest decalaj între cei doi se continuă când Ana recurge la un gest extrem iar pe Costel îl cuprinde brusc dragostea pentru ea, privind gestul făcut pe culmile disperării drept o onoare adusă lui; și, ulterior, când boala Anei devine prea grea ca s-o mai poată ascunde, iar Costel abia că observă după câteva zile cât de rău o duce femeia iubită.
Ana, sora cea mare obișnuită să fie "mama de nevoie", se consumă în tăcere, nu vrea să deranjeze pe nimeni, muncește ca o servitoare și se sacrifică fără a crâcni pe altarul căsătoriei altora. Mocnește uneori de furie față de Costel, de Nina, de propriul servilism, dar apogeul acestei uri este o acțiune îndreptată tot spre sine. În contrast, Ninei nu-i e frică să ceară și să urmărească ce vrea: o forță imprevizibilă a naturii, ea nu se lasă protejată de Ana, controlată de Costel sau înduplecată de Lucica. Spre deosebire de surorile ei, Nina "joacă" cu armele pe care le are (frumusețea, șarmul) nu numai pentru a le asigura șederea în casa "satirului", dar și pentru a scăpa ulterior din ghearele lui și a-și asigura un trai după ce mariajul cu Costel se năruie — chiar dacă acel trai depinde exclusiv de bărbații de care reușește să se lipească. Apare și dispare în narațiune după bunul plac, ținându-i pe toți (inclusiv pe cititor) cu sufletul la gură.
De remarcat e și îndemânarea cu care autoarea creează atmosferă și suspans: când Nina apare în scenă, aproape că-ți ții răsuflarea anticipând ce ar putea face, de cine s-ar putea lega, dacă se va mai întoarce acasă. Când Ana decide că s-a săturat de toate, va pleca pentru totdeauna din casă sau se va întoarce? Îi va spune Ninei ce crede despre ea, va refuza să mai joace rolul de servitoare? Per total, niciunul dintre personaje nu e complet "simpatic". Fiecare are defectele lui, extrem de evidente, care face traiul împreună un chin pentru toată lumea; totuși, chiar dacă cineva se întâmplă să plece de acasă un timp, se face cumva că toți ajung să graviteze iar, inevitabil aproape, unul în jurul altuia. Într-un fel, e comic cât de aproape sunt uneori de a-și mărturisi gândurile pentru a limpezi o situație, dar momentul trece și statutul se menține.
Mai sunt două personaje care, deși nu petrec prea mult timp în narațiune, tot o completează destul de semnificativ: Lucica și Mălina.
Sora cea mai mică, Lucica, nu are o prezență bine definită. E numită "obraznică" de Costel și Nina — nu se știe precis de ce, pentru că nu pare să facă cine știe ce ca s-o merite, în afară de a fi, poate, mai răsfățată decât surorile ei. Fiind minoră, ea nu se bucură de aceeași libertate ca Ana și Nina, și este mutată dintr-o parte în alta ca o piesă de mobilier. Ana o iubește ca pe propriul copil, Nina o urăște pentru apropierea de unchiul lor...tutorele care și "fuge cu ea" după ce frauda de care e vinovat e descoperită, după care nimeni nu mai pare să se gândească la ea decât ca "dracu gol".
Mama lui Costel, dăscălița Elena "Lina, Mălina" Petrescu, își face și ea apariția pentru a-și ajuta băiatul cu diverse, de la treburi prin casă la tragerea de sfori pentru a-i înapoia postul la bancă. Cu toată asprimea soțului ei, de care Costel nu e atât de apropiat, e clar că Mălina e capabilă să se impună, mai ales când e vorba de fiul lor. Relația ei cu Ana aduce puțin a cea dintre Getrude și Clara din Sons and Lovers a lui D.H. Lawrence, deși nu la fel de extremă: atâta timp cât are de-a face cu o fată "blândă", maleabilă, care nu-i ca Nina, Mălina e dispusă să coopereze — din contră, fiul ei e cel care n-o mai scoate pe Ana din "ce femeie, Mălina!", punând dorințele mamei în fața nevoilor viitoarei sale soții.
La o primă lectură mai superficială poate fi tentant să ne agățăm de aspectul monden, să-l compătimim pe "bietul" Costel pentru că e nevoit să suporte toanele Ninei, să o repudiem pe Ana pentru atitudinea de martiră, să o ignorăm complet pe Lucica pentru "obrăznicia" ei. Sub suprafață, însă, mocnesc multe teme care sunt tratate aici cu mai multă delicatețe și mai mult curaj decât în literatura vremii:
◾ Se poate spune că toate cele trei surori supraviețuiesc cum știu și cum pot, având în vedere uneltele pe care le au la dispoziție. Oare personalitățile lor nu au apărut ca răspuns la abuzurile suferite? Oare nu toate se confruntă cu furie, frustrare, neputință și le exprimă cum pot, inclusiv prin competitivitate?
◾ O tentativă de suicid este tratată cu mai multă seriozitate decât insipidul "a încercat să se omoare din dragoste", care în mod normal îi conferă o tentă patetică și absurdă, de "moft al femeilor sentimentale".
◾ Costel nu reacționează prin violență fizică la jignirile Ninei. Poate nu pare cine știe ce, dar față de cât de normal și acceptabil era să se recurgă la violență fizică pentru a controla femeile, e o schimbare destul de remarcabilă.
◾ Se atrage mult atenția asupra efectelor pe care le poate avea răsfățul excesiv al fiilor de către mame. Costel arată o dependență emoțională față de mama lui în ciuda anilor petrecuți singur la București, după ce și-a încheiat studiile (oarecum), și-a găsit de lucru și s-a și căsătorit (cu o femeie pe care Mălina n-a aprobat-o, chiar!).
◾ Problemele de sănătate ale Anei ocupă jumătate din roman, aproape tot timpul petrecut de ea și Costel în calitate de cuplu, și sunt descrise în amănunt. Suferinda suferă în fața ochilor noștri, spre deosebire de alte romane în care femeia bolnavă e expediată rapid pe drumul veșnic, menționându-se doar o dată sau de două ori, cel mult, că "nu-i e bine".
Totuși...când vine vorba de boala Anei și de cum reacționează ea și Costel la toate semnalele de alarmă? În special când o minte că va vorbi la spital pentru tratament? Aici chiar merită umplut Costel de zoaie. Recunosc, m-au apucat nervii și văzând cât erau dispuși să cheltuie pe servitori și "doftorii" și leacuri inutile, dar doctorul era "prea scump" — ceea ce, din păcate, se întâmplă și acum!
În final, cred că ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că autoarea nu a încercat să țină morală cititorului, să-i impună "aș nu e bine să faci". Logodnicul te lasă pe tine să condamni sau să absolvi după ce-ți sunt prezentate (mai mult sau mai puțin explicit) toate faptele — deși vei avea ceva de muncă, având în vedere că Costel nu e chiar cel mai perspicace om: până și servitoarea Nastasia și gazda Ida observă mai multe decât el!
Romanul e o paradă de fel și fel de personaje. Avem fete și femei abuzate și abuzatoare, femei bârfitoare și iscoditoare, femei care se chinuie să-și câștige traiul fie prin competențe, fie prin darurile de la natură. Nici bărbații nu scapă de această analiză scrutătoare, deși raporturile dintre ei nu sunt tratate cu aceeași profunzime: perspectiva lui Costel e proeminentă în virtutea rolului său de personaj principal; alături de el mai există câțiva colegi de muncă ce-l bârfesc sau îi împrumută bani, "satirul" Ion Dragu (pe care Costel îl poreclește astfel cu acuratețe uimitoare, neștiind adâncimile depravării de care e capabil), și în final amicul dandy Lupescu, care învârte diverse prin fundal și despre care ne e dat să înțelegem că e implicat cu "boierul Dragu" nu numai în afaceri. Toți aceștia își dau târcoale în căutare de statut social superior, scut pentru diverse fărădelegi ilegale și/sau imorale, sau alinare pentru diverse suferințe sufletești, subminați iar și iar de propriile defecte — rezultatul fiind că se poate spune numai de personajele de la periferie că obțin ce vor.
Cu ritmul vremii Costel făcuse cunoștință abia în momentul când intrase în bandă cu băieții cari îi dezvăluiseră din secretele vieții bucureștene. Obiceiuri pe cari le primise mai ales în teorie și în special în ce privește libertatea moravurilor sentimentale, iar mirarea lui, la început, se temperase din dorința de a fi băiat la modă.
Costel trece prin propria viață ca gâsca prin apă. Sosit la București direct din casa părintească de la Brăila, obișnuit să i se ofere totul pe tavă și desprins cu chiu, cu vai de fusta mamii la care tot tânjește să se întoarcă, Costel lâncezește câțiva ani în Facultatea de Drept, ieșind din ea ne-avocat când tatăl refuză să-l mai întrețină. În ciuda eforturilor de a fi "la modă" cu hainele și aspectul fizic, Costel este o fire retrasă și nu reușește să se facă plăcut nici măcar printre colegii de la bancă — abia Lupescu se mai înduplecă de el ocazional, el fiind tot cel ce i-o prezintă pe Nina. Veșnic nemulțumit, Costel se complace într-o existență ternă, cu idei fixe despre cum "ar trebui" să decurgă viața dar nefiind capabil (sau, în ultimă instanță, dornic) să facă ceva să-și schimbe situația. Titlul i se potrivește: Costel este prins, precum un logodnic între celibat și căsnicie, între două lumi: se consideră prea bun pentru munca de meseriaș, dar n-are ambiția să "dea din coate" să urce în ierarhie; vrea căsnicie fericită și liniștită, dar suportă batjocura infidelităților Ninei, pe care n-o iubește și de care îi e frică; are "ifose" de cosmopolit, dar e incapabil să se integreze în rândul bucureștenilor și ajunge să trăiască în subsol, în mahala; vrea să fie alături de părinți, dar așteaptă ca mama să-i găsească un rost la Brăila; vrea ca Ana să-i fie alături, dar nu într-atât încât să-i dorească, cu adevărat, binele. Un om stagnant, al contradicțiilor, care "ar vrea" dar se lasă mereu împins de la spate de la alții.
Costel care aștepta o scenă plină de demnitate, în care el avea și drepturi și dreptăți, vexat de a fi pus în inferioritate, descumpănit de râsul spontan, nu-și găsea atitudinea, nici cuvintele. Luase pălăria din cuier și ieșise.
Surorile Dragu prezintă mai mult interes. Nina "Ninon" Dragu, cea mijlocie, e punctul de legătură între Costel și familia Dragu, al cărui sânge "apă nu se face". Între cele trei există un echilibru fragil pe care Costel nu-l pătrunde nici după ce Ana, înlăcrimată, îi povestește adevărul despre relația dintre ele și "Moșul" Dragu și îi cere iertare pentru vina care nu-i aparține dar care, totuși, o macină de ani întregi — o secvență tulburătoare la care Costel nu răspunde decât printr-un mormăit somnoros, lăsând-o pe Ana să-și ducă în continuare povara de una singură. De altfel, acest decalaj între cei doi se continuă când Ana recurge la un gest extrem iar pe Costel îl cuprinde brusc dragostea pentru ea, privind gestul făcut pe culmile disperării drept o onoare adusă lui; și, ulterior, când boala Anei devine prea grea ca s-o mai poată ascunde, iar Costel abia că observă după câteva zile cât de rău o duce femeia iubită.
Mergea clătinat spre casă, capul aplecat înainteca să-și ajute pasul, să-și ducă mai curând undeva bucuria... [...] Mergea zâmbitor și șovăit — unii se uitau după el — mergea spre casă, o casă frumoasă, plutitoare, unde Ana avea să se întoarcă curând. Uitase de pierderea slujbei, iar pe Nina o înlăturase pentru totdeauna Ana cu un gest: se otrăvise pentru el!
Trecutul era șters, mirosul urât al legătoriei de cărți, miros din care i se făcea rău, se evaporase. Fericit, Costel își ținea anevoie echilibrul pe un plan pe care toate problemele se rezolvau cu aceeași cifră: găsise pe Ana! Trăise ani de zile la un loc cu Ana, ca prieten, ca amant, dar abia acum Costel se amoreza de ea. Se otrăvise pentru el! [...] Cum făcuse Ana una ca asta... Pentru el!
Ana, sora cea mare obișnuită să fie "mama de nevoie", se consumă în tăcere, nu vrea să deranjeze pe nimeni, muncește ca o servitoare și se sacrifică fără a crâcni pe altarul căsătoriei altora. Mocnește uneori de furie față de Costel, de Nina, de propriul servilism, dar apogeul acestei uri este o acțiune îndreptată tot spre sine. În contrast, Ninei nu-i e frică să ceară și să urmărească ce vrea: o forță imprevizibilă a naturii, ea nu se lasă protejată de Ana, controlată de Costel sau înduplecată de Lucica. Spre deosebire de surorile ei, Nina "joacă" cu armele pe care le are (frumusețea, șarmul) nu numai pentru a le asigura șederea în casa "satirului", dar și pentru a scăpa ulterior din ghearele lui și a-și asigura un trai după ce mariajul cu Costel se năruie — chiar dacă acel trai depinde exclusiv de bărbații de care reușește să se lipească. Apare și dispare în narațiune după bunul plac, ținându-i pe toți (inclusiv pe cititor) cu sufletul la gură.
Față de nervii surescitați ai Ninei, Ana și Costel aveau aceeași atitudine: o lăsau să țipe și tăceau, odată trebuia să sfârșească, mâncarea însă era rece și Costel, debil de stomac, nu suferea mâncarea rece. Ana i-o încălzea, dar Ana ar fi trebuit s-o mustre pe Nina și n-o mustra. Înainte Ana lua adesea partea lui Costel, acum însă o simțea de partea Ninei. Erau două surori și el era singur. [...] Nina începuse a lipsi mai mult; o așteptau uneori cu dejunul până la două, fiindcă le promisese că vine sigur. [...] Ana era neprețuită, dar mânca în grabă și supărat și își zicea că ar fi în adevăr mai bine să se cunune odată. Credea că atunci lucrurile se vor mai îndrepta. Ana trebuia neapărat să stea cu ei, nu se concepea altfel; Nina credea și ea la fel.
De remarcat e și îndemânarea cu care autoarea creează atmosferă și suspans: când Nina apare în scenă, aproape că-ți ții răsuflarea anticipând ce ar putea face, de cine s-ar putea lega, dacă se va mai întoarce acasă. Când Ana decide că s-a săturat de toate, va pleca pentru totdeauna din casă sau se va întoarce? Îi va spune Ninei ce crede despre ea, va refuza să mai joace rolul de servitoare? Per total, niciunul dintre personaje nu e complet "simpatic". Fiecare are defectele lui, extrem de evidente, care face traiul împreună un chin pentru toată lumea; totuși, chiar dacă cineva se întâmplă să plece de acasă un timp, se face cumva că toți ajung să graviteze iar, inevitabil aproape, unul în jurul altuia. Într-un fel, e comic cât de aproape sunt uneori de a-și mărturisi gândurile pentru a limpezi o situație, dar momentul trece și statutul se menține.
De la început [Ana] prețuise și menajase pe Costel; pe când Nina îl batjocorea; ea muncise pentru ei amândoi și răbdase să-i vadă însurați, ba chiar stăruise. O învolbura ura, se clătinau în ea drojdii de zece ori pe zi: de pildă, când Costel, vorbind cuiva de ea, spunea "cumnată-mea" ca de o străină sau când întreba de întoarcerea Ninei. "N-are să se mai întoarcă!" răspundea Ana în gând, și tot în gând: "Dar dacă într-o bună zi se întoarce!"
Mai sunt două personaje care, deși nu petrec prea mult timp în narațiune, tot o completează destul de semnificativ: Lucica și Mălina.
Sora cea mai mică, Lucica, nu are o prezență bine definită. E numită "obraznică" de Costel și Nina — nu se știe precis de ce, pentru că nu pare să facă cine știe ce ca s-o merite, în afară de a fi, poate, mai răsfățată decât surorile ei. Fiind minoră, ea nu se bucură de aceeași libertate ca Ana și Nina, și este mutată dintr-o parte în alta ca o piesă de mobilier. Ana o iubește ca pe propriul copil, Nina o urăște pentru apropierea de unchiul lor...tutorele care și "fuge cu ea" după ce frauda de care e vinovat e descoperită, după care nimeni nu mai pare să se gândească la ea decât ca "dracu gol".
Mama lui Costel, dăscălița Elena "Lina, Mălina" Petrescu, își face și ea apariția pentru a-și ajuta băiatul cu diverse, de la treburi prin casă la tragerea de sfori pentru a-i înapoia postul la bancă. Cu toată asprimea soțului ei, de care Costel nu e atât de apropiat, e clar că Mălina e capabilă să se impună, mai ales când e vorba de fiul lor. Relația ei cu Ana aduce puțin a cea dintre Getrude și Clara din Sons and Lovers a lui D.H. Lawrence, deși nu la fel de extremă: atâta timp cât are de-a face cu o fată "blândă", maleabilă, care nu-i ca Nina, Mălina e dispusă să coopereze — din contră, fiul ei e cel care n-o mai scoate pe Ana din "ce femeie, Mălina!", punând dorințele mamei în fața nevoilor viitoarei sale soții.
[...] dacă dascălul Petre, care era mai iute și mai aspru, spunea că astea sunt mofturi și că îl strică cu răsfățul, mamă-sa explica atunci că pe un băiat trebuie să-l cinstești din timp dacă vrei să se cinstească el singur și să ți-l cinstească alții. Mamă-sa era o femeie cum nu sunt multe, repeta Costel, și Ana credea lesne, era chiar uimită de felul cum fusese crescut Costel de acasă.
La o primă lectură mai superficială poate fi tentant să ne agățăm de aspectul monden, să-l compătimim pe "bietul" Costel pentru că e nevoit să suporte toanele Ninei, să o repudiem pe Ana pentru atitudinea de martiră, să o ignorăm complet pe Lucica pentru "obrăznicia" ei. Sub suprafață, însă, mocnesc multe teme care sunt tratate aici cu mai multă delicatețe și mai mult curaj decât în literatura vremii:
◾ Se poate spune că toate cele trei surori supraviețuiesc cum știu și cum pot, având în vedere uneltele pe care le au la dispoziție. Oare personalitățile lor nu au apărut ca răspuns la abuzurile suferite? Oare nu toate se confruntă cu furie, frustrare, neputință și le exprimă cum pot, inclusiv prin competitivitate?
◾ O tentativă de suicid este tratată cu mai multă seriozitate decât insipidul "a încercat să se omoare din dragoste", care în mod normal îi conferă o tentă patetică și absurdă, de "moft al femeilor sentimentale".
◾ Costel nu reacționează prin violență fizică la jignirile Ninei. Poate nu pare cine știe ce, dar față de cât de normal și acceptabil era să se recurgă la violență fizică pentru a controla femeile, e o schimbare destul de remarcabilă.
◾ Se atrage mult atenția asupra efectelor pe care le poate avea răsfățul excesiv al fiilor de către mame. Costel arată o dependență emoțională față de mama lui în ciuda anilor petrecuți singur la București, după ce și-a încheiat studiile (oarecum), și-a găsit de lucru și s-a și căsătorit (cu o femeie pe care Mălina n-a aprobat-o, chiar!).
◾ Problemele de sănătate ale Anei ocupă jumătate din roman, aproape tot timpul petrecut de ea și Costel în calitate de cuplu, și sunt descrise în amănunt. Suferinda suferă în fața ochilor noștri, spre deosebire de alte romane în care femeia bolnavă e expediată rapid pe drumul veșnic, menționându-se doar o dată sau de două ori, cel mult, că "nu-i e bine".
Din ce în ce mai mult i se părea că e acolo, la ele, în [strada] Popa Tatu... umbla la mașina de cusut... [...] spunea Ninei că nu poate da așa peste cap... Nu e gata bluza... n-a găsit gulerul!... Să aștepte... Vorbe, gesturi trăite cândva în camera lor de acolo, cu obiecte așa cum erau atunci, cu forma, cu relieful cu glasul lor.
Alteori urca scări după scări, ca să ajungă în biroul unchiului, urca scări de marmoră, cu preș roșu. Nu scările cum într-adevăr erau în Popa Tatu, ea însă le credea aceleași. Gătită cu o rochie de mătase neagră, calcă balansat, rochia fâșâie, dă din cap cu grație, pe cap are o coroniță... E o rochie a mamă-si și coronița de pe un portret al mamă-si de când era fată. Ea urcă gătită, zglobie, dar ultima treaptă se sfârșește în nori și atunci se oprește...
Iar urcă... cu cochetărie... în fugă... și iar scara se sfârșește în nori, albi, pufoși... Pe de lături sunt geamuri și prin geamuri se văd tot norim de puf, de vată... Acum stă iar în fața scării mai înalte, mai drepte, trebuia să-și dea gâtul pe spate ca să poată vedea scara înaltă, dreaptă... dar, când pornește a urca, picioarele i se înfundă în trepte moi, tot de vată... În loc să fie unduioasă, grațioasă, cu rochie foșnitoare de fai negru, e acum ea însăși un pachet mare de vată neagră.
Totuși...când vine vorba de boala Anei și de cum reacționează ea și Costel la toate semnalele de alarmă? În special când o minte că va vorbi la spital pentru tratament? Aici chiar merită umplut Costel de zoaie. Recunosc, m-au apucat nervii și văzând cât erau dispuși să cheltuie pe servitori și "doftorii" și leacuri inutile, dar doctorul era "prea scump" — ceea ce, din păcate, se întâmplă și acum!
În final, cred că ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că autoarea nu a încercat să țină morală cititorului, să-i impună "aș nu e bine să faci". Logodnicul te lasă pe tine să condamni sau să absolvi după ce-ți sunt prezentate (mai mult sau mai puțin explicit) toate faptele — deși vei avea ceva de muncă, având în vedere că Costel nu e chiar cel mai perspicace om: până și servitoarea Nastasia și gazda Ida observă mai multe decât el!
May 15, 2023
Cartea incepe incet, apoi devine interesanta. Este foarte interesanta dar absolut toate personajele sunt batute in cap intr-un fel sau altul. Let me explain.
Costel- personajul principal. Problema mea cu Costel este ca nu a depasit varsta mentala de 16 ani, desi el are undeva la 30 in carte si e functionar la banca. Omul meu Costel, are o relatie cel putin ciudata cu mama lui Melina....careia ii spune pe nume.....si repeta in continuu ,,Ce femeie e Melina''... :). Absolut toate femeile pe care le intalneste le compara intr-o forma sau alta cu Melina si ghici ce nimeni si nimic nu se compara cu Melina. Costel se marita doar pentru ca ii e frica sa o refuze pe Nina. Incearca. Dar pana la urma se vede maritat, traind unde nu ii place si intretinand o familie care nu e a lui.
Ana- Ana este pentru mine tipologia persoanei care te face sa simti ca vrei sa arunci cu ceva dupa ea. Vesnic martira in capul ei, vesnic ori casnica ori in suferinta, singurul lucru interesant despre Ana este trecutul ei si faptul ca moare. Atunci cand suferi o trauma cum e cea prin care fetele Dragu au trecut este normal, cred, sa ti se modifice personalitatea ori in Ana ori in Nina. Dar chiar si asa, aproape am inghitit acest personaj. Nu comunica mai nimic cu Costel; nici cand e suparata, nici cand doreste ceva, nici macar cand boala i se agraveaza.
Nina- Pot intelege de ce nu ai putea sa o placi pe Nina. In completa antiteza cu Ana, Nina este mereu in miscare, mereu exprima ce vrea si doreste si nu ii e frica de un scandal cinstit. Cred ca s-a dorit a o formula pe Nina ca poza egoismului suprem dar sincer, este singurul personaj care activ isi cauta o viata mai buna, nu se lasa prinsa si obligata de nimic si isi traieste viata asa cum considera mai bine indiferent de altceva/altcineva. Pentru asta, eu o consider pe Nina singurul personaj cu scaun la cap.
Melina- Desi personaj secundar, mi se pare ca Melina e cel mai reprezentativ personaj. Cu totii am intalnit cel putin o data in viata o femeie ca Melina. Genul de mama ``de baiat,, care este doar un fel de a spune complet si 100% toxica. L-a crescut pe Costel cu o grija excesiva ceea ce il face sa ajunga la varsta maturitatii si sa fie (don't come at me) un imbecil neajutorat. Pana si cand Costel isi pierde slujba, tot Melina vine de la Braila ca sa vorbeasca la banca sa il primeasca iar. Si grija asta se extinde si la sotul ei pe care il trateaza, scuzati-ma ca va zic, ca un handicapat divin (ba e neajutorat si nu stie sa stea 1 zi fara ea, ba e *dascal* si merita pupat unde nu rasare soarele).
Cartea mi s-a parut interesanta oricum. Poate as fi oferit mai multe stelute daca era cumva mai cuprinzatoare si mai elaborata pentru ca mi s-au parut grabite scenele importante (si nu am aflat ce s-a intamplat cu Anetta, a fost un plot abandonat mid book).
Costel- personajul principal. Problema mea cu Costel este ca nu a depasit varsta mentala de 16 ani, desi el are undeva la 30 in carte si e functionar la banca. Omul meu Costel, are o relatie cel putin ciudata cu mama lui Melina....careia ii spune pe nume.....si repeta in continuu ,,Ce femeie e Melina''... :). Absolut toate femeile pe care le intalneste le compara intr-o forma sau alta cu Melina si ghici ce nimeni si nimic nu se compara cu Melina. Costel se marita doar pentru ca ii e frica sa o refuze pe Nina. Incearca. Dar pana la urma se vede maritat, traind unde nu ii place si intretinand o familie care nu e a lui.
Ana- Ana este pentru mine tipologia persoanei care te face sa simti ca vrei sa arunci cu ceva dupa ea. Vesnic martira in capul ei, vesnic ori casnica ori in suferinta, singurul lucru interesant despre Ana este trecutul ei si faptul ca moare. Atunci cand suferi o trauma cum e cea prin care fetele Dragu au trecut este normal, cred, sa ti se modifice personalitatea ori in Ana ori in Nina. Dar chiar si asa, aproape am inghitit acest personaj. Nu comunica mai nimic cu Costel; nici cand e suparata, nici cand doreste ceva, nici macar cand boala i se agraveaza.
Nina- Pot intelege de ce nu ai putea sa o placi pe Nina. In completa antiteza cu Ana, Nina este mereu in miscare, mereu exprima ce vrea si doreste si nu ii e frica de un scandal cinstit. Cred ca s-a dorit a o formula pe Nina ca poza egoismului suprem dar sincer, este singurul personaj care activ isi cauta o viata mai buna, nu se lasa prinsa si obligata de nimic si isi traieste viata asa cum considera mai bine indiferent de altceva/altcineva. Pentru asta, eu o consider pe Nina singurul personaj cu scaun la cap.
Melina- Desi personaj secundar, mi se pare ca Melina e cel mai reprezentativ personaj. Cu totii am intalnit cel putin o data in viata o femeie ca Melina. Genul de mama ``de baiat,, care este doar un fel de a spune complet si 100% toxica. L-a crescut pe Costel cu o grija excesiva ceea ce il face sa ajunga la varsta maturitatii si sa fie (don't come at me) un imbecil neajutorat. Pana si cand Costel isi pierde slujba, tot Melina vine de la Braila ca sa vorbeasca la banca sa il primeasca iar. Si grija asta se extinde si la sotul ei pe care il trateaza, scuzati-ma ca va zic, ca un handicapat divin (ba e neajutorat si nu stie sa stea 1 zi fara ea, ba e *dascal* si merita pupat unde nu rasare soarele).
Cartea mi s-a parut interesanta oricum. Poate as fi oferit mai multe stelute daca era cumva mai cuprinzatoare si mai elaborata pentru ca mi s-au parut grabite scenele importante (si nu am aflat ce s-a intamplat cu Anetta, a fost un plot abandonat mid book).
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 10, 2022
În romanul ”Logodicul” de Hortensia Papadat- Bengescu descoperim personaje care au în minte imaginea unui viitor statut social superior, dar care se pierd pe drumul spre realizarea sa. Sunt victimele superiorilor, ale personajelor care se află deja în punctul la care ele doar aspiră să ajungă. Le lipsește forța și traseul clar stabilit.
Pentru Costel, ”haina face pe om!”. La fel și pentru Nina. Ea reușește să avanseze de la blana artificială la cea naturală, deși printr-o cădere de pe soclul purității și al naivității feminine. Afișează un comportament asumat. Felul în care i se arată la început lui Costel este chiar felul ei de a fi și prin acesta obține protecție.
Nina îl obosește și îl derutează pe Costel, logodnicul ales drept paravan. În scurt timp, Ana se bucură de șansa pe care o reprezintă acest bărbat adus în casa lor. Ana este sora cea mare dintre cele trei fete rămase în grija unui unchi cu situație materială bună. Ea le purtase de grijă și lucra pentru a le fi mai bine atât ei, cât și celorlalte două, Ninei și Lucicăi. Mai ales pentru cea din urmă se căia Ana de drumul pe care îl alesese micuța, căci o iubea ca pe fata sa. Dar munca reprezenta atât libertatea cât și forța Anei de a rezista încercărilor impuse de condiția lor de fete orfane și oropsite.
Dorița ei, felul în care ea consideră că va fi împlinită este prin căsătoria cu Costel. După plecarea Ninei, cei doi încep să se familiarizeze unul cu celălalt. Însă boala iscată parțial de această dragoste ascunsă le seacă puterile și economiile, fără a le da voie să evolueze din stadiul de victime.
Este un roman al stricăciunii sufletești și trupești. O dragoste naivă, o evadare aparentă dintr-un loc plin de amintiri neplăcute și încercarea de distanțare și de ignorare a persoanelor care până atunci le făcuseră rău nu le asigură lui Costel și Anei încrederea reciprocă, deși ambii fac eforturi. Mica lor familie se destramă înainte de a se fi închegat. La final, personajele rămase se complac în condiția lor inițială.
Romanul a apărut în anul 1986 la Editura Junimea și în cele 263 de pagini ale sale prezintă depersonalizarea, jupuirea afecțiunii și solidarității personajelor care nu și-au trasat clar modul prin care pot ajunge la statutul dorit. De fapt, ce nu înțeleg ele este că acest statut reprezintă un fel de a fi, un comportament, și nu un lucru fizic.
Pentru Costel, ”haina face pe om!”. La fel și pentru Nina. Ea reușește să avanseze de la blana artificială la cea naturală, deși printr-o cădere de pe soclul purității și al naivității feminine. Afișează un comportament asumat. Felul în care i se arată la început lui Costel este chiar felul ei de a fi și prin acesta obține protecție.
Nina îl obosește și îl derutează pe Costel, logodnicul ales drept paravan. În scurt timp, Ana se bucură de șansa pe care o reprezintă acest bărbat adus în casa lor. Ana este sora cea mare dintre cele trei fete rămase în grija unui unchi cu situație materială bună. Ea le purtase de grijă și lucra pentru a le fi mai bine atât ei, cât și celorlalte două, Ninei și Lucicăi. Mai ales pentru cea din urmă se căia Ana de drumul pe care îl alesese micuța, căci o iubea ca pe fata sa. Dar munca reprezenta atât libertatea cât și forța Anei de a rezista încercărilor impuse de condiția lor de fete orfane și oropsite.
Dorița ei, felul în care ea consideră că va fi împlinită este prin căsătoria cu Costel. După plecarea Ninei, cei doi încep să se familiarizeze unul cu celălalt. Însă boala iscată parțial de această dragoste ascunsă le seacă puterile și economiile, fără a le da voie să evolueze din stadiul de victime.
Este un roman al stricăciunii sufletești și trupești. O dragoste naivă, o evadare aparentă dintr-un loc plin de amintiri neplăcute și încercarea de distanțare și de ignorare a persoanelor care până atunci le făcuseră rău nu le asigură lui Costel și Anei încrederea reciprocă, deși ambii fac eforturi. Mica lor familie se destramă înainte de a se fi închegat. La final, personajele rămase se complac în condiția lor inițială.
Romanul a apărut în anul 1986 la Editura Junimea și în cele 263 de pagini ale sale prezintă depersonalizarea, jupuirea afecțiunii și solidarității personajelor care nu și-au trasat clar modul prin care pot ajunge la statutul dorit. De fapt, ce nu înțeleg ele este că acest statut reprezintă un fel de a fi, un comportament, și nu un lucru fizic.
February 3, 2024
Logodnicul este romanul prin care autoarea își propune să facă o schimbare a spațiului epic din Ciclul Hallipilor. Firul narativ ar cărții ar putea părea ușor scandalos, arătând cum și din punct de vedere tematic, opera Hortensiei a introdus în literatura română cazuri atipice, aflate în afara normelor sociale.
Îndrăzneala pe care Hortensia o are în a sparge limitele sociale se vede cel mai clar prin intermediul personajului Ninei. O figură puternică ce ar putea fi ușor interpretată ca o cădere a feminității, dar care reprezintă de fapt o depășire a constrângerilor familiale și sociale. Nina Dragu renunță la o căsnicie sigură și o viață îngrădită, în favoarea unei vieți incerte, trăită în numele iubirii libere.
Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/logodnicul-hortens...
Îndrăzneala pe care Hortensia o are în a sparge limitele sociale se vede cel mai clar prin intermediul personajului Ninei. O figură puternică ce ar putea fi ușor interpretată ca o cădere a feminității, dar care reprezintă de fapt o depășire a constrângerilor familiale și sociale. Nina Dragu renunță la o căsnicie sigură și o viață îngrădită, în favoarea unei vieți incerte, trăită în numele iubirii libere.
Am scris mai multe aici: https://asasunt.eu/logodnicul-hortens...
March 25, 2022
,,𝙇𝙤𝙜𝙤𝙙𝙣𝙞𝙘𝙪𝙡" a apărut în anul 1935 și a avut parte atât de critici, fiind considerat de unii vulgar, dar și de aprecieri, mai ales de membrii cunoscutului cenaclu literar al scriitorului și criticului Eugen Lovinescu, - ,,𝕊𝕓𝕦𝕣𝕒̆𝕥𝕠𝕣𝕦𝕝" -, unde a fost citit de mai multe ori. Stilul scriitoarei este fin, sensibil și, totodată, direct, viu, iar temele prezentate sunt multiple: iubirea, familia, societatea, relațiile interumane, etc.
În zilele noastre, romanul este mai puțin cunoscut, din păcate, și pe nedrept, aș zice!
💝 Este un roman de dragoste, dar se pune accent pe trăirile interioare ale personajelor, pe evoluția lor, pe plan personal, dar și profesional, pe modul lor de interacțiune cu cei din jur. Deși tema principală este iubirea, în centrul acțiunii stă căsnicia și familia, cu tot ce implică acestea, de la parvenire la trădare, de la bunătate la naivitate, de la aparență înșelătoare la promiscuitate, etc. Un roman profund, ce se citește însă lejer - exact ce aveam nevoie 🙈 -.
💝 Costel Petrescu este un tânăr bucureștean ,,adoptat", originar din Brăila, fugit de acasă la studii în capitală, cu o dorință puternică de a ajunge cât mai sus, dar fără prea mari eforturi. După finalizarea studiilor, se angajează ca funcționar la o bancă, un post lejer ce nu îl solicită foarte mult. Gândurile îi stau la activitățile extra profesionale, dorindu-și să fie cunoscut și văzut foarte bine de către cei din jur, de aici și eforturile mari de arăta foarte bine. Costel este un arivist, dar naivitatea și lipsa tăriei interioare îi vor trasa destinul, cel care îl va pune în fața unor situații greu de gestionat.
💝 Fără să își dea seama este atras într-o căsnicie ,,murdară ", soția sa, Nina, fiind o fire egoistă, capricioasă, promiscuă, dar frumoasă. Frumusețea și aparența unei situații familiale bune îl fac să nu vadă dincolo de stările violente, sub o formă sau alta, ale Ninei, și nici dincolo de absența și tăcerea acesteia în anumite momente. Realitatea i se înfățișează în fața ochilor doar după căsătorie, neavând însă tăria de a lua atitudine. Casnicia sa este o stare de fapt și o continuă așteptare. Nina este un musafir pretențios și un călător de drept printre ițele încurcate ale căsniciei, fără a se simți vreun pic vinovată.
💝 În mijlocul haosului emoțional al celor doi, stă Ana, sora Ninei, care locuiește în aceeași casă. Deși un spectator tăcut, Ana clocotește, pe interior, de furie la adresa Ninei, și de iubire la adresa cumnatului. Visează la el; dar îl poate atinge? Inevitabilul se produce, iar Costel și Ana încep o relație interzisă, ascunsă de ochii lumii, fiecare trăind și simțind însă amorul în mod diferit. Totul o ia razna atunci când Ana încearcă să se sinucidă. De ce? Să fie Costel de vină? Să fie Nina? Sau însăși Ana, care s-a aruncat într-o relație interzisă fără să se gândească la absurdul situației?
💝 Un roman despre iubire dincolo de rațiune, despre neputință și slăbiciune interioară, un roman al fragilității umane în mijlocul unei societăți dominate de aparențe, snobism și prejudecată.
În zilele noastre, romanul este mai puțin cunoscut, din păcate, și pe nedrept, aș zice!
💝 Este un roman de dragoste, dar se pune accent pe trăirile interioare ale personajelor, pe evoluția lor, pe plan personal, dar și profesional, pe modul lor de interacțiune cu cei din jur. Deși tema principală este iubirea, în centrul acțiunii stă căsnicia și familia, cu tot ce implică acestea, de la parvenire la trădare, de la bunătate la naivitate, de la aparență înșelătoare la promiscuitate, etc. Un roman profund, ce se citește însă lejer - exact ce aveam nevoie 🙈 -.
💝 Costel Petrescu este un tânăr bucureștean ,,adoptat", originar din Brăila, fugit de acasă la studii în capitală, cu o dorință puternică de a ajunge cât mai sus, dar fără prea mari eforturi. După finalizarea studiilor, se angajează ca funcționar la o bancă, un post lejer ce nu îl solicită foarte mult. Gândurile îi stau la activitățile extra profesionale, dorindu-și să fie cunoscut și văzut foarte bine de către cei din jur, de aici și eforturile mari de arăta foarte bine. Costel este un arivist, dar naivitatea și lipsa tăriei interioare îi vor trasa destinul, cel care îl va pune în fața unor situații greu de gestionat.
💝 Fără să își dea seama este atras într-o căsnicie ,,murdară ", soția sa, Nina, fiind o fire egoistă, capricioasă, promiscuă, dar frumoasă. Frumusețea și aparența unei situații familiale bune îl fac să nu vadă dincolo de stările violente, sub o formă sau alta, ale Ninei, și nici dincolo de absența și tăcerea acesteia în anumite momente. Realitatea i se înfățișează în fața ochilor doar după căsătorie, neavând însă tăria de a lua atitudine. Casnicia sa este o stare de fapt și o continuă așteptare. Nina este un musafir pretențios și un călător de drept printre ițele încurcate ale căsniciei, fără a se simți vreun pic vinovată.
💝 În mijlocul haosului emoțional al celor doi, stă Ana, sora Ninei, care locuiește în aceeași casă. Deși un spectator tăcut, Ana clocotește, pe interior, de furie la adresa Ninei, și de iubire la adresa cumnatului. Visează la el; dar îl poate atinge? Inevitabilul se produce, iar Costel și Ana încep o relație interzisă, ascunsă de ochii lumii, fiecare trăind și simțind însă amorul în mod diferit. Totul o ia razna atunci când Ana încearcă să se sinucidă. De ce? Să fie Costel de vină? Să fie Nina? Sau însăși Ana, care s-a aruncat într-o relație interzisă fără să se gândească la absurdul situației?
💝 Un roman despre iubire dincolo de rațiune, despre neputință și slăbiciune interioară, un roman al fragilității umane în mijlocul unei societăți dominate de aparențe, snobism și prejudecată.
January 28, 2022
Era umed. Pica din ceaţă. Costel călca delicat pe trotuarul asudat. Traversă, fără canin strep să-i păteze pantof ii (sticloşi sau marginea pantalonului larg. Strânse pardesiul englezesc pe corp, potrivind gulerul la locul Iui cu o mişcare cochetă a gâtului.
„Bine că nu e ger şi zăpadă!… Februarie!… Gata cu iarna…!” Trăsese la fit încă un an cu paltonul. La iarna viitoare, blană! Dacă o vrea Dumnezeu!
Erau vreo doi ani ele'cânddorea haină cu blana.,. Adică, la drept, numai gulerul! Col châle, larg, bogat, de vizum şi cu bordură^; Croiala însă, ca pentru o haină îmblănită… Se şi vedea îmbrăcat!
Dacă ar fi avut blana chiar din iarna asta, erau bani stricaţi la clima dulce ce fusese… În schimb ar li „epatat” cu ea pe doamna în gri, pe marchiza de la conferinţe.
Cu o mişcare din şolduri îşi potrivi cordonul pardesiului, ca. Iea st. ^scl uneori în jos, şi, luându-şi pasul elastic de june „-Şic”, intră pe o uşă laterală a Casei Şcoalelor. Înainte se uită insa cu precauţiune în stradă. Nu cumva să treacă din întâmplare vreun coleg şi să-1 zeilemiscască o lună întreagă la birou:Gostel Petrescu la Casa Şcoalelor, asistând de două ori Pe săptămână, regulat, la conferinţele pentru adulţi ale profesorului Dtimitriu de la belle-arte.
Ar fi fost un haz cu spirite de care n-avea nici o poftă.
Costel Pctrescu se trăgea dintr-o familie de dascăli; tatăl lui, al treilea clin neam, era dascăl la Biserica Domnească din Brăila şi avea ceva pământ; la ţară. Mama lui fusese institutoare în comuna unde aveau acel pămâni; după căsătorie demisionase, dar Costel ţine mult la faptul că mamă-sa făcuse parte din învăţământ.
Costel, venit de vreo şase ani la Bucureşti pentru Drept, reuşise sa se prenumere printre tinerii ia modă – c drept, ca de mâna a doua – clar bine cunoscuţi la Mircea şi în unele dancinguri – tot de mâna a doua – clasa cea mai rispândită de aliicl. 1:[1] nu prea dansa, nu-i plăcea şi mai era şi funcţionar la o bancă, ceea ce îi impunea unele rezerve. Când ziceai însă Costel, Se ştia de cine e vorba într-un anumit mediu.
„Bine că nu e ger şi zăpadă!… Februarie!… Gata cu iarna…!” Trăsese la fit încă un an cu paltonul. La iarna viitoare, blană! Dacă o vrea Dumnezeu!
Erau vreo doi ani ele'cânddorea haină cu blana.,. Adică, la drept, numai gulerul! Col châle, larg, bogat, de vizum şi cu bordură^; Croiala însă, ca pentru o haină îmblănită… Se şi vedea îmbrăcat!
Dacă ar fi avut blana chiar din iarna asta, erau bani stricaţi la clima dulce ce fusese… În schimb ar li „epatat” cu ea pe doamna în gri, pe marchiza de la conferinţe.
Cu o mişcare din şolduri îşi potrivi cordonul pardesiului, ca. Iea st. ^scl uneori în jos, şi, luându-şi pasul elastic de june „-Şic”, intră pe o uşă laterală a Casei Şcoalelor. Înainte se uită insa cu precauţiune în stradă. Nu cumva să treacă din întâmplare vreun coleg şi să-1 zeilemiscască o lună întreagă la birou:Gostel Petrescu la Casa Şcoalelor, asistând de două ori Pe săptămână, regulat, la conferinţele pentru adulţi ale profesorului Dtimitriu de la belle-arte.
Ar fi fost un haz cu spirite de care n-avea nici o poftă.
Costel Pctrescu se trăgea dintr-o familie de dascăli; tatăl lui, al treilea clin neam, era dascăl la Biserica Domnească din Brăila şi avea ceva pământ; la ţară. Mama lui fusese institutoare în comuna unde aveau acel pămâni; după căsătorie demisionase, dar Costel ţine mult la faptul că mamă-sa făcuse parte din învăţământ.
Costel, venit de vreo şase ani la Bucureşti pentru Drept, reuşise sa se prenumere printre tinerii ia modă – c drept, ca de mâna a doua – clar bine cunoscuţi la Mircea şi în unele dancinguri – tot de mâna a doua – clasa cea mai rispândită de aliicl. 1:[1] nu prea dansa, nu-i plăcea şi mai era şi funcţionar la o bancă, ceea ce îi impunea unele rezerve. Când ziceai însă Costel, Se ştia de cine e vorba într-un anumit mediu.
November 7, 2022
Este un roman de dragoste as zice psihologic, se descriu foarte mult trăirile interioare ale personajelor, modul lor de interacțiune cu cei din jur. Avem parte in roman de iubire, tradare, promiscuitate dar si o scena de drama pasionala. Costel Petrescu este un tânăr bucureștean, originar din Brăila, a fugit de acasă la studii în capitală. După finalizarea studiilor, se angajează ca funcționar la o bancă, un post lejer ce nu îl solicită foarte mult. Costel este un arivist si un snob, isi doreste sa arate bine in fata prietenilor si sa isi impresioneze iubitele cu hainele sale. La el haina este cea care da prestanta si descrie posibilitatile celui care o poarta. Este insa un naiv in materie de femeie desi o percepe de la incepout pe Nina ca fiind o usaruatica se lasa prins de ea si este atras într-o căsnicie ,,murdară " cum avea sa o descrie de multe ori. Nina este o fire egoistă, capricioasă, promiscuă, dar foarte frumoasă. Nina locuieste in casa unchiului ei impreuna cu cele doua surori Ana si Lucica. Ana incerca sa stabilizeze casnicia lui Costel dar in final se indragosteste de acesta si vor avea o relatie interzisa. Am fost orecum surprinsa de gestul Anei spre final avand in vedere ca stia bine sentimetele lui Costel pentru Nina
August 25, 2022
Charme désuet pour cette histoire d'amour qui a assez mal vieilli. le titre se traduit par « Le Fiancé ».
Costel n'appartient pas à l'aristocratie bucarestoise. Ses parents sont des petits bourgeois de Brăila, avec une certaine dignité. le fils entend cependant quitter sa classe sociale et c'est en cela que le roman ne manque pas d'intérêt. Hélas, la romancière fait preuve d'une sympathique méconnaissance du milieu social qu'elle entend explorer.
Le mariage de Costel avec Nina ne va pas rimer avec « amour, gloire et beauté » ! Celle-ci est désargentée et finira par partir, le laissant avec Ana sa soeur malade. Costel, qui pensait vivre sur le dos de deux femmes riches devient un bon infirmier.
On a reproché au roman la trivialité des descriptions de la maladie. Je ne trouve pas que cela soit gênant. Au contraire, je pense que la romancière, en fine psychologue, y a vu une manifestation du grand et vrai amour.
Lire si possible, de la même romancière, « Le concert de Bach », traduit en français.
Costel n'appartient pas à l'aristocratie bucarestoise. Ses parents sont des petits bourgeois de Brăila, avec une certaine dignité. le fils entend cependant quitter sa classe sociale et c'est en cela que le roman ne manque pas d'intérêt. Hélas, la romancière fait preuve d'une sympathique méconnaissance du milieu social qu'elle entend explorer.
Le mariage de Costel avec Nina ne va pas rimer avec « amour, gloire et beauté » ! Celle-ci est désargentée et finira par partir, le laissant avec Ana sa soeur malade. Costel, qui pensait vivre sur le dos de deux femmes riches devient un bon infirmier.
On a reproché au roman la trivialité des descriptions de la maladie. Je ne trouve pas que cela soit gênant. Au contraire, je pense que la romancière, en fine psychologue, y a vu une manifestation du grand et vrai amour.
Lire si possible, de la même romancière, « Le concert de Bach », traduit en français.
March 30, 2023
„(...) e drept că ninon avea spirit numai atunci când era în lume multă... și pe calea victoriei...”
„(...) bunul-simț îi indicase o sărutare și, când se aplecase într-o doară, nimerise tâmpla care mirosea a pudră roz, a ardei umpluți și a levănțică (...)”
„(...) ea totdeauna trăise cu rușinea de când se știa.”
„uneori sta săltată pe cotul dureros la apăsare, neocrotit decât de pielea subțire, șurub care lega cele două oase ale brațului descărnat (...)”
„fusese nemulțumit ca și cum aștepta în oglindă alt chip.”
„nu făcea, la drept, nici o gaură în așternut, era numai o senzație. înfigea abia, cu oasele, o gravură scheletică și încălzea puțin locul, cât îl putea încălzi cu trupul lipsit de sânge.”
„(...) bunul-simț îi indicase o sărutare și, când se aplecase într-o doară, nimerise tâmpla care mirosea a pudră roz, a ardei umpluți și a levănțică (...)”
„(...) ea totdeauna trăise cu rușinea de când se știa.”
„uneori sta săltată pe cotul dureros la apăsare, neocrotit decât de pielea subțire, șurub care lega cele două oase ale brațului descărnat (...)”
„fusese nemulțumit ca și cum aștepta în oglindă alt chip.”
„nu făcea, la drept, nici o gaură în așternut, era numai o senzație. înfigea abia, cu oasele, o gravură scheletică și încălzea puțin locul, cât îl putea încălzi cu trupul lipsit de sânge.”
October 7, 2026
Destul de interesantă cartea, este prima pe care o citesc de la această autoare. Personajul Costel îmi aduce aminte puțin de Georges Duroy al lui Guy de Maupassant, un arivist incomplet Costel, așa cum constată Ioan Holban în postfață. Destul de captivant felul în care scrie, dar puțin prea liniar.
Did Not Finish
November 21, 2022Nu am putut sa o termin din cauza formatului digital, este imposibil de citit. Va trebui sa gasesc o varianta lizibila.
Did Not Finish
October 27, 2023dnf at 60 pages
May 3, 2026
O carte foarte frumoasă și destul de realistă zic eu.
August 14, 2012
Cartea debuteaza interesant, clasic, cu o poveste actuala despre hm..dragoste? sa-i spunem o relatie. Cercul observatiilor in care cititorul e invitat sa isi exprime opinia, nu e in jurul evenimentelor descrise, ci in mecanismul de gandire al domnisorului, pe masura ce relatia sa de, hm, dragoste, evolueaza, iar timpul, "stiti cum se zice, e timpul, asa se face", isi pune amprenta in gandirea sa. Este redat fin un exemplu de "cum rugineste" gandirea..pe masura ce aspectele vietii degenereaza.
Displaying 1 - 18 of 18 reviews