A fost scriitor , poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder. Si-a început cariera literară ca gazetar și poet liric.Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. Romanul Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988.
Zaharia Stancu mi se pare un autor la fel de bun (daca nu mai bun) decât autorii nostri vechi, iar aici ma refer la Preda, Rebreanu sau Slavici. Scrie atat de frumos despre viata la sat, despre necazurile taranului oropsit, inca vrei sa il tot citesti. Eu am citit in ultimii 10 ani aproape tot ce a scris si mi-a plăcut ce am descoperit. Dulaii este o carte cu mult potential, prezintă anul 1906, un an al secetei, al foametei si al disperarii. Un an in care bogatul nu l-a crezut pe sarac. Dulaii este un titlu cu dublu sens: cainele fioros, dar si bogatul fioros care isi infige coltii in sufletul si demnitatea taranului de rand. Are cartea asta niste descrieri atat de wow, ca ti se ridica parul pe tine. Mie mi-a placut mult, dar finalul a fost oarecum fortat. Deoarece șirul evenimentelor s-a oprit brusc, iar mai bine de jumatate din carte nu s-a axat decat pe un fir al actiunii. Nu vreau sa dau spoilere, dar autorul putea sa creeze un alt final. Aici a fost o mica dezamagire. Dar mi-a placut si il voi recomanda mereu pe Zaharia Stancu. Darie, copilul care apare si in celelalte carti ale sale, este imaginea scriitorului care a trait si a vazut ceea ce a descris atat de bine.
Valea nu era verde. Nu era verde nici dealul. Nici câmpul nu mai era verde. Nici pădurea. În vara aceea nici nu fuseseră. Numai în primăvară, începând de pe la Florii, întinderile se acoperiseră cu o pânză verde-palidă, subţire ca marama de borangic. Dar când rumânii ieşiseră la arat, chipurile lor începuseră să li se întunece, şi inimile să li se strângă. Boii, arâniţi numai cu paie uşor stropite cu apă sărată, scăpaseră din iarnă slabi, de stăteau gata-gata să-şi dea sufletul. Caii aşişderea. La îndemnurile băieţandrilor, care îi mânau când cu vorbe bune când cu sudalme, şi-i atingeau uneori cu codirişca peste coastele ieşite prin piele ori peste şoldurile care fuseseră altădată pline, boulenii se opinteau în jug, cădeau în genunchi istoviţi, încercând astfel, ei, cei lipsiţi de grai, să spună că nu pot să meargă mai departe. Se ridicau însă peste câteva clipe, clătinându-se cuprinşi parcă de beţie şi izbuteau să târască în urmă plugurile vechi şi grele. Oamenii se lăsau cu toată greutatea trupurilor stoarse de vlagă pe coarnele plugurilor. Fierul scrâşnea şi răsturna în urma lui peste corman bulgări mari, alburii, uscaţi şi tari ca piatra, care spărgeau copitele nepotcovite ale vitelor şi însângerau picioarele negre şi desculţe ale plugarilor. Gândacii, pe care-i tăia în două plugul, erau lungi şi gălbui, lipsiţi de viaţă ca şi pământul. Când pământul n-are putere, n-au putere nici vietăţile care trăiesc în ţărâna lui. Păsările călătoare dinspre miazăzi abia sosiseră şi în primăvara venită de curând, care ar fi trebuit să fie jilavă, soarele neîndurător îşi arunca flăcările lui asupra şesurilor nesfârşite ca în miez de iulie.
O carte care descrie extrem de bine condiția țăranului român în perioada domniei lui Carol I. Oamenii priveau cu regret faptele petrecute în anul 1866, când Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice, deoarece acesta a introdus reforme precum împroprietărirea țăranilor cu pământ și secularizarea averilor mănăstirești. În târguri, negustorii încă vindeau portrete ale lui Cuza-Vodă, pe care oamenii le înrămau și le așezau pe perete lângă icoane. Acțiunea are loc în anul 1906, când se împlineau 40 de ani de domnie a regelui Carol I, iar seceta punea stăpânire pe întreg ținutul. Țăranii se aflau astfel într-un greu impas, luptând împotriva foametei, dar și împotriva autorităților și a legii. Legea îi favoriza pe cei bogați și îi asuprea pe țărani, împovărându-i cu taxe și muncă gratuită în folosul boierilor. Autorul specifică autenticitatea faptelor petrecute: "...epocă pe care autorul acestei povestiri a trăit-o, cum a trăit și întâmplările ce vi le înfățișează". Această operă face parte din ciclul autobiografic al autorului, alături de alte opere precum "Desculț" și "Pădurea nebună".