What do you think?
Rate this book
Frauen, die lesen, sind... #3
Les femmes qui lisent sont de plus en plus dangereuses
« Lire, c'est oublier, tout oublier, y compris ses lectures passées, toutes ces histoires qui sommeillent dans nos arrière-mémoires et qui ne demandent qu'à resurgir à l'improviste, ces pages entières qui nous tombent dessus - mais jamais, justement, quand on lit, quand on lit vraiment.
Lire, c'est dégager le terrain, faire table rase, retrouver l'innocence. »
Laure Adler
Lire, c'est dégager le terrain, faire table rase, retrouver l'innocence. »
Laure Adler
136 pages, Hardcover
Published October 19, 2011
5 people are currently reading
222 people want to read
About the author
Stefan Bollmann
32 books46 followersStefan Bollmann (born March 21, 1958 in Dusseldorf) is a German editor and author.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
May 3, 2023
Cartea mea (ca și coperta de alături) are un titlu ușor diferit: Les femmes qui lisent sont dangereuses: De plus en plus.
O continuare firească (pentru editori și, la urma urmelor, pentru toată lumea) a seriei care a început, în 2006, cu Femeile care citesc sînt periculoase / Les femmes qui lisent sont dangereuses / Frauen, die lesen, sind gefährlich.
Mai întîi a fost albumul lui Stephan Bollmann. Apoi editura Flammarion s-a gîndit la o versiune îmbogățită cu un eseu introductiv pe tema „legăturilor primejdioase” dintre femei și lectură. L-a scris Laure Adler. Succesul a fost instantaneu și durabil. Și nu e greu de ghicit rațiunea lui. Publicul cititor e alcătuit în special din femei. Nu spun o noutate. Nu insist.
Voi discuta rapid o problemă care mi-a dat mult de furcă o vreme și pe care abia acum am ajuns să mi-o dumiresc. Există o serie de portrete intitulate, cele mai multe, „Maria Magdalena în penitență”. Iată doar trei exemple: Cristofano Allori (după Correggio, originalul - pierdut - se păstra în Gemäldegalerie din Dresda), „Maria Magdalena în deșert” / „Cititoarea”, Johannes Paulus Moreelse, „Maria Magdalena în penitență” (pe la 1630), Camille Roqueplan, „Maria Magdalena în deșert” (1838).
Portretele ilustrează o biografie relatată în Legenda aurea de cronicarul italian Jacopo da Varazze, Jacques de Voragine (sec. XIII). Traduc cît pot de liber: „După izgonirea creștinilor din Ierusalim, Maria Magdalena a urcat pe o corabie care a plutit multă vreme în derivă (nu avea nici pînze, nici cîrmă) și s-a oprit undeva pe costa Provenței. Acolo, Maria Magdalena i-a convertit pe localnici. Apoi s-a retras într-un loc dintre cele mai săbatice pentru a face penitență” (citatul poate fi găsit sub titlul „Dévotion et sensualité”).
Povestea hagiografică a lui Jacques de Voragine explică, în parte, figurația din portretele de acest tip. Femeia are alături un craniu (sugestie a deșertăciunii) și o carte (trimitere la viața contemplativă). Are umerii dezgoliți. Correggio a găsit de cuviință (poate, cel dintîi, pe la 1517-1518) să facă, astfel, o aluzie la viața „păcătoasă” a Mariei Magdalena. Pictorii recenți au îndrăznit mai mult. Au înlocuit boschetul lui Correggio cu pereții unei grote sau au pus stînci fulgerate. Și i-au ascuns complet veșmintele.
Cum am menționat, am făcut tîrziu legătura între răcoarea peșterii și nuditatea femeii...
P. S. Am descoperit chiar acum, navigînd pe valurile netului (într-o bărcuță penibil de șubredă), un portret despre care autorii nu spun nimic: Mateo Cerezo (1637–1666), „Magdalena penitente / De boetvaardige Maria Magdalena” (c.1661). Poate fi admirat la Rijksmuseum.
O continuare firească (pentru editori și, la urma urmelor, pentru toată lumea) a seriei care a început, în 2006, cu Femeile care citesc sînt periculoase / Les femmes qui lisent sont dangereuses / Frauen, die lesen, sind gefährlich.
Mai întîi a fost albumul lui Stephan Bollmann. Apoi editura Flammarion s-a gîndit la o versiune îmbogățită cu un eseu introductiv pe tema „legăturilor primejdioase” dintre femei și lectură. L-a scris Laure Adler. Succesul a fost instantaneu și durabil. Și nu e greu de ghicit rațiunea lui. Publicul cititor e alcătuit în special din femei. Nu spun o noutate. Nu insist.
Voi discuta rapid o problemă care mi-a dat mult de furcă o vreme și pe care abia acum am ajuns să mi-o dumiresc. Există o serie de portrete intitulate, cele mai multe, „Maria Magdalena în penitență”. Iată doar trei exemple: Cristofano Allori (după Correggio, originalul - pierdut - se păstra în Gemäldegalerie din Dresda), „Maria Magdalena în deșert” / „Cititoarea”, Johannes Paulus Moreelse, „Maria Magdalena în penitență” (pe la 1630), Camille Roqueplan, „Maria Magdalena în deșert” (1838).
Portretele ilustrează o biografie relatată în Legenda aurea de cronicarul italian Jacopo da Varazze, Jacques de Voragine (sec. XIII). Traduc cît pot de liber: „După izgonirea creștinilor din Ierusalim, Maria Magdalena a urcat pe o corabie care a plutit multă vreme în derivă (nu avea nici pînze, nici cîrmă) și s-a oprit undeva pe costa Provenței. Acolo, Maria Magdalena i-a convertit pe localnici. Apoi s-a retras într-un loc dintre cele mai săbatice pentru a face penitență” (citatul poate fi găsit sub titlul „Dévotion et sensualité”).
Povestea hagiografică a lui Jacques de Voragine explică, în parte, figurația din portretele de acest tip. Femeia are alături un craniu (sugestie a deșertăciunii) și o carte (trimitere la viața contemplativă). Are umerii dezgoliți. Correggio a găsit de cuviință (poate, cel dintîi, pe la 1517-1518) să facă, astfel, o aluzie la viața „păcătoasă” a Mariei Magdalena. Pictorii recenți au îndrăznit mai mult. Au înlocuit boschetul lui Correggio cu pereții unei grote sau au pus stînci fulgerate. Și i-au ascuns complet veșmintele.
Cum am menționat, am făcut tîrziu legătura între răcoarea peșterii și nuditatea femeii...
P. S. Am descoperit chiar acum, navigînd pe valurile netului (într-o bărcuță penibil de șubredă), un portret despre care autorii nu spun nimic: Mateo Cerezo (1637–1666), „Magdalena penitente / De boetvaardige Maria Magdalena” (c.1661). Poate fi admirat la Rijksmuseum.
June 28, 2014
Interessante, ma il primo volume aveva dalla sua il piacere della novità. Questo sembra un'integrazione che, tutto sommato, non aggiunge nulla alla tesi iniziale se non altre splendide foto di quadri più o meno famosi. Forse sarebbe consigliabile non far passare tanto tempo, come ho fatto io, tra un libro e l'altro, ma leggerli di seguito. Ovviamente quando parlo di libro primo mi riferisco a Le donne che leggono sono pericolose, sempre di Bollman.
April 15, 2021
J’apprécie beaucoup la série de livre de Laure Adler. Je découvre pleins de peinture et j’aime avoir son interprétation dessus.
September 20, 2025
das Layout ist leider eine Katastrophe teilweise Gemälde beschrieben welche nicht abgebildet waren dafür wurden allerdings andere doppelt abgebildet. zum schriftlichen Inhalt kann ich weder viel negatives noch viel gutes sagen wer sich für das Thema interessiert sollte dem Buch dennoch eine Chance geben meiner Meinung nach.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews