What do you think?
Rate this book


104 pages, Paperback
First published January 1, 1950
Proza poetică, cu accente de reverie induse de basmele copilăriei, este de o expresivitate năucitoare. Cele 42 de texte scurte evocă străzi, interioare, persoane și obiecte fascinante pentru ochiul atent al copilului și păstrează condensată în paginile scriitorului matur viața urbană a Berlinului în perioada fin de siècle. Ele descriu un univers de emoții și asociații simpatetice din perspectiva unui copil cu o inteligență emoțională ieșită din comun.
Autoportretul implicit din Copilărie berlineză la 1900 este acela al unui melancolic nativ, solitudinea apărându-i ca unică posibilitate a creației - o temă a singurătății în marile orașe, cu un plimbăreț liber și visător (un contemplator, un flâneur).
Într-un eseu scris pe la jumătatea anilor 70 (Under the Sign of Saturn), Susan Sontag amintește că influența lui Saturn (de care Benjamin recunoștea că este atins) face din oameni ființe nehotărâte, apatice, încete; saturnienii sunt mari gafeuri, ceea ce derivă din absența simțului practic dar și din conștiința apăsătoare a complexității lumii, cadrul de manifestare a unei multitudini de posibilități.
Iar această multitudine de posibilități îl amețea pe Benjamin. Temperamentul saturnian, ocolitor, încet, înclinat spre indecizie, este forțat adesea să ia hotărâri bruște și ireversibile. Și asta s-a și petrecut în 1940, când Benjamin decide să își pună capăt zilelor cu o supradoză de morfină.
Autorul ne mărturisește în cuvântul înainte că această culegere de racursiuri nu conține trăsături (auto)biografice sau caracterizări ale membrilor familiei: ceea ce a încercat el să facă a fost numai să-și însușească imaginile în care se precipită experiența marelui oraș pentru un copil din clasa burgheză.
Nu există o ordine cronologică în amintirile sale. Timpul este irelevant pentru Benjamin, un mediu constrângător. Lucrarea memoriei învinge timpul. Nu va încerca nicio clipă să recupereze trecutul, ci să și-l înțeleagă, să și-l aproprieze, condensându-l în forme spațiate, profetice. Pentru el, a înțelege un lucru înseamnă a-i circumscrie mental topografia pentru a se rătăci cu mai mult succes…
Peter Szondi, cel care semnează prefața acestui volum, vorbește pe larg și foarte doct despre corespondențele și deosebirile între cartea cu scurte fragmente a lui Benjamin și romanul de 3000 de pagini al lui Proust. Până când voi ajunge să îl citesc (și) pe Proust nu pot decât să îl cred pe cuvânt. :)
Descrierile sunt pe alocuri sublime și dau măsura unui maestru al prozei și unui intelectual de o sensibilitate exacerbată:
Timpul se învechea în micile odăi umbroase, deschise către curți. Și tocmai de aceea dimineața - când se întâmpla să o găsesc în loggia noastră - era de-atâta vreme dimineață, încât părea a fi ea însăși mai mult decât în orice alt loc. N-am avut niciodată șansa de a o aștepta aici; întotdeauna, ea mă aștepta pe mine. Ajunsese de mult și, când o aflam, în cele din urmă, era aproape demodată.(Logii)
În stilul lui Benjamin nu regăsim inferențe; fiecare propoziție este scrisă de parcă ar fi prima sau ultima; are un stil baroc, dificil de urmărit, dar nemaipomenit de atrăgător: fiecare propoziție este concentrată, ca o fotografie ce încearcă să ne spună totul înainte de a dizolva subiectul într-un nou cadru.
Există și un aer aristocratic al scriiturii, în oglindă cu viața fericită și îndestulătoare pe care a dus-o Benjamin în copilăria sa. (Textul, scris și rescris de mai multe ori pe parcursul anilor 30, va suferi modificări substanțiale până când va ajunge sub tipar.)
Candoarea și efuziunea nostalgiei din Copilăria berlineză devin posibile datorită felului analitic în care Benjamin a decis să se raporteze la trecut; el evocă evenimente în vederea decupării unor reacții viitoare la ele, evocă locuri în vederea emoțiilor depozitate în ele, evocă senzații în vederea pasiunilor și eșecurilor latente conținute de acestea.
Drumul spre origini se dovedește, ce-i drept, un drum înapoi, dar înapoi într-un viitor care, deși aparține deja trecutului și a fost pervertit în ideea sa, păstrează mai mult din acea promisiune decât imaginea actuală despre viitor. (Peter Szondi)
Zâna căreia-i putem încredința o dorință există pentru fiecare dintre noi. Doar că puțini își mai aduc aminte ce dorință anume și-au pus; și astfel, puțini îi recunosc, mai târziu, în timpul vieții împlinirea. Eu știu ce dorință mi s-a îndeplinit și nu vreau să pretind că ea a fost mai înțeleaptă decât cele pe care și le pun copiii-n basme.(…)
Mi-am pus de mii de ori acea dorință, iar mai târziu ea mi s-a și adeverit. Dar multă vreme a trecut până să-i ghicesc împlinirea în faptul că toate speranțele mele de a căpăta o poziție și de a duce un trai sigur s-au dovedit zadarnice de fiecare dată.
Am citit Copilărie berlineză de-a lungul a două seri târzii de vară, la lumina difuză a unei lămpi… Cred că acest cadru nocturn de lectură, dematerializat, lipsindu-mă vremelnic de conștiința proximității obiectelor vieții post-moderne, m-a adus mai aproape de viața Berlinului din vremea lui Benjamin și a fost cel mai potrivit pentru a gusta din plin plăcerea livrescă oferită de o asemenea carte-reverie. O recomand tuturor copiilor acestui veac.