— Insulă de vânzare cu bani peşin, în afară de cheltuieli, celui care oferă mai mult! repeta întruna, fără să-şi dea timp nici să respire, Dean Felporg, agentul preţuitor al licitaţiei în care se discutau condiţiile acestei ciudate vânzări.
— Insulă de vânzare! Insulă de vânzare! repeta cu o voce din ce în ce mai puternică crainicul Gingrass care se ducea încolo şi încoace în mijlocul unei mulţimi vădit foarte agitată. O mulţime care se înghesuia, în adevăratul înţeles al cuvântului, în imensa sală a clădirii în care se operau vânzările, la numărul 10 din strada Sacramento. Erau acolo nu numai un anumit număr de americani din California, Oregon, Utah, dar şi câţiva din francezi, care alcătuiesc pe puţin o şesime a populaţiei, mexicani înfăşuraţi în sarape, chinezi în tunicile lor cu mâneci largi, cu pantofii lor ascuţiţi şi bonetele conice, melanesieni din Oceania, chiar şi câţiva dintre „picioare-negre”, „pântece-mari”, „capete-turtite”[1], veniţi de pe malurile râului Trinité.
Să nu uităm să adăugăm că această scenă se petrecea în capitala statului California, la San Francisco, dar nu între anii 1849 – 1852, epocă în care exploatarea unor noi bancuri de nisip îi atrăgea pe căutătorii de aur din cele două lumi.
San Francisco nu mai era ceea ce fusese la început, un caravan-serai, un debarcader, un han unde dormeau o noapte zeloşii căutători care se grăbeau către terenurile aurifere de pe versantul occidental al munţilor Sierra Nevada.
Nu, de vreo douăzeci de ani, vechea şi neînsemnata Yerba-Buena făcuse loc unui oraş unic în felul său, cu 100.000 de locuitori, clădit pe coastele a două coline, nemaiavând loc pe plaja litoralului, dar gata să se întindă până la ultimele înălţimi din depărtare – în sfârşit, un oraş care a detronat Lima, Santiago, Valparaiso, pe toate rivalele sale din vest, oraş din care americanii au făcut regina Pacificului, „gloria coastei occidentale!”