What do you think?
Rate this book
Οι δυο ορφανές
Βρισκόμαστε στη Γαλλία του 18ου αιώνα, λίγο πριν τη Γαλλική επανάσταση. Έξω από μια εκκλησία ένα νεογέννητο βρέφος βρίσκεται εγκαταλελειμμένο. Είναι η Λουίζα, το εξώγαμο παιδί ενός αριστοκράτη. Ένας άπορος χωρικός, ο Ζεράρ, που έχει και αυτός μια θυγατέρα, την Εριέττα, θα περιμαζέψει το φτωχό ορφανό και θα το πάρει μαζί του στο σπίτι. Η Λουίζα και η Εριέττα θα μεγαλώσουν σαν αδερφούλες. Ο Ζεράρ και η γυναίκα του θα πεθάνουν από την πανούκλα, και η Λουίζα θα χάσει το φως των ματιών της. Οι δύο αδελφές θα καταφύγουν στο Παρίσι, για να γιατρευτεί η τυφλή Λουίζα. Εκεί θα τους βρει το ξέσπασμα της Γαλλικής επανάστασης.
482 pages, Paperback
First published January 1, 1875
3 people are currently reading
171 people want to read
About the author
Adolphe d'Ennery
115 books4 followersFrench dramatist and novelist. He obtained his first success in collaboration with Charles Desnoyer in Emile, ou le fils d'un pair de France (1831), a drama which was the first of a series of some two hundred pieces written alone or in collaboration with other dramatists.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
September 18, 2019
O lectură înduioșătoare și dulce-amăruie!
"- Nici asta. Atât doar că sunt hotărât să nu mă însor niciodată cu un nume sau cu o zestre. Mă voi însura cu femeia de care voi fi sigur că mă iubește, fără să țin seama dacă e bogată sau săracă."
"- Am dedus din vorbele dumitale. Sunt oarbă și trebuie să știți că orbii văd în sufletele oamenilor."
"- Nici asta. Atât doar că sunt hotărât să nu mă însor niciodată cu un nume sau cu o zestre. Mă voi însura cu femeia de care voi fi sigur că mă iubește, fără să țin seama dacă e bogată sau săracă."
"- Am dedus din vorbele dumitale. Sunt oarbă și trebuie să știți că orbii văd în sufletele oamenilor."
January 2, 2017
4,5 αστέρια
Δεν περίμενα μια τόσο καθηλωτική ιστορία όταν το ξεκίνησα. Συγκινητικό, τρυφερό, γλυκό και κρυφά αισιόδοξο... Εξαιρετικό για την έναρξη της χρονιάς!
Υ.γ. Μετά τους Θεναρδιέρους από τους Άθλιους του Ουγκώ, συνάντησα την αμέσως πιο αντιπαθητική οικογένεια στην λογοτεχνία...
Δεν περίμενα μια τόσο καθηλωτική ιστορία όταν το ξεκίνησα. Συγκινητικό, τρυφερό, γλυκό και κρυφά αισιόδοξο... Εξαιρετικό για την έναρξη της χρονιάς!
Υ.γ. Μετά τους Θεναρδιέρους από τους Άθλιους του Ουγκώ, συνάντησα την αμέσως πιο αντιπαθητική οικογένεια στην λογοτεχνία...
February 11, 2020
"Cerebrală sau numai sentimentală, emoția este o condiție a operei intelectuale și, fără emoție, consecința credinței în lucrul mâinilor tale, nu ar fi nici muzică, nici literatură." Tudor Arghezi, în prefața primei ediții a traducerii.
Ieri, pe la miez de noapte, simțeam nevoia să citesc nițică beletristică, întrucât începusem cu câteva zile înainte "Simulacre și simulare" a lui Baudrillard și mă terminase psihic, în sensul că citeam atât de greu încât în trei zile reușisem să parcurg abia 20 de pagini.
Am citit cartea într-o zi, din noaptea de ieri până acum, cu foarte mici pauze, iar efectul a fost tocmai cel căutat de mine, anume febrilitatea unei lecturi. M-a prins încă de la primul capitol, întrucât mirosisem de la distanță aerul de mizerie care abundă atât de mult în literatura franceză și după care sunt de-a dreptul înnebunit.
E drept că, anterior, intrasem puțin pe aici să citesc niscai recenzii și rămăsesem puțin sceptic, dar acum, după ce am citit cartea, nu pot decât să-i compătimesc pe oamenii care nu văd într-o astfel de lectură nimic mai mult decât "o telenovelă". Într-adevăr, lectura nu e nici pe departe una complexă, adică una care să te facă să îți ridici ochii din carte după fiecare capitol și să te întrebi cum ai reacționa tu în anumite situații ori să te pună față în față cu anumite conduite care sunt greu încadrabile în tiparul "moral" ori "imoral" și care necesită o analiză mai nuanțată.
Nu. Personajele sunt simple, colorate în alb și negru, fără nuanțe de gri, ceea ce, de altfel, dă cărții o aura puerilă, cumva. Da, asta face din acest roman o lectură ușoară, dar dacă e o lectură ușoară nu înseamnă că e de disprețuit. Cuore sau Micul Prinț sunt tot lecturi ușoare, la o adică.
Mi-a plăcut enorm de mult contrastul dintre "societatea aleasă" și oamenii din popor. Antiteza este evidentă, iar mizeria socială lasă un gust amar. Răpirile, violurile, sărăcia și traficul de persoane sunt descrise alături de dezmăț, opulență și alcool.
Această antiteză se întrezărește peste tot, mai puțin în nucleul dur al romanului: în cele două orfeline.
Deși una este născută din mizerie, iar cealaltă din "sânge albastru", între soarta lor nu există (mai) nicio diferență. Acest aspect poate fi catalogat drept o proclamație împotriva stratificării sociale. De altfel, nu e singurul. Opoziția familiei la căsătorie, pe motiv că unul dintre parteneri nu întrunește condițiile de eligibilitate, întrucât nu are "sânge albastru", este o altă pagină neagră din istoria secolelor trecute.
O singură gafă face autorul. Atunci când încearcă să le descrie pe cele două domnișoare ajunse la maturitate, afirmă despre una că "se deosebea atât prin înfățișare, cât și prin caracter". Este, probabil, o scăpare inocentă, întrucât în tot cuprinsul romanului, între caracterul celor două nu se poate întrezări nicio diferența de substanță. Deosebirea de înfățișare... naturală, de altfel.
Finalul cărții este, poate, scos puțin din ordinea firească a evenimentelor, întrucât dispare indignarea cititorului, locul acesteia fiind luat de un sentiment de liniște. În viață, însă, puține sunt peripețiile care, clădite pe o piramidă a suferinței, să aducă, brusc și abrupt, o bucurie mare.
Dar, la urma urmei, cititorul, chinuit de atâtea sentimente contradictorii cu privire la evenimente, trebuie să fie liniștit tot de cel care a declanșat acea tortură: autorul.
To the happy few!
Ieri, pe la miez de noapte, simțeam nevoia să citesc nițică beletristică, întrucât începusem cu câteva zile înainte "Simulacre și simulare" a lui Baudrillard și mă terminase psihic, în sensul că citeam atât de greu încât în trei zile reușisem să parcurg abia 20 de pagini.
Am citit cartea într-o zi, din noaptea de ieri până acum, cu foarte mici pauze, iar efectul a fost tocmai cel căutat de mine, anume febrilitatea unei lecturi. M-a prins încă de la primul capitol, întrucât mirosisem de la distanță aerul de mizerie care abundă atât de mult în literatura franceză și după care sunt de-a dreptul înnebunit.
E drept că, anterior, intrasem puțin pe aici să citesc niscai recenzii și rămăsesem puțin sceptic, dar acum, după ce am citit cartea, nu pot decât să-i compătimesc pe oamenii care nu văd într-o astfel de lectură nimic mai mult decât "o telenovelă". Într-adevăr, lectura nu e nici pe departe una complexă, adică una care să te facă să îți ridici ochii din carte după fiecare capitol și să te întrebi cum ai reacționa tu în anumite situații ori să te pună față în față cu anumite conduite care sunt greu încadrabile în tiparul "moral" ori "imoral" și care necesită o analiză mai nuanțată.
Nu. Personajele sunt simple, colorate în alb și negru, fără nuanțe de gri, ceea ce, de altfel, dă cărții o aura puerilă, cumva. Da, asta face din acest roman o lectură ușoară, dar dacă e o lectură ușoară nu înseamnă că e de disprețuit. Cuore sau Micul Prinț sunt tot lecturi ușoare, la o adică.
Mi-a plăcut enorm de mult contrastul dintre "societatea aleasă" și oamenii din popor. Antiteza este evidentă, iar mizeria socială lasă un gust amar. Răpirile, violurile, sărăcia și traficul de persoane sunt descrise alături de dezmăț, opulență și alcool.
Această antiteză se întrezărește peste tot, mai puțin în nucleul dur al romanului: în cele două orfeline.
Deși una este născută din mizerie, iar cealaltă din "sânge albastru", între soarta lor nu există (mai) nicio diferență. Acest aspect poate fi catalogat drept o proclamație împotriva stratificării sociale. De altfel, nu e singurul. Opoziția familiei la căsătorie, pe motiv că unul dintre parteneri nu întrunește condițiile de eligibilitate, întrucât nu are "sânge albastru", este o altă pagină neagră din istoria secolelor trecute.
O singură gafă face autorul. Atunci când încearcă să le descrie pe cele două domnișoare ajunse la maturitate, afirmă despre una că "se deosebea atât prin înfățișare, cât și prin caracter". Este, probabil, o scăpare inocentă, întrucât în tot cuprinsul romanului, între caracterul celor două nu se poate întrezări nicio diferența de substanță. Deosebirea de înfățișare... naturală, de altfel.
Finalul cărții este, poate, scos puțin din ordinea firească a evenimentelor, întrucât dispare indignarea cititorului, locul acesteia fiind luat de un sentiment de liniște. În viață, însă, puține sunt peripețiile care, clădite pe o piramidă a suferinței, să aducă, brusc și abrupt, o bucurie mare.
Dar, la urma urmei, cititorul, chinuit de atâtea sentimente contradictorii cu privire la evenimente, trebuie să fie liniștit tot de cel care a declanșat acea tortură: autorul.
To the happy few!
February 21, 2021
Doua orfeline, o carte putin spus GENIALA, nici nu stiu ce cuvant e potrivit pentru a descrie aceasta carte.
Martin si Tereza Gerard sotii care sufera alaturi de fiica lor Henrieta de foamete sunt gata gata sa.si abandoneze propriul copil pe scarile unei biserici pentru a.l salva de la foamete.
Intamplarea face ca in timp de tatal Martin a mers sa.si lase copilul la biserica gaseste aproape inghetat de frig un alt bebelus.
Celalalt bebelus este tot o fata, care ascundea in scutecele ei bani sucificienti pentru a scapa de foamete, alaturi de un mesaj "Ma numesc Luiza, iubiti.ma"
Exact asta au si facut sotii Martin. Au crescut.o pe Luiza ca pe propriul copil.
O data cu moartea parintilor viata celor doua se schimba radical.
Cum? Va las pe voi sa descoperiti.
O carte exceptionala, despre lupta pentru supravietuire si despre iubire.
A trebuit sa o termin, cu fiecare pagina citita iti trezeste si mai tare interesul.
Martin si Tereza Gerard sotii care sufera alaturi de fiica lor Henrieta de foamete sunt gata gata sa.si abandoneze propriul copil pe scarile unei biserici pentru a.l salva de la foamete.
Intamplarea face ca in timp de tatal Martin a mers sa.si lase copilul la biserica gaseste aproape inghetat de frig un alt bebelus.
Celalalt bebelus este tot o fata, care ascundea in scutecele ei bani sucificienti pentru a scapa de foamete, alaturi de un mesaj "Ma numesc Luiza, iubiti.ma"
Exact asta au si facut sotii Martin. Au crescut.o pe Luiza ca pe propriul copil.
O data cu moartea parintilor viata celor doua se schimba radical.
Cum? Va las pe voi sa descoperiti.
O carte exceptionala, despre lupta pentru supravietuire si despre iubire.
A trebuit sa o termin, cu fiecare pagina citita iti trezeste si mai tare interesul.
January 21, 2017
Ήταν ένα ηλιόλουστο πρωινό του Οκτώβρη όταν πέρασα μπροστά από έναν πάγκο που πουλούσαν βιβλία. Δεν υπήρχε περίπτωση να μη σταθώ έστω και για να χαζέψω τίτλους και περιγραφές. Όμως, επειδή με ξέρω καλά, δεν υπήρχε περίπτωση και να μην πάρω κάποιο...τελικά.
Έτσι, είχα την απίστευτη τύχη να πέσουν στα χέρια μου Οι δύο ορφανές του Adolphe d' Ennery! Περισσότερα εδώ...
Έτσι, είχα την απίστευτη τύχη να πέσουν στα χέρια μου Οι δύο ορφανές του Adolphe d' Ennery! Περισσότερα εδώ...
January 25, 2021
Cartea mi-a facut impresia unui tragicomedii romantice cu iz de piesa de teatru. Autorul te poarta de la scena la alta, scene care se intampla concomitent. Este scrisa intr-un stil foarte simplu, cu greu as numi-o capodopera, asa cum e descrisa mai jos in textul preluat de la editura.
Povestea in sine este induiosatoare si suficient de captivanta incat sa te tina cu cartea in mana pana la final.
Doua orfeline, capodopera renumitului scriitor francez Adolphe Philippe D'Ennery, este induiosatoarea poveste a destinului tinerelor Luiza si Henrieta. Prima dintre ele, fructul unei relatii nelegitime, este abandonata imediat dupa nastere de mama ei, fiica puternicului marchiz de Varney. Micuta va fi gasita de Michel si Tereza Gerard, doi tineri inimosi, care hotarasc sa o creasca alaturi de Henrieta, propriul lor copil. Dar soarta implacabila isi urmeaza cursul. Ajunse la varsta adolescentei, cele doua fete vor ramane singure pe lume, obligate sa-si castige existenta. Iar Parisul, orasul spre care se indreapta in speranta de a gasi o slujba, ascunde multe primejdii pentru frumoasele si inocentele fete... Dupa acest roman s-a turnat celebrul film cu acelasi nume, avand-o ca protagonista pe nu mai putin celebra actrita italianca Alida Valli. O carte ce face sa vibreze cele mai sensibile corzi ale sufletului cititorului.
Povestea in sine este induiosatoare si suficient de captivanta incat sa te tina cu cartea in mana pana la final.
Doua orfeline, capodopera renumitului scriitor francez Adolphe Philippe D'Ennery, este induiosatoarea poveste a destinului tinerelor Luiza si Henrieta. Prima dintre ele, fructul unei relatii nelegitime, este abandonata imediat dupa nastere de mama ei, fiica puternicului marchiz de Varney. Micuta va fi gasita de Michel si Tereza Gerard, doi tineri inimosi, care hotarasc sa o creasca alaturi de Henrieta, propriul lor copil. Dar soarta implacabila isi urmeaza cursul. Ajunse la varsta adolescentei, cele doua fete vor ramane singure pe lume, obligate sa-si castige existenta. Iar Parisul, orasul spre care se indreapta in speranta de a gasi o slujba, ascunde multe primejdii pentru frumoasele si inocentele fete... Dupa acest roman s-a turnat celebrul film cu acelasi nume, avand-o ca protagonista pe nu mai putin celebra actrita italianca Alida Valli. O carte ce face sa vibreze cele mai sensibile corzi ale sufletului cititorului.
May 26, 2010
It feels quite weird to be the only one around here who's read this book, which is actually written in a pretty important international language. Of course the book is not a masterpiece but back then, when I was a teenager, the subject was extremely appealing: the French Revolution, orphan sisters, marquises, kidnapping, love stories etc.
Apparently, the (many) film versions are more popular.
Apparently, the (many) film versions are more popular.
February 13, 2016
O lectura foarte usoara, buna pentru relaxat. Foarte dramatica si rapida. La inceput am crezut ca este o traducere mai slaba, insa este doar o carte... Ca o telenovela. Nu este genul de carte din care sa ramai cu mare lucru, insa se citeste foarte repede si pot spune ca este o lectura placuta. Recomand in perioade stresante.
May 4, 2015
The Two Orphans was a play written by Adolph D'ennery and Eugene Common. The play was hugely successful in the 1870s as D'ennery, a frequent collaborator of Jules Verne, specalised in “spectacles” and The Two Orphans contained an epic duel scene which wowed audiences. A translation of the play was a huge success in the States and it made a superstar of actress Kate Claxton, who purchased the performing rights and played the role of blind Louise for almost 30 years. Needless to say she made a lot of money from it, although audiences forever associated her with the character of Louise. The first few film versions of the play were not a success but a version by D W Griffith entitled “Orphans of the Storm”, which changed the time period to the 1790s in the aftermath of the French Revolution, was popular with movie goers.
The version I am reviewing here is called “The Two Orphans or Depth of a Sister's Love” and is an adaptation of the play written in novel form. It has been reprinted many times. The author is Emma Garrison Jones, a dime novel writer from Virginia, writing here under the name E G Walraven. Is it any good? The plot is well constructed but many of the twists and turns presented in the story have been used before by other authors. If you have read Les Miserables, A Tale of Two Cities and Bleak House then nothing here will be new to you. There are scenes which seem to have been lifted directly from these novels. Also some of the events seem highly implausible such as long lost relatives bumping into each other in various parts of Paris or people being thrown into the Bastille for no real reason and without trial.
It is easy to see why this was popular at the time but it is also clear why this melodrama is no longer even in print. Others have done this kind of story far more effectively and the spectacle of the duel scene is tame compared to the swashbucklers of later decades.
The version I am reviewing here is called “The Two Orphans or Depth of a Sister's Love” and is an adaptation of the play written in novel form. It has been reprinted many times. The author is Emma Garrison Jones, a dime novel writer from Virginia, writing here under the name E G Walraven. Is it any good? The plot is well constructed but many of the twists and turns presented in the story have been used before by other authors. If you have read Les Miserables, A Tale of Two Cities and Bleak House then nothing here will be new to you. There are scenes which seem to have been lifted directly from these novels. Also some of the events seem highly implausible such as long lost relatives bumping into each other in various parts of Paris or people being thrown into the Bastille for no real reason and without trial.
It is easy to see why this was popular at the time but it is also clear why this melodrama is no longer even in print. Others have done this kind of story far more effectively and the spectacle of the duel scene is tame compared to the swashbucklers of later decades.
July 18, 2013
A nice read, it has the flow of a tale BUT I wouldn't recommend it to whoever dislikes the romantic stories or the classic outline of old stories that go like this: two beautiful & loving young women have to get through all sorts of disasters and personal tragedies until they find a way to re-unite and also marry the men of their lives. It was a good and light companion for these few summer afternoons and later on I could read it again bu,t for now, I'm quite satisfied I came across it as it wasn't a waste of precious reading time and secondly because it's really hard nowadays to find copies of this book especially translated in greek! I suppose the same goes for many other languages as well :/
May 16, 2018
Lectură ușoară, dar nimic waw. Merge citită între cărți mai profunde.
November 2, 2018
Siropel :D
February 21, 2022
Je suis très surprise dans le bon sens du terme.
Je pensais que comme un Zola, ça allait finir mal et être désespérant. Je pensais que le style allait être lourd, déprimant, et que j'allais me forcer pour les cours.
Mais ce que je n'avais pas pensé, c'est qu'en pièce de théâtre, ça allait passer comme une lettre à la poste !
Pas d'interminables descriptions pathétiques, on a seulement les dialogues et l'émotion qui va avec. L'exagération des émotions se fait moins sentir, cette pièce ne sonne pas faux, j'ai sincèrement aimé même si je sais que ce n'est pas le genre de lecture vers lequel je me tourne naturellement.
Pierre bébou, j'épouse cet homme (Désolée Loïc, désolée Solène.)
Je pensais que comme un Zola, ça allait finir mal et être désespérant. Je pensais que le style allait être lourd, déprimant, et que j'allais me forcer pour les cours.
Mais ce que je n'avais pas pensé, c'est qu'en pièce de théâtre, ça allait passer comme une lettre à la poste !
Pas d'interminables descriptions pathétiques, on a seulement les dialogues et l'émotion qui va avec. L'exagération des émotions se fait moins sentir, cette pièce ne sonne pas faux, j'ai sincèrement aimé même si je sais que ce n'est pas le genre de lecture vers lequel je me tourne naturellement.
Pierre bébou, j'épouse cet homme (Désolée Loïc, désolée Solène.)
February 19, 2021
Romantic fairytale
September 2, 2024
Două Orfeline (Les Deux Orphelines) - Adolphe Philippe d'Ennery (1877) 👩🏽🤝👩🏼
Citate / Quotes:
"Un cuvânt e un portret, nu numai semnul unei idei (Tudor Arghezi)"
"Cerebrală sau numai sentimentală, emoția e o condiție a operei intelectuale (Tudor Arghezi)"
"Între coperțile unei cărți se află întotdeauna o poveste. Iar omul nu poate trăi fără povești cum nu poate trăi fără sărbători (Cezar Ivănescu)"
"O nenorocire nu vine niciodată singură"
"...Nici fericirea nu vine niciodată singură"
"Oricât ai fi de nefericit, există cineva mai nefericit..."
(...)
Citate / Quotes:
"Un cuvânt e un portret, nu numai semnul unei idei (Tudor Arghezi)"
"Cerebrală sau numai sentimentală, emoția e o condiție a operei intelectuale (Tudor Arghezi)"
"Între coperțile unei cărți se află întotdeauna o poveste. Iar omul nu poate trăi fără povești cum nu poate trăi fără sărbători (Cezar Ivănescu)"
"O nenorocire nu vine niciodată singură"
"...Nici fericirea nu vine niciodată singură"
"Oricât ai fi de nefericit, există cineva mai nefericit..."
(...)
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 30, 2021
The best book ever, tears, smiles, full of emotions
Displaying 1 - 17 of 17 reviews