2.5
N-ai ce zice despre stil, tipul e un geniu creativ. Dovadă stă faptul că scrierile lui au avut un impact imens asupra imaginarului colectiv al omului modern.
În acest eseu, dl. JJ afirmă că pentru a găsi originea inegalității dintre oameni este important să pornim analiza din perioada în care eram relativ egali și liberi: ”starea de natură”. La fel ca ceilalți gânditori politici moderni (e.g. Hobbes, Locke), Rousseau găsește că starea de natură este locul unde vom găsi adevărata natură a omului, care ne va învăța cum este potrivit ca omul să fie condus. Toate aceste incursiuni în starea de natură nu au fost susținute de cercetări paleoantropologice serioase, ci sunt simple exerciții ale imaginației menite să înlocuiască narațiunea biblică cu o altă descriere a originii umane.
Cum arată starea naturală la Rousseau? Este starea de dinainte de civilizație și cultură (când nu exista tehnologie și ideea de progres, proprietatea, spitalul și școala) în care omul este un animal cu nevoi (hrană, odihnă sex) și temeri (durere, foame) simple. ”Sălbaticii” aflați în această stare erau amorali, fără comunitate și familie, liberi să își satisfacă nevoile pe unde apucau. Ce îi făcea să nu se ignore complet sau elimine era ”mila”: sentimentul ”natural” de empatie pentru celălalt. Pe scurt, omul în starea de natură este identic cu o trupă de cimpanzei Bonobo.
”Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat să spună acesta este al meu, și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”. JJ pune originea inegalității pe seama apariției proprietății, progresului tehnologic și diviziunii muncii. În urma apariției societății (ce presupune relații complexe între oameni) apare și morala, familia, comunitatea, legea, etc. Rousseau crede că crearea societății și faptul că suntem interdependenți în relațiile noastre din cadrul societății a condus la apariția măștilor sociale, care ne predispun la viclenie, ipocrizie, gelozie, servitute, lăcomie, război, etc. Concluzia lui este că inegalitatea e consecința progresului spiritului uman, devenită legitimă prin legi și dreptul la proprietate. În final atinge și partea psihologică, spunând că omul ajunge în societate să nu poată ”trăi decât în opinia celorlalți și, ca să spunem astfel, numai judecata lor îi dă sentimentul propriei sale existențe”. Multe din cele amintite gâdilă urechile omului modern.
Acum să începem partea dușmănoasă:
1. Ideea de "stare de natură" este un mit. Unde îl găsim pe acest om-animal? Omul este om oriunde ne-am uita și nu îl putem despărți de cultură prin însuși faptul că e om. Cultura până la urmă este forma de ajustare a ființei umane la realitatea în care trăiește. Relația omului cu natura este complexă și faptul că omul poate transforma și modela natura îl deosebește de animal. Însă la Rousseau omul nu mai este imago Dei, ci e derivat din animalitate - după chipul animalului. Alegerile caracteristicilor ”omului natural” sunt cât se poate de arbitrare. Până la urmă, de ce a renunțat la agresivitate, care este esențială la omul natural (aka bombardierul) lui Hobbes?
2. De unde se nasc toate aceste ”rele” în omul natural? Oare nu sunt ele cel puțin potențiale în om? Până la urmă omul pe care îl descrie dorește să iasă din această ”stare de natură”. Aceiași oameni care au fost în starea de natură încep să se lupte între ei și să-i subjuge pe ceilalți. Animalitatea omului nu este soluția, ci este parte din problemă.
De la el ne vine astăzi ideea că nu individul este problema, ci societatea/sistemul. În realitate, societatea este formată din indivizi. JJR devine precursorul lui Marx cu critica lui împotriva proprietății. Revoluțiile care au considerat că schimbarea omului constă în schimbarea mediului său și că rezolvarea problemelor omului ține de schimbarea sistemului politic se dovedesc a fi speranțe deșarte astăzi. Toate sistemele au găurile și neajunsurile lor.
3. El afirmă că familia nu e naturală. Însă se pare că nu e așa, încercarea recentă din Rusia marxistă de a aboli familia a fost un eșec lamentabil. Găsim la Rousseau idei care i-au servit de inspirație lui Freud și au avut reverberații mai departe de revoluția sexuală din anii 60-70. Faptul că astăzi vorbim despre identitate sexuală ca despre ceva natural și necriticabil nu mai pare atât de arbitrar în lumina poveștilor lui JJR. Trebuie amintit de faptul că însăși Rousseau a fost orfan de mic, nu s-a sfiit să trăiască asemeni fluturașului care zboară din floare în floare. Ba mai mult, și-a părăsit cele 5 fete în orfelinatele de stat franceze, unde și-au găsit rapid sfârșitul.
Rousseau nu a fost, însă, un naiv. El e conștient că omul nu se poate întoarce în starea de natură pe care el a descris-o și abordează această problemă în lucrarea lui despre contractul social. Pe altă dată.