URBANO TAVARES RODRIGUES nasceu em Lisboa, a 6 de Dezembro de 1923 e passou a infância no Alentejo, próximo do Rio Ardila, perto de Moura. Licenciou-se em Filologia Românica, doutorando-se em 1984 com uma tese sobre Manuel Teixeira Gomes. Foi leitor de português em várias Universidades estrangeiras - Montpellier, Aix e Paris - entre os anos de 1949 e 1955, época em que se encontrava impedido de exercer docência universitária em Portugal por motivos políticos. Depois da Revolução de 1974 retomou, em Portugal, a actividade docente. Em 1993, jubilou-se como Professor Catedrático da Faculdade de Letras da Universidade de Lisboa. Foi membro efectivo da Academia de Ciências de Lisboa e membro correspondente da Academia Brasileira de Letras. A sua vasta obra está traduzida em várias línguas. A sua ficção tem como característica principal a tomada de consciência do indivíduo face a si mesmo e aos outros, processo que se desenvolve até ao reconhecimento de uma identidade social e política. Foi distinguido com vários galardões literários: Ricardo Malheiros; Aquilino Ribeiro e Fernando Namora; Prémio da Associação Internacional de Críticos Literários; Prémio da Imprensa Cultural; Prémio Vida Literária - atribuído pela Associação Portuguesa de Escritores e o Grande Prémio de Conto Camilo Castelo Branco. Faleceu em Lisboa, a 9 de Agosto de 2013.
3,5 Perfecta ca întindere pentru Shorty September, cu numai 103 pagini și în format mic, "Filipa în ziua aceea" este o povestire destul de bizara, o repunere în scenă a episodului mitologic dintre Fedra, Tezeu și fiul acestuia Hipollit. Legătură interzisă între mama vitregă și fiul soțului, este sortita la eșec în orice epocă, fiind inadmisibila în orice societate. Dacă deznodământul este similar cu al Fedrei mitologice, Filipa lui Urbano Tavares Rodriguez este o figura privită cu blândețe și înțeleasă mai bine. Cartea e construita interesant și mizează mult pe puterea cititorului de a interpreta ceea ce pare de neînțeles și oarecum ilogic. În rolul lui Hipollit este Helio, fiul foarte tânăr al unui puternic om de afaceri, latifundiar lipsit de scrupule, amator de artă și posesor de soție tânără. În afara scurtei scene finale, toată cartea este drumul parcurs de Helio cu mașina din zori și pana la asfințit, adică exact ca soarele (Helios) în carul lui galopând pe boltă cerească. Atâta doar ca drumul cunoscut spre casă devine o rătăcire, Helio nemaiputând sa reconstituie traseul cunoscut. Itinerariul misterios seamănă cu călătoriile inițiatice din basmele clasice. Este ca eroul din poveste care ajunge în puncte cheie unde are niște întâlniri încărcate de semnificație, unele chiar profetice. Se întâlnește cu dragostea, cu moartea, cu orbirea, cu predestinarea. Autorul construiește întâlnirile în cadre minimale, în dialoguri încheiate în câteva replici. Drumul lui Helio spre Filipa, pe care, la suprafață, merge sa o apere de tatăl lui furios, se transforma intr-o bâjbâire, intr-o rotire în cerc. Este chiar situația fără ieșire în care se află și pe care nu știe cum s-o rezolve. Este ipostaza copilăroasă în care încă persistă, a omului imatur care nu poate nutri o iubire reală. În mitul Fedrei, Hipollit o respinge pe Fedra și, refuzandu-i dragostea, o respinge implicit pe Afrodita, zeiță a amorului. El duce însă ofrande zeiței Artemis, zeita Fecioară, zeita vânătorii. Rodrigues ii permite personajului Helio dragostea pentru Filipa, dar ii construiește o pereche, pe Cinda, o fata aproape frigidă, care nu dorește dragostea trupească, deci este aproape o Artemis. In schimb modifica destul de mult caracterul Fridei. Filipa este o fire poetica, pasionala, senzitivă. Ea face dragoste aproape salbatic, are orgasme la pragul leșinului, ceea ce se pliază pe conturul caracterului original. Însă nu o face răzbunătoare, o face tandră, blandă și... ecologistă 🙂 Nu întâmplător, pe tot parcursul drumului, exista foarte multe elemente naturale care sunt descrise printr-un limbaj bine ales, astfel încât sa pară mai mult decât simple peisaje. Filipa ii spunea așa: "A iubi înseamnă să simțim dorința de a ne îmbucătăti, ca să ne putem dărui cu bucățica unul celuilalt". În timpul acestui drum-delir-ratacire, Filipa i se dăruiește lui Helio bucata cu bucata în/prin toata firea inconjuratoare, amețindu-l, distrăgându-i atenția pentru a putea, între timp, sa-si împlinească și ea destinul. Helio o aduna inconștient în rătăcirea lui exact așa, bucățică cu bucățică, evocand-o încontinuu, și dându-ne astfel ocazia s-o cunoaștem pe cea care nu apare deloc în scenă. Descrierea acestui drum este și o evocare a lucrurilor natale mult iubite de către autor. Tatăl, Tulio (Tezeu), este reprezentat de tot ce nu e natural. În peisaje apar repetitiv case, imobile, ferme care nu sunt locuite, sunt părăsite, degradate, lipsite de viață. Lângă ele apar animale, păsări, vietăți de tot felul și toate apar pe o treaptă superioară fata de materia neînsuflețită zamislita de om. În microroman apare și o componenta socială, Tulio fiind un element opresiv, exploatator, dar nu cred ca aceasta structura minuscula a putut integra prea bine tema aceasta. Mi s-a părut ca arată ca o suprasarcină, ca un căluț mărunțel care nu se poate înhăma la o asemenea căruță. Am insistat cred ca prea mult pentru un text pe care nu-l consider remarcabil. Dar m-a intrigat ca n-am găsit chiar nimic, nicăieri despre carticica asta. Nu apare nici măcar pe Goodreads în varianta românească. Acum pare ca sunt foarte multe reinterpretari ale miturilor clasice, iată, asta e unul publicat în original în 1988, ceea ce spune ca s-a scris mereu pe marginea marilor povești din antichitate, pentru ca dramele de atunci sunt și cele de acum.
Primeira introdução a este autor, que tinha curiosidade de ler desde há algum tempo. Não decepcionou, esta uma novela que nos deixa interessado do início ao fim. Leva-nos pela viagem do nosso autor pelo Alentejo, e pelas recordações que o assombram ao longo dessa jornada. Curto mas cheio de conteúdo, é uma obra que recomendo vivamente. Ansioso por conhecer outros capítulos da obra deste autor.