Poliţistul Ştefan Anghel nu are parte de tihnă nici măcar atunci când îşi petrece concediul la munte. La cabană soseşte o misivă anonimă, care anunţă un asasinat. Apoi unul dintre turiştii cazaţi la aceeaşi cabană vede moartea cu ochii. Şi, ca în orice roman poliţist care se respectă, urmează o investigaţie cu multe necunoscute ce vor fi elucidate la sfârşit.
Rodica Ojog-Brasoveanu was a Romanian writer of mystery novels. She published 35 novels, most of them mystery, some of them also romantic and historic novels. She is believed to be the "Lady of the Romanian policier".
Her cozy mystery series are aundant with humor and have a quick, light pace.
Some recurring characters: - Melania Lupu, an elderly lady getting involved in crime solving, with a unique and charming style; the authority figure whose cases she gets involved in is Major Cristescu - Minerva Tutovan, an authoritarian figure, a severe and extremely smart, unattractive woman; the authority figure whose cases she meddles with is Lieutanant Dobrescu
Romanian version: Rodica Ojog-Brasoveanu(28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”). A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura. In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura si s-a dedicat in intregime scrisului. Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.
Cu tot regretul față de mult iubita si stimata autoare, patetismul în exces, numeroasele coincidențe și fracturile de logică dăunează grav calității. Să purcedem, căci avem multe de spus:
- doar într-un roman polițist, și nu dintre cele mai bune, își trâmbițează potențialul asasin intențiile. - într-o "seară cenușie, rece și tristă " trebuie să fii cel puțin ușor idiot să te flenduri pe malul unui lac, mai ales dacă nu știi să înoți - dacă un cetățean fuge de tine și altcineva îl omoară cu un cuțit aruncat de la distanță, NICIDECUM victima nu va fi înjunghiată în spate - trucul cu cheia și ziarul este ieftin și presupune mult prea multe condiții prealabile de îndeplinit, inclusiv ca victima să aibă somnul greu - nici un elefant nu ar putea să consume 12!!! sonde de oranjadă în mai puțin de două ore, darămite un milițian în misiune de filaj. nu ni se spune de câte ori s-a dus să facă pipi și pe cine fila de la toaletă... - fragmentele din jurnalul profesorului sunt (prea) înduioșătoare și femeia de servici mult prea proastă să nu le distrugă, mai ales că avea tot timpul din lume - pe vremea când să inventaseră totuși cabinele publice de telefon te pufnește râsu-plânsu să afli că șpionii comunicau prin muzicuță, într-un parc pustiu, în luna noiembrie - un roman care se crede psihologic merită cu totul alt final decât o urmărire stupidă pe acoperișul unui tren în mișcare, gen westernurile de categorie C de acum o sută de ani - e pentru prima dată când aflu cum doi șpioni comunică ( în engleză, dă-mă naibii!) tușind în Morse, partea proastă pentru autoare fiind că de fapt nu-și spun nimic, doar îl ajută pe anchetatorul cel deștept și poliglot - d.na Ojog nu poate rezista vreodată tentației de a-și batjocori personajele, zugrăvindu-le în tușe groase și meschine, vezi în special secvența cu parastasul și nenumăratele referiri la calicia "eroilor " săi. la un moment dat ți se face rău și/sau te plictisești
Nici o rază de lumină, doar câteva metafore obosite pigmentând niște discuții lunguiețe, ZERO umor, totul mă face să cred că și două steluțe sunt un pic prea multe...
Prima parte a mers mai greu insa pe la mijlocul ei m-am trezit prinsa in jocul detectivului amator care incearca sa-si dea seama inaintea autorului cine e vinovatul. Insa doamna Ojog-Brasoveanu e mai sireata ca mine si de fiecare data cand incepeam sa fiu convinsa de un individ imi arunca suspiciunea pe un altul si apoi pe un altul. Pana la urma nu a fost cine credeam. Actiunea a prins un ritm rapid in a doua parte iar dezvaluirile au fost construite maiestruos.
Faina punerea in scena si faina si legarea itelor. Mi-a placut mai putin faptul ca putea sa fie chiar oricine si nu prea are cum sa deduca cititorul doar din interactiunea personajelor cine e faptasul.
i did like the book, although..a bit foreseeable who the killer was. What i most like about the book is the description of the characters. They are truly Romanian and you can relate to each one of them
La cabana Dor de Munte, căpitanul de poliție Ștefan Anghel ajunge cu gândul că va petrece un concediu relaxant. Acolo se mai află cazat un grup de bărbați, salariați ai aceleiași întreprinderi, tot veniți să se relaxeze... Toți, mai puțin unul, care are de gând să elimine pe cineva dintre ei și își face cunoscute intențiile criminale tocmai căpitanului, în mod anonim, printr-o scrisoare, lăsată sub ușa camerei. Căpitanul nu stă cu mâinile în sân, ci încearcă să prevină nenorocirea, dar crima tot are loc, transformându-i pe toți în suspecți, inclusiv cabanierul și soția lui.
Apoi mai moare unul dintre ei, în condiții suspecte, complicând și mai mult treburile. Ștefan Anghel identifică mâna criminală, dar păstrează discreția și nu ni-l împărtășește nici nouă, cititorilor, creând și mai mult suspans. Dacă până aici povestea era nici prea prea, nici foarte foarte, de aici încolo, cititorul nu va mai lasă cartea din mâna până la final, ca să descopere adevărul.
Pentru a afla exact motivul crimei, vinovatul nu este arestat pe loc, ci este pus sub urmărire permanentă. Cea ce descoperă poliția devine din ce în ce mai fascinant, pentru că suntem purtați înapoi în timp, până într-un lagăr nazist din al doilea război mondial în căutarea unei comori ascunse și foarte valoroase. De asemenea, devine din ce în ce mai periculos, pentru că criminalul este un asasin expert în a dispărea fără urmă, cu o vastă experiență și cu multe tâlhării și omoruri la activ.
Pentru a afla dacă și cum este prins făptașul vă invit să citiți cartea, deoarece autoarea a făcut o treabă excelentă, activând toate emoțiile și instinctele cititorului.
Nu pricep de ce personajele intre care isi face jocul criminalul trebuie sa se dispretuiasca asa tare intre ele, ba chiar sa-si arunce permament invective, si cu toate astea sa petreaca mereu impreuna diverse evenimente, cum ar fi chiar sejurul la cabana din roman. Chestia asta devine chiar obositoare la scriitoare, mai ales cand ii citesti cartile in serie. Faptul ca nu am intuit chiar deloc cine era criminalul n-ar fi un lucru rau in sine, dar nu pricep de ce anchetatorul zice ca l-a descoperit si actiunea continua inca jumatate din carte.... Ce urmeaza dupa plecarea de la cabana nu pre justifica lungirea actiunii. Si nici macar nu a fost caz de spionaj cum crezusem pe la inceput.
O lectură plăcută, care te ține în priză, cu sufiecient suspans . Finalul a fost un pic dubios, nici nuștiu dacă am înțeles bine ce s-a întâmplat acolo, în ultima luptă!
Fiind primul roman polițist al autoarei, mi-am zis că-i musai să-l citesc, chiar și după atâta vreme; am folosit a treia ediție (2023) de la Nemira, care nu catadicsește să-și informeze cititorii că publicarea inițială a avut loc în 1971. Ilară metoda de mascare a epocii prin textul de pe coperta IV, „Polițistul Ștefan Anghel...”, când prima pagină dezvăluie că bietul om e căpitan de miliție. (Detest când oamenii folosesc termenul „poliție” cu privire la fosta miliție deși, e adevărat, existau și profesioniști în acea instituție.)
Sentimentele mele față de acest debut destul de reușit sunt împărțite: pe de o parte, rezultatul nu e tocmai rău, dar pe de alta, m-a înfuriat modul în care asasinul este descoperit de anchetator exact la mijlocul cărții, și cu toate acestea, cititorul este ținut în întuneric până la final!
Firește, era important de aflat și mobilul, precum și alte dedesubturi (eram convins că ar fi vorba de un roman de spionaj!); chiar și așa însă, este deosebit de frustrant pentru cititor. La un moment dat, am acceptat provocarea, dar nici unul din cei doi suspecți către care tindeam nu era criminalul! Nu că aș fi avut prea multe indicii...
Lipsa de experiență a autoarei se observă în unele îngroșări grosolane, cum ar fi disprețul mutual exagerat al membrilor grupului de colegi și prieteni (?!), în condițiile în care ei continuau să petreacă împreună chiar și astfel de concedii. Un recenzent găsește vreo alte zece hibe majore, care totuși pot fi scuzate pentru un roman de debut. Eu m-am gândit să fiu mai generos de data asta și să apreciez originalitatea unor idei, așa hazardate sau naive cum erau ele. Nu recomand neapărat acest op, cu atât mai puțin celor care se așteaptă ca o crimă comisă la o cabană să fie rezolvată complet în acea cabană, à la Hercule Poirot. Nu, aici doamna Ojog-Brașoveanu a ținut să se remarce prin prea multe idei înghesuite într-un singur caz... și cu un titlu total neinspirat. Iar finalul, ca și epilogul, chiar sunt scrise prost.
Trebuie să fac și câteva observații de ordin tehnic. Greșelile tipografice nu sunt multe, mai ales că după folosirea unui OCR sau după transcriere s-a „modernizat” textul prin trecerea la ortografia cu „â”, ocazie cu care se puteau introduce alte erori. Nu știu însă care greșeli pot fi imputate autoarei. De pildă, după cum am mai întâlnit în romane din anii 60-70, aproape niciodată nu se scrie „odată” (cu sensul „cândva, odinioară”, nu cu cel popular din „dar vino odată!”), ci doar „o dată”. În plus, aici apare și grafia „de loc” în locul lui „deloc”, cum ar fi la pagina 227: „Știi, nu ești prost de loc, Hristule.” La nouă ani de la ediția precedentă, editura nu a schimbat decât coperta...
Apoi, nu știu dacă aici nu este urma unui anacolut, la p. 189: «În același timp, semăna foarte puțin cu „stilul” de lucru al omului meu, ale cărui combinații, frizând precizia matematică, excludea rateurile.» Da, stilul excludea rateurile, dar așa cum e formulată fraza, trebuia făcut acordul cu acele combinații care excludeau rateurile.
Culmea este că limbajul autoarei, atât ca lexic, cât și ca stil, mi se pare mai natural decât în unele romane ulterioare ale domniei-sale, cu excepția alegerii termenului de „sondă” chiar și pentru paharul de oranjadă: serios, chiar așa se vorbea în epocă?
Închei cu un crâmpei de caraghioslâc involuntar de la p. 79: „Cabana fiind construită în anii noștri, existența unor încăperi secrete era exclusă.” Anii „noștri”, adică cei ai regimului „de democrație populară”. Fără cuvinte.
LATE EDIT: Uitai să menționez două slăbiciuni de judecată dovedite de protagoniști, și care m-au zgâriat pe creier. Prima, că în momentul în care e vorba de o stradă cu sedii de ambasade, cum mama dracului faci să nu te informezi câtuși de puțin cu privire la acestea, cu trecutul, prezentul, și viitorul lor? A doua, că atunci când în final e vorba să arestezi un asasin periculos și viclean, tocmai atunci te comporți ca ultimul plictisit neglijent și nepăsător? Off, tovarășa Rodica Ojog-Christie, ai judecat de te-ai spart.
„Unde mă aflu?“ A fost prima întrebare pe care mi-am pus-o când, deschizând ochii, m-am pomenit într-o încăpere străină. Apoi mi-am amintit. După şaisprezece ore de drum anevoios, ploaie şi vânt, ajunsesem în sfârşit la cabana Dor de munte. O ţuică băută pe nerăsuflate… câţiva bărbaţi la una dintre mese… un cabanier excesiv de amabil… odaia, focul din sobă duduind îmbietor… şi dorinţa legitimă de-a dormi două săptămâni fără întrerupere. Eram în concediu. Ploaia continua să cadă monotonă şi tristă. Aplecându-mă să-mi iau ţigările, privirea mi-a fost atrasă de un plic alb, obişnuit, strecurat pe sub uşă în timp ce dormeam. Curios, l-am ridicat. Spre surprinderea mea, cu litere voit deformate (probabil scrise cu mâna stângă), cineva mi se adresa: Domniei sale, domnului căpitan de miliţie, Ştefan Anghel. Am parcurs conţinutul scrisorii ― câteva rânduri cu aceleaşi caracteristici grafologice: „După cum desigur aţi observat, plouă de câteva ceasuri. Asta înseamnă că drumul spre cabană a devenit impracticabil. Mai înseamnă că volens-nolens suntem, cum s-ar spune, izolaţi de restul muritorilor. Ca să nu vă plictisiţi, îmi permit să vă ofer o şaradă. Cineva din grupul nostru îşi va lua curând adio de la cele pământeşti. Datorită mie! Vreau să realizez o crimă care nu va fi supusă niciodată rigorilor legii. Încercaţi să mă împiedicaţi!
Șase prieteni se cazează la cabana Dor de Munte, unde, dintr-o întâmplare, se află și căpitanul de poliție Ștefan Anghel al cărui gând este de a petrece un weekend liniștit, departe de tumultul orașului și grijile de zi cu zi. Numai că liniștea visată de căpitan este spulberată rapid de o scrisoare anonimă care anunță intențiile criminale ale unuia dintre cei șase amici. Deși Ștefan Anghel încearcă să împiedice crima, aceasta are loc, iar la scurt timp un al doilea cadavru este găsit, moartea celui de-al doilea turist fiind mascată sub o sinucidere ca urmare a comiterii primei crime.
Căpitanul Anghel își dă seama cine este vinovatul care este pus sub urmărire, dar fără a ne fi dezvăluit numele acestuia, sporind astfel misterul, dar și curiozitatea cititorului de a continua lectura cât mai repede și de a descoperi făptașul și motivul acestuia.
"Moartea semnează indescifrabil", primul roman publicat al Rodicăi Ojog-Brașoveanu, este o poveste întortocheată, ale cărei origini se regăsesc în trecuturile personajelor implicate: un tatuaj dispărut, un lagăr nazist, secrete de familie, o moștenire ascunsă sub un cod interesant.
Deși personajele sunt puține, nu am reușit să îmi dau seama cine este vinovatul, ci doar motivul, iar asta după ce am început să citesc povestea din trecut. Un detaliu care mi-ar fi plăcut să fie diferit a fost finalul, poate puțin mai antrenant sau cu o altă repercusiune pentru criminal.
Cum sa nu iti placa orice carte a Rodicai Ojog-Brasoveanu? Toate sunt un deliciu, prin extraordinarele detalii ale personalităților și comportamentelor pe care le surprinde. Niciodata nu ma intereseaza crima in sine (deși întotdeauna exista multă ingeniozitate și în desfășurarea datelor și faptelor), cît varietatea, credibilitatea, substanta caracterelor și dinamica dintre ele, atît de bine surprinse de autoare. Mereu mi s-a parut nedrept ca nu s-a născut în altă țară, sau ca romanele ei nu au fost traduse, meritau o (re)cunoastere mult mai extinsă.
For some reason, even though I love detective novels, I’ve never read one written by the Romanian most famous author of the genre, Rodica-Ojog Brasoveanu. So when I saw her first novel, I gave it a try. It was quite good, though I would have liked a bit more context and more complex characters, but I’m curious for more. I’m sure the stories keep getting better.
Ma asteptam la un roman politist in care detectivul demasca criminalul printr-un lung proces de deductie. Nicidecum ca faptasul sa fie descoperit doar pentru ca incaltarile aveau un semn distinct. Ca apoi cititorul sa fie mentinut in ceata asupra identitatii lui pentru a doua jumatate a cartii. Nu ma asteptam nici la o vanatoare de comori si o urmarire ca in filme.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Poate nu se numără chiar printre cele mai bune ale ei (până acum, pentru mine rămâne pe primul loc „Un blestem cu domiciliul stabil”), dar suspansul există, curiozitatea la fel, de surprize nu mai zic, deci cu siguranță nu e o lectură plictisitoare.
4,5* steluțe pentru cartea de debut a celei ce avea să devină Regina romanului policier în România, Agatha Christie din Carpați - deși ei nu prea i-a plăcut titulatura aceasta, din câte am băgat de seamă (m-am uitat la interviuri cu ea). Are mult umor, autoironie, și împunsături fine. Îmi place!
O carte pt o dupa-amiaza plictisitoare. Te tine cu sufletul la gura insa poti face un joc de atentie si sa concurezi cu autoare in descoperirea faptasului ... 😉
Wow, e ciudat sa citesc prima carte scrisa vreodata de Rodica Ojog Brasoveanu.
Anul acesta am luat hotararea de a cumpara toata colectia, toate cartiile scrise de ea si sa le citesc in ordinea in care au fost scrise, sunt prea excited about it.
Cartea promite un decor de cozy cabin murders, sunt 6 prieteni care naiba stie de ce sunt prieteni, care vin sa petreaca la o cabana care ramane fara telefon, ei raman blocati acolo iar unul din ei este urmarit de un criminal si pana la urma mor doi. Ah si in acelasi timp se afla la cabana si politistul Anghel care bineinteles ca rezolva crima.
Mi-a placut cartea insa, citind deja seria Melania Lupu, mi se pare ca nu cunosc autorul, cartea asta este mai restransa, nu asa de exhilarating ca seria ei dar mi-a placut. Am citit-o noaptea si mi-a dat o stare de bine asa ca vi-o recomand si voua, serios daca sunteti fani carti thriller/politiste nu aveti cum sa nu cititi pe Rodica Ojog Brasoveanu.
Cartile scrise de Rodica Ojog sunt pline de umor, ironii si suspans; nu face exceptie nici "Moartea semneaza indescifrabil". Cadrul in care se desfasoara actiunea este tipic romanesc. Detectivul Stefan Anghel pleaca in vacanta la munte la cabana "Dor de munte" insa nu are parte de vacanta linistita pe care si-o dorea.
Politistul Stefan Anghel nu are parte de odihna nici macar cand isi petrece concediul la munte.La cabana soseste o scrisoare anonima,care anunta un asasinat.Apoi unul dintre turistii cazati la aceeasi cabana vede moartea cu ochii. Si,ca orice roman politist cre se respecta,urmeaza o investigatie cu multe necunoscute ce vor fi elucidate la sfarsit.
Nu stiu daca am procedat corect, insa eu am intuit cine era criminalul din momentul in care i-a fost prezentata biografia. Unul dintre suspecti avea o biografie falsa. In biografia criminalului aparea urmatorul amanunt: "a fost casatorit cu Melania". Sa fi fost asta un indiciu?
E un roman frumos, cu o structură narativă bine închegată. Are tot ce trebuie sa contina un roman detectiv: suspans, crime, mister si umor. O lectura fascinanta care te va tine cu sufletul la gura de la prima pana la ultima pagina.