What do you think?
Rate this book
Лев Толстой
"His renunciation of the past, his striving for clarity, complete clarity, a complete parting with the past, and his quest for a new road that would be clear to all the people, made Tolstoy's greatness and raised him above the horizon like a snowclad mountain range.
"He made the soul of man cognizable, and in the old he found the new which was not only truthful but also beautiful."
Victor Shklovsky
"He made the soul of man cognizable, and in the old he found the new which was not only truthful but also beautiful."
Victor Shklovsky
656 pages, Hardcover
First published January 1, 1928
9 people are currently reading
111 people want to read
About the author
Victor Shklovsky
151 books116 followersViktor Borisovich Shklovsky (Russian: Виктор Борисович Шкловский) was a Soviet literary theorist, critic, writer, and pamphleteer.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
October 6, 2024
Acest volum prezintă viața prozatorului rus și, pe deasupra, o serie de opinii (de obicei, bine întemeiate) cu privire la opera lui. Nu e nici o surpriză. În Despre proză (I & II), Viktor Șklovski realizase o istorie a romanului (de la Măgarul de aur al lui Apuleius pînă la Micuța Dorrit de Charles Dickens), plină de observații surprinzătoare, absolut remarcabilă, utilă și azi.
Biograful citează adesea din jurnalul de tinerețe al lui Lev Nikolaevici (pe care Tolstoi, într-un testament provizoriu, l-ar fi dorit distrus după moartea sa, cf. pp.562-563). Alege pasajele cele mai amuzante. Încă de la 20 de ani, Tolstoi avea idei năstrușnice. Cu vremea, ideile s-au fixat în convingeri nestrămutate, la fel de amuzante ca și părerile juvenile. Prozatorul a rămas un copil toată viața, chiar dacă, spre sfîrșitul vieții, a devenit un „far al înțelepciunii”, un „luminător al popoarelor”, și a început să fie căutat de mii de admiratori însetați de Adevăr: de la văduve cuprinse de misticism la preoți caterisiți și eretici de genul „găurarilor”.
Jurnalul e plin de îndemnuri care trezesc cel puțin zîmbetul cititorului. În 17 ianuarie 1851 (are 22 de ani), notează: „Comportarea mea în ziua de 14 a fost nesatisfăcătoare... Să mă duc la contesă, să aștept să aflu despre invitația la balul pe care-l dă Zakrevski, să-mi comand un frac nou. Înainte de bal, să mă gîndesc și să scriu mult” (p.80). Nu există nici o consecuție între bal și hotărîrea de a se gîndi mult. Aceeași incoerență poate fi identificată și în acest pasaj: „În dimineața zilei de 29 martie 1852, Tolstoi a făcut scrimă, folosind floreta și masca trimise de la Iasnaia Poliana, a luat masa, a scris și apoi a început să se căiască” (p.121). Nu văd cum se leagă scrima de căință. Sigur, nici o viață nu se compune din momente necesare, care decurg unul dintr-altul, ca într-un polisilogism. Viața e un joc (și un rezultat) al hazardului. Nu spun o noutate, deși acest adevăr e neplăcut. Dar în însemnările lui Tolstoi, lipsa de legătură a trăirilor și faptelor e acută și uluitoare. Nimeni nu „gîndește mult” înainte de a merge la un bal (un eveniment frivol, prin definiție), nimeni nu face scrimă și apoi (nitam-nisam) „începe să se căiască”. Lucrurile se succed, dar nu se leagă. Așa o fi și în viețile noastre?
Tolstoi e o figură contradictorie. Și așa va rămîne pînă la sfîrșit. Va proclama, într-un epilog teoretic la Sonata Kreutzer, că sfîntul scop al căsătoriei e abstinența. Va avea 13 copii.
Lev Nikolaevici merge la universitatea din Kazan cu gîndul de a studia limbile orientale. Rezistă eroic doi ani, cursurile nu-i trezesc nici un interes (la ce bun să înveți araba dacă nu o vei folosi niciodată?), renunță. În schimb, va învăța cu o formidabilă ușurință limbi străine. Învață engleza, traducîndu-l pe Laurence Sterne (pp.29, 134). În martie 1861, va vizita Londra și va audia o prelegere despre educație a lui Dickens (unul din prozatorii lui preferați). Învață, în treacăt, și greaca veche, după aceeași metodă verificată: în 1877, traduce, împreună cu fiul său Serioja, Anabasis de Xenophon (p.399). Franceza și germana le știa din familie. Negreșit, Tolstoi a fost un genial autodidact.
Cu scriitorii contemporani prozatorul a avut prietenii accidentate. Cînd merge la Petersburg și, mai tîrziu (prin 1856-1857), la Paris, trage la Turgheniev. În amintirile sale, Turgheniev scrie: „Ce om ciudat! Nu am mai întîlnit alții asemenea lui și nu-l pot înțelege pe de-a-ntregul: un amestec de poet, calvinist, fanatic, moșier” (p.192). Se înțeleg atît de bine încît, în primăvara lui 1861, Tolstoi îl va provoca la duel (pp.232-234). Pe Dostoievski îl va evita cu sistemă. Au fost în aceeași încăpere, în Petersburg, la o conferință a teologului Vladimir Soloviov, dar Tolstoi a preferat să rămînă ascuns. Cu poetul A.A. Fet, vecin de moșie, face plimbări lungi, discută despre literatură și religie, apoi rupe brusc prietenia. Lui Cehov îi declară că scrie piese de teatru îngrozitoare (mai proaste chiar decît piesele lui Shakespeare), dar îl va vizita în spital și vor discuta îndelung despre „nemurirea sufletului”. Exact asta îi lipsea bolnavului. Cehov era agnostic, sceptic, Tolstoi visa la o lume de dincolo.
N-ar fi rău ca acest volum (greu de găsit astăzi) să fie reeditat...
Biograful citează adesea din jurnalul de tinerețe al lui Lev Nikolaevici (pe care Tolstoi, într-un testament provizoriu, l-ar fi dorit distrus după moartea sa, cf. pp.562-563). Alege pasajele cele mai amuzante. Încă de la 20 de ani, Tolstoi avea idei năstrușnice. Cu vremea, ideile s-au fixat în convingeri nestrămutate, la fel de amuzante ca și părerile juvenile. Prozatorul a rămas un copil toată viața, chiar dacă, spre sfîrșitul vieții, a devenit un „far al înțelepciunii”, un „luminător al popoarelor”, și a început să fie căutat de mii de admiratori însetați de Adevăr: de la văduve cuprinse de misticism la preoți caterisiți și eretici de genul „găurarilor”.
Jurnalul e plin de îndemnuri care trezesc cel puțin zîmbetul cititorului. În 17 ianuarie 1851 (are 22 de ani), notează: „Comportarea mea în ziua de 14 a fost nesatisfăcătoare... Să mă duc la contesă, să aștept să aflu despre invitația la balul pe care-l dă Zakrevski, să-mi comand un frac nou. Înainte de bal, să mă gîndesc și să scriu mult” (p.80). Nu există nici o consecuție între bal și hotărîrea de a se gîndi mult. Aceeași incoerență poate fi identificată și în acest pasaj: „În dimineața zilei de 29 martie 1852, Tolstoi a făcut scrimă, folosind floreta și masca trimise de la Iasnaia Poliana, a luat masa, a scris și apoi a început să se căiască” (p.121). Nu văd cum se leagă scrima de căință. Sigur, nici o viață nu se compune din momente necesare, care decurg unul dintr-altul, ca într-un polisilogism. Viața e un joc (și un rezultat) al hazardului. Nu spun o noutate, deși acest adevăr e neplăcut. Dar în însemnările lui Tolstoi, lipsa de legătură a trăirilor și faptelor e acută și uluitoare. Nimeni nu „gîndește mult” înainte de a merge la un bal (un eveniment frivol, prin definiție), nimeni nu face scrimă și apoi (nitam-nisam) „începe să se căiască”. Lucrurile se succed, dar nu se leagă. Așa o fi și în viețile noastre?
Tolstoi e o figură contradictorie. Și așa va rămîne pînă la sfîrșit. Va proclama, într-un epilog teoretic la Sonata Kreutzer, că sfîntul scop al căsătoriei e abstinența. Va avea 13 copii.
Lev Nikolaevici merge la universitatea din Kazan cu gîndul de a studia limbile orientale. Rezistă eroic doi ani, cursurile nu-i trezesc nici un interes (la ce bun să înveți araba dacă nu o vei folosi niciodată?), renunță. În schimb, va învăța cu o formidabilă ușurință limbi străine. Învață engleza, traducîndu-l pe Laurence Sterne (pp.29, 134). În martie 1861, va vizita Londra și va audia o prelegere despre educație a lui Dickens (unul din prozatorii lui preferați). Învață, în treacăt, și greaca veche, după aceeași metodă verificată: în 1877, traduce, împreună cu fiul său Serioja, Anabasis de Xenophon (p.399). Franceza și germana le știa din familie. Negreșit, Tolstoi a fost un genial autodidact.
Cu scriitorii contemporani prozatorul a avut prietenii accidentate. Cînd merge la Petersburg și, mai tîrziu (prin 1856-1857), la Paris, trage la Turgheniev. În amintirile sale, Turgheniev scrie: „Ce om ciudat! Nu am mai întîlnit alții asemenea lui și nu-l pot înțelege pe de-a-ntregul: un amestec de poet, calvinist, fanatic, moșier” (p.192). Se înțeleg atît de bine încît, în primăvara lui 1861, Tolstoi îl va provoca la duel (pp.232-234). Pe Dostoievski îl va evita cu sistemă. Au fost în aceeași încăpere, în Petersburg, la o conferință a teologului Vladimir Soloviov, dar Tolstoi a preferat să rămînă ascuns. Cu poetul A.A. Fet, vecin de moșie, face plimbări lungi, discută despre literatură și religie, apoi rupe brusc prietenia. Lui Cehov îi declară că scrie piese de teatru îngrozitoare (mai proaste chiar decît piesele lui Shakespeare), dar îl va vizita în spital și vor discuta îndelung despre „nemurirea sufletului”. Exact asta îi lipsea bolnavului. Cehov era agnostic, sceptic, Tolstoi visa la o lume de dincolo.
N-ar fi rău ca acest volum (greu de găsit astăzi) să fie reeditat...
January 31, 2016
A great read for those interested in the character of one of the world's best writers of all time. Maybe even an interesting and helpful lecture for the aspiring writer.
December 18, 2018
Интерснейшая биография Толстого. Лучше Басинского.
March 4, 2017
Hem Rus hem fütürist olunca işte Goodreads'de bile kitabının adı olmuyor. 6.45'ten çıkan ''Modern Kurgu Tekniğinin İcadı Don Kişot Nasıl Yapıldı'' adlı kitap için yazmak istiyorsunuz adamın burada olan herhangi bir kitabının içine yazmak zorunda kalıyorsunuz. Kitapta yer alan bir Don Kişot alıntısında ''Dünyadaki bütün soylar, dört tür altında toplanabilir; Bir, mütevazı bir başlangıcı olan, zamanla yayılıp genişleyerek yüceliğin doruğuna ulaşanlar; iki, başlangıçta parlak olup bu parlaklığı koruyanlar ve başlangıçtaki benliklerine hala sahip olanlar; üç, başlangıçta büyük olup piramit gibi küçülerek, azalarak bir nokta, bir sıfır halinde son bulanlar, ki tabanına kıyasla piramidin ucu da bir hiçtir; dört, ki en çok görülenler bunlardır, ne başlangıcı iyi, ne ortası düzgün, sonu da böyle bitecek olanlar; yani serfler ve sıradan insanlar gibi isimsin soydan olanlar.'' diyor. Soylar için yapılan bu değerlendime, ilişkiler ve yazarlar için de birebir geçerlidir. Beklenen ölümlerin kaçışı olmaz, adımı anamazsın, yoluma çıkamazsın çünkü tabanına kıyasla piramidin ucu da bir hiçtir.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews