What do you think?
Rate this book
The Brothers Karamazov (2 Volumes) #1
Los hermanos Karamázov, 1
LOS HERMANOS KARAMÁZOV supone una síntesis de todas las inquietudes existenciales del autor. La compleja galería de personajes está presidida por Fiódor Karamázov, el padre, ruin, hipócrita, avaro, cínico y libertino, y por sus descendientes: Dmitri, sensual, orgulloso y cruel, pero también generoso y capaz de rasgos de bondad y sacrificio; Iván, un intelectual escéptico que niega la existencia de Dios y el amor al prójimo; Aliosha, un cristiano místico, educado por el monje Zosima, que opone al humanitarismo revolucionario y al nihilismo el amor a Dios y al prójimo, aunque tampoco es inmune a las sensaciones turbias que lo invaden, y Smerdiakov, el cínico y perverso hijo natural, carente de todo sentido de responsabilidad moral. La obra, que tiene uno de sus puntos culminantes con el célebre relato del Gran Inquisidor, refleja una concepción del hombre como campo de batalla en el que luchan Dios y el Diablo, el bien y el mal.
504 pages, Paperback
First published November 18, 1879
831 people are currently reading
5136 people want to read
About the author
Fyodor Dostoevsky
3,204 books71.7k followers
Фёдор Михайлович Достоевский
(Russian)
Works, such as the novels Crime and Punishment (1866), The Idiot (1869), and The Brothers Karamazov (1880), of Russian writer Feodor Mikhailovich Dostoyevsky or Dostoevski combine religious mysticism with profound psychological insight.
Very influential writings of Mikhail Mikhailovich Bakhtin included Problems of Dostoyevsky's Works (1929),
Fyodor Mikhailovich Dostoevsky composed short stories, essays, and journals. His literature explores humans in the troubled political, social, and spiritual atmospheres of 19th-century and engages with a variety of philosophies and themes. People most acclaimed his Demons(1872) .
Many literary critics rate him among the greatest authors of world literature and consider multiple books written by him to be highly influential masterpieces. They consider his Notes from Underground of the first existentialist literature. He is also well regarded as a philosopher and theologian.
(Russian: Фёдор Михайлович Достоевский) (see also Fiodor Dostoïevski)
Works, such as the novels Crime and Punishment (1866), The Idiot (1869), and The Brothers Karamazov (1880), of Russian writer Feodor Mikhailovich Dostoyevsky or Dostoevski combine religious mysticism with profound psychological insight.
Very influential writings of Mikhail Mikhailovich Bakhtin included Problems of Dostoyevsky's Works (1929),
Fyodor Mikhailovich Dostoevsky composed short stories, essays, and journals. His literature explores humans in the troubled political, social, and spiritual atmospheres of 19th-century and engages with a variety of philosophies and themes. People most acclaimed his Demons(1872) .
Many literary critics rate him among the greatest authors of world literature and consider multiple books written by him to be highly influential masterpieces. They consider his Notes from Underground of the first existentialist literature. He is also well regarded as a philosopher and theologian.
(Russian: Фёдор Михайлович Достоевский) (see also Fiodor Dostoïevski)
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 378 reviews
August 28, 2025
În locul unei recenzii inutile, voi nota în dezordine cîteva gînduri (poate nu lipsite de interes) despre ultimul roman al lui Dostoievski.
1. Nu-mi amintesc cînd am citit pentru prima dată Frații Karamazov, trebuie să fi fost imediat după facultate. Și tot atunci am discutat cu poetul ND semnificația numelui Smerdeakov. El mi-a semnalat că numele celui de-al patrulea frate conține termenul „smerdeti” = miros urît, putoare. Dar Dostoievski știa bine limba franceză și nu e deloc exclus (ba e sigur) că numele Smerdeakov trimite la „merde”. Dacă „nomen est omen” (numele arată destinul unui individ), trebuie să înțelegem că Smerdeakov este un individ rău, imoral, „stricat”. Chiar dacă autorul nu spune niciodată limpede, el este adevăratul ucigaș al lui Feodor Pavlovici, tatăl Karamazovilor, nicidecum impulsivul Dmitri. În opinia unor exegeți, numele Dmitri, la rîndul lui, face aluzie la zeița greacă a fertilității, Demeter.
2. Fraza „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”, atribuită de obicei lui Ivan Karamazov, nu se găsește, ca atare, în text. Cea mai apropiată formulare sună precum urmează: „Ceea ce mă tulbură mai ales și mă pune pe gînduri e Dumnezeu, întrebarea asta mă frămîntă tot timpul. Și dacă totuși nu există? Dacă e adevărat ce spune Rakitin, că Dumnezeu nu este decît o ficțiune a omenirii? Și atunci, dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că omul e stăpînul pămîntului, al întregului univers”. Afirmația îi aparține lui Dmitri Karamazov. Ce-i drept, un personaj afirmă la începutul romanului că Ivan Karamazov a înnebunit, fiindcă afirmă că „dacă s-ar distruge în omenire credința în nemurirea sufletului..., atunci nimic din ce se poate întîmpla n-ar mai fi imoral, că totul ar fi permis în lume”.
3. Nu știu dacă ați observat că romanul este precedat de un prolog (intitulat sec „Din partea autorului”). Dostoievski afirmă aici că Aleoșa este adevăratul protagonist al cărții, că este „un om deosebit” și că Frații Karamazov reprezintă doar prima parte a biografiei sale. Va redacta cît de curînd o continuare. Din păcate, prozatorul a murit la puțin timp după publicarea romanului.
4. Din ce am citit (rămîne să verific), manuscrisul romanului nu s-a păstrat (ca multe din manuscrisele lui Dostoievski). În timpul unei călătorii în Crimeea (prin 1912-1914), Anna Grigorievna a luat cu ea o geantă cu manuscrise de-ale soțului. S-a găsit, firește, un hoț bine intenționat. Geanta a dispărut. Căutarea are aspecte de roman polițist și nu s-a încheiat nici astăzi, deși șansele de a găsi prețioasele documente au devenit infime. Unii au presupus că manuscrisul Fraților Karamazov fusese cumpărat de Stefan Zweig, un colecționar pasionat de suveniruri literare (cumpărase, printre altele, și un manuscris de Leonardo da Vinci). Presupunerea nu s-a adeverit...
5. Cînd a fugit de la conacul din Iasnaia Poliana, în noaptea de 27 spre 28 Octombrie 1910, Lev Nikolaevici Tolstoi a pus în traistă și romanul lui Dostoievski...
1. Nu-mi amintesc cînd am citit pentru prima dată Frații Karamazov, trebuie să fi fost imediat după facultate. Și tot atunci am discutat cu poetul ND semnificația numelui Smerdeakov. El mi-a semnalat că numele celui de-al patrulea frate conține termenul „smerdeti” = miros urît, putoare. Dar Dostoievski știa bine limba franceză și nu e deloc exclus (ba e sigur) că numele Smerdeakov trimite la „merde”. Dacă „nomen est omen” (numele arată destinul unui individ), trebuie să înțelegem că Smerdeakov este un individ rău, imoral, „stricat”. Chiar dacă autorul nu spune niciodată limpede, el este adevăratul ucigaș al lui Feodor Pavlovici, tatăl Karamazovilor, nicidecum impulsivul Dmitri. În opinia unor exegeți, numele Dmitri, la rîndul lui, face aluzie la zeița greacă a fertilității, Demeter.
2. Fraza „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”, atribuită de obicei lui Ivan Karamazov, nu se găsește, ca atare, în text. Cea mai apropiată formulare sună precum urmează: „Ceea ce mă tulbură mai ales și mă pune pe gînduri e Dumnezeu, întrebarea asta mă frămîntă tot timpul. Și dacă totuși nu există? Dacă e adevărat ce spune Rakitin, că Dumnezeu nu este decît o ficțiune a omenirii? Și atunci, dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că omul e stăpînul pămîntului, al întregului univers”. Afirmația îi aparține lui Dmitri Karamazov. Ce-i drept, un personaj afirmă la începutul romanului că Ivan Karamazov a înnebunit, fiindcă afirmă că „dacă s-ar distruge în omenire credința în nemurirea sufletului..., atunci nimic din ce se poate întîmpla n-ar mai fi imoral, că totul ar fi permis în lume”.
3. Nu știu dacă ați observat că romanul este precedat de un prolog (intitulat sec „Din partea autorului”). Dostoievski afirmă aici că Aleoșa este adevăratul protagonist al cărții, că este „un om deosebit” și că Frații Karamazov reprezintă doar prima parte a biografiei sale. Va redacta cît de curînd o continuare. Din păcate, prozatorul a murit la puțin timp după publicarea romanului.
4. Din ce am citit (rămîne să verific), manuscrisul romanului nu s-a păstrat (ca multe din manuscrisele lui Dostoievski). În timpul unei călătorii în Crimeea (prin 1912-1914), Anna Grigorievna a luat cu ea o geantă cu manuscrise de-ale soțului. S-a găsit, firește, un hoț bine intenționat. Geanta a dispărut. Căutarea are aspecte de roman polițist și nu s-a încheiat nici astăzi, deși șansele de a găsi prețioasele documente au devenit infime. Unii au presupus că manuscrisul Fraților Karamazov fusese cumpărat de Stefan Zweig, un colecționar pasionat de suveniruri literare (cumpărase, printre altele, și un manuscris de Leonardo da Vinci). Presupunerea nu s-a adeverit...
5. Cînd a fugit de la conacul din Iasnaia Poliana, în noaptea de 27 spre 28 Octombrie 1910, Lev Nikolaevici Tolstoi a pus în traistă și romanul lui Dostoievski...
April 28, 2023
For me, this book is one of the masterpieces of world literature because Dostoyevsky contains everything: theological presentations, a detective story, love stories, and a lot of humanity.
A must-read and re-read!
A must-read and re-read!
November 5, 2019
ما کردها وقتى مرگ دشمنانمان را مىبينيم
غمگین و دل گرفته میشویم و با خود مىگوييم
هرچند سهل انگاری كرده ولى شایسته ی مُردن نبود
اما شما وقتى مرگ ما را مىبينيد خوشحال مىشويد و مىگوييد
بايد زودتر مىمُرد و هرچند، هنوز هم دير نيست
در حالى كه ما دشمن شما نيستيم و تنها كُرد هستيم
"احمد کایا"
ایوان: نمیدانی چرا این همه را برایت می گویم، آلیوشا؟ سرم درد می کند و غمناکم
آلیوشا با ناآرامی گفت: با چنان حال و هوای غریبی سخن می گویی که انگار خودت نیستی
ایوان که گویا گفته ی برادرش را نشنیده بود، در ادامه ی سخن آورد: راستی، اخیرا به یک بلغاری در مسکو برخوردم که برایم از جنایاتی گفت که به دست ترکان و چرکسی ها در سرتاسر بلغارستان، از ترس قیام عمومی اسلاوها، انجام گرفته بود. آنها دهات را می سوزانند، می کشند، به زنان و کودکان تجاوز می کنند، زندانیهایشان را را با گوش به نرده ها میخ می زنند، تا صبح همچنان رهایشان می کنند، و صبح به دارشان می کشند - انواع و اقسام کارهایی که در تصور نمی آید. مردم گاهی از ستمبارگی بهیمی دم می زنند، اما این بی انصافی و تهمت بزرگی در حق بهائم است؛ جانور نمی تواند به ستمبارگی انسان باشد، که ستمش بسیار هنرمندانه است. ببر فقط می درد و به دندان می کشد، از او جز این بر نمی آید. هرگز به فکر میخ کردن مردم با گوش نمی افتد، حتی اگر قادر به چنین کاری باشد
این ترکان از شکنجه دادن به کودکان هم لذت می بردند؛ با شکافتن رحم مادران، کودکان را بیرون می کشیدند، و کودکان را به هوا می انداختند و پیش چشم مادرانشان، آنان را با نوک نیزه می گرفتند. انجام این کار در پیش چشم مادران، به سرگرمی چاشنی می داد. این هم صحنه ای دیگر که به نظرم آمد بسیار جالب است. مادری لرزان را مجسم کن، با کودکش در بغل، و دایره ای از ترکان مهاجم بر گِردش. آنان تدارک تفریحی را دیده اند؛ کودک را ناز و نوازش می کنند، می خندند تا به خنده وا دارند. موفق می شوند، کودک می خندد. در همان لحظه، یکی از ترکان لوله طپانچه را در فاصله ای بسیار نزدیک رو به صورت کودک می گیرد. کودک از شادمانی می خندند، دستهای کوچکش را به سوی طپانچه دراز می کند، و آن ترک ماشه را می کشد و مغز کودک را متلاشی می کند. هنرمندانه بود، نبود؟
راستی، ترکان مخصوصا به چیزهای بامزه علاقه دارند
آلیوشا پرسید: برادر، مقصودت چیست؟
،به نظرم اگر شیطان وجود نداشته باشد و انسان او را آفریده باشد -
او را به صورت و شباهت خودش آفریده است
September 5, 2025
“If anything could dissipate my love to humanity, it would be ingratitude. In short, I am a hired servant, I expect my payment at once that is, praise, and the repayment of love with love. Otherwise I am incapable of loving any one.”
July 29, 2022
O Crente, o Devasso e o Ateu
Dostoyevsky, na sua vasta obra, oferta-nos um quadro da alma humana em toda a sua complexidade espectral — das zonas mais claras às mais negras, sem descurar os múltiplos tons cinza, elas estão lá todas, esmiuçadas e espelhadas, para mera observação ou empática contemplação …
Desta feita e basicamente, serão explorados 3 protótipos: o devasso (total e parcial), o espiritual religioso e o intelectual ateu. E iremos conhecê-los todos juntos, agregados numa familória, onde, tal como num ringue, se batem e debatem, mostrando como a vida os trata e maltrata…
Numa escrita trocista, que rasa o burlesco, a história dos Irmãos Karamazov desenrola-se devagar, sem contudo entediar...
São 5 estrelas nada favorecidas 👍👍👍👍👍
Nota: Deixo aqui um louvor à brilhante tradução do casal Guerra que foi efetuada diretamente a partir do russo, conferindo um maior grau de autenticidade à obra
Dostoyevsky, na sua vasta obra, oferta-nos um quadro da alma humana em toda a sua complexidade espectral — das zonas mais claras às mais negras, sem descurar os múltiplos tons cinza, elas estão lá todas, esmiuçadas e espelhadas, para mera observação ou empática contemplação …
Desta feita e basicamente, serão explorados 3 protótipos: o devasso (total e parcial), o espiritual religioso e o intelectual ateu. E iremos conhecê-los todos juntos, agregados numa familória, onde, tal como num ringue, se batem e debatem, mostrando como a vida os trata e maltrata…
Numa escrita trocista, que rasa o burlesco, a história dos Irmãos Karamazov desenrola-se devagar, sem contudo entediar...
São 5 estrelas nada favorecidas 👍👍👍👍👍
Nota: Deixo aqui um louvor à brilhante tradução do casal Guerra que foi efetuada diretamente a partir do russo, conferindo um maior grau de autenticidade à obra
November 21, 2018
بالاخره جلد یک تموم شد
July 3, 2021
باز هم داستایفسکی وادبیات دوست داشتنی روس!
میتونم بگم بی نظیر بود شاید کمتر کسی تونسته باشه اینقدر خوب مسئله ی اختیار انسان را به تصویر بکشه و توصیف کنه در قالب داستانی جذاب.
بریم برای جلد دوم ....
میتونم بگم بی نظیر بود شاید کمتر کسی تونسته باشه اینقدر خوب مسئله ی اختیار انسان را به تصویر بکشه و توصیف کنه در قالب داستانی جذاب.
بریم برای جلد دوم ....
January 9, 2024
متاسفم که کتاب را سالها پیش نخواندم که ضیق وقت وتعدد امورمانع بود وازالطاف کرونا میّسرشد. تصورمیکنم که هرکسی باید آن رابخواند .
داستان پرگوست ، با جزئیات دقیق و بسیار وبرای من خسته کننده. از لباسها ، ظاهرآدمها و..که نکته مثبتی برای ساخت فیلم اقتباسی است . طبق دانسته های من دراصل پاورقی بوده که دریکی ازنشریات روسیه آن زمان چاپ می شده و شاید دلیل تطویل زیادش همین بوده باشد . داستان "فئودورکارامازوف " و چهارپسرش که هریک سودایی متفاوت درسردارند. سراسرکتاب سرشاراز توصیفات ، مباحثات وطرحهای اجتماعی ، روانشناسی وسیاسی است.
بروم سرجلددوم.
داستان پرگوست ، با جزئیات دقیق و بسیار وبرای من خسته کننده. از لباسها ، ظاهرآدمها و..که نکته مثبتی برای ساخت فیلم اقتباسی است . طبق دانسته های من دراصل پاورقی بوده که دریکی ازنشریات روسیه آن زمان چاپ می شده و شاید دلیل تطویل زیادش همین بوده باشد . داستان "فئودورکارامازوف " و چهارپسرش که هریک سودایی متفاوت درسردارند. سراسرکتاب سرشاراز توصیفات ، مباحثات وطرحهای اجتماعی ، روانشناسی وسیاسی است.
بروم سرجلددوم.
April 4, 2021
رمان برادران کارامازوف ارکستر تناقض آمیزی از شخصیت های خاکستری ست که به راستی هر یک در این صحنه ما را متحیر می کنند و گاه در درک شان عاجزیم..شخصیت هایی که در جاذبه سیاهچاله ای دست و پا می زنند ناگزیر به سوی مرکز کشیده می شوند,مرکزی تشنج بار..شاید همان فساد و شهوت معنا کارامازوف ها..
برادران کارامازوف اما فراتر از تنها داستان یک خانواده است و زمینه گسترده ای را پوشش میدهد..الهیات و اخلاقیات و زندگی انسان شالوده پنهان ماجرای برادران کارامازوف است.
پایان جلد اول.
برادران کارامازوف اما فراتر از تنها داستان یک خانواده است و زمینه گسترده ای را پوشش میدهد..الهیات و اخلاقیات و زندگی انسان شالوده پنهان ماجرای برادران کارامازوف است.
پایان جلد اول.
May 28, 2010
Obra sublime!
Normalmente não aprecio afirmações do género: “Eh pá, este é o melhor livro que alguma vez li…Não há melhor!”, evito sempre cair nesta tentação. Mas o livro Irmãos Karamázov é sem dúvida uma obra que ficará gravada para sempre na minha memória e foge um pouco do “Normalmente não aprecio”.
Desde que li o Idiota, O Jogador e o Crime e Castigo, o Fiódor Dósteivski (F.D.) sempre foi para mim um escritor que se diferenciou de todos os outros, não só pela sua facilidade em caracterizar todo o tipo de personagens, mas também como os expõe intimamente e consegue lidar com as suas vozes interiores...é deveras único!
Ler um livro do F.D. é sempre uma descoberta sobre nós próprios, sobre as idiossincrasias de cada um de nós, é compreender as atitudes/acções bizarras (achamos nós) do nosso amigo ou familiar.
Voltando ao livro, os Irmãos Karamázov é um romance que retrata uma família de 3 irmãos oriundos de uma pequena cidade da Rússia que, embora filhos do mesmo pai, tiveram educações e trajectos diferentes durante a sua infância.
O pai Karamázov é um pai distante, que abandonou e desinteressou-se pela educação dos filhos, é um indivíduo narcisista e desonesto, que enriqueceu à custa de heranças de ex-mulheres. A partir daqui F.D. cria o enredo em volta dos irmãos, Dmítri Karamázov (DK), Ivan Karamázov (IK) e Aleksei Karamázov (AK). AK é um indivíduo com o qual qualquer leitor facilmente se identifica: altamente justo, educado, honesto e emocionalmente equilibrado. F.D. caracteriza esta personagem para fornecer claramente ao leitor a ideia do ser humano utópico, o ser que todos nós gostaríamos de ser. O IK é o irmão que teve oportunidade de ir estudar para Moscovo, que teve formação e se tornou numa pessoa culta, é ateu e niilista. DK é um ex-militar que está em constante conflito com o pai por razões financeiras. É um indivíduo ingénuo, excêntrico. IK e DK são personagens que me fizeram sentir que ora os odiava, ora os admirava, e isto aconteceu-me como todas as personagens, excepção para uma outra que representa claramente a maldade. Existem outras personagens importantes no livro, mas que, caso comece a descrevê-las, completo o III volume dos Irmãos Karamázov, por isso opto por nao o fazer.
Ao longo da obra F.D. surgem as perpétuas dúvidas existenciais, a riqueza dos diálogos, a sátira à sociedade de então, etc. A extensão desta obra permite expor os problemas sociais, caracterizar a humanidade, os seus defeitos e as suas virtudes, com uma clareza e astúcia muito difícil de encontrar noutros livros. Outros valores são discutidos, como a religião, a política e a justiça, mas o que realmente se eleva é a humanidade. A parte final (não vou reproduzir) é deveras um incentivo à mudança e um sinal para as gerações vindouras…
Apesar de ter sido escrito há quase 150 anos, identificamo-nos claramente com as personagens e comparamo-las constantemente com as que preenchem o nosso quotidiano, com o qual observamos inúmeras semelhanças!
São estes livro, bem como A morte de Ivan Ilitch, O Idiota e tantos outros que me fazem tomar a literatura russa como uma referência. A sua preocupação na busca de um Homem melhor, a criação de enredos com a base nas relações humanas, em detrimento daqueles romances sobre o amor bacoco, são os pilares de todos estes grandes autores.
Obrigo à leitura!
P.S: Quando terminei o I volume comentei, “acho que qualquer psicólogo adoraria ler este livro…”. Vim a saber entretanto que foi considerado o melhor romance pelo Sigmund Freud…
Normalmente não aprecio afirmações do género: “Eh pá, este é o melhor livro que alguma vez li…Não há melhor!”, evito sempre cair nesta tentação. Mas o livro Irmãos Karamázov é sem dúvida uma obra que ficará gravada para sempre na minha memória e foge um pouco do “Normalmente não aprecio”.
Desde que li o Idiota, O Jogador e o Crime e Castigo, o Fiódor Dósteivski (F.D.) sempre foi para mim um escritor que se diferenciou de todos os outros, não só pela sua facilidade em caracterizar todo o tipo de personagens, mas também como os expõe intimamente e consegue lidar com as suas vozes interiores...é deveras único!
Ler um livro do F.D. é sempre uma descoberta sobre nós próprios, sobre as idiossincrasias de cada um de nós, é compreender as atitudes/acções bizarras (achamos nós) do nosso amigo ou familiar.
Voltando ao livro, os Irmãos Karamázov é um romance que retrata uma família de 3 irmãos oriundos de uma pequena cidade da Rússia que, embora filhos do mesmo pai, tiveram educações e trajectos diferentes durante a sua infância.
O pai Karamázov é um pai distante, que abandonou e desinteressou-se pela educação dos filhos, é um indivíduo narcisista e desonesto, que enriqueceu à custa de heranças de ex-mulheres. A partir daqui F.D. cria o enredo em volta dos irmãos, Dmítri Karamázov (DK), Ivan Karamázov (IK) e Aleksei Karamázov (AK). AK é um indivíduo com o qual qualquer leitor facilmente se identifica: altamente justo, educado, honesto e emocionalmente equilibrado. F.D. caracteriza esta personagem para fornecer claramente ao leitor a ideia do ser humano utópico, o ser que todos nós gostaríamos de ser. O IK é o irmão que teve oportunidade de ir estudar para Moscovo, que teve formação e se tornou numa pessoa culta, é ateu e niilista. DK é um ex-militar que está em constante conflito com o pai por razões financeiras. É um indivíduo ingénuo, excêntrico. IK e DK são personagens que me fizeram sentir que ora os odiava, ora os admirava, e isto aconteceu-me como todas as personagens, excepção para uma outra que representa claramente a maldade. Existem outras personagens importantes no livro, mas que, caso comece a descrevê-las, completo o III volume dos Irmãos Karamázov, por isso opto por nao o fazer.
Ao longo da obra F.D. surgem as perpétuas dúvidas existenciais, a riqueza dos diálogos, a sátira à sociedade de então, etc. A extensão desta obra permite expor os problemas sociais, caracterizar a humanidade, os seus defeitos e as suas virtudes, com uma clareza e astúcia muito difícil de encontrar noutros livros. Outros valores são discutidos, como a religião, a política e a justiça, mas o que realmente se eleva é a humanidade. A parte final (não vou reproduzir) é deveras um incentivo à mudança e um sinal para as gerações vindouras…
Apesar de ter sido escrito há quase 150 anos, identificamo-nos claramente com as personagens e comparamo-las constantemente com as que preenchem o nosso quotidiano, com o qual observamos inúmeras semelhanças!
São estes livro, bem como A morte de Ivan Ilitch, O Idiota e tantos outros que me fazem tomar a literatura russa como uma referência. A sua preocupação na busca de um Homem melhor, a criação de enredos com a base nas relações humanas, em detrimento daqueles romances sobre o amor bacoco, são os pilares de todos estes grandes autores.
Obrigo à leitura!
P.S: Quando terminei o I volume comentei, “acho que qualquer psicólogo adoraria ler este livro…”. Vim a saber entretanto que foi considerado o melhor romance pelo Sigmund Freud…
May 21, 2021
شخصیت گروشنکا و عاقبتش، کاملا شبیه ناستازیا در رمان ابله بود.
آدمهای کتابهای داستایفسکی تکرار میشن.
آدمهای کتابهای داستایفسکی تکرار میشن.
December 10, 2020
Јако ми је тешко да оценим ову књигу јер
1. нисам прочитала други део књиге
2. била ми је јако напорна у периоду који није баш лак за све нас, али...
Чињеница је да се величина једног оваквог дела не може оспорити. У почетку се упознајемо са Фјодором, његовим животом, карактером и његовим синовима из различитих бракова који су потпуно другачији. Најсимпатичнији ми је био Аљоша који је један од ретких позитивних ликова ове књиге. Има пуно сукоба, неслагања, расправе о моралу и религији.
Иако је то генијалност Достојевског, уједно ми је изазивала велику количину емоција, идеја, преиспитивања и сва та филозофија је мало теже пала мојој тренутно анксиозној глави.
Књига пета и шеста, којима се први део и завршава, су ми биле најинтересантније, а говори Зосиме на крају су чисто благо.
Мораћу да се вратим Карамазовима некада поново да бих боље разумела и детаљније ушла у сваки део ове комплексне приче.
1. нисам прочитала други део књиге
2. била ми је јако напорна у периоду који није баш лак за све нас, али...
Чињеница је да се величина једног оваквог дела не може оспорити. У почетку се упознајемо са Фјодором, његовим животом, карактером и његовим синовима из различитих бракова који су потпуно другачији. Најсимпатичнији ми је био Аљоша који је један од ретких позитивних ликова ове књиге. Има пуно сукоба, неслагања, расправе о моралу и религији.
Иако је то генијалност Достојевског, уједно ми је изазивала велику количину емоција, идеја, преиспитивања и сва та филозофија је мало теже пала мојој тренутно анксиозној глави.
Књига пета и шеста, којима се први део и завршава, су ми биле најинтересантније, а говори Зосиме на крају су чисто благо.
Мораћу да се вратим Карамазовима некада поново да бих боље разумела и детаљније ушла у сваки део ове комплексне приче.
December 27, 2022
مگه میشه کتابی از داستایوسکی جان خواند و لذت نبرد🥹❤️
September 29, 2025
Am petrecut aproape 3 săptămâni în lumea acestei cărți. Am citit-o în paralel cu altele, ei dedicându-i exclusivitatea clipelor lipsite de oboseală. Am parcurs-o cu creionul în mână, am subliniat pasaje, le-am recitit, iar la finalul lecturii m-am simțit mai bogată. Sunt multe pasaje cu tâlc, scrise din suflet de un om erudit, îndrăgostit de viață, dar și de divin. Greu de ales dintre ele, m-am oprit, totuși, asupra acestuia:
"- Oare ce este iadul?
-Suferința de nu mai putea să iubești."
Va urma volumul al doilea, alte 600 de pagini de literatură adevărată.
"- Oare ce este iadul?
-Suferința de nu mai putea să iubești."
Va urma volumul al doilea, alte 600 de pagini de literatură adevărată.
April 22, 2017
چه جزئياتى ، چه شخصيتايى .. 👌🏻
August 31, 2016
Não quero dizer muito, a primeira parte tem momentos sublimes, uma escrita de excelência, nota-se uma enorme solenidade, mas ainda se fica em muitas das linhas do enredo na introdução, de modo que quero ler o todo para depois poder fechar a minha ideia sobre este primeiro tomo.
Análise completa: http://virtual-illusion.blogspot.pt/2...
Análise completa: http://virtual-illusion.blogspot.pt/2...
Read
April 28, 2023Terminado o primeiro volume, ainda não sei muito bem o que pensar. Tenho estado a ler a edição de capa dura da Edição Amigos do Livro a par com a versão inglesa do Projeto Gutenberg (tradução de Constance Garnett), porque em português há partes do texto que não me parecem fazer muito sentido.
Assim, vou oscilando entre a desilusão com alguns personagens que me parecem mais “tipos” ou caricaturas do que verdadeiras personagens (o que provavelmente é propositado), e o prazer com as partes filosóficas entremeadas no texto. As estrelas e a resenha completa ficam para quando terminar o último volume.
Assim, vou oscilando entre a desilusão com alguns personagens que me parecem mais “tipos” ou caricaturas do que verdadeiras personagens (o que provavelmente é propositado), e o prazer com as partes filosóficas entremeadas no texto. As estrelas e a resenha completa ficam para quando terminar o último volume.
April 22, 2021
شاید اگر میخوندمش هیچوقت تموم نمیشد، اما گوشش دادم با صدای خوب آرمان سلطان زاده
و چققققققدر خوب بود این کتاب
این کتاب حیفه که تموم شه
به شدددت توصیه میکنم گوشش بدید و نخونیدش
چقدر این کتاب پره و چقققققدر شخصیت های آدم ها رو از هر لحاظ بررسی میکنه
به حق که داستایوفسکی تکرار ناشونده اس
و چققققققدر خوب بود این کتاب
این کتاب حیفه که تموم شه
به شدددت توصیه میکنم گوشش بدید و نخونیدش
چقدر این کتاب پره و چقققققدر شخصیت های آدم ها رو از هر لحاظ بررسی میکنه
به حق که داستایوفسکی تکرار ناشونده اس
August 16, 2017
პირველივე ფურცლიდან ვიცოდი,რომ ღვთიურ წიგნს ვკითხულობდი. წინ მეორე ტომი მელის და კიდევ უფრო მეტი ემოცია.
დიდი ინკვიზიტორი კი არ ვიცი, არამგონია შესაფერისი სიტყვები ვიპოვო შთაბეჭდილებების გადმოსაცემად.
იმდენი ციტატა დამიგროვდა, მთლიანად ამოვაციტირებდი.
და მაინც:
"- ალიოშკა,არის უკვდავება?
- არის.
- ღმერთიც და უკვდავებაც?
- ღმერთიც და უკვდავებაც.თავად ღმერთშია უკვდავება."
"ადამიანი მეამბოხედ არის შექმნილი,ხოლო მეამბოხე სულს განა შეუძლია ბედნიერი იყოს?"
"რაწამსაც ადამიანი სასწაულს უარყოფს,მაშინვე უარყოფს ღმერთსაც,ვინაიდან ადამიანი იმდენად არ ეძებს ღმერთს,რამდენადაც სასწაულს."
"რა არის ჯოჯოხეთი? ესაა ტანჯვა იმის გამო,რომ ამიერიდან სიყვარული აღარ შეიძლება."
" მთავარია მონანიება არ გაქრეს შენში,ღმერთი ყველაფერს შეგინდობს. არ არსებობს და არც შეიძლება არსებობდეს რაიმე ცოდვა ამ ქვეყანაზე,რომლის შენდობაც ღმერთს ჭეშმარიტი მომნანიებლისთვის არ შეეძლოს. ისეთ დიდ ცოდვას ვერ ჩაიდენს ადამიანი,რომელიც შეძლებს ღმერთის უსაზღვრო სიყვარულის განელებას. არსებობს კი ისეთი ცოდვა,რომელიც გადააჭარბებს ღმერთის სიყვარულს?!"
"თუ მოინანიე, გიყვარს კიდეც - უკვე ღვთიური სიყვარულით გიყვარს."
"არც ერთი მხეცი არ არის ისეთი სასტიკი,როგორც ადამიანი,არც ერთ მხეცს არ გააჩნია ისეთი არტისტული და მაღალმხატვრული სისასტიკე,როგორიც ადამიანს. ვეფხვი თავის მსხვერპლს უბვრალოდ ღრღნის და გლეჯს,მან მხოლოდ ეს იცის,აზრადაც არ მოუვა ღამით ადამიანის ღობეზე ყურებით მიჭედება,ცხადია,რომც შეეძლოს ამის გაკეთება."
"- არის ისეთი ძალა,რომელიც ყველაფერს უძლებს! - ახლაუკვე გულგრილი ჩაცინებით უპასუხა ივანმა.
- რომელი ძალა?
_კარამაზოვული. კარამაზოვული უსინდისობის ძალა."
დიდი ინკვიზიტორი კი არ ვიცი, არამგონია შესაფერისი სიტყვები ვიპოვო შთაბეჭდილებების გადმოსაცემად.
იმდენი ციტატა დამიგროვდა, მთლიანად ამოვაციტირებდი.
და მაინც:
"- ალიოშკა,არის უკვდავება?
- არის.
- ღმერთიც და უკვდავებაც?
- ღმერთიც და უკვდავებაც.თავად ღმერთშია უკვდავება."
"ადამიანი მეამბოხედ არის შექმნილი,ხოლო მეამბოხე სულს განა შეუძლია ბედნიერი იყოს?"
"რაწამსაც ადამიანი სასწაულს უარყოფს,მაშინვე უარყოფს ღმერთსაც,ვინაიდან ადამიანი იმდენად არ ეძებს ღმერთს,რამდენადაც სასწაულს."
"რა არის ჯოჯოხეთი? ესაა ტანჯვა იმის გამო,რომ ამიერიდან სიყვარული აღარ შეიძლება."
" მთავარია მონანიება არ გაქრეს შენში,ღმერთი ყველაფერს შეგინდობს. არ არსებობს და არც შეიძლება არსებობდეს რაიმე ცოდვა ამ ქვეყანაზე,რომლის შენდობაც ღმერთს ჭეშმარიტი მომნანიებლისთვის არ შეეძლოს. ისეთ დიდ ცოდვას ვერ ჩაიდენს ადამიანი,რომელიც შეძლებს ღმერთის უსაზღვრო სიყვარულის განელებას. არსებობს კი ისეთი ცოდვა,რომელიც გადააჭარბებს ღმერთის სიყვარულს?!"
"თუ მოინანიე, გიყვარს კიდეც - უკვე ღვთიური სიყვარულით გიყვარს."
"არც ერთი მხეცი არ არის ისეთი სასტიკი,როგორც ადამიანი,არც ერთ მხეცს არ გააჩნია ისეთი არტისტული და მაღალმხატვრული სისასტიკე,როგორიც ადამიანს. ვეფხვი თავის მსხვერპლს უბვრალოდ ღრღნის და გლეჯს,მან მხოლოდ ეს იცის,აზრადაც არ მოუვა ღამით ადამიანის ღობეზე ყურებით მიჭედება,ცხადია,რომც შეეძლოს ამის გაკეთება."
"- არის ისეთი ძალა,რომელიც ყველაფერს უძლებს! - ახლაუკვე გულგრილი ჩაცინებით უპასუხა ივანმა.
- რომელი ძალა?
_კარამაზოვული. კარამაზოვული უსინდისობის ძალა."
December 8, 2021
Pe cât a fost tărăgănată acțiunea, pe atât m-a încântat acest roman clasic! A fost prima carte citită de Dostoievski; începusem acum vreo doi ani „Adolescentul”, dar m-a dezamăgit fontul extrem de mic al cărții, așa că am abandonat-o după 50 de pagini.
„-(...). Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă.”
„-(...). Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă.”
July 16, 2020
اگر داستانها و رمانهای روسی داستان و رمان هستند، آثار دیگر ملل چگونه جرات دارند ادعای ادبیات داستانی داشته باشند؟
همچنانکه
اگر شعر فارسی و ایرانی شعر است، نوشته های دیگر زبانها و ملتها چگونه ادعای شعربودن میکنند؟
همچنانکه
اگر شعر فارسی و ایرانی شعر است، نوشته های دیگر زبانها و ملتها چگونه ادعای شعربودن میکنند؟
Read
September 1, 2020کتاب برادران کارامازوف را گوش دادم.
داستانهای روسی را به خصوص اگر از داستای��فسکی باشد، باید چهار زانو نشست وخواند.
خیلی حوصله می خواهد.
این مشهور ترین اثر اوست.اسمش رمان است اما سیر داستانی اش اصلا مهم نیست.سالها بود می خواستم بخوانم.
در حقیقت یک کتاب فلسفی و کلامی در قالب رمان است.
اگر کسی حوصله جدی خوانی دارد حتما باید آن را بخواند.
اصل این کتاب در ۱۸۸۰ منتشر شده است. واز سال ۱۳۳۵ با ترجمه های مختلف به فارسی منتشر شده است. من آن را با ترجمه پیروز شهیدی و با صدای آرمان سلطان زاده در فیدیبو گوش دادم.
داستانهای روسی را به خصوص اگر از داستای��فسکی باشد، باید چهار زانو نشست وخواند.
خیلی حوصله می خواهد.
این مشهور ترین اثر اوست.اسمش رمان است اما سیر داستانی اش اصلا مهم نیست.سالها بود می خواستم بخوانم.
در حقیقت یک کتاب فلسفی و کلامی در قالب رمان است.
اگر کسی حوصله جدی خوانی دارد حتما باید آن را بخواند.
اصل این کتاب در ۱۸۸۰ منتشر شده است. واز سال ۱۳۳۵ با ترجمه های مختلف به فارسی منتشر شده است. من آن را با ترجمه پیروز شهیدی و با صدای آرمان سلطان زاده در فیدیبو گوش دادم.
August 21, 2016
Irei fazer a review no final do 2º volume. Deve demorar pouco tempo :)
July 23, 2025
Review en Français • in English
Ce livre est le dernier terminé par Dostoïevski et j'y ai trouvé de nombreuses récurrences d'idées et de similitudes avec ses anciennes publications.
Le volume est épais, mais captivant. L'intrigue est palpitante et de nombreuses histoires se croisent. Les discussions entre les personnages se transforment en discussions profondes sur la place de la religion, de l'Église et de la foi dans la vie d'une personne, et s'interrogent sur la manière dont une vie en général devrait être menée.
—
This is the last book written by Dostoyevsky and I could recognize many similarities with his previous work.
The volume is thick, but it’s a page turner. The book has intrigue, many stories intersect. Discussions amongst characters turn into deep conversations about the place of religion, the church, and faith in a person’s life, and ponders over how a life in general should be lead, all this written in an entertaining way.
Ce livre est le dernier terminé par Dostoïevski et j'y ai trouvé de nombreuses récurrences d'idées et de similitudes avec ses anciennes publications.
Le volume est épais, mais captivant. L'intrigue est palpitante et de nombreuses histoires se croisent. Les discussions entre les personnages se transforment en discussions profondes sur la place de la religion, de l'Église et de la foi dans la vie d'une personne, et s'interrogent sur la manière dont une vie en général devrait être menée.
—
This is the last book written by Dostoyevsky and I could recognize many similarities with his previous work.
The volume is thick, but it’s a page turner. The book has intrigue, many stories intersect. Discussions amongst characters turn into deep conversations about the place of religion, the church, and faith in a person’s life, and ponders over how a life in general should be lead, all this written in an entertaining way.
September 3, 2016
مفاهیم مورد توجه داستایفسکی در این کتاب، در بسیاری نوشتههای دیگر او تکرار شدهاند. مفاهیمی چون عقده حقارت، معنی رنج کودکان و اساسا معصومیت پرکشش آنها، دشواری ایمان و مسئله اختیار. با این وجود نگاه وی شاید بیش از پیش بار فلسفی به خود گرفته است. این پختگی اما شاید از لحاظ ادبی به زیان کتاب تمام شده است. وعظهای طولانی و تمایل برای ایده پردازی به جای تمرکز بر بیان ادبی در جای جای کتاب به چشم می خورد. با این وجود درخششهای چشمگیری در میان این وعظها وجود دارند که حقیقتا خیره کننده اند. نمونه عالی این درخششها مکالمه میان ایوان و آلیوشا است که بارها نقل قول شده.
بی صبرانه منتظر خواندن جلد دوم هستم.
بی صبرانه منتظر خواندن جلد دوم هستم.
February 17, 2020
Incontestabil, capodopera romancierului rus. Ultima sa carte este o galerie uluitoare de personaje unul mai contradictoriu ca altul. E uimitor cu câtă finețe descrie Dostoievski în 1880 binele și răul ce sălășluiesc și se luptă neîncetat în sufletul oricărui om, mult înainte de teoriile psihologiei moderne. Astfel că toate personajele sale sunt sfâșiate de trăiri paradoxale, exaltate până la paroxism, ce duc cu gândul la boli mintale.
Ca și la prima lectură, personajul meu favorit este - cum altfel? - Alexei Feodorovici Karamazov. Complex și, totodată, echilibrat, firesc.
Ca și la prima lectură, personajul meu favorit este - cum altfel? - Alexei Feodorovici Karamazov. Complex și, totodată, echilibrat, firesc.
Currently reading
December 4, 202504/12/2025
« Mes pères moines, pourquoi vous faites maigre ? Pourquoi vous attendez que ça vous vaille des grâces dans les cieux ? Moi, pour une grâce comme ça, moi aussi, tiens, je vais faire maigre ! Non, mon saint moine, sois vertueux dans la vie, un peu, sois utile à la société, au lieu de t'enfermer dans ton monastère sur du pain tout cuit, et sans attendre qu'on te récompense là-haut - là, j'aimerais bien t'y voir. »
02/12/2025
"J'aime, il me disait, l'humanité, et je m'étonne moi-même : plus j'aime l'humanité en général, moins j'aime les gens en particulier, c'est-à-dire individuellement, en tant que personnes distinctes. Dans mes rêves, souvent, il me disait, j'en arrivais à des élans passionnés pour servir l'humanité, et, peut-être bien, réellement, je me serais fait crucifier pour les hommes, si, brusquement, d'une façon ou d'une autre, il avait fallu le faire, et, malgré cela, je ne suis pas capable de partager ma chambre avec quelqu'un deux jours de suite, ce que je sais d'expérience. Sitôt qu'il se rapproche de moi, tout de suite, sa personnalité opprime mon amour-propre et restraint ma liberté."
I was really stunned by this passage because it circles around a lot of things I've been thinking about recently, putting into words ideas that have been on my mind, without me being sure whether or not those ideas were my opinions (if that makes sense :p). Firstly, in some way or another, I'm always thinking about religion. I do not exactly know why, but thinking about religion has been a constant in my life for years. I wasn't brought up particularly religiously, but thinking about the meaning of things and realising that I was undoubtedly agnostic in principle and very atheist in practice was a pivotal moment in my life. Ever since, I've noticed the influence of monotheistic religious moral values everywhere and constantly wonder to what extent my own moral values, unknowingly, are shaped by them. This passage in the Brothers Karamazov occurs in a church, where an influential priest tries to quell the doubts of a woman with regard to her faith. He tells her that the best way for her to experience faith is to indiscriminately love humans and have her actions be guided by that devotion to love. In response to that, she claims that she already does love humanity, but perceives her love as being conditional as she always expects gratitude for her good deeds. The priest replies by telling the story of a doctor he met, which is what I included in my quotation.
I recently found myself in a position that I seldom find myself in -especially considering that my daily life centres around scientific academia- in which I felt like I had to fervently defend my atheism. Earlier this year, I ran into an old friend and we reconnected. It quickly became evident that said friend seemed to be developing feelings of a romantic nature for me, the idea of which wasn't displeasing to me at first approach. However, after just a month and a half of conversing regularly with this person (nothing more than conversation!), they revealed two very weighty pieces of news to me: 1) that they were supposedly very in love with me (I wish I were exaggerating, the word 'obsession' was used), and that they were extremely religious. It quickly became evident to me that they were hopeful -and somehow had been encouraged to think- that I would convert to their faith in order to be with them (which in my case, is completely out of the question). At that point, I had already become aware that whatever feelings existed between me and this person couldn’t go on. Being so ‘devoutly’ (:p) atheist, I perceived that a relationship with a religious person would be logistically and practically infeasible for me. I also just find piety very unattractive, as well as a bit silly. However, I am never one to turn down an interesting conversation, so I agreed to have a chat with them about faith and our thoughts on life. I was disappointed, but not surprised, to realise that of course they saw my lack of faith and religiosity not as the result of careful consideration and years of pondering on the topic, but as misunderstanding with respect to their own faith, and confusion and misguidance with respect to the world. That, according to them, if I found out more about their faith, and thought about it a little harder, I would see that in fact my own moral values (which they were certain aligned with theirs!) were undoubtedly compatible with their faith, along which they might grow to become even more virtuous.
I found myself between a rock and a hard place: even though I didn’t care about being judged, I felt like I needed to act as a representative for atheism, which I didn't want to be misunderstood. I wanted to claim -and this is the tie to Dostoyevksi’s paragraph- that though I consider myself to be thoroughly a realist in the most proper sense, it doesn’t mean that I don’t experience what I could only call devotion; devotion to life, to the universe, to science, to humanity, to art. I regularly feel an almost spiritual exaltation when I consider matters of the world (especially when thinking about science!), I am inspired to act in a way that I consider to be morally just, and, yet, I do not consider morality to be absolute and I fervently oppose the mere concept which underlies all religion, faith. On the other hand, I instead wanted to insist on the fact that nothing could create a bigger gap between my friend and me than religion, which in my opinion points to a fundamental divergence in our understanding of the world. I did not want them to try to convince themself that we had anything in common, lest they try to use that idea against me and my sense of freedom. Perhaps despite myself, I firmly believe that even if our moral values coincide, if you genuinely have faith and practice it according to some religion, I do not have anything in common with you.
One could see the doctor's confession as a flaw exclusive to the religious. But, uncomfortably, I recognised something of it in myself, first. Yes, my friend was, perhaps innocently so, condescending towards my views. And no, I do not want to reconsider my position on religion. But did I not recoil at his profession of faith? I accuse the faithful of being self-righteous, but do I not fall victim to the same pride? Perhaps that is what the doctor meant. Once you have spent any amount of time pondering the deeper questions of life, and convincing yourself that your views are, indeed, the best, it becomes difficult not to see the imperfections embodied by the individual. The more I aspire to a moral ideal, the more flaws I find in human behaviour. It is not a negligible effort not to forget that I have the moral high ground only in my personal frame of reference.
26/11/2025
Maybe I should turn this review space into a reading log and try to give more frequent updates along the way? I'm on page 65 and so far this has been quite easily readable. Our narrator has introduced us to the three brothers, and has so far gone into the most detail about Aliocha, the "sincere, pious and naive" one. He reminds me a lot of the protagonist in the Idiot, and now I'm curious to know which of the novels Dostoyevski wrote first :)
On another note, I tend to read the most during my commutes and breaks during our lectures, so I carry my books around in public quite a lot. I usually don't get much attention for reading a book, but I've only been reading the Brothers Karamazov for two days and two of my professors already struck up a conversation about it with me. Both had a similar reaction, they seemed simultaneously impressed with my choice of reading and afraid of what it should mean that I should want to subject myself to a 1000+ page Dostoyevski :p What is interesting though is that they both seemed to have an idea of Dostoyevski's writing, that I know is in fact unanimously shared by all readers, which is that his writing is somehow dark, existential, heavy... I've read Crime and Punishment and the Idiot, and while I would agree that the former goes into some psychologically darker territory, I remember the Idiot as being quite... "bright"? I really don't remember much of the story, but I remember that he describes human nature so precisely, so sensitively, that what is in fact an enormous work of insight comes off as easy and, ultimately, a delight to read. And so far I'm getting the same feeling from the Brothers Karamazov. It's slow, it's ponderous, but in every paragraph there is a touch of humour and this sense that the narrator feels a fond amusement with regard to humans.
25/11/2025
First day reading this. My last Dostoyevski was the Idiot, I believe, which I read in 2021. I forgot how absolutely exquisitely he describes human nature :)
« Mes pères moines, pourquoi vous faites maigre ? Pourquoi vous attendez que ça vous vaille des grâces dans les cieux ? Moi, pour une grâce comme ça, moi aussi, tiens, je vais faire maigre ! Non, mon saint moine, sois vertueux dans la vie, un peu, sois utile à la société, au lieu de t'enfermer dans ton monastère sur du pain tout cuit, et sans attendre qu'on te récompense là-haut - là, j'aimerais bien t'y voir. »
02/12/2025
"J'aime, il me disait, l'humanité, et je m'étonne moi-même : plus j'aime l'humanité en général, moins j'aime les gens en particulier, c'est-à-dire individuellement, en tant que personnes distinctes. Dans mes rêves, souvent, il me disait, j'en arrivais à des élans passionnés pour servir l'humanité, et, peut-être bien, réellement, je me serais fait crucifier pour les hommes, si, brusquement, d'une façon ou d'une autre, il avait fallu le faire, et, malgré cela, je ne suis pas capable de partager ma chambre avec quelqu'un deux jours de suite, ce que je sais d'expérience. Sitôt qu'il se rapproche de moi, tout de suite, sa personnalité opprime mon amour-propre et restraint ma liberté."
I was really stunned by this passage because it circles around a lot of things I've been thinking about recently, putting into words ideas that have been on my mind, without me being sure whether or not those ideas were my opinions (if that makes sense :p). Firstly, in some way or another, I'm always thinking about religion. I do not exactly know why, but thinking about religion has been a constant in my life for years. I wasn't brought up particularly religiously, but thinking about the meaning of things and realising that I was undoubtedly agnostic in principle and very atheist in practice was a pivotal moment in my life. Ever since, I've noticed the influence of monotheistic religious moral values everywhere and constantly wonder to what extent my own moral values, unknowingly, are shaped by them. This passage in the Brothers Karamazov occurs in a church, where an influential priest tries to quell the doubts of a woman with regard to her faith. He tells her that the best way for her to experience faith is to indiscriminately love humans and have her actions be guided by that devotion to love. In response to that, she claims that she already does love humanity, but perceives her love as being conditional as she always expects gratitude for her good deeds. The priest replies by telling the story of a doctor he met, which is what I included in my quotation.
I recently found myself in a position that I seldom find myself in -especially considering that my daily life centres around scientific academia- in which I felt like I had to fervently defend my atheism. Earlier this year, I ran into an old friend and we reconnected. It quickly became evident that said friend seemed to be developing feelings of a romantic nature for me, the idea of which wasn't displeasing to me at first approach. However, after just a month and a half of conversing regularly with this person (nothing more than conversation!), they revealed two very weighty pieces of news to me: 1) that they were supposedly very in love with me (I wish I were exaggerating, the word 'obsession' was used), and that they were extremely religious. It quickly became evident to me that they were hopeful -and somehow had been encouraged to think- that I would convert to their faith in order to be with them (which in my case, is completely out of the question). At that point, I had already become aware that whatever feelings existed between me and this person couldn’t go on. Being so ‘devoutly’ (:p) atheist, I perceived that a relationship with a religious person would be logistically and practically infeasible for me. I also just find piety very unattractive, as well as a bit silly. However, I am never one to turn down an interesting conversation, so I agreed to have a chat with them about faith and our thoughts on life. I was disappointed, but not surprised, to realise that of course they saw my lack of faith and religiosity not as the result of careful consideration and years of pondering on the topic, but as misunderstanding with respect to their own faith, and confusion and misguidance with respect to the world. That, according to them, if I found out more about their faith, and thought about it a little harder, I would see that in fact my own moral values (which they were certain aligned with theirs!) were undoubtedly compatible with their faith, along which they might grow to become even more virtuous.
I found myself between a rock and a hard place: even though I didn’t care about being judged, I felt like I needed to act as a representative for atheism, which I didn't want to be misunderstood. I wanted to claim -and this is the tie to Dostoyevksi’s paragraph- that though I consider myself to be thoroughly a realist in the most proper sense, it doesn’t mean that I don’t experience what I could only call devotion; devotion to life, to the universe, to science, to humanity, to art. I regularly feel an almost spiritual exaltation when I consider matters of the world (especially when thinking about science!), I am inspired to act in a way that I consider to be morally just, and, yet, I do not consider morality to be absolute and I fervently oppose the mere concept which underlies all religion, faith. On the other hand, I instead wanted to insist on the fact that nothing could create a bigger gap between my friend and me than religion, which in my opinion points to a fundamental divergence in our understanding of the world. I did not want them to try to convince themself that we had anything in common, lest they try to use that idea against me and my sense of freedom. Perhaps despite myself, I firmly believe that even if our moral values coincide, if you genuinely have faith and practice it according to some religion, I do not have anything in common with you.
One could see the doctor's confession as a flaw exclusive to the religious. But, uncomfortably, I recognised something of it in myself, first. Yes, my friend was, perhaps innocently so, condescending towards my views. And no, I do not want to reconsider my position on religion. But did I not recoil at his profession of faith? I accuse the faithful of being self-righteous, but do I not fall victim to the same pride? Perhaps that is what the doctor meant. Once you have spent any amount of time pondering the deeper questions of life, and convincing yourself that your views are, indeed, the best, it becomes difficult not to see the imperfections embodied by the individual. The more I aspire to a moral ideal, the more flaws I find in human behaviour. It is not a negligible effort not to forget that I have the moral high ground only in my personal frame of reference.
26/11/2025
Maybe I should turn this review space into a reading log and try to give more frequent updates along the way? I'm on page 65 and so far this has been quite easily readable. Our narrator has introduced us to the three brothers, and has so far gone into the most detail about Aliocha, the "sincere, pious and naive" one. He reminds me a lot of the protagonist in the Idiot, and now I'm curious to know which of the novels Dostoyevski wrote first :)
On another note, I tend to read the most during my commutes and breaks during our lectures, so I carry my books around in public quite a lot. I usually don't get much attention for reading a book, but I've only been reading the Brothers Karamazov for two days and two of my professors already struck up a conversation about it with me. Both had a similar reaction, they seemed simultaneously impressed with my choice of reading and afraid of what it should mean that I should want to subject myself to a 1000+ page Dostoyevski :p What is interesting though is that they both seemed to have an idea of Dostoyevski's writing, that I know is in fact unanimously shared by all readers, which is that his writing is somehow dark, existential, heavy... I've read Crime and Punishment and the Idiot, and while I would agree that the former goes into some psychologically darker territory, I remember the Idiot as being quite... "bright"? I really don't remember much of the story, but I remember that he describes human nature so precisely, so sensitively, that what is in fact an enormous work of insight comes off as easy and, ultimately, a delight to read. And so far I'm getting the same feeling from the Brothers Karamazov. It's slow, it's ponderous, but in every paragraph there is a touch of humour and this sense that the narrator feels a fond amusement with regard to humans.
25/11/2025
First day reading this. My last Dostoyevski was the Idiot, I believe, which I read in 2021. I forgot how absolutely exquisitely he describes human nature :)
February 21, 2019
Findo o primeiro livro, não me sinto arrebatada pela história, um pai excêntrico e 3 filhos homens, um mulherengo, um profano e um monge. Duas mulheres, uma rameira por quem pai e filho se digladiam e uma donzela histérica e vacilante na escolha de qual dos irmãos se pretende unir, um monge que vai apanhando os cacos dos reveses familiares e esforça-se por reconstruir a união familiar, digamos que tem tido algum insucesso.
É um romance filosófico onde o autor cria uma história romanceada, mas, sobretudo evidencia enormes preocupações com o ser humano, individual e coletivo. As características psicológicas dos personagens, assim como as suas ações evidenciam os lineamentos políticos, sociais e religiosos da sociedade à época: o humanismo eleva-se, assim como o respeito pela mulher enquanto cidadã, a degradação social da família quando o patriarca morre é mais uma preocupação que o autor traz ao palco, a falta de fé do povo devido ao sofrimento continuo e injusto está implícito ao longo do texto, assim como as assimetrias entre pobres e ricos, uns vivem miseravelmente e outros esbanjam em loucuras desnecessárias, em suma, a desacreditação da igreja é inversamente proporcional à fé crescente no homem e no estado.
Vamos prosseguir…
É um romance filosófico onde o autor cria uma história romanceada, mas, sobretudo evidencia enormes preocupações com o ser humano, individual e coletivo. As características psicológicas dos personagens, assim como as suas ações evidenciam os lineamentos políticos, sociais e religiosos da sociedade à época: o humanismo eleva-se, assim como o respeito pela mulher enquanto cidadã, a degradação social da família quando o patriarca morre é mais uma preocupação que o autor traz ao palco, a falta de fé do povo devido ao sofrimento continuo e injusto está implícito ao longo do texto, assim como as assimetrias entre pobres e ricos, uns vivem miseravelmente e outros esbanjam em loucuras desnecessárias, em suma, a desacreditação da igreja é inversamente proporcional à fé crescente no homem e no estado.
Vamos prosseguir…
August 3, 2018
(( 4.5 / 5 stars ))
În afară de câteva scene oarecum neinteresante peste care mi-a fost mai greu să trec, mi-a plăcut la nebunie. Foarte interesant mi s-a părut și cum Dostoievski s-a folosit de fiecare ocazie ca să portretizeze societatea la vremea aceea. Pe lângă o poveste "de familie", acest roman este și o contopire de învățături spirituale nu atât expuse ad literam, dar date ca exemplu (sau, de cele mai multe ori, ca exemplu negativ). Aștept cu nerăbdare să încep și volumul doi, atât cât și să citesc mai multe de la Dostoievski.
În afară de câteva scene oarecum neinteresante peste care mi-a fost mai greu să trec, mi-a plăcut la nebunie. Foarte interesant mi s-a părut și cum Dostoievski s-a folosit de fiecare ocazie ca să portretizeze societatea la vremea aceea. Pe lângă o poveste "de familie", acest roman este și o contopire de învățături spirituale nu atât expuse ad literam, dar date ca exemplu (sau, de cele mai multe ori, ca exemplu negativ). Aștept cu nerăbdare să încep și volumul doi, atât cât și să citesc mai multe de la Dostoievski.
February 3, 2021
آقــای داستایوفسکی
هیچ وقت نمیتونم این کتاب رو فراموش کنم
نه به این دلیل که شاهکار شماست
به این دلیل که برای روزهای تلخی این کتاب من رو انتخاب کرد
آقــای داستایوفسکی
وجود یک چـوبه دار باعث میشه انسان به خدا ایمان بیاره
و
محکوم شدن به اعمال شاقه انسان رو تبدیل به یک آنارشیست میکنه
و
غم از دست دادن یک دوست واقعی باعث میشه انسان تفکرات اقلیدسی رو کنار بگذاره
آقــای داستایوفسکی شاید بهتر اینکه گفت انسان تا اندازه ای فاحشه ، مقدس ، گناهکار و نادانه و شاید سزاوار بخشش چون روحی باستانی در وجودش...
هیچ وقت نمیتونم این کتاب رو فراموش کنم
نه به این دلیل که شاهکار شماست
به این دلیل که برای روزهای تلخی این کتاب من رو انتخاب کرد
آقــای داستایوفسکی
وجود یک چـوبه دار باعث میشه انسان به خدا ایمان بیاره
و
محکوم شدن به اعمال شاقه انسان رو تبدیل به یک آنارشیست میکنه
و
غم از دست دادن یک دوست واقعی باعث میشه انسان تفکرات اقلیدسی رو کنار بگذاره
آقــای داستایوفسکی شاید بهتر اینکه گفت انسان تا اندازه ای فاحشه ، مقدس ، گناهکار و نادانه و شاید سزاوار بخشش چون روحی باستانی در وجودش...
Displaying 1 - 30 of 378 reviews