Ma olen viieteistkümneaastane, mind hüütakse Dokiks, ja tõele truuks jäädes tuleb tunnistada, et ma pole veel kuulus. Mu nime ei trükita rasvaste tähtedega ajaleheveergudele, KTV ei tõtta mind esitlema helendavatel ekraanidel; olümpiamängudel ei jagata mulle loorberipärgi. Ja nii edasi. Selle asemel võite näha mind kujutavat šarši kooli seinal rippuvas hiiglamõõtmetega satiirilehes "Siil" (šarž on muide üsna hästi õnnestunud), imetleda minu kätega puhtaks nühitud klassitahvlit ja näha mind ennastki lähedal asuval ristteel, kus mind tavaliselt painavad rasked mõtted: mida küll oma eluga peale hakata?
Cartea e scrisă din perspectiva unui copil/adolescent de 15 ani. Copil care la vârsta aceasta are suficiente întrebări despre tot ce-l înconjoară, are nevoie de părinți, de susținerea lor.
Doc are părinți, dar parcă nici nu i-ar avea, absenți din viața lui, ignoranți, vraiște. Și asta e așa de trist, una e când nu-i ai și știi că nu au de unde reveni, nu au ce observa la tine, nu au ce sfaturi să-ți dea, nu au pentru că tu, efectiv, nu îi ai și alta e când sunt prezenți, dar total absenți.
Despre problemele din școală ale lui Doc, despre gândurile care-l bântuie zi de zi. Pe mine m-a întristat această carte. E foarte actuală, doar că nu se pune accent în carte pe era tehnologiei, însă dacă s-ar face o mică modificare și s-ar bagă un telefon, o tabletă, ar fi jalnic.
Cartea e scurtă, amuzantă chiar, dar are un umor trist. Râzi, dar după aia îți vine și a plânge.
Este o carte pentru adolescenți care caută semeni, dar și pentru părinți care uneori sunt prea ocupați pentru a observa copiii de sub nasul lor, care cerșesc un pic de afecțiune.
📚 „Am cincisprezece ani, lumea îmi spune Doc şi, trebuie să recunosc, nu-s acoperit încă de slavă.”
I read this book for school and tbh, unlike the others that were really boring- this one was ok. I can’t say it was a memorable read, but i also can’t say i hate it. Doc is a teenager that doesn’t have attention from his parents, that’s what makes him feel alone. And i think that a lot of teenagers can relate to him.Sometimes i felt that there was no action and that made me not want to read it anymore, but it was a short read.
This is actually a re-read because I needed to make a school project of like Doc’s instagram account so I just wanted to read it for any details that would’ve helped me.
In loc de Cismigiu et comp. as zice ca Doc merge mult mai bine ca lectura scolara, daca tot insistam sa le dam copiilor sa citeasca carti despre cum e la scoala.
"Am cinsprezece ani, lumea imi spune Doc si, trebuie sa recunosc, nu-s acoperit inca de glorie".
Doc e un personaj in care se regasesc multe din experientele asociate adolescentei: nevoia de a fi auzit de parinti, nevoia de a apartine unui grup, inclinatia catre un tragism extrem. Doc vrea sa isi gaseasca un loc al lui, dar pare dezradacinat atat in viata de familie, cat si la scoala (din cauza faptului ca e mutat la o scoala mai slaba din dorinta directorului de a imparti elevii dupa meritele scolare). Doc, desi fara glorie, e remarcabil.
"Doc" este un roman basarabean, scris într-o perioada primordiala evolutiei nationale a poporului. Temele sensibile, adevarurile crude și copleșitoare ale societații în perioada post-belica, ale unei familii sovietice, ale unui sistem de învațamânt bazat pe crearea unei serii de cetățeni-model, spălați pe creier, a amânat publicarea carții timp de ani întregi, fiind lansată exact în momentul apariției fenomenului de conștientizare a greșelilor trecutului. Romanul urmărește povestea lui Doc, un adolescent de 15 ani, ce se confruntă cu multiple probleme de temei familiar/social, ce variază în funcție de calibru: *Transferul intr-o noua scoala, cu "cele mai defecte proiecte"; *Dorul de vechii colegi, fosta dirigintă; *Dorința de a-și proteja fratele, fiind, totuși, neputincios; *Ipocrizia și falsitatea generala/universala; *Privilegiile sau, mai bine spus, lipsa lor. Toate aceste conflicte sunt legate direct de absența și neglijența părinților lui Doc. Aceștia sunt atât de absorbiți de propria muncă, de propria persoană, încât uită de faptul ca aceștia sunt părinți. Relația părinte-copil e încapsulata perfect într-o îmbinare de ură, resemnare, regret, reproș și... iubire. În urma multitudinii de situații inumane la care a fost supus protagonistul de către părinții lui, acesta are, totuși, instinctul de a-și apăra mama în fața cuvintelor zeflemitoare ale Nicoletei. Vede Frumosul în oamenii "urâți".