„Parte din motivele SF dezvoltate in acest volum sunt extrase din experienta paleoastronautica a genului, cum am vazut la Victor Kernbach si Mihu Dragomir. Omenirea straveche de pe planeta a cincea se autodistruge, globul explodeaza, producand centura ultramartiana de asteroizi. Supravietuitorii catastrofei intemeiaza, pe Pamant, Egiptul faraonic si Atlantida. Alta legenda exploateaza tema eroului civilizator.“ - Mircea Oprita
„Asemenea Sfinxului terestru, cel de pe Marte avea trup de leu si cap de om, insa nu era construit din piatra, ci parea turnat dintr-un material sau metal necunoscut, probabil foarte dur, inalterabil si lustruit ca oglinda, reflectand culorile din jur. La rasaritul si apusul soarelui se facea purpuriu ca discul solar; noaptea in schimb, sub razele palide ale lui Phoebos si Deimos, devenea argintiu-verzui si parea usor fosforescent. Cel mai mult ne-au intrigat insa ochii sai aurii, privind tinta spre rasarit. Aparatele noastre au stabilit ca, de fapt, ochii acestia erau ziua niste acumulatoare uriase de energie solara, iar noaptea, un fel de faruri puternice, inepuizabile, raspandind o lumina alba, discontinua.“ - Viorica Huber
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie în 1950, când deja debutase ca scriitoare cu volumul de povestiri Schițe (1943). A lucrat ca asistent și lector la Universitatea din București (1950–1957) și a fost cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române. A semnat numeroase scenarii de film pentru copii și piese de teatru radiofonic, premiate în țară și în străinătate. Scrierile literare din această perioadă au ca numitor comun interesul pentru basm și alte forme ale literaturii populare. În 1960 a publicat volumul Basme țigănești, in terzis imediat după apariție din cauza schimbării politicii oficiale privind minoritățile. Cartea a fost reeditată abia în 1977 și a câștigat Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 1970 văzuse lumina tiparului romanul Vlad, fiul Dracului (devenit apoi Drăculeștii), oferind o imagine inedită a personalității lui Vlad Țepeș.
Din scrierile științifico-fantastice ale autoarei se remarcă volumele Eu și bătrânul lup de stele (1966), Taina Sfinxului de pe Marte (1967), Anotimpul sirenelor (1975) și Să nu afle Aladin (1981), ultimul fiind premiat la Concursul European de Literatură pentru Copii, Padova, 1982, precum și de Asociația Scriitorilor din București.
În 1985 s-a stabilit în Germania, fiind urmată și de soțul său, scriitorul Adrian Rogoz.
Ca structura seama un pic cu "Foundation" a lui Asimov, am simtit ca citesc o colectie de povestiri. O carte decenta care merita totusi incercata. Din pacate pe mine nu m-a impresionat cu nimic.
– am găsit Dana Rogoz (actriță de film și televiziune, designer, model, personalitate publică și prezentatoare din România – biografie pe 9 rânduri)
– am mai găsit Adrian Rogoz (fiind doar scriitor român, prozator, poet și traducător, biografia sa este pe 2 rânduri).
– nu am găsit Georgina Viorica Rogoz (doar prozatoare și autoare de piese de teatru).
Eh, m-am gândit, poate o găsesc la “Huber”, numele ei anterior căsătoriei. Nu era nici acolo. La “Huber” sunt doar câțiva amărășteni (de exemplu Robert Huber, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1988 – un tip fad, lipsit de biografie).
Din păcate, autoarea romanului “Taina Sfinxului de pe Marte” nu poate fi găsită pe Wikipedia…
Dar scriitoarea există, doar nu mi s-a năzărit, vă jur, am citit cartea ei! Și chiar v-o recomand, este un basm SF clasic, frumos, inocent și elegant, așa cum atât de rar mai întâlnim în zilele de acum.
Nota acordată romanului: 8
PS (2024) - între timp, pe wikipedia, biografiile scriitorilor menționați au mai prins un pic de contur, aproape că au ajuns la dimensiunea biografiei lui Abramburica, excelent demers.