What do you think?
Rate this book
Acluofobia. Zece povestiri macabre
“În România, de-a lungul timpului, am avut puţini, foarte puţini autori talentaţi care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câţiva scriitori tineri aflaţi în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârşit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabileşte traiectoria, aşază ştacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toţi cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puţin noroc, graţie lui A.R. Deleanu şi Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de faţă au oricum toate şansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producţia de gen a Occidentului. Cetiţi şi vă convingeți.” (Mircea Pricăjan)
282 pages, Paperback
First published January 1, 2013
4 people are currently reading
262 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 31 reviews
April 16, 2017
N-as putea sa-i dau 6 stele? Sau vreo 10?
E foarte greu de definit felul in care Acluofobia te face sa simti si sa te simti. E ca si cum citind, cuvintele se scurg de pe foaie, iti intra pe sub piele, ti se infiltreaza in sange si desi tu crezi ca ajung in minte si se opresc acolo, ele ajung mult, mult mai in profunzime. Si e atat de greu sa spui ca iubesti cartea asta pentru ca nu te face sa te simti bine, nu te relaxeaza, nu-ti pune un zambet pe fata, ba din contra, iti strecoara in minte niste scene peste care nu poti sa treci, pe care nu poti sa le uiti.
Citisem la un moment dat pe internet ca e interesant cum dupa ce citesti o carte, ea pare mai mare, mai umflata, ca si cum o parte din tine a ramas in ea. Ceea ce nu scria acolo e ca uneori, o parte dintr-o carte ramane in tine. Da, e greu sa spui ca iubesti cartea asta, dar e si mai greu sa spui ca n-o iubesti, ca nu te fascineaza faptul ca un om a reusit sa intre in mintea si in sufletul tau folosind doar cuvinte.
Si nu e vorba doar despre faptul ca povestile iti par vii, mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma simt atat de aproape de o poveste sau de un personaj incat sa simt ca am luat si eu parte la actiunea povestii, ca m-am bucurat si am suferit alaturi de el sau ea. Dar era diferit, pentru ca nu am avut niciodata senzatia ca mi se intampla mie ceva, totul se intampla in exteriorul meu si chiar daca simtisem ca "am fost acolo" sau ca "am simtit ce simteau ei", totul se petrecea ca si cum intre mine si poveste era un geam, o sticla, o suprafata despartitoare.
Citind Acluofobia, totul pare sa se intample in interiorul tau si exact asta te face sa nu te simti in largul tau. Si nici macar nu-ti dai seama pana cand nu e prea tarziu. Imi amintesc ca dupa prima povestire, n-am gandit decat un banal "hm... interesant", am inchis cartea si mi-am vazut de viata mea. Sau asta am crezut pentru ca imaginile raman inauntrul tau si cateva minute mai tarziu, iti dai seama ca nu te-ai gandit la altceva, ca de fapt esti inca prizonier in lumea povestii si ca ai nevoie de un efort constient sa revii la realitate, ca trebuie sa-ti tii mereu gandurile in frau pentru ca revin singure la poveste, care acum se desfasoara iar si iar in interiorul tau.
Si o citesti pe urmatoarea si pe urmatoarea si iti dai seama ca se intampla ceva cu tine dar nu vrei sa te opresti pentru ca efectul e incredibil si fascinant, pentru ca n-ai mai simtit niciodata asa ceva. De obicei, incerc sa ma feresc de concluziile absolute pentru ca nu cred ca am bagajul literar necesar, dar de data asta pot sa ma avant fara frica si sa declar sus si tare ca indiferent ce ati fi citit pana acum, n-ati mai simtit niciodata ceea ce veti simti citind Acluofobia.
Recenzia completa o gasiti pe blogul meu, aici -> [link]
E foarte greu de definit felul in care Acluofobia te face sa simti si sa te simti. E ca si cum citind, cuvintele se scurg de pe foaie, iti intra pe sub piele, ti se infiltreaza in sange si desi tu crezi ca ajung in minte si se opresc acolo, ele ajung mult, mult mai in profunzime. Si e atat de greu sa spui ca iubesti cartea asta pentru ca nu te face sa te simti bine, nu te relaxeaza, nu-ti pune un zambet pe fata, ba din contra, iti strecoara in minte niste scene peste care nu poti sa treci, pe care nu poti sa le uiti.
Citisem la un moment dat pe internet ca e interesant cum dupa ce citesti o carte, ea pare mai mare, mai umflata, ca si cum o parte din tine a ramas in ea. Ceea ce nu scria acolo e ca uneori, o parte dintr-o carte ramane in tine. Da, e greu sa spui ca iubesti cartea asta, dar e si mai greu sa spui ca n-o iubesti, ca nu te fascineaza faptul ca un om a reusit sa intre in mintea si in sufletul tau folosind doar cuvinte.
Si nu e vorba doar despre faptul ca povestile iti par vii, mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma simt atat de aproape de o poveste sau de un personaj incat sa simt ca am luat si eu parte la actiunea povestii, ca m-am bucurat si am suferit alaturi de el sau ea. Dar era diferit, pentru ca nu am avut niciodata senzatia ca mi se intampla mie ceva, totul se intampla in exteriorul meu si chiar daca simtisem ca "am fost acolo" sau ca "am simtit ce simteau ei", totul se petrecea ca si cum intre mine si poveste era un geam, o sticla, o suprafata despartitoare.
Citind Acluofobia, totul pare sa se intample in interiorul tau si exact asta te face sa nu te simti in largul tau. Si nici macar nu-ti dai seama pana cand nu e prea tarziu. Imi amintesc ca dupa prima povestire, n-am gandit decat un banal "hm... interesant", am inchis cartea si mi-am vazut de viata mea. Sau asta am crezut pentru ca imaginile raman inauntrul tau si cateva minute mai tarziu, iti dai seama ca nu te-ai gandit la altceva, ca de fapt esti inca prizonier in lumea povestii si ca ai nevoie de un efort constient sa revii la realitate, ca trebuie sa-ti tii mereu gandurile in frau pentru ca revin singure la poveste, care acum se desfasoara iar si iar in interiorul tau.
Si o citesti pe urmatoarea si pe urmatoarea si iti dai seama ca se intampla ceva cu tine dar nu vrei sa te opresti pentru ca efectul e incredibil si fascinant, pentru ca n-ai mai simtit niciodata asa ceva. De obicei, incerc sa ma feresc de concluziile absolute pentru ca nu cred ca am bagajul literar necesar, dar de data asta pot sa ma avant fara frica si sa declar sus si tare ca indiferent ce ati fi citit pana acum, n-ati mai simtit niciodata ceea ce veti simti citind Acluofobia.
Recenzia completa o gasiti pe blogul meu, aici -> [link]
March 31, 2014
Pentru cei care nu sunt amatori ai genului, A. R. Deleanu poate să pară puțin exagerat în ceea ce privește violența. Însă trebuie avut în vedere că nimic din ceea ce el scrie nu se află în pagină doar pentru a umple spațiul, iar fricile sunt exploatate treptat, sistematic, calculat; nimic nu este gratuit sau în exces. A. R. Deleanu nu scrie doar de dragul de a face asta, ci pentru că are ceva de spus. Se vede pasiunea cu care gândește fiecare detaliu – chiar dacă nu o face perfect conștient de asta, se vede chiar imaginea pe care o are în fața ochilor atunci când scrie; se simt dedicarea și implicarea, seriozitatea și ceea ce devine, treptat, maturitatea scriitoricească.
Citește continuarea pe Hyperliteratura:
http://hyperliteratura.ro/acluofobia-...
Citește continuarea pe Hyperliteratura:
http://hyperliteratura.ro/acluofobia-...
November 6, 2015
Povestiri care din punctul de vedere al construcţiei, structurii şi personajelor pot sta fără probleme alături de cele mai reuşite lucrări de proză scurtă românească. Atenţie însă la copertă care nu minte; povestirile chiar sunt macabre şi finalurile nu vor fi pe gustul celor care nu sunt fani ai literaturii horror. Nici eu nu mă număr printre aceştia şi de aceea fiecare povestire a fost pentru mine un deliciu până aproape de finalul în care personajul, indiferent dacă e copil sau bătrân, tânăr sau adult, soţ sau soţie, hoţ sau poliţist, suferă de obicei o moarte chinuită şi plină de sânge. Însă, deşi sunt mai mult fanul insolitului decât al macabrului, al weird-ului decât al horror-ului, al lui Poe decât al lui Baker, tot consider acest volum unul dintre cele mai reuşite pe care literatură română le-a dat în ultimii ani.
December 7, 2013
M-am bucurat atat de mult cand am aflat de existenta acestei carti. M-am bucurat si mai mult cand am primit-o cadou. Am inceput sa o citesc atent; am savurat fiecare rand, fiecare povestire in parte. Per total, efortul acestui tanar autor este de admirat - A.R. Deleanu nu se abate in niciuna de povestiri de la scopul sau de a scrie o colectie horror. Problema mea a fost ca mi-au lipsit deznodamintele: aproape fiecare povestire se termina neterminata, te lasa intrebandu-te "no si mai departe ce se intampla? chiar s-a terminat??". Nu ca acest lucru ar fi rau, dar totusi mi-as fi dorit sa aflu care este finalul pe care acest tanar autor genial l-a planuit; nu m-a deranjat insa nici sa mi-l imaginez eu insami. Multumesc A.R. Deleanu pentru aceasta carte!
June 23, 2014
Înainte de a scrie recenzia asta, sunt câteva lucruri despre mine pe care e important să le știți: sunt extrem de fricoasă, am o curiozitate morbidă uneori și imaginația mea e mult prea bogată pentru propriu meu bine. De ce zic asta? Păi, după primele două povestiri eram ceva de genul: why, brain, why? Dar nu puteam să nu continui, asta deși aveam niște imagini extrem de ciudate în cap.
Acum, eu cred că modul în care e prezentată cartea asta e destul de corect, pentru că de fapt nu se zice că ar fi horror, ci doar că are accente horror și că e macabră. Exact asta a și fost. Nu sunt fan al genului, totuși suna cumva interesant și mi-am zis că ce am de pierdut.
Mi se pare destul de greu pentru mine să fac o recenzie a acestei cărți, pentru că impresia mea generală e că unicul scop al acestor povestiri este acela de a crea fiori pe șira spinării celor care o citesc, cel puțin eu am pățit asta de mai multe ori. În afară de asta... nu am rămas cu absolut nimic la finalul cărții, poate în afară de câteva imagini ciudate în cap. Exact ăsta a fost gândul meu atunci când am început să o citesc, după primele două povestiri, și același lucru îl cred și după ce am terminat-o. Asta pentru că aceste povestiri mie mi-au lăsat impresia a fi un mijloc din ceva mai mare, ca atunci când scrii o idee ca să nu o uiți, ceva ce are sens dar dacă e pus într-un anume context. Pentru că povestirile astea, în afară de una sau două, nu au nici început, nici sfârșit, iar la final nu înțelegi nimic din ele, de aceea și sentimentul meu că unicul lor scop e acela de a speria și de a îți băga câteva imagini ciudate în minte. Singurele povestiri din care am rămas cu impresia că am înțeles ceva sunt Atunci când nu eram, care seamănă cu ceva societate distopică, și Negru ca o șoaptă fără rost, care este și singura care pare a avea un început și un sfârșit și care nu se oprește brusc, lăsându-te complet confuz. O alta care ar mai avea ceva sens în mintea mea este Jos, în lumea lor.
Nu știu cum să descriu cartea asta exact, pentru mine a fost o lectură ciudată, majoritatea poveștilor nu seamănă cu nimic, în afară de cele menționate mai sus, și tot ce rămâne în urma lor a sentimentul ușor de frică, datorat atmosferei create de autor și confuzie, pentru că se termină brusc, fără vreo concluzie precisă. Pentru mine, atât reprezintă, nu va fi o carte la care mă voi gândi în viitor, după ce am închis-o am rămas cu gândul de "da, ok, interesant, și?".
Ca să fiu complet sinceră, cartea, pentru ce și propune să fie, anume o lectură macabră, este exact asta, îi iese de minune. Alt punct pozitiv ar fi faptul că autorul are un stil plăcut, ușor de citit, care te determină să citești în continuare, până la final, ceea ce eu chiar apreciez. Să mai zic de copertă, mai e cazul? Îmi place mult, e simplă, dar e exact ce îi trebuia cărții, cred eu.
Cred că recenzia asta e destul de confuză, deci ca să lămuresc lucrurile nu o pot face decât în felul următor: Mi-a plăcut? Nu chiar, nu aș putea zice asta, nu e genul meu de carte. Cred că a meritat totuși să o citesc până la final? Da, asta da. Cred că merită ca și alții să îi dea o șansă? Da, asta cred. Asta e una din acele cărți pe care nu o urăsc, nu e genul meu, dar o pot aprecia pentru ceea ce este, așa cum am pățit cu Mărturia de Anita Shreve. Nu cred că voi putea explica niciodată așa cum trebuie chestia asta. Mai zic doar atât: citiți-o, nu mi s-a părut a fi o pierdere de timp absolut deloc. Îi voi da o șansă și celeilalte cărți a autorului, pentru că vreau să văd cum mi se va părea, sunt curioasă.
Acum, eu cred că modul în care e prezentată cartea asta e destul de corect, pentru că de fapt nu se zice că ar fi horror, ci doar că are accente horror și că e macabră. Exact asta a și fost. Nu sunt fan al genului, totuși suna cumva interesant și mi-am zis că ce am de pierdut.
Mi se pare destul de greu pentru mine să fac o recenzie a acestei cărți, pentru că impresia mea generală e că unicul scop al acestor povestiri este acela de a crea fiori pe șira spinării celor care o citesc, cel puțin eu am pățit asta de mai multe ori. În afară de asta... nu am rămas cu absolut nimic la finalul cărții, poate în afară de câteva imagini ciudate în cap. Exact ăsta a fost gândul meu atunci când am început să o citesc, după primele două povestiri, și același lucru îl cred și după ce am terminat-o. Asta pentru că aceste povestiri mie mi-au lăsat impresia a fi un mijloc din ceva mai mare, ca atunci când scrii o idee ca să nu o uiți, ceva ce are sens dar dacă e pus într-un anume context. Pentru că povestirile astea, în afară de una sau două, nu au nici început, nici sfârșit, iar la final nu înțelegi nimic din ele, de aceea și sentimentul meu că unicul lor scop e acela de a speria și de a îți băga câteva imagini ciudate în minte. Singurele povestiri din care am rămas cu impresia că am înțeles ceva sunt Atunci când nu eram, care seamănă cu ceva societate distopică, și Negru ca o șoaptă fără rost, care este și singura care pare a avea un început și un sfârșit și care nu se oprește brusc, lăsându-te complet confuz. O alta care ar mai avea ceva sens în mintea mea este Jos, în lumea lor.
Nu știu cum să descriu cartea asta exact, pentru mine a fost o lectură ciudată, majoritatea poveștilor nu seamănă cu nimic, în afară de cele menționate mai sus, și tot ce rămâne în urma lor a sentimentul ușor de frică, datorat atmosferei create de autor și confuzie, pentru că se termină brusc, fără vreo concluzie precisă. Pentru mine, atât reprezintă, nu va fi o carte la care mă voi gândi în viitor, după ce am închis-o am rămas cu gândul de "da, ok, interesant, și?".
Ca să fiu complet sinceră, cartea, pentru ce și propune să fie, anume o lectură macabră, este exact asta, îi iese de minune. Alt punct pozitiv ar fi faptul că autorul are un stil plăcut, ușor de citit, care te determină să citești în continuare, până la final, ceea ce eu chiar apreciez. Să mai zic de copertă, mai e cazul? Îmi place mult, e simplă, dar e exact ce îi trebuia cărții, cred eu.
Cred că recenzia asta e destul de confuză, deci ca să lămuresc lucrurile nu o pot face decât în felul următor: Mi-a plăcut? Nu chiar, nu aș putea zice asta, nu e genul meu de carte. Cred că a meritat totuși să o citesc până la final? Da, asta da. Cred că merită ca și alții să îi dea o șansă? Da, asta cred. Asta e una din acele cărți pe care nu o urăsc, nu e genul meu, dar o pot aprecia pentru ceea ce este, așa cum am pățit cu Mărturia de Anita Shreve. Nu cred că voi putea explica niciodată așa cum trebuie chestia asta. Mai zic doar atât: citiți-o, nu mi s-a părut a fi o pierdere de timp absolut deloc. Îi voi da o șansă și celeilalte cărți a autorului, pentru că vreau să văd cum mi se va părea, sunt curioasă.
October 29, 2013
Great short stories. Should definitely be translated for a wider audience.
November 18, 2013
Povestile lui A.R. Deleanu nu incep niciodata, de aceea (cred ca) nici nu se vor termina vreodata.
December 24, 2014
Literatura română contemporană este diferită şi îndrăzneaţă, un semn că talentul şi inspiraţia, creativitatea şi originalitatea, pot să facă în continuare o echipă bună, fără să fie nevoite să părăsească granița pentru ca produsul final să fie de calitate şi apreciat de critici şi de către public.
După ce am terminat Fata dispărută, am vrut să citesc ceva de groază, dar cum Stephen King nu a reuşit să mă transforme într-o fană (am citit doar Carrie şi nu mi-a plăcut), privirea mi-a fost atrasă de Acluofobia. Zece povestiri macabre, care a devenit primul roman pe care-l citesc de la editura Herg Benet. Am uitat de sfatul nu judeca o carte după copertă, pentru că îmi era aproape imposibil să ignor romanul lui A.R.Deleanu, o invitaţie tentantă, de nerefuzat, pentru a participa într-o călătorie întunecată împărţită în zece povestiri macabre (şi un bonus).
Nu voiam să mă opresc din citit. Poveştile sunt întunecate, dubioase şi înfricoşătoare, un carusel de emoţii şi de surprize, pentru că şi în rarele ocazii când am ghicit ce se va întâmpla sau de cine trebuia să mă feresc (fără să vreau, m-am simţit prinsă în acţiune şi am devenit un personaj-fantomă), Deleanu a păstrat ce este mai bun şi mai şocant pentru ultimele rânduri, pentru ca mintea mea să rămână confuză minute bune după ce a terminat povestea, fără să primesc un răspuns satisfăcător sau o explicaţie clară.
Am încercat să îmi resetez modul de a gândi, să nu citesc cartea ca pe un thriller psihologic sau un roman cu mistere, unde secretele aşteaptă să fie descoperite şi indiciile rezolvate, însă mi-a fost foarte greu să accept că aşa se termină poveştile, când eu încă aveam atât de multe întrebări care aşteptau răspuns.
Aş putea spune că poveștile nu au un final şi că autorul ne lasă pe noi să tragem concluziile, să înţelegem ce vrem şi să ne facem propriile scenarii în minte, pentru a ne îndepărta de romanele pe care le citim în general, când aflăm totul în ultimele pagini. Deleanu ne provoacă mintea, ne pune creativitatea la încercare, pentru că poveştile nu le termina el, ci noi.
Continuare: palarisme.ro/chef/carti/78-carti-horr...
După ce am terminat Fata dispărută, am vrut să citesc ceva de groază, dar cum Stephen King nu a reuşit să mă transforme într-o fană (am citit doar Carrie şi nu mi-a plăcut), privirea mi-a fost atrasă de Acluofobia. Zece povestiri macabre, care a devenit primul roman pe care-l citesc de la editura Herg Benet. Am uitat de sfatul nu judeca o carte după copertă, pentru că îmi era aproape imposibil să ignor romanul lui A.R.Deleanu, o invitaţie tentantă, de nerefuzat, pentru a participa într-o călătorie întunecată împărţită în zece povestiri macabre (şi un bonus).
Nu voiam să mă opresc din citit. Poveştile sunt întunecate, dubioase şi înfricoşătoare, un carusel de emoţii şi de surprize, pentru că şi în rarele ocazii când am ghicit ce se va întâmpla sau de cine trebuia să mă feresc (fără să vreau, m-am simţit prinsă în acţiune şi am devenit un personaj-fantomă), Deleanu a păstrat ce este mai bun şi mai şocant pentru ultimele rânduri, pentru ca mintea mea să rămână confuză minute bune după ce a terminat povestea, fără să primesc un răspuns satisfăcător sau o explicaţie clară.
Am încercat să îmi resetez modul de a gândi, să nu citesc cartea ca pe un thriller psihologic sau un roman cu mistere, unde secretele aşteaptă să fie descoperite şi indiciile rezolvate, însă mi-a fost foarte greu să accept că aşa se termină poveştile, când eu încă aveam atât de multe întrebări care aşteptau răspuns.
Aş putea spune că poveștile nu au un final şi că autorul ne lasă pe noi să tragem concluziile, să înţelegem ce vrem şi să ne facem propriile scenarii în minte, pentru a ne îndepărta de romanele pe care le citim în general, când aflăm totul în ultimele pagini. Deleanu ne provoacă mintea, ne pune creativitatea la încercare, pentru că poveştile nu le termina el, ci noi.
Continuare: palarisme.ro/chef/carti/78-carti-horr...
April 14, 2014
Cred că primul lucru care atrage un om la această carte este coperta. Fiecare detaliu minor de pe aceasta este o nouă încărcătură de mister, iar titlul ( Acluofobie = frică patologică de întuneric) este doar cireașa de pe tort.
Cartea lui A. R. Deleanu este cu siguranță magie, întuneric și pasiune cuprinse ca un mister între două coperte negre. Acluofobia, o operă ce curprinde zece povestiri macabre, este orice, dar ceea ce te aștepți să fie nu. Descoperi aici obscuritate închegată cu erotism și un stil de scriere incitant ce te face să citești mai mult și mai mult!
După fiecare povestire am simțit o vagă emoție și nevoie de a închide cartea pentru câteva minute doar pentru a înțelege măcar puțin din ceea ce tocmai citisem. Personajele sunt mai mult decât fantastice. Vă veți întâlni aici cu cele două tipologii specifice genului horror: omul normal a cărui viață se intersectează cu misterioasa față pe care răul o ia poveste de poveste.
Ce mi-a plăcut în special la această cartea, având în vedere că proza horror nu este tocmai genul meu , este stilul autorului! Pot spune că m-am lăsat ușor să alunec în universul fantastic creat prin ușurința împletirii cuvintelor. Este fascinant! Regăsesc printre rânduri cuvinte, idei, gânduri pe care nu m-am putut abține să nu mi le notez, lucru pe care nu mă așteptam să-l fac la genul acesta de carte.
Deși nu cred că îmi permit să aleg, cel mai mult mi-au plăcut ”Trenul umbrelor”, povestirea de început a cărții, și ”Negru ca o șoaptă fără rost”. Până și titlurile sunt incitante, iar narațiunea este excelentă, făcându-mă să citesc totul fără să respir măcar.
În final, spun că această carte merită din plin și mă bucur că am avut șansa de a o citi!
Cartea lui A. R. Deleanu este cu siguranță magie, întuneric și pasiune cuprinse ca un mister între două coperte negre. Acluofobia, o operă ce curprinde zece povestiri macabre, este orice, dar ceea ce te aștepți să fie nu. Descoperi aici obscuritate închegată cu erotism și un stil de scriere incitant ce te face să citești mai mult și mai mult!
După fiecare povestire am simțit o vagă emoție și nevoie de a închide cartea pentru câteva minute doar pentru a înțelege măcar puțin din ceea ce tocmai citisem. Personajele sunt mai mult decât fantastice. Vă veți întâlni aici cu cele două tipologii specifice genului horror: omul normal a cărui viață se intersectează cu misterioasa față pe care răul o ia poveste de poveste.
Ce mi-a plăcut în special la această cartea, având în vedere că proza horror nu este tocmai genul meu , este stilul autorului! Pot spune că m-am lăsat ușor să alunec în universul fantastic creat prin ușurința împletirii cuvintelor. Este fascinant! Regăsesc printre rânduri cuvinte, idei, gânduri pe care nu m-am putut abține să nu mi le notez, lucru pe care nu mă așteptam să-l fac la genul acesta de carte.
Deși nu cred că îmi permit să aleg, cel mai mult mi-au plăcut ”Trenul umbrelor”, povestirea de început a cărții, și ”Negru ca o șoaptă fără rost”. Până și titlurile sunt incitante, iar narațiunea este excelentă, făcându-mă să citesc totul fără să respir măcar.
În final, spun că această carte merită din plin și mă bucur că am avut șansa de a o citi!
August 19, 2018
Nu aveam prea mari speranțe de la această carte, fiind și prima mea lectură de genul (poate și de aceea o cam amânasem până acum), însă mi-a plăcut într-o oarecare măsură. A fost destul de interesantă, pe alocuri ușor întunecată, o lectură ce-ți induce fiori reci pe șira spinării și te poate face să te gândești de două ori, chiar de mai multe ori, înainte să pătrunzi în întunericul de lângă tine. Nu știi ce se află de partea cealaltă, însă curiozitatea este prea mare ca să nu arunci și tu o privire, să nu cauți ce se află acolo și să descoperi adevărul.
Povestirile care alcătuiesc #Acluofobia (teama de întuneric) mi-a indus aceeași senzație ciudată precum filmele cu accente horror pe care le urmăresc cu fratele meu uneori. Am impresia că se repetă anumite lucruri în toate și ajung să nu le mai urmăresc cu aceeași plăcere. De aceea, și în cazul cărții, unele povestioare mi-au plăcut, pe când altele, nu. Acestea au un final deschis ce poate lua direcții nebănuite și rămâne la latitudinea noastră să găsim unul pe măsură pentru fiecare sau pentru cele care ne-au plăcut mai mult.
Recomand cartea celor pasionați de acest gen și celor care nu se tem de întuneric pentru a vedea ce se află dincolo!
“Cuplurile de la celelalte mese îi urmăreau cu zâmbete ironice pe faţă. Nu, relaţiile lor nu vor deveni niciodată aşa, mâinile lor nu vor dărâma niciodată cafele şi ochii lor nu vor scăpăra niciodată ca ai celor doi care stăteau în picioare tăcuţi, privindu-se ca nişte străini care, nu se ştie cum, au ajuns să se cunoască prea bine.”
Povestirile care alcătuiesc #Acluofobia (teama de întuneric) mi-a indus aceeași senzație ciudată precum filmele cu accente horror pe care le urmăresc cu fratele meu uneori. Am impresia că se repetă anumite lucruri în toate și ajung să nu le mai urmăresc cu aceeași plăcere. De aceea, și în cazul cărții, unele povestioare mi-au plăcut, pe când altele, nu. Acestea au un final deschis ce poate lua direcții nebănuite și rămâne la latitudinea noastră să găsim unul pe măsură pentru fiecare sau pentru cele care ne-au plăcut mai mult.
Recomand cartea celor pasionați de acest gen și celor care nu se tem de întuneric pentru a vedea ce se află dincolo!
“Cuplurile de la celelalte mese îi urmăreau cu zâmbete ironice pe faţă. Nu, relaţiile lor nu vor deveni niciodată aşa, mâinile lor nu vor dărâma niciodată cafele şi ochii lor nu vor scăpăra niciodată ca ai celor doi care stăteau în picioare tăcuţi, privindu-se ca nişte străini care, nu se ştie cum, au ajuns să se cunoască prea bine.”
July 26, 2016
Nu cred ca o sa ma satur vreodata de aceste minunate povestiri horror! La fel ca si „Bizaroprozele”, „Acluofobia” ne introduce intr-un univers in care realul se impleteste cu fantasticul, o lume in care avem de-a face cu latura nevazuta a fiintei umane si in care personajele, impreuna cu cititorii, trebuie sa-si confrunte si sa-si invinga cele mai adanci temeri si nu numai. Personajele sunt extrem de bine construite, iar imprejurarile in care aceastea actioneaza par desprinse din situatii reale, din viata de zi cu zi. Mi-a placut nespus de mult faptul ca in anumite povestiri, ca de exemplu in „Trenul umbrelor” si in „Omul cu chip de cal”, am recunoscut anumite elemente care se regasesc (si sper sa nu ma insel) in „Scarba” si in „Miasma”. Probabil ca mai sunt si alte lucruri care mi-au scapat. Nu stiu exact de ce, dar societatea si lumea din „Atunci cand nu eram” mi-a adus putin aminte de „Brave New World” a lui Huxley. Oricum, printre preferatele mele se numara „Scrum”, „Max Li” (I’ve no words for that ending), „Negru ca o soapta fara rost” si genialul „Toma. Administrator”. Astept cu nerabdare urmatorul volum!
September 23, 2014
Pentru mine, Acluofobia a fost o îndoită bucurie ‚horror’ – în primul rând pentru că m-a încântat stilul natural, fluid al lui A.R. Deleanu, iar în al doilea rând pentru că mi-a redeschis pofta de Poe, amintindu-mi de atmosfera din povestirile sale misterioase şi macabre. În mintea mea, cei doi autori sunt legaţi iremediabil unul de altul de acum, şi nu voi mai putea niciodată să îl citesc pe unul fără să mă gândesc la celălalt.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mă pot bucura de filmele de groază, pentru că nu mi se par credibile. Mereu mă întreb ce efecte au folosit pentru scena cu dispariţia sau dacă ‚sângele’ e ketchup sau vopsea. Însă literatura horror bine scrisă este un deliciu. Iar Acluofobia este foarte bine scrisă. Fiecare povestire are atmosferă. Fiecare personaj îţi transmite teama, fobia sau nebunia lui.
de la sursă: Acluofobia – SemneBune http://semnebune.ro/2014/acluofobia/#...
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu mă pot bucura de filmele de groază, pentru că nu mi se par credibile. Mereu mă întreb ce efecte au folosit pentru scena cu dispariţia sau dacă ‚sângele’ e ketchup sau vopsea. Însă literatura horror bine scrisă este un deliciu. Iar Acluofobia este foarte bine scrisă. Fiecare povestire are atmosferă. Fiecare personaj îţi transmite teama, fobia sau nebunia lui.
de la sursă: Acluofobia – SemneBune http://semnebune.ro/2014/acluofobia/#...
December 4, 2023
#TB
Daca o carte nu se judeca dupa coperta, atunci nu se judeca nici dupa modul cum arata autorul. Eu l-am vazut pe A. R. Deleanu/Flavius Ardelean intr-o poza pe facebook, absolut intamplator, si mi-am zis “tipul asta e model sau canta intr-o trupa de rock?”. Nu, aparent e scriitor. Unul al naibii de bun! Concluzia ca scriitorii frumosi scriu si mai frumos.
Incheind momentul de fangirl, vreau sa o spun inca de acum: CITITI FLAVIUS ARDELEAN!
Impresia pe care mi-a lasat-o omul acesta dupa ce am lecturat “Acluofobia” este aceea ca s-a nascut manuind arta scrisului. O are in sange. Are o proza atat de frumoasa, atat de fluenta, atat de frumos pusa pe hartie, incat ma face geloasa si cred ca am sa-l iau drept etalon de “asa da!”. Scriitura lui Flavius Ardelean face parte din categoria “proza buna, idee buna”.
Nu il pot compara cu niciun alt scriitor, fiindca este unic, singular, tot ce mai vreti voi. Flavius Ardelean scrie superb, parca imi toarna cuvintele direct in suflet.
Citesc rar proza scurta, dar pot spune ca “Acluofobia” va ramane mereu in topul celor mai bune volume de acest gen.
Povestioarele lui Flavius Ardelean sunt creative, pline de imaginatie, macabre, misterioase. Ma simteam un pic nelinistita cand citeam noaptea, tot ciuleam urechile la orice zgomot de prin camera. Nu mi s-a mai intamplat acest lucru niciodata, la nicio carte. Sunt pline de esenta, de tot felul de intelesuri, si totusi, spre finalul lor, ramaneam mereu cu un gust dulce-amar: “asta e tot? dar mai vreaaau! nu se poate asa ceva, cartii mele ii lipsesc pagini!”.
Au fost anumite povestioare care mi s-au parut ambigue, ma faceau sa-mi pun tot felul de intrebari, reciteam de mai multe ori acelasi paragraf, sa vad, nu cumva imi scapa ceva? Am crezut: ce naiba e asta, nu inteleg nimic! Insa proza lui Flavius Ardelean este ingenioasa, si tocmai in mister sta farmecul ei. Mi-a servit o mostra din ceea ce poate face el, lasandu-ma sa tanjesc dupa mai mult.
Are niste scene de erotism intr-una din povestiri (“Negru ca o soapta fara rost”) care mi-au placut la nebunie. As indrazni chiar sa zic ca se afla intr-un top 3 al scenelor de acest tip pe care le-am intalnit in carti. Am tinut sa subliniez acest lucru, deoarece sunt atat de bine scrise si redate, incat mi-au ramas ca etalon: “pe o scara de la 1 la Flavius Ardelean, cat de bine sunt scrise scenele erotice intr-o carte”.
“Negru ca o soapta fara rost” este si povestea mea preferata. Mi-ar fi placut sa fie un roman in toata regula. Este atent construita, momentele de romantism/erotism se imbina perfect cu momentele de suspans si cele efectiv macabre. O sa ma bantuie toata viata finalul. Nu sunt sigura ca l-am inteles cum l-a inteles toata lumea, nu sunt sigura ca exista un mod “corect” de a-l intelege, insa felul cum l-am perceput eu, si-a lasat o amprenta adanca asupra mea. Cuvintele folosite, felul cum au fost asezate unele langa altele, m-au facut sa vizualizez scena, sa fiu acolo, si cand zic acolo, nu ma refer in camera, privind dintr-un colt, ci acolo, in miezul actiunii, intre personaje.
Ma sperie cat de bine scrie Flavius Ardelean, ma sperie cata imaginatie poate sa aiba. Vreau (si cu siguranta o!) sa citesc tot ce a scris si va mai scrie. Este un model pentru mine si am sa-l recomand ori de cate ori am ocazia!
Jos palaria in fata lui si cititi-l cu cea mai mare incredere!
Daca o carte nu se judeca dupa coperta, atunci nu se judeca nici dupa modul cum arata autorul. Eu l-am vazut pe A. R. Deleanu/Flavius Ardelean intr-o poza pe facebook, absolut intamplator, si mi-am zis “tipul asta e model sau canta intr-o trupa de rock?”. Nu, aparent e scriitor. Unul al naibii de bun! Concluzia ca scriitorii frumosi scriu si mai frumos.
Incheind momentul de fangirl, vreau sa o spun inca de acum: CITITI FLAVIUS ARDELEAN!
Impresia pe care mi-a lasat-o omul acesta dupa ce am lecturat “Acluofobia” este aceea ca s-a nascut manuind arta scrisului. O are in sange. Are o proza atat de frumoasa, atat de fluenta, atat de frumos pusa pe hartie, incat ma face geloasa si cred ca am sa-l iau drept etalon de “asa da!”. Scriitura lui Flavius Ardelean face parte din categoria “proza buna, idee buna”.
Nu il pot compara cu niciun alt scriitor, fiindca este unic, singular, tot ce mai vreti voi. Flavius Ardelean scrie superb, parca imi toarna cuvintele direct in suflet.
Citesc rar proza scurta, dar pot spune ca “Acluofobia” va ramane mereu in topul celor mai bune volume de acest gen.
Povestioarele lui Flavius Ardelean sunt creative, pline de imaginatie, macabre, misterioase. Ma simteam un pic nelinistita cand citeam noaptea, tot ciuleam urechile la orice zgomot de prin camera. Nu mi s-a mai intamplat acest lucru niciodata, la nicio carte. Sunt pline de esenta, de tot felul de intelesuri, si totusi, spre finalul lor, ramaneam mereu cu un gust dulce-amar: “asta e tot? dar mai vreaaau! nu se poate asa ceva, cartii mele ii lipsesc pagini!”.
Au fost anumite povestioare care mi s-au parut ambigue, ma faceau sa-mi pun tot felul de intrebari, reciteam de mai multe ori acelasi paragraf, sa vad, nu cumva imi scapa ceva? Am crezut: ce naiba e asta, nu inteleg nimic! Insa proza lui Flavius Ardelean este ingenioasa, si tocmai in mister sta farmecul ei. Mi-a servit o mostra din ceea ce poate face el, lasandu-ma sa tanjesc dupa mai mult.
Are niste scene de erotism intr-una din povestiri (“Negru ca o soapta fara rost”) care mi-au placut la nebunie. As indrazni chiar sa zic ca se afla intr-un top 3 al scenelor de acest tip pe care le-am intalnit in carti. Am tinut sa subliniez acest lucru, deoarece sunt atat de bine scrise si redate, incat mi-au ramas ca etalon: “pe o scara de la 1 la Flavius Ardelean, cat de bine sunt scrise scenele erotice intr-o carte”.
“Negru ca o soapta fara rost” este si povestea mea preferata. Mi-ar fi placut sa fie un roman in toata regula. Este atent construita, momentele de romantism/erotism se imbina perfect cu momentele de suspans si cele efectiv macabre. O sa ma bantuie toata viata finalul. Nu sunt sigura ca l-am inteles cum l-a inteles toata lumea, nu sunt sigura ca exista un mod “corect” de a-l intelege, insa felul cum l-am perceput eu, si-a lasat o amprenta adanca asupra mea. Cuvintele folosite, felul cum au fost asezate unele langa altele, m-au facut sa vizualizez scena, sa fiu acolo, si cand zic acolo, nu ma refer in camera, privind dintr-un colt, ci acolo, in miezul actiunii, intre personaje.
Ma sperie cat de bine scrie Flavius Ardelean, ma sperie cata imaginatie poate sa aiba. Vreau (si cu siguranta o!) sa citesc tot ce a scris si va mai scrie. Este un model pentru mine si am sa-l recomand ori de cate ori am ocazia!
Jos palaria in fata lui si cititi-l cu cea mai mare incredere!
January 26, 2014
My favorites: "Negru ca o soapta fara rost", a cynical vampire love story, and "Scrum", another love story gone wrong (there's plenty of those in here - I liked the careful tension build-up in "Scrum" despite the hiccups in the writing flow). The rest of the book goes from well written but predictable ("Jos, in lumea lor") to badly written but definitely not predictable ("Trenul umbrelor", which feels more like a nightmare transcribed after waking up). All of the stories are unsettling, though, and that's remarkable. Less so is how too many of them rely too much on atmosphere and ignore the plot altogether - there's a monotony in evil, too. Maybe you shouldn't read this in one sitting, as I did.
May 22, 2017
Plusuri, folosirea temelor, a personajelor si locatiilor autohtone si inlantuirea lor cu alte “mituri” si situatii “intunecate” de circulatie internationala.
Minusuri, impresia ca dialogurile la unele din povestiri sunt un pic fortate si necizelate.
Acluofobia a fost o surpriza placuta ce-mi dovedeste ca avem si noi talentele noastre, in materie de horror si supans, ce reusesc sa iasa la lumina spre publicare.
http://www.cititorsf.ro/2014/05/04/a-...
Minusuri, impresia ca dialogurile la unele din povestiri sunt un pic fortate si necizelate.
Acluofobia a fost o surpriza placuta ce-mi dovedeste ca avem si noi talentele noastre, in materie de horror si supans, ce reusesc sa iasa la lumina spre publicare.
http://www.cititorsf.ro/2014/05/04/a-...
March 10, 2015
Interesant dar, in acelasi timp, cateodata deranjant, finalul este lasat cumva in seama cititorului. Recunosc ca prefer sa am finalul dat si, daca simt nevoia, imi pot crea unul alternativ :)
Taramul umbrelor - 3*
Scrum - 4.5*
Atunci cand nu eram - 5*
Kilimanjaro - 5*
Max Li - 2.5*
Negru ca o soapta fara rost - 5*
Jos, in lumea lor - 5*
Toma, Administrator - 3*
Omul cu chip de cal - 3*
Vis cu furnici - 2*
Coperta & titlu - 10*
Taramul umbrelor - 3*
Scrum - 4.5*
Atunci cand nu eram - 5*
Kilimanjaro - 5*
Max Li - 2.5*
Negru ca o soapta fara rost - 5*
Jos, in lumea lor - 5*
Toma, Administrator - 3*
Omul cu chip de cal - 3*
Vis cu furnici - 2*
Coperta & titlu - 10*
January 4, 2022
Ceea ce reuseste aceasta carte este sa creeze teama, sa te faca sa iti fie frica, dar in acelasi timp sa vrei sa afli adevarul, sa afli cum arata, cum gandeste si cum actioneaza raul.
Recenzia completa pe blogul meu: http://gazetadefilm.blogspot.ro/2013/...
Recenzia completa pe blogul meu: http://gazetadefilm.blogspot.ro/2013/...
January 28, 2014
O carte superba care te transpune intr-un univers atemporal. Autorul reuseste sa vina cu o tema surprizatoare cu fiecare povestire din volum si in acelasi timp sa pastreze un sentiment unitar. Daca vreti ceva gothic, intens, vizual, cu mici fiori de groaza, Acluofobia este ce cautati.
October 18, 2015
This was better than I expected! I had given up on Romanian horror stories long time ago (although it's not actually horror, you'll see); so I mainly got this book because I loved the cover but I am happy to say that I will be rereading it.
November 6, 2015
O carte reușită, deși nu toate poveștile care o compun sînt la fel de interesante, cel puțin pentru mine. Mi-a plăcut în mod deosebit „Jos, în lumea lor”.
Recomand pentru fanii genului horror, mai ales pentru cei doritori să citească ceva cu o pronunțată patină autohtonă :)
Recomand pentru fanii genului horror, mai ales pentru cei doritori să citească ceva cu o pronunțată patină autohtonă :)
November 29, 2013
Cartea este scrisa atat de prost incat a trebuit sa verific, de multe ori, daca nu cumva este scrisa de mine.
March 22, 2015
Mi-a placut ilegal de mult.
January 4, 2020
Să vă spun că a fost o mega surpriză pentru mine că m-am trezit atât de încântat de ”Scârba…”? Căci, Carte recomandabilă fanilor genului. Căci nu se numesc degeaba macabre, chiar autorul le-a zis așa. Și sunt, nu zic nu. Dar pe mine nu mă atrage genul ăsta. Nu mă sperie, dar nici nu mă plictisește. E cum e mai rău, zic, adică apă sfințită. De ce am citit, totuși, cartea? Pentru că scria Flavius Ardelean pe ea, de aia. Și pentru că am citit-o după ce am citit seria ”Miasma”, altfel slabe șanse să pun io mâna pe așa ceva.
Aș minți să vă spun că mi-a plăcut de foioioi. Căci nu este așa. Mi s-a părut doar ok. Cu câteva zvâcniri foarte tari, dar alea care au ajuns să fie construite impecabil în seria sus citată, adică desigur în ”Miasma”. Altfel, povestiri scrise bine, cu schepsis, construite interior absolut corect, doar că nu le nivelul pe care îl aștept eu de la autor.
Mai mult în articolul de pe blog https://cristianchinabirta.ro/2018/04...
Aș minți să vă spun că mi-a plăcut de foioioi. Căci nu este așa. Mi s-a părut doar ok. Cu câteva zvâcniri foarte tari, dar alea care au ajuns să fie construite impecabil în seria sus citată, adică desigur în ”Miasma”. Altfel, povestiri scrise bine, cu schepsis, construite interior absolut corect, doar că nu le nivelul pe care îl aștept eu de la autor.
Mai mult în articolul de pe blog https://cristianchinabirta.ro/2018/04...
April 10, 2019
Nu e genul meu. ;)
April 27, 2019
Macabre rau!!Mi-au placut povestioarele.
October 29, 2014
Ceea ce urmeaza sa spun reprezinta propriile mele opinii subiective si trebuie tratate ca atare.Nu insinuez ca sunt neaparat corecte ,si consider ca fiecare are dreptul la un puct de vedere,respectbil.
Cam multa vorbarie,nu?
Multumiti-mi,va mai dau cate o lingura de miere inainte sa v-o dau pe cea de cianura,sau apa de la robinet (nu stiu care v-ar cauza dureri mai agonizante).
Cum mi s-a parut cartea?Pai...pai...pai...(scuzati,imi rodeam unghiile)...complet lipsita de oroare.Ba chiar m-a amuzat,si nu,nu datorita faptului ca sunt un nenorocit sadic ce imprastie mai multa oripilare decat Nosferatu' (poate deoarece am fata lui).
Vreti sa stiti daca a meritat ca un copac sa fie taiat pentru hartia acestei carti?Bravo,inseamna ca esti foarte lipsit de ocupatie.Uite o analiza a fiecarei povestiri aproape-ultra-super-mini-indeajuns-dar-nu-destul-de-macabre:
1.TRENUL UMBRELOR: Oh,in numele existentianismului gnoseologic si logic,CE.E.ASTA?! Povestioara asta mi-a ruinat drumul spre casa.Cu cat citeam mai mult,cu atat intelegeam mai putin.Stiti cu ce m-am ales la finalul calatoriei cu "trenul umbrelor"?Dorinta de a da foc cartii,poate asa mai luminam umbrele.
2.SCRUM:Da,bravo,Deleanule,acesta proza scurta si mirobolant-obscura chiar m-a facut "scrum".Totusi,e probabil cea mai demna de respect tentativa de Horror a intregii carti.Povestea contine suspans,unguri,multe aluzii la detergenti cauzatori de moarte si personaje bolnave de...umor ieftin.
3.ATUNCI CAND NU ERAM:Povestea mea preferata.Tragedie,SF,Aspirina ce-ti ofera viata vesnica ,si viol in...Deleanu merita sa fie aruncat de pe un acoperis desoarece nu a transformat aceasta povestioara intr-un roman integral.Atat de mult potential risipit ma face sa plang ca un copil la o petrecere a pedofililor norvegieni.
4.KILIMANJARO:Prietenul meu imaginar,Emperor,poate descrie cel mai bine acest text:"O poveste despre un caine,jurnalisti materialisti si ambitiile unui tata?! De unde a scos subiectul asta?!"Multumesc,Emperor,pentru opinia ta.Acum te poti intoarce la cucerit tari imaginare.
5.MAX-LI:La o ora dupa ce am terminat e citi asta,inca spuneam,cu o privire perplexa si naucita:"Ce Dracu' tocmai am citit?!".Nici azi nu stiu.
6.NEGRU CA O SOAPTA FARA ROST:Nu va atasati de personaje.Nu o sa va placa ce iese.Daca esti fata si intalnesti un tip prea bun pentru a fi adevarat...transforma-te in comunista si dormi cu secera si ciocanul sub perna,asa iti poti salva viata.Daca esti ceva necrofil scapat dintr-un sanatoriu(cam ca mine),fii sigur,vei iubi aceasta povestire.
7.JOS,IN LUMEA LOR:Asta e tipul de poveste pe care o poti savura numai daca esti roman.Numai daca in fiecare dimineata stirile de la TV suna cam asa :"Un grup de rromi a furat un tren.",numai daca in copilarie iti era frica de straini,numai daca bunica iti povestea despre iele si strigoi.Numai daca mereu ti-a fost frica sa cobori jos,in lumea lor.
8.TOMA.ADMINSTRATOR:Ia un pachet de salatini,asculta Midnight Syndicate si citeste asta,toate in acelas timp.De acum incolo vei prefera sa dormi intr-un sant decat intr-un hotel.
9.OMUL CU CHIP DE CAL:Titlul este destul de comprehensibil,nu? Se spune ca pentru orice mama copilul ei este cel mai frumos,nu? Pai,cred ca antagonistul povestirii asteia a avut o mama foarte iubitoare (sau oarba).
10.VIS CU FURNICI:Nu e ca si cum titlul nu ar avea nicio legatura directa cu textul.Nu e ca si cum povestea e rupta in doua.Nu e ca si cum mi se demonstreaza pe zi ce trece ca tara asta e o groapa de gunoi cu limba proprie.Cu plusuri si minusuri,asta e ultima povestire a cartii...
11.CHELIA LUI VALERIU:Ah,uitasem sa mentionez ca editia a doua contine o povestire in plus?Ma bucur ca mi-am amintit.De ce?Deoarece asta este una din cele mai amuzante,umoristice,satirice dar si ironice opere citite de mine.Nu m-a facut sa rad in hohote.Mi-a cauzat un zambet,un zambet de placere orgasmica,un zambet aproape nervos...
PS:Fiecare povestire are un sfarsit partial-deschis,nu are un capat propriu-zis.Iti lasa soarta personajelor la indemana mintii tale.Sa speram ca e destul de bolnava cat sa aduci un sfarsit demn,drag ghinionist ce ti-ai aruncat privirea peste aceste blestematii cinice.
PPS:Mi-a vazut cineva sosetele?
PPPS:Ah,le-am gasit.
Cam multa vorbarie,nu?
Multumiti-mi,va mai dau cate o lingura de miere inainte sa v-o dau pe cea de cianura,sau apa de la robinet (nu stiu care v-ar cauza dureri mai agonizante).
Cum mi s-a parut cartea?Pai...pai...pai...(scuzati,imi rodeam unghiile)...complet lipsita de oroare.Ba chiar m-a amuzat,si nu,nu datorita faptului ca sunt un nenorocit sadic ce imprastie mai multa oripilare decat Nosferatu' (poate deoarece am fata lui).
Vreti sa stiti daca a meritat ca un copac sa fie taiat pentru hartia acestei carti?Bravo,inseamna ca esti foarte lipsit de ocupatie.Uite o analiza a fiecarei povestiri aproape-ultra-super-mini-indeajuns-dar-nu-destul-de-macabre:
1.TRENUL UMBRELOR: Oh,in numele existentianismului gnoseologic si logic,CE.E.ASTA?! Povestioara asta mi-a ruinat drumul spre casa.Cu cat citeam mai mult,cu atat intelegeam mai putin.Stiti cu ce m-am ales la finalul calatoriei cu "trenul umbrelor"?Dorinta de a da foc cartii,poate asa mai luminam umbrele.
2.SCRUM:Da,bravo,Deleanule,acesta proza scurta si mirobolant-obscura chiar m-a facut "scrum".Totusi,e probabil cea mai demna de respect tentativa de Horror a intregii carti.Povestea contine suspans,unguri,multe aluzii la detergenti cauzatori de moarte si personaje bolnave de...umor ieftin.
3.ATUNCI CAND NU ERAM:Povestea mea preferata.Tragedie,SF,Aspirina ce-ti ofera viata vesnica ,si viol in...Deleanu merita sa fie aruncat de pe un acoperis desoarece nu a transformat aceasta povestioara intr-un roman integral.Atat de mult potential risipit ma face sa plang ca un copil la o petrecere a pedofililor norvegieni.
4.KILIMANJARO:Prietenul meu imaginar,Emperor,poate descrie cel mai bine acest text:"O poveste despre un caine,jurnalisti materialisti si ambitiile unui tata?! De unde a scos subiectul asta?!"Multumesc,Emperor,pentru opinia ta.Acum te poti intoarce la cucerit tari imaginare.
5.MAX-LI:La o ora dupa ce am terminat e citi asta,inca spuneam,cu o privire perplexa si naucita:"Ce Dracu' tocmai am citit?!".Nici azi nu stiu.
6.NEGRU CA O SOAPTA FARA ROST:Nu va atasati de personaje.Nu o sa va placa ce iese.Daca esti fata si intalnesti un tip prea bun pentru a fi adevarat...transforma-te in comunista si dormi cu secera si ciocanul sub perna,asa iti poti salva viata.Daca esti ceva necrofil scapat dintr-un sanatoriu(cam ca mine),fii sigur,vei iubi aceasta povestire.
7.JOS,IN LUMEA LOR:Asta e tipul de poveste pe care o poti savura numai daca esti roman.Numai daca in fiecare dimineata stirile de la TV suna cam asa :"Un grup de rromi a furat un tren.",numai daca in copilarie iti era frica de straini,numai daca bunica iti povestea despre iele si strigoi.Numai daca mereu ti-a fost frica sa cobori jos,in lumea lor.
8.TOMA.ADMINSTRATOR:Ia un pachet de salatini,asculta Midnight Syndicate si citeste asta,toate in acelas timp.De acum incolo vei prefera sa dormi intr-un sant decat intr-un hotel.
9.OMUL CU CHIP DE CAL:Titlul este destul de comprehensibil,nu? Se spune ca pentru orice mama copilul ei este cel mai frumos,nu? Pai,cred ca antagonistul povestirii asteia a avut o mama foarte iubitoare (sau oarba).
10.VIS CU FURNICI:Nu e ca si cum titlul nu ar avea nicio legatura directa cu textul.Nu e ca si cum povestea e rupta in doua.Nu e ca si cum mi se demonstreaza pe zi ce trece ca tara asta e o groapa de gunoi cu limba proprie.Cu plusuri si minusuri,asta e ultima povestire a cartii...
11.CHELIA LUI VALERIU:Ah,uitasem sa mentionez ca editia a doua contine o povestire in plus?Ma bucur ca mi-am amintit.De ce?Deoarece asta este una din cele mai amuzante,umoristice,satirice dar si ironice opere citite de mine.Nu m-a facut sa rad in hohote.Mi-a cauzat un zambet,un zambet de placere orgasmica,un zambet aproape nervos...
PS:Fiecare povestire are un sfarsit partial-deschis,nu are un capat propriu-zis.Iti lasa soarta personajelor la indemana mintii tale.Sa speram ca e destul de bolnava cat sa aduci un sfarsit demn,drag ghinionist ce ti-ai aruncat privirea peste aceste blestematii cinice.
PPS:Mi-a vazut cineva sosetele?
PPPS:Ah,le-am gasit.
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 12, 2017
10 povestiri deloc macabru de citit, ci chiar foarte bine scrise, chiar daca scrise cu cerneala neagra. Este si niste HP Lovecraft pe acolo, dar bine interiorizat. Recomand, mai ales ca genul nu a prea fost abordat de scriitori romani!
January 30, 2014
A reasonably well written collection of Romanian horror stories with an elegant presentation. For a detailed review, please visit my blog: http://tesatorul.blogspot.ro/2013/12/....
Displaying 1 - 30 of 31 reviews