Seria Cireșarii este un ciclu de romane scris de Constantin Chiriță, care se adresează în principal tinerilor. Romanele înfățișează în mai multe episoade aventurile unui grup de șapte tineri, intitulat „Cireșarii”. Acestia, Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic și Lucia, trec in fiecare carte prin noi aventuri care ii ajuta sa creasca si sa se cunoasca mai bine.
Constantin Chirita was born in a family of teachers and he was a well known fiction writer, his books were targeted to the younger readers.
He was a student at the Polytechnic University in Bucharest, after which he dedicated all his time to literature and journalistic.
He came into the literature world in 1949. He also was a good essay writer. In his novels he presented the image of the university and technocrat world.
Constantin Chirita is the author of a well known series of novels called: Ciresarii. They were transformed in the 80 into a television show and enjoyed a great success.
Imi aduc aminte cu mare drag de Ciresarii. De fapt sunt cartile copilariei mele, caci le-am citit in total de vreo 6-7 ori pe fiecare in parte. Tin minte ca intr-o vara le-am citit de doua ori cap la cap.
Ceea ce e foarte atragator la Ciresarii e ca fiecare volum are un aer aparte, te transporta intr-o alta lume decat volumul precedent. Rezumat atmosferic:
Volumul 1: Cavalerii florii de cires
Captivanta descriere a liceului cu ceas. Introducerea exemplara a personajelor. Ursu-Superman. Orgoliul gingas al lui Tic si pet-ul lui Tombi/Tangulica, acest Dr Jekyll si Mr Hyde al literaturii romane canine. Dan, un fel de Jonah Hill cu limbaj mai cuminte. Maria, sentimental-epatanta de-ti vine sa-i scoti paiul din fund cu ajutorul unui...Tic. Lucia Lucida blonda, ascunzand un suflet mare in spatele exteriorului de gheata, iar Victor, part Sherlock Holmes, part Patapievici care ne da lectii de fizica, geologie si logica analizand conserve uitate prin pesteri si actionand ca un adevarat Lider Maximo, dar totusi umil...Ionel, increzutul sentimental cu dorinte de marire...Petrachescu vanatorul libidinos cu barca lui de cauciuc.
Volumul 2: Castelul fetei in alb
Favoritul meu. Reconstituirea lui Tic si a mesajului de la fata in alb zici ca e o calatorie initiatica. Si apoi intra in scena Sherlock Victor. Misterul documentului si descifrarea lui sunt printre cele mai epice calatorii intelectuale ale copilariei. Varful bisericii care arata in August nu stiu ce culme a unui munte, apoi cade raza soarelui in unghiul X cand Dan se odihnea dupa febra musculara si Victor deduce genial intrarea un tunelul groazei. Viperele care se tarasc pe marmura prafuita. Ursu-Superman 2 + Lucia egal LOVE. Tic si drama lui cu Fata in alb (care plictiseste amarnic de interesant cu stilul ei hipersensibil). Ca sa nu mai spunem de Castelul Celor Doua cruci, Omul cu Cicatrice si Bursucul. Finalul, epic si trist cu Tic tanjind dupa fata in alb care nu avea ochi decat pt Victor.
Volumul 3: Roata Norocului
Exciting. Hiperintelectualizat. Iar tot felul de mistere de descifrat. Tipul de la Roata Norocului, personaj fascinant. Tanagralele, discobolul. Cocosul care-l tortureaza pe Dan. Dialogul insomniacilor Tic si Dan. Volumul are un aer mai urban, mai degraba ne distram alaturi de personaje, pericolele nu sunt asa de mari. E un volum de "tranzitie" daca vrei intre miticul Castel in Alb si horror-ul psihologic din Aripi de Zapada.
Volumul 4: Aripi de Zapada
Extraordinar volum. Colosii. Mai ales Iordan, personaj extraordinar de fascinant, un fel de Evil Victor care te termina psihologic prin deductii rafinate, iar apoi scoate pistolul. "Acolo jos, sub burta". Lupii. Ursu -Superman 3. Tic strengarul curajos fugind cu carnatii dupa el. Dan lovit de soarta, ingrijit de Maria aka "Fiori". Volumul are un aer de thriller. Foarte original, s-ar putea face oricand un film misto cu un scenariu modern.
Volumul 5: Drum bun ciresari
Numai cand ii citesti titlul te apuca disperarea. Drumul catre mare. Operatiunea Tic-Recuperatorul. Povestile marinarilor. Marea ia proportii mitice. Cioculetul. Ursu Superman 4 salveaza pe toata lumea de la tot. Scenele excelente din Delta cu tortura prin...ospat. La Gorgan, gasitul margeanului. Intalnirea Maria-barbatul.Finally URSU + LUCIA egal love forever, o arunca un sus pe malul marii, in timp ce Tic si Dan raman opaciti, loviti de soarta, vazandu-si iubirile luate de altii mai in varsta si mai bine facuti...Volumul ia proportii mistice aproape cu mormantul lui Ovidiu, cea mai tare lovitura de teatru, facand legatura dintre Ciresarii nostrii si Antichitatea Nemuritoare.
Dintre toate cartile copilariei, la Ciresarii ma intorceam cel mai des. Cele cinci volume erau citite si rascitite, rupte, cu copertele zburand, se deschideau automat la pasajele preferate, multe dintre ele pe care si acum, la muulti ani distanta, le stiu pe de rost – nopti dinaintea marilor plecari. Corabii albe, nesfarsite… uf, unde-s Ciresarii de alta data? (http://bookaholic.ro/de-cate-ori-ati-...)
I don't usually read in Romanian, but my mom loved (loved, loved) this series when she was my age. I figured it was only fair to give them a try since she so graciously accepted to read so many of my favorite books when I was little (Chronicles of Narnia, The Seer and the Sword). I am surprised I could find this series on this site, but I only read the first four novels. I didn't have time to get started the fifth one, but even if I did have time, I'm not sure I would read it. Not because I didn't like the story, but the writing style is weird, and it uses words from jargon that I have to look up.
All four novels revolve around seven teenagers. It's difficult to juggle so many character and give them each a solid personality, but I thought the author managed it pretty well. He never delved too deep, but they each seemed to have a certain quirk. For example, Victor was the most mature of the group and Tic was the tiny one who always seemed excited. Lucia was the drama queen, and Maria was the practical one. These teens go through a whole bunch of adventures. In the first book they explore a cave on unchartered land and in the second they stumble upon a castle that seems to be the home of a girl dressed in white. The third book was the one with the least action; the kids try to solve a mystery with a wheel of fortune, and though their thought process is interesting, the repetition gets to be a bit exhausting. At one point I just wanted to smack them all and say "yes, I know that already. You said it five times in the last chapter. Move on, please!" The forth one was the most action packed, involving running from wild animals in a snow storm.
The analytical part of me often questioned how they managed to get into these predicaments without their parents having them placed under house arrest. But these books were written for fun, during a depressing time in Romanian history. And it was fun, so I think I got the point of the novels.
Even though there are four seperate novels, they've sort of all mushed together in my brain. I should probably add the fifth one to the mush too.
Between the ages of 12-15, I used to be completely obsessed with this series. I must have read the 2nd and 3rd book around 20 times. Out of all Romanian books, Ciresarii probably comes closest to what we could call (communist) (vintage?) YA literature.
It would be a major disappointment for my past self to rate it anything less than 5 stars, although there is sufficient room for criticism. Teenagers nowadays would most likely find it difficult to relate to the events (I recall having the same feeling when I first read it in the 2000s), whereas the writing itself, however inventive, gets clicheic/propagandistic at times.
Wonderful books! I wish my daughter could read Romanian. I read them repeatedly, obsessively even, and took them with me to the US when I came, among the very few books I was able to bring with me. They kept me company while I learned English and weathered the storms of puberty in a foreign country and strange new world.
De aproape cincizeci de ani, orologiul cel mare din turnul şcolii supraveghea cu cadranele sale cele patru puncte cardinale; de aproape cincizeci de ani, acele sale enorme indicau fără greşeală ora exactă. Rareori, iarna, în timpul viscolelor, zăpada cotropitoare oprea mersul lor pe cadranul dinspre soare răsare, iar primăvara, hulubii sau ciorile sau alte zburătoare, în zbenguiala lor, grăbeau mersul vreunui minutar. Dar de fiecare dată, moş Timofte Păstrăvanu, paznicul şcolii, care-şi începuse meseria aceasta încă de pe vremea instalării marelui ornic, şi care, aşa cum spuneau elevii din clasele superioare, şi-o va încheia doar odată cu oprirea definitivă a ceasului, se urca în turn, scutura scripeţii uriaşi şi începea să învârtească o manivelă cât oiştea carului. După ce asculta câteva clipe tic-tacul tunător şi clătina din cap a încuviinţare, moş Timofte scotea de la brâu o cutie rotundă de metal, cândva strălucitoare, o cutie mare cât o farfurie, o proptea pe genunchi şi o pocnea cu pumnul în creştet. Ca la comandă, cutia lepăda un capac pentru a dezveli un cadran de ceas cu aceleaşi disciplinate cifre romane care împodobeau feţele orologiului din turn. Paznicul scruta cu atenţie ora exactă şi potrivea întocmai acele „Gângălăului”, pentru că aşa numea dânsul ceasul din turn. Odată treaba terminată, închidea cu câteva zdravene lovituri de pumn capacul „Ţângălăului”, pentru că aşa numea dânsul ceasul de la brâu. E de prisos să amintim că lanţul care purta dihania aceea de metal ar fi putut struni un cogeamite dulău ciobănesc. Apoi, în mers agale, bătrânul cobora scările, ieşea în curte, se oprea în mijlocul ei, citea cu voce tare ora exactă de pe ceasul din turn şi, dacă era în timpul lecţiilor, făcea iute o socoteală, tot cu voce tare, cam cât mai rămâne până la recreaţie. Şi chiar dacă mai rămâneau patruzeci de minute până când trebuia să sune clopoţelul, moş Timofte nu mai cerceta nici Gângălăul, nici Ţângălăul. Putea să fie împovărat de treburi, putea să fie asaltat de griji, la secunda exactă, clopoţelul suna, în mâna lui, sfârşitul orei.
N-am spune însă adevărul întreg, aşa cum ne-am propus, dacă n-am adăuga că erau totuşi câteva zile pe an în care moş Timofte nu mai respecta ora exactă. (O să ne ierte bătrânul această indiscreţie, mai ales că ea rotunjeşte adevărul; şi până acum n-am întâlnit un al doilea om care să fie în relaţii atât de cinstite şi de fidele cu adevărul ca moş Timofte.) Prin urmare, erau câteva zile pe an în care paznicul şcolii se afla în conflict cu ora exactă. Erau zilele de dinaintea vacanţei, ultimele zile de şcoală. În acele zile, de câte ori dădea semnalul de recreaţie, moş Timofte greşea cu regularitate. Suna clopoţelul cu câteva minute înainte de ora obişnuită. Vreo cinci-şase directori foarte meticuloşi i-au făcut, la vremea lor, observaţii pentru această neregulă ciudată, dar moş Timofte s-a mulţumit să ridice din umeri şi să spună, cu o voce foarte calmă şi nepăsătoare, că în acele zile Gângălăul şi Ţângălăul nu se înţeleg şi pace: „Gângălăul se grăbeşte şi Ţângălăul e cuprins de lenevie, mă străduiesc şi eu să-i împac după priceperea mea sărmană. Dacă găsiţi dumneavoastră alt chip de a-i împăca…” Aici, moş Timofte îşi isprăvea vorba. Directorii îl priveau nedumeriţi, încercau să-şi închipuie cam cine poate fi „Gângălăul” şi cine poate fi „Ţângălăul”, şi, mergând din presupunere în presupunere, ajungeau la cu totul alte idei, uitându-l, până una-alta, pe moş Timofte şi meteahna lui. Aşa se făcea, că de câte ori era numit un nou director, în clădirea cea mare, cu etaj, de pe colina din nordul oraşului, se discutau două lucruri de seamă. În adunarea generală a şcolii se vorbea mai ales despre vechimea liceului care străbătuse viteaz un veac întreg şi înainta la fel de viteaz prin altul, atingându-i sfertul, iar în cancelarie, între profesori şi noul director, se vorbea despre obiceiul neschimbat al lui moş Timofte de a dărui elevilor, în ultimele zile de şcoală, câteva minute în plus în fiecare recreaţie. Profesorii îşi înclinau capul ca în faţa unui decret vechi şi inviolabil, dar de fapt se gândeau, sau chiar îşi aminteau agitaţia şi nerăbdarea elevilor în acele zile… şi îl lăsau pe moş Timofte în obiceiurile lui de demult.
Constantin Chirita, o persoana ce simbolizeaza literatura romana mai mult sau mai putin. Cu toate acestea, seria Ciresarii, de la prima pagina din vol. 1 pana la ultima pagina din vol. 5 nu mi-a starnit dorinta de a afla subintelesul acestei carti. Asta pentru ca stilul lui de a scrie, tehnic, fara viata si dureros de plictisitor m-a determinat sa scarbesc acest roman din toata inima. Ar fi putut compensa cu originalitatea intamplarilor insa si aceasta lasa de dorit, avand in vedere finalul fara noima al fiecarui volum.
Am citit cu mare drag Castelul fetei in Alb iar celelalte volume le-am absorbit cu nerabdare, curiozitate si incantare. Fiecare volum are farmecul ei aparte, insa toate sunt pline de aventuri, prietenii si au un aerul explorarii, descoperirii. Constantin Chirita e Jules Verne-ul nostru!
Seria Cireșarii a fost extraordinară, a fost incredibil. În seria Cireșarii era cu 7 copii dornic de aventură, locurile stabilite, tâlhari răi, întâmplări și mistere de elucidat prietenii-aliați și finalurile cât de bune. Cele 5 volume de prezentat pe scurt: -Vol.1: Despre peștera neagră și doi tâlhari; -Vol.2: Despre castelul celor două cruci și fata în alb; -Vol.3: despre statuie furate; -Vol.4: despre aventura în munte; Vol.5: despre Marea Neagră, obiecte găsite și locuri stabilite. Cele 5 volume pe care le-am citit, a fost în varianta foarte veche, deoarece coperțile arătau diferit, nr. paginilor era puțin mai mult, cuvintele mici, hârtii aproape îngălbenite și câteva părți/subcapitole la fiecare capitol. În rest,mi-a plăcut foarte mult acestea serie.
I liked the books; in general, they're nice lectures. On the other hand, they felt a bit like watching an old, popular movie. You get why it's popular, but you wish it were made with modern techniques. "12 Angry Men" (1957) is an incredible movie, but it's not that easy to watch.
Este o carte foarte bună, care te ține cu sufletul la gură până la sfârşit. Cireşarii este povestea unor copii care pleacă într-o excursie. Recomand cititorilor cu vârste cuprinse între 12 si 14 ani😁.
Mi-a placut mult de tot cartea asta, de la primul capitol pana la ultimul. Am iubit personajele si am trait toate aventurile lor, dar copiilor mei nu li se mai pare atat de misto, pacat!
The books of my childhood! I hope I will convince my daughter to read them, even though she won’t be able to relate anymore with the adventures of those teenagers.