Maestro poate fi asemuit cu un imens ecran. Unul pe care se desfasoara un spectacol de multe ori grotesc, trist si ironic, buf si serios. Autorul isi subintituleaza povestea „o melodrama“. Este o abordare dramatica, undeva intre hiperrealism si absurd, facuta intr-un stil brutal, adesea cinic, fara iluzii cu privire la personajele sale si la lumea despre care scrie. Dincolo de reflectoare se dezvaluie abisul, spectacolul trivial, fascinant si mistificator al televiziunii, surprinsa din interior si vazuta de autor ca o hirtie de turnesol a acestei epoci. Pentru cei care-l cauta pe scriitorul Stelian Tanase, Maestro aduce revelatia unei carti extraordinare.
Stelian Tănase este un scriitor, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român. S-a nascut in 1952 la Bucuresti. A absolvit Facultatea de Filozofie din Bucuresti in 1977, si este doctor in sociologie politica, 1996. Preda stiinte politice la Universitatea Bucuresti.
A debutat ca romancier in 1982 cu Luxul melancoliei (Cartea Romaneasca, reeditat 1993). Intre 1983 si 1989 i s-a interzis publicarea altor doua romane. Dupa 1989 i-au aparut urmatoarele carti: Corpuri de iluminat (roman, Cartea Romaneasca, 1990. ed a II-a, 1998, Allfa) Socuri si crize (articole politice, Staff, 1993) Playback (roman, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1995) Ora oficiala de iarna. Jurnal 1986–1990 (Institutul European, 1995) Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu), (Du Style, 1996) Revolutia ca esec. Elite & societate (studii politice), (Polirom, 1996) Anatomia mistificarii. Procesul Noica-Pillat (Humanitas, 1997, ed a II-a Humanitas, 2003) Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948–1965 (Humanitas, 1998) L.A. vs. N.Y. Jurnal american (Polirom, 1998) Miracolul revolutiei. O istorie politica a caderii regimurilor comuniste (Humanitas, 1999) Acasa se vorbeste in soapta. Dosar & jurnal din anii tarzii ai dictaturii (Compania, 2002)
Între 2013 și 2015, Stelian Tănase a fost Președintele Societății Române de Televiziune. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din mai 2025, membru de onoare al Uniunii Naționale a Scriitorilor Greci.
Opera lui Stelian Tănase are trei părți importante: textele ficționale (literatura), textele nonficționale (știință politică, istorie, cercetarea arhivelor), memorialistica. O parte semnificativă dintre cărțile nonficționale reprezintă rodul cercetărilor de decenii făcute de Stelian Tănase în arhivele comunismului românesc, arhivele PCR și arhivele fostei poliții politice, Securitatea. Despre romanele lui Stelian Tănase au scris mai mulți critici literari.
Distincții: Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”
Un roman fluviu, in care autorul a scăpat un pic cam multe condimente și Potentiator de gust, din zona suburbana, denaturand demersul sau literar, către un scenariu de telenovela . Este o carte oglinda a prezentului, un adevărat tratat de manipulare, la antipod cu recentul fals tratat de manipulare al Anei Blandiana.