“Cafeaua fierbinte coboară şi urcă în acelasi timp, ceaşca se umple, pereţii rotunzi se încălzesc, Tante Dante (din prun) simte căldura şi se trezeşte, Nea Tza simte în nări aburul cafelei şi deschide ochii, midiile sînt deja fierbinţi, Tante Dante aşteaptă cuminte, în prun, să fie servită. De ani de zile, în fiecare dimineaţă, Îmblînzitorul priveşte amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la viaţă imaginea inscripţionată pe ceaşca de cafea, Îmblînzitorul priveşte cum, simţind căldura cafelei, Tante Dante şi Nea Tza încep să se mişte de fiecare dată după acelaşi scenariu, adresîndu-şi din fotografia aceea fierbinte aceleaşi cuvinte, de ani şi ani de zile:
- Bună dimineaţa, Tante Dante! - Bune midii, Nea Tza!”
“Manualul Îmblînzitorului de Cafele” (ed. Herg Benet, 2013) s-a născut după ce Iulian Tănase a fotografiat timp de mai mulţi ani o bună parte dintre ceştile de cafea servite de-a lungul anilor. Fiecare caimac al cafelei respective i-a sugerat câte o scurtă legendă, care să însoţească cele 7 planşe de fotografii color, alături de cele 96 de pagini ale istoriei Îmblînzitorului.
IULIAN TĂNASE a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în 2010. A fost redactor la Academia Caţavencu (1997–2010) şi realizator programe la Radio Guerrilla (2004–2010). Din 2010 este redactor la revista Kamikaze.
Printre cărţile pe care le-a publicat în România se numără: Îngerotica, Editura Seara (1999); Poeme pentru orice eventualitate, Editura Crater (2000); Iubitafizică, Editura Vinea (2002); Sora exactă, Editura ICARE (2003); Înainte / după – 52 de apariţii transvizuale generate de hazard (în colaborare cu Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu şi Sasha Vlad, Editura ICARE (2003); Trusa instalatorului de umbre (împreună cu Dan Stanciu), Editura Locul Tare (2006); Abisa, Editura Locul Tare (2007); Adora, Editura ART (2009); Cucamonga, Editura Herg Benet (2011).
În străinătate i-au apărut volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei şi Vasile Leac), traduceri de Sabine Küchler, Hans Till şi Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009); Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010).
A primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania, 2009) şi Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“ (Austria, Graz, 2011), pentru un fragment din romanul Oase migratoare.
Iulian Tănase a coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ ICARE (2002), precum şi publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum, împreună cu Dan Stanciu. A participat la programul Internaţional Writers Workshop (Hong Kong, 2008) şi la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste şi antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia. A susţinut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România.
Citind cartea lui Iulian Tănase, Manualul îmblînzitorului de Cafele (Editura Herg Benet, 2013), mi-am dat seama cât de necesar este să citești pur și simplu de plăcere, de dragul cuvintelor, de preferință într-un loc cald, cu o cafea alături. Și am mai înțeles că una din problemele literaturii române e că cei mai mulți autori se iau prea în serios și uită să se mai și joace din când în când. Scriitorii abordează subiecte grele, visează la capodopere, nu-și permit un gram de spirit ludic și, din experiența mea de cititor, pot spune că o carte fără puțin umor este incompletă. În plus, prea puțini experimentează, prea puțini se încumetă să abordeze subiecte așa-zise frivole, dar care pot fi transformate în mici bijuterii dacă sunt mânuite cum trebuie. Nu zic că seriozitatea este mereu ceva rău, din contră, este normal și necesar să fie tratate subiecte grave, apăsătoare, dar niciodată n-a stricat să existe și cărți pe care să le citești cu drag, care să te uimească prin jocuri de cuvinte, povești amuzante sau asocieri surpriză, cărți care să îl bucure pe copilul din tine.
Un exercitiu extraordinar de imaginatie și o supriză foarte plăcută pe final de an. Autorul se joacă cum nu se poate mai frumos cu imagini și cuvinte și știe foarte bine cum să danseze exact pe ritmul potrivit cu imaginatia cititorului. Mi-a plăcut mult, e pe lista mea de recitit :)
Când o deschizi, intri în lumea dependenților nu numai de poezie, de cuvinte, ci și în cea a iubitorilor de cafea (”iubitori” este puțin spus, totuși). Poetul ”superrealist” (cum îi place lui să se numească) ne livrează o carte în două părți: prima se numește O zi din viața Îmblânzitorului de Cafele, un poem în cincisprezece acte, iar cea de-a doua enumeră și descrie, în șapte planșe color, Cafelele Îmblânzitorului. Cele două părți se completează perfect, nu-mi imaginez cum ar arăta una fără cealaltă.
Un artificiu poetic frumos împărțirea momentelor din viața Îmblânzitorului pe acte – și nu este singura infuzie, mai există fragmente de proză poetică pe ici, pe colo. Actele urmează, pas cu pas, lent, ce face Îmblânzitorul într-o dimineață, care este tabietul lui: Actul I – Îmblânzitorul se trezește; Actul II – Îmblânzitorul se gândește să se ridice; Actul III – Îmblânzitorul se ridică; Actul IV – Îmblânzitorul se duce la fereastră; (…) Actul VII – Îmblânzitorul pune timpul (din ibric) pe foc; (…) Actul XIII – Îmblânzitorul așteaptă ca zațul să se așeze; se încheie cu secveța din al 15-lea act: Îmblânzitorul duce ceașca la gură. Mie mi s-a părut că o mare parte din acte sunt extrem de vizuale, fotografice (nu cinematografice), cam ce imagini ai vedea după ce ai apăsa pe declanșatorul unui aparat foto și cum le-ai descrie simplu. Altele sunt mai plastice, dar nu am avut nicio problemă să mi le imaginez. (recenzie: http://bookaholic.ro/poezie-cu-aroma-...)
Citind cartea lui Iulian Tănase, Manualul îmblînzitorului de Cafele (Editura Herg Benet, 2013), mi-am dat seama cât de necesar este să citești pur și simplu de plăcere, de dragul cuvintelor, de preferință într-un loc cald, cu o cafea alături. Și am mai înțeles că una din problemele literaturii române e că cei mai mulți autori se iau prea în serios și uită să se mai și joace din când în când. Scriitorii abordează subiecte grele, visează la capodopere, nu-și permit un gram de spirit ludic și, din experiența mea de cititor, pot spune că o carte fără puțin umor este incompletă.