Povestiri stranii

by Giovanni Papini, Mihai Banciu (Translator)

Povestiri stranii este un volum reunind douăzeci şi două de proze scrise de Giovanni Papini în prima tinereţe. El a fost alcătuit de autor însuşi în 1954, cu doi ani înainte de moarte, ca un soi de privire retrospectivă asupra vastului ocol care i-a fost viaţa.

„Povestirile din acest volum au fost scrise în primii ani ai secolului. Ca atare, arată multe semne ale tinereţii şi îndeosebi mania noutăţii până la extravaganţă, a paradoxului până la absurd, a răsturnării până la delir. Există, de asemenea, multă candoare alături de frenezia intelectualistă; în plus, există, ici-colo, o lipsă de prejudecăţi a unui moralist naiv, care uneori se salvează în comic şi în satiră. ªi, în sfârşit, există, dacă nu mă înşel, puţină poezie.“ (Giovanni PAPINI)

Genres: Short Stories, Fiction, Italy

225 pages, Paperback

First published January 1, 1954

About the author

Giovanni Papini was an Italian journalist, essayist, literary critic, poet, and novelist.

Reviews

[Bogdan Liviu · Rating 5 out of 5]

De la Papini citisem doar Un om sfârşit - şi de atunci am o admirație colosală pentru el, pe care îmi era teamă să-l mai citesc pentru că nu voiam să descopăr că nu e de fapt un scriitor de care sufletul meu e profund apropiat. Găsesc atât de greu oameni pe care să-i iubesc! Cartea asta spulberă orice îndoială - Papini rămâne, categoric, în grădina celor mai buni prieteni ai mei.

Cartea în sine - o colecție de 22 de povestioare, dintre care vreo 5 mi-au plăcut enorm, 10 mult, 5 mi-au placut, iar vreo două au fost okay. Nici măcar una, însă, nu m-a lăsat indiferent. Cea de care ma simt cel mai apropiat este: Eroul lui fariente.

O recomand tuturor celor care au o viață lăuntrică.

[Loredana (Bookinista08) · Rating 5 out of 5]

Acum înțeleg de ce Eliade îl stima pe acest autor. Proza sa scurtă este, așa cum frumos spune și traducătorul Mihai Banciu în notele de lectură de la sfârșitul cărții, mereu tânără, actuală, incitantă. Am ales să includ cartea asta în secțiunea de realism magic fiindcă mi s-a părut că povestirile lui Papini abundă în acest element. Psihologia umană este minuțios cercetată, și până și cele mai întunecate și „stranii” cotloane ale ei sunt scoase la iveală datorită geniului nemuritor al lui Papini de a diseca un caracter uman dincolo de orice fel de constrângeri de spațiu, timp, moravuri etc. Personajele povestirilor sale pot fi foarte bine plasate și în timpurile noastre, iar misterul și fascinația nu și-ar pierde deloc din tărie. Mda... O carte cu care chiar m-am delectat, ce mai.
Acum vreau neapărat să pun mâna și pe „Un om sfârșit” deoarece știu că e mai faimoasă decât asta, iar subiectul oricum mă interesează.

[Sandra Deaconu · Rating 5 out of 5]

Splendidă! Una dintre cărțile mele preferate. E genul de carte pe care o citești în tihnă, atunci când te simți pregătit să privești în tine și nu doar la alții. Se recomandă un măr și o povestire de-ale lui Papini pe zi.

,,Așadar, unde sunt eu printre toți aceștia? Unde este sinele meu între toți acești străini tăcuți? Toți albi cu chipurile negre... Iar eu asemeni celorlalți... Toți egali, toți... Dar eu mă vreau pe mine! Vreau să mă caut! Vreau să mă simt pe mine însumi! Să mă văd împreună cu ceilalți, însă diferit, desprins de ceilalți! Vreau să mă văd, să fiu eu! M-am pierdut - m-am pierdut pe mine însumi... Unde sunt? Căutați-mă, regăsiți-mă!''

[Lidia Silvia · Rating 4 out of 5]

"O carte nu este făcută pentru un singur om sau pentru o singură clasă de oameni. "

O carte cu povestiri care îți dau de gândit asupra a ceea ce înseamnă ființa umană. Suntem vulnerabili, mereu în pericol de razgandire asupra unui fapt. Uneori rămânem surprinși de propriile gânduri și acțiuni.

Spor la citit!

[Ioana · Rating 5 out of 5]

O carte care mi-a placut mult.Povestirile sunt destul de scurte si fara legatura unele cu altele,ceea ce o face facil de citit pe parcursul unei perioade lungi de timp.povestirile seamana putin cu cele ale lui poe prin atmosfera si cu cele ale lui hemingway prin absurdul situatiei.

[Gabriela Pistol · Rating 5 out of 5]

Inteleg frustrarea unora dintre cititori, este o colectie cumva inegala, unele povestiri sunt, int-adevar, putin teziste, stangace, li se vede prea evident osatura. Dar altele sunt absolut sclipitoare, mustesc de creativitate, de indrazneala, de o expresivitate din spita lui Dostoievski.

Exemplu:
Evreul Ratacitor catre Don Juan, in povestirea "Cel care n-a putut iubi":
"Ceea ce oamenii au vrut sa condamne si sa ucida in tine este dragostea de diversitate, dragostea de schimbare. [...] Iar din aceasta pricina, o, Don Giovanni, tu esti fratele meu! Si in mine oamenii si-au reprezentat ura si spaima lor de schimbare.
- Ei m-au condamnat la vagabondare eterna, imaginandu-si ca schimbarea continua a locului, faptul de a vedea mereu lucruri noi, de a nu avea o locuinta fixa, un cuib stabil de la nastere pana la moarte, ar fi cel mai mare blestem pentru sufletul unui om. Dar eu am transformat condamnarea lor in sarbatoare; mi-am alcatuit un suflet minunat de calator, de explorator, de pelerin, de cavaler ratacitor, de globe-trotter amator si traiesc asa, in diversitatea continua si in schimbarea perpetua, o viata mult mai bogata decat judecatorii si calaii mei. Eu si cu tine, Don Givanni, suntem eroii diversitatii si ai schimbarii, asupra carora slugile casei unice si ale femeii unice au vrut sa-si scuipe dispretul. Insa noi alergam, o, Don Giovanni, noi alergam mai repede decat ei, iar ei intra din nou in barlog, sa-si cloceasca ieftina lor fericire".

Nu credeam ca imi va fi asa usor sa separ talentul unui om de tarele lui. Dar e atat de mult talent aici.

[Cristina Frîncu · Rating 5 out of 5]

știu că atunci când mi se pune pata trebuie s-o colorez cu niște cărți pentru că altfel nu am liniște și mai știu că toate cărțile pe care le cumpăr în delirul livresc lunar, concomitent cu menstruația, sunt cărți fenomenale pe care le găsesc întâmplător și îmi lipesc degetele de ele dintr-un pur impuls subconștient care mi se revelează ulterior. așa s-au materializat Povestirile Stranii ale lui Papini sub ochii mei. Așa cum trebuia și nu altfel. mă entuziasmez ușor, dar nu la nivelul ăsta similar unui squirt când tu te pregătești de un orgasm lejer , cartea asta nu are cum să nu placă fie și celui mai chitros critic literar, este un mic cufăraș cu pietre prețioase fără cusur, o jachetă croită pe măsură și încheiată până la gât cu trei prefețe pentru fiecare tip de cititor, poet, filosof și erudit.
Așa își începe Papini cartea, cu câte o prefață pregătită special pentru toți. Gazda perfectă. Apoi, la primul fel bagă o țuică tare și propune ipoteza păcatului insuficient. Dacă Adam și Eva hăpăiau toate merele din pom ajungeau zei deci imposibil de pedepsit. Au ronțăit doar unul, concluzia e limpede. Continuă în ritm susținut cu travaliul scriitorului în căutare de idei și cere pomană de amintiri. Cu o prințesă bătrână care retrăiește aventurile tinereții în contul unui an împrumutat alteia, restituit în rate de câte o zi de frumusețe și prospețime. Urmează grosul ospățului, povestea celui care, ca în visele mele tulburate de sforăituri, purcede la înfăptuirea unor crime perfecte, fără motiv. Căci ce e motivul, un lung prilej pentru durere...perfecțiunea rezidă în absența motivului. Tot fără motiv se sinucide și Sieroska, cel care trăia fără un motiv anume. La naiba, și prieteniile se pot lega fără motiv, te întâlnești în fiecare dimineață cu un om care te salută și în timp îl saluți și tu, dacă peste câteva luni te invită la el acasa ce poți face altceva decât să te duci? Așa, fără motiv, că doar sunteți prieteni. Și tot așa, și tot așa...spre final servește desertul, câteva povestiri delicioase, una cu pictorul Nein, care dezgustat de Ja-ul pronunțat atât de des în Germania natală și-a schimbat numele în Nein. Aici m-am întâlnit cu fraza care mă descrie perfect, zice așa : „ în conversații, am o înclinație de neoprit de a rămâne tăcut”. Iar în povestea următoare, cu un personaj adorabil de zgârcit care a pus să i se construiască „niște mari rezervoare subterane de rahat pe terenurile sale și n-a vrut să-și vândă excrementele nimănui.” Papini are un umor underground, face niște descrieri care mă zguduie de un râs visceral, nu mă satur să recitesc de exemplu câteva reflecții geniale: avea „trăsături regulate, însă cine deține regulile trăsăturilor?” sau “pasiunea ei era voalul. Vara, le punea câte o voaletă chiar și găinilor sale”.
La sfârșitul cărții rămâi exact cu starea aia de bine pe care o ai după o masă excelentă care nu-ți produce gaze. Meditezi trântit în fotoliu, cu scobitoarea între dinți, rumegând câte un paragraf care ți-a rămas în măsele, plescăind mulțumit și orbecăind cu privirea molatică prin bibliotecă după vreun Papini rătăcit din tinerețe de recitit.

[Razvan Zamfirescu · Rating 3 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu




....................................

Povestirile sunt interesante, ici-colo plăcute, stranii, fantastice, suprinzătoare etc. Au tot ce le trebuie. Mai puțin acel ingredient special pe care-l toarnă Poe, Lovecraft, Munro, King, Maupassant și alții în prozele lor de gen. Pur și simplu nu m-au prins, nu m-au fascinat, nu mi-au dat acel kick extrem de necesar pe care proza scurtă trebuie să-l ofere cititorului, acel puseu de adrenalină, explozie de trăiri intense, senzații amestecate etc. Papini are filosofie cât încape, însă drămuită exact cât trebuie ca să fie mediocră.

......................................

[Teodora Gheorghe · Rating 4 out of 5]

Splendid geniul înnegurat al lui Papini! În cele 25 de povestiri stranii, fantasticul este mai degrabă o umbră a dorinței obișnuitului de a-și depăși condiția. Stranietatea se naște adesea din inima misterului ce sălășluiește în oamenii (aparent) banali, dar cu un potențial neobișnuit de a șoca. Veți citi despre omul care s-a pierdut pe sine la un bal și se caută cu disperare, despre femeia care și-a împrumutat din anii tinereții spre a-i primi înapoi la bătrânețe în reprize de beatitudine efemeră, despre maestrul maleficului care se dovedește un tip îngrozitor de plat sau despre criminalul în serie care s-a condamnat singur la 30 de ani de solitudine. Eroii (extra)ordinarului lui Papini sunt adesea sinucigași pentru care moartea nu se produce oricum, ci într-un context filozofic, prin excelență estetic și frapant. Merită să parcurgeți aceste povetiri. Eliade a făcut-o de vreo trei ori, mărturisind că a învățat limba italiană doar ca să-l citească pe Papini.

[Stefano Saini · Rating 4 out of 5]

Papini è sempre eccezionale ma ho preferito la raccolta Lo specchio che fugge in cui peraltro compaiono i migliori racconti di questa.

[Ioana · Rating 4 out of 5]

"Peste multi ani, cu siguranță ca, intr-o seara linistita de vara, va veni un om sa ma întrebe cum poate fi trăită o existența extraordinara. Iar eu am sa-i răspund, bineînțeles, cu aceste cuvinte: prefacand acțiunile si senzatiile extraordinare in ceva obișnuit si făcând rare senzatiile si acțiunile de fiecare zi."

[Oli · Rating 4 out of 5]

Loved this book. The stories surprised me.

[laurentiu]

0

[Ana Truta · Rating 4 out of 5]

Unele povestiri sunt foarte bune si creative. De asemenea amuzante.

[Mihaela · Rating 4 out of 5]

Povestiri aparte care sondează interiorul fiintei umane.
Impresionează prin inedit si această introspectie care te forțează să pătrunzi în ungherele îndepărtate ale propriei fiinte.

[Anda · Rating 4 out of 5]

.