What do you think?
Rate this book
O istorie sinceră a poporului român
La Storia della Romania (e implicitamente del popolo romeno), dall'antichità alle controverse vicende della "rivoluzione" del dicembre del 1989, è una sintesi scritta con la convinzione più volte espressa dall'autore che "i peccati di oggi sono, in tanti casi, i peccati di ieri, ripetuti, aggravati, proprio perché nascosti, taciuti dagli storici, per paura di essere biasimati per mancanza di patriottismo". Florin Constantiniu si è assunto l'impegno di prescindere dai dogmi, dai tabù, dalle distorsioni della vulgata storiografica "ufficiale" imposta dal regime precedente l'89, presentando una visione personale, non neutrale dal punto di vista identitario, tuttavia lontana da tentazioni nazionalistiche, "una visione dettata dal desiderio sincero di mostrare ciò che di positivo e negativo è accaduto nel divenire dei romeni come nazione e Stato". Lo storico romeno espone il succedersi degli eventi senza condizionamenti ideologici, strutturando la narrazione storica con l'analisi sia dei rapporti di forza tra gli Stati, sia di quelli fra cittadini-sudditi e potere, presi in esame da diverse prospettive (giuridica, militare, religiosa, culturale ed economica), ponendo in rilievo la questione agraria che ha attraversato tutto l'arco della storia romena.
515 pages, Paperback
First published January 1, 1997
55 people are currently reading
554 people want to read
About the author
Florin Constantiniu
21 books10 followersAcademicianul Florin Constantiniu a fost unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român,” în care afirmă, În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă, spunea însuși autorul despre această lucrare de sinteză.
A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.
A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
September 4, 2019
După cum spunea un prieten, poate că „O istorie sinceră a poporului român” e menită să fie citită după câteva istorii nesincere.
Ediția mea are 586 de pagini, dintre care 23 sunt cuprinsul și prefețele diverselor ediții, 28 sunt un indice de nume proprii, 8 sunt o bibliografie selectivă și 11 sunt despre probleme controversate și neclarificate în istorie.
Cu alte cuvinte, cartea în sine are puțin peste 500 de pagini. Din astea, jumătate sunt despre secolul 20. „Istoria sinceră” galopează prin istoria veche și cea medievală, sărind din eveniment în eveniment și oprindu-se uneori prin locuri care par mai interesante (un pic de răfuială între Ștefan cel Mare și boierii din Țara Românască, de exemplu, sau câte sate și de unde a cumpărat Mihai Viteazul ca boier).
Atunci când ajunge în secolul 20 o ia la pas molcom, pentru că se pare că aceea era perioada principală de interes și specializare a lui Florin Constantiniu. Nu e un lucru rău, dar recunosc că nu mă așteptam la disproporția asta.
Din câte aud de la istorici, e considerată o carte bună, deci probabil că informațiile sunt solide și interpretările sunt ok - genul de carte pe care te poți baza, chiar dacă nu ai foarte multe tangențe cu domeniul, doar că Florin Constantiniu pare să pornească de la premisa că cititorul știe deja istorie și e familiar cu tot felul de concepte și idei. Povestește cu mult avânt de domnitori, de lupte pentru putere, de alianțe cu tătari și nu numai, dar dacă ești suficient de pe fază și de necunoscător în ale istoriei românești, îți dai seama că există o grămadă de lucruri nelămurite.
Care e de fapt sistemul de guvernare al voievozilor? Ce puteri au? Pe ce bază se succed? Mihai Viteazul, de exemplu, a fost copil din flori al unei femei care, îmi spune Wikipedia, era probabil vânzătoare de rachiu - deci cum a ajuns boier și domnitor?
Ce se întâmplă în exteriorul României? Pentru că din când în când apar în peisajul politic diverse popoare, cum ar fi tătarii, până când nu mai apar.
Cum evoluează societatea? Din când în când Constantiniu menționează că boierimea română fusese „turcită” înainte să devină „franțuzită”, dar nu dă detalii.
Cum funcționa iobăgia? Puteai să te deziobăgești?
Am citit jumătate din carte cu Wikipedia la îndemână - mai exact, prima jumătate, în care tot simțeam că-mi scapă povestea. În a doua jumătate m-am pierdut între oameni și locuri, dar lucrurile au fost ceva mai clare.
În fine. Poate că m-ar fi impresionat mai mult cartea dacă n-aș fi citit mai multe istorii de diverse tipuri în ultimii ani.
Ediția mea are 586 de pagini, dintre care 23 sunt cuprinsul și prefețele diverselor ediții, 28 sunt un indice de nume proprii, 8 sunt o bibliografie selectivă și 11 sunt despre probleme controversate și neclarificate în istorie.
Cu alte cuvinte, cartea în sine are puțin peste 500 de pagini. Din astea, jumătate sunt despre secolul 20. „Istoria sinceră” galopează prin istoria veche și cea medievală, sărind din eveniment în eveniment și oprindu-se uneori prin locuri care par mai interesante (un pic de răfuială între Ștefan cel Mare și boierii din Țara Românască, de exemplu, sau câte sate și de unde a cumpărat Mihai Viteazul ca boier).
Atunci când ajunge în secolul 20 o ia la pas molcom, pentru că se pare că aceea era perioada principală de interes și specializare a lui Florin Constantiniu. Nu e un lucru rău, dar recunosc că nu mă așteptam la disproporția asta.
Din câte aud de la istorici, e considerată o carte bună, deci probabil că informațiile sunt solide și interpretările sunt ok - genul de carte pe care te poți baza, chiar dacă nu ai foarte multe tangențe cu domeniul, doar că Florin Constantiniu pare să pornească de la premisa că cititorul știe deja istorie și e familiar cu tot felul de concepte și idei. Povestește cu mult avânt de domnitori, de lupte pentru putere, de alianțe cu tătari și nu numai, dar dacă ești suficient de pe fază și de necunoscător în ale istoriei românești, îți dai seama că există o grămadă de lucruri nelămurite.
Care e de fapt sistemul de guvernare al voievozilor? Ce puteri au? Pe ce bază se succed? Mihai Viteazul, de exemplu, a fost copil din flori al unei femei care, îmi spune Wikipedia, era probabil vânzătoare de rachiu - deci cum a ajuns boier și domnitor?
Ce se întâmplă în exteriorul României? Pentru că din când în când apar în peisajul politic diverse popoare, cum ar fi tătarii, până când nu mai apar.
Cum evoluează societatea? Din când în când Constantiniu menționează că boierimea română fusese „turcită” înainte să devină „franțuzită”, dar nu dă detalii.
Cum funcționa iobăgia? Puteai să te deziobăgești?
Am citit jumătate din carte cu Wikipedia la îndemână - mai exact, prima jumătate, în care tot simțeam că-mi scapă povestea. În a doua jumătate m-am pierdut între oameni și locuri, dar lucrurile au fost ceva mai clare.
În fine. Poate că m-ar fi impresionat mai mult cartea dacă n-aș fi citit mai multe istorii de diverse tipuri în ultimii ani.
November 26, 2020
Titlul e emoțional, nu e clar daca e o comparație cu scrierile nesincere ale altor istorici, ori o recunoaștere a greșelilor propriului sau trecut.
Ca si alti istorici „patrioti” distorsioneaza fapte ce nu se încadrează in narațiunea predata in scoli si tratează legende ca adevăruri istorice
Citeva exemple:
Pg 64.
desi recunoaste ca „Istoriografia ungară contestă autenticitatea acestor informatii” si ca „N. Iorga păstra si el mari rezerve față de istoricitatea episoadelor narate de Anonymus”, decide ca „Intr-adevăr, din textul lui Anonymus importante pentru cercetarea istorică nu sunt peripețiile reale sau imaginare - ale luptelor dintre băştinaşi și invadatori, ci realitatea fundamentală”.
Cum a decelat sincerul istoric realitatea fundamentala?
Daca ar fi facut un efort minim sa citeasca ce a scris Anonymus, ar fi aflat ca acesta il considera pe Menumorut bulgar/khazar si ca domnea peste „ Sclaui, Bulgarii et Blachii ac pastores Romanorum „ si ca s-a exprimat in bulgara cind a spus ca e supus al Imperiului Bizantin, asa cum stim ca bulgarii au fost in anumite perioade.
De aici si pina a-l declara roman fara a avea vreo alta mentiune istorica despre el e drum lung si nu trece prin sinceritate.
Nu e clar cine sint Blachii (valahi?) sau pastores Romanorum. Erau pastorii romani diferiti de vlahi?
Nu avem raspunsuri clare la aceste intrebari, doar legende. Cum au si multi altii - intr-o vizita la Bratislava am constatat ca slovacii au o legenda ca Menumorout ar fi fost slovac.
Tot Anonymus spune ca Glad venea din Vidin si ca a fost aliat cu cumanii. Si el ca si Gelou domnea peste bulgari, vlahi si cumani. La ce ne foloseste sa-i declaram romani fara nici o dovada ca ar fi fost?
2. „În perioada migrațiilor, satele sau obștile sătești erau conduse de juzi, al căror nume derivă de la Latin judex (judecător), principala lor atribuție fiind împărțirea dreptății; în timpul conviețuirii româno-slave termenului de jude i s-a substituit cel de cneaz, care îl desemna pe conducătorul obștii gentilice. Două evoluții, în sens invers, ale unor instituții apărute în mediul românesc, dar având un înveliş lingvistic slav.”
Istoricul nu ne spune de unde stie sa initial se numeau juzi si cum au decis ei sa-si schimbe numele intr-unul bulgăresc, ”cneaz”.
De unde evoluțiile „in sens invers”? Cum a fost aplicat „invelisul”?
Sincerul istoric evita singura ipoteza posibila – cnezii erau bulgari!
Pg 109 „Stefan a stiut sa estompeze orice forma de dependenta adevarata fata de cei doi suzerani (Polon si Ungar), astfel ca putea sa declare in deplin adevăr ca este stapin liber al tarii si al poporului sau.”
O alta exagerare nationalista pe care un istoric sincer nu trebuie sa o faca.
Stefan, cel mai remarcabil domnitor moldovean sau muntean, a fost un diplomat si un războinic iscusit. Din pacate Moldova avea o populatie mult mai mica decit cele ale Ungariei sau Poloniei si conform sistemului feudal el a trebuit sa se plece uneori suzeranitatii Ungariei si alteori celei ale Poloniei. Din pacate, situatia politica in Balcani nu i-a fost favorabila si a incheiat ca vasal al Imperiului Otoman, caruia tarile romanesti i-au platit tribut (din ce in ce mai împovărător) pina in secolul XIX.
Moldova si Muntenia nu au fost autonome, asa cum spune autorul in pg 115 – nu numai ca au platit tribut, toti domnitorii care i-au urmat lui Stefan au fost înscăunați doar cu aprobarea Imperiului Otoman, in urma altor nenumarate plati si umilinte.
Pg 130 pt autor „obirsia nu are însemnătate” cind se refera la Mihai Viteazu, care era grec, cu tata necunoscut.
Conform aceleiași logici, ar trebui sa declare ca domnitorii fanarioti erau si ei romani.
Pg 135 „Călugăreni a fost o victorie românească de prestigiu”
La fel ca bătălia de la Rovine si altele, nu au fost victorii. In acest caz, turcii au cucerit a 2-a zi Bucureștiul si apoi Târgoviștea.
Pg 457 in mod inacceptabil sustine ca participarea armata pe frontul de Est a fost necesara, si se plinge ca nu am fost recunoscuți ca co-beligeranti de catre aliati desi chiar in acceasi pagina un tabel arata ca pe frontul de Est au murit 309.553 soldati in timp de in cel din vest 58.443.
Pg 516 – sugereaza ca Eugen Barbu ar fi fost un opozant al regimului prin publicarea unui citat din Caragiale si ca din acest motiv ar fi fost acuzat de plagiat. Barbu a fost un plagiator dovedit si un sustinutator infocat al regimului comunist. Probabil ca istoricul, cu toata sinceritatea lui, nu a citit atacurie saptaminale împotriva dizidentilor, facute de Barbu in Saptamina.
Sint si alte exagerari naționaliste pe care le-am observat dar sint si multe consideratii interesante, unele din ele noi pt mine.
De ex:
- faptul ca Poarta a decis incheiera regimului fanariot in Principate pt ca nu mai avea incredere in fanarioti, multi dintre ei fiind sustinatori ai luptei de eliberarea Greciei.
- Incidentul Tilea si negocierile de la Paris dupa incheierea celui de al 2-lea razboi mondial (inclusiv declaratia de neputinta a unuia din membrii delegatiei Romane – I.G. Maurer)
Pacat, ar fi fost un volum serios daca nu ar fi alunecat de prea multe ori in subiectivism naționalist.
Ca si alti istorici „patrioti” distorsioneaza fapte ce nu se încadrează in narațiunea predata in scoli si tratează legende ca adevăruri istorice
Citeva exemple:
Pg 64.
desi recunoaste ca „Istoriografia ungară contestă autenticitatea acestor informatii” si ca „N. Iorga păstra si el mari rezerve față de istoricitatea episoadelor narate de Anonymus”, decide ca „Intr-adevăr, din textul lui Anonymus importante pentru cercetarea istorică nu sunt peripețiile reale sau imaginare - ale luptelor dintre băştinaşi și invadatori, ci realitatea fundamentală”.
Cum a decelat sincerul istoric realitatea fundamentala?
Daca ar fi facut un efort minim sa citeasca ce a scris Anonymus, ar fi aflat ca acesta il considera pe Menumorut bulgar/khazar si ca domnea peste „ Sclaui, Bulgarii et Blachii ac pastores Romanorum „ si ca s-a exprimat in bulgara cind a spus ca e supus al Imperiului Bizantin, asa cum stim ca bulgarii au fost in anumite perioade.
De aici si pina a-l declara roman fara a avea vreo alta mentiune istorica despre el e drum lung si nu trece prin sinceritate.
Nu e clar cine sint Blachii (valahi?) sau pastores Romanorum. Erau pastorii romani diferiti de vlahi?
Nu avem raspunsuri clare la aceste intrebari, doar legende. Cum au si multi altii - intr-o vizita la Bratislava am constatat ca slovacii au o legenda ca Menumorout ar fi fost slovac.
Tot Anonymus spune ca Glad venea din Vidin si ca a fost aliat cu cumanii. Si el ca si Gelou domnea peste bulgari, vlahi si cumani. La ce ne foloseste sa-i declaram romani fara nici o dovada ca ar fi fost?
2. „În perioada migrațiilor, satele sau obștile sătești erau conduse de juzi, al căror nume derivă de la Latin judex (judecător), principala lor atribuție fiind împărțirea dreptății; în timpul conviețuirii româno-slave termenului de jude i s-a substituit cel de cneaz, care îl desemna pe conducătorul obștii gentilice. Două evoluții, în sens invers, ale unor instituții apărute în mediul românesc, dar având un înveliş lingvistic slav.”
Istoricul nu ne spune de unde stie sa initial se numeau juzi si cum au decis ei sa-si schimbe numele intr-unul bulgăresc, ”cneaz”.
De unde evoluțiile „in sens invers”? Cum a fost aplicat „invelisul”?
Sincerul istoric evita singura ipoteza posibila – cnezii erau bulgari!
Pg 109 „Stefan a stiut sa estompeze orice forma de dependenta adevarata fata de cei doi suzerani (Polon si Ungar), astfel ca putea sa declare in deplin adevăr ca este stapin liber al tarii si al poporului sau.”
O alta exagerare nationalista pe care un istoric sincer nu trebuie sa o faca.
Stefan, cel mai remarcabil domnitor moldovean sau muntean, a fost un diplomat si un războinic iscusit. Din pacate Moldova avea o populatie mult mai mica decit cele ale Ungariei sau Poloniei si conform sistemului feudal el a trebuit sa se plece uneori suzeranitatii Ungariei si alteori celei ale Poloniei. Din pacate, situatia politica in Balcani nu i-a fost favorabila si a incheiat ca vasal al Imperiului Otoman, caruia tarile romanesti i-au platit tribut (din ce in ce mai împovărător) pina in secolul XIX.
Moldova si Muntenia nu au fost autonome, asa cum spune autorul in pg 115 – nu numai ca au platit tribut, toti domnitorii care i-au urmat lui Stefan au fost înscăunați doar cu aprobarea Imperiului Otoman, in urma altor nenumarate plati si umilinte.
Pg 130 pt autor „obirsia nu are însemnătate” cind se refera la Mihai Viteazu, care era grec, cu tata necunoscut.
Conform aceleiași logici, ar trebui sa declare ca domnitorii fanarioti erau si ei romani.
Pg 135 „Călugăreni a fost o victorie românească de prestigiu”
La fel ca bătălia de la Rovine si altele, nu au fost victorii. In acest caz, turcii au cucerit a 2-a zi Bucureștiul si apoi Târgoviștea.
Pg 457 in mod inacceptabil sustine ca participarea armata pe frontul de Est a fost necesara, si se plinge ca nu am fost recunoscuți ca co-beligeranti de catre aliati desi chiar in acceasi pagina un tabel arata ca pe frontul de Est au murit 309.553 soldati in timp de in cel din vest 58.443.
Pg 516 – sugereaza ca Eugen Barbu ar fi fost un opozant al regimului prin publicarea unui citat din Caragiale si ca din acest motiv ar fi fost acuzat de plagiat. Barbu a fost un plagiator dovedit si un sustinutator infocat al regimului comunist. Probabil ca istoricul, cu toata sinceritatea lui, nu a citit atacurie saptaminale împotriva dizidentilor, facute de Barbu in Saptamina.
Sint si alte exagerari naționaliste pe care le-am observat dar sint si multe consideratii interesante, unele din ele noi pt mine.
De ex:
- faptul ca Poarta a decis incheiera regimului fanariot in Principate pt ca nu mai avea incredere in fanarioti, multi dintre ei fiind sustinatori ai luptei de eliberarea Greciei.
- Incidentul Tilea si negocierile de la Paris dupa incheierea celui de al 2-lea razboi mondial (inclusiv declaratia de neputinta a unuia din membrii delegatiei Romane – I.G. Maurer)
Pacat, ar fi fost un volum serios daca nu ar fi alunecat de prea multe ori in subiectivism naționalist.
July 4, 2017
O lucrare complexă, ce tratează toate evenimentele importante din istoria României. A fost, în cazul meu, un material extraordinar pentru pregătirea suplimentară în perioada liceului, inclusiv pentru olimpiadă. Mi se pare o carte de bază pentru biblioteca oricărui pasionat de istorie. O recomand cu toată căldura.
August 29, 2016
Deloc subtire, opera autorului Florin Constantiniu se citeste totusi usor, ca un roman. Renuntand de la inceput la pretentiile unui limbaj alambicat, cartea se adreseaza oricarui curios in ale istoriei. Daca vrei ca, aproape dintr-un foc, sa pleci de la traci si dupa 500 de pagini sa te opresti la Revolutie, „O istorie sincera a poporului roman” este ceea ce cautai. In primul rand, asa cum stabileste limpede si autorul inca din primele pagini, este „o istorie”, nicidecum „istoria” poporului roman; o viziune personala a procesului istoric. In ceea ce priveste „sinceritatea”, ramane la interpretarea fiecarui cititor in parte. Per ansamblu: o carte ce „musai” trebuie citita, daca nu pentru largirea sferei personale de cunoastere, cel putin din respect pentru cetatenia inscrisa in buletin.
September 1, 2023
Recenzia obiectiva:
In 1997, la prima editie a acestui amuzant almanah numit carte de istorie, romanii supravietuiau cu reclamele la margarina.Aceasta carte este intelectual si caloric sub valorea margarinei din acei ani si mai ales este cu adevarat daunatoare.
Cartea este o traducere in limba romana a unei carti scrisa in limba romana numita Constantin Argetoianu- Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Volumul 07, Partea a VI-a 1923-1926.In rest are adaugiri si opinii mai degraba inutile sau scrise pentru ingrosarea paginilor.
Recenzia si mai obiectiva:
Doua surprinzatoare mentiuni care spun ceva despre inexistenta metodologie a autorului, verosimil numit si istoric prin televiziunile anilor 90, Miron Costin si Eric Hobsbawm.
Miron Costin:
este alegerea preferata a autorului pentru ca probabil se vede pe sine insusi o oglinda a cronicarului, pentru o istorie sincera era de bun simt sa pomeneasca ca toti cronicarii romani erau de fapt scoliti de iezuiti in Polonia si poate de aici norocul sa avem cateva cronici .Noroc cu Polonia cu avem ceva izvoare istorice.Sincer.
Cu Miron Costin putem afirma ca autorul expediaza si istoria medievala a romanilor, simplu, prin clivaje “exterioare”, poate cititorii se intreaba de ce istoria medievala a romanilor este inerta si fara naratiuni?pentru ca nu exista clivaje in societate, cel putin asa au “creat” istoricii romani epoca, au simplificat clivajele la ceva influente exterioare si imperii potrivnice tarilor romane.
Eric Hobsbawm.
Citarea unui istoric Marxist este chiar interesanta in contextual acestei carti si explicatia este foarte simpla.Caragiale si Eminescu sunt acuzati ca cei care saboteaza modernizarea Romaniei si impiedica nasterea clasei de mijloc a Romaniei in sec XIX, autorul se face ca nu intelege ca de fapt critica este impotriva Statului parazitat si colonizat de liberali si oamenii lor.Povestea va continua si dupa Marea Unire si dupa 1989.
Obsedat de “Sub agitaţia apelor de suprafaţă ale politicii, forţele profunde ale
dezvoltării societăţii erau la lucru” autorul arunca cu citate si cifre aleatoriu. Vezi citatul din Mihail Man-oilescu : Mihail Manoilescu conchide: „ţinând seama că cei 2 CP de lucrător
aflaţi în 1915 se raportează la o masă muncitorească mult crescută
faţă de 1901 , urmează că puterea mecanică a României s-a triplat în
timp de 14 ani, pe când, în acelaşi interval de timp, cea a Americii,
de pildă, n-a făcut decât să se dubleze. Numai în epoca eroică a
dezvoltării sale, adică înainte de 1879, industria americană reuşise
să-şi tripleze puterea mecanică în 20 de ani. România însă a izbutit
aceasta numai în 14 ani”.
Florin Constantiniu se pretinde cumva de partea clasei de mijloc si atunci se explica de ce are referinte din Eric Hobsbawm si faptul ca il menajeaza incontinuu pe Ionel Bratianul, primul oligarh al tarii si cel care a sugrumat tara prin centralimul stupid si canceros al administratiei sale, traditia cea mai proasta din istoria acestei tari.
Primul razboi Mondial.Marea Unire.
Aici incompetenta lui Florin Constantiniu se expune in toata splendoarea sa.
Traducerea in limba romana din cartea lui Argetoianu este folosita cu succes, il pomeneste pe Marghiloman si greseala acestuia de a il da in judecata pe Ionel Bratianu pentru masacrul care a fost Primul Razboi Mondial pentru populatia regatului si inutila moarte a sute de mii de soldati romani.
Desi nu vorbim de istorie comparata aici ca istoric este de neconceput sa uiti ca Germania inaugureaza decaderea institutiilor democratice, dupa primul razboi mondial, tocmai pentru ca pacea a fost semnata de politicieni armata refuzand sa isi asume armistitiul, acesta fiind facut cadou Reichstagului vina fiind transferata la policieni si prin ei la instituiile democratice.
Exact asta va face Bratianu cu Marghiloman.
Daca nu murea in 1927 probail ca devenea prim ministru pe viata, daca nu il exila pe inutilul de Ferdinand.
Prin Marghiloman si pacea semnata de el , Ionel Bratianu fuge de raspundere si se reinventeaza mereu fara pata reproducand otrava politicianismului romanesc .
In 1918, concret,Romania este un caz unic in Europa,peste tot regimurile care au fost responsabile de razboi se prabusesc si apar lideri militari sau personalitati care erau impotriva razboiului, Alexandăr Stamboliiski in Bulgaria fiind un caz cu adevarat interesant, doar in Romania aceeiasi politiceni revin la putere si guverneaza ei sau prin interpusi.[O discutie aici ar fi de ce Romania nu a avut lovituri de stat ale ofiterilor ca in Bulgaria? Pentru ca au fost mereu incompetenti si fara pregatire intelectuala]
Primul oligarh al tarii si dinastia primilor bugetari eterni din Romania va sugruma Romania in interbelic cum rar a facut si poate doar FSN a egalat-o.
Perioada interblica, poate cea mai interesanta, este doar o rafuiala intre cei care au monopolizat Statul, dinastia oligarhilor liberali si cei care cu naivitate credeau in votul democratic si ceva pofte de putere ale unui frustrat numit Carol.
Daca ar fi de rezumat cinic interbelicul, trebuie tinut cont de faptul ca primul razboi a creat un nationalism populist, egalitar si anti elitist.Averescu, care probabil ar fi devenit un prim ministru autoritar pe modelul bulgar sau un sef de stat ca in Polonia daca nu ar fi fost Carol, ar fi putut face cateva reforme dar era doar un pion intre casa regala si Ionel Bratianu.
Nationalismul egalitar a fost un cap al hidrei care a macinat interbelicul romanesc, altul fiind Carol si care a fost inlocuit de comunismul egalitar cu un mare success si asta pentru ca in 1918 Romania a pierdut sute de mii de oameni degeaba si niciun politician inutil din cei care i au perpetuat saracia,subdezvoltarea si ratarea.
România şi cel de al doilea război Mondial
O mare gluma tot acest capitol.De la un autor care crede in fortele economice ale capitalismului si capacitatea lor de modernizare este de ras sa crezi ca o tara agricola lipsita de cunostiinte elementare sa construiasca o industrie de armament poate tine piept unui colos ca Uniunea Sovietica:” În plină bătălie a
Stalingradului, Antonescu îi scria lui Manstein: „Îmi îngădui a vă arăta
ceea ce soldaţii şi ofiţerii germani ignorează, că în lunga, dureroasa
şi glorioasa istorie de două mii de ani a poporului român se găseşte
cazul unic în istoria popoarelor când voievodul, conducătorii şi
luptătorii au preferat, după ce au pierdut ultima luptă de apărare, să
piară prin otrăvire împreună cu capii şi unităţile lor, decât să se predea
sau să trăiască în robie şi în dezonoare. Poporul român de azi nu va
fi, domnule mareşal, mai prejos de străbunii săi”.
Update :
In momentul de fata cele mai bune carti de istorie despre Romania raman cartile :
Istoria Romaniei. Stat si cultura (1866-2018)
Autor: Pecican, Ovidiu si memoriile lui Argetoianu dupa care s-a facut traducerea de fata a autorului sau memoriile in general publicate din epoca.
notite :
The Biennio Rosso (English: "Red Biennium" or "Two Red Years") was a two-year period, between 1919 and 1920, of intense social conflict in Italy, following the First World War
In 1997, la prima editie a acestui amuzant almanah numit carte de istorie, romanii supravietuiau cu reclamele la margarina.Aceasta carte este intelectual si caloric sub valorea margarinei din acei ani si mai ales este cu adevarat daunatoare.
Cartea este o traducere in limba romana a unei carti scrisa in limba romana numita Constantin Argetoianu- Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Volumul 07, Partea a VI-a 1923-1926.In rest are adaugiri si opinii mai degraba inutile sau scrise pentru ingrosarea paginilor.
Recenzia si mai obiectiva:
Doua surprinzatoare mentiuni care spun ceva despre inexistenta metodologie a autorului, verosimil numit si istoric prin televiziunile anilor 90, Miron Costin si Eric Hobsbawm.
Miron Costin:
este alegerea preferata a autorului pentru ca probabil se vede pe sine insusi o oglinda a cronicarului, pentru o istorie sincera era de bun simt sa pomeneasca ca toti cronicarii romani erau de fapt scoliti de iezuiti in Polonia si poate de aici norocul sa avem cateva cronici .Noroc cu Polonia cu avem ceva izvoare istorice.Sincer.
Cu Miron Costin putem afirma ca autorul expediaza si istoria medievala a romanilor, simplu, prin clivaje “exterioare”, poate cititorii se intreaba de ce istoria medievala a romanilor este inerta si fara naratiuni?pentru ca nu exista clivaje in societate, cel putin asa au “creat” istoricii romani epoca, au simplificat clivajele la ceva influente exterioare si imperii potrivnice tarilor romane.
Eric Hobsbawm.
Citarea unui istoric Marxist este chiar interesanta in contextual acestei carti si explicatia este foarte simpla.Caragiale si Eminescu sunt acuzati ca cei care saboteaza modernizarea Romaniei si impiedica nasterea clasei de mijloc a Romaniei in sec XIX, autorul se face ca nu intelege ca de fapt critica este impotriva Statului parazitat si colonizat de liberali si oamenii lor.Povestea va continua si dupa Marea Unire si dupa 1989.
Obsedat de “Sub agitaţia apelor de suprafaţă ale politicii, forţele profunde ale
dezvoltării societăţii erau la lucru” autorul arunca cu citate si cifre aleatoriu. Vezi citatul din Mihail Man-oilescu : Mihail Manoilescu conchide: „ţinând seama că cei 2 CP de lucrător
aflaţi în 1915 se raportează la o masă muncitorească mult crescută
faţă de 1901 , urmează că puterea mecanică a României s-a triplat în
timp de 14 ani, pe când, în acelaşi interval de timp, cea a Americii,
de pildă, n-a făcut decât să se dubleze. Numai în epoca eroică a
dezvoltării sale, adică înainte de 1879, industria americană reuşise
să-şi tripleze puterea mecanică în 20 de ani. România însă a izbutit
aceasta numai în 14 ani”.
Florin Constantiniu se pretinde cumva de partea clasei de mijloc si atunci se explica de ce are referinte din Eric Hobsbawm si faptul ca il menajeaza incontinuu pe Ionel Bratianul, primul oligarh al tarii si cel care a sugrumat tara prin centralimul stupid si canceros al administratiei sale, traditia cea mai proasta din istoria acestei tari.
Primul razboi Mondial.Marea Unire.
Aici incompetenta lui Florin Constantiniu se expune in toata splendoarea sa.
Traducerea in limba romana din cartea lui Argetoianu este folosita cu succes, il pomeneste pe Marghiloman si greseala acestuia de a il da in judecata pe Ionel Bratianu pentru masacrul care a fost Primul Razboi Mondial pentru populatia regatului si inutila moarte a sute de mii de soldati romani.
Desi nu vorbim de istorie comparata aici ca istoric este de neconceput sa uiti ca Germania inaugureaza decaderea institutiilor democratice, dupa primul razboi mondial, tocmai pentru ca pacea a fost semnata de politicieni armata refuzand sa isi asume armistitiul, acesta fiind facut cadou Reichstagului vina fiind transferata la policieni si prin ei la instituiile democratice.
Exact asta va face Bratianu cu Marghiloman.
Daca nu murea in 1927 probail ca devenea prim ministru pe viata, daca nu il exila pe inutilul de Ferdinand.
Prin Marghiloman si pacea semnata de el , Ionel Bratianu fuge de raspundere si se reinventeaza mereu fara pata reproducand otrava politicianismului romanesc .
In 1918, concret,Romania este un caz unic in Europa,peste tot regimurile care au fost responsabile de razboi se prabusesc si apar lideri militari sau personalitati care erau impotriva razboiului, Alexandăr Stamboliiski in Bulgaria fiind un caz cu adevarat interesant, doar in Romania aceeiasi politiceni revin la putere si guverneaza ei sau prin interpusi.[O discutie aici ar fi de ce Romania nu a avut lovituri de stat ale ofiterilor ca in Bulgaria? Pentru ca au fost mereu incompetenti si fara pregatire intelectuala]
Primul oligarh al tarii si dinastia primilor bugetari eterni din Romania va sugruma Romania in interbelic cum rar a facut si poate doar FSN a egalat-o.
Perioada interblica, poate cea mai interesanta, este doar o rafuiala intre cei care au monopolizat Statul, dinastia oligarhilor liberali si cei care cu naivitate credeau in votul democratic si ceva pofte de putere ale unui frustrat numit Carol.
Daca ar fi de rezumat cinic interbelicul, trebuie tinut cont de faptul ca primul razboi a creat un nationalism populist, egalitar si anti elitist.Averescu, care probabil ar fi devenit un prim ministru autoritar pe modelul bulgar sau un sef de stat ca in Polonia daca nu ar fi fost Carol, ar fi putut face cateva reforme dar era doar un pion intre casa regala si Ionel Bratianu.
Nationalismul egalitar a fost un cap al hidrei care a macinat interbelicul romanesc, altul fiind Carol si care a fost inlocuit de comunismul egalitar cu un mare success si asta pentru ca in 1918 Romania a pierdut sute de mii de oameni degeaba si niciun politician inutil din cei care i au perpetuat saracia,subdezvoltarea si ratarea.
România şi cel de al doilea război Mondial
O mare gluma tot acest capitol.De la un autor care crede in fortele economice ale capitalismului si capacitatea lor de modernizare este de ras sa crezi ca o tara agricola lipsita de cunostiinte elementare sa construiasca o industrie de armament poate tine piept unui colos ca Uniunea Sovietica:” În plină bătălie a
Stalingradului, Antonescu îi scria lui Manstein: „Îmi îngădui a vă arăta
ceea ce soldaţii şi ofiţerii germani ignorează, că în lunga, dureroasa
şi glorioasa istorie de două mii de ani a poporului român se găseşte
cazul unic în istoria popoarelor când voievodul, conducătorii şi
luptătorii au preferat, după ce au pierdut ultima luptă de apărare, să
piară prin otrăvire împreună cu capii şi unităţile lor, decât să se predea
sau să trăiască în robie şi în dezonoare. Poporul român de azi nu va
fi, domnule mareşal, mai prejos de străbunii săi”.
Update :
In momentul de fata cele mai bune carti de istorie despre Romania raman cartile :
Istoria Romaniei. Stat si cultura (1866-2018)
Autor: Pecican, Ovidiu si memoriile lui Argetoianu dupa care s-a facut traducerea de fata a autorului sau memoriile in general publicate din epoca.
notite :
The Biennio Rosso (English: "Red Biennium" or "Two Red Years") was a two-year period, between 1919 and 1920, of intense social conflict in Italy, following the First World War
December 10, 2023
„Am moștenit o țară independentă, și chiar pentru a-i întinde granițele, nu-i putem jertfi neatârnarea”
May 20, 2021
Pentru cei care nu vor sa aprofundeze toate etapele istoriei, ci sa "revadă" anumite momente istorice pe care le-au uitat sau care nu au fost învățate/înțelese la timpul lor, cartea este excelenta. Rămân însă multe lacune și multe elemente pe cate as fi vrut sa le stiu si nu le-am aflat din carte. Poate nu asta a fost scopul lucrării avand in vedere ca, totuși, dimensiunea volumului este redusă in raport cu perioada tratată.
October 11, 2020
A mindless rehash of the school textbook, the same governmental propaganda based on the same dubious sources and conclusions. "Oh, it happened, because X said so in this paragraph!" Yet, the fourth edition? This is proof that some people do need this junk. Hopefully this will remain confined to a stupid choice of politicians and not lead to more war and destruction.
July 23, 2014
Entertaining and reading like a novel, but surprisingly very little new for anyone versed in the least in its subject and also a bit surprisingly not that different from the usual nationalistic panegyrics I expected criticized here - Keith Hitchins big history of Romania is better there; there is the continual reference to "oriental mores", corruption (baccis and hatar) etc but it is very generalized with few concrete examples, so overall another volume like many others before it, not anything groundbreaking
Read
May 24, 2020O perspectiva interesanta asupra unor momente controversate din istoria poporului roman. Este si o buna ocazie de acoperire a unor lapsusuri, deoarece sunt parcurse toate etapele din istoria noastra de la inceputuri pana la Revolutia din 1989. Am ramas cu placuta constatare ca istoricii ar trebui sa fie mai prezenti in viata publica, aportul lor fiind valoros in evaluarea situatiilor contemporane.
January 16, 2025
Din punct de vedere al ideilor prezentate, exista o doza de subiectivism atat in ceea ce priveste perspectiva autorului, cat si a mea. Prezinta unele idei interesante, care trebuie luate cu precautie.
In ceea ce priveste continutul, este evident dezechilibrul dintre perioada pre-1918 si cea dintre 1918 si 1989, astfel ca o analiza a primei parti este mai putin relevanta. Dar acesta nu respecta regulile descrierii istoriei nici pentru a doua perioada, care se intinde pe jumatate de carte si pare a fi aria de expertiza a autorului. Contextul, cauzele, desfasurarea, rezultatul si efectele apar doar intamplator pentru unele evenimente. In rest, are extrem de multe lacune, ceea ce determina nevoia unei baze de cunostinte pentru intelegerea unor idei.
In plus, stilul de scriere este extrem de haotic, cu fraze foarte lungi si intortocheate. Mentionez ca am citit prima editie a cartii, cea din 1997, nu stiu daca in editiile ulterioare au existat modificari din acest punct de vedere.
In ceea ce priveste continutul, este evident dezechilibrul dintre perioada pre-1918 si cea dintre 1918 si 1989, astfel ca o analiza a primei parti este mai putin relevanta. Dar acesta nu respecta regulile descrierii istoriei nici pentru a doua perioada, care se intinde pe jumatate de carte si pare a fi aria de expertiza a autorului. Contextul, cauzele, desfasurarea, rezultatul si efectele apar doar intamplator pentru unele evenimente. In rest, are extrem de multe lacune, ceea ce determina nevoia unei baze de cunostinte pentru intelegerea unor idei.
In plus, stilul de scriere este extrem de haotic, cu fraze foarte lungi si intortocheate. Mentionez ca am citit prima editie a cartii, cea din 1997, nu stiu daca in editiile ulterioare au existat modificari din acest punct de vedere.
February 23, 2025
Am citit cartea in 2025, am dat de ea in librarie in 2024 si mi-am dat seama ca ar trebui sa citesc o istorie a Romaniei, mai citisem cartea lui Neagu Djuvara - O scurta istorie ilustrata a romanilor. Cartea lui Florin Constantiniu e destul de succinta dar suficienta pentru cineva care vrea sa treaca mai repede prin istoria noastra. Sunt suficiente carti care detaliaza diverse perioada ale istoriei noastre prin urmare te poti documenta ulterior mai mult. Eu am fost multumita de prezentarea facuta, documentata si fara influente protocroniste.
Pentru a va intelege istoria tarii si mai bine va recomand cateva carti citite de mine care pot spune ca mi-au deschis mintea:
Bogdan Murgescu - Romania si Europa - Acumularea decalajelor economice 1500-2010
Oliver Schmitt - Corneliu Zelea Codreanu - Ascensiunea si caderea “Capitanului”
Oliver Schmitt - Romania in 100 de ani - o carte eseu.
Pentru a va intelege istoria tarii si mai bine va recomand cateva carti citite de mine care pot spune ca mi-au deschis mintea:
Bogdan Murgescu - Romania si Europa - Acumularea decalajelor economice 1500-2010
Oliver Schmitt - Corneliu Zelea Codreanu - Ascensiunea si caderea “Capitanului”
Oliver Schmitt - Romania in 100 de ani - o carte eseu.
September 7, 2023
Un testo abbastanza completo per farsi un idea generale della storia della Romania. Da quando c' erano i Daci, passando per il medioevo, le due guerre mondiali fino alla caduta del Comunismo.
April 15, 2025
Ottima sintesi, ma in alcuni punti purtroppo vengono a gala giudizi personali basati su antichi stereotipi etnici.
February 18, 2017
It's a really nice book, but more of an extensive and well written introductory book. Nothing an interested and curious mind can find out from sources readily available during the course of ones education.
I could gather the entire surprising and relevant info in about 10 pages.
Apart from that it would my recommendation for someone who wants to start reading about Romania's history and wants it all in one place.
I could gather the entire surprising and relevant info in about 10 pages.
Apart from that it would my recommendation for someone who wants to start reading about Romania's history and wants it all in one place.
August 16, 2019
Cel mai bun manual de istorie apărut vreodată în România.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews