Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a

by Radu Pavel Gheo

In 2001, Radu Pavel Gheo emigreaza in Statele Unite, dar revine in tara dupa un an. In perioada petrecuta in Statele Unite (2001-2002) a muncit ca vanzator la un fast food, la un magazin alimentar si la o librarie Barnes & Noble. Experienta americana e relatata in priza directa in Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, volum distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timisoara (2004).

Radu Pavel Gheo este unul dintre numele sonore ale ultimei generatii. Talent epic si eseistic, inteligenta artistica si critic-disociativa, cultura bine asimilata, plus o prospetime a judecatilor si a stilului in care le formuleaza. A scris despre ce a vazut, lasand in urma „patria mea cu î din i, cu â din a“. Si ce e mai important: a scris nu ideologic, nici partizan, nici exaltat si nici dezamagit. „Scrisorile“ sale nu sunt nici pe departe impotriva Americii, ci doar textele unui om lucid. Eseuri si mici povestiri, ele se citesc absolut pe nerasuflate. O excelenta pagina de literatura romana, o carte cu totul uimitoare in actualul peisaj literar si intelectual romanesc, Adio, adio, patria mea... e starea de spirit a unei generatii, poate chiar a mai multora, e, in orice caz, un sindrom social a carui existenta este zguduitor configurata de Radu Pavel Gheo. Este o carte incitanta, care provoaca, irita si care n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca unui tinar cititor. O carte extraordinara si un scriitor stralucit, ce va marca o epoca.

Genres: Romanian Literature, Nonfiction, Memoir

276 pages, Paperback

First published January 1, 2003

About the author

Radu Pavel Gheo (RADU Pavel Gheorghiţă, born in 3rd of October 1969 in Oraviţa, Romania) is a Romanian writer and translator from English. In 2017 his most recent novel, Disco Titanic, was awarded "Observator Cultural" Prize for Fiction.
His previous novel, Noapte bună, copii! (Good Night, Children!), was granted the National Fiction Award “Ziarul de Iasi”, Romanian Writers’ Association (Timisoara) Award, 2010 Best Romanian Novel in 2010 – title granted by the cultural magazine "Tiuk!", and „Eminescu-1868-Oravita” Award. The book appeared in Italian translation in 2016.
The Romanian author belongs to the post-revolutionary generation of writers. In 2001, as a result of his winning at the American Visa Lottery, he left for the U.S.A., where he lived for a year together with his wife. He worked at a fast food, a food store, and a Barnes & Noble bookstore, and he described his American experience in a book published in the aftermath of his return. The book, entitled Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (approx. Farewell, My Homeland, Farewell...) became a bestseller, it sold out and was soon reprinted. The same thing happened to most of his following books.
Radu Pavel Gheo has published so far eleven personal volumes of fiction and essays. He also wrote a play entitled Hold-УП Akbar sau Toţi în America (Hold-УП Akbar or Everybody in America). The play was put on stage by the National Theatre from Timişoara starting with July 2007.
His novel Noapte bună, copii! was published in Italian (Buona notte, bambini!, La Zisa, Palermo, 2016) and Spanish (Dulces sueños, queridos niños, Tres Hermanas, Madrid, 2020).
Another novel, DIsco Titanic (2016), appeared in Serbian translation in 2021 (Disko Titanik, Partizanska knjiga, Kikinda).
Radu Pavel Gheo is included in an Irish anthology of fiction (Sharp Sticks, Driven Nails, The Stinging Fly Publishing House, Dublin, 2010), and in a Croatian anthology of short stories (Nabokov u Brašovu. Antologija rumunjske postrevolucionarne kratke priče, Meandar Publishing House, Zagreb, 2010). The book coordinated by Radu Pavel Gheo and Dan Lungu, Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Fellow Travellers. The Feminine Experience in Communism), appeared in Italian translation in 2011 at Sandro Teti Editore from Rome.
Radu Pavel Gheo is a member of the Writers Union of Romania since 2003 and of PEN Club Romania since 2005. He is also a founding member of the cultural association Club 8 from Iaşi.

Reviews

[Stela · Rating 3 out of 5]

De ani de zile am un coșmar recurent care-l amuză la culme pe soțul meu ☹ : visez că sînt în România de mai bine de un an – habar n-am de ce – că suplinesc la aceeași școală unde am predat 15 ani înainte de a pleca, că nu am bani de avion să mă întorc în Canada și mi-e o frică grozavă că o să-mi pierd serviciul și casa… Mă trezesc de obicei răsuflînd ușurată cînd dau cu ochii de mobila familiară din dormitor…

Și mă gîndesc acum, după lectura cărții lui Radu Pavel Gheo, Adio adio patria mea, cu î din i cu â din a că poate dacă m-aș fi stabilit în Seattle n-aș fi considerat visul pe care l-am descris un coșmar, ci expresia unei nostalgii subconștiente după plaiurile natale categoric mult mai însorite... că eu nici în Vancouver n-am vrut să mă duc din cauza excesului de ploaie, în ciuda climei incomparabil mai blînde față de cea din Québec. La urma urmelor, abia venit în țară străină, cînd și clima e melancolică normal că-ți vine să-ți iei cîmpii, și înțeleg oarecum reacțiile frustrate ale autorului față de unele detalii altminteri distractive, gen trotuare care se opresc ilogic în mijlocul drumului (și de care nici Brossardul meu iubit nu este străin) sau români care suferă de complexul Răducioiu (pe care am descoperit cu surprindere că-l avem și noi cînd am ajuns în România și am cerut senin o „canetă” de bere), detalii pe care autorul le dezbracă de savuros pentru a le contamina cu, vorba lui Topîrceanu, „o tristețe iremediabilă”:

Pe ici, pe colo, mai vezi cîte un indicator de un galben aprins care avertizează: „NO PEDS! XIU!“, adică (în engleză și chineză): „Interzis accesul pietonilor!“. A fost și una dintre marile dezamăgiri ale Alinei, căreia îi place să se plimbe pe distanțe lungi: abia ce mergi vreo jumătate de kilometru și te trezești că, în mijlocul orașului, trotuarul se termină și rămîi suspendat la marginea șoselei, în timp ce din toate părțile vîjîie pe lîngă tine monștri mecanici.

Poate că aceasta ar fi una dintre explicațiile experienței nefericite și lejer traumatice trăite de Radu Pavel Gheo în călătoria sa peste mări și țări, pe care la urma urmelor o numește el însuși, de la început, cu o grimasă profetică, „marea trecere”, cu toate conotațiille mai mult sau mai puțin blagiene ale sintagmei.

O a doua explicație ar putea fi aceea că a greșit țara – cred sincer că românul e psihologic incapabil să se adapteze la disciplina muncii promovată de societatea americană atît de bine descrisă de autor:

…în America se muncește. Se muncește serios. Pentru 90% dintre cetățenii unei țări unde munca are sensul de corvoadă de care scapi cum poți, concepția americană despre muncă și slujbă e, de fapt, de neconceput.

Țin minte că, chiar înainte să plecăm, ne-am imaginat un scenariu în care cu viza pe pașaport și bagajele făcute, am fi fost anunțați că am cîștigat și loteria americană (circula o legendă urbană cu o familie căreia i se întîmplase exact asta). Bineînțeles că pe vremea aceea ni se părea o alegere simplă, America, evident, dar acum nu m-aș muta acolo nici rugată, prea iubesc cosmopolitismul și „la joie de vivre” și efervescența culturală degajată și nemărginitul respect pentru timpul liber al minunatei societăți quebecoase! Cînd m-am angajat, în primele săptămîni încercam să fiu rapidă și eficientă (ca să fac impresie, of course, sau poate pentru că-mi imaginam că toată America de Nord are același cult al muncii), pînă cînd m-au apostrofat nedumeriți colegii, că de ce mă agit așa? Ne-am prins repede că aici toată lumea „prend son temps” – iată, de exemplu, sînt două săptămîni de cînd aștept ca universitatea să corecteze o eroare pe care a făcut-o pe diploma mea pentru a o putea trimite la Ministerul educației și în ciuda numeroaselor e-mailuri trimise nu primesc decît răspunsuri automate de confirmare. Ăsta-i Quebecul și uneori îmi amintește atît de mult de România că mă înduioșează pînă la lacrimi (e drept că uneori lacrimi exasperate).... Numai că, spre deosebire de România, corupția e un accident, nu o regulă, mîrlănia este de neconceput, iar pilele funcționează temporar, doar ca recomandări care trebuie confirmate de valoare.

A treia și poate cea mai plauzibilă explicație ține de imposibilitatea de adaptare a celor bîntuiți de sentimentul sămănătorist al dezrădăcinării 😊. Am și eu niște cunoștințe care, deși au emigrat în Québec acum mai bine de un deceniu, au casă, masă și copii integrați perfect, plîng non stop după țărișoara lor, ascultă și se uită numai la posturi românești, și în general privesc viața de aici ca pe o corvoadă, ca pe o pedeapsă nedreaptă și permanentă. Sînt patetici, sînt triști, cu veșnica lor supărare pe un sistem care a făcut tot posibilul să-i integreze și pe care îl acuză totuși de discriminare, de exploatare și de ipocrizie. E drept, ei nu au argumentele intelectuale ale lui Radu Pavel Gheo, dar sentimentul de frustrare e același. Așa că îi contrazic pe toți cei care au fost de părere că autorul a renunțat prea repede la luptă – eu cred sincer că face parte dintre aceia care sînt imuni la morbul integrării (ca să zic așa), care tînjesc mereu după locurile natale, oricît de exasperante ar fi ele. De aceea, decizia sa de a se întoarce mi s-a părut demnă de tot respectul, în orice caz mult mai onestă decît scînceala adesea enervantă a amicilor mei în perpetuă milă de ei înșiși:

Îmi dau seama că n-am plecat niciodată din România; am stat tot timpul întors cu fața într-acolo.

Noi ne-am dorit din tot sufletul să plecăm și credem și azi, după zece ani de Canada, că am facut cea mai bună alegere cu putință. La primul concert pe care l-a văzut în Montreal, cu Police (reunited) soțului meu i-au dat lacrimile – nu-și imaginase vreodată în România că o să ajungă să-și împlinească acest vis. Poate am avut și noroc, noi ne-am mutat aici cu prieteni cu tot, ne-am găsit repede slujbe, am urmărit cu încîntare cum ni se integrează copiii în societate și ce posibilități li se oferă, am fost în sfîrșit în stare să le oferim părinților niște vacanțe bine meritate și ne-am permis noi înșine să călătorim. Or fi făcînd toate acestea parte din „tihna măruntă” pe care o trata cu lejer dispreț autorul, dar noi munceam în România ca-n America și nu eram în stare să ne oferim nici măcar un concediu la mare, iar aici muncim, nu ca-n România da’ nici nu ne spetim prea tare și nu mai avem grija zilei de mîine.

Există pentru fiecare un loc sub soare, nu-i așa? Noi l-am găsit pe al nostru aici. Sper că și autorul și l-a găsit pe-al lui în Banatul său mult iubit.

[Madam Bovaread · Rating 4 out of 5]

Citat de pe la mijlocul cărții:

"Nu toți sunt făcuți să fie emigranți. Nu tuturor le priește America. Reușita unui emigrant depinde și de o anumită disponibilitate pentru o schimbare radicală, care înseamnă implicit și o renunțare la ceva. La destul de multe, cum îți dai seama odată ajuns departe. M-aș bucura însă ca fiecare om să aibă măcar dreptul să încerce, ca să poată compara idealul creat la distanță, într-o țară săracă, cu realitatea americană, mult diferită de acel ideal. Deși poate că nici așa n-ar fi bine. Tuturor ne place să visăm, iar dacă oamenilor li s-ar lua visul unei țări perfecte, prospere, luminoase și pline de distracție, ce le-ar mai rămâne?"

[Ildiko Szendrei · Rating 4 out of 5]

O incursiune interesantă în America anilor 2001-2002. Autorul prezintă traiul de peste ocean de la acea vreme din perspective multiple: sănătate, educație, dar mai ales - piața muncii și viață socială. Mi-a plăcut mult, sigur, mi-ar fi plăcut și mai mult dacă citeam o carte mai apropiată de prezent, dar nu e vina autorului că eu citesc abia în 2022 o carte scrisă în 2003. 🙂 Mi-a plăcut în schimb stilul de scriere, deseori amuzant și chiar ironic. Poate cel mai important: autorul nu urmărește să știrbească imaginea niciuneia dintre țări, ci prezintă plusurile și minusurile așa cum le-a trăit. Recomand!

[Oana · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut tare mult cartea lui Radu Pavel Gheo. Mi-au placut observatiile sale fine, dar si sinceritatea dezarmanta cu care recunoaste ca Timisoara, si nu Seattle, e pentru el.
Emigrarea nu e pentru oricine, iar posibilitatea de intoarcere acasa e intr-adevar o extraordinara usa deschisa celor legati de plaiurile mioritice.
Si, asa cum subliniaza si autorul, limba materna e foarte importanta pentru un scriitor, atat pentru formarea, cat si pentru cresterea lui.

[justina coliban · Rating 5 out of 5]

Am citit-o acum câțiva ani și-mi amintesc ca m-a impresionat experiența scriitorului de imigrant în America. Nu a rezistat decât un an, pentru ca DORUL DE TARA a fost mai tare decât orice avuție pe care ar fi dobândit-o acolo.

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Având în vedere contextul socio-politic actual din SUA lui Trump, experiența americană din 2001 a lui Gheo pare dintr-o cu totul alta lume.

[Dianais · Rating 3 out of 5]

Mi-a placut destul de mult colectia asta de articole despre cat de nasoala e America, nu pentru ca as impartasi aceasta idee, caci nu am experienta in sensul asta, ci pentru ca este onesta si induiosatoare, fara a folosi un ton infumurat sau superior.
Din 2001 si pana acum, multe din lucrurile care erau surprinzatoare la SUA, au ajuns sa se intample si la noi - de exemplu, shoppingul excesiv, normalizarea creditelor, limitarea timpului liber si nevoia de a munci mult doar pentru a supravietui decent. Asadar, volumul nu mai este de actualitate dar, e o lectura placuta, amuzanta si din care am si invatat cate ceva.

[Radu Iorgulescu · Rating 4 out of 5]

Luciditate și obiectivitate de bisturiu “rece”, o carte fără virtuți stilistice, dar care prezintă cu onestitate aspectele pozitive și pe cele negative ale vieții departe …

[Lavinia · Rating 1 out of 5]

Cartea asta e mai ceva ca o telegrama, atata de seaca mi se pare. E ca si cum niste ochi de robot au poposit in America si au inceput sa descrie ce vad. Si atat. Mi se pare lipsita de opinie, viziunea unui om invatat mutat peste ocean ca sa serveasca toata ziua aripioare la kfc. Desigur, tot ce scrie este adevarat. Asa e, de la cultura orientata spre consum, obsesia pentru shopping, prafurile de proteine, jogging (asta deja e strict pentru middle class), necesitatea masinilor pentru transport.

Ironic, am citit-o pe avion cand ma intorceam in San Francisco, unde locuiesc. Nostalgia ca aveam sa las iar Romania in urma ma facea sa fiu si mai de acord cu tot ce scria aici, sa ma gandesc la cum e americanul de rand obsedat de munca, lipsit de alte ambitii sau pasiuni, cum vine acasa la 10 noaptea si eventual mai lucreaza inca un pic, la o bere (stiu destui si asa). Insa am ajuns in oras si mi-am reamintit ca, pana la urma, e o tara ca oricare alta. Atitudinea negativista a autorului pare nascuta mai mult din incapacitatea lui de a se adapta si, cel mai important, de a-si castiga existenta cu mai mult decat a lucra la un fast food. Imi inchipui ca e frustrant sa termini o facultate si sa ai un loc de munca totusi respectat in Romania, apoi sa te muti in alta tara si sa fii la acelasi nivel cu cel care poate nici nu a terminat liceul.

Una peste alta, dincolo de faptul ca mutatul in America vine, la pachet, si cu bune si cu rele, eu ma asteptam sa citesc o carte cu opinii, nu o carte expeditiva, plina de articole pe care zici ca le-am mai citit de cateva ori pe te miri unde in internet.

[Livia · Rating 5 out of 5]

Ma intreb daca aceasta carte ar fi avut un scor mai mare daca avea happy end... in loc sa fie o radiografie onesta, si cu bune si cu rele, a Pamantului Fagaduintei.

E o carte care merita citita pentru a capata si o alta perspectiva asupra "mitului american". Nicaieri nu exista doar caini cu covrigi in coada, asa cum niciunde nu exista doar lipuri si drama (OK, poate cu exceptia catorva Locuri precum Sierra Leone, Code d'Ivoire, Darfur...). Vorbeste despre rusinea unor emigranti de a se intoarce acasa atunci cand nu se adapteaza, de teama ca ce va zice lumea; de dificultatea de a te adapta in alta parte o data ce ti-ai format tabieturi ca tot omul - un lucru pe care aproape nimeni dintre cei care n-au parasit Romania macar pentru jumatate de an nu-l poate intelege cu totul; despre lipsa lucrurilor care acasa erau un "dat" si iti creau un univers cunoscut, si pe care in unele tari cu greu le regasesti (mancarea cu gust, nu neaparat traditionala, dupa care unii tanjesc mai mult decat altii). Mie mi-a placut!

[Virgil Petrea]

Oh, dulce naivitate a începuturilor!
Cartea e o capsula a timpului, conținute concepte și atitudini corespunzătoare societății românești de acum circa 25 de ani. Unele au devenit locuri comune între timp, altele s-au perimat în acel mod pervers prin care știe timpul să râdă de oameni.

De asemenea, conține și ideile pe care le adoptă cineva care se radicalizează în neadaptare ca imigrant. De la un punct încolo, în carte dar și în general în traseul unei astfel de persoane, preconcepțiile negative sunt preluate din ce în ce mai ușor, acceptate fără prea multă gândire critică, internalizate organic pentru că pică pe un teren fertil. Ăsta este tăvălugul neadaptării.

Culmea este că, după atâta timp, multe din nemulțumirile autorului față de societatea unde nu s-a adaptat pot fi astăzi critici aplicabile societății românești.

[Nicoleta Ivan · Rating 3 out of 5]

Pozitive.
-Imi place foarte mult cum scrie autorul, in linii mari cred ca are dreptate, ma regasesc in foarte multe dintre trairile lui si ale sotiei.
- imi place nota de umor in care scrie, desi uneori exagereaza
- puterea de a spune no thx daca chiar au simtit ca nu e pt ei
Negative.
- 1 an nu este destul ca sa gusti din alta civilizatie- e doar o vacanta mai lunga si vezi doar o fateta a povestii.
- fara a incerca mai mult sa te integrezi, cu gandul numai catre ro, scriind pt publicatii din ro, traind pt a vb cu cei din ro...no chance
- lipsa unui job calificat clar a contribuit la decizia de plecare dupa parerea mea, daca apuca sa lucreze ca profesor, cred eu ca ar fi avut altceva de relatat.

[Prundeanu Ciprian · Rating 2 out of 5]

Principală obiecție care îi poate fi adusă acestei cărți, dincolo de părerile dominate de afect și, în cea mai mare parte, intens subiective, legate de plecarea în America ale autorului, este faptul că este aproape în întregime anostă. Este o performanță aparte să scrii o carte despre o experiență într-o cultură radical diferită într-un mod complet lipsit de umor. Este adevărat că această carte a fost scrisă acum 15 ani, dar se spune adesea că marile cărți nu au vârstă. Pe când cartea lui Gheo își arată pe deplin vârsta - la final de 2017 ea este lipsită de relevanță, nu spune nimic interesant sau nou, are umorul unei cărți despre America scrisă de un inginer topograf.

[Natalia UN · Rating 3 out of 5]

Am luat cartea aceasta cu speranța că o sa-mi aducă aminte de experiența mea americană, dar din păcate n-a fost să fie. Autorul- un scriitor român, obisnuit cu munca intelectuală pleacă in SUA și ne descrie viața de acolo, dar prin prisma unui lucrator nefericit de la fast food care munceste ore suplimentare pentru salariul minim si încearcă să supraviețuiască in cultura americană. Totul e povestit destul de sec, ma așteptam la ceva umor, la ceva interesant. Eu am vazut altfel statele, așa că cartea a fost cam plictisitoare și pe alocuri cam enervantă din cauza "miorlăielii".

[Florentina Boc · Rating 5 out of 5]

Am lecturat aceasta carte "cu sufletul la gura". O incursiune plina de uimire intr-o lume care, acum, este atat de asemenatoare cu cea in care traim. Pentru cititorul de astazi, un mare pas inapoi si un prilej de reflectie, dar si de a privi lumea de acum cu aceasta mirare la care autorul ne indeamna.

[Andreea · Rating 4 out of 5]

Scriind despre America ( Statele Unite) si experienta traita acolo, Radu Pavel Gheo scrie defapt despre Romania si viata de aici. Cred ca prea putin isi imagina el in 2001-2002 (cand scria aceste randuri) ca in mai putin de 15 ani vor fi mai multe asemanari intre cele doua tari ( culturi ) decat deosebiri. Ma gandesc la aglomerarea masinilor si indispensabilitatea lor, la tot mai putine spatii de plimbare ( daca nu s-au transformat in parcari, atunci trotuarele sunt sigur piste de bicicleta), la consumerismul societatii a carei principala activitate de divertisment ajunge sa fie shoppingul si plimbatul in mall, la suprematia cardului ( debit sau credit) si disparitia banilor cash din buzunare, la diluarea spiritualitatii ( Craciunul descris de el in America mi se pare izbitor de asemanator cu cel de la noi acum), la mancarea multa si (mai) ieftina, dar plina de hormoni si fara gust... Cu oarecare satisfactie insa am citit capitolul despre bibliotecile de stat americane - parca ar fi descris intocmai micuta dar moderna biblioteca din oraselul meu!
Privind afirmatia lui: "În momentul în care s-a desprins de tradiţia europeană şi a pornit într-o direcţie diferită, [America] a avut şansa să creeze o variantă mai bună a cetăţii. Unde şi cînd a ratat-o, nu ştiu.", am o vaga idee: cand a scos din ideologie acel celebru " in God we trust ". Si aici, se pare, ne aliniem. Dar asta e deja despre o alta Carte.

[Andreea Mihut · Rating 4 out of 5]

Scrisă de cineva care a câștigat loteria vizelor și a decis să emigreze la începutul anilor 2000, mă asteptam să înșire motivele pentru care părăsește țara natală pentru a-și îndeplini visul american, și, cat de minunat e, o dată ajuns acolo, în țara tuturor posibilităților. Și totuși nu. Cartea, care cuprinde o serie de scrisori ale lui Radu Pavel Gheo din anul în care a locuit, împreună cu soția lui, în zona Seattle, descrie o experiență mai apropiată de ce am trăit eu cu 10 ani mai târziu - dificultatea de adaptare, mirarea față de necesitatea mașinii și obsesia cumpărăturilor. Cel mai interesant mi se pare că pot urmări atât această experiență, cât și schimbările din societatea românească în ultimii 20 de ani și cum lucruri ce atunci păreau din domeniul SF, acum se întâmplă și la noi - semafoare cu buton, ceasuri smart care urmăresc funcțiile corpului, shake uri proteice și programe de antrenament pentru toți și nu în ultimul rând, plata cu cardul.

[Razvan · Rating 3 out of 5]

Ca si emigrant, desi nu in America, dar intr-o tara europeana, am identificat in carte unele sentimente similare cu ce am trait si eu la un moment dat.
Asa cum spune si autorul, cartea nu este o descriere absoluta a Americii ci doar cateva din experientele pe care acesta le-a trait intr-un singur oras american: Seattle.
Daca va asteptati sa gasiti o carte in spiritul american, cu happy end si optimism, nu veti gasi asa ceva in "Adio, adio, patria mea..."

[Silviu Reuț · Rating 3 out of 5]

O carte excelentă despre diferența de cultură România-Europa-SUA.

Radu Pavel Gheo, plecat la începutul anilor 2000 cu un green card câștigat la Loteria Vizelor, descrie o țară ca un mecanism bine uns, în care fiecare om s-a transformat într-o rotiță dezumanizată, al cărei singur scop este banul. Profitul.

O Americă așa cum mereu am considerat-o. Capitalistă, materialistă și consumeristă până-n măduva oaselor.

[Anca · Rating 3 out of 5]

O radiografie amara a Americii si lumii asa-zis civilizate. Relevanta pentru emigranti, deci m-am regasit destul de mult in paginile ei.
Bine scrisa.
Acum ma apuc de Noapte buna, copii.