What do you think?
Rate this book
Soldații. Poveste din Ferentari
Dornic să-şi facă viaţa mai uşoară, un jurnalist cu înclinaţii homosexuale se lasă de presă şi de femei şi se înscrie la un doctorat despre manele. Pentru a se documenta, se mută în cel mai sărac cartier din Bucureşti, Ferentari, un loc încremenit în anarhia anilor ’90, unde şmecheria face legea. Nimereşte într-o lume a contrastelor, cu boschetari, smardoi şi drogaţi – o comunitate închisă, dură, în care fraierii ca el nu prea au ce căuta. Pe lîngă bătăuşi şi scandalagii, întîlneşte însă şi pe cineva dispus să-şi arate măcar din cînd în cînd latura sensibilă: Alberto, fostul puşcăriaş care provine dintr-o cunoscută familie de interlopi şi care a descoperit în detenţie că pot să-i placă şi bărbaţii.
256 pages, Paperback
First published January 1, 2013
53 people are currently reading
1786 people want to read
About the author
Adrian Schiop
11 books130 followersAdrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi.
A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă).
A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009).
In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă).
A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009).
In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 168 reviews
October 8, 2017
Desi nu am citit multe carti in care protagonistii sa fie membrii LGBTQ, cred ca pot afirma cu încredere că "Soldații, poveste din Ferentari" este una din cele mai brutale din aceasta categorie.
Are un mod interesant de direct de a spune lucrurile, neindulcit, fara blândețea metaforelor si figurilor de stil pompoase, cu care am fost obisnuita de-a lungul timpului, ceea ce ii conferă un realism dezarmant.
Alberto este un personaj mioritic, crescut in Ferentari si crescut in inchisori si scoli de corectie, permanent blocat in anii '90. Este complet neadaptat acestei lumi noi, digitalizate, unde mârlânia si şmecherismul nu îşi mai găsesc locul, de aceea tinde sa se lipească precum o lipitoare de oamenii cu putere sau care îi par mai isteți (în cazul acesta Borcan si Adi).
Adrian, protagonistul mi se pare un personaj atipic pentru că, deşi gay, nu se întâlnește niciodată in mod romanic cu alți bărbați gay pe care îi consideră ca si frații săi. Si, după cum dezvăluite autorul-personaj, "incestul nu mă excită". Adrian este un personaj complex si interesant de descoperit cu fiecare pagină citită, cu care chiar m-am putut regăsi la unele aspecte: este timid, are probleme de adaptare, nu se intelege cu părinții (pe mama sa chiar o consideră o legumă, marcată de boala televizorului), simte nevoia de echilibru sentimental si pentru asta ar face orice, nu se poate integra, uneori e prea sincer cu cei din jur, iar asta îi dăunează, etc.
"Soldații" este, în mare parte, despre un mare santaj sentimental, pe care toata lumea îl percepe (inclusiv cititorul, personajul-narator si prietenii pagubitului). M-a frustrat faptul că, desi realiza ca îl pagubea si folosea, nu făcea nimic în legătură cu acest aspect.
În mare, romanul este despre altfel de soldați, termenul fiind folosite intr-un mod impropriu, pentru ca nu este vorba despre acei militari care servesc în armată fără a fi gradat, ci despre oamenii simpli, care "lupta" cu viața zi de zi, intr-un continuu bombardament de probleme, griji, dezamăgiri si suferința.
Sentimentele predominante sunt de neîncredere, de fericite iluzorie, disperare, tristețe, mulțumire, furie, frustrare si, la sfârsit, regret si melancolie. Mai ales că, intr-un final, descoperim ca Alberto a fost în tot acest timp victima.
Are un mod interesant de direct de a spune lucrurile, neindulcit, fara blândețea metaforelor si figurilor de stil pompoase, cu care am fost obisnuita de-a lungul timpului, ceea ce ii conferă un realism dezarmant.
Alberto este un personaj mioritic, crescut in Ferentari si crescut in inchisori si scoli de corectie, permanent blocat in anii '90. Este complet neadaptat acestei lumi noi, digitalizate, unde mârlânia si şmecherismul nu îşi mai găsesc locul, de aceea tinde sa se lipească precum o lipitoare de oamenii cu putere sau care îi par mai isteți (în cazul acesta Borcan si Adi).
Adrian, protagonistul mi se pare un personaj atipic pentru că, deşi gay, nu se întâlnește niciodată in mod romanic cu alți bărbați gay pe care îi consideră ca si frații săi. Si, după cum dezvăluite autorul-personaj, "incestul nu mă excită". Adrian este un personaj complex si interesant de descoperit cu fiecare pagină citită, cu care chiar m-am putut regăsi la unele aspecte: este timid, are probleme de adaptare, nu se intelege cu părinții (pe mama sa chiar o consideră o legumă, marcată de boala televizorului), simte nevoia de echilibru sentimental si pentru asta ar face orice, nu se poate integra, uneori e prea sincer cu cei din jur, iar asta îi dăunează, etc.
"Soldații" este, în mare parte, despre un mare santaj sentimental, pe care toata lumea îl percepe (inclusiv cititorul, personajul-narator si prietenii pagubitului). M-a frustrat faptul că, desi realiza ca îl pagubea si folosea, nu făcea nimic în legătură cu acest aspect.
În mare, romanul este despre altfel de soldați, termenul fiind folosite intr-un mod impropriu, pentru ca nu este vorba despre acei militari care servesc în armată fără a fi gradat, ci despre oamenii simpli, care "lupta" cu viața zi de zi, intr-un continuu bombardament de probleme, griji, dezamăgiri si suferința.
Sentimentele predominante sunt de neîncredere, de fericite iluzorie, disperare, tristețe, mulțumire, furie, frustrare si, la sfârsit, regret si melancolie. Mai ales că, intr-un final, descoperim ca Alberto a fost în tot acest timp victima.
December 29, 2013
- greu de lăsat din mână
- excursie fără risc în Ferentari
- am avut și sentimentul că e o carte scrisă pentru autoanaliză și pentru scuze față de unul, alta
- naratorul se dezgolește de tot, parcă vreau să știu că e multă ficțiune, altfel e un curaj cam orb să te expui așa
- m-am bucurat să găsesc ideea că neîncrederea e la baza problemelor societății ro, așa cred și eu
- din prezentarea cărții m-am așteptat să fie o poveste despre Alberto, de fapt e despre narator, ceea ce e chiar mai bine
- bravo, super
- excursie fără risc în Ferentari
- am avut și sentimentul că e o carte scrisă pentru autoanaliză și pentru scuze față de unul, alta
- naratorul se dezgolește de tot, parcă vreau să știu că e multă ficțiune, altfel e un curaj cam orb să te expui așa
- m-am bucurat să găsesc ideea că neîncrederea e la baza problemelor societății ro, așa cred și eu
- din prezentarea cărții m-am așteptat să fie o poveste despre Alberto, de fapt e despre narator, ceea ce e chiar mai bine
- bravo, super
March 23, 2021
Ce bine scrie Adrian Schiop! Și cînd mă gîndesc că am Soldații în bibliotecă de vreo trei ani de zile, cadou de la un văr al meu foarte darnic (mi-amintesc că m-a așteptat atunci cu o sacoșă de cărți la aeroport și pe toate le-am luat cu mine înapoi în Canada), și că abia acum, nu știu de ce, i-a venit rîndul!
Pentru că nu știam mai nimic despre autor, am parcurs opera destul de candid, fără să am adică habar de sursa ei de inspirație. Abia după ce am citit recenzia lui Florin Dumitrescu de pe bookaholic.ro, în care acesta ezită între a o numi roman autoficțional sau jurnal antropologic, am aflat că are substrat autobiografic și mi-am pus și eu întrebarea care ar fi cea mai potrivită încadrare în specie (pînă atunci o inclusesem în categoria destul de largă a narațiunii literare documentare). Rămîn totuşi la varianta „roman autoficțional” căci mi se pare mult prea cizelată din punct de vedere stilistic și compozițional ca să lase impresia notării grăbite, pe teren, a observațiilor.
Fabula e destul de simplă: naratorul, Adi, colindă Ferentariul ca să adune material pentru lucrarea de doctorat în – ce altceva? – manele (m-a sedus ideea încă dinainte de a ști că autorul chiar și -a susținut teza pe acest subiect). De ce manele? Poate pentru că, așa cum spune un amic rom al eroului, el însuși reticent la început, lumea are nevoie de un „Manele Pride, prin care Să Rupă Cercul Ipocriziei”, dat fiind că, „de cîțiva ani, nici un român cu studii mici și mijlocii nu mai recunoștea că ascultă genul – deși nu era nuntă sau chef proletar la care spre sfîrșit, cînd lumea se îmbăta, să nu se dea din buric pe manele.”
Manelele nu sînt însă decît un pretext, un fundal lălăit-lăutăresc, ca să zic așa, pe care se desfășoară pe de o parte povestea de dragoste dintre Adi și Alberto, ambii amatori ai genului (deși doar al doilea îl gustă cu ingenuitate), iar pe de alta se evocă o lume fascinant de pestriță, cu interlopi, drogați și foști pușcăriași (nu cu mult diferită de lumea Cuțaridei lui Eugen Barbu):
Excelent este surprinsă, după părerea mea, granița fermă care separă cartierul bucureștean de restul lumii, graniță pe care nici măcar intelectuali bizari și dezinhibați ca eroul nostru și cu atît mai puțin militanții stângiști sau vajnicii reprezentanți de ONG-uri internaționale, mișunând pe acolo în căutare de senzații tari, nu sînt în stare s-o estompeze. Lumea Ferentarilor e o lume de soldați în sensul sicilian al cuvîntului, cu propria organizare și propriile legi, dar mai ales cu propriul limbaj, căruia nu i se poate nega o anume frumusețe inefabilă a incertitudinii:
De fapt, stilul romanului însuși se bazează pe o dozare discret ironică a acestor incertitudini la care sufletul eroului narator se acordă ca la muzica sferelor (că tot veni vorba), fie prin referințe metatextuale (iată, de exemplu, o comparație à la Sylvia Plath: „...atunci cînd mămica mea o să moară, o să rămîn blocat ca într-un borcan între pereții reci ai conștiinței”) fie prin portrete delicios fulgurante, care trezesc neașteptate nostalgii (în ăi bătrîni, desigur) din epoca studenției comuniste:
Că arta portretului nu-i este necunoscută lui Adrian Schiop o dovedește o întreagă galerie de personaje, trecătoare prin narațiune dar care rămîn înfipte în memoria cititorului:
Ce-aș mai putea adăuga în afara faptului că Soldații e o experiență de lectură care nu trebuie ratată? A, doar că tare-s curioasă să citesc teza aia de doctorat și c-o s-o caut neapărat.
Pentru că nu știam mai nimic despre autor, am parcurs opera destul de candid, fără să am adică habar de sursa ei de inspirație. Abia după ce am citit recenzia lui Florin Dumitrescu de pe bookaholic.ro, în care acesta ezită între a o numi roman autoficțional sau jurnal antropologic, am aflat că are substrat autobiografic și mi-am pus și eu întrebarea care ar fi cea mai potrivită încadrare în specie (pînă atunci o inclusesem în categoria destul de largă a narațiunii literare documentare). Rămîn totuşi la varianta „roman autoficțional” căci mi se pare mult prea cizelată din punct de vedere stilistic și compozițional ca să lase impresia notării grăbite, pe teren, a observațiilor.
Fabula e destul de simplă: naratorul, Adi, colindă Ferentariul ca să adune material pentru lucrarea de doctorat în – ce altceva? – manele (m-a sedus ideea încă dinainte de a ști că autorul chiar și -a susținut teza pe acest subiect). De ce manele? Poate pentru că, așa cum spune un amic rom al eroului, el însuși reticent la început, lumea are nevoie de un „Manele Pride, prin care Să Rupă Cercul Ipocriziei”, dat fiind că, „de cîțiva ani, nici un român cu studii mici și mijlocii nu mai recunoștea că ascultă genul – deși nu era nuntă sau chef proletar la care spre sfîrșit, cînd lumea se îmbăta, să nu se dea din buric pe manele.”
Manelele nu sînt însă decît un pretext, un fundal lălăit-lăutăresc, ca să zic așa, pe care se desfășoară pe de o parte povestea de dragoste dintre Adi și Alberto, ambii amatori ai genului (deși doar al doilea îl gustă cu ingenuitate), iar pe de alta se evocă o lume fascinant de pestriță, cu interlopi, drogați și foști pușcăriași (nu cu mult diferită de lumea Cuțaridei lui Eugen Barbu):
Multă lume din Centru era curioasă de Ferentari, dar putini îndrăzneau să-l calce. Era, cum ar veni, terra incognita – bucureștenii aveau senzația că e la mama dracului, la ieșirea din oraș, deși era situat la două stații de metrou de Casa Poporului. Între cei care-și făceau curaj să vină-n cartier cei mai amuzanți erau bloggerii (minus Simona Rădoi, care locuia cu familia în Ferentari) – se aventurau cu bicicleta sau autobuzul prin zonă și se întorceau fie cu relatări sîngeroase despre drogați și blocuri căzute într-o rînă, fie cu imaginea unui loc cu cîrciumioare la șosea, oameni ospitalieri și chiloți puși la uscat pe gard.
Excelent este surprinsă, după părerea mea, granița fermă care separă cartierul bucureștean de restul lumii, graniță pe care nici măcar intelectuali bizari și dezinhibați ca eroul nostru și cu atît mai puțin militanții stângiști sau vajnicii reprezentanți de ONG-uri internaționale, mișunând pe acolo în căutare de senzații tari, nu sînt în stare s-o estompeze. Lumea Ferentarilor e o lume de soldați în sensul sicilian al cuvîntului, cu propria organizare și propriile legi, dar mai ales cu propriul limbaj, căruia nu i se poate nega o anume frumusețe inefabilă a incertitudinii:
...în Ferentari jurămintele sînt ca muzica sferelor, zgomot de fond al Universului – deși nimeni nu le crede, oamenii continuă să se exerseze în combinații lingvistice din ce în ce mai elaborate și m-am gîndit, nostalgic, cu cît jurămintele sînt mai baroce, cu atît e mai probabil ca lumea aia să fie mai nesigură și mai afundată în neîncredere...
De fapt, stilul romanului însuși se bazează pe o dozare discret ironică a acestor incertitudini la care sufletul eroului narator se acordă ca la muzica sferelor (că tot veni vorba), fie prin referințe metatextuale (iată, de exemplu, o comparație à la Sylvia Plath: „...atunci cînd mămica mea o să moară, o să rămîn blocat ca într-un borcan între pereții reci ai conștiinței”) fie prin portrete delicios fulgurante, care trezesc neașteptate nostalgii (în ăi bătrîni, desigur) din epoca studenției comuniste:
Era ziaristă din vechea gardă, liberală și anticomunistă, dar făcea eforturi să se adapteze, să fie de partea tinerilor fără sechele comuniste, iar din încercarea asta ieșea ceva înduioșător ca Radio Costinești.
Că arta portretului nu-i este necunoscută lui Adrian Schiop o dovedește o întreagă galerie de personaje, trecătoare prin narațiune dar care rămîn înfipte în memoria cititorului:
Cristi (~30) era tăticul hipsterilor și de vreo șase ani se menținea acolo, deși vremurile se schimbaseră (...). După Criză s-a adaptat, I mean s-a constipat și a renunțat la glumele hipioate cu make sex – doar cînd se relaxa mai scăpa cîte una și atunci, fulgurant, recunoșteai ceva din Cristi ăla vechi. Dar, chiar așa schilodit de etică și voluntariate, continua să fie un tip de treabă, care te lua de după cap și sărea să te ajute.
Ce-aș mai putea adăuga în afara faptului că Soldații e o experiență de lectură care nu trebuie ratată? A, doar că tare-s curioasă să citesc teza aia de doctorat și c-o s-o caut neapărat.
July 6, 2020
Fenomenală!
Fără bullshituri inutile, plină de personaje și situații ucigător de realiste, cu un limbaj brutal și umor la discreție, cartea asta demonstrează limpede că Adrian Schiop înțelege fauna cartierelor rău-famate și cultura ei mai bine decât majoritatea scriitorilor care se avântă pe aceste teritorii.
Recomand cu căldură.
Fără bullshituri inutile, plină de personaje și situații ucigător de realiste, cu un limbaj brutal și umor la discreție, cartea asta demonstrează limpede că Adrian Schiop înțelege fauna cartierelor rău-famate și cultura ei mai bine decât majoritatea scriitorilor care se avântă pe aceste teritorii.
Recomand cu căldură.
April 26, 2019
Direct, minimalist, superb cît de cît.
Acuma serios, toți blogării cu aspirații de scriitori sau alți ambițioși care cred că un roman se scrie în 2 săptămîni ar trebui să facă o cură de Schiop și Braniște.
4.5*
Acuma serios, toți blogării cu aspirații de scriitori sau alți ambițioși care cred că un roman se scrie în 2 săptămîni ar trebui să facă o cură de Schiop și Braniște.
4.5*
March 26, 2024
Am citit-o dintr-o suflare, insa ultimele 30 de pagini le-am dat rasol pentru ca deja ma plictisisem. Mi-a placut initial stilul alert al povestirii, fara adjective inutile. Mi-a placut ideea cartii. Dar prea mult "me me me me me". Practic cartea este despre "Adrian", Adrian care isi plange de mila, Adrian care ii plange de mila lui Alberto, Adrian care face si drege. Si totusi, Alberto face toata cartea, nu stiu insa daca asta a si fost intentia autorului.
Cica cartea este extrem de dura - insa adevarul e ca la stiri si in lume se intampla chestii mai socante in lume decat sexul intre puscariasi. Povestirile sexuale sunt foarte colorate, dar in schimb cartea si actiunea cartii sunt usurele si lame. Se bea, se face sex, se iese la terasa, se imprumuta bani de la unul si altul. Si asta pe f multe pagini. Alcool si sex...
Dar din pacate nu reuseste sa atinga maiestria Cristinei Nemerovski care chiar a scris un roman chiar intitulat "Ani cu alcool si sex". Si stiu si de ce - pentru ca in cartea lui Schiop se simte un suflu hiperintelectual ingrozitor de enervant. Plus autorul isi plange de mila pe 259 de pagini.
Iar chestia cu sexul fara prezervativ si ca prin minune nu tu nici macar un herpes - come on !
Povestile despre sex etc sunt "dure", "socante". Cartea se vrea socanta. Povestirea in sine este lame, fara vana si "fara coaie". Iar de la un punct in colo plictisitoare.
Cica cartea este extrem de dura - insa adevarul e ca la stiri si in lume se intampla chestii mai socante in lume decat sexul intre puscariasi. Povestirile sexuale sunt foarte colorate, dar in schimb cartea si actiunea cartii sunt usurele si lame. Se bea, se face sex, se iese la terasa, se imprumuta bani de la unul si altul. Si asta pe f multe pagini. Alcool si sex...
Dar din pacate nu reuseste sa atinga maiestria Cristinei Nemerovski care chiar a scris un roman chiar intitulat "Ani cu alcool si sex". Si stiu si de ce - pentru ca in cartea lui Schiop se simte un suflu hiperintelectual ingrozitor de enervant. Plus autorul isi plange de mila pe 259 de pagini.
Iar chestia cu sexul fara prezervativ si ca prin minune nu tu nici macar un herpes - come on !
Povestile despre sex etc sunt "dure", "socante". Cartea se vrea socanta. Povestirea in sine este lame, fara vana si "fara coaie". Iar de la un punct in colo plictisitoare.
February 18, 2014
E o carte sinceră, corectă, scrisă bine despre o lume tabu pentru mulți dintre noi. Gay, bisexuali, pușcăriași, maneliști, săraci, țigani, hipsteri, chelneri, ongiști. Cam multe deodată. Mi-a plăcut, adică am citit-o pe nerăsuflate, dar nu m-a mișcat prea mult. De aici doar trei stele. Mă așteptam la personaje mai vii, la descrieri mai savuroase, la ceva care să ma apropie de oamenii ăștia din carte. În afară de narator nu pare să fie vreun om viu în cartea asta. Toți sunt verosimili, dar nu trăiesc
September 3, 2014
Vorba ca-n Ferentarii din roman: frățioare, să-ți spun de cartea asta, a lu` sibianul de Adrian Schiop, Soldații. Poveste din Ferentari. E bengoasă, e cu șmecheri, cu manele, cu mafioți și descurcăreți, bișnițari, bulangii, boschetari, drogalăi, luzări, scriitorași, studențache, curcani. Se zice despre un amărăștean de scriitor care face cu beri oamenii buni din Ferentari, cică să cunoască lumea, pentru o lucrare de doctorat despre manele la care lucrează, dar și despre relația dubioasă a lui cu omul meu, Alberto smardoiul, care se dă cel mai cel din cartier, pușcăriaș cu 14 ani la suferință, învățat la bărbați, cu toate că-i place și păsărica, de care nu prea are parte. Fratele meu, s-a vorbit mult despre cartea asta de când a apărut și se poate că din cauza subiectului, iubirea între bărbați într-o lume macho, cum e Ferentari-ul, dar șmenul adevărat e chiar viața de zi cu zi la Ferentari, ”locul unde s-a inventat șmecheria”, iar cea mai simplă definție a șmecherului e ”cel care are bani în buzunar”. De Ferentari se zice multe, este două fețe ale lui, cu oamenii care te ia de fraier pe față, te învârte și te face de bere, țigări, lovele și îți arde nevasta pe la spate, care e fața de pe stradă, și cea oficială, cu ”suntem și noi oameni”, aicea e bine, suntem ospitalieri și ne purtăm frumos cu ceilalți, nu e cum zice în Centru, că am fi toți golani.
de la sursă: Despre șmecherie să vorbim: Adrian Schiop – Soldații. Poveste din Ferentari – SemneBune http://semnebune.ro/2013/despre-smech...
de la sursă: Despre șmecherie să vorbim: Adrian Schiop – Soldații. Poveste din Ferentari – SemneBune http://semnebune.ro/2013/despre-smech...
November 26, 2023
4+1☆
Nu sunt fan literatura contemporana. Dar m-a impresionat pana în măduva realismul acestei cărți și "românismul" care respira prin toți porii. Cred că si dacă iși propunea autorul sa descrie atât de bine elemente din cultura si apucaturile societății românești, nu reușea atât de bine.
Limbajul licențios e la el acasă, dar nu am simțit ca se incearcă să se epateze prin asta, remarcându-se o adevărată naturalețe în exprimare. Drama și greutățile vieții sunt si ele prezente, dar fără tanguieli și exagerări, ci doar atât cât trebuie. M-a ținut captiva până am terminat-o, nu am putut sa o las din mâna.
La toate acestea se mai adaugă și curajul de a nara la persoana întâi o poveste care nu aduce neapărat cinste in ochii tuturor, ținând cont de reticenta romaânilor în general atât fata de gay, cât și de romi. Autorul si-a pus țărână în cap la propriu și a facut-o fără regrete, iar pentru asta și pentru originalitate, merita o steluța în plus.
Un adevărat deliciu tragi-comic!
Nu sunt fan literatura contemporana. Dar m-a impresionat pana în măduva realismul acestei cărți și "românismul" care respira prin toți porii. Cred că si dacă iși propunea autorul sa descrie atât de bine elemente din cultura si apucaturile societății românești, nu reușea atât de bine.
Limbajul licențios e la el acasă, dar nu am simțit ca se incearcă să se epateze prin asta, remarcându-se o adevărată naturalețe în exprimare. Drama și greutățile vieții sunt si ele prezente, dar fără tanguieli și exagerări, ci doar atât cât trebuie. M-a ținut captiva până am terminat-o, nu am putut sa o las din mâna.
La toate acestea se mai adaugă și curajul de a nara la persoana întâi o poveste care nu aduce neapărat cinste in ochii tuturor, ținând cont de reticenta romaânilor în general atât fata de gay, cât și de romi. Autorul si-a pus țărână în cap la propriu și a facut-o fără regrete, iar pentru asta și pentru originalitate, merita o steluța în plus.
Un adevărat deliciu tragi-comic!
April 15, 2021
Până la momentul când scriu, am citit cartea asta de 3 ori, de fiecare dată căutând sau observând altceva.
Prima dată am avut o reacție de respingere și atragere greu de înțeles (citită în prima mea sesiune, adică în 2014). Mă consideram destul de destupată, așa că nu cred că reacția mea de respingere a venit din faptul că lui Schiop îi place să descrie într-un mod sado-maso (sau poate doar sadic) cu lux de amănunte scenele de sex dintre narator (care, evident, se confundă cu autorul - autobiograficul a murit! Trăiască autoficțiunea!, sau așa ceva) și alte personaje de sex masculin. Sau poate chiar de asta am avut reacția asta, că ce mai citisem eu până la acel moment fusese destul de igienic (chiar și pe descrieri). Sau poate pentru că e un observator bun, ca orice prozator care se respectă. În orice caz, a fost de plăcere și din curiozitate această lectură.
A 2-a lectură (2017) cică a fost pentru că am scris un eseu despre roman, pe zona de studii culturale (LGBTQ+), scris din mers, deci nu e ca și cum aveam prea mult schelet teoretic pe lângă, că nu am avut timp să citesc, nici măcar superficial, studii din zona asta. Nu pot spune că am rămas cu idei și păreri suplimentare de atunci.
Dupa-aia, a apărut filmul în cinema. Pe care l-am văzut și mi-a plăcut mai mult decât cartea, nemaifiind vocea naratorului care sugrumă tot. Pe de altă parte, dacă Ivana Mladenovic și-a propus un film cringe la fiecare cadru cu Schiop pentru că nu a găsit pe nimeni care să fie credibil în rolul lui Adi (naratorul nerd, care își documentează doctoratul cu subiectul „manele”, în Ferentari), atunci i-a reușit. Pe de altă parte, îi cam dau dreptate femeii, că ce actor să-l joace pe Adrian (naratorul din roman) și să fie și credibil? O situație din care nu ai cum să scapi, practic. Ghinionul filmului e că la o zi după ce l-am văzut, am fost la „Call me by your name”, așa că cringe-ul a fost și mai vizibil (parcă în carte e atenuat de narator).
A 3-a lectură e de acum (2021), pentru că alt eseu. Ce vreau să spun, dincolo de faptul că, culmea, am rămas fană Schiop de la acest roman (nu știu dacă aș fi rămas dacă primul roman citit era și primul lui roman publicat sau „Zero grade Kelvin”), e că, gata, dacă mai scrie și al 3-lea roman după aceeași formulă (eu nu l-aș fi publicat pe ultimul), nu-l mai citesc (și așa am destule cărți luate, pe care nu am apucat să le citesc).
Ce s-ar mai putea spune, totuși, despre acest roman? Că știi de la bun început cum o să se termine relația? Că devine destul plictisitor în capul naratorului după ce te-ai prins cum se termină? Că e puțin cam self-serving poziția din final a aceluiași narator? Că încă din acest roman îți dai seama că, oricât încearcă să iasă bine din situație, de fapt, o dă și mai meschin? Că toți am fost acolo, cerșind compasiune, înțelegere, atenție și afecțiune de la prieteni, după ce am ieșit dintr-o relație (toxică sau nu), dar că nu am făcut-o pe față, ci am pozat în micile-marile victime ce suntem? Că se întrevăd apucăturile de fată bătrână? În rest, nu-i contest capacitatea lui Schiop de a înțelege dinamicile dintre oamenii din clasele inferioare, chiar dacă nu îi mai este locul acolo pe deplin pentru că educație și expunere la alte medii sociale. Sper doar să fie alta formula, dacă va mai publica peste 7 ani un roman (sau când o mai vrea el să publice).
Prima dată am avut o reacție de respingere și atragere greu de înțeles (citită în prima mea sesiune, adică în 2014). Mă consideram destul de destupată, așa că nu cred că reacția mea de respingere a venit din faptul că lui Schiop îi place să descrie într-un mod sado-maso (sau poate doar sadic) cu lux de amănunte scenele de sex dintre narator (care, evident, se confundă cu autorul - autobiograficul a murit! Trăiască autoficțiunea!, sau așa ceva) și alte personaje de sex masculin. Sau poate chiar de asta am avut reacția asta, că ce mai citisem eu până la acel moment fusese destul de igienic (chiar și pe descrieri). Sau poate pentru că e un observator bun, ca orice prozator care se respectă. În orice caz, a fost de plăcere și din curiozitate această lectură.
A 2-a lectură (2017) cică a fost pentru că am scris un eseu despre roman, pe zona de studii culturale (LGBTQ+), scris din mers, deci nu e ca și cum aveam prea mult schelet teoretic pe lângă, că nu am avut timp să citesc, nici măcar superficial, studii din zona asta. Nu pot spune că am rămas cu idei și păreri suplimentare de atunci.
Dupa-aia, a apărut filmul în cinema. Pe care l-am văzut și mi-a plăcut mai mult decât cartea, nemaifiind vocea naratorului care sugrumă tot. Pe de altă parte, dacă Ivana Mladenovic și-a propus un film cringe la fiecare cadru cu Schiop pentru că nu a găsit pe nimeni care să fie credibil în rolul lui Adi (naratorul nerd, care își documentează doctoratul cu subiectul „manele”, în Ferentari), atunci i-a reușit. Pe de altă parte, îi cam dau dreptate femeii, că ce actor să-l joace pe Adrian (naratorul din roman) și să fie și credibil? O situație din care nu ai cum să scapi, practic. Ghinionul filmului e că la o zi după ce l-am văzut, am fost la „Call me by your name”, așa că cringe-ul a fost și mai vizibil (parcă în carte e atenuat de narator).
A 3-a lectură e de acum (2021), pentru că alt eseu. Ce vreau să spun, dincolo de faptul că, culmea, am rămas fană Schiop de la acest roman (nu știu dacă aș fi rămas dacă primul roman citit era și primul lui roman publicat sau „Zero grade Kelvin”), e că, gata, dacă mai scrie și al 3-lea roman după aceeași formulă (eu nu l-aș fi publicat pe ultimul), nu-l mai citesc (și așa am destule cărți luate, pe care nu am apucat să le citesc).
Ce s-ar mai putea spune, totuși, despre acest roman? Că știi de la bun început cum o să se termine relația? Că devine destul plictisitor în capul naratorului după ce te-ai prins cum se termină? Că e puțin cam self-serving poziția din final a aceluiași narator? Că încă din acest roman îți dai seama că, oricât încearcă să iasă bine din situație, de fapt, o dă și mai meschin? Că toți am fost acolo, cerșind compasiune, înțelegere, atenție și afecțiune de la prieteni, după ce am ieșit dintr-o relație (toxică sau nu), dar că nu am făcut-o pe față, ci am pozat în micile-marile victime ce suntem? Că se întrevăd apucăturile de fată bătrână? În rest, nu-i contest capacitatea lui Schiop de a înțelege dinamicile dintre oamenii din clasele inferioare, chiar dacă nu îi mai este locul acolo pe deplin pentru că educație și expunere la alte medii sociale. Sper doar să fie alta formula, dacă va mai publica peste 7 ani un roman (sau când o mai vrea el să publice).
October 30, 2013
Schiop at his best.
February 18, 2025
Nu sunt o adeptă a autorilor români, în general, și e o mare minune că am ajuns eu la această carte. M-a intrigat tema, dar mi-au stârnit curiozitatea și recenziile pe care le-am citit/ascultat. Dar simt că nimic nu te pregătește pentru cartea de față.
Ar ajuta să precizez că nu cred că e o carte pentru oricine, în special pentru cei cu prejudecăți (rasiale ori homofobe), cartea spunând povestea unui ziarist/doctorand/scriitor gay care decide să se mute in Ferentari pentru ca studiul de pe teren al tezei lui de doctorat (despre manele) să fie relevant și complet. Pentru siguranța lui, este dispus să ofere bani sau țigări ori băutură celor care o cer, în special ,,bagabonților", cu riscul de a fi luat de fraier, dar pentru a nu avea probleme. Așa ajunge la Alberto, vărul sau fratele lui Borcan, un tip masiv care sperie oamenii cu înfățișarea, dar și cu poveștile lui despre pușcărie și șmecheri. De aici, asistăm la o relatie bolnavă și abuzivă între scriitorul cel viteaz si smecherașul fără bani.
M-au enervat repetițiile despre situația lui Alberto, că a pățit și a făcut aceleași lucruri, reluate la nesfârșit. Doar că, la final, când am închis cartea, am înțeles că atât avea el, de fapt. Asta era el, nimic mai mult. Oricât ar fi vrut să stoarcă mai mult de la el, nu avea ce. Pentru un copil sărac, care a cunoscut doar viața de cartier si pe cea din pușcărie, nu avea alte idei, despre ce și cum e viața în alt fel.
A fost tristă, dură, grea, uneori scârboasă, dar justă și fidelă realității. Descrierile Ferentarilor mi s-au părut grăitoare, vii, fără perdele sau ocolișuri, punând punctul pe i de multe ori, de la nepăsarea autorităților la nepăsarea celor din jurul cartierului sau chiar a celor care locuiesc acolo. Dacă vă ține, vă recomand o carte sinceră, care, la final, sigur nu vă va lăsa indiferenți.
,,Nu în sensul ca era mitoman, nu asta vreau să zic - ci pur si simplu minciuna era parte din miezul intim și cald al vieții lui și al celor apropiați. Oamenii ca el mint cum alții respiră - mint ca să uite viața de căcat, mint ca să se scoată, mint ca să te încerce, mint la caterincă, mint ca să o dea
după tine și să-ți facă plăcerea; pe scurt,
minciuna era mediul lui de viață, se exersase în treaba asta de mic."
Ar ajuta să precizez că nu cred că e o carte pentru oricine, în special pentru cei cu prejudecăți (rasiale ori homofobe), cartea spunând povestea unui ziarist/doctorand/scriitor gay care decide să se mute in Ferentari pentru ca studiul de pe teren al tezei lui de doctorat (despre manele) să fie relevant și complet. Pentru siguranța lui, este dispus să ofere bani sau țigări ori băutură celor care o cer, în special ,,bagabonților", cu riscul de a fi luat de fraier, dar pentru a nu avea probleme. Așa ajunge la Alberto, vărul sau fratele lui Borcan, un tip masiv care sperie oamenii cu înfățișarea, dar și cu poveștile lui despre pușcărie și șmecheri. De aici, asistăm la o relatie bolnavă și abuzivă între scriitorul cel viteaz si smecherașul fără bani.
M-au enervat repetițiile despre situația lui Alberto, că a pățit și a făcut aceleași lucruri, reluate la nesfârșit. Doar că, la final, când am închis cartea, am înțeles că atât avea el, de fapt. Asta era el, nimic mai mult. Oricât ar fi vrut să stoarcă mai mult de la el, nu avea ce. Pentru un copil sărac, care a cunoscut doar viața de cartier si pe cea din pușcărie, nu avea alte idei, despre ce și cum e viața în alt fel.
A fost tristă, dură, grea, uneori scârboasă, dar justă și fidelă realității. Descrierile Ferentarilor mi s-au părut grăitoare, vii, fără perdele sau ocolișuri, punând punctul pe i de multe ori, de la nepăsarea autorităților la nepăsarea celor din jurul cartierului sau chiar a celor care locuiesc acolo. Dacă vă ține, vă recomand o carte sinceră, care, la final, sigur nu vă va lăsa indiferenți.
,,Nu în sensul ca era mitoman, nu asta vreau să zic - ci pur si simplu minciuna era parte din miezul intim și cald al vieții lui și al celor apropiați. Oamenii ca el mint cum alții respiră - mint ca să uite viața de căcat, mint ca să se scoată, mint ca să te încerce, mint la caterincă, mint ca să o dea
după tine și să-ți facă plăcerea; pe scurt,
minciuna era mediul lui de viață, se exersase în treaba asta de mic."
April 7, 2022
Aceasta este o carte sinceră. Nu cosmetizează, nu minte și nu face compromisuri. Tocmai de aceea este atât de reușită, din punctul meu de vedere.
Este o carte care nu cred că poate fi numită frumoasă, pentru că nu are un subiect (sau un deznodământ) fericit. Totuși, este o carte reușită, care reflectă într-un mod special și totuși realist (aproape jurnalistic aș putea spune) lumea atât de centru, cât și de ghetou a Bucureștiului anilor 2000.
Modul in care experiențele, poveștile, evenimentele și până chiar și jargonul sunt capturate în paginile acestei cărți o fac cu adevărat prețioasă, cel puțin pentru mine. Fiind născut și crescut aproape de Ferentari, pot spune cu certitudine că este vorba de o analiză cu adevărat reușită a microuniversului de cartier.
În plus, ce mi-a placut cel mai mult este că deși povestea dintre Alberto si Adi este una de aproape-dragoste, ea nu sugrumă textul. Ea se naște, trăiește și moare de la sine, ceea ce mi se pare un atu pentru acest roman. Nu cred ca ea trebuie să fie considerată drept nucleu al cărții. Totuși, este o poveste dureroasă, puternică tocmai prin fragilitatea și volubilitatea ei.
Deși am auzit anumite păreri conform cărora limbajul ar fi uneori exagerat de agresiv și dur într-un mod gratuit, eu consider ca este unul appropriate pentru perioada anilor 2000 și mai ales pentru spațiul Ferentarilor. Un limbaj cosmetizat și "politically-correct" ar fi distrus autenticitatea și totodată atmosfera brutală pe care cartea încearcă—și reușește să o captureze.
"cu o voce temătoare și plângăcioasă, pe care nu i-o știam, mă întreba mă iubești mă? Ia zi, mă iubești? Și eu îi răspundeam ca pe fratele meu Alberto, ca pe fratele meu - și el zicea mă rănești, să știi."
Este o carte care nu cred că poate fi numită frumoasă, pentru că nu are un subiect (sau un deznodământ) fericit. Totuși, este o carte reușită, care reflectă într-un mod special și totuși realist (aproape jurnalistic aș putea spune) lumea atât de centru, cât și de ghetou a Bucureștiului anilor 2000.
Modul in care experiențele, poveștile, evenimentele și până chiar și jargonul sunt capturate în paginile acestei cărți o fac cu adevărat prețioasă, cel puțin pentru mine. Fiind născut și crescut aproape de Ferentari, pot spune cu certitudine că este vorba de o analiză cu adevărat reușită a microuniversului de cartier.
În plus, ce mi-a placut cel mai mult este că deși povestea dintre Alberto si Adi este una de aproape-dragoste, ea nu sugrumă textul. Ea se naște, trăiește și moare de la sine, ceea ce mi se pare un atu pentru acest roman. Nu cred ca ea trebuie să fie considerată drept nucleu al cărții. Totuși, este o poveste dureroasă, puternică tocmai prin fragilitatea și volubilitatea ei.
Deși am auzit anumite păreri conform cărora limbajul ar fi uneori exagerat de agresiv și dur într-un mod gratuit, eu consider ca este unul appropriate pentru perioada anilor 2000 și mai ales pentru spațiul Ferentarilor. Un limbaj cosmetizat și "politically-correct" ar fi distrus autenticitatea și totodată atmosfera brutală pe care cartea încearcă—și reușește să o captureze.
"cu o voce temătoare și plângăcioasă, pe care nu i-o știam, mă întreba mă iubești mă? Ia zi, mă iubești? Și eu îi răspundeam ca pe fratele meu Alberto, ca pe fratele meu - și el zicea mă rănești, să știi."
April 26, 2021
Îmi pare rău, nu am empatizat cu volumul ăsta. Abia după 100 de pagini a început să mă prindă, dar nu m-a impresionat. La cât e de ridicat în slăvi, mă așteptam la altceva. Sau poate mi-am creat așteptări prea mari. Ce are în plus față de alte romane românești din aceeași generație? Nimic. Nu se distinge, sorry. Îi dau 2 stele pentru că surprinde bine realismul de zi cu zi al boschetarilor și bulangiilor.
October 4, 2017
Wow, nu credeam că se poate scrie la noi atât de pe față și atât de bine despre o relație gay dintre un intelectual și un rom din Ferentari.
Nu credeam că o să îmi placă atât de mult, deși e o carte apăsătoare, dură și tristă.
Acum de-abia aștept să văd filmul, tare sunt curioasă cum poți să ecranizezi o asemenea carte.
Nu credeam că o să îmi placă atât de mult, deși e o carte apăsătoare, dură și tristă.
Acum de-abia aștept să văd filmul, tare sunt curioasă cum poți să ecranizezi o asemenea carte.
August 6, 2020
4.5/5
Era 4, dar nu pot sa nu apreciez un om care foloseste termenul " Futelnita" intr-o carte
Era 4, dar nu pot sa nu apreciez un om care foloseste termenul " Futelnita" intr-o carte
November 29, 2020
4.5
it takes balls to read this book without listening to best manele vechi
it takes balls to read this book without listening to best manele vechi
January 10, 2019
Povestea unui doctorand gay care trăiește în Ferentari și se combină cu fost pușcăriaș țigan. Cartea e cu supt de pulă și futut în cur, așa că nu e pentru pudici conservatori. Deși mă așteptam să fie cumva mai sociologică, firul principal e povestea dintre Adrian (autor și narator) și Alberto, un țigan gras care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în pușcărie și n-are idee cu ce se mănîncă viața de afară. Introspecțiile autorului sunt faine, parcă povestite la bere, astfel încît nu par plicticoase sau pretențioase. Îți arată de ce e greu să fii gay fără să cadă în platitudini stîngiste despre discriminare și alte căcaturi. Dimpotrivă, Schiop spune pe șleau că e foarte sceptic față de stînga intelectuală și progresistă. Mărturisirile sale despre homosexualitate sunt personale și intime, fără balast ideologic. Relația dintre cei doi protagoniști e complicată într-un fel trist, fără posibilitatea unei lumini la capătul tunelului. Finalul cărții și al relației este foarte bun (într-un sens literar), onest și dur. Și da, trist.
Obervațiile sociologice sunt prezente și ele, dar fără să lunece în discursuri academice. E păstrat același stil de discuție la bere ori cugetare mahmură. Unele sunt foarte subtile, despre rolurile și regulile de comportament în Ferentari, alteori mai generale, despre societatea românească pe larg. O să dau un exemplu: „România era o țară nivelată de comunism, de cîțiva ani ridicată dintr-o sărăcie lucie, în care clasele încă se mai chinuiau să se nască; în mod cert, era o societate constituită cu bani recenți, constituită din haladiți - dar nimeni, cu excepția interlopilor, nu era dispus să se recunoască în imaginea asta, a parvenitului cu foamea în gît, ahtiat după bani și confirmare socială; ceea ce mă făcea să cred că, psihanalitic vorbind, parvenitismul era unul din secretele cele mai bine păzite ale națiunii și, pornind de aici, unul din motivele pentru care manelele erau urîte atît de intens - fiindcă manelele dădeau pe față secretul ăsta, care rula întreaga societate românească, că e bine să ai bani și merită să mănînci căcat ca să ajungi să-i ai.”
Obervațiile sociologice sunt prezente și ele, dar fără să lunece în discursuri academice. E păstrat același stil de discuție la bere ori cugetare mahmură. Unele sunt foarte subtile, despre rolurile și regulile de comportament în Ferentari, alteori mai generale, despre societatea românească pe larg. O să dau un exemplu: „România era o țară nivelată de comunism, de cîțiva ani ridicată dintr-o sărăcie lucie, în care clasele încă se mai chinuiau să se nască; în mod cert, era o societate constituită cu bani recenți, constituită din haladiți - dar nimeni, cu excepția interlopilor, nu era dispus să se recunoască în imaginea asta, a parvenitului cu foamea în gît, ahtiat după bani și confirmare socială; ceea ce mă făcea să cred că, psihanalitic vorbind, parvenitismul era unul din secretele cele mai bine păzite ale națiunii și, pornind de aici, unul din motivele pentru care manelele erau urîte atît de intens - fiindcă manelele dădeau pe față secretul ăsta, care rula întreaga societate românească, că e bine să ai bani și merită să mănînci căcat ca să ajungi să-i ai.”
June 8, 2025
Scuzați limbajul. E în ton cu conținutul romanului.
Plictisitor şi enervant roman. Ştiam de unde vine şi ce explorează, dar tot parcă aşteptam ceva mai mult.
Personajul-narator este foarte antipatic. Are veleităţi de intelectual care nu-şi găseşte locul în lumea intelectualilor şi care caută să se integreze altundeva. Practic se vrea în două bărci în acelaşi timp şi, totodată, se c@că în ambele pentru că nu-s destul de bune pentru el oricum. Îşi bate p#la de toţi prietenii deşi depinde de ei financiar sau altfel. În lumea în care se vrea n-are cum să intre din cauza aerului de superioritate pe care îl emană. În final, puseul de mustrări de conştiinţă nu convinge deloc. Am înţeles din 250 de pagini că e un hipster ajuns la extrem, atât de plin de sine încât nu mai realizează că e hipster. Consideraţii antropologice scrise cu limbaj de cartier şi englezisme tâmpite băgate naiba ştie de ce. Pe alocuri mai sunt introduse şi nişte bucăţi de "înţelepciune" populară, cam aşa: o femeie nu se ține cu bomboane și flori, ci cu p#lă și bani. M-a evervat și pentru că aproape rimează.
Una din cele mai mari plăceri la lectură este libertatea pe care o pot oferi propriei imaginaţii. Citind romanul ăsta a trebuit, din păcate, să-mi opresc imaginaţia. Am citit, am trecut peste, nimic memorabil. Uneori chiar intolerabil. În a doua jumătate bate pasul pe loc.
Plictisitor şi enervant roman. Ştiam de unde vine şi ce explorează, dar tot parcă aşteptam ceva mai mult.
Personajul-narator este foarte antipatic. Are veleităţi de intelectual care nu-şi găseşte locul în lumea intelectualilor şi care caută să se integreze altundeva. Practic se vrea în două bărci în acelaşi timp şi, totodată, se c@că în ambele pentru că nu-s destul de bune pentru el oricum. Îşi bate p#la de toţi prietenii deşi depinde de ei financiar sau altfel. În lumea în care se vrea n-are cum să intre din cauza aerului de superioritate pe care îl emană. În final, puseul de mustrări de conştiinţă nu convinge deloc. Am înţeles din 250 de pagini că e un hipster ajuns la extrem, atât de plin de sine încât nu mai realizează că e hipster. Consideraţii antropologice scrise cu limbaj de cartier şi englezisme tâmpite băgate naiba ştie de ce. Pe alocuri mai sunt introduse şi nişte bucăţi de "înţelepciune" populară, cam aşa: o femeie nu se ține cu bomboane și flori, ci cu p#lă și bani. M-a evervat și pentru că aproape rimează.
Una din cele mai mari plăceri la lectură este libertatea pe care o pot oferi propriei imaginaţii. Citind romanul ăsta a trebuit, din păcate, să-mi opresc imaginaţia. Am citit, am trecut peste, nimic memorabil. Uneori chiar intolerabil. În a doua jumătate bate pasul pe loc.
November 5, 2014
Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu
......................................
Șchiop este un scriitor inteligent, foarte atent la detalii, Ferentariul și caracterele mahalalei construindu-se frumos sub tastele autorului, abil manipulator al trăirilor societății românești cu privire la problema minorităților de orice fel, un talentat și pasionat observator al psihologiei de mahala, al culturii și evoluția României din punct de vedere cultural, social și politic.
Șchiop scrie foarte bine, însă faptul că uită uneori ce imagine și ce personaj reprezintă scriitura lui, este ușor debusolant. Limbajul pretențios se amestecă cu limbajul simplu, agramat de mahala, amestecul nelucrând deloc în interesul cărții.
......................................
......................................
Șchiop este un scriitor inteligent, foarte atent la detalii, Ferentariul și caracterele mahalalei construindu-se frumos sub tastele autorului, abil manipulator al trăirilor societății românești cu privire la problema minorităților de orice fel, un talentat și pasionat observator al psihologiei de mahala, al culturii și evoluția României din punct de vedere cultural, social și politic.
Șchiop scrie foarte bine, însă faptul că uită uneori ce imagine și ce personaj reprezintă scriitura lui, este ușor debusolant. Limbajul pretențios se amestecă cu limbajul simplu, agramat de mahala, amestecul nelucrând deloc în interesul cărții.
......................................
May 12, 2018
"relațiile se nasc din dezechilibre de putere, unul domină, celălalt e dominat, unul protejează, celălalt e protejat."
"Asta e cel mai dureros şi cum să scapi din asta, din asta nu se poate scăpa."
Poate cel mai bun final pe care l-am citit până acum.
"Asta e cel mai dureros şi cum să scapi din asta, din asta nu se poate scăpa."
Poate cel mai bun final pe care l-am citit până acum.
January 18, 2018
Uneori mai dai peste cărți și conjunctural. Povestea asta - (a poveștii) din Ferentari - e bună. 4,4/5
April 11, 2023
3.50 bonus pt limbajul colorat (pulerat)
September 10, 2020
Nu știam la ce să m-aștept când am început cartea. Citisem doar ce scria pe coperta 4: un doctorand gay în Ferentari și multe manele. Ok, nici din coperta aia n-am citit prea mult, dar suna destul de edgy, așa că am încept și cartea. M-a atras și pentru că am ajuns la un moment dat prin zonă, în vizită, ca participant la un proiect ONGist în studenție. Am văzut blocurile, mi s-a spus să am grijă pe unde calc ca să nu mă-nțep în ace și am cam privit de sus un grup de elevi de generală pe care i-am pus să-și imagineze în ce fel de oraș le-ar plăcea să trăiască, ca în final să folosesc desenele lor și să le integrez, împreună cu un grup de colegi studenți, într-un proiect de arhitectură participativă.
Aici am citit despre oameni, despre cum trăiau ei în acest loc din București acum 7-8 ani, despre șmecheri și lache, despre bulangii și bagabonzi și drogați. Și am apreciat modul în care autorul s-a apropiat de cultura locului, istoria sa post-decembriestă, cum a colorat romanul cu elemente din această cultură și cum a analizat-o prin ochii alter ego-ului narator. Iar ‘povestea’ din titlu, tragică până la ultima pagină, m-a lăsat într-o stare de dezorientare. Din cuibul meu confortabil, în vârful patului pufos, nu mă așteptam nici la descrierile sărăciei din zonă, nici la greutățile și pericolele din închisoare și nici la dificultățile cu care se confruntă un homosexual în mediul social descris în carte.
N-am aflat prea multe despre manele, dar autorul, între timp, a terminat și publicat și doctoratul în manele, care, din păcate, nu mai e disponibil în librării. Însă pe cartea asta am s-o recomand și am s-o fac cadou de câte ori am ocazia.
Aici am citit despre oameni, despre cum trăiau ei în acest loc din București acum 7-8 ani, despre șmecheri și lache, despre bulangii și bagabonzi și drogați. Și am apreciat modul în care autorul s-a apropiat de cultura locului, istoria sa post-decembriestă, cum a colorat romanul cu elemente din această cultură și cum a analizat-o prin ochii alter ego-ului narator. Iar ‘povestea’ din titlu, tragică până la ultima pagină, m-a lăsat într-o stare de dezorientare. Din cuibul meu confortabil, în vârful patului pufos, nu mă așteptam nici la descrierile sărăciei din zonă, nici la greutățile și pericolele din închisoare și nici la dificultățile cu care se confruntă un homosexual în mediul social descris în carte.
N-am aflat prea multe despre manele, dar autorul, între timp, a terminat și publicat și doctoratul în manele, care, din păcate, nu mai e disponibil în librării. Însă pe cartea asta am s-o recomand și am s-o fac cadou de câte ori am ocazia.
August 3, 2021
Abia am terminat romanul și încă mă chinui să îmi adun gândurile în legătură cu romanul lui Schiop. Mi se pare influențat oarecum de The city and the pillar, scenele de beție, thanatosul, dar și acel argument al bisexualității ființelor umane, aici dezvoltat destul de precar. Există lucruri de apreciat la acest roman: stilul în care este scris (sunt sigur că există opinii mixte aici), unul eliberat de presiunile "normalității"; exercițiul pe care îl presupune pentru literatura română. Soldații presupune o evoluție logică a spiritul gay românesc din romanele mai puțin cunoscute poate (Cronică de familie, Zahei orbul, Întâmplări în irealitatea imediată — doar câteva exemple care îmi vin acum în cap) într-un roman dedicat unui astfel de subiect. Schiop nu este un fondator, dar, în condițiile de față, este un pionier al literaturii românești gay, precum și unul dintre puținii care aduc romii în narațiunile lor. Cred că doar Șatra creează o imagine atât de incarnată a indivizilor romi (din micile mele lecturi și amintiri vagi). Din păcate, există și unele probleme ale romanului, oarecum nu duce nicăieri, e mult prea ancorat în viziunea externă asupra homosexualității, precum și utilizarea anumitor termeni cu sens derogatoriu.
June 3, 2023
Te poate ține prins în lectură, cum pățesc eu de obicei când sunt în stare să mă uit fascinat de puterea magnetică a prostiei la vreun canal care livrează vreo emisiune de cretini pentru cretini. Cartea are uneori câteva scăpări filosofice, câteva pasaje care produc plăcere și transpiră inteligență. În rest, o înșiruire de înjurături și povestea unor ratați absoluți care, cum spuneam, are puterea de a te ține conectat la un canal de manele, de pildă. De la un absolvent de litere și fost profesor am pretenția măcar să nu confunde în mod constant verbul a voi cu a vrea, să știe diferența între auditorium și audiență, să nu scrie "face sens" etc. Clar e una dintre cărțile pe care nu le voi reciti, merită uitată pe o bancă, cum merita și personajul Alberto din ea.
March 9, 2020
prima parte a fost un esec si eram sigura ca o sa sfarsesc prin a acorda 2 stele cartii, insa partea a doua m-a invaluit si implicit cucerit cu multa gingasie. despre fragilitatea fiintei umane, un narator handicapat din punct de vedere emotional? dar capabil de sensibilitate. m-a enervat lipsa de initiativa, actiune a lui adi, dar nu il condamn. alberto intr-adevar face romanul. in spatele 'duritatii' aparente din prima parte se dezvaluie treptat o lume a celor in cautare de caldura, intrucat caldura ne face fericiti. realitatea insa e rece. si totusi pentru un moment de caldura...
(nu pot trece peste faptul ca mare parte din actiune consta in baut si futut. dar mai ales baut.)
(nu pot trece peste faptul ca mare parte din actiune consta in baut si futut. dar mai ales baut.)
April 21, 2019
O calatorie in Bucurestiul anilor 90, pastrat ca o capsula a timpului si aruncata in Ferentarii de azi. Adi, un doctorand in manele cu orientari homosexuale, isi duce viata printre betivii cartierului unde il cunoaste pe Alberto, un fost puscarias de etnie roma pentru care dezvolta un atasament maladiv. Un carusel emotional presarat cu istorisiri despre datorii morale, despre conditii imposibil de depasit si bariere socio-culturale de neclintit.
March 26, 2019
I don't recommend it. It is poorly written and boring.
Displaying 1 - 30 of 168 reviews