Prin alții spre sine

by Nicolae Steinhardt

Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran („Critica este un contrasens: se cuvine sa citim nu pentru a-i intelege pe ceilalti, ci pentru a ne intelege pe noi insine”), volumul apare intr-o prima editie in 1988, bucurindu-l pe cel care devenise intre timp monahul Nicolae Delarohia si care dorise mult sa isi vada retiparite in timpul vietii textele aparute in Revista Fundatiilor Regale, dar si mihnindu-l din pricina interventiilor cenzurii. Prima parte reuneste articole si eseuri publicate de N. Steinhardt in prestigioasa Revista a Fundatiiilor Regale (al carei colaborator a fost in anii 1936-1939 si 1945-1947), dar si in paginile unor periodice precum Revista burgheza, Universul literar si Libertatea. A doua parte cuprinde texte aparute in diverse reviste si carti dupa revenirea sa, la indemnul prietenilor, in viata literara.

„Volumul Prin altii spre sine a iesit de sub tipar in luna noiembrie a anului 1988, intr-o forma diferita de cea gindita si dorita de N. Steinhardt. Doua dactilograme aflate in Arhiva Manastirii Rohia ne fac cunoscute atit structura si continutul volumului conceput de Steinhardt, cit si, implicit, zbaterile acestuia pentru a-si impune viziunea asupra antologiei pe care o dorea un adevarat opus magnum.
Critica lui Steinhardt nu este cunoscuta suficient nici astazi, lucru explicabil daca avem in vedere risipirea textelor sale prin reviste – unele greu accesibile – si numarul mare de eseuri. Ea poarta amprenta personalitatii complexe si paradoxale a autorului, fiind dificil de incadrat, intrucit sta mai degraba «la marginea canonului», dupa expresia lui Gheorghe Grigurcu. Hedonismul lecturii se corela perfect la el cu hedonismul scrierii.” (Florian Roatis)

528 pages, Hardcover

First published November 1, 1988

Reviews

[Irina Constantin · Rating 5 out of 5]

Dilema unei cărți bune este că te întrebi dacă să scrii oare despre ea imedit ce ai terminat-o, sau să lași așternerea impresiilor pentru mai târziu; în timp vor dospi în tine și vor crește, se vor inflama și vor supura ca aerul închis dintr-o mină adâncă care explodează înfricoșător la sfârșitul lucrului.
Pentru mine, cartea lui Steinhardt a reprezentat un adevărat festival al lecturii, bucuria paradisiaca a regăsirii sinelui ca într-un pact faustic, m-am oferit eu însumi celui rău pentru a mă redescoperi tot pe mine la final...
Atât de mult m-am căutat.
Nu pot să spun mai mult acum. Cadavrul meu, al celei vechi, e încă proaspăt, stă pe masa de disecție și aștepta cele mai ascuțite bisturie să îl pătrundă.
Nu am simițit demult o asemenea bucurie la o carte, poate numai Dostoievski mă mai apropie de ceva asemănător.
Am asistat la un adevărat festin literar cu toate "personagiile" clasice pe care le învie Steinhardt și iar le ucide la loc.
Steinhardt, în cartea sa, nu pare a fi deloc monahul de la Rohia, nici urmă de ascetism sau tăceri monahale tăinuite sub rasă. Ba chiar Steinhardt e exuberant, vivace, având în vedere că alege spre analiză singura scenă de dragoste din literatura rusă clasică, dintre Anna Karenina și Vronski, "o scenă de tortură" de fapt, ucigând trupul Annei, Vronski îi ucide și sufletul, o crimă mai abominabila decât cea a lui Raskolnikov asupra cămătăresei.
Psihanaliza lui Freud în contrast cu paricidului celor din Frații Karamazov sau homosexualitatea lui Proust în "timpul pierdut", nu departe de ușuraticul Oscar Wilde care s-a "curățat" prin anii de închisoare sunt doar câteva eseuri din carte care îl face și mai modern pe Steinhardt, și mai contemporan, desprins de reguli mănăstiresti.
Dedicată întru totul memoriei lui Constantin Noica, Prin alții spre sine este ultima carte a lui Steindhart, pe marginea gropii lui Noica, șoptindu-i acest memorial.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Arta moderna in intregul ei — fie ca e vorba de literature, muzica sau plastica - pare dominata de doua mari curente: al reintoarcerii la clasicism sau al revenirii la acele forme ale trecutului care nu fac parte din perioada numita in fiecare patrimoniu national clasicism. In fapt, tendinta e aceesi: o inapoiere spre ceea ce a fost. Unii aleg ca model veacul in care arta e indeobste recunoscuta ca fiind mai pretutindeni „clasica"; altii se refera la celelalte epoci, la evul mediu si la prima incercare de reinviere a acestuia, care s-a numit la inceputul veacului trecut romantism. Sa fie faptul ca in multe tari arta, pe timpul infloririi clasicismului occidental, nu atinsese inca o statomicire?

[vlad popescu · Rating 4 out of 5]

O culegere de articole, apărute în diferite reviste și publicații, despre personalitățile care l-au impresionat pe autor, cât și o analiză a operelor lor.
Unele texte sunt plăcute și digerabile, altele mai greoaie.
Nu este o carte pentru toată lumea.
Prin alții spre sine, dar doar prin anumiți alții, nu chiar toți amintiți în carte.

[Denisa · Rating 5 out of 5]

"...fiindcă incomparabil mai lesnicios îi vine omului a grăi despre alții decât despre sine, a descrie decât a "se" descrie." 🖤