„Să considerăm, mai întîi, vaca bretonă... [În cazul ei], totul pare să indice o profundă unitate existențială, o identitate între ființa-în-lume și ființa-în-sine...”.
A fost o vreme în care Michel Houellebecq chiar a scris cărți bune, Extinderea domeniului luptei, de pildă... Ce conține romanul? Un pic de eros fantasmat, puțintică meditație și discuție cu privire la chestiunile arzătoare ale zilei (era, totuși, în 1994), din care spicuim:
1. Declinul iubirii-pasiune (iubirea inventată de trubaduri în secolul al XII-lea), confuzia dintre sexul cel mai vulgar și amorul eterat, romantic, de palpitații și suspinuri; dispariția completă a amorului romantic; amenințarea frigidității (a se vedea personajul Veronique).
2. Indiferența individului obișnuit - toți am devenit de multișor niște indivizi obișnuiți, societatea abundenței ne-a trecut la comun, ne-a uniformizat, nu mai există deosebiri între hominizi, iar cînd apare Diferitul, precum în cartea lui Houellebecq, îi sucim gîtul sau îl trimitem la balamuc - indiferența, zic, față de un alt individ obișnuit și a tuturor indivizilor obișnuiți față de ei înșiși și față de toți ceilalți indivizi obișnuiți;
3. Greața, plictisul, neantul (cu N mare), vidul, nimicul (cu N mare), scîrba (temele lui Sartre, Camus, Ionesco, John Williams, da, chiar el); eu unul m-am cam săturat de aceste subiecte răsuflate; le-am făcut la școală; mi se pare suficient;
4. Absența comunicării într-o societate informatizată, care și-a făcut un Idol din informație și comunicare; muțenia universală;
5. Lipsa de compasiune, de milă, lipsa de idei, lipsa unui scop, absența unui ideal; constatarea dezabuzată a faptului că toate idealurile propuse de societate sînt goale, praf și cenușă;
6. Regresul mintal al oamenilor, al speciei umane în întregul ei;
7. Moda psihanalizei și a celorlalte terapii cognitiv-comportamentale, de grup, relațional-emotive etc. (și Philip Roth ia în derîdere practicile asociațiunilor de anonimi, literatura psihanalitică, de „dezvoltare spirituală”): faine și de tot hazul paginile consacrate femeii „în analiză”; am rîs pe înfundate, să nu mă audă nevasta; Houellebecq chiar avea haz (nu știu dacă-l mai are);
8. Epuizarea vitală a tuturor pămîntenilor, fără excepție, și presupusa epuizare vitală a speciilor încă necunoscute de pămînteni (asta am pus-o de la mine);
9. Misoginia; misandria; invidia; ura surdă, mocnită; disprețul;
10. Căutarea bezmetică a unui partener sexual volatil (de o seară, de o zi, de un ceas); lupta pentru cucerirea lui; extinderea acestei lupte, decăderea vechilor ritualuri de seducție, amurgul Occidentului etc.
Deci, ca să închei, romanul mi-a plăcut. Extinderea domeniului luptei este o carte bună (fără a fi o capodoperă). Mi-a plăcut și stilul de propoziții simple, seci, tăioase. De-o pildă: „Îl știu pe tipul ăsta [e vorba de Raphael Tisserand]; am pălăvrăgit de cîteva ori lîngă automatul de cafea. De obicei, spunea bancuri porcoase; presimt că această deplasare în provincie va fi sinistră”. Faptul că propozițiile țăcănesc așa (ca mașina de scris) nu m-a deranjat, mă îngrozesc, mai degrabă, frazele interminabile, acelea pe care scriitorul uită să le încheie, a trecut vremea lor...
Așadar. Un narator anonim povestește cîteva momente din biografia proprie (o călătorie, un Crăciun, un stagiu în spital) și o face cu ironie, umor și cinism. Dar nu exagerează cu cinismul. Personajul se simte diferit de ceilalți, dar nu poate afla de unul singur în ce constă diferența dintre el și oricare altul. Reflectează, gîndește la una și alta. Are 30 de ani, lucrează ca agent într-o firmă de servicii informatice, este singur și nu prea pricepe de ce. La sfîrșitul cărții ajunge într-un stabiliment de alienați, unde e îngrijit cu mult profesionalism.
Nu este sigur dacă își va tăia sau nu venele...