What do you think?
Rate this book
Letiția Branea #2
Provizorat
Bestseller la Salon du Livre, Paris, 2013
Nu e usor sa ai o legatura extraconjugala daca esti functionar intr-o institutie unde toti ochii sint atintiti pe tine. Dar asta li se intimpla Letitiei Arcan si lui Sorin Olaru. Sorin cauta dragostea, iar Letitia – o cale de evadare din viata monotona de familie. Numai ca, aflindu-se in Romania comunista, ei nu-si pot trai povestea lor de dragoste decit in secret. Sub semnul provizoratului a stat si viata parintilor, sub semnul provizoratului evolueaza si carierele lor in anii cind speranta tehnocratilor se pierde sub apasarea politica. O carte despre necunoscutii ani ’40 si ’70, despre tristetea existentelor noastre atunci cind dragostea si prietenia ajung sa fie dominate de minciuna si tradare.
Nu e usor sa ai o legatura extraconjugala daca esti functionar intr-o institutie unde toti ochii sint atintiti pe tine. Dar asta li se intimpla Letitiei Arcan si lui Sorin Olaru. Sorin cauta dragostea, iar Letitia – o cale de evadare din viata monotona de familie. Numai ca, aflindu-se in Romania comunista, ei nu-si pot trai povestea lor de dragoste decit in secret. Sub semnul provizoratului a stat si viata parintilor, sub semnul provizoratului evolueaza si carierele lor in anii cind speranta tehnocratilor se pierde sub apasarea politica. O carte despre necunoscutii ani ’40 si ’70, despre tristetea existentelor noastre atunci cind dragostea si prietenia ajung sa fie dominate de minciuna si tradare.
444 pages, Paperback
First published January 1, 2010
14 people are currently reading
372 people want to read
About the author
Gabriela Adameșteanu
22 books105 followersGabriela Adameșteanu is a Romanian novelist, short story writer, essayist, journalist, and translator. The author of the celebrated novels The Equal Way of Every Day (1975) and Wasted Morning (1983), she is also known as an activist in support of civil society and member of the Group for Social Dialogue (GDS), as well as editor of Revista 22.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 30 reviews
December 27, 2014
Note: There's an English translation below.
Am ajuns să citesc Provizorat din pură întâmplare, pentru că am vrut să împrumut Dimineaţă pierdută şi mi-a fost adus, în schimb, acest volum. Nu am regretat nicio clipă, deşi am amânat să-l citesc cât de mult am putut, cu proverbiala mea reticenţă pentru literatura românească (reticenţă care, încet-încet, începe să se dizolve).
Provizorat a fost o lectură surprinzător de plăcută şi fluidă. Am avut un sentiment straniu citind-o, ca şi cum eu şi cartea am fi putut continua să existăm alături pentru multă vreme, ca şi cum paginile se transformau, lin, din imaginar în real, prinzând o viaţă proprie, devenind un univers paralel pe care îl puteam vizita, la nevoie, o oră pe zi, pentru a mă pune la curent cu ce i s-a mai întâmplat Letiţiei, sau pentru a afla încă o dezvăluire din trecutul lui Sorin. O lume care putea curge la nesfârşit, fără ca eu să mă plictisesc - aceasta a fost senzaţia mea citind Provizorat.
Lumea romanului este, însă, o lume provizorie, în continuă schimbare. Într-o ţară mişcătoare şi neaşezată, situaţiile se pot răsturna de la o zi la alta, favorurile de ieri devin amănunte incomode a doua zi, cuplurile se destramă fără explicaţii, pentru că unul dintre parteneri a şters-o peste graniţă, către o viaţă mai bună. O lume în care deciziile sunt amânate şi evitate, dintr-o teamă de răspundere care paralizează.
Letiţia, încă tânără la începutul romanului, trăieşte fără un scop precis. Tinereţea i se aşterne nesfârşită în faţă, iar viaţa ei poartă semnul improvizaţiei. Este un mod de ocolire al realităţii, de aşteptare pasivă a unei situaţii definitive. S-a căsătorit cu Petru din teama unui viitor neprevăzut, dar şi pentru a lăsa în spate "dosarul" familiei, pe care soţul i-l reproşează cu orice ocazie.
Sorin îşi duce şi el viaţa sub semnul provizoriului: trăieşte cu impresia că a nimerit în această viaţă din întâmplare, când, de fapt, el aparţine unei alte lumi, fără nicio legătură cu comunismul. Sorin intră în lumea suspendată a Letiţiei ca o barcă de salvare, ca o promisiune de stabilitate. Prin el se materializează, pentru o vreme, dorinţa ei de a găsi măcar o persoană de încredere în lumea ei de nisipuri mişcătoare. Prin el îşi poate retrăi amintirile, ca şi cum copilăria lor ar fi fost una comună.
Letiţia îşi scrie gândurile într-un caiet, ascuns sub saltea de ochii lui Petru. A publicat deja, iar Sorin este conştient că riscă prin destăinuirile pe care i le face, pentru că, la un moment dat, poate deveni chiar el personaj în romanul Letiţiei. Vai de familiile în care s-a născut un scriitor! spune Sorin. Însă el nu îi mărturiseşte totul şi nici nu ar putea, pentru că, de fapt, nu îşi cunoaşte cu adevărat trecutul.
Letiţia îi banuieşte viaţa dublă, este conştientă că el recurge la o disimulare onestă, şi totuşi, relaţia lor continuă. Este o iubire înşelătoare, care naşte suspiciune, o iubire care nu poate părăsi spaţiul camerei provizorii în care se întâlnesc - cei doi sunt prinşi, fiecare, în vieţile lor, sunt constrânşi de împrejurări şi repercursiuni. Se mulţumesc cu porţia săptămânală de iubire şi de evadare iluzorie din falsitatea lumii care îi înconjoară. Deşi îndoielile sunt reciproce, Letiţia mimează încrederea în el, iar Sorin minte prin omisiune.
M-am regăsit un pic în această lume provizorie, chiar dacă evenimentele se petrec înainte de naşterea mea. M-am regăsit în fetiţa de la coadă, pipăită de o mână străină - deşi eu eram în autobuz, nu la coadă, şi, cu mintea mea încă necoaptă, am trăit câteva zile cu certitudinea că am rămas însărcinată. M-am regăsit şi pe coridoarele Casei Presei, unde am lucrat o vreme, de la geamurile căreia am privit adeseori, precum Letiţia, locul unde se afla, până în 1990, statuia lui Lenin. Statuie care apare, în acest roman, drept un punct fix, stabil, un centru în jurul căruia gravitează o mare parte din viaţa personajelor.
Cel mai dureros a fost să trăiesc, prin Letiţia, sentimentul alienării şi al nesiguranţei. Ce fel de viaţă este aceea în care nu poţi avea încredere deplină într-o persoană apropiată?
Dar o viaţă în care fiecare detaliu este suspect, la fel ca şi devotamentul excesiv?
Cine eşti tu, de fapt? Eşti doar atât cât te vede celălalt?
Ce vină au copiii pentru credinţele sau greşelile părinţilor? În ciuda încercărilor celor din urmă de a falsifica trecutul, viaţa copiilor se aseamănă cu un castel din cărţi de joc, care poate fi năruit oricând, prin dezvăluirile celor care cunosc secretele din dosarul de familie.
Sunt foarte multe detalii din perioada 1940-1980 în acest roman, pe care le-am citit cu mare interes; am aflat multe lucruri pe care nu le ştiam despre istoria propriei ţări. Sunt, însă, şi foarte multe personaje, ale căror poveşti şi istorii se întretaie atât de strâns încât, la un moment dat, am ajuns să încurc familia lui Sorin cu cea a Letiţiei şi invers. Pentru astfel de situaţii a fost la îndemână tabelul cu personaje de la finalul cărţii, pe care m-aş bucura, de altfel, să-l pot găsi în fiecare roman.
***************
I came to read Provisional state by pure chance, as I intended to borrow Wasted Morning and I was brought this novel instead. I didn't regret it for a minute, although I postponed reading it for months, with my proverbial reticent approach towards Romanian literature (reticence which is slowly beginning to dissipate).
Provisional state was a surprisingly pleasant and fluid novel. I had a strange feeling while reading it, as if me and the book could continue to exist together for a long time, as if the pages were slowly seeping from the imaginary realm, taking a life of its own, becoming a parallel universe which I could visit, when needed, an hour a day, to keep up with Letiţia's life or unfold another secret from Sorin's past. A world that could go on flowing endlessly, without me ever getting bored.
Yet, the world of this novel is a provisional one, a world altered by an ongoing change. In a country that is continually shifting and displaced, the situations can be overthrown from one day to the next, yesterday's favors become embarrassments to be hidden tomorrow, couples disintegrate without explanations, because one of the partners left the country in search of a better life. A world in which decisions are avoided and postponed, out of a paralyzing fear of responsibility.
Letiţia, still young at the beginning of the novel, lives without a concrete purpose. Youth spreads endlessly at her feet, while her life bears the mark of improvisation. It is a way of avoiding reality, a passive state of expecting a definitive situation. She married Petru out of fear for this unpredictable future, but also in an attempt to leave behind the tainted "file" of her family, which Petru never misses a chance to make reproaches for.
Sorin is also bearing his life under a provisional star: he has the impression of finding himself in this life by accident, when, in fact, he belongs to another world, one which has no connection to communism. Sorin enters Letiţia's world of shifting sands like a rescue boat, like a promise of stability. Through him, her wish of finding at least one person of trust materializes for a while. Through him, she can relive her memories, as if they were connected by a common childhood.
Letiţia writes her thoughts in a notebook she hides from prying eyes under the mattress. She has already published, which makes Sorin aware that he takes a risk by confessing to her; he may become a character one day, in Letiţia's novel. I pity the families in which a writer was born declaims Sorin, while he keeps some confessions to himself. He could not tell her everything even if he wanted, because there are things from his past which even he is not aware of.
Letiţia is suspicious of his double life, she is aware that he makes use of an honest dissimulation and yet, their relationship goes on. Their love is deceiving, giving birth to mistrust. It could never leave the provisional space of their meeting place, as the two of them are too deeply entangled in their lives, constrained by circumstances and repercussions. They are content with their weekly portion of love and illusory escape from the deceitful world that surrounds them. Although the doubts are reciprocal, Letiţia feigns trust in Sorin, while he lies by omission.
I've found pieces of myself in this provisional world, even if the events take place long before I was born. I saw myself in the little girl waiting in the queue, touched by an unknown hand - although I was in a bus and, with my unripe knowledge of the world, I was certain, for a couple of days, that I was pregnant. I also found myself on the corridors of the 'House of Press' where I worked for a while, from whose windows I used to watch, as Letiţia did so many times, towards the place where Lenin's statue stood until 1990. A statue that appears in this novel as a fixed, stable point, a center around which many of the events gravitate.
It was distressing to enact, through Letiţia, the feeling of alienation and uncertainty. What kind of life is that, in which you cannot completely trust anyone?
What about a life in which every detail is suspected, as well as an ardent devotion?
Who are you, really? Are you only as much as the others see you?
What blame hold the children for their parents' mistakes and beliefs? Despite the latter's attempts to falsify the past, their children's life resembles a castle built from playing cards, which can be easily torn down by those who know the secrets of the family file.
There are plenty of details from 1940s till 1980s in this novel, which I have read with great interest; I have learnt a lot of things about my own country's history. Yet, there is also a great deal of characters, whose lives and stories intersect and tangle to a point where I became to mix up Letiţia's and Sorin's families. For such moments of confusion, the list of characters at the end was of great help, a list that I would not mind finding in every novel that I read.
Am ajuns să citesc Provizorat din pură întâmplare, pentru că am vrut să împrumut Dimineaţă pierdută şi mi-a fost adus, în schimb, acest volum. Nu am regretat nicio clipă, deşi am amânat să-l citesc cât de mult am putut, cu proverbiala mea reticenţă pentru literatura românească (reticenţă care, încet-încet, începe să se dizolve).
Provizorat a fost o lectură surprinzător de plăcută şi fluidă. Am avut un sentiment straniu citind-o, ca şi cum eu şi cartea am fi putut continua să existăm alături pentru multă vreme, ca şi cum paginile se transformau, lin, din imaginar în real, prinzând o viaţă proprie, devenind un univers paralel pe care îl puteam vizita, la nevoie, o oră pe zi, pentru a mă pune la curent cu ce i s-a mai întâmplat Letiţiei, sau pentru a afla încă o dezvăluire din trecutul lui Sorin. O lume care putea curge la nesfârşit, fără ca eu să mă plictisesc - aceasta a fost senzaţia mea citind Provizorat.
Lumea romanului este, însă, o lume provizorie, în continuă schimbare. Într-o ţară mişcătoare şi neaşezată, situaţiile se pot răsturna de la o zi la alta, favorurile de ieri devin amănunte incomode a doua zi, cuplurile se destramă fără explicaţii, pentru că unul dintre parteneri a şters-o peste graniţă, către o viaţă mai bună. O lume în care deciziile sunt amânate şi evitate, dintr-o teamă de răspundere care paralizează.
Letiţia, încă tânără la începutul romanului, trăieşte fără un scop precis. Tinereţea i se aşterne nesfârşită în faţă, iar viaţa ei poartă semnul improvizaţiei. Este un mod de ocolire al realităţii, de aşteptare pasivă a unei situaţii definitive. S-a căsătorit cu Petru din teama unui viitor neprevăzut, dar şi pentru a lăsa în spate "dosarul" familiei, pe care soţul i-l reproşează cu orice ocazie.
Sorin îşi duce şi el viaţa sub semnul provizoriului: trăieşte cu impresia că a nimerit în această viaţă din întâmplare, când, de fapt, el aparţine unei alte lumi, fără nicio legătură cu comunismul. Sorin intră în lumea suspendată a Letiţiei ca o barcă de salvare, ca o promisiune de stabilitate. Prin el se materializează, pentru o vreme, dorinţa ei de a găsi măcar o persoană de încredere în lumea ei de nisipuri mişcătoare. Prin el îşi poate retrăi amintirile, ca şi cum copilăria lor ar fi fost una comună.
Letiţia îşi scrie gândurile într-un caiet, ascuns sub saltea de ochii lui Petru. A publicat deja, iar Sorin este conştient că riscă prin destăinuirile pe care i le face, pentru că, la un moment dat, poate deveni chiar el personaj în romanul Letiţiei. Vai de familiile în care s-a născut un scriitor! spune Sorin. Însă el nu îi mărturiseşte totul şi nici nu ar putea, pentru că, de fapt, nu îşi cunoaşte cu adevărat trecutul.
Letiţia îi banuieşte viaţa dublă, este conştientă că el recurge la o disimulare onestă, şi totuşi, relaţia lor continuă. Este o iubire înşelătoare, care naşte suspiciune, o iubire care nu poate părăsi spaţiul camerei provizorii în care se întâlnesc - cei doi sunt prinşi, fiecare, în vieţile lor, sunt constrânşi de împrejurări şi repercursiuni. Se mulţumesc cu porţia săptămânală de iubire şi de evadare iluzorie din falsitatea lumii care îi înconjoară. Deşi îndoielile sunt reciproce, Letiţia mimează încrederea în el, iar Sorin minte prin omisiune.
M-am regăsit un pic în această lume provizorie, chiar dacă evenimentele se petrec înainte de naşterea mea. M-am regăsit în fetiţa de la coadă, pipăită de o mână străină - deşi eu eram în autobuz, nu la coadă, şi, cu mintea mea încă necoaptă, am trăit câteva zile cu certitudinea că am rămas însărcinată. M-am regăsit şi pe coridoarele Casei Presei, unde am lucrat o vreme, de la geamurile căreia am privit adeseori, precum Letiţia, locul unde se afla, până în 1990, statuia lui Lenin. Statuie care apare, în acest roman, drept un punct fix, stabil, un centru în jurul căruia gravitează o mare parte din viaţa personajelor.
Cel mai dureros a fost să trăiesc, prin Letiţia, sentimentul alienării şi al nesiguranţei. Ce fel de viaţă este aceea în care nu poţi avea încredere deplină într-o persoană apropiată?
Dar o viaţă în care fiecare detaliu este suspect, la fel ca şi devotamentul excesiv?
Cine eşti tu, de fapt? Eşti doar atât cât te vede celălalt?
Ce vină au copiii pentru credinţele sau greşelile părinţilor? În ciuda încercărilor celor din urmă de a falsifica trecutul, viaţa copiilor se aseamănă cu un castel din cărţi de joc, care poate fi năruit oricând, prin dezvăluirile celor care cunosc secretele din dosarul de familie.
Sunt foarte multe detalii din perioada 1940-1980 în acest roman, pe care le-am citit cu mare interes; am aflat multe lucruri pe care nu le ştiam despre istoria propriei ţări. Sunt, însă, şi foarte multe personaje, ale căror poveşti şi istorii se întretaie atât de strâns încât, la un moment dat, am ajuns să încurc familia lui Sorin cu cea a Letiţiei şi invers. Pentru astfel de situaţii a fost la îndemână tabelul cu personaje de la finalul cărţii, pe care m-aş bucura, de altfel, să-l pot găsi în fiecare roman.
***************
I came to read Provisional state by pure chance, as I intended to borrow Wasted Morning and I was brought this novel instead. I didn't regret it for a minute, although I postponed reading it for months, with my proverbial reticent approach towards Romanian literature (reticence which is slowly beginning to dissipate).
Provisional state was a surprisingly pleasant and fluid novel. I had a strange feeling while reading it, as if me and the book could continue to exist together for a long time, as if the pages were slowly seeping from the imaginary realm, taking a life of its own, becoming a parallel universe which I could visit, when needed, an hour a day, to keep up with Letiţia's life or unfold another secret from Sorin's past. A world that could go on flowing endlessly, without me ever getting bored.
Yet, the world of this novel is a provisional one, a world altered by an ongoing change. In a country that is continually shifting and displaced, the situations can be overthrown from one day to the next, yesterday's favors become embarrassments to be hidden tomorrow, couples disintegrate without explanations, because one of the partners left the country in search of a better life. A world in which decisions are avoided and postponed, out of a paralyzing fear of responsibility.
Letiţia, still young at the beginning of the novel, lives without a concrete purpose. Youth spreads endlessly at her feet, while her life bears the mark of improvisation. It is a way of avoiding reality, a passive state of expecting a definitive situation. She married Petru out of fear for this unpredictable future, but also in an attempt to leave behind the tainted "file" of her family, which Petru never misses a chance to make reproaches for.
Sorin is also bearing his life under a provisional star: he has the impression of finding himself in this life by accident, when, in fact, he belongs to another world, one which has no connection to communism. Sorin enters Letiţia's world of shifting sands like a rescue boat, like a promise of stability. Through him, her wish of finding at least one person of trust materializes for a while. Through him, she can relive her memories, as if they were connected by a common childhood.
Letiţia writes her thoughts in a notebook she hides from prying eyes under the mattress. She has already published, which makes Sorin aware that he takes a risk by confessing to her; he may become a character one day, in Letiţia's novel. I pity the families in which a writer was born declaims Sorin, while he keeps some confessions to himself. He could not tell her everything even if he wanted, because there are things from his past which even he is not aware of.
Letiţia is suspicious of his double life, she is aware that he makes use of an honest dissimulation and yet, their relationship goes on. Their love is deceiving, giving birth to mistrust. It could never leave the provisional space of their meeting place, as the two of them are too deeply entangled in their lives, constrained by circumstances and repercussions. They are content with their weekly portion of love and illusory escape from the deceitful world that surrounds them. Although the doubts are reciprocal, Letiţia feigns trust in Sorin, while he lies by omission.
I've found pieces of myself in this provisional world, even if the events take place long before I was born. I saw myself in the little girl waiting in the queue, touched by an unknown hand - although I was in a bus and, with my unripe knowledge of the world, I was certain, for a couple of days, that I was pregnant. I also found myself on the corridors of the 'House of Press' where I worked for a while, from whose windows I used to watch, as Letiţia did so many times, towards the place where Lenin's statue stood until 1990. A statue that appears in this novel as a fixed, stable point, a center around which many of the events gravitate.
It was distressing to enact, through Letiţia, the feeling of alienation and uncertainty. What kind of life is that, in which you cannot completely trust anyone?
What about a life in which every detail is suspected, as well as an ardent devotion?
Who are you, really? Are you only as much as the others see you?
What blame hold the children for their parents' mistakes and beliefs? Despite the latter's attempts to falsify the past, their children's life resembles a castle built from playing cards, which can be easily torn down by those who know the secrets of the family file.
There are plenty of details from 1940s till 1980s in this novel, which I have read with great interest; I have learnt a lot of things about my own country's history. Yet, there is also a great deal of characters, whose lives and stories intersect and tangle to a point where I became to mix up Letiţia's and Sorin's families. For such moments of confusion, the list of characters at the end was of great help, a list that I would not mind finding in every novel that I read.
February 10, 2018
First of all, with this book and its side notes in the end, I understood how appreciated G.A. is from the critics. And in how many languages were translated her novels. So she is "IN THE SYSTEM" as they say. So it doesn't care what she writes, she will get appraisal. Because how on earth can u write something like this and get away with it ???
After 3 pages, I knew this book was not for me. After 10 pages it started making me aggressive with its uptight and broken style of writing. After half of page with one character, starts another half a page - page with another character, and so on. There is not a real action, there is remembrance and what happened back then, and what happens now, and party there, and sex here, more drinking there. very confusing, very cold and superficial characters. For me the whole introspection thing doesnt produce an effect of closeness to the character. They become more artificial and "writer made".
This technique made this author very unappealing to me since "Dimineata pierduta".
After 30 pages I just turned them one by one. After 50 pages I read this end, and I had the feeling it is just the continuation of the story from the first 3 pages.
Life is too short and there are too many great books out there, so I wont waste my time with this one. I would love to read stuff about the communistic period in Romania, probably I will take some history books. Where the whole sex stuff is not so "in your face.
Reading quasi in the same time David Lodge, I couldn't help myself comparring. One cannot compare. Stay with David Lodge and away from G.A. If somebody wants this book and the other one, give me ur address and i will send them to you somehow.
After 3 pages, I knew this book was not for me. After 10 pages it started making me aggressive with its uptight and broken style of writing. After half of page with one character, starts another half a page - page with another character, and so on. There is not a real action, there is remembrance and what happened back then, and what happens now, and party there, and sex here, more drinking there. very confusing, very cold and superficial characters. For me the whole introspection thing doesnt produce an effect of closeness to the character. They become more artificial and "writer made".
This technique made this author very unappealing to me since "Dimineata pierduta".
After 30 pages I just turned them one by one. After 50 pages I read this end, and I had the feeling it is just the continuation of the story from the first 3 pages.
Life is too short and there are too many great books out there, so I wont waste my time with this one. I would love to read stuff about the communistic period in Romania, probably I will take some history books. Where the whole sex stuff is not so "in your face.
Reading quasi in the same time David Lodge, I couldn't help myself comparring. One cannot compare. Stay with David Lodge and away from G.A. If somebody wants this book and the other one, give me ur address and i will send them to you somehow.
October 27, 2025
Abia dupa ce am terminat de citit volumul, am realizat ca este o continuare pentru Drumul egal al fiecarei zile, desi cred ca se pot citi independent fara nicio problema. :)
Este o lectura de atmosfera, la fel ca si primul volum, unde viata curge lent si gri, fara evenimente deosebite, dar framantarile si sentimentele personajelor sunt foarte vii si dinamice.
La fel ca in copilarie si adolescenta, Letitia este intr-o continua asteptare a unui viitor mai bun - desi nu pare sa depuna niciun efort concret in acest sens, resemnandu-se cu o viata conjugala nefericita si o idila sortita esecului.
Pe fondul intalnirilor clandestine, avem ocazia sa cunoastem atat istoria familiilor celor doi protagonisti, cat si contextul socio-politic din acea perioada si ne sunt dezvaluite pe parcurs straniile coincidente si conexiuni ce s-au format in decursul anilor.
Este o lectura de atmosfera, la fel ca si primul volum, unde viata curge lent si gri, fara evenimente deosebite, dar framantarile si sentimentele personajelor sunt foarte vii si dinamice.
La fel ca in copilarie si adolescenta, Letitia este intr-o continua asteptare a unui viitor mai bun - desi nu pare sa depuna niciun efort concret in acest sens, resemnandu-se cu o viata conjugala nefericita si o idila sortita esecului.
Pe fondul intalnirilor clandestine, avem ocazia sa cunoastem atat istoria familiilor celor doi protagonisti, cat si contextul socio-politic din acea perioada si ne sunt dezvaluite pe parcurs straniile coincidente si conexiuni ce s-au format in decursul anilor.
September 3, 2022
O reflecție despre teama de a fi tu însuți, pentru că totul este controlat și suspect în încercarea de alienare a individului ca persoană. Iar dacă nu ai libertatea de a fi cine vrei să fii, și nu te poți ridica mai presus de "dosarul familiei", atunci cine ești tu cu adevărat?
Îi avem în prim-plan pe Letiția Arcan și Sorin Olaru, doi români din Romania "provizorie" a anilor '70-'80, unde domnește frica de regimul comunist și un puternic sentiment general de nesiguranță.
Letiția s-a căsătorit cu Petru Arcan pentru a-și mai șterge "petele" din dosarul familiei care ar trage-o în jos, fiindcă dorește să scrie, chiar a publicat deja câteva articole. Dar Petru, lector universitar, o înșeală cu orice ocazie și ajunge să îi reproșeze Letiției trecutul familiei ei, crezând că din cauza aceasta este tot amânat în a-și susține doctoratul.
Pe de altă parte, deși Letiția pare că nu are de ales în această căsătorie nefericită cu Petru, ea își găsește consolarea în brațele unui coleg de muncă, Sorin Olaru, un tânăr idealist care încearcă și el să-și găsească un rost prin nisipurile mișcătoare ale sistemului comunist, însă nu cunoaște adevărul despre trecutul lui. Ei își fac confesiuni, dar și acestea pot fi înșelătoare, pentru că Sorin nu spune chiar tot, în timp ce Letiția crede că în sfârșit a găsit o persoană de încredere. Ea ar dori la un moment dat să publice un roman și tot scrie într-un caiet , inspirându-se din conversa��iile lor.
În carte mai sunt prezentate și alte triunghiuri amoroase, sau oameni care se intersectează, toți fiind descriși în detaliu. Finalul e unul dur, deschis, dar potrivit pentru cele relatate, fiind un curs oarecum previzibil al lucrurilor.
Așadar sunt vremuri tulburi, la fel de provizorii precum camera unde se întâlnesc cei doi amanți, iar romanul abundă în descrieri și amănunte istorice din perioada anilor 1940-1980, deoarece avem o relatare detaliată a istoriei familiilor din care se trag Letiția și Sorin. DAR sunt vremuri despre care merită să citim despre acestea în cărți și să nu le (re)trăim.
Îi avem în prim-plan pe Letiția Arcan și Sorin Olaru, doi români din Romania "provizorie" a anilor '70-'80, unde domnește frica de regimul comunist și un puternic sentiment general de nesiguranță.
Letiția s-a căsătorit cu Petru Arcan pentru a-și mai șterge "petele" din dosarul familiei care ar trage-o în jos, fiindcă dorește să scrie, chiar a publicat deja câteva articole. Dar Petru, lector universitar, o înșeală cu orice ocazie și ajunge să îi reproșeze Letiției trecutul familiei ei, crezând că din cauza aceasta este tot amânat în a-și susține doctoratul.
Pe de altă parte, deși Letiția pare că nu are de ales în această căsătorie nefericită cu Petru, ea își găsește consolarea în brațele unui coleg de muncă, Sorin Olaru, un tânăr idealist care încearcă și el să-și găsească un rost prin nisipurile mișcătoare ale sistemului comunist, însă nu cunoaște adevărul despre trecutul lui. Ei își fac confesiuni, dar și acestea pot fi înșelătoare, pentru că Sorin nu spune chiar tot, în timp ce Letiția crede că în sfârșit a găsit o persoană de încredere. Ea ar dori la un moment dat să publice un roman și tot scrie într-un caiet , inspirându-se din conversa��iile lor.
În carte mai sunt prezentate și alte triunghiuri amoroase, sau oameni care se intersectează, toți fiind descriși în detaliu. Finalul e unul dur, deschis, dar potrivit pentru cele relatate, fiind un curs oarecum previzibil al lucrurilor.
Așadar sunt vremuri tulburi, la fel de provizorii precum camera unde se întâlnesc cei doi amanți, iar romanul abundă în descrieri și amănunte istorice din perioada anilor 1940-1980, deoarece avem o relatare detaliată a istoriei familiilor din care se trag Letiția și Sorin. DAR sunt vremuri despre care merită să citim despre acestea în cărți și să nu le (re)trăim.
March 28, 2012
Am ezitat intre 3 si 4 stele, nu stiu de ce, ma asteptam la altceva - Dimineata pierduta si Drumul egal al fiecarei zile ma surprinsesera prin originalitatea vocii auctoriale, in Provizorat accentul e pus mai mult pe ce se nareaza si mai putin pe cum se nareaza.
Si totusi - farmecul inefabil al stilului Gabrielei Adamesteanu m-a cucerit si aici. Poate pentru ca Letitia ramine la fel de eluziva ca in Drumul egal..., poate pentru ca cenusiul existentei noastre in ceausism e atit de usor de recunoscut ca al nostru, personal si definitoriu, poate pentru ca "provizoriu" e chintesenta a ceea ce sintem, in comunism si in afara lui, poate pentru ca...
Cit au trecut, zece, cincisprezece ani de cind eroina isi suprapunea cu atita speranta infrigurata chipul peste cel al iubitului ei? Devenita acum doamna Arcan, esuata intr-o casnicie nefericita cu odinioara idealizatul Petru si o relatie resemnata cu Sorin Olaru, Letitia pare sa pluteasca peste existenta, neimplicata cu adevarat in nimic - nici in trecutul parintilor ei pe care-i judeca fara sa faca efortul de a-i intelege, nici in relatiile sentimentale sau de serviciu, nici macar in propria vocatie literara, desi scrie si publica. Asta pentru ca totul e provizoriu, oamenii, scrisul, viata. De aceea, "lista de personaje" care incheie romanul e poate lista personajelor din romanul ei de sertar, ascuns sub saltea de ochii lui Petru si ferit de suspiciunile lui Sorin ca nu exista decit pentru a deveni el insusi personaj. Roman autobiografic, desigur, incercind sa eternizeze clipa si sa alunge blestemul provizoratului.
Si totusi - farmecul inefabil al stilului Gabrielei Adamesteanu m-a cucerit si aici. Poate pentru ca Letitia ramine la fel de eluziva ca in Drumul egal..., poate pentru ca cenusiul existentei noastre in ceausism e atit de usor de recunoscut ca al nostru, personal si definitoriu, poate pentru ca "provizoriu" e chintesenta a ceea ce sintem, in comunism si in afara lui, poate pentru ca...
Cit au trecut, zece, cincisprezece ani de cind eroina isi suprapunea cu atita speranta infrigurata chipul peste cel al iubitului ei? Devenita acum doamna Arcan, esuata intr-o casnicie nefericita cu odinioara idealizatul Petru si o relatie resemnata cu Sorin Olaru, Letitia pare sa pluteasca peste existenta, neimplicata cu adevarat in nimic - nici in trecutul parintilor ei pe care-i judeca fara sa faca efortul de a-i intelege, nici in relatiile sentimentale sau de serviciu, nici macar in propria vocatie literara, desi scrie si publica. Asta pentru ca totul e provizoriu, oamenii, scrisul, viata. De aceea, "lista de personaje" care incheie romanul e poate lista personajelor din romanul ei de sertar, ascuns sub saltea de ochii lui Petru si ferit de suspiciunile lui Sorin ca nu exista decit pentru a deveni el insusi personaj. Roman autobiografic, desigur, incercind sa eternizeze clipa si sa alunge blestemul provizoratului.
March 27, 2013
Am tratat puțin cu superficialitate, cred, "Drumul egal al fiecărei zile", dacă stau puțin și mă uit înapoi. Dar n-o să stau :)
Romanul de față (cu mare succes la Salonul se carte de la Paris 2013, dacă e să credem Polirom) e continuarea Drumului, prin Letiția. Îl simt mult mai stufos, mai dens, mai social, mai politic, mai sexual (beneficii post-revoluționare) și mai populat de personaje. Multe. Atît de multe încît autoarea a simțit nevoia să pună la sfîrșit o listă de personaje. Care, normal, formează multe cercuri, familii, colective de serviciu și alte încrengături sociale. Dar care, evident, se intersectează, uneori atît de mult, că acțiunea e la un moment dat pe punctul de a se transforma într-o telenovelă. Care acțiune e și nu e, că vorbim mai degrabă de frînturi de povești și istorii de familie cu impact asupra Letiției și a lui Sorin.
Romanul de față (cu mare succes la Salonul se carte de la Paris 2013, dacă e să credem Polirom) e continuarea Drumului, prin Letiția. Îl simt mult mai stufos, mai dens, mai social, mai politic, mai sexual (beneficii post-revoluționare) și mai populat de personaje. Multe. Atît de multe încît autoarea a simțit nevoia să pună la sfîrșit o listă de personaje. Care, normal, formează multe cercuri, familii, colective de serviciu și alte încrengături sociale. Dar care, evident, se intersectează, uneori atît de mult, că acțiunea e la un moment dat pe punctul de a se transforma într-o telenovelă. Care acțiune e și nu e, că vorbim mai degrabă de frînturi de povești și istorii de familie cu impact asupra Letiției și a lui Sorin.
December 31, 2011
This is the novel of my parents generation and of the fate I thought would await me unless I could escape communist Romania - of course the regime fell when I was 21 and I could get away and come here to the US - with vignettes from the past both pre-war and during the communist terror of the late 40's and early 50's, the main action takes place from ~1970-1980 and follows Letitia Branea's life and her marriage with Petre Arcan and her affair with Sorin Olaru, which is the mainstay of the book.
All the little details of the communist era "middle class" life are in there. Funny, sad and depressing by turns, this novel made me laugh and cry by turns and remember how utterly lucky I have been that I could escape...
Edit later: as per the comment below I add more detail:
The book is both fun and sad - at least the main part (not the historical part that takes place in the 1938-1950's) is not particularly sensational - just the daily lives of people who were reasonably privileged at least as Romania of the time went (eg had jobs in Bucharest at the main press house "Casa Scanteii" or in academia, had access to some older western magazines like an 8 month old Paris Match, had the occasional import item, the occasional trip outside) but still had to scramble for a place on the apartment list, for a place on the car/furniture list, had to suck up to the uneducated politrucs for various crumbs, etc while their lives were very limited in many other ways; the book is clearly based on the author's experiences and it shows.
The ending is of The Gone with Wind type, "tomorrow is another day' and I dearly hope Mrs. Adamesteanu will write another book telling Letitia's life in the really tough 80's decade after the 70's here and the late 50's and 60's in Drumul Egal.
There are glimpses at the post-89 Romania here and there but maddeningly (or cunningly) no hint about happens to Letitia's relationships - we just see her in 1990 talking with a colleague while protesting the Iliescu government in Piata Universitatii...
The book will be published in France in 2012 and who knows we may see an English translation too after the wonderful Wasted morning this year; fragments appeared in English in an anthology
All the little details of the communist era "middle class" life are in there. Funny, sad and depressing by turns, this novel made me laugh and cry by turns and remember how utterly lucky I have been that I could escape...
Edit later: as per the comment below I add more detail:
The book is both fun and sad - at least the main part (not the historical part that takes place in the 1938-1950's) is not particularly sensational - just the daily lives of people who were reasonably privileged at least as Romania of the time went (eg had jobs in Bucharest at the main press house "Casa Scanteii" or in academia, had access to some older western magazines like an 8 month old Paris Match, had the occasional import item, the occasional trip outside) but still had to scramble for a place on the apartment list, for a place on the car/furniture list, had to suck up to the uneducated politrucs for various crumbs, etc while their lives were very limited in many other ways; the book is clearly based on the author's experiences and it shows.
The ending is of The Gone with Wind type, "tomorrow is another day' and I dearly hope Mrs. Adamesteanu will write another book telling Letitia's life in the really tough 80's decade after the 70's here and the late 50's and 60's in Drumul Egal.
There are glimpses at the post-89 Romania here and there but maddeningly (or cunningly) no hint about happens to Letitia's relationships - we just see her in 1990 talking with a colleague while protesting the Iliescu government in Piata Universitatii...
The book will be published in France in 2012 and who knows we may see an English translation too after the wonderful Wasted morning this year; fragments appeared in English in an anthology
February 29, 2016
Trebuie să o spun de la bun început: este prima carte a Gabrielei Adameşteanu pe care o citesc, aşa că nu am termen de comparaţie în ceea ce-i priveşte celelalte opere.
Alt lucru esenţial, din punctul meu de vedere, care trebuie spus e că, dacă nu ştii istoria ultimilor 100 de ani ai României, trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru a înţelege romanul, care de multe ori sare de la o perioadă la alta cu foarte mare uşurinţă (romanul este voit fragmentat şi tulbure pentru a surprinde o anumită atmosferă pe care cei care au trăit pe pielea lor comunismul probabil o înţeleg mult mai bine decât mine, cu tot cu puterea de a empatiza).
Mi s-a părut un roman preponderent politic (nici nu ar trebui să mă mire având în vedere premisa lucrării mele de licenţă, politicul fiind unul din cei doi poli ai lucrării mele). Nu neapărat în sensul în care are o teză pe care vrea să o demonstreze cu orice preţ, ca un fel de roman didactic, ci ca o panoramă. Prin intermediul Letiţiei Branea, trece prin diferitele perioade ale comunismului românesc (anii lui Dej, anii lui Ceauşescu), dar stăpâneşte cu foarte mare uşurinţă şi anii celui de-al doilea război mondial, anii de dinaintea intrării României în război, perioada interbelică, dar şi anii tulburi de după 23 august 1944.
Sunt reconstituite "dosarele" familiei Branea, dar şi dosarul lui Sorin Olaru, care are două rânduri de părinţi, unii naturali cu legături legionare care îl vor bântui mereu din umbră pe Sorin, fără ca măcar ca el să ştie până la un anumit punct, şi cei adoptivi, care vor avea grijă ca el să fie ferit de originile sale (şi să se ferească şi ei de acele origini, atât legionare - indirect! -, cât şi mici burgheze), pentru ca la final să-ţi dai seama că Letiţia Branea şi Sorin Olaru, doi amanţi trăind mereu sub spectrul provizoriului, au fost mai legaţi/predestinaţi decât vor şti ei vreodată de către legăturile rudelor lor îndepărtate, din interbelic. De ce aduc în discuţie "dosarele"? Cei care au trăit în comunism ştiu mai bine, dar chiar şi aşa, orice fel de origini tulburi, care fie aveau legătură cu legionarii, fie cu Antonescu, fie cu perioada interbelică, pe scurt (mica şi marea burghezie, americani, nazişti, englezi), dar şi cu vechile regimuri comuniste (fiecare nou conducător comunist urma o tradiţie - scrisă sau nescrisă, bănuiesc că nescrisă - aceea de a se dezice de vechiul regim, de politicile predecesorului său şi de a se legitima prin defăimarea sa) erau pasibili de a fi puşi pe listele de reorganizare, reorganizări care aveau loc destul de des (politicile lui Ceauşescu). Pe scurt, nu aveai acces la anumite posturi, oricât te chinuiai, dacă îţi găseau ceva la dosar (din seria celor de mai sus amintite de mine).
De asemenea, e extrem de interesant felul în care se construiesc relaţiile între oameni în comunism (mă interesează direct pentru licenţă subiectul). Pe de o parte, sunt cei care vor să avanseze în carieră şi fac compromisuri de tot felul, aleg tabere care se dovedesc cele câştigătoare (sau mai degrabă pierzătoare) şi când pică unul din capetele mari, trage după el toată reţeaua cu ramificaţiile sale, prea puţini reuşind să se salveze. Toate aceste relaţii construite pe diferite politici şi straturi de alte politici (interne sau externe), automat, au ceva subversiv, ceva ce se strecoară, ceva ce stă ocult, care pândeşte din umbră. Iar asta duce la: 1. o paranoia colectivă; 2. relaţii care se construiesc (şi) în pat sau care dau senzaţia asta (teoria lui Freud cum că totul se rezumă la sexualitate într-o formă sau alta).
Per ansamblu, mi-a plăcut romanul, cu toate că uneori mi-a fost greu să-l urmăresc pentru că se pierde în atâtea detalii reconstituind istoriile familiilor Branea, Olaru şi Iovănescu, atmosfera şi felul în care se construiesc relaţiile în general în comunismul românesc. Atenţia pentru detaliu este unul dintre atuurile romanului (repet, nu am termen de comparaţie) şi probabil şi ale scriitoarei. Rezultatul, în cazul de faţă, este un provizorat continuu.
Alt lucru esenţial, din punctul meu de vedere, care trebuie spus e că, dacă nu ştii istoria ultimilor 100 de ani ai României, trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru a înţelege romanul, care de multe ori sare de la o perioadă la alta cu foarte mare uşurinţă (romanul este voit fragmentat şi tulbure pentru a surprinde o anumită atmosferă pe care cei care au trăit pe pielea lor comunismul probabil o înţeleg mult mai bine decât mine, cu tot cu puterea de a empatiza).
Mi s-a părut un roman preponderent politic (nici nu ar trebui să mă mire având în vedere premisa lucrării mele de licenţă, politicul fiind unul din cei doi poli ai lucrării mele). Nu neapărat în sensul în care are o teză pe care vrea să o demonstreze cu orice preţ, ca un fel de roman didactic, ci ca o panoramă. Prin intermediul Letiţiei Branea, trece prin diferitele perioade ale comunismului românesc (anii lui Dej, anii lui Ceauşescu), dar stăpâneşte cu foarte mare uşurinţă şi anii celui de-al doilea război mondial, anii de dinaintea intrării României în război, perioada interbelică, dar şi anii tulburi de după 23 august 1944.
Sunt reconstituite "dosarele" familiei Branea, dar şi dosarul lui Sorin Olaru, care are două rânduri de părinţi, unii naturali cu legături legionare care îl vor bântui mereu din umbră pe Sorin, fără ca măcar ca el să ştie până la un anumit punct, şi cei adoptivi, care vor avea grijă ca el să fie ferit de originile sale (şi să se ferească şi ei de acele origini, atât legionare - indirect! -, cât şi mici burgheze), pentru ca la final să-ţi dai seama că Letiţia Branea şi Sorin Olaru, doi amanţi trăind mereu sub spectrul provizoriului, au fost mai legaţi/predestinaţi decât vor şti ei vreodată de către legăturile rudelor lor îndepărtate, din interbelic. De ce aduc în discuţie "dosarele"? Cei care au trăit în comunism ştiu mai bine, dar chiar şi aşa, orice fel de origini tulburi, care fie aveau legătură cu legionarii, fie cu Antonescu, fie cu perioada interbelică, pe scurt (mica şi marea burghezie, americani, nazişti, englezi), dar şi cu vechile regimuri comuniste (fiecare nou conducător comunist urma o tradiţie - scrisă sau nescrisă, bănuiesc că nescrisă - aceea de a se dezice de vechiul regim, de politicile predecesorului său şi de a se legitima prin defăimarea sa) erau pasibili de a fi puşi pe listele de reorganizare, reorganizări care aveau loc destul de des (politicile lui Ceauşescu). Pe scurt, nu aveai acces la anumite posturi, oricât te chinuiai, dacă îţi găseau ceva la dosar (din seria celor de mai sus amintite de mine).
De asemenea, e extrem de interesant felul în care se construiesc relaţiile între oameni în comunism (mă interesează direct pentru licenţă subiectul). Pe de o parte, sunt cei care vor să avanseze în carieră şi fac compromisuri de tot felul, aleg tabere care se dovedesc cele câştigătoare (sau mai degrabă pierzătoare) şi când pică unul din capetele mari, trage după el toată reţeaua cu ramificaţiile sale, prea puţini reuşind să se salveze. Toate aceste relaţii construite pe diferite politici şi straturi de alte politici (interne sau externe), automat, au ceva subversiv, ceva ce se strecoară, ceva ce stă ocult, care pândeşte din umbră. Iar asta duce la: 1. o paranoia colectivă; 2. relaţii care se construiesc (şi) în pat sau care dau senzaţia asta (teoria lui Freud cum că totul se rezumă la sexualitate într-o formă sau alta).
Per ansamblu, mi-a plăcut romanul, cu toate că uneori mi-a fost greu să-l urmăresc pentru că se pierde în atâtea detalii reconstituind istoriile familiilor Branea, Olaru şi Iovănescu, atmosfera şi felul în care se construiesc relaţiile în general în comunismul românesc. Atenţia pentru detaliu este unul dintre atuurile romanului (repet, nu am termen de comparaţie) şi probabil şi ale scriitoarei. Rezultatul, în cazul de faţă, este un provizorat continuu.
August 22, 2014
Excelenta prestatia literara a Gabrielei Adamesteanu, in Provizorat, roman care duce mai departe viata gri si comuna a Letitiei Branea inceputa, cu 30 de ani in urma, in “Drumul egal al fiecarei zile”. In “Provizorat”, trecutul Letitiei e rescris, perspectivat, dezvaluit, in timp ce prezentul ii e capitv in casatoria anosta cu Petru, in adulterul etern provizoriu cu Sorin si in munca plictisitoare in Cladire. Viata Letitiei, prezentul ei chiar daca trece, pare a sta pe loc, in asteptare. E mort si nefertil. Trecutul e insa viu si reapare, reasezindu-i viata. Si nu e vorba doar de trecutul Letitiei, ci si de cel al lui Sorin si al celorlalte personaje ; trecutul care defineste destinul colectiv al unei intregi generatii.
Gabriela Adamesteanu demonstreaza inca o data in Provizorat puterea cu care din doar citeva replici sau reflectii reuseste sa construiasca si sa rafineze un personaj. Si nu numai. De pilda, un singur capitol i-a trebuit, “Moartea anuntata a Elefantul” , pentru a-i defini nu doar pe Pasenka, Norica si colonelul Oprea, ci o intreaga patura sociala; cea a nomenclaturistilor ticalosi, semi-analfabeti, corupti si grobieni. In plus, am gasit admirabil echilibrul prozei sale , dozarea perfecta dintre lirism si satira, realism si politica. Chiar daca “Provizorat” nu se ridica la inaltimea “Diminetii pierdute”, recomand calduros lectura romanului, insa doar dupa “Drumul egal al fiecarei zile” care il intregeste si ii largeste sensul.
Gabriela Adamesteanu demonstreaza inca o data in Provizorat puterea cu care din doar citeva replici sau reflectii reuseste sa construiasca si sa rafineze un personaj. Si nu numai. De pilda, un singur capitol i-a trebuit, “Moartea anuntata a Elefantul” , pentru a-i defini nu doar pe Pasenka, Norica si colonelul Oprea, ci o intreaga patura sociala; cea a nomenclaturistilor ticalosi, semi-analfabeti, corupti si grobieni. In plus, am gasit admirabil echilibrul prozei sale , dozarea perfecta dintre lirism si satira, realism si politica. Chiar daca “Provizorat” nu se ridica la inaltimea “Diminetii pierdute”, recomand calduros lectura romanului, insa doar dupa “Drumul egal al fiecarei zile” care il intregeste si ii largeste sensul.
February 13, 2024
Am închis acest volum cu constatarea că am o curiozitate avidă ce mă face să iubesc romanele complexe și complete, care detaliază cu generozitate viețile protagoniștilor săi, păienjenișul de cauzalități, legături, coincidențe și care nu se zgârcesc să ilustreze pe larg suprapunerea istoriilor mici peste Istoria mare. Gabrielei Adameșteanu îi iese admirabil această abordare.
Volumul continuă povestea Letiției Arcan, pe care am lăsat-o adolescentă la finalul cărții Drumul egal al fiecărei zile și o regăsim în plină maturitate aici.
Pe lângă completitudinea informațiilor biografice, mi-au plăcut stilul narativ, construcția caleidoscopică, inserțiile de tip jurnal, evoluția și involuția personajelor, pasajele prin care ne este permis acces în mintea și gândurile protagoniștilor.
Publicat în 2010, romanul își permite o altă libertate în ceea ce privește zugrăvirea abuzurilor, a neajunsurilor și tuturor tarelor comunismului. Pe care, cu tristețe, am constatat cât de mult le perpetuăm în prezentul nostru, în special în instituțiile publice. Dar apoi, m-a făcut să reflectez la proporția în care acestea sunt date de natura umană sau de contextul social, politic, istoric. Nici aici nu am un răspuns…
Am scris pe blog mai pe larg despre această lectură și de ce o recomand.
https://oanapp.wordpress.com/2024/02/...
Volumul continuă povestea Letiției Arcan, pe care am lăsat-o adolescentă la finalul cărții Drumul egal al fiecărei zile și o regăsim în plină maturitate aici.
Pe lângă completitudinea informațiilor biografice, mi-au plăcut stilul narativ, construcția caleidoscopică, inserțiile de tip jurnal, evoluția și involuția personajelor, pasajele prin care ne este permis acces în mintea și gândurile protagoniștilor.
Publicat în 2010, romanul își permite o altă libertate în ceea ce privește zugrăvirea abuzurilor, a neajunsurilor și tuturor tarelor comunismului. Pe care, cu tristețe, am constatat cât de mult le perpetuăm în prezentul nostru, în special în instituțiile publice. Dar apoi, m-a făcut să reflectez la proporția în care acestea sunt date de natura umană sau de contextul social, politic, istoric. Nici aici nu am un răspuns…
Am scris pe blog mai pe larg despre această lectură și de ce o recomand.
https://oanapp.wordpress.com/2024/02/...
November 26, 2018
O carte evident mult mai bine închegată de informațiile istorice disponibile după ‘89 și de experiența de jurnalist a Gabrielei Adameșteanu, dar mai puțin poetică decât “Drumul egal al fiecărei zile”. Drama interzicerii avorturilor, revenirea la puricarea dosarelor pătate ale înaintașilor, după o scurtă “eră a tehnocraților”, pânza ramificată țesută pentru a obține un pașaport pentru “Dincolo” și consecințele plecării unui membru al familiei asupra celor rămași “Dincoace”, omniprezența ofițerilor de Securitate și omnipotența Cadrelor, viața dublă, minciuna și suspiciunea generalizată zugrăvesc fidel atmosfera anilor ‘70 la începutul agoniei în care o va împinge cultul personalității și dictatura familiei Ceaușescu. Câteva detalii ale anilor ‘80 (penuria alimentară, cozile, casetele video, frigul din clădiri) completează acest tablou al Văii Plângerii care a fost România socialistă. O țară în care dragostea Letiției și a lui Sorin a înmugurit fără a avea vreo șansă de a înflori.
December 20, 2024
o superbitate de carte, intr-un stil fabulos, plin de nuante, de tot felul de detalii subtile, dar care atrag atentia si aduc aminte de vremuri trevute, oribile, despre care nu mai tinem minte sau nu mai vrem sa ne aducem aminte.
povestea letitie branea si a lui sorin olaru pare la prima vedere o afacere simpla: un love affair ilicit, intre doi colegi de munca, atrasi sexual unul de celalt si prinsi in capcana neincrederii din anii'70 ai regimului comunist. letitia nu se mai regaseste in casnicie, iar escapele prin apartamentele prietenului florinel ( un coleg al lui sorin) o incanta. insa povestea nu este atat de simpla, este complexa, pentru ca pe fundal se deruleaza viata sinistra din vremea comunismului, cu toate relele epocii, dar si povestile de familie ale celor doi, care sunt ingemanate. dosarele de cadre sunt patate de trecutul burghez sau legionar al famillilor velor doi si astfel, tesatura compexa pe care gabriela adamesteanuu o tese ne arata "tara miscatoare si neasezata".
mi-a placut eborm, am devorat fiecare pagina si o sa ramana cu mine multa vreme.
povestea letitie branea si a lui sorin olaru pare la prima vedere o afacere simpla: un love affair ilicit, intre doi colegi de munca, atrasi sexual unul de celalt si prinsi in capcana neincrederii din anii'70 ai regimului comunist. letitia nu se mai regaseste in casnicie, iar escapele prin apartamentele prietenului florinel ( un coleg al lui sorin) o incanta. insa povestea nu este atat de simpla, este complexa, pentru ca pe fundal se deruleaza viata sinistra din vremea comunismului, cu toate relele epocii, dar si povestile de familie ale celor doi, care sunt ingemanate. dosarele de cadre sunt patate de trecutul burghez sau legionar al famillilor velor doi si astfel, tesatura compexa pe care gabriela adamesteanuu o tese ne arata "tara miscatoare si neasezata".
mi-a placut eborm, am devorat fiecare pagina si o sa ramana cu mine multa vreme.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 31, 2019
Cartea mustește de sex - sex actual (adică anii '70), sex istoric (Cuza cu Obrenovici), sex ficțional (personajul principal feminin ține un jurnal intim libidinos) – în așa măsură încît era s-o abandonez după prima parte („L’Air du temps”). Partea a doua, „Dosare de familie” e cu mult mai potolită, se ține de obiectiv (titlul). Așa că am continuat. „Anii tehnocraților” și „Tranziție” exhibă iar obsesiile sexuale ale personajelor fără să atingă frecvența din prima parte, totuși. Acuplările frenetice și jinduirile unsuroase compensează, se pare, sfîșierile interioare date de tensiunea secretelor de familie, a frustrărilor personale, trădărilor etc.
Altfel, epoca ascensiunii legionare, înăbușirea ei și epoca comunistă cu toate fazele sînt bogat documentate și sarcastic/cinic prezentate. Din comunismul ceaușist retrăiesc multe momente și situații, din toate fazele aflu altele, prin istorii și anecdote politice.
Surprinzător pentru mine, după tonul ei, cartea se termină („Ziua cea mai lungă”) cu un gest al personajului feminin principal care poate însemna renunțarea la un avort, cumva este ideea copilului ca vehicul al speranței, aceeași cu concluzia „Solenoidului”, la altă problematică…
Nu cred că voi mai încerca curînd vreo carte cu aceeași temă, preferința mea în această categorie rămînînd ferm Derapaj al lui Ion Manolescu, între cele realiste, și palierul corespunzător din magicele „Orbitor” și Solenoid ale lui Mircea Cărtărescu.
Altfel, epoca ascensiunii legionare, înăbușirea ei și epoca comunistă cu toate fazele sînt bogat documentate și sarcastic/cinic prezentate. Din comunismul ceaușist retrăiesc multe momente și situații, din toate fazele aflu altele, prin istorii și anecdote politice.
Surprinzător pentru mine, după tonul ei, cartea se termină („Ziua cea mai lungă”) cu un gest al personajului feminin principal care poate însemna renunțarea la un avort, cumva este ideea copilului ca vehicul al speranței, aceeași cu concluzia „Solenoidului”, la altă problematică…
Nu cred că voi mai încerca curînd vreo carte cu aceeași temă, preferința mea în această categorie rămînînd ferm Derapaj al lui Ion Manolescu, între cele realiste, și palierul corespunzător din magicele „Orbitor” și Solenoid ale lui Mircea Cărtărescu.
March 5, 2015
Cei familiarizaţi cu proza Gabrielei Adameşteanu o vor recunoaşte în acest roman pe Letiţia Branea, personajul principal din Drumul egal al fiecărei zile, adolescenta devenită femeie. Provizorat este un roman de factură politico-socială ce încearcă să recreeze atmosfera Bucureștiului din perioada interbelică până în epoca comunistă a anilor 60-70, dar, este şi o confesiune sentimentală, aşa cum autoarea deja ne-a obişnuit. Cu o ușoară tentă de stream of consciousness, narațiunea pendulează între trecutul familiilor Branea și Olaru și povestirea Letiției din prezent.
Destinul celor două familii se întrepătrunde fără ca Sorin și Letiția, protagoniștii romanului, să fie conştienţi. Parcursul celor doi este destul de asemănător: provin din familii bune – ceea ce îi face să aibă pete la dosar, au beneficiat de o educație solidă, ambii încearcă să își facă o carieră ascunzând trecutul, motiv pentru care legătura lor amoroasă este oarecum firească. Letiţia se simte prinsă în căsătoria cu Petru Aron şi descoperă în Sorin un confident, un punct de sprijin în această lume a aparenţelor şi mişculaţiilor politice.
Continuarea aici http://www.bookishstyle.ro/provizorat
Destinul celor două familii se întrepătrunde fără ca Sorin și Letiția, protagoniștii romanului, să fie conştienţi. Parcursul celor doi este destul de asemănător: provin din familii bune – ceea ce îi face să aibă pete la dosar, au beneficiat de o educație solidă, ambii încearcă să își facă o carieră ascunzând trecutul, motiv pentru care legătura lor amoroasă este oarecum firească. Letiţia se simte prinsă în căsătoria cu Petru Aron şi descoperă în Sorin un confident, un punct de sprijin în această lume a aparenţelor şi mişculaţiilor politice.
Continuarea aici http://www.bookishstyle.ro/provizorat
May 29, 2020
Mi-a fost recomandata. Am citit 60 si ceva de pagini cu greu. Mi-am facut nervi(politica, politica, politica). Mi s-a parut foarte dezordonata. Nu am inteles nici macar 10% ideea, care era firul povestii? Nu am inteles ce se intampla. Si, random, mai apareau si scene de sex descrise prost prin cuvinte jenante. Mi-era jena si radeam ca nu-mi venea sa cred ce limbaj poate folosi mai ales o femeie pentru a descrie o scena de sex astfel. Inteleg ca fiecare om are starile lui de animalitate in intimitate, dar in loc sa le descrii in asa fel incat sa te atraga in poveste, tu ce faci? Ma rog, am lasat-o asa, am incetat a mai citi.
Dupa cateva zile, am zis sa-i mai dau o sansa, poate eram eu tampita, poate eram obosita. De aceasta data nici macar 2 pagini intregi nu am putut sa citesc. Ma enerva groaznic ca aleatoriu ma trezeam ingropata in notiuni de politica care nici macar nu te duceau nicaieri.
O mare pierdere de timp.
Dupa cateva zile, am zis sa-i mai dau o sansa, poate eram eu tampita, poate eram obosita. De aceasta data nici macar 2 pagini intregi nu am putut sa citesc. Ma enerva groaznic ca aleatoriu ma trezeam ingropata in notiuni de politica care nici macar nu te duceau nicaieri.
O mare pierdere de timp.
November 16, 2022
Una novela de amor pero con una simbiosis con lo social y político de la Rumania comunista que le dan una nota particular. Suelo tener debilidad por las historias de esa geografía y esa época, que nos dan otra perspectiva más allá de la fría historia. Acantilado tiene bastante de eso en su catálogo.
April 7, 2019
Nu are savoarea unei dimineti pierdute. Mi-a reamintit de anii copilariei traite in comunism.
January 27, 2025
Difícilmente puedo considerar esta novela siquiera como mediocre. Con un lenguaje a veces soez (¿a que viene tanta obsesion por el acto sexual?) y una trama carente de interés, es difícil entender qué quiso transmitir la autora. Tampoco consigue acertar en una descripción correcta del ambiente asfixiante típico del régimen comunista en la época de Ceaușescu. Finalmente, a pesar de los esfuerzos de la traductora (la misma traduce a Mircea Cărtărescu con una maestría que hace imposible distinguir entre la versión rumana y la española) muchos de los términos o frases típicas de aquella época no consiguen dar al lector no rumano una impresión fidedigna del ambiente que se respiraba entonces. Sinceramente, me cuesta entender la alabanza del libro en la contraportada viendo lo cutre que es.
Mi s-a părut o carte mediocră fără interes, cu personaje vulgare și un limbaj deopotrivă. Nu stiu ce a pretins scriitoarea, ce vroia exact să transmită, pentru că nici epoca ceaușistă e bine descrisă, nici acțiunea își are sensul, nici se remarcă prin ceva special. Chiar mi s-a părut o pierdere de timp și consider de foarte prost gust insistența cu care se repetă tot felul de scene sexuale care nu reprezintă nimic interesant.
Mi s-a părut o carte mediocră fără interes, cu personaje vulgare și un limbaj deopotrivă. Nu stiu ce a pretins scriitoarea, ce vroia exact să transmită, pentru că nici epoca ceaușistă e bine descrisă, nici acțiunea își are sensul, nici se remarcă prin ceva special. Chiar mi s-a părut o pierdere de timp și consider de foarte prost gust insistența cu care se repetă tot felul de scene sexuale care nu reprezintă nimic interesant.
August 9, 2023
Mi-am continuat calatoria de descoperire alaturi de Letitia Branea inceputa in « Drumul egal al fiecarei zile" caci « Tineretea i se intindea nesfarsita in fata si totul poarta inca semnul improvizatiei” (p.14), dar, in calatoria ei suntem purtati, ca si in celelalte romane ale autoarei, nu numai in present ci si in trecut, pentru ca “Letitia a inteles ca nu viitorul ne aduce cele mai multe surprize, ci trecutul, pe care nu incetam sa il recitim toata viata » (p. 217), trecut in care individul se pierde la scara istoriei.
Din toate romanele autoarei (pe care le-am citit), pe acesta il voi pune pe aceeasi traepta (de valori) cu « Dimineata pierduta » (1984), prin dramatism si valoare documentara.
Cele trei romane care urmaresc parcursul Letitiei Branea, « Drumul egal al fiecarei zile » (1975), « Provizorat » (2010) si « Fontana di Trevi » (2018) sunt romane de sine statatoare, dar impreuna alcatuiesc o trilogie formidabila prin complexitatea personajelor si tabloul istoric al Romaniei, « tara miscatoare si neasezata » (p.94) peste veacuri ( sec 20-21|).
Din toate romanele autoarei (pe care le-am citit), pe acesta il voi pune pe aceeasi traepta (de valori) cu « Dimineata pierduta » (1984), prin dramatism si valoare documentara.
Cele trei romane care urmaresc parcursul Letitiei Branea, « Drumul egal al fiecarei zile » (1975), « Provizorat » (2010) si « Fontana di Trevi » (2018) sunt romane de sine statatoare, dar impreuna alcatuiesc o trilogie formidabila prin complexitatea personajelor si tabloul istoric al Romaniei, « tara miscatoare si neasezata » (p.94) peste veacuri ( sec 20-21|).
November 27, 2024
Una historia de dos parejas de diferentes familias en la Rumanía bajo Ceausescu que compagina su trabajo funcionarial con su vida paralela de infidelidad.
Novela que tenía ganas de leer, pero que me ha decepcionado. Hace un recorrido caótico desde la persecución de los judíos, el gobierno pro nazi del mariscal Antonescu y la llegada de los comunistas al poder. Todo ello compaginándolo con las vidas de dos familias de diferente estrato social que lucha por sobrevivir a las circunstancias.
Es más un compendio de anécdotas de la época y curiosidades que no pasa de eso, curiosidades. La trama como tal es liosa y carente de interés. Menos de 500 páginas que se hacen demasiado largas.
Novela que tenía ganas de leer, pero que me ha decepcionado. Hace un recorrido caótico desde la persecución de los judíos, el gobierno pro nazi del mariscal Antonescu y la llegada de los comunistas al poder. Todo ello compaginándolo con las vidas de dos familias de diferente estrato social que lucha por sobrevivir a las circunstancias.
Es más un compendio de anécdotas de la época y curiosidades que no pasa de eso, curiosidades. La trama como tal es liosa y carente de interés. Menos de 500 páginas que se hacen demasiado largas.
December 28, 2023
Prima carte citită a acestei autoare. Mi-a plăcut mult! E altceva decât ce am citit în ultima vreme. Acțiunea se petrece în perioada comunistă. Foarte bine descrise locuri, lucruri, oameni, acțiuni, evenimente din acea vreme.
August 18, 2022
Nu vi s-a întâmplat niciodată să citiţi o carte şi să aveţi tendinţa, să simţiţi nevoia de a intra într-un dialog – imaginar sau nu – cu autorul? Să îi spuneţi de exemplu ce anume sentiment v-a declanşat fraza aceea, povestea aceea a unei lumi trăite pe propria piele? Să îl întrebaţi de exemplu cum a reuşit, cum a făcut să construiască atâtea personaje cu atâtea legaturi între ele. Cum de nu s-a încurcat între atâtea personaje? Cum a făcut să treacă de la un caracter la altul păstrând „firul”? Nu vi s-a întâmplat niciodată să citiţi o carte şi să vă re-trăiţi epoca aceea doar dată de înţeles? Epoca aceea utopică pentru unii, trăită până la ultimul fir pentru alţii? Să realizaţi ani, buni după, că aţi uitat, da, pur şi simplu aţi uitat „cum era pe vremea aceea”, că anumite „detalii” v-au scăpat prin plasa timpului? Troleibuzele acelea vechi şi ruginte burduşite de oameni, autobuzele acelea galbene prea scurte, prea rare, prea strâmte?
Nu vi s-a întâmplat niciodată să realizaţi că aţi avut noroc că în epoca respectivă nu eraţi decât un copil luat sub aripa ocrotitoare a unor adulţi cu un zâmbet fals îngheţat pe faţă? Nu vi s-a întâmplat niciodată să realizaţi că epoca „voastră” a fost una deformată de grija altora? Că de fapt toate lucrurile acelea „frumoase” nu erau decât o imagine deformată de prea puţinul cu care nici nu vă dădeaţi seama că trăiţi?
Mie mi s-au întâmplat toate acestea citind-o pe Gabriela Adameşteanu. „Provizorat” – o lume provizorie trăită la volum minim. Aceaşi lume la altă vârstă. Aceleaşi lucruri triste – cozi la banane mereu verzi, cozi la pâine, cozi la lapte, pecete pe cuvinte, zâmbete tăinuite, avorturi ascunse pe sub mânecă, – aceleaşi lucruri triste trăite cu alţi ochi, cu altă sită, găuri mai mici, impact filtrat de grija altora .
Amintirile mele despre „epoca aceea” nu sunt odioase. Nu atât de odioase pe cât ar fi trebuit să fie. Singurul lucru cu adevărat odios, singurul lucru pe care l-am simţit drept „nelalocul” lui a fost încrâncenarea cu care ni se dădeau informaţiile cu linguriţa. Lipsa libertăţii, lipsa accesului la cultură. În rest, epoca „aceea” mi-a lăsat o urmă în formă de căutare şi „mă descurc eu cumva”.
Citind „Provizorat” realizez că am avut o percepţie eronată. Erau alţii şi altele care luau „palmele epocii” în locul meu. Eu mă bucuram că fusesem făcută pionier în primul grup şi regretam că nu avusesem ocazia să fiu „şoim al patriei”. Mie îmi plăceau poveştile vecinilor la coadă la lapte. Şi scăunelele lor aduse de acasă. Erau atât de drăguţe, atât de mici şi drăguţe. Mie îmi luau ochii scaunele acelea „mici şi drăguţe” . Eu apreciam căutările acelea săptămânale în teancurile de cărţi „la pachet”, zâmbetul şi bucuria adultului de lângă mine când descoperea un Nietzsche sau un Preda sau un Tofler publicaţi sub un alt nume.
Eu consideram toată epoca aceea un joc. Citind „Provizorat” realizez, ani buni după, că adulţii de lângă mine o considerau cu totul altfel.
Mai multe recenzii gasiti aici : https://abisurile.com/2022/08/18/ce-a...
Nu vi s-a întâmplat niciodată să realizaţi că aţi avut noroc că în epoca respectivă nu eraţi decât un copil luat sub aripa ocrotitoare a unor adulţi cu un zâmbet fals îngheţat pe faţă? Nu vi s-a întâmplat niciodată să realizaţi că epoca „voastră” a fost una deformată de grija altora? Că de fapt toate lucrurile acelea „frumoase” nu erau decât o imagine deformată de prea puţinul cu care nici nu vă dădeaţi seama că trăiţi?
Mie mi s-au întâmplat toate acestea citind-o pe Gabriela Adameşteanu. „Provizorat” – o lume provizorie trăită la volum minim. Aceaşi lume la altă vârstă. Aceleaşi lucruri triste – cozi la banane mereu verzi, cozi la pâine, cozi la lapte, pecete pe cuvinte, zâmbete tăinuite, avorturi ascunse pe sub mânecă, – aceleaşi lucruri triste trăite cu alţi ochi, cu altă sită, găuri mai mici, impact filtrat de grija altora .
Amintirile mele despre „epoca aceea” nu sunt odioase. Nu atât de odioase pe cât ar fi trebuit să fie. Singurul lucru cu adevărat odios, singurul lucru pe care l-am simţit drept „nelalocul” lui a fost încrâncenarea cu care ni se dădeau informaţiile cu linguriţa. Lipsa libertăţii, lipsa accesului la cultură. În rest, epoca „aceea” mi-a lăsat o urmă în formă de căutare şi „mă descurc eu cumva”.
Citind „Provizorat” realizez că am avut o percepţie eronată. Erau alţii şi altele care luau „palmele epocii” în locul meu. Eu mă bucuram că fusesem făcută pionier în primul grup şi regretam că nu avusesem ocazia să fiu „şoim al patriei”. Mie îmi plăceau poveştile vecinilor la coadă la lapte. Şi scăunelele lor aduse de acasă. Erau atât de drăguţe, atât de mici şi drăguţe. Mie îmi luau ochii scaunele acelea „mici şi drăguţe” . Eu apreciam căutările acelea săptămânale în teancurile de cărţi „la pachet”, zâmbetul şi bucuria adultului de lângă mine când descoperea un Nietzsche sau un Preda sau un Tofler publicaţi sub un alt nume.
Eu consideram toată epoca aceea un joc. Citind „Provizorat” realizez, ani buni după, că adulţii de lângă mine o considerau cu totul altfel.
Mai multe recenzii gasiti aici : https://abisurile.com/2022/08/18/ce-a...
September 3, 2019
O relatie extraconjugala cu final previzibil si cu atat mai dramatic cu cat se desfasoara in comunism.
Ii dau totusi 3 stele pt felul in care autoarea profita de faptul ca realitatea nu are intotdeauna doar parti bune si o prezinta ca atare spunand lucrurilor pe nume intr-un mod usturator.
"Stam cu totii aici, de atata vreme, incat si pe intuneric ne-am recunoaste: dupa mers [...] dupa adierea de deodorant FA sau mirosul unei guri cu lucrari dentare coclite definesc locul fiecaruia in organigrama institutiei."
In plus, autoarea gaseste multe replici memorabile pe parcursul unui roman mediocru. "ma mir ca n-ai ajuns inca pe coperta langa Tovarasul! voi fi in curand sotul sotiei mele."
Ii dau totusi 3 stele pt felul in care autoarea profita de faptul ca realitatea nu are intotdeauna doar parti bune si o prezinta ca atare spunand lucrurilor pe nume intr-un mod usturator.
"Stam cu totii aici, de atata vreme, incat si pe intuneric ne-am recunoaste: dupa mers [...] dupa adierea de deodorant FA sau mirosul unei guri cu lucrari dentare coclite definesc locul fiecaruia in organigrama institutiei."
In plus, autoarea gaseste multe replici memorabile pe parcursul unui roman mediocru. "ma mir ca n-ai ajuns inca pe coperta langa Tovarasul! voi fi in curand sotul sotiei mele."
January 19, 2021
Am fost un pic dezamagita de carte, dar asta probabil ca aveam asteptari foarte mari, dupa ce citisem "Dimineata pierduta". Ori probabil dezamagirea s-a produs de la faptul ca nu am relationat cu personajul principal. Dar, ca in orice roman al Gabrielei Adamesteanu, ai inserari de evenimente istorice, multe insights in perioada comunista si dupa. Exista si un focus foarte mare pe personaje, cu puternice trairi interioare si prinse in momente provizorii.
July 10, 2023
Lo he amado.
Para leer despacio, con atención.
No es para todos, pero si te gustan autores como Balzac o Stendhal, te encantará.
Influencia de la literatura clásica francesa, fresco de la Rumanía comunista, relaciones clandestinas, asfixia de un país donde la doble moral impera.
Qué bien escribe Adamesteanu...
Para leer despacio, con atención.
No es para todos, pero si te gustan autores como Balzac o Stendhal, te encantará.
Influencia de la literatura clásica francesa, fresco de la Rumanía comunista, relaciones clandestinas, asfixia de un país donde la doble moral impera.
Qué bien escribe Adamesteanu...
September 6, 2020
A remarkable analysis about the loneliness of the human condition exacerbated under an authoritative regime. It is the very antithesis of the pursuit of happiness, with people playing a zero sum game for decades, until they realise they grew old.
April 20, 2021
Prea multă politică, prea multe personaje. Într-un final, povestea pe care voiam să o urmăresc şi de fapt ceea ce m-a convins să cumpăr cartea (o poveste de dragoste în perioada comunismului), şi-a pierdut complet farmecul.
September 1, 2022
Estropajoso
October 5, 2022
Redacción confusa. Cuesta seguir la trama y los personajes aunque describe muy bien el ambiente que se vivía en la Rumania comunista.
Displaying 1 - 30 of 30 reviews