Memoriile lui Dumitru Popescu vad, iata, intr-o suita de mai multe volume, lumina tiparului. Datorita lor avem acces la un fel de „fata nevazuta“ a lumii noastre culturale si politice din anii comunismului, lume revelata din unghiuri putin accesibile omului de rand. Pentru cunoscatorii prozei lui Dumitru Popescu, incontestabilele calitati literare ale autorului nu vor constitui o surpriza; ceea ce va incita curiozitatea si ii va surprinde nu doar pe ei, ci si pe aceia care nu i-au citit inca romanele, este tocmai viziunea unui scriitor care a detinut mult timp, incepand cu anii ’60, functii inalte in ierarhia de partid. Cu o impresionanta forta de evocare si, in ce priveste anii adolescentei, cu melancolie, volumul reinvie o intreaga societate — trasee politice, obiceiuri, chipuri, oameni cunoscuti si necunoscuti, intrati in istorie sau uitati, acoperind aproape o jumatate de secol.
Dumitru Popescu (n. 18 aprilie 1928, la Turnu Magurele). Prozator, poet si eseist. Licentiat in stiinte economice in anul 1951. Intra in presa in anul 1950, ca redactor la Contemporanul. In 1956 urmeaza scoala Superioara de Partid „A. Jdanov“ de perfectionare a ziaristilor. Este redactor-sef al cotidianului Scinteia Tineretului (1956–1960), director general la Agerpres (1960–1962), adjunct al ministrulului Culturii (1962–1965), redactor-sef al ziarului Scinteia (1965–1968), presedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1971–1976) presedinte al Consiliului National al Radioteleviziunii (1969–1971; 1976–1981). Din 1981 pana la caderea regimului comunist, rector la Academia „Stefan Gheorghiu“. A ocupat urmatoarele functii politice: membru al Biroului CC al UTM (1956–1960); membru CC al PCR (1965–1989); membru CPEx (1969–1989); secretar CC al PCR (1968–1981); deputat de Banat, Arad, Alba, Mures si Iasi (1965–1989). Implicat, dupa 1989, in procesul CPEx, a fost condamnat, achitat si iarasi condamnat, beneficiind in cele din urma de gratierea prezidentiala. In toti anii ulteriori n-a mai participat sub nicio forma la viata politica, dedicandu-se in exclusivitate scrisului. Debuteaza cu versuri si proza in Teleormanul liber, in 1949. Inainte de 1989 au aparut: • volume de publicistica: Impresii de calator (1962), Drumuri europene (1965); • eseistica: Biletul la control! (1968), Iesirea din labirint (1973); • poezie: Pentru cel ales (1968), Un om in Agora (1972), Gustul simburelui (1974), Raza de cobalt (1979), Insomnia dragonului (1989); • romane: trilogia Pumnul si palma (O dimineata inselatoare — 1980, Ochiul ciclonului – 1981, Marsul cariatidelor — 1982), Muzeul de ceara (1984), Vitralii incolore 1985, Cenusa din ornic (1988). In intervalul scurs de la caderea regimului comunist publica mai multe carti: • memorialistica: Timpul lepros — jurnalul unui detinut politic postdecembrist (1992, reeditat in 2004 cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor), Am fost si cioplitor de himere (1993), Elefantii de portelan (1996), Cronos autodevorandu-se. Memorii vol. I–VI (Curtea Veche, 2005–2007); • eseistica: Eclipsa in Cetatea Soarelui (1994), Spatiile dintre negru si alb (2012), Diformitatea liniilor in portret (2012); • poezie: Ieslea minotaurului, continand versuri scrise in inchisoare (1993); • romane: Focul de paie (1999), Pasajul (2002), Omul zapezilor (2003), Atelierul de vara (2009), Candva dupa izgonirea din Paradis (2010), Artemis sau uzurparea sentimentului (2013). Review
Dumitru Popescu was a Romanian journalist and politician. A member of the Romanian Communist Party, he served in the Great National Assembly from 1965 to 1989.
Tonul cărții este serios, perfecționist, percutant, chiar țâfnos pe alocuri! Înfloriturile, de efect de altfel, de bun simț și bun gust, par că vor să lungească numărul volumelor la maximum posibil. Între doua povestiri, bune, despre regim, personaje principale ale timpului, interpune și capitole anoste, goale de conținut!)
Coperta parcă arată un contabil ceapist (CAP-CPEx!), puțin leneș, puțin arogant, puțin obosit; trebuie să fii narcisist-sfidător-arogant și lipsit de respect să-ți pui poza pe fiecare volum (6) după ce l-am avut 20 de ani pe ceașcă pe toate coperțile posibile!)
Totuși, e o carte/serie bună de citit! (Revin, asupra ultimei fraze: volumul 1-2 sunt citibile, dar începînd cu volumul 3, doar câteva capitole interesante, iar stilul și subiectele abordate scad spre zero în volumul 5-6!)
Volume 1 (and next to last read by me) starts slow but after 100 pages it becomes a veiled portrait of the 50's and then a full blown attack against the said 50's doctrinaires as well as the start of the author's ascension in the party apparatus
among other goodies it has the author's explanation for his (in)famous "God" nickname (Dumnezeu in Romanian - when by mistake he was named as Dum., P. rather than Pop., D. in a job presence worksheet, a poet who worked for him, said, "oh, they called you Dum. which is the Romanian abbreviation for God - Dumnezeu" and so it spread...)