Munca actorului cu sine însuși, vol. 1

by Constantin Stanislavski, Rădulescu Raluca (Translator)

„Oare câte spectacole se joacă zilnic, în întreaga lume, nu după esenţă, ci după principiul «în general»? Zeci de mii. De aceea să nu vă mire dacă vă voi spune că în fiecare zi, în întreaga lume, sute de mii de actori greşesc profund, prelucrând sistematic procedee scenice incorecte şi periculoase. Şi este cu atât mai rău, cu cât, pe de o parte, însuşi teatrul şi condiţiile artei sale îl împing pe actor spre aceste obiceiuri periculoase. Pe de altă parte, însuşi actorul, care caută calea minimei rezistenţe, foloseşte de bunăvoie meşteşugul «în general».“
Konstantin Sergheevici Stanislavski


„În profesia mea, folosesc această carte în fiecare zi. Ceea ce nu înseamnă că o deschid în fiecare dimineaţă sau că folosesc numai exerciţiile lui Stanislavski. Din nefericire, nici măcar n-am timp s-o citesc foarte des. Dar ea este prezentă în felul în care gândesc teatrul. Îmi aminteşte de profunzimea şi de pasiunea cu care fiecare artist adevărat poate şi trebuie să-şi analizeze propria artă.“
Yuri Kordonsky

623 pages, Hardcover

First published January 1, 1938

About the author

Constantin Sergeyevich Stanislavski (russian:Константин Сергеевич Станиславский) was a Russian actor and theatre director.

Stanislavski's innovative contribution to modern European and American realistic acting has remained at the core of mainstream western performance training for much of the last century. Building on the directorially-unified aesthetic and ensemble playing of the Meiningen company and the naturalistic staging of Antoine and the independent theatre movement, Stanislavski organized his realistic techniques into a coherent and usable 'system'. Thanks to its promotion and development by acting teachers who were former students and the many translations of his theoretical writings, Stanislavski's system acquired an unprecedented ability to cross cultural boundaries and developed an international reach, dominating debates about acting in the West. That many of the precepts of his 'system' seem to be common sense and self-evident testifies to its hegemonic success. Actors frequently employ his basic concepts without knowing they do so.

Stanislavski treated theatre-making as a serious endeavour, requiring dedication, discipline and integrity, and the work of the actor as an artistic undertaking. Throughout his life, he subjected his own acting to a process of rigorous artistic self-analysis and reflection. His 'system' resulted from a persistent struggle to remove the blocks he encountered. His development of a theorized praxis—in which practice is used as a mode of inquiry and theory as a catalyst for creative development—identifies him as the first great theatre practitioner. Stanislavski believed that after seeing young actors at Aquinas College in Moscow he could see why theatre needed to change to a more disciplined endeavour.

Stanislavski's work was as important to the development of socialist realism in the USSR as it was to that of psychological realism in the United States. Many actors routinely identify his 'system' with the American Method, although the latter's exclusively psychological techniques contrast sharply with Stanislavski's multivariant, holistic and psychophysical approach, which explores character and action both from the 'inside out' and the 'outside in'. Stanislavski's work draws on a wide range of influences and ideas, including his study of the modernist and avant-garde developments of his time (naturalism, symbolism and Meyerhold's constructivism), Russian formalism, Yoga, Pavlovian behaviourist psychology, James-Lange (via Ribot) psychophysiology and the aesthetics of Pushkin, Gogol, and Tolstoy. He described his approach as 'spiritual Realism'.

Associated Names:
Konstantin Stanislavski (Alternative spelling)
Константин Станиславский (Russian)
斯坦尼斯拉夫斯基 (Chinese)

Reviews

[Socrate · Rating 4 out of 5]

La Casa-muzeu „Konstantin Sergheevici Stanislavski" din Moscova se găseşte o ediţie în limba romană a „Vieţii mele în artă", trimisă în dar de către oamenii de teatru din România. Publicarea acestei opere în ţara noastră constituie un însemnat eveniment cultural, o posibilitate concretă de îmbogăţire a orizontului creator, oferită tuturor oamenilor de teatru. Personalitatea lui Konstantin Sergheevici Stanislavski creşte din paginile cărţii, îmbrăcând proporţiile grandioase ale uneia dintre figurile cele mai mari din istoria teatrului universal. Când la 14 (27) octombrie 1898 la Moscova şi-a deschis porţile „Teatrul de Artă", nimeni nu putea încă să-şi imagineze excepţionala însemnătate pe care avea s-o dobândească acest aşezământ de cultură; nici chiar ctitorii săi, Konstantin Sergheevici Stanislavski şi V. Nemirovici-Dancenko. Pe măsură însă ce se succedau spectacolele: Pescăruşul (1898), Unchiul Vania (1899) şi Trei surori (1901) de Cehov, Micii burghezi şi Azilul de noapte (1902) de Gorki, Prea multă minte strică de Griboedov (1906), Boris Godunov de Puşkin (1907), Revizorul de Gogol (1908), O lună la ţară de Turgheniev (1909), Cadavrul viu de Tolstoi şi altele - opinia publică mondială îşi dădea seama că s-a născut, cu adevărat, un nou teatru, o nouă metodă de creaţie artistică, zămislită în laboratorul de muncă al actorului de către Konstantin Sergheevici Stanislavski. Sistemul lui Stanislavski nu neagă tot ceea ce a dobândit cu trudă arta actoricească de-a lungul veacurilor de experienţă. Dimpotrivă, el susţine cu căldură adevăratele valori ale teatrului în acest domeniu, valori pe care le împlineşte cu o experienţă nouă, ştiinţifică. Metoda de creaţie a lui Konstantin Sergheevici Stanislavski, fiind indisolubil legată de tradiţiile realiste ale culturii ruseşti, reprezintă o fuziune armonică a acestor tradiţii cu inovaţia genială a marelui om de teatru. Sistemul lui Konstantin Sergheevici Stanislavski nu stabileşte reguli rigide, de natură să uniformizeze genurile şi stilurile în munca actorului. în limitele unor principii generale, universal valabile în munca actorului contemporan, el oferă cele mai largi perspective de creaţie artistică, mijloacele cele mai bune de valorificare a posibilităţilor actoriceşti.

[Adrian Gheorghe · Rating 5 out of 5]

Recitit. Citisem munca actorului, cand aveam 14 ani, neintelegand foarte multe la momentul respectiv. Acum, viata mi-a oferit o alta perspectiva asupra cartii. Iar, asemenea cum scrie si in carte, artistul isi da seama de curent, numai in momentul in care are contact cu el. Sigur, cei care inca isi mai pot asculta intuitia. Ceea ce explica, de ce nu ne plac multe piese banalizate si murdarite, din ziua de astazi (Industria porno are o contributie masiva la banalizare si schimbarea perceptiei asupra frumosului artistic, estetic si al frumosului natural).