What do you think?
Rate this book
Дамата с кадифеното колие
Годината е 1793. Това е зловещото време на Терора непосредствено след Френската революция. Сянката на гилотината е надвиснала над Париж, а и самият дявол не е далеч. Името му е Хофман. Напуснал е родната Германия, за да преследва мечтите си, защото е убеден, че светът е театър, а Париж е най-хубавата му сцена. Но красивият декор винаги има и обратна страна, по-лоша от тази и в най-развихрените фантазии. Продажна любов, магически и ужасяващи срещи, пиянство и лудост. На този фон Хофман среща прелестната Арсена - балерината с кадифеното колие, и решава да изсипе потоци от злато в краката й, за да отвърне тя на чувствата му...
176 pages, Paperback
First published January 1, 1850
21 people are currently reading
572 people want to read
About the author
Alexandre Dumas
6,994 books12.3k followersThis note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 52 reviews
July 14, 2016
"Cu firea lui de poet, era greu să distingi suferinţele reale de cele imaginare."
Prologul romanului lui Alexandre Dumas reprezintă de departe cea mai bună transpunere a principiilor literare romantice pe care am citit-o vreodată (şi s-au adunat câteva opere reprezentative...). "Arsenalul", primul capitol, reprezintă de fapt rama întâmplărilor ulterior narate. Şi, în ciuda faptului că opera nu este mai deloc cunoscută, ea romanţează, cu o desăvârşită fineţe a analizei, viaţa pictorului, a muzicianului şi, deopotrivă, a poetului E.T.A Hoffmann.
Cu o înclinaţie (sau mai degrabă o aplecare, să-i spunem) spre libertinajul intelectual, el îşi părăseşte oraşul natal la o vârstă fragedă, ieşind de sub tutela autoritară a unchiului său şi fuge, iniţial, într-un oraş unde activează ca pictor anonim.
Intriga romanului este constituită de dragostea de la început pătimaşă a protagonistului pentru Antonia, fiica marelui dirijor Gottlieb Murr. Portretul moral al personajului feminin relevă o inocenţă şi un spirit sensibil de o amploare aproape cosmologică.
Ca orice artist al vremii, Hoffmann nu rezistă tentaţiei de a vizita Parisul, în ciuda faptului că devenise aproape o semisferă androgenică, în raport cu Antonia, el jurându-i acesteia că îi va fi credincios şi nu va juca la ruletă (sursă din care obţinuse banii pentru călătorie), iar aceasta, la rându-i, îi dăruieşte un medalion. Problema care se iveşte este reprezentată însă de considerenta istorică: ne aflăm în atât de înfloritorul (în aparenţă) an 1793, în Franţa, după decapitarea lui Ludovic al XVI-lea şi al întregului suflu aristocratic). Tânărul nostru este puternic răvăşit (el, un pictor!) de scena ghilotinării contesei Du Barry (momentul cel dintâi al declinului psihologic).
Pe de altă parte, Hoffmann jurase pe viaţa iubitei lui ("tot ce am mai scump pe lume") că nu va juca la jocurile de noroc şi că îi va fi credincios. Însă tânărul nostru, ca orice spirit de artist, este un spirit dispersat, un "poet ale cărui facultăţi cerebrale erau mereu supralicitate, imaginaţia de nebunie se năruia înăuntrul său cu vuietul insuportabil al unui zid care crapă", prins în manghina elanurilor tinereţii, nu reuşeşte să-şi ţină jurământul.
Patima protagonistului pentru jocurile de noroc este un prilej pentru surprinderea efectelor, în plan moral, ale obsesiei efemere pentru bani. Dumas pictează portretul jucătorului într-o manieră inedită, iar feptele vin în sprijinul tezei sale.
Finalul, ultimul capitol, capătă proporţii hiperbolice prin nebunia (atât cu sens propriu, cât şi cu sens secundar) pe care o propagă, lăsând în percepţia cititorului un gust inefabil, însă asta este o altă "poveste" care e musai a fi descoperită. :)
"Nodier cheltuia pe cărţi toţi banii pe care-i câştiga. Se întâmpla deseori să plece de acasă spre a împrumuta două-trei sute de franci absolut necesari în gospodărie şi să se întoarcă, purtând în mâini, radios, o carte rară, şi, bineînţeles, fără niciun ban."
"Hoffmann era un am a cărui dispoziţie se schimba uneori de la o clipă la alta."
Astfel, opera "La picioarele eşafodului" ("La femme au collier de velours") rămâne o capodoperă (încă nu pe meritul ei răspândită), circumscrisă uriaşului volum care s-ar putea numi "Suferinţele artiştilor".
Prologul romanului lui Alexandre Dumas reprezintă de departe cea mai bună transpunere a principiilor literare romantice pe care am citit-o vreodată (şi s-au adunat câteva opere reprezentative...). "Arsenalul", primul capitol, reprezintă de fapt rama întâmplărilor ulterior narate. Şi, în ciuda faptului că opera nu este mai deloc cunoscută, ea romanţează, cu o desăvârşită fineţe a analizei, viaţa pictorului, a muzicianului şi, deopotrivă, a poetului E.T.A Hoffmann.
Cu o înclinaţie (sau mai degrabă o aplecare, să-i spunem) spre libertinajul intelectual, el îşi părăseşte oraşul natal la o vârstă fragedă, ieşind de sub tutela autoritară a unchiului său şi fuge, iniţial, într-un oraş unde activează ca pictor anonim.
Intriga romanului este constituită de dragostea de la început pătimaşă a protagonistului pentru Antonia, fiica marelui dirijor Gottlieb Murr. Portretul moral al personajului feminin relevă o inocenţă şi un spirit sensibil de o amploare aproape cosmologică.
Ca orice artist al vremii, Hoffmann nu rezistă tentaţiei de a vizita Parisul, în ciuda faptului că devenise aproape o semisferă androgenică, în raport cu Antonia, el jurându-i acesteia că îi va fi credincios şi nu va juca la ruletă (sursă din care obţinuse banii pentru călătorie), iar aceasta, la rându-i, îi dăruieşte un medalion. Problema care se iveşte este reprezentată însă de considerenta istorică: ne aflăm în atât de înfloritorul (în aparenţă) an 1793, în Franţa, după decapitarea lui Ludovic al XVI-lea şi al întregului suflu aristocratic). Tânărul nostru este puternic răvăşit (el, un pictor!) de scena ghilotinării contesei Du Barry (momentul cel dintâi al declinului psihologic).
Pe de altă parte, Hoffmann jurase pe viaţa iubitei lui ("tot ce am mai scump pe lume") că nu va juca la jocurile de noroc şi că îi va fi credincios. Însă tânărul nostru, ca orice spirit de artist, este un spirit dispersat, un "poet ale cărui facultăţi cerebrale erau mereu supralicitate, imaginaţia de nebunie se năruia înăuntrul său cu vuietul insuportabil al unui zid care crapă", prins în manghina elanurilor tinereţii, nu reuşeşte să-şi ţină jurământul.
Patima protagonistului pentru jocurile de noroc este un prilej pentru surprinderea efectelor, în plan moral, ale obsesiei efemere pentru bani. Dumas pictează portretul jucătorului într-o manieră inedită, iar feptele vin în sprijinul tezei sale.
Finalul, ultimul capitol, capătă proporţii hiperbolice prin nebunia (atât cu sens propriu, cât şi cu sens secundar) pe care o propagă, lăsând în percepţia cititorului un gust inefabil, însă asta este o altă "poveste" care e musai a fi descoperită. :)
"Nodier cheltuia pe cărţi toţi banii pe care-i câştiga. Se întâmpla deseori să plece de acasă spre a împrumuta două-trei sute de franci absolut necesari în gospodărie şi să se întoarcă, purtând în mâini, radios, o carte rară, şi, bineînţeles, fără niciun ban."
"Hoffmann era un am a cărui dispoziţie se schimba uneori de la o clipă la alta."
Astfel, opera "La picioarele eşafodului" ("La femme au collier de velours") rămâne o capodoperă (încă nu pe meritul ei răspândită), circumscrisă uriaşului volum care s-ar putea numi "Suferinţele artiştilor".
October 6, 2025
La danza di Arsène
La donna dal collier di velluto è un romanzo a scatole cinesi: più racconti si incastrano l'uno dentro l'altro, fino ad arrivare al vero cuore dell'opera, all'avventura incredibile che le dà il nome. Alexandre Dumas (padre) inizia raccontando in prima persona di Charles Nodier, scrittore e scienziato francese celebre soprattutto per il suo salotto parigino: un luogo di incontro di autori e intellettuali, culla del Romanticismo francese e assiduamente frequentato dallo stesso Dumas. Dopo aver descritto Nodier, la sua vita, i suoi studi, il suo vivace Cenacolo, Dumas arriva alle ultime ore di vita del suo vecchio amico, che appena prima di morire gli ha affidato una storia singolare, con l'incarico di raccontarla. A Nodier è stata riportata da chi l'ha vissuta in prima persona, come protagonista: Ernst Hoffamn, scrittore tedesco i cui racconti in bilico tra il fantastico, l'horror e il surreale costituiscono una vera e propria fucina per la vivace fantasia poetica romantica. Ecco allora che Dumas passa al racconto delle vicende di Hoffmann e di altri personaggi che gli gravitano intorno e finalmente si arriva all'inizio del romanzo vero e proprio, alla storia della "donna dal collier di velluto".
Giunti a questo punto, si è quasi un po' spazientiti: sembra che Dumas l'abbia presa molto (troppo) alla lontana, che l'inizio del romanzo sarà continuamente procrastinato per aprire un'altra scatola cinese e raccontare un'altra storia, che il libro si stia letteralmente perdendo in chiacchiere senza mai arrivare al punto. Ma quando finalmente ci si arriva, si è ripagati (e con gli interessi) per l'attesa e le perplessità iniziali.
Nel 1793 il giovanissimo Hoffman lascia la Germania e la sua adorabile fidanzata Antonia per visitare Parigi, in cerca di emozioni che nutrano il suo animo di musicista, pittore, poeta, intellettuale. Nella Parigi della Rivoluzione francese, però, non lo attendono l'arte, la musica, la bellezza, come aveva sperato, bensì la morte, il sangue che cola dalla ghigliottina e scorre per le strade e il terrore che pulsa tra le case e avvolge il cuore umano. Disgustato e terrorizzato da questo spettacolo, Hoffmann cerca rifugio all'Operà, dove assiste a un balletto. Qui, sul palcoscenico, appare la bellissima Arsène, ballerina più simile a una dea che a una donna, il collo stranamente racchiuso da un nastro di velluto trattenuto da un fermaglio di diamante a forma di ghigliottina. Con la sua danza ammaliante e avvolgente, Arsène rapisce il cuore e i sentimenti di Hoffmann, ma gli sfugge inesorabilmente, come nebbia tra le dita. E nel disperato tentativo di afferrarla, il giovane artista piomba in una catena di eventi e incontri sempre più surreali, impossibili, a metà strada tra il sogno, l'incubo e la follia, che sembrano un'eco perfetta dell'atmosfera allucinata che regna nelle vie di Parigi.
Si può pensare che un racconto horror scritto nel 1849 non abbia più molto da dire ai lettori di oggi. La donna dal collier di velluto, invece, è ricco di suspense e di mistero. I primi capitoli sembrano inconcludenti, ma dal momento in cui Hoffmann arriva a Parigi la storia parte sul serio e tiene incollati alle pagine dalla prima all'ultima riga. Tanto il lettore quanto il protagonista sono avvinti dallo stesso desiderio spasmodico di carpire il segreto di Arsène, ma nel soggiorno di Hoffmann a Parigi non c'è posto per le spiegazioni, la logica, la razionalità. Non ci sono risposte, alla fine, ma solo altre, spaventose domande e forse sta proprio qui il fascino incantato di questa avventura.
L'atmosfera cupa, sinistra e inquietante della Parigi del Terrore, ambientazione perfetta per una storia di questo tipo, è resa in modo magistrale. Dumas è un narratore straordinario e anche qui fa sfoggio della sua capacità di catturare nelle spire del racconto. L'ironia che spesso caratterizza il suo stile colpisce le illusioni e le follie rivoluzionarie, destinate a tramontare con la Restaurazione. Eppure questo magnifico, surreale scorcio della Francia di Robespierre, Saint-Just e Danton, incoronata dalla ghigliottina e animata dalla splendida danza di Arsène, resta nel cuore per sempre.
- Diamine, non bisogna impazzire! Accidenti, non bisogna morire! Alla pazzia c'è poco rimedio, alla morte non ve n'è affatto.
"[...] se resto a Parigi divento pazzo."
La donna dal collier di velluto è un romanzo a scatole cinesi: più racconti si incastrano l'uno dentro l'altro, fino ad arrivare al vero cuore dell'opera, all'avventura incredibile che le dà il nome. Alexandre Dumas (padre) inizia raccontando in prima persona di Charles Nodier, scrittore e scienziato francese celebre soprattutto per il suo salotto parigino: un luogo di incontro di autori e intellettuali, culla del Romanticismo francese e assiduamente frequentato dallo stesso Dumas. Dopo aver descritto Nodier, la sua vita, i suoi studi, il suo vivace Cenacolo, Dumas arriva alle ultime ore di vita del suo vecchio amico, che appena prima di morire gli ha affidato una storia singolare, con l'incarico di raccontarla. A Nodier è stata riportata da chi l'ha vissuta in prima persona, come protagonista: Ernst Hoffamn, scrittore tedesco i cui racconti in bilico tra il fantastico, l'horror e il surreale costituiscono una vera e propria fucina per la vivace fantasia poetica romantica. Ecco allora che Dumas passa al racconto delle vicende di Hoffmann e di altri personaggi che gli gravitano intorno e finalmente si arriva all'inizio del romanzo vero e proprio, alla storia della "donna dal collier di velluto".
Giunti a questo punto, si è quasi un po' spazientiti: sembra che Dumas l'abbia presa molto (troppo) alla lontana, che l'inizio del romanzo sarà continuamente procrastinato per aprire un'altra scatola cinese e raccontare un'altra storia, che il libro si stia letteralmente perdendo in chiacchiere senza mai arrivare al punto. Ma quando finalmente ci si arriva, si è ripagati (e con gli interessi) per l'attesa e le perplessità iniziali.
Nel 1793 il giovanissimo Hoffman lascia la Germania e la sua adorabile fidanzata Antonia per visitare Parigi, in cerca di emozioni che nutrano il suo animo di musicista, pittore, poeta, intellettuale. Nella Parigi della Rivoluzione francese, però, non lo attendono l'arte, la musica, la bellezza, come aveva sperato, bensì la morte, il sangue che cola dalla ghigliottina e scorre per le strade e il terrore che pulsa tra le case e avvolge il cuore umano. Disgustato e terrorizzato da questo spettacolo, Hoffmann cerca rifugio all'Operà, dove assiste a un balletto. Qui, sul palcoscenico, appare la bellissima Arsène, ballerina più simile a una dea che a una donna, il collo stranamente racchiuso da un nastro di velluto trattenuto da un fermaglio di diamante a forma di ghigliottina. Con la sua danza ammaliante e avvolgente, Arsène rapisce il cuore e i sentimenti di Hoffmann, ma gli sfugge inesorabilmente, come nebbia tra le dita. E nel disperato tentativo di afferrarla, il giovane artista piomba in una catena di eventi e incontri sempre più surreali, impossibili, a metà strada tra il sogno, l'incubo e la follia, che sembrano un'eco perfetta dell'atmosfera allucinata che regna nelle vie di Parigi.
Si può pensare che un racconto horror scritto nel 1849 non abbia più molto da dire ai lettori di oggi. La donna dal collier di velluto, invece, è ricco di suspense e di mistero. I primi capitoli sembrano inconcludenti, ma dal momento in cui Hoffmann arriva a Parigi la storia parte sul serio e tiene incollati alle pagine dalla prima all'ultima riga. Tanto il lettore quanto il protagonista sono avvinti dallo stesso desiderio spasmodico di carpire il segreto di Arsène, ma nel soggiorno di Hoffmann a Parigi non c'è posto per le spiegazioni, la logica, la razionalità. Non ci sono risposte, alla fine, ma solo altre, spaventose domande e forse sta proprio qui il fascino incantato di questa avventura.
L'atmosfera cupa, sinistra e inquietante della Parigi del Terrore, ambientazione perfetta per una storia di questo tipo, è resa in modo magistrale. Dumas è un narratore straordinario e anche qui fa sfoggio della sua capacità di catturare nelle spire del racconto. L'ironia che spesso caratterizza il suo stile colpisce le illusioni e le follie rivoluzionarie, destinate a tramontare con la Restaurazione. Eppure questo magnifico, surreale scorcio della Francia di Robespierre, Saint-Just e Danton, incoronata dalla ghigliottina e animata dalla splendida danza di Arsène, resta nel cuore per sempre.
- Diamine, non bisogna impazzire! Accidenti, non bisogna morire! Alla pazzia c'è poco rimedio, alla morte non ve n'è affatto.
"[...] se resto a Parigi divento pazzo."
May 18, 2023
Dumas narratore insuperabile, qui mi ha trascinato in un dramma dal sapore teatrale, con l'irruzione del fantastico nella vita reale del protagonista; il tocco di gotico lo rende inquietante quel tanto che basta per girare le pagine senza sosta.
January 7, 2022
მადლობა ძვირფას თამის
February 23, 2022
სქოლიოებმა დამღალა. 🙄
March 7, 2018
La storia della "Donna dal collier di velluto", scrive Dumas, gli fu narrata dallo scrittore fantastico Nodier, in punto di morte. Ne è protagonista un altro grande della letteratura fantastica europea: Ernst Theodor Hoffmann. Con Dumas è pressochè inevitabile fare paragoni con i celebri scritti (tra tutti il meraviglioso “Conte di Montecristo”) che hanno caratterizzato la sua popolarità.
La donna dal collier di velluto ha un incanto diverso dal consueto, un fascino che getta le basi solidamente in un genere che solitamente non prediligo. Ernst Theodor Hoffmann, arrivato a Parigi durante i giorni del Terrore, conosce una bella e misteriosa ballerina. Riesce sì a conquistarla ma conseguentemente scopre il terribile segreto che nasconde dietro il nastro di velluto viola che le adorna il pallido collo, che converge in un finale sconvolgente.
Indubbiamente qualcosa che coraggiosamente si discosta dal solito Dumas.
"Innanzi tutto, signora, Parigi e' Parigi; vale a dire, una sorta di tempesta dove si perde la memoria di tutte le cose in mezzo al rumore che provoca il mondo correndo e la terra ruotando."
La donna dal collier di velluto ha un incanto diverso dal consueto, un fascino che getta le basi solidamente in un genere che solitamente non prediligo. Ernst Theodor Hoffmann, arrivato a Parigi durante i giorni del Terrore, conosce una bella e misteriosa ballerina. Riesce sì a conquistarla ma conseguentemente scopre il terribile segreto che nasconde dietro il nastro di velluto viola che le adorna il pallido collo, che converge in un finale sconvolgente.
Indubbiamente qualcosa che coraggiosamente si discosta dal solito Dumas.
"Innanzi tutto, signora, Parigi e' Parigi; vale a dire, una sorta di tempesta dove si perde la memoria di tutte le cose in mezzo al rumore che provoca il mondo correndo e la terra ruotando."
July 28, 2021
ასეთი ტრაგიზმიც არ შეიძლება, ალექს...
May 19, 2021
La donna dal collier di velluto è un racconto fantastico che si muove su due piani distinti e che vede come protagonisti due personaggi storici realmente esistiti.
La prima parte è una sorta di panegirico di Charles Nodier, letterato, erudito e mecenate francese contemporaneo dell'autore che nel 1844, in punto di morte, racconta proprio a Dumas la storia straordinaria della donna dal collier di velluto.
La seconda parte è la narrazione di questa storia bizzarra, ambientata per lo più nella Parigi del terrore, esattamente nel 1794, e vede come protagonista un giovane E.T.A. Hoffman che decide di trascorrere un breve vacanza a Parigi prima di sposare la donna che ama e che lo attende in Germania. Le vicende di Parigi stravolgono qualsiasi piano inizialmente programmato da Hoffman e si concludono in maniera drammatica secondo lo schema di un romanzo gotico.
Ci sono un paio di punti in cui il racconto rallenta inutilmente ma per il resto la narrazione procede speditamente e riesce a mantenere fino alla fine un'atmosfera di mistero e di inquietudine degna di Dumas.
La prima parte è una sorta di panegirico di Charles Nodier, letterato, erudito e mecenate francese contemporaneo dell'autore che nel 1844, in punto di morte, racconta proprio a Dumas la storia straordinaria della donna dal collier di velluto.
La seconda parte è la narrazione di questa storia bizzarra, ambientata per lo più nella Parigi del terrore, esattamente nel 1794, e vede come protagonista un giovane E.T.A. Hoffman che decide di trascorrere un breve vacanza a Parigi prima di sposare la donna che ama e che lo attende in Germania. Le vicende di Parigi stravolgono qualsiasi piano inizialmente programmato da Hoffman e si concludono in maniera drammatica secondo lo schema di un romanzo gotico.
Ci sono un paio di punti in cui il racconto rallenta inutilmente ma per il resto la narrazione procede speditamente e riesce a mantenere fino alla fine un'atmosfera di mistero e di inquietudine degna di Dumas.
July 18, 2023
this felt like a fever dream, i love it
November 25, 2012
This was by no means the classic Dumas novel, I had expected it to be. On the contrary this was an interesting mix of genres and writing techniques, I have never before stumbled upon while reading Dumas.
Of course the general writing style was the same; otherwise I would have been heartbroken. Dumas was a master in his field of writing, creating extravagantly composed sentences, complex and richly decorated with useless adjectives. And I do mean that as a good thing.
What made this novel different, however, was the very artistic use of intertextuality. It was filled with 'real' references to famous writers and their writings, mythology and general history. An extensive knowledge of french culture is indeed an advantage in understanding the point of the novel. But I actually liked the challenge it presented.
I loved the opening scene and the beautiful characterization of the well-know bibliophile Charles Nodier. It was like peeping into a keywhole and getting an inside-view of the important man. And also I tend to fall in love with intense descriptions of book-obsessed men. But then again, who doesn't?
I also loved the ending scene. It was so haunting, almost gothic, and the message it presented sent shivers down my spine. It was extremely well composed (as is always the case with Dumas).
The story was a bit slow-paced and it seemed like Dumas was focusing more on the French Revolution in general than the story itself. Of course the historical criticism is an important aspect of the novel, but sometimes it felt like the historicism was slowing the plot rather than making a point.
All in all, I'm very happy that I chose to read this novel. It offered an entirely new angle on Dumas' writing, showing a less dramatic but more poetic side of him, suggesting a new depth in his work that I have overlooked until now. In many ways reading this was an eye-opener.
Of course the general writing style was the same; otherwise I would have been heartbroken. Dumas was a master in his field of writing, creating extravagantly composed sentences, complex and richly decorated with useless adjectives. And I do mean that as a good thing.
What made this novel different, however, was the very artistic use of intertextuality. It was filled with 'real' references to famous writers and their writings, mythology and general history. An extensive knowledge of french culture is indeed an advantage in understanding the point of the novel. But I actually liked the challenge it presented.
I loved the opening scene and the beautiful characterization of the well-know bibliophile Charles Nodier. It was like peeping into a keywhole and getting an inside-view of the important man. And also I tend to fall in love with intense descriptions of book-obsessed men. But then again, who doesn't?
I also loved the ending scene. It was so haunting, almost gothic, and the message it presented sent shivers down my spine. It was extremely well composed (as is always the case with Dumas).
The story was a bit slow-paced and it seemed like Dumas was focusing more on the French Revolution in general than the story itself. Of course the historical criticism is an important aspect of the novel, but sometimes it felt like the historicism was slowing the plot rather than making a point.
All in all, I'm very happy that I chose to read this novel. It offered an entirely new angle on Dumas' writing, showing a less dramatic but more poetic side of him, suggesting a new depth in his work that I have overlooked until now. In many ways reading this was an eye-opener.
August 12, 2024
A new look at Alexander Dumas’ work. Hoffman the protagonist of the book, a troubled artist in his youth. His character is a perfect description of an intellectual lost in their early stages in life.
Hoffman falls in love with a woman , Antonia, yet he yearns for more. During his travels in Paris he meets a new woman, Arsene and forgets his promise to Antonia. Arsene described as a goddess from the outside is a materialistic person, incomparable to Antonia. Yet, lust blinds Hoffman and makes him completely forget his love for Antonia.
The woman in the velvet necklace becomes the representation of reality and illusion for Hoffman.
The author delves and criticizes the historical context of Paris in 1793, which I think is important, but sometimes stops the plot from developing.
Due to this factor the story appears a little lengthy and despite its tragic ending, It somehow appears predictable and not surprising.
Even though I really liked the story the ending somehow ruined it for me.
3/5
Hoffman falls in love with a woman , Antonia, yet he yearns for more. During his travels in Paris he meets a new woman, Arsene and forgets his promise to Antonia. Arsene described as a goddess from the outside is a materialistic person, incomparable to Antonia. Yet, lust blinds Hoffman and makes him completely forget his love for Antonia.
The woman in the velvet necklace becomes the representation of reality and illusion for Hoffman.
The author delves and criticizes the historical context of Paris in 1793, which I think is important, but sometimes stops the plot from developing.
Due to this factor the story appears a little lengthy and despite its tragic ending, It somehow appears predictable and not surprising.
Even though I really liked the story the ending somehow ruined it for me.
3/5
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 18, 2024
დღეს ამგვარი ტექსტის კითხვა, ტექსტის ენა, ჩემთვის მოსებეზრებელია. კარგი იყო გერმანული რომანტიზმის ორი დიდი წარმომადგენლის, ჰოფმანისა და ზაქარიას ვერნერის, წიგნის პერსონაჟებად ხილვა. ზაქარიას ვერნერი შედარებით ნაკლებად ცნობილი და დაუფასებელი ავტორია. არადა არტურ შოპენჰაუერი ვერნერმა შეიყვანა გერმანული მისტიკის სამყაროში.
December 13, 2022
chà truyện này tạo cảm giác sến và buồn ghê, một câu chuyện về tình yêu và cái chết
June 29, 2017
Хареса ми. И въпреки че по думите на Дюма, тази книга трябва да е на Шарл Нодие (тъй като идеята за историята е негова), авторът й е Дюма, защото според Нодие той е най-точният и подходящ човек за написването й.
Книгата е малка - 200 страници и все пак действието взема обрат след средата, когато все едно започва нова история с нов смисъл и цел.
И въпреки че действието се развива бързо и "препускаме" из Париж с Хофман (германски художник, писател, музикант), историята се плете ли плете. Реално интересната част е 40 страници преди финала, където бързах да разлистя и разбера какво ще се случи най-сетне. Наистина има обрат и то много голям, и то МНОГО СТРАНЕН. Аз такова нещо никога не бих и предположила, че ще прочета или че някой ще измисли. Особено Дюма. Това не е (НЕ Е) типичния Дюма и нищо чудно - според мен тук повлиява много силно Шарл Нодие. А относно последните 2 страници от романа - те засилиха още повече изненадата от финала.
На корицата са написали, че развръзката е неочаквана и мистериозна - ами, да - аз по-мистериозно нещо не бях чела. :D
А сега съм в търсене на единствената преведена книга на Шарл Нодие на български - "Фантастични истории", защото oh, my това трябва да се прочете задължително.
Книгата е малка - 200 страници и все пак действието взема обрат след средата, когато все едно започва нова история с нов смисъл и цел.
И въпреки че действието се развива бързо и "препускаме" из Париж с Хофман (германски художник, писател, музикант), историята се плете ли плете. Реално интересната част е 40 страници преди финала, където бързах да разлистя и разбера какво ще се случи най-сетне. Наистина има обрат и то много голям, и то МНОГО СТРАНЕН. Аз такова нещо никога не бих и предположила, че ще прочета или че някой ще измисли. Особено Дюма. Това не е (НЕ Е) типичния Дюма и нищо чудно - според мен тук повлиява много силно Шарл Нодие. А относно последните 2 страници от романа - те засилиха още повече изненадата от финала.
На корицата са написали, че развръзката е неочаквана и мистериозна - ами, да - аз по-мистериозно нещо не бях чела. :D
А сега съм в търсене на единствената преведена книга на Шарл Нодие на български - "Фантастични истории", защото oh, my това трябва да се прочете задължително.
October 24, 2021
Read for my 19th century French lit class. Great plot twist at the end!
April 15, 2023
I suspect this book isn’t the usual entry point into Alexandre Dumas. Known as the author of the classics The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, Dumas, like other writers of his time, was leisurely about spelling out the story. This one’s a little unusual and I spell that out in more detail here: Sects and Violence in the Ancient World. As far as stories go, however, this one has a classic moral, which, ironically, is be true to your promises.
Using the real-life writer E. T. A. Hoffman as a character, Dumas has him falling in love with a woman in Germany and pledging to be true even as he goes off to visit Paris. This is in the days of the Revolution and Hoffman is traumatized by witnessing a public execution. Fleeing to a theater, he sees a woman he instantly falls for, and begins to break his pledge to his betrothed back home. His new love, however, is associated with the aristocracy. When he finally gets her alone he discovers that she has been beheaded, but she still walks, talks, and drinks.
A kind of ghost story, it isn’t set up as scary at all. In fact, Dumas’ style is easy to read, and quite enjoyable. There are about forty pages of pretty lengthy introduction that he could’ve left out, but these were days of long, long form writing. When Hoffman realizes his error, he learns his betrothed died in Germany the night he lost his heart to his new (now dead) woman. The irony here is that Dumas was known for his many affairs in real life, but the moral of the story seems to be “do as I say, not as I do.”
Using the real-life writer E. T. A. Hoffman as a character, Dumas has him falling in love with a woman in Germany and pledging to be true even as he goes off to visit Paris. This is in the days of the Revolution and Hoffman is traumatized by witnessing a public execution. Fleeing to a theater, he sees a woman he instantly falls for, and begins to break his pledge to his betrothed back home. His new love, however, is associated with the aristocracy. When he finally gets her alone he discovers that she has been beheaded, but she still walks, talks, and drinks.
A kind of ghost story, it isn’t set up as scary at all. In fact, Dumas’ style is easy to read, and quite enjoyable. There are about forty pages of pretty lengthy introduction that he could’ve left out, but these were days of long, long form writing. When Hoffman realizes his error, he learns his betrothed died in Germany the night he lost his heart to his new (now dead) woman. The irony here is that Dumas was known for his many affairs in real life, but the moral of the story seems to be “do as I say, not as I do.”
June 4, 2023
Dumas è uno degli autori che amo di più e di cui la mia libreria ha la maggior parte dei libri che ha scritto.
Non delude mai, ha una capacità di trasformare in energia e capolavori qualsiasi cosa scriva. La sua penna è leggera, verace e molto scorrevole, per questo l'amo profondamente.
Anche questo romanzo, seppur non considerato uno dei suoi pilastri narrativi e breve, non mi è dispiaciuto.
La premessa è lunga, molto, e prima di arrivare allo schierare in campo tutte le pedine della vicenda bisogna arrivare a metà del libro, o forse un po' più in là. Ma, naturalmente, tutto è utile, tutto serve. Come sa fare il maestro di teatro ogni capitolo, ogni parola non sono inseriti a caso nella vicenda, si incastrano come tanti pezzettini soprattutto nella cornice storica ben definita e dettagliata.
L'intento di prendere il lettore e trascinarlo in un vortice di sogno e fantasia in mezzo alla vita reale è riuscito benissimo, se non fosse spiegato dall'autore con i suoi interventi non si capirebbe spesso.
Forse mi aspettavo di più nelle spiegazioni, nell'approfondire e nel finale che si tronca di netto una volta finita la storia, ma mi va bene così, forse il troppo avrebbe stravolto quello che era l'intento dell'autore: far interrogare il lettore se quello che ha letto è reale oppure no.
Non delude mai, ha una capacità di trasformare in energia e capolavori qualsiasi cosa scriva. La sua penna è leggera, verace e molto scorrevole, per questo l'amo profondamente.
Anche questo romanzo, seppur non considerato uno dei suoi pilastri narrativi e breve, non mi è dispiaciuto.
La premessa è lunga, molto, e prima di arrivare allo schierare in campo tutte le pedine della vicenda bisogna arrivare a metà del libro, o forse un po' più in là. Ma, naturalmente, tutto è utile, tutto serve. Come sa fare il maestro di teatro ogni capitolo, ogni parola non sono inseriti a caso nella vicenda, si incastrano come tanti pezzettini soprattutto nella cornice storica ben definita e dettagliata.
L'intento di prendere il lettore e trascinarlo in un vortice di sogno e fantasia in mezzo alla vita reale è riuscito benissimo, se non fosse spiegato dall'autore con i suoi interventi non si capirebbe spesso.
Forse mi aspettavo di più nelle spiegazioni, nell'approfondire e nel finale che si tronca di netto una volta finita la storia, ma mi va bene così, forse il troppo avrebbe stravolto quello che era l'intento dell'autore: far interrogare il lettore se quello che ha letto è reale oppure no.
December 6, 2022
[3.5/5]
Losy pewnego Niemca, artysty Ernesta Teodora Wilhelma Hoffmanna, który udaje się w długo wyczekiwaną podróż z Mannheimu do Paryża. Artysta doznaje wstrząsu przy zderzeniu z rzeczywistością rewolucji francuskiej i wykonywanych publicznie karach śmierci przez zgilotynowanie. Przychodzi mu mierzyć się z różnymi pokusami paryskiego świata.
Połączenie wątku obyczajowego z wątkiem historycznym, a rzekłabym nawet, że z fantastyką.
Dumas buduje swoją fabułę m.in. na postaciach historycznych związanych z rewolucją francuską, np. Madame du Barry czy Georges Danton. Zresztą nawet główny bohater jest postacią historyczną- poeta, pisarz epoki romantyzmu. Co ciekawe, Aleksander Dumas podobno doskonale znał twórczość Hoffmanna i przy tworzeniu niniejszego utworu nieco się zainspirował dziełem swojego kolegi po fachu.
Końcówka zaskakująca, a nawet dziwaczna.
Losy pewnego Niemca, artysty Ernesta Teodora Wilhelma Hoffmanna, który udaje się w długo wyczekiwaną podróż z Mannheimu do Paryża. Artysta doznaje wstrząsu przy zderzeniu z rzeczywistością rewolucji francuskiej i wykonywanych publicznie karach śmierci przez zgilotynowanie. Przychodzi mu mierzyć się z różnymi pokusami paryskiego świata.
Połączenie wątku obyczajowego z wątkiem historycznym, a rzekłabym nawet, że z fantastyką.
Dumas buduje swoją fabułę m.in. na postaciach historycznych związanych z rewolucją francuską, np. Madame du Barry czy Georges Danton. Zresztą nawet główny bohater jest postacią historyczną- poeta, pisarz epoki romantyzmu. Co ciekawe, Aleksander Dumas podobno doskonale znał twórczość Hoffmanna i przy tworzeniu niniejszego utworu nieco się zainspirował dziełem swojego kolegi po fachu.
Końcówka zaskakująca, a nawet dziwaczna.
August 6, 2025
Après avoir adoré l'adaptation du "Comte de Monte Cristo" avec Pierre Niney, j'ai voulu découvrir une autre œuvre d'Alexandre Dumas. Malheureusement, j'ai été déçu par "La femme au collier de velours" !
L'introduction interminable m'a déjà laissée perplexe... Et ça ne s'est pas arrangé par la suite ! L'écriture semble avoir été faite sous acide et autres consommations plus ou moins légales...
L'histoire est confuse, avec un manque de clarté flagrant. Pourtant, la description de Paris est envoûtante !
Je me demande "La femme au collier de velours" ? Qu'en avez-vous pensé ?
Partagez vos avis en commentaires !
Et si vous cherchez un volume d'Alexandre Dumas plus accessible, je vous conseille de découvrir "Le Comte de Monte Cristo" !
Ma chronique complète
https://lesparaversdemillina.com/la-f...
L'introduction interminable m'a déjà laissée perplexe... Et ça ne s'est pas arrangé par la suite ! L'écriture semble avoir été faite sous acide et autres consommations plus ou moins légales...
L'histoire est confuse, avec un manque de clarté flagrant. Pourtant, la description de Paris est envoûtante !
Je me demande "La femme au collier de velours" ? Qu'en avez-vous pensé ?
Partagez vos avis en commentaires !
Et si vous cherchez un volume d'Alexandre Dumas plus accessible, je vous conseille de découvrir "Le Comte de Monte Cristo" !
Ma chronique complète
https://lesparaversdemillina.com/la-f...
April 9, 2021
Un libro per appassionati dei classici e del periodo romantico francese. Sulla scrittura, che ricalca quella tipica del periodo nulla da eccepire. Lo stile è elevato.
Unica critica l’eccessiva concatenazione di casualità che rendono la storia ai limiti del soprannaturale/ incredibile.
Specialmente il finale Che sembra eccessivamente tirato.
Ma il tema ‘credibilità della storia’ è un mio problema che mi portò dentro quando leggo un libro o vedo un film (ecco perché sono lontano dai generi fantasy e fantascienza, ad esempio)
Detto ciò un bel tuffo nel passato e nella tradizione letteraria mondiale.
Una nota di demerito alla Garzanti.
Far pagare 9€ un libro scritto su carta infima e con caratteri ridicoli lo prendo come offesa verso il lettore.
Unica critica l’eccessiva concatenazione di casualità che rendono la storia ai limiti del soprannaturale/ incredibile.
Specialmente il finale Che sembra eccessivamente tirato.
Ma il tema ‘credibilità della storia’ è un mio problema che mi portò dentro quando leggo un libro o vedo un film (ecco perché sono lontano dai generi fantasy e fantascienza, ad esempio)
Detto ciò un bel tuffo nel passato e nella tradizione letteraria mondiale.
Una nota di demerito alla Garzanti.
Far pagare 9€ un libro scritto su carta infima e con caratteri ridicoli lo prendo come offesa verso il lettore.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 27, 2025
Arranca lento, presentándonos al excéntrico Charles Nodier, pero cuando su historia da paso a la vida del joven artista Hoffman todo cambia de ritmo y empieza la tensión.
Hoffman es impulsivo, inmaduro, y su caída es inevitable. Antonia, su amor prometido, apenas se sostiene como un recuerdo vago frente a la fascinación carnal y la apuesta por vivir intensamente.
El final es brutal, me dejó helada. El tema central gira en torno al choque entre el deseo y el compromiso, y cómo a veces el querer visceral arrasa con todo.
Recomendado para quienes disfrutan relatos con toque de terror y fantasía, al estilo de Poe.
Hoffman es impulsivo, inmaduro, y su caída es inevitable. Antonia, su amor prometido, apenas se sostiene como un recuerdo vago frente a la fascinación carnal y la apuesta por vivir intensamente.
El final es brutal, me dejó helada. El tema central gira en torno al choque entre el deseo y el compromiso, y cómo a veces el querer visceral arrasa con todo.
Recomendado para quienes disfrutan relatos con toque de terror y fantasía, al estilo de Poe.
October 9, 2023
certamente, esse é um dos livros que narra pessoas não tanto fictícias. a fraqueza de Hoffman, desde o momento que ele olha para a dançarina até o momento em que se deita com ela, se compara perfeitamente ao momento em que viu Antonia entrar na igreja. acredito que o sentimento dele por ambas era o mesmo: paixão. um artista como Hoffman tente a agir dessa forma, movido mais pelo coração do que pela razão.
essa leitura não foi uma das mais prazerosas, mas foi, sem dúvidas, muito interessante. esse foi o primeiro livro que li do Alexandre Dumas, e, no futuro, gostaria de ler mais dele.
essa leitura não foi uma das mais prazerosas, mas foi, sem dúvidas, muito interessante. esse foi o primeiro livro que li do Alexandre Dumas, e, no futuro, gostaria de ler mais dele.
November 27, 2022
Primeiro contato que tenho com Dumas, e percebi não só um escritor clássico, também um autor sensível e que parece narrar aquilo que os próprios olhos perseguem. As descrições são ricas, as físicas e as psíquicas, e por vezes se entrelaçam. Os cômodos refletem suas personagens.
Tem reviravoltas dramáticas, mas a narração, talvez em oposição à contemporânea, pode ficar um pouco maçante.
Certamente alimenta aquele que o lê.
Tem reviravoltas dramáticas, mas a narração, talvez em oposição à contemporânea, pode ficar um pouco maçante.
Certamente alimenta aquele que o lê.
November 26, 2022
Une pépite dans l'oeuvre d'Alexandre Dumas, une tragedie musicale, où la symphonie emporte tout jusqu'au drame final. Seul petit détail cela aurait été encore plus tragique si la mort survient au moment de la rupture de la deuxième promesse et non de la première mais bon, une fausse note qui n'affaiblit pas la composition.
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 5, 2024
J'essayais de me mentir en pensant que je m'amuserais à lire des livres comme ça, mais ce n'est tout simplement pas vrai. Le quart du livre plus tard et je me demandais pourquoi... La fin la plus tolérable est de mettre fin à cette torture et d'accepter que ce n'est pas pour moi.
April 20, 2024
Took me a while to finish that book I was very close to DNF it… 20 days for 128 pages… like why we come across one of the main protagonists only halfway through?
The ending was particular. Was it all a dream or real? I don’t like being out of the blue 😭
2,5 ⭐️
The ending was particular. Was it all a dream or real? I don’t like being out of the blue 😭
2,5 ⭐️
June 11, 2018
Quelques longueurs malgré un récit court et un peu trop versé dans le fantastique à mon goût.
March 4, 2022
um surto do inicio ao fim porem legal
Displaying 1 - 30 of 52 reviews