O precizie cu adevărat înspăimântătoare

by Virgil Mazilescu, Teodor Dună (Editor)

Genres: Poetry, Romanian Literature, 20th Century

120 pages, Unknown Binding

First published October 1, 2013

About the author

Virgil Mazilescu a fost un eseist, poet și traducător român, afiliat onirismului poetic.

În 1966, a debutat cu versuri în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. A primit un premiu din partea revistei „Luceafărul” în anul 1968 pentru volumul de poezii Versuri. Virgil Mazilescu a preferat să fie un poet calitativ și nu unul cantitativ, fiind înainte de toate un tehnician al discursului poetic.
Creația sa, împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru Țepeneag, aflat în Franța, a încăput între coperțile unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu. Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.

Reviews

[Alice · Rating 4 out of 5]

Virgil Mazilescu, reprezentant al onirismului, surprinde prin cromatica și metaforele inedite pe care le valorifică în poemele sale. Printre motivele recurente în imaginarul poetic se numără vulpea, verdele, galbenul, marea, visul, luna. Visul apare ca motiv al eliberării din realitate, respectiv din supunerea poetului față de realitatea de care trebuie sa fie mereu conștient pentru a o putea folosi drept inspirație în actul creator. Eul liric se supune imaginarului poetic, va trăi ”bolborosind” pentru a putea scrie cu luciditate. Spațiul oniric apare, deci, ca un loc în care ființa poetică se poate refugia. Mazilescu se folosește des și de culorile galben și verde pe care le asociază diferitor stări și diferitor obiecte, acestea schimbându-și sensul în funcție de ele. Cuvântul e verde ca ochiul iubitei, moartea e verde ca iarba, inima lui tresaltă ca o broască verde, verdele fiind astfel culoarea prospețimii, a entuziasmului, a renașterii, aflat în contrast cu galbenul, care e deseori asociat momentelor dezolante în care se află eul liric.

"nici o mîngîiere și flori albastre și nici o vorbă. mîna va crede că visează. limba doarme de nouă ani între ape. flori albastre da înspăimîntătoare flori albastre și mai ales nici o vorbă: cuțit lîngă cuțit"

"despre apele care m-au învelit. despre galbenul irascibil. și chiar despre felul cum voi trăi de azi înainte bolborosind – am visat cîteva vise frumoase cu niște animale care se roagă. dar poetul:pentru că trebuie să găsească un nume supunerii sale – iată că îl găsește. "

[Ruxandra (4fără15) · Rating 4 out of 5]

Aproape fiecare poem al lui Virgil Mazilescu are un refren al său. Tocmai de aceea, poate deveni puţin monoton şi previzibil atunci când îi citeşti opera dintr-un foc. Totuşi, în ansamblu, mi-a plăcut poezia lui VM şi am primit-o exact aşa cum este, ca pe un cadou.
 

***

viaţă moarte viaţă moarte
pentru că ne-am despărţit pînă acum de o mie de ori
pentru că ne-am despărţit de o mie două sute patruzeci
şi patru de ori
noi nu ne mai putem despărţi niciodată niciodată
oh salvie levănţică iasomie trandafir


şatov

ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă
şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sînt gata să urlu
şi chiar cu o bombă în măduva şirei spinării sînt gata să urlu
că au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi face greaţă


prefaţă

și după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adîncul pămînturilor sterpe – curajul și puterea (omenească) s-au topit ca aburul

și altceva în afară de faptul că m-am născut și că trăiesc și că probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce de altfel am vrut să spun și acum doi ani și acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa de față. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subțiri care vor săpa canale-n pădure și se vor întoarce acolo mereu și vor intra încetul cu încetul în putrefacție? degetele subțiri nu mă mai tulbură


patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu este prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

[Iva Pasch · Rating 4 out of 5]

coline verzi

în stânga am cuvintele în dreapta puterea
să fie doar a mea să fie doar o târfă pieptănându-se
cu lungi mișcări la lumina stelelor să fie câteodată mamă
"nu te gândi la amănunte dragule"

dar nu te mai gândi la amănunte dragule
nu te gândi nici la scheunatul inimii pe vreme de ploaie
nu te gândi la rotițele desprinse din mecanismul ancestral

și pleacă departe departe cât mielul este într-adevăr fiul mielului
departe printre coline verzi și gospodării în floare
pleacă și lasă-mă într-un urlet într-o pace fără margini


nu te gândi la scheunatul inimii pe vreme de ploaie
în stânga tu ai cuvintele în dreapta puterea.
.
.
.

"sînt atît de frumos
sînt atît de viu
sînt atît de demn
mîncați-mă"

[Amalia Carciuc · Rating 4 out of 5]

"totul se dă în leagăn înafara
și înăuntrul meu
copilul pornit pe un drum bătut în cuie
gata a pornit nu există întoarcere și nu mai există
frumoasele umbre de soare: frumoasele rezolvări."

"așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorîndu-de din ce în ce din ce în ce"

[LaviniaAlexandra · Rating 4 out of 5]

patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu este prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare









ai de capu' meu poemele lui mazilescu fie sunt totul, fie nimic. păcat de cele care nu sunt, dar cele care sunt... sunt!

[Mihai L · Rating 4 out of 5]

un infinit de steluțe pentru prima jumătate, ceva mai puțin pentru a doua.

[Luca Florentina · Rating 5 out of 5]

* * *  dacă există în sfîrșit speranța că mă voi putea întoarce o clipă din
drum și cu alți ochi voi privi marea: acel surîzător pas al inimii 
și tot astfel dacă există ceva lipsit de orice speranță: pielea (piele
a unui înger) sub mari semnalizatoare


* * *  ,,ce-i spune un perete altui perete cînd se-ntîlnesc la colț”
ce-i spune tristețea mea broaștei care se leagănă se leagănă
ce faci dragostea mea dacă refuz și acum să vorbesc
ce frumoasă toamnă ce despărțire ce înviere

patru fără un sfert 
patru fără un sfert dragostea mea ce faci
tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
și gîndul cît un pui de șoarece mic mic și negru  și tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aștept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul șapte
nu este prea departe de mormînt 
nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

[Laly Todor · Rating 5 out of 5]

o dată familiarizat cu poezia lui virgil mazilescu, cu greu mai poți scăpa de pofta unei descoperiri mai ample a acesteia (deși poetul este mort, parc-aștepți mai multe poezii să răsară de undeva - probabil din adâncul pământurilor sterpe).

această antologie nu mi-a fost de ajuns ca să-mi pot potoli foametea de poetul oltean, deși a fost mai mult decât binevenită.

fără îndoială unul dintre poeții de vârf ai literaturii noastre. un vârf de munte atât de înălțat încât cu greu poți respira în preajma-i (ceea ce nu e neaparat un lucru rău).

voi vâna anticariatele pentru a avea prilejul de a înceta să mai respir.

[Elefantul de bibliotecă · Rating 5 out of 5]

Virgil Mazilescu, alături de Leonid Dimov, Nora Iuga și Alexandru Mușina, îmi pare că e sufletul poeziei contemporane și recente. Ermetismul lor (moștenit de la Barbu) s-a metamorfozat în imaginile „tăioase”, hiperexpresive, de o emoție bine dozată și de o expresivitate absolut fermecătoare. Cuvinte mari lipsite de sevă și totuși faceți un exercițiu anacronic și veți descoperi cât adevăr sunt în ele. Poezia lui Virgil Mazilescu este un must read.

„sînt atît de frumos
sînt atît de viu
sînt atît de demn
mîncați-mă”

Extras din: „O precizie cu adevărat înspăimântătoare” de Virgil Mazilescu.

[Lucri Ion · Rating 4 out of 5]

"din aventurile poetului

iarba crescuse prea înalta pe șanțuri și nu mai putea fi numită iarbă - și iată un infern al fiecăruia. cu o lumânare și cu un singur cuvânt de bun rămas ai fi putut să scapi - și iată un infern al tău și numai al tău."


"stepan trofimovici verhovenski

venise prin perete. prin mortarul
vechi stacojit sfarimicios. vorbeai de doi ani de zile cu umbră
nefericirii tale. nimic nu se auzea nimic
nu se vedea. "reteaza-i vinele" ti-a spus. "si cat mai repede". "

[Diana Maria - Talida · Rating 5 out of 5]

mă simt de parcă aș putea să mă întorc mereu la cartea asta & să mă simt ca și când e prima oară când o citesc.

,,vei auzi din nou fii inima mea
simplu: deschizi două canale
care din obișnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mîine poimîine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te"

[Fală Victor · Rating 4 out of 5]

Același Mazilescu, însă "Va fi liniște, va fi ploaie" mi-a plăcut mai mutl, cu toate că și aici sunt câteva poeme e acolo.

[alexandranegru · Rating 4 out of 5]

Poeziile lui Virgil Mazilescu au o sonoritate puternică, o muzicalitate ieșită din comun, care mi-a plăcut enorm. O poezie-metaforă, o expresie a sentimentelor într-un cântec lent, sfâșietor.

[L.S. · Rating 4 out of 5]

O selectie facuta cu o precizie cu adevarat inspaimantatoare. Ilustrata de M. Dumitrescu.

[Alexia Soare · Rating 3 out of 5]

“despre noi se va vorbi numai de bine”