"Căci, într-adevăr, partea bună a tuturor lucrurilor poate fi exprimată prin multe cuvinte, prin puține sau chiar prin nici unul, dat fiind că despre ea nu putem vorbi și nici nu avem cunoștință, iar ea transcende totul în chip supranatural"
Cine în imensitatea ta de strigătul tău nu s-ar teme? Dar el, a cărui umbră abia o putem bănui printre umbrele lucrurilor, el umbra cui este? Bucuria şi strigătul, valul de spaimă şi valul de frig şi un alt val ce amestecă lucrurile. Noapte albă potopită de sfere. Şi iată şi chipul tău crescînd la orizont şi paşii ce mereu se îndepărtează... Nici adiere de aripi, nici fîlfîit de steaguri, nici trîmbiţele nopţii, ci doar o imensă linişte şi chipul tău ca un cer luminos cuprins de purpura înserării. Ochii grei din care se ridică aburii morţii. A cîta oară irumpe fîntîna aceasta a cărei apă eşti tu? Chip desprins dintr-un alt chip: te îndepărtezi, imagine ştearsă, răsfrîntă de o altă imagine. Oglinda unei alte oglinzi, ora unei alte ore. Timp al unui alt timp. Nostalgică durere a lucrurilor, umbra cărui cer eşti, melancolie?