Între poet și poezia sa există întotdeauna un acordaj perfect și un dezacord imperfect. Asta pentru că instanța lirică ce oglindește realitatea celui care o recompune, din călimară rătăcită a propriei existențe, are și asonanțe, și disonanțe.
Eu sunt tot ceea ce sunt versurile mele. Pentru că ele mă compun. Ori de câte ori îndrăznesc să mă descompun. Când e prea mult despre poet, rămâne prea puțin pentru poezie. Și-ar fi păcat. Și de poet, și de poezie.
Am terminat-o și, sincer, a fost surprinzător de bună. Am găsit-o complet random într-un anticariat și nu aveam absolut nicio așteptare, dar pentru un scriitor român contemporan mi se pare wow.Mi-a plăcut enorm felul în care adâncește emoțiile, însemnătatea și chiar cuvintele în sine. Are ceva foarte intim și atentă în felul în care construiește fiecare stare. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult.O recomand din suflet🥰