Un roman interesant care explorează conceptul de conștiință și, mai exact, de replicare a conștiinței prin mijloace inginerești și software. Eforturile din carte îmi par similare cu cele cotidiene de obținere a inteligenței artificiale generale, care deși diferă conceptual, îmi pare la fel de dificil de obținut.
Modul în care este prezentată încercarea de obținere a conștiinței este destul de incitant: un grup de clone dispensabile sunt trimise într-o navă spațială cu destinația Tau Ceti. Cele trei nuclee mentale organice, care au fost responsabile de întreținerea sistemelor complexe ale navetei spațiale, au murit. Fără de acestea, soarta clonelor treze și a celor aflate în hibernare depinde în totalitate de crearea unei conștiințe artificiale care să preia responsabilitățile unui OCM (Organic Mental Core), căci sistemele sunt atât de complexe încât membrii echipajului pot realiza numai ajustări grosiere, care sunt infinitezimale și deloc suficiente pentru întreținerea pe termen lung a navetei. Menținerea navetei de către membrii umani este și extrem de costisitoare din punct de vedere psihologic și intelectual, căci fiecare moment poate aduce situații care le periclitează viața și a căror rezolvare necesită reflexe și decizii extrem de rapide.
De asemenea, de-a lungul poveștii există o tensiune continuă între adevăratul țel al navetei spațiale, de care unele dintre personaje sunt conștiente parțial, căci au îndatoriri secrete, și încercarea personajului principal de a face față sarcinii imposibile la care este expus, de a obține conștiința artificială, în ciuda intrigilor de fundal.
Jargonul tehnic și soluțiile propuse pentru obținerea conștiinței mi s-au părut, din păcate, destul de greu de înțeles, iar stilul lui Herbert este complet diferit de cel din Dune. Cu toate acestea, firul epic este foarte captivant, iar finalul este unul neașteptat și mi-a amintit de unele romane ale lui Asimov.