Moartea căprioarei

by Nicolae Labiş

„Imaginea acestui poet nedreptatit de destin s-a asezat, in timp, acolo unde critica literara preconizase ca se va fixa. Un precursor, dar nu un poet actual prin toate segmentele operei sale, un talent viguros, dar mai putin un model de urmat, un rebel, dar in interiorul comunismului, Labis va ramane mai mult prin ceea ce ar fi putut fi decat prin ceea ce a fost cu adevarat. Totusi, si prin ceea ce a fost, el a jucat un rol insemnat in supreavietuirea poeziei romanesti, in perioada cumplita a stalinismului literar, ca si in revenirea ulterioara la modelele interbelice, la modernitate. Incercarile de recuperare a operei sale postume, benefice pentru cunoasterea mecanismelor interioare ale creatiei labisiene, nu vor modifica, banuiesc, imaginea sa critica. Important este insa ca opera sa mai poate fi citita si astazi, ca zeci de poezii ale sale nu sunt datate, ca intalnim in ele, chiar daca nu pe deplin formata, o voce poetica suficient de clara si de distincta, de autentica, in raport cu poetii generatiilor anterioare si cu cei care vor veni dupa el. Iar daca noile generatii nu mai poetizeaza dupa modelul Labis, sunt sigur ca poetii romani din anii ce vin vor medita mereu la destinul atat de nedrept al acestui talent urias, ca si la ravna lui poetica, in urma careia a ramas, pana la urma, o opera insemnata in literatura noastra postbelica. Poezia lui Nicolae Labis este dovada vie ca sacrificiul sau n-a fost in zadar.“

Genres: Poetry, Romanian Literature, Romania, Classics, 20th Century, Childrens, Fiction

448 pages, Hardcover

First published January 1, 1954

About the author

Nicolae Labiş s-a născut în satul Mălini din judeţul Suceava la 2 decembrie 1935. După absolvirea şcolii primare din satul natal, a urmat studiile liceale la Fălticeni şi la Iaşi. Compunea poezii şi poveşti încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul „Zori Noi“ din Suceava (1950). Urmează publicarea unor poezii în revista „Viaţa Românească“ (1951). După absolvirea cursurilor Şcolii de Literatură „M. Eminescu“ din Bucureşti (1952-1954), devine redactor la „Contemporanul“, apoi la „Gazeta literară“. În 1954 frecventează timp de un semestru Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Reviews

[Andra · Rating 5 out of 5]

Această carte este, fără dar și poate, una dintre cele mai bune cărți citite de mine. Poezia lui Labiș este delicată, distinsă și incredibil de emoționantă, de la poeziile care se întind pe patru pagini până la cele care nu depășesc cinci versuri. După părerea mea, Nicolae Labiș este unul dintre cei mai buni poeți care au existat vreodată.Indiferent de motivul pentru care veți ajunge la această carte, nu e exagerat să spun că o veți adora pe vecie.

[Florescu Adi · Rating 5 out of 5]

“Daca s-ar frange osia mea,
Cerbii si vulturii mei ar zbura
Spre alte lumi ar zbura si-ar tipa
Daca s-ar frange osia mea.”

[Adval · Rating 4 out of 5]

"Moartea oricui aburește toate oglinzile. Moartea unui poet tânăr întunecă însă posibilitatea lumii de a arăta și altfel. Nicolae Labiș a murit la douăzeci și unu de ani. El a licărit scurt între două nopți: anonimatul și moartea fizică. Abia a avut timpul să-și compună o fizionomie de adolescent fascinat de maturitatea pe care n-avea s-o atingă [...]" - Vladimir Streinu, Nicolae Labiș, în vol. Moartea unui poet, ed. cit., p. 313-314

[Alina Popa Niculescu]

It's for school so.. idk

[Cătălin Alexandru · Rating 4 out of 5]

...pentru ca sa va pot auzi mai bine pe voi, pentru ca sufletul meu sa guste netulburat farmecul sufletelor voastre.

[Ioana · Rating 4 out of 5]

Foarte emoționant și trist, mi a provocat lacrimi.

[Mihaela Barbălată · Rating 5 out of 5]

Încă am lacrimi în ochi🥹

[adelina · Rating 4 out of 5]

It’s a poem i’ve had to read for school. The author remembers an episode from his life and gathers it into a poem. The action happens in the nature, in the forest, when there was the drought period and with that, everyone was hungry, sick and the poor little kid went with his father to hunt- he secretly (in him mind) wished that they won’t have to kill the animal.

[Alex · Rating 5 out of 5]

Domnule Labiș ești șeful meu te iubesc și te ador

[Alexandre · Rating 5 out of 5]

Moartea caprioarei este un poem care nu se citește, ci se trăiește. Lucian Blaga, cu o mână de filozof și una de poet, creează o meditație despre viață, moarte și eternitate într-un limbaj atât de simplu, cât și de profund, ca un izvor care șoptește adevăruri vechi de când lumea. Nu e vorba doar despre o caprioară împușcată în pădure, ci despre întrebarea care zgârie sufletul omului: ce rămâne după ce trupul cade și lumina se stinge?

Blaga nu descrie moartea ca pe un sfârșit, ci ca pe o transformare. Caprioara nu dispare, ci se topește în peisaj, în nemișcarea pădurii, în tăcerea care urmează după bubuitul puștii. Și aici e marea lui artă: transformă un moment violent într-o elegie liniștită, unde durerea nu strigă, ci suspină. Nu e un poem despre pierdere, ci despre cum viața continuă sub alte forme – în ramurile copacilor, în licăririle de lumină printre frunze, în amintirea vânătorului care, poate, nici nu și-a dorit să lovească.

Esența poeziei lui Blaga stă în această alchimie a contradictoriilor: fragilitatea și puterea, efemerul și eternul, cruditatea și mila. Versurile lui nu sunt construite pentru efect, ci pentru a trezi în cititor o senzație pe care o știa deja, dar nu o putea numi. Și poate de aceea Moartea caprioarei rămâne atât de prezentă în memoria literară românească – pentru că vorbește despre lucruri pe care le simțim cu toții, dar pe care Blaga le-a spus mai frumos decât am fi putut noi.

5 stele – nu pentru că e perfectă (deși aproape), ci pentru că e genul de poezie care te urmărește ani la rând. După ce o citești, vei privi altfel pădurea, zorile, tăcerile dintre cuvinte. Și poate, într-o dimineață, când o rază de soare se va opri pe un trunchi de copac, vei crede că e urma unei ființe care a trecut pe aici și a lăsat o parte din ea în lume. Asta e magia lui Blaga: ne face să vedem invizibilul