„Pamfletul ii pune in valoare pe cei capabili sa triumfe. Stilul liric al generatiei defineste (si) un timp al sperantei. Sunt tineri, cred in sansa varstei. Generatia lui Fanus Neagu isi incepe vremurile in sania regelui: scriitorii, noteaza Fanus Neagu intr-un necrolog memorabil (in amintirea lui Marin Preda!), isi petreceau anotimpurile creatiei la castelul ce apartinuse Regelui. In castelul regal. Se plimbau in sania regala. Erau loctiitorii Majestatii Sale, in vremuri in care regimul voia sa afirme o noua aristocratie, o noua religie, o noua elita. Tinerii girau, desigur nu fara ironie, utopia. Dar credeau in talentul lor, in proza lor, in viitorul fericit al literaturii.“ - Cornel Unugureanu
„In viata de fiecare zi, precum si in fiecare rand asternut pe hartie, Fanus Neagu n-a renuntat niciodata la el insusi. In povestiri, in romane, in piese de teatru, in cronici sportive, Fanus Neagu n-a stiut ce este jumatatea de masura, a spus ce-a vrut, niciodata indiferent fata de adevar, tot timpul proband si argumentand dreptul scriitorului de a fi scriitor. Fanus Neagu a scris intr-o limba despre care am putea spune ca este dumnezeiasca; asa ca am putea conchide ca inca din anii ’60 – Cel de Sus a lasat Creatia pe mana lui Fanus Neagu. Fanus a fost prietenul scriitorilor, prietenul gazetarilor, prietenul sportivilor! Fanus Neagu ne aude acum si ne iarta pentru greselile noastre. In ultimii ani, Fanus Neagu ne-a oferit o uluitoare dovada a indestructibilitatii sale sufletesti – o dovada teribila a puterii sale de a ramane acelasi in fata tuturor conditionarilor biologice. Asa cum a ramas acelasi in fata tuturor conditionarilor istoriei.“ - D. R Popescu
Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.
Blând, frumos și melodios scrie Fănuș Neagu. Fiecare povestire își are farmecul său și crează, totodată, elanul tradițional al autorului. Prefața vorbește astfel: „Povestirile se scriu așa: se ia un fapt din viață, real sau închipuit, se tăvălește printr-un morman de amintiri și-un munte de observații asupra oamenilor și naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se pune la uscat pe un măceș înflorit, e lăsat să-l bată soarele și să-l fluiere vântul, se trage apoi la sticlă și se varsă, pe înnoptare, cu multă închipuire proaspătă, în urechea copiilor. Nimic mai simplu.”
Căutăm de mult să citesc ceva de la Fănuş Neagu și am găsit volumul ăsta de proza scurtă la biblioteca școlii și mi-a plăcut super mult. Nu toate povestirile mi s-au părut cine știe ce, dar am câteva pe care chiar le-am apreciat mult și care mi-au deschis apetitul pentru ceva mai mult Neagu. Il recomand pe Neagu în special pentru stilul lui, captivant, fantastic și realist în același timp, fără cuvinte pompoase și totuși complex și profund.
În anul 1949, în ziua de Lăsata-secului, Chivu Căpălău s-a sculat târziu. Dormise somn greu, de plumb, din pricină că seara se îmbătase cu dascălul satului până la nesimţire. Dascălul se abătuse pe la el să-i spună că popa Răgălie se aţine să-i facă vânt din consiliul parohial, fiindcă i-a ajuns la ureche că Onică, băiatul cel mic al lui Căpălău, trăieşte cu Vica, nevasta lui Babalete. Mai rău ca păgânii, Doamne fereşte! Deşteptându-se, Căpălău a dat iar pe gât o moşoioacă de vin, cui pe cui se scoate, şi a strigat după feciori să-i judece ca pe hoţii de cai, dar nu era niciunul pe-aproape. Se gândea, în vreme ce-şi trăgea cizmele în picioare, că vorbele ce se vânturau prin lume nu erau lipsite cu totul de adevăr. Babalete, slab la minte de la naştere, nu găsise femeie decât într-un sat la patruzeci de kilometri de Suligatu. Vica nu-1 plăcuse, după cum nu-1 plăcuse nici o fată de prin împrejurimi, dar avea un copil din flori, o batjocorise, pe când se afla la plug, singură, primăvara, unu Ciungu lui Pavelete, om cu trei copii, acum mucezea la închisoare, şi taică-su o sili, pisând-o în bătăi, să se ducă după băiatul cel mare al lui Căpălău. Alde Căpălău au adus-o cu sania, într-o noapte, după Bobotează. La o săptămână după ce-a venit la ei, i-a murit copilul şi n-a vrut să-l mai primească pe Babalete în pat, îl punea să doarmă pe jos, lângă sobă. Nu era cununată cu Babalete, Căpălău vroia s-o ţină o lună, de probă, s-o vadă cum se poartă şi cât îi poate capul şi pe urmă să facă formele la Comitetul provizoriu.
Din volumul de nuvele semnate de Fănuș Neagu, au ieșit în evidență în lectura proprie "Ningea în Bărăgan (Olelie)", "Dincolo de nisipuri", "Acasă", "Ploaie de vară cu peștișori roșii" și "Izvor cu dropii".
De remarcat, de altfel, precum indică și D.R. Popescu în postfața cărții, că Fănuș Neagu și-a menținut originalitatea, efortul creator și verticalitatea scriiturii pe tot parcursul vieții, fără să se sinucidă literar indiferent de condițiile politice sau sociale ale vremurilor.
Ningea in Baragan Dincolo de nisipuri In vapaia lunii Luna ca o limba de caine Acasa Zeul ploii Ploaie de vara cu pestisori rosii Maria Custura Alaturi se joaca biliard
" Caut ceea ce nu voi mai găsi nicicând, și-aș vrea să fiu cuțitul care umblă prin pepenele roșu de la masa voastră, mereu plină de grija de-a nu vă răni degetele. "