,,Este o mare bucurie ca, intr-o zi - dupa ce de ani intregi s-au prabusit peste tine tone de carti inutile, necinstite, snoabe, mincinoase, nerusinate sau numai plictisitoare - sa dai si de o carte, in fine, adevarata. Am avut acest rar noroc cind am descoperit Cartea tuturor intentiilor a lui Marin Malaicu-Hondrari, publicata initial la o editura inimoasa, dar mica si fara posibilitati de difuzare. Am citit-o cu sentimentul, tot mai accentuat, ca am dat de o floare de mina desfacuta-n obscuritate, si care trebuie neaparat scoasa la lumina. Publicata si difuzata cum trebuie, cartea lui Marin Malaicu are, cred eu, sansa sa devina o carte-cult, definitorie pentru o generatie, asemenea Lupului de stepa a lui Hesse sau a faimosului Pe drum de Kerouac. Scriitura este impecabila, alba, denotativa, fara ostentatie sau ornamente. Prin transparenta acestui geam simplu se zaresc insa peisaje psihice stranii, in care visceralul expresionist si gratia suprarealista coexista. O carte curata, puternica intelectual, a unui om care-a trait fapte nebunesti si a avut forta sa le noteze la rece. E cartea care ne imbogateste azi si pe noi, cei ce iubim cu adevarat literatura.” (Mircea Cartarescu)
,,Am scris Cartea tuturor intentiilor intre ianuarie si iulie 2006, in Córdoba, Andalucia, intr-o rulota ce-i apartinea lui Rafael Ayuso Escobar. Cred ca nu gresesc spunand ca am scris-o intr-o noapte care a durat sase luni de zile. Cei care vor citi cartea pana la capat vor intelege ce vreau sa spun.” (Marin Malaicu-Hondrari)
Marin Mălaicu-Hondrari a publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Romaneasca, 2008), Apropierea (roman, Cartea Românească, 2010), La două zile distanţă (poeme, Charmides, Bistriţa, 2011, premiul revistelor Poesis International şi Transilvania). Cel mai recent roman Lunetistul a apărut la Polirom în septembrie 2013. A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanul Apropierea.
un livre qui aura énormément de mal à parler à quiconque ne se sent pas concerné par la niche littéraire "vaines tentatives de quête d'une quelconque utilité de la création artistique face à l'absurdité de la vie et nécessité du suicide", à laquelle je ne m'estime moi-même pas appartenir dans la mesure où mon traitement d'antidépresseurs fonctionne super bien sur moi et où j'adore ma vie (c'est pas ironique hein la fluoxétine me donne de la joie dans le cœur chaque jour et je suis folle amoureuse de ma femme et amireuse de mes ami.es) mais je garde malgré tout une empathie mesurée pour ce genre de récits, parcours et réflexions, d'où ma sensibilité à ce très beau texte qui donne tout de même rudement envie de payer une séance de psy à Marin
Inca de la aceasta prima carte de proza se observa un stil propriu, dezvoltat ulterior in romanele ce au urmat. Spania, libertatea, lectura, poezia, moartea, iubirea, si mai ales sinceritatea dusa uneori la paroxism, dublata de naivitate si cinism, sunt parte din ingredientele acestei carti. Pare un autor care a scris ffff mult pana sa publice si care a si trait lucruri despre care sa scrie. Recomand!
A book written sincerely, without the intellectualism and the pretentiousness of many contemporary writers. Deeply poetic while narrating the sad reality of emigration and a writer's struggle towards his first book.
Poète roumain auto-exilé, l'auteur affirme haut et fort : « Mon intention d'écrire un livre en une nuit doit être prise comme une intention de me suicider ». En s'empoisonnant littéralement avec du café et des cigarettes, il écrit sur ses chers suicidés de la littérature, ou des arts en général, de sorte qu'en sept chapitres alertes, ce livre, qui paraissait impossible à s'écrire au départ, s'achève finalement, par la phrase, ô combien symbolique : « Commençons par boire un café ». J'ai beaucoup aimé le personnage surnommé « l'enfant naum » (comme Gellu Naum). Une très bonne traduction du roumain, d'un livre court, pour une fois, et dont l'érudition reste contenue, humble et sensiblement admirable. Un éloge à la force de la littérature qui « jamais ne flétrit ».
"[...]cartea lui Marin Malaicu are, cred eu, sansa sa devina o carte-cult, definitorie pentru o generatie, asemenea Lupului de stepa a lui Hesse sau a faimosului Pe drum de Kerouac." Nu am nici cea mai mica idee ce a vazut Mircea Cartarescu la aceasta carte...