Poemul invectivă și alte poeme

by Geo Bogza

Ca mulți avangardiști, Bogza a manifestat o înclinație specială pentru volumele cu caracter programatic. Dacă „Jurnal de sex” era compus ca o monografie a purității instinctului erotic, „Poemul Invectivă” este conceput ca o „cronică neagră” a ravagiilor sexualității, a instinctului primar, incontrolabil, ce nu ține seama de norme, convenții, reguli, atentând la conformismul comod al societății și demascându-l în toată „goliciunea” sa obscenă. Caracterul său etic apare cât se poate de manifest, iar contestarea valorilor „înalte”, fals-pozitive, merge mână în mână cu elogiul lucrurilor umile, disprețuite, declasate. – PAUL CERNAT

Genres: Poetry, Romanian Literature, Literature

384 pages, Hardcover

First published January 1, 1937

About the author

Geo Bogza este considerat cel mai radical poet avangardist din interbelicul literar românesc și autorul unora dintre cele mai importante manifeste ale acestuia („Crez”, „Urmuz premergătorul”, „Reabilitarea visului”, „Exasperarea creatoare”). A debutat cu „Jurnal de sex”, Colecția Integral (1929), pentru care a fost judecat și închis la penitenciarul Văcărești. Au urmat volumele de poezii: „Poemul Invectivă”, Editura unu (1933), „Ioana Maria. Șaptesprezece poeme”, Editura Azi (1937), „Cântec de revoltă, de dragoste și moarte”, Fundația Regele Mihai I (1945), „Orion”, Editura Minerva (1978). A mai publicat și cărți de reportaje literare: „Țări de piatră, de foc și de pământ” (1937), „Pe urmele războiului în Moldova” (1945), „Cartea Oltului” (1945), „Oameni și cărbuni în Valea Jiului” (1947), „Tăbăcarii și lumea petrolului” (1957) etc. În 1955 este ales membru titular al Academiei R.P.R. și membru în consiliul Național pentru Apărarea Păcii. În 1971, primește titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, iar în 1978 i se decernează Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Reviews

[Fiorela Dima · Rating 4 out of 5]

Ca să te laud ajunge un singur vers:
Prin gura ta mă sărută întregul univers.
("Ca să te laud...")

am deschis în pântecu-ți larg o sferică școală
să-și învețe pruncii trupul lor în ea
("Fugiri")

Mâna mea ca un șoarece fuge peste tine cenușiu
îi aud țipătul ascuțit căutând în carne uși
ochii tăi cu nedumeriri albe la fel unei păpuși
nu-i pentru sfredelitorul deget, tăiș de bisturiu
("Pătrunderi")

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeții mele
Ci adevăratului eu, puternic - și fără niciun pic de milă.
Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Și o furtună de gânduri infernale se deslănțuie în mine
Sângele și oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloșie
Ființa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Și tu ești prada pe care de mult am așteptat-o să-mi cadă în gheare. [...]
("Prefață la un roman de dragoste")

O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraș murdar de provincie
Pe când eram destrămat și stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roșii de la jartiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă și a pătrunjel
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Și să se scandalizeze părinții lor onorabili
Fiindcă deși m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Și mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Și în toate celelalte accesorii care le formează frumusețea.
("Poem ultragiant")

Erau nopți
când rămâneam treaz până la ziuă
singur și încruntat
gândindu-mă la tine
și aveam din nou șaptesprezece ani
pentru frumusețea ta, Ioana Maria
("IV", Ioana Maria)

Erai frumoasă Ioana Maria
și eu te priveam
și eram amețit de tine
ca de o corabie
care te poartă pe mări
te leagană
te duce
din val în val
până la capătul lumii.
Așa, Ioana Maria.
("XII", Ioana Maria)

Ioana Maria au fost dimineți
când tu răsăreai în mine
din sângele meu
soare imens și fierbinte
și mă trezeai din somn
și de dimineața de tot
începeam să mă gândesc la tine
și nu te mai vedeam decât pe tine în toată lumea.
("XV", Ioana Maria)

Fecioară galbenă rudă cu visul, cu exasperarea și deznădejdea violentă a adolescenței mele
fecioară galbenă rudă cu nostalgia, cu revolta, și sinuciderea din privirile mele
așa cum nopțile de insomnie sunt rudă
cu drapelele negre care flutură la poarta lugubră a ospiciilor
și radiografiile cutiilor craniene, cu surâsul tragic al marilor poeți.
("III", Cântec de revoltă, de dragoste și moarte)

și sunt pe trupul tău locuri la care când mă gândesc, respirația îmi distruge plămânii
("IX", Cântec de revoltă, de dragoste și moarte)

în fiecare noapte ascult îngrozit cum brazii trec ca hienele după cadavre,
copaci din care se fac coșciuge și spânzurători,
și estrade de pe care se țin discursuri, și prăjini din vârful cărora fâlfâie drapelele pline de sânge ale popoarelor
("X", Cântec de revoltă, de dragoste și moarte)

Din primul ceas, am știut: trăiesc aici pe pământ o aventură înfricoșătoare
iar eu sunt dator să o trăiesc cât mai adânc, să o fac cât mai înfricoșătoare cu putință,
lumea și ceilalți oameni, cu suferințele și idealurile lor, nu mă înduioșează, nu sunt decât materia primă a faptelor mele,
lumea și ceilalți oameni încep de acolo de unde se sfârșește epiderma mea,
și tot ceea ce este dincolo de epiderma mea se cuvine să fie supus celor mai crude experiențe.
("Poem petrolifer")

Noi, oamenii fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzând în apele noastre adânci
atâtea contradicții, atâta viață și atâta moarte,
rămânând puternici și atunci când ne sfărâmăm în cataracte,
și atunci când ne prefacem în mlaștini.
("Noi, oamenii fluvii")

Am visat un munte de cranii omenești,
dureroase prin culoarea lor albă, de calcar,
dureroase prin orbitele lor goale
și prin scrâșnetul neauzit al dinților rânjiți.
Eu ședeam în fața lor tăcut,
mai tăcut decât toate la un loc.
("I, Coșmar H")

Cu genunchii la gură, cu pumnii strânşi,
Dorm pruncii în pântecul mumelor,
Gingaşe semne de întrebare.
Cu trupul drept, cu faţa în sus,
Dorm morţii în adâncul pământului,
Rigide semne de exclamare.
Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!
("Semne")


Selecție de poeme din volumul sus-numit,
Fiorela Dima.
22 august 2021

[Cârmâz · Rating 4 out of 5]

„Navigator arhaic, cu plan neîntocmit
Ieșit în larg spre-o țară-nchipuită.”

“scriind în pulpele tale aceeași izbândă”

“Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic - şi fără nici un pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.

Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.”

“Fetele salutară din apusul galben al soarelui băieții cari plecau la moarte
Și de pe zidurile orașului se jeluiră ca în biblie și în legende:
Să fi fost cel puțin una cu prunc sădit în pântec
L-ar fi crescut toate mare, l-ar fi făcut bărbat
Pentru nopțile lungi de iarnă care aveau să urmeze
Și când inima lor chiar dacă nu s-ar fi dat
Avea totuși nevoie de cineva care s-o ceară
Care s-o dorească
Și să se chinuie că n-o poate avea.
Fetele au răscolit prin bălțile din preajma caselor puhave
Căutând sămânța omenească de pe vremea când neluată în seamă
Se scursese odată cu lăturile, cu excrementele și resturile de mâncare
Prin stranii procese de onanie
(Sămânța omenească altădată ca un colier de perle, ca o bijuterie
Era acum verde și putredă)
Fetele au pus flămânde gura în mocirlă
Și-au supt-o pe toată, picătură cu picătură
Apoi întinse cu pântecul rotund la soare
Au așteptat
Așa cum nu se așteaptă decât în biblie și în legende.
(...) de furie au sărutat dezmetice toate obiectele plăsmuite cilindric
Și au izbucnit în hohote de plâns încolăcindu-și pulpele pe arborii gigantici.
(ÎN ANUL ACELA VECHILE AȘEZĂRI SE ZDRUNCINARĂ)”

„Ghiorghiță cizmarul, băiat ca de vreo douăzeci de ani cu armata încă nefăcută
Și în urechea stângă un cercel de argint,
De la un timp își tot pierde ochii pe ușa atelierului
(Pe acolo trece palidă, frumoasa fată a boierului)
Și el, Ghiorghiță, își rupe inima oftând.
Ghiorghiță maică (îl căinează mumă-sa)
Știu eu ce te doare pe tine
Dar nu-ți pierde firea și nu te mai gândi
Că mi te prăpădești de tot,
Ghiorghiță a continuat totuși să se gândească
Și să se prăpădească.
Avea buzele arse de febră când într-o seară
Omul de la curte i-a adus în pachet pantoful domnișoarei
Și de atunci Gheorghiță era parcă pe altă lume
Pantoful era fraged și suav ca o pulpă de fată
Sex de fată de boier căpușit cu mătasă
Ghiorghiță a îngălbenit
Și și l-a apăsat în carne, adânc, până la oase.
Niște ucenici se vede că l-au pândit și l-au pârât
Tiptil flăcăii satului s-au adunat la fereastra din dos
Și l-au văzut cum se tăvălea prin pat cu pantoful,
Cum îl săruta cu buze fierbinți și cum striga pe nume fata boierului
Flăcăii satului i-au bătut în geam și au izbucnit în hohote de râs
Tocmai când Ghiorghiță era mai palid și din trupul lui sămânța țâșnea afară cu furie.
Ghiorghiță s-a sinucis cu cordonul de la pantaloni
Mamă-sa l-a plâns – și fiindcă n-a avut bani pentru autorizație de la mitropolie
L-au îngropat chiar acolo sub crăcile copacului
Și pe cruce au scris:
Ghiorghiță Antonescu
Născut 31 Iulie 1908.
Mort 9 August 1929
În împrejurări tragice.”


“[lepădări]
Care a fost gestul tău când uzi de spumă
când coapsele ne măcinau ca pietrele de moară
că pruncul dintre pulpe ca trenul dintr-o gară
pornind pe căi aceleași, a nimerit în humă?

privește-l pe când urcă scările în devenire
pântecu-ți l-a zvârlit în stare de maimuță
gura lui nu ți-o mai bea laptele din țâță
și nici nu va rosti rotund silabe în neștire”

[Andra · Rating 5 out of 5]

Geo Bogza a fost și este în continuare o legendă.Oarecum, aș spune că Geo Bogza e o gură de aer curat. Un nou început. Cât despre carte, e cel puțin fascinantă, dar nu aș recomanda-o oricui.

[Ale Raţi · Rating 5 out of 5]

"Ca să te laud ajunge un singur vers:
Prin gura ta mă sărută întregul univers."

[Cătălin Alexandru · Rating 3 out of 5]

Acel om mistuit de-o mare credinta
A fost erou, sfant si martir.

El n-a vorbit despre lupta
Si viata si-a dat-o luptand.

El n-a tinut discursuri despre patrie
Si patria s-a hranit cu sangele lui.

El n-a visat sa aiba statuie
Si toti suntem pietre in statuia lui.

[Florian · Rating 3 out of 5]

Nr. 4 din #romanianreadathon

Cerință: O carte cu peste 250 de pag. (369)

[Alex Oancă · Rating 2 out of 5]

Simpatic

[Mac g · Rating 5 out of 5]

mai mult m-a fascinat nota biografica- un adevărat personaj intrigant

[Tataee · Rating 4 out of 5]

ESSEU
Lui Ilarie Voronca
Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca vorbele într-un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaților
La trecătoarea de stânci colțuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Și câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.
Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el știe să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nicio murdărie
Şi totul era atât de frumos, atât de pur.

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

🧑🏻‍💼👩‍❤️‍👨👒👗🪭🎖️🪁🀄🖼️🌫️🌁🌅🏞️🎆🎑🌃🗾🎐🪻🌷🌹🌸💮🦋🏕️🎡🏡🚪🛏️🛋️🪞🪟🧮🧸🕰️🔮📒📔📕📗📘📖✉️📑🧧🔖⬛🎩⬜🧵🪡🖇️🧤💍💎🟦

[Bookaholic]

Ne gândim mereu cu nostalgie la Rimbaud sau la Verlaine care, pentru a-și apăra stilul de viață nonconformist, au fost mereu amenințați de autorități – Verlaine a făcut doi ani de închisoare pentru că l-a împușcat pe Rimbaud în timpul unei beții – dar le dăm mai puțină importanță autorilor români avangardiști care au trecut prin aceeași experiență. Așa ajungem la Poemul invectivă, volum semnat de Geo Bozga în anul 1933, republicat la Editura Vinea în 2009 și, recent, în colecția „Biblioteca pentru toți” a celor de la Jurnalul Național, unul dintre cele mai controversate texte ale literaturii române.

Pentru un cititor contemporan, textele din Poemul invectivă sunt stricte ironii la adresa societății vremii. Pentru contemporanii lui Geo Bozga, ele erau însă un atac la pudoare și un vădit manifest împotriva decenței și a bunului-simț. De altfel, ediția apărută la Editura Vinea, îngrijită de Nicolae Tzone, își propune să aducă în fața ochilor cititorilor cât mai multe fragmente din presa vremii, scrise de importanți critici literari, pe care i-am studiat în școală, care fie îl acuză, fie îi iau apărarea lui Bogza, lui Bonciu și lui Celerianu, acuzați în același proces. Ca să înțelegem mai bine de ce Bogza a fost acuzat, trebuie să ne gândim că, la vremea aceea, regimul carlist era pe punctul de a se declara dictatură regală. Ţara era condusă de extrema dreaptă, iar scriitorii inculpaţi nu numai că făceau politică de stânga, dar erau şi bănuiţi că ar fi evrei. (recenzie: http://bookaholic.ro/cap-de-acuzare-p...)