Romanul de razboi a britanicului ofiter naval Douglas Reeman spune povestea unui comandor de submarin Robert Ainslie, care are misiunea de a repera si captura cel mai mare submarin la vremea aceea (1941). Defapt, povestea e una fictionala, intr-un cadru real, si anume Batalia pentru Singapore, batalie care cutremurase fortele imperiale britanice, de catre furia japoneza. Submarinul, cu numele Soufriere, ar parea mai degraba ca fiind un prototip mai avansat a lui Surcouf (considerat cel mai mare submarin de croaziera a inceputului celui de Al Doilea Razboi Mondial, fiind depasit doar de I-400 de productie japoneza, pe la finalul razboiului). Marimea sa denota o forta uriasa a unei "dihanii" ce se ascunde sub pacla de apa, inarmat cu 10 tuburi de torpile, 2 tunuri navale de 203 mm si un hidroplan de cercetare, ceva rar fata de alte submarine ale aceleiasi epoci. Desi este francez, este capturat de fortele britanice, pentru a nu cadea in mana Axei, totusi, adevaratul Surcouf avusese o soarta tare misterioasa, el crezand a se fi ciocnit accidental cu un cargo american undeva prin Panama.
Asadar, comandorul Ainslie opereaza acest monstru marin in a le da un avantaj celor de pe insula si armatei regale, un avantaj in van. Povestea de razboi este una tipica, dar cu un aer pur englezesc, plin de drame si chiar dragoste. Mereu am fost curios sa citesc un roman bun despre o lupta navala, nu neaparat submarina, dar sa fie o lupta intesata de explozii, teroare care sa tina cititorul cat mai fascinat de ea. Pentru cei care n-ati vizionat filmul "Submarinul" (Das boot), film german care spune povestea unui submarin al fortelor Kriegsmarine de la mijlocului razboiului si peripetiile dar si eroismul echipajului, incursiunea pentru acest roman ramane aproape la egalitate cu acel film (desigur ca o carte exprima altfel de trairi si ofera proprii imagini celui ce ii da viata). Macabrul si detaliul ingrozitor al razboiului nu e la fel de bine evidentiat ca si in cartile lui Sven Hassel, insa totusi are ceva care-l consider eu la fel de bun. La inceput, ce-i drept mi-i s-a parut putin cam plictisitor, pana incepe adevarata cursa pe mare.
Cat despre autor, el fusese ofiter in armata britanica, si are mult mai multe romane cu privire la pozitia si lupta Marii Britanii in fata fortelor Axei. Iar daca pana acum consideram sau ii indreptateam oarecum pe cei din Axa, acum am deslusit multe dintre lucrurile pe care le vedeam insa eronat. Daca americanii nu se implicau, eram sortiti pieirii, caci extremismul nu inseamna rezolvarea tuturor problemelor, asadar ajungand la ceea ce mereu aveam eu in gand: un "echilibru", "fii cat mai echilibrat" in aceasta lume, si chiar daca initial ii condamnam abuzivi si criminali, cu siguranta detonarea celor doua bombe nucleare a fost manevrat astfel incat sa opreasca furia Rasariteana si sa stopeze acest genocid sangeros care a scaldat intreaga lume. De departe insa, cred ca cei mai viteji si cei mai echilibrati in acest razboi au fost britanicii. De ce? Pentru ca oamenii astia luptasera pe toate fronturile posibile: Europa, Africa si Asia. Insa, desigur ca eroismul si-a gasit loc in fiecare natiune, fie ca era din Axa sau din Aliati, cat despre invingatori, toti au avut cate o mica sau o mai mare influenta. Cat despre tarisoara mea, Romania, cred ca a procedat cat a putut mai corect, in a opri masacrarea populatiei, chiar daca a trebuit sa treaca de partea sovietica. In fond, niciodata un imperiu nu va dori binele unei mici natiuni, fie ei nationalisti, comunisti sau capitalisti. Iar daca noi n-o vom face singuri, atunci se vor gasi altii care sa aleaga alt destin pentru noi.
"Batalie in adancuri" merita citita de pasionatii de mare, de istorie si chiar si de cei interesati in tehnica militara (multe din comenzile comandorului fiind de natura pur militara).