Aceasta carte face parte din colectia EGO. PUBLICISTICA a editurii Polirom.
Noul volum al lui Cristian Tudor Popescu reuneste texte ce abordeaza subiecte legate de cinematografie, fara sa ocoleasca insa analizele unor evenimente recente. Cunoscut cinefil, autorul traseaza paralele intre productiile cinematografice si viata reala, intre personaje de film si persoane publice, dar prezinta si filme mai vechi sau mai noi, actori, regizori, festivaluri si premiile oferite in cadrul acestora. In plus, trece in revista preferintele criticilor de film si ale publicului, fie el format din elevi de liceu sau din persoane care au trait direct experienta comunismului. Cristian Tudor Popescu vine cu argumente solide care sa ii sustina ipotezele, nu se fereste sa puna degetul pe rana atunci cand e cazul si nici nu evita laudele pentru productiile si persoanele pe care le considera meritorii.
„Daca in legatura cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon pana la marchizul de Sade si Celine, o arta a moralitatii nu vad cum ar putea exista. Nu e nimic artistic in a fi moral. A nu fi fatarnic, a nu fi oportunist, a nu minti, a nu trada, a-ti asuma greselile si a plati pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici macar o profesie.
Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, il ai sau nu il ai, cu deosebirea ca poti trai si fara el. Ea iti apartine in totalitate - esti moral in primul rand fata de tine insuti -, nu e menita aprecierii celorlalti, ca arta.
Sau, astazi, in Romania, moralitatea poate fi definita ca o boala psihica.“ - Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu (n. 1956, Bucuresti), absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din Bucuresti, este scriitor si gazetar, unul dintre cei mai prestigiosi din Romania de dupa 1989. Este senior editor al cotidianului Gindul, filmolog, doctor in cinematografie al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, unde sustine un curs de Tehnici de manipulare si propaganda in cinematografie si televiziune. Este gazda emisiunii „CineTePrinde”, difuzata de Pro Cinema. A debutat ca prozator SF. Carti publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); Vremea minzului sec (editia I, Cartea Romaneasca, 1991; editia a II-a, Polirom, 1998); Imperiul oglinzilor strimbe (Societatea „Adevarul”, 1993, antologie SF); Copiii fiarei (editia I, Du Style, 1997; editia a II-a, Polirom, 1998; editia a III-a, Polirom, 2013); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom (Polirom, 2000); Romania-abtibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul romanesc (Polirom, 2002); Sportul mintii (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Trigrama Shakespeare. Fictiuni speculative (Corint, 2005); Luxul mortii (Polirom, 2007); Cuvinte rare (Polirom, 2009); Filmul surd in Romania muta. Politica si propaganda in filmul romanesc de fictiune (1912-1989) (Polirom, 2011).
Dacă există un domeniu în care iconoclastul CTP ar putea mulțumi pe toată lumea, atunci acesta este cinematografia. Nu politica, nici sportul. Filmar e o lecție de rafinament, erudiție și observație percutantă. Desigur, nu lipsesc remarcile cinice și ironice marcă înregistrată, însă surpriza plăcută vine din faptul că Filmar nu este un exercițiu de stil distructiv, ci unul de multe ori admirativ. O colecție de articole, majoritatea despre cinematografia românească din zilele noastre, nu cea din comunism sau din perioada interbelică, ceea ce deja e un plus și un subiect de actualitate. Există și comentarii la filme străine ale unor regizori precum Tarantino, Spielberg, Lars von Trier, Guy Ritchie, Nolan, Fincher, Scorsese, Tarkovski sau Koncealovsky. Singurul regret e că volumul, apărut în 2013, nu a fost reeditat până acum într-o ediție adăugită care să completeze lista de filme comentate, apărute între timp.
„Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost Poker, după care am simțit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi. Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat următoarele bijuterii cinematografice ale maestrului dacă trăia 100 de ani. Pentru păcatul acestui gând sper că voi fi sancționat de românii creștini adevărați, în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.”
Încă o culegere de texte disponibile liber pe net. CTP știe să scrie, și știe film - “pe toate!”. Trece în revistă ce e nou (până în 2012) și ce e bun și de ce. Ca intermezzo câteva articole despre oameni, cine e bun / cine nu și de ce.
Unde ne refugiem din fața excesului de realitate? De dedublare, de virtualizare? Cum ne redobândim simţul justei aprecieri a realului? Răspunsul vine de la sine prin volumul comentat minimal de mine în cele ce urmează. ,,Filmele m-au făcut întotdeauna să trăiesc mai intens decât viaţa.’’(p. 126) (A nu se înţelege cumva că ,,toate filmele.’’) Cinefil şi filmolog împătimit, jurnalistul Cristian Tudor Popescu mărturiseşte că a deprins ,,viciul’’ consumului de filmografie în anii şaptezeci-optzeci pe când filmele bune reprezentau singura gură de oxigen în mediul comunist claustrofobic. Vizionarea unor filme de colecţie în anii tinereţii i-a cultivat deopotrivă nu doar exigenţa, ci şi echilibrul interior într-o lume altminteri schizoidă.
În colecţia, ca un ierbar, de tablete jurnalistice şi de mici dări de seamă post-festivaluri, devenită ,,Filmar”, autorul ne face părtaşi la puţinele sale veleităţi şi pasiuni, dar şi la numeroasele–i insatisfacţii culese din evenimente de gen şi din vizionări. Aş putea spune că doar câţiva cineaşti europeni din anii ’70, printre care Tarkovski, Lars Von Trier şi Koncealovski mai cu seamă, sunt pare-se singurii care se legitimează creativ în faţa spectatorului foarte exigent care este Cristian Tudor Popescu. Să nu credeţi că palmaresul tot mai mondial al filmelor recente româneşti scapă de vigilenţa de cerber a cinefilului autor. Nume mari de regizori şi titluri de afiş fulminante sunt privite cu cea mai chirurgicală acurateţe şi sfârşesc demitizate. Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/cu-oc...
more generally interesting essays from the author, this time with a cinema theme; worth reading especially if you saw or know about the respective movies, actors and directors
"Filmar", de Cristian Tudor Popescu, este o colecţie de panseuri ale autorului despre filme, îndeosebi, dar şi despre anumite cărţi sau melodii (aşa am descoperit-o şi eu pe cîntăreaţa Lhasa de Sela!) ori pur şi simplu mărturisiri despre întîmplări şi trăiri personale, toate aceste gînduri fiind transpuse succint şi sacadat, în versuri sau în proză, ca într-un scenariu cinematografic excelent dozat şi plin de miez, ce atrage puternic cititorul de la prima pînă la ultima filă.
Astfel, am aflat că autorul s-a luptat cu viciul fumatului („Ţigara mi se pare şi azi viciul cel mai bun.”, pag. 37, spre deosebire de mine, care nu sufăr deloc fumatul, de orice fel de plante: tutun, cînepă=marijuana+haşiş, mac=opiu+morfină, coca=cocaină, etnobotanice etc.; în schimb, consider că viciul cel mai dulce şi bun e zahărul, de care nu mă pot lipsi de cînd eram mic copil!), că şi el memora uşor ceea ce citea cu plăcere („în tinereţe învăţam de la sine pe dinafară pasaje din cărţile, chiar de proză, care îmi plăceau foarte mult”, pag. 114), că nici el nu suferă ronţăitul floricelelor (şi cipsurilor, adaug eu!) în sala de cinema („detest din suflet acest "aliment"”, ce face „un zgomot ca de şobolance în talaş” cînd este rumegat în timpul vizionării filmului în cinematograf, pag. 122), că şi CTP se refugiază în muzică atunci „când nu mai puteam să înghit mizeria umană pe care meseria îmi cere s-o descriu” (pag. 226; idem, subsemnatul, cînd mă sculam dimineaţa din pat sau mă întorceam seara de la instanţă şi îmi venea să vomit ori simţeam că îmi crapă inima doar gîndindu-mă la creaturile veninoase cu care aveam de-a face zi de zi în acea hazna) şi multe altele, ce merită citite integral, nu doar pomenite parţial într-o palidă cronică literară.
Mă limitez să mai spun că mințile luminate gîndesc la fel! Şi spiritele similare simt sublimul în același stil! De pildă, dacă pe CTP l-a captivat melodia „La Marée Haute”, pe mine m-a fascinat melodia "Rising", de aceeaşi Lhasa de Sela - o poezie cîntată, de un lirism tulburător, ce-ți face pielea de găină și îți trimite fiori din tălpi pînă în vîrful creierilor! Și, deopotrivă, mi-aduce aminte de tema muzicală a filmului "Drumul" - ecranizare din 2009, destul de bună, a romanului omonim "The Road", scris de Cormac McCarthy în stilu-i specific lipsit de linii de dialog -, pe care m-așteptam să-l comenteze CTP în această carte, avînd în vedere că e mai puțin apocaliptic și mai mult uman (în lupta disperată pentru supraviețuire a întregii planete) decît "Melancholia" lui Lars von Trier, la care CTP tot face trimiteri în "Filmar". Într-adevăr, sînt de acord cu scriitorul cînd zice, citez: „În lumea tot mai neomenească în care trăim, cântecele Lhasei îţi aduc aminte că eşti om” (pag. 227)...
De la CTP am aflat titlul catorva filme pe care vreau sa le (re)vad, am aflat de Lhasa si multe altele. Un personaj fascinant, pe care merita sa-l citesti si sa-l asculti.
Soylent green Love building Aventura Eclipsa Trandafirul rosu din Cairo (Woody Allen) Noaptea americana (Truffaut) Amatorul (Kieslowski) Minte-ma frumos Captivi de Craciun Morgen (Crisan)
emisiune cineteprinde
Mungiu: Occident 4,3,2 Amintiri din epoca de aur Dupa dealuri
Pozitia copilului (Netzer) Pescuit sportiv (Sitaru) Colivia (Sitaru) Toata lumea din familia noastra (Radu Jude) Despre oameni si melci
De ce trag clopotele Mitica? Glissando Hotel de lux the artist Bulevardul amurgului Melancholia - Hans von trier Eu cand vreau sa fluier, fluier Siberiada Pescuit sportiv (Adrian Sitaru) Medalia de onoare Autobiografia lui n ceausescu Marti, dupa Craciun Felicia, inainte de toate Antichrist (Lars von trier) Dogville - lars von trier A fost sau n-a fost - porumboiu Breaking the waves The hurt locker In serviciul regelui Angliei regizor jiri menzel