Te-ai întrebat vreodată de ce națiuni care și-au declarat independența cu decenii în urmă rămân prinse într-o roată nesfârșită a datoriilor externe, a subdezvoltării și a dependenței economice? De ce resursele lor bogate alimentează prosperitatea altora, în timp ce propriile popoare se luptă cu sărăcia? Răspunsul la aceste întrebări a fost formulat acum aproape 60 de ani de Kwame Nkrumah în cartea sa „Neo-Colonialismul: Cel Mai Înalt Stadiu al Imperialismului”.
AVERTISMENT:
Cartea nu este ușoară, ba dimpotrivă, este o carte densă, plină de date precum analize ale corporațiilor și mecanisme financiare care pot părea greu de înțeles, însă tocmai asta o transformă, dintr-o simplă continuare a analizei lui Lenin, într-un instrument cu ajutorul căruia putem diseca mecanismele de putere ale lumii actuale.
Subiectul principal al cărții este că sistemul colonialist clasic, bazat pe control politic direct și ocupație militară, nu a dispărut niciodată, ci doar s-a transformat. A evoluat într-o formă mai subtilă, dar la fel de dăunătoare: NEO-COLONIALISMUL. Un sistem, în care un stat este teoretic independent, cu steag și imn propriu dar cu o economie și politică ce sunt dictate din exterior. Puterea nu se mai exercită prin conducători colonialiști, ci prin capital financiar, corporații multinaționale, instituții financiare internaționale și elite locale corupte, transformate în „guverne-marionetă” care servesc interesele capitalului străin în locul propriilor cetățeni... Rezultatul final fiind folosirea capitalului nu pentru dezvoltarea națiunii, ci pentru continuarea subdezvoltării sale, un proces care lărgește diferențele dintre bogații ce sunt complici și omul de rând ce este exploatat.
Această nouă formă de imperialism este, poate, cea mai înșelătoare. Nkrumah argumentează că, „pentru cei ce o practică, înseamnă o putere imensă față de care nu trebuie să dai explicații când o exerciți, iar pentru cei asupra cărora este aplicată, înseamnă exploatare fără o șansă de reparare”. Dacă în epoca colonială puterile imperialiste se simțeau obligate să ofere justificări pentru acțiunile lor, fie ele și false, în era neo-colonială, deciziile devastatoare luate în consiliile de administrație ale unor bănci sau corporații la mii de kilometri distanță nu mai necesită niciun motiv public.
Profitul este singura justificare.
Unul dintre pilonii acestui sistem este strategia de „divide et impera” (dezbină și stăpânește), pe care o putem identifica în „balcanizarea” continentelor, în special a Africii. Fragmentarea unor regiuni vaste în state mici, slabe și adesea rivale le face incapabile să se apere sau să negocieze în mod colectiv, devenind ușoare de înfruntat. Nkrumah a înțeles că o Africă unită, un proiect pan-african, ar fi un gigant imposibil de supus prin „războaie limitate”. În schimb, într-o regiune fărâmițată, este suficient „să trimiți câteva mii de pușcași marini sau să finanțezi o forță de mercenari pentru a securiza un rezultat decisiv” favorabil intereselor neo-colonialiste. Această dependență se extinde și la nivel militar: pentru a ne „apăra”, ne bazăm pe alianțe precum NATO, un aranjament care, deși pare un beneficiu, vine cu un preț imens, ce se plătește prin subordonare politică și economică.
Mecanismele de control ale colonialismului sunt multiple și subtile, așa-numitul „ajutor extern” este folosit ca un cal troian. Împrumuturile de la FMI sau Banca Mondială vin la pachet cu niște condiții stricte: privatizarea industriilor strategice, liberalizarea pieței în favoarea capitalului străin, politici de austeritate care distrug serviciile publice și drepturile muncitorilor. Nkrumah a demascat această viclenie cu decenii în urmă, arătând cum acest ajutor este conceput nu pentru a scoate o țară din sărăcie, ci pentru a crea dependență și a garanta că profiturile se întorc, înzecit, la cei ce au „ajutat”. La fel funcționează și comerțul invizibil: companiile occidentale controlează peste 90% din transportul maritim global și asigurări, extrăgând anual miliarde de dolari din Sudul Global prin tarife și taxe. Un sistem modelat perfect pentru extracția de plusvaloare, în cazul României, vedem acest mecanism în acțiune: capitalul și resursele noastre sunt exportate la preț de nimic către comerțul european, în timp ce primim înapoi produse finite scumpe și „ajutoare” care ne adâncesc datoria și dependența.
Controlul neo-colonialist nu este doar economic și militar.
El se sprijină pe o imensă structură ideologică. Presa, controlată în mare parte de câteva agenții de știri occidentale, acționând ca mașinării de propagandă. Orice mișcare de rezistență anti-imperialistă este etichetată drept „terorism”, orice lider naționalist este un „tiran”, iar orice proiect de dezvoltare independentă este nimicit prin campanii de dezinformare. Până și Hollywood-ul joacă un rol, producând pe bandă rulantă narațiuni care glorifică intervenționismul occidental și demonizează popoarele care i se opun. Așa se ajunge la situațiile în care tineri din Africa sau Asia aclamă eroi de film care masacrează nativi americani sau alți „inamici” ai Imperiului...
În timp ce scriam asta mi-a adus aminte de o glumă care îmi trece din când în când prin minte:
„America o să îți bombardeze țara, iar peste 20 de ani o să facă un film despre cât de triști erau soldații în timp ce făceau asta.”
Nu este o glumă, ci un adevăr ce se întâmplă deja de zeci de ani.
Astăzi, vedem consecințele ale acestui sistem în timp real, genocidul care se desfășoară în Gaza nu este o excepție, ci punctul cel mai marcant al unui proiect colonialist vechi de peste un secol, susținut și înarmat de aceleași puteri neo-colonialiste.
Cartea lui Nkrumah nu este un manifest al disperării, ci o chemare la luptă și, mai presus de orice, la UNITATE. Dacă monopolurile capitaliste acționează la o scară globală, singura replică este solidaritatea popoarelor oprimate, unitatea africană, consolidarea solidarității afro-asiatice și extinderea acesteia către frații din America Latină reprezintă, în viziunea autorului, singura cale de a construi o contra-putere capabilă să distrugă acest sistem.
„Neo-Colonialismul: Cel Mai Înalt Stadiu al Imperialismului” este o carte ce demolează mitul „dezvoltării” promis de capitalismul global și expune adevărul crud al exploatării, așa cum a concluzionat, decenii mai târziu, un alt mare critic al imperialismului, Michael Parenti:
„Africa este un continent bogat, America Latină este un continent bogat, Asia este un continent bogat. Imperialiștii, colonialiștii nu se duc în locuri sărace, ei se duc în locuri bogate, se duc acolo pentru a le lua piețele, pentru a le lua petrolul, lemnul, bumbacul, cânepa, inul, aurul, argintul, diamantele și o mie de alte lucruri și se duc acolo pentru a exploata și a exploata fără milă forța lor de muncă. [...] Africa este bogată, doar oamenii ei sunt săraci.”
The U.S. War Against Yugoslavia: Why U.S. Leaders Are Demonizing and Destroying Yet Another Country" at the University of Washington, Seattle on May 16, 1999.
Solidaritate, nimeni nu este liber până toți suntem liberi. ✊