Era o stradă largă şi liniştită, străjuită de castani. Puţinele case erau protejate de ziduri şi de porţi din fier forjat. Era un cartier al bogătaşilor, dar nu al celor care făcuseră avere de curând şi care'doreau să epateze. Totul era aici mai estompat, mâi reţinut, dar în acelaşi timp îţi dădea măsura statutului social al celor care locuiau în aceste case. Taxiul care străbătuse încet toată strada şe opri în cele din urmă în faţa a două porţi înalte de fier. În vârful lor se afla o porţiune strălucitoare, un cerc alcătuit din frunze de stejar şi un semn heraldic înfăţişând un porc mistreţ cu o coroană pe cap. Şoferul coborî şi deschise uşa'pasagerului său.
— Am ajuns, spuse el. Aceasta este strada de Varenne.
Din maşină coborî o femeie, mişcându-şi cu greutate trupul masiv sprijinit pe nişte picioare groase. Era îmbrăcată într-un palton ponosit, o fusta simplă şi pantofi fără tocuri, iar părul cărunt i se ivea pe sub o pălărie de fetru cu un aspect jalnic. Deschise poşeta şi-i dădu şoferului exact cât marcase aparatul. După'o clipă de ezitare adăugă şi un simbolic bacşiş. Şoferul luă banii, porni în ţjrabă motorul şi demară fără'să-i mai mulţumească. Femeia rămase pe trotuar, cu ochii aţintiţi asupra porţilor. În spatele acestora se vedea o casă, o clădire de piatră cu trei etaje, cu o faţadă în sAtil clasic, operă a unui arhitect din secolul al XVlII-lea. În curtea pavată, la partea de jos a scărilor, se aflau două urne uriaşe din piatră, umplute cu flori. Femeia rămăsese nemişcată, privind în continuare prin grilajul porţilor, de parca nu ştia încă ce să facă. Sosise la raris cu o noapte în urmă, se cazase într-o modestă pensiune de pe malul stâng al Senei, şi petrecuse o seara îngrozitoare în singurătatea camerei sale. Nu mai călătorise niciodată în străinătate. Tinereţea şi-o petrecuse în Germania perioadei dinainte de război în care călătoriile în afara ţării erau descurajate cu fermitate, iar apoi venise războiul, care o legase definitiv de casă şi de slujba ei cu o jumătate de noripă la un spital.