What do you think?
Rate this book
Despre frumusețea uitată a vieții
„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“ (Andrei PLEŞU)
280 pages, Paperback
First published January 1, 2011
143 people are currently reading
1687 people want to read
About the author
Andrei Pleșu
84 books305 followersAndrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Source: Wikipedia.
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Source: Wikipedia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 87 reviews
May 21, 2019
L-am descoperit pe Dl. Plesu de curand la conferintele Humanitas, Despre Lumea in Care Traim. Am auzit de el, evident, dar nu l-am ascultat/citit pana atunci. Mi-a placut discursul si m-am hotarat sa adancesc cunostintele despre ideile sale. Despre frumusetea uitata a vietii este o colectie de eseuri pe teme diferite, pe un ton cateodata glumet si optimist, altadata pesimist si cinic. Recunosc ca pe alocuri m-a depasit limbajul ( am cautat destul de des in dex ) si discursul filozofic dar in general mi-a placut.
March 5, 2017
"A recomanda o carte e un act de maxima raspundere si de mare intimitate."
July 6, 2023
În mare parte, Pleșu scoate la iveală defectele mizere ale României noastre, de la politică până la tipologii de limbaj.
Critică aspru, taie și spânzură, dar îi scapă scurte priviri de optimism molipsitor.
"De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Și totuși, fără motiv aparent, mă trezesc uneori cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.
Iată, îmi spun, lucrurile funcționează: există încă versiuni cordiale ale luminii solare, există o mulțime de inși fericiți, chiar dacă mulți dintre ei fericiți prostește[...], există familii demodate și trainice, chelneri stilați, domni și doamne, politicieni inteligenți fără să fie șmecheri, oameni de afaceri cinstiți, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, cremșnituri, chiparoși și stele.
Există Șerban Foarță, care se joacă nebunește cu psalmii și cu toate cuvintele lumii, există seri și dimineți, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative și fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei și Coasta Boacii, femei frumoase și deștepte, cărți, solidarități curate, taclale prietenești, coincidențe riguroase.
Dacă îți acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă și nepătimașe, vei găsi destule argumente să te bucuri.[...]Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate trăi (încă) frumos. "
Critică aspru, taie și spânzură, dar îi scapă scurte priviri de optimism molipsitor.
"De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Și totuși, fără motiv aparent, mă trezesc uneori cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.
Iată, îmi spun, lucrurile funcționează: există încă versiuni cordiale ale luminii solare, există o mulțime de inși fericiți, chiar dacă mulți dintre ei fericiți prostește[...], există familii demodate și trainice, chelneri stilați, domni și doamne, politicieni inteligenți fără să fie șmecheri, oameni de afaceri cinstiți, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, cremșnituri, chiparoși și stele.
Există Șerban Foarță, care se joacă nebunește cu psalmii și cu toate cuvintele lumii, există seri și dimineți, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative și fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei și Coasta Boacii, femei frumoase și deștepte, cărți, solidarități curate, taclale prietenești, coincidențe riguroase.
Dacă îți acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă și nepătimașe, vei găsi destule argumente să te bucuri.[...]Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate trăi (încă) frumos. "
March 31, 2021
O colecție (extrem de savuroasă, recunosc) de frustrări cotidiene ale domnului Pleșu. Nu scapă nimic: modă, dietă, televizor și ateism, toate au câte un mic eseu melancolic-frustrat. Sigur, cu multe dintre frustrări m-am identificat (gălăgia urbană, recomandările alimentare haotice, mizeriile de la televizor, politica dâmbovițeană șamd), dar e "too much of a good thing". Îmi vine să îi zic și eu, cu tot respectul, domnului Pleșu: "A se slăbi!". Desigur, a nu se slăbi stilistic, scriitura dânsului e spectaculoasă în toate sensurile bune.
În plus, se vede că autorul a acumulat foarte multă înțelepciune de-a lungul vieții, iar cartea e, până la urmă, o compilație de eseuri scrise de-a lungul mai multor ani. Așadar, nu vreau să o judec prea aspru. Mi-a plăcut mult capitolul despre "Cetitul cărților".
Mi-a rămas în cap un aforism: "Unde-i jenă nu-i plezir!"
În plus, se vede că autorul a acumulat foarte multă înțelepciune de-a lungul vieții, iar cartea e, până la urmă, o compilație de eseuri scrise de-a lungul mai multor ani. Așadar, nu vreau să o judec prea aspru. Mi-a plăcut mult capitolul despre "Cetitul cărților".
Mi-a rămas în cap un aforism: "Unde-i jenă nu-i plezir!"
June 23, 2016
Citindu-i titlul ai impresia ca vei gasi un colt uitat de bucurie si de speranta, dar realitatea crunta a celor 370 de pagini te aduce in pragul depresiei. Nimic din ce e prezentat nu are o nota pozitiva. Tot ce e mai urat in societate e tratat cu strictete si afectare. Nu pot sa nu ma intreb cum traieste omul acesta daca se simte atacat de tot ce e in jur. Marea majoritate a ideilor descrise sunt juste observatii ale unei crude realitati, cu mici exceptii unde eu chiar nu pot sa fiu de acord cu el dar nu aceste aspecte vreau sa le scot in lumina. Inchizi cartea frustrat si trist. Te uiti in jur si vezi mizeria pe care Plesu o aduce in discutie si in loc sa privesti catre ceva cald si luminos care cu siguranta se gaseste in fiecare din noi, ajungi sa iti pleci capul sub nimicnicia inconjuratoare. Ceea ce e departe de a fi "o frumusete uitata". Asteptarile mele au fost inselate.
November 29, 2013
O carte necesara pentru sistemul imunitar al fiecarui roman satul de cotidianul romanesc.
September 7, 2023
V-am mai spus ce mult îmi place Pleșu?! Fascinația mea continuă și se nuanțează cu fiecare carte. Îi iubeam ideile colorate, acum mă fascinează până și muzicalitatea cuvintelor sale care dau o sonoritate teatrală textului. Stam pe balcon, mâncam o brânză cu porodici și mă tăvăleam de râs pe baza unui text, paradoxal, despre mânie. Rămâne încă cel mai savuros bătrân! De citit în orice zi, în orice timp și în orice mood, pardon, stare emoțională! Viața merită trăită, frumusețea ei e peste tot. Așa-i și cartea asta. Aur!
April 28, 2025
,,Alături de discernământ, se impune, de altfel, deprinderea - aș spune aproape „cultura" - interogativității. Omul fără dubii este prototipul omului care n-are nici o relație cu lucrurile importante: el „știe”, e beat de certitudini, nu are - în cel mai bun caz - decât mici perplexități de ocazie. Nu pledez, firește, pentru nedumerirea veșnică, ci pentru surdina care trebuie pusă mereu, de foarte sus, asupra oricărei forme de suficiență mentală. A avea o relație constantă cu universul întrebării, cu acela, mai ales, al întrebării fără soluție promptă, e un semn de sănătate spirituală, de bună așezare în teritoriul valorilor. Lucrurile cu adevărat importante sunt cele care pun, în jurul satisfacțiilor zilnice, un halou de neliniște. Sunt „distanța” fără de care nici un episod trăit nu are adâncime. (…) Am aflat, astfel, că mai important decât să știi care anume sunt lucrurile importante e să ai încredințarea că asemenea lucruri există și că, recunoscute sau nu, numite sau de nenumit, ele sunt stelele fixe ale oricărei încercări omenești.”
,,Într-un anumit sens, Noul Testament este istorisirea trecerii - nerecunoscute - prin lume a lui Dumnezeu. Pe lsus, dincolo de cercul restrâns al câtorva discipoli (și ei ezitanți la răstimpuri), nu-L recunoaște nimeni ca fiind ceea ce este. Iar El tocmai asta caută: nu să I se arate recunoștință din partea celor pe care îi instruiește sau vindecă, ci să fie recunoscut de ei în adevărul Lui. Nerecunoscut ca Dumnezeu în vremea petrecerii Lui pământești, suspectat, hărțuit, judecat, batjocorit și ucis, El nu e recunoscut nici după Inviere. Maria Magdalena Îl ia drept un grădinar oarecare, doi dintre ucenici, pe drumul spre Emaus, Îl tratează ca pe un străin. (…) Inainte de a promite oamenilor o înviere definitivă, la sfârșitul timpului, El le cere să învie în viața de acum, adică să se comporte ca niște oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-L recunoască. Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine - și legitimi - în postura de ființe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o ființă recunoscătoare.”
,,Într-un anumit sens, Noul Testament este istorisirea trecerii - nerecunoscute - prin lume a lui Dumnezeu. Pe lsus, dincolo de cercul restrâns al câtorva discipoli (și ei ezitanți la răstimpuri), nu-L recunoaște nimeni ca fiind ceea ce este. Iar El tocmai asta caută: nu să I se arate recunoștință din partea celor pe care îi instruiește sau vindecă, ci să fie recunoscut de ei în adevărul Lui. Nerecunoscut ca Dumnezeu în vremea petrecerii Lui pământești, suspectat, hărțuit, judecat, batjocorit și ucis, El nu e recunoscut nici după Inviere. Maria Magdalena Îl ia drept un grădinar oarecare, doi dintre ucenici, pe drumul spre Emaus, Îl tratează ca pe un străin. (…) Inainte de a promite oamenilor o înviere definitivă, la sfârșitul timpului, El le cere să învie în viața de acum, adică să se comporte ca niște oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-L recunoască. Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine - și legitimi - în postura de ființe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o ființă recunoscătoare.”
July 4, 2020
Cartea este o colecție de texte publicate în revista "Dilema veche". Cel mai mult mi-au plăcut cele despre "cetitul cărților" și cele despre "martirajul limbii române”.
February 16, 2022
"Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să se substituie faptului de a trăi. Ea trebuie să însoţească existenţa, nu să o suspende."
"Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală."
"Viaţa tinde să aibă sens de îndată ce îţi pui problema sensului ei."
"O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom."
"Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală."
"Viaţa tinde să aibă sens de îndată ce îţi pui problema sensului ei."
"O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom."
February 10, 2015
Plesu nu mai are nevoie de nicio introducere, castigandu-si (si meritandu-si cu prisosinta) titlul de unul dintre cei mai straluciti eseisti romani. Ori de cate ori mi se face dor de limba romana - autentica, dulce, fermecatoare, curata - deschid o carte a lui Plesu si ii sorb cuvintele cu voluptate.
Sunt oricand gata sa ii dau nota maxima pentru calitatea scrisului si pentru forta ideilor. Nu neaparat si pentru ideile in sine, mai ales daca tin de sfera religioasa - aici, politicos, ma despart de Dl. Plesu. Nu pentru ca eu sunt non-religioasa si Domnia Sa este. Ci pentru ca, in avantul sau biserico-religios, uita ca lumea nu se imparte in credinciosi si necredinciosi, sau ca spiritualitatea imbraca multe forme, sau ca sacrul nu este domeniul exclusiv si irevocabil al religiei.
Nu imi plac textele care tradeaza aroganta - fie ea si cat de fina - sau obtuzitate - fie ea si cat de frumos exprimata. Nu din partea Dl-ului Plesu. La urma urmei, daca de la dansul nu am pretentii, de la cine altcineva as putea sa am?
Sunt oricand gata sa ii dau nota maxima pentru calitatea scrisului si pentru forta ideilor. Nu neaparat si pentru ideile in sine, mai ales daca tin de sfera religioasa - aici, politicos, ma despart de Dl. Plesu. Nu pentru ca eu sunt non-religioasa si Domnia Sa este. Ci pentru ca, in avantul sau biserico-religios, uita ca lumea nu se imparte in credinciosi si necredinciosi, sau ca spiritualitatea imbraca multe forme, sau ca sacrul nu este domeniul exclusiv si irevocabil al religiei.
Nu imi plac textele care tradeaza aroganta - fie ea si cat de fina - sau obtuzitate - fie ea si cat de frumos exprimata. Nu din partea Dl-ului Plesu. La urma urmei, daca de la dansul nu am pretentii, de la cine altcineva as putea sa am?
November 22, 2024
Am citit cartea cu câteva luni înainte de momentul în care scriu această recenzie, însă, la momentul respectiv, am ezitat să scriu despre ea pentru că mă simțeam de parcă nu aveam ceva nou de spus. Nu am vrut să repet doar ce au scris alții în recenziile lor. Prin urmare, pe principiul: ,,dacă tăceai, filozof rămâneai", am ales să fiu filozof. Între timp, m-am hotărât că e lumea deja plină de filozofi și că nu mai e loc pentru încă unul. Glumesc, între timp câteva gânduri privind societatea actuală au căpătat forma acestei recenzii.
,,Despre frumusețea uitată a vieții" este o colecție de articole publicate în diverse reviste, pe parcursul a mai mulți ani, în care Andrei Pleșu discută despre tot felul de teme privind cultura, religia, societatea, politica și multe altele, în stilul său savuros, cu accente umoristice, care l-a făcut cunoscut.
Țin să menționez încă de pe acum că autorul are dreptate cu majoritatea lucrurilor pe care le spune, însă aș vrea să îl și contrazic puțin. Nu cred că trebuie să fii stimulat din punct de vedere intelectual în permanență pentru a fi un intelectual autentic. Nu ești mai puțin intelectual dacă își ocupi timpul, din când în când, cu activități care nu-ți stimulează gândirea, și cred că domnul Pleșu ar fi mai puțin debusolat privind societatea în care trăiește dacă nu ar avea astfel de așteptări de la oamenii din jur.
După cum am spus anterior, articolele au teme diverse, dar în această recenzie vreau să vorbesc despre un subiect specific: reflecția.
De curând, am început să mă întreb din ce în ce mai mult care sunt lucrurile care preocupă majoritatea persoanelor din categoria mea de vârstă (18-25 de ani) și, privind în jurul meu și pe rețelele de socializare, am observat- oarecum descumpănit- că interesele se rezumă la bani, femei/bărbați, apartenența la grup (îmi pare că din ce în ce mai multe persoane ar fi dispuse să-și calce în picioare orice principiu pentru cinci secunde de validare din partea grupului lor de prieteni), mașini, petreceri și, eventual, droguri.
Până la urmă, cam astea sunt și subiectele despre care ,,discută" cele două genuri de muzică care au acaparat generația asta: trapul și manelele. Multe dintre observațiile pe care le fac se potrivesc, poate, și altor grupe de vârstă și sunt, cel mai probabil, valabile peste tot pe glob, nu doar în România, însă îmi ește mai ușor să scriu despre generația mea decât despre toate generațiile la un loc.
Și, acum, dacă e să nu fiu ,,catastrofist", în doze rezonabile, aceste preocupări în sine nu ar fi o problemă- cu excepția drogurilor. Problema este că la asta se rezumă întreaga gândire a majorității.
Să detaliez puțin și să clarific pentru a ajunge la subiectul real al acestei eseo-recenzii. Oamenii de toate vârstele consumă. Consumă filme și seriale, consumă- mult mai puțin- cărți și consumă, în cantități uriașe- aproape alarmante- conținut de pe rețelele de socializare. Senzația mea este că TikTokurile și short-urile de toate felurile primează.
Până de curând, am presupus că, sub o formă sau alta, cu o profunzime care variază în funcție de nivelul intelectual și de cunoștințele fiecăruia, toți oamenii reflectă; toți oamenii își pun anumite întrebări, se întreabă care este însemnătatea vieții, pentru ce trăim, ce contează cu adevărat și de ce, se întreabă despre natura binelui și a răului, a moralității, despre destin și liber arbitru, despre percepția subiectivă și percepția obiectivă a realității etc.
Mă simt din ce în ce mai mult de parcă majoritatea oamenilor nu reflectă deloc, doar consumă. Am o senzația din ce în ce mai puternică că masele de oameni mănâncă, beau, fac sex, consumă divertisment (de multe ori de calitate îndoielnică), alcool, tutun și/sau droguri și pentru ei asta este tot. Nevoile fizice sunt satisfăcute, creierul își primește sursa de dopamină, reacțiile chimice care te fac să te simți că lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie se produc și viața merge înainte.
Bineînțeles, niciun om care face parte din așa numita masă de oameni nu ar recunoaște asta. Toți oamenii consideră că ei sunt, într-un fel sau altul, superiori, că ei nu sunt păcăliți sau manipulați, că ei sunt inteligenți, au înțeles anumite lucruri și știu cu ce se mânâncă viața. Însă, când te uiți puțin la ce îi preocupă, ajungi, pe bună dreptate, să te alarmezi sau chiar să te frustrezi.
Este adevărat că omenirea a fost împinsă înainte, dintotdeauna, de către un grup mic de oameni inteligenți sau vizionari, nu de către mase. Prin urmare, este complet pertinent să nu te intereseze care sunt preocupările grosului umanității. Poți ușor să te înconjori cu oameni care încă își pun întrebări, să stai departe de rețelele de socializare, să te ferești, pe cât se poate, să interacționezi în viața de zi cu zi cu anumite categorii sociale. Dar nu este trist că la asta a ajuns să se rezume viața omului de rând, la forme variate de consum? Și să punem întrebarea socratică, merită o viață necercetată să fie trăită? Este mai bine să ne vedem toți de viețile noastre, așa cum sunt ele, cu preocupări mai mult sau mai puțin profunde sau ar trebui făcut ceva? Iar, dacă ar trebui făcut ceva, atunci ce?
În ciuda a ce s-ar deduce din această recenzie, aflată la limita unui rant, aș spune că, în general, sunt destul de optimist și că pot ușor să las astfel de îngrijorări la o parte și să mă bucur de viață. Sunt de acord cu ce spune Andrei Pleșu, mai exact, că încă există frumusețe în viață, și voi încheia recenzia cu un citat reprezentativ pentru carte. Însă, dacă privești măcar din când în când în jur, este greu să nu ai momente în care să te simți de-a dreptul descumpănit.
„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“
,,Despre frumusețea uitată a vieții" este o colecție de articole publicate în diverse reviste, pe parcursul a mai mulți ani, în care Andrei Pleșu discută despre tot felul de teme privind cultura, religia, societatea, politica și multe altele, în stilul său savuros, cu accente umoristice, care l-a făcut cunoscut.
Țin să menționez încă de pe acum că autorul are dreptate cu majoritatea lucrurilor pe care le spune, însă aș vrea să îl și contrazic puțin. Nu cred că trebuie să fii stimulat din punct de vedere intelectual în permanență pentru a fi un intelectual autentic. Nu ești mai puțin intelectual dacă își ocupi timpul, din când în când, cu activități care nu-ți stimulează gândirea, și cred că domnul Pleșu ar fi mai puțin debusolat privind societatea în care trăiește dacă nu ar avea astfel de așteptări de la oamenii din jur.
După cum am spus anterior, articolele au teme diverse, dar în această recenzie vreau să vorbesc despre un subiect specific: reflecția.
De curând, am început să mă întreb din ce în ce mai mult care sunt lucrurile care preocupă majoritatea persoanelor din categoria mea de vârstă (18-25 de ani) și, privind în jurul meu și pe rețelele de socializare, am observat- oarecum descumpănit- că interesele se rezumă la bani, femei/bărbați, apartenența la grup (îmi pare că din ce în ce mai multe persoane ar fi dispuse să-și calce în picioare orice principiu pentru cinci secunde de validare din partea grupului lor de prieteni), mașini, petreceri și, eventual, droguri.
Până la urmă, cam astea sunt și subiectele despre care ,,discută" cele două genuri de muzică care au acaparat generația asta: trapul și manelele. Multe dintre observațiile pe care le fac se potrivesc, poate, și altor grupe de vârstă și sunt, cel mai probabil, valabile peste tot pe glob, nu doar în România, însă îmi ește mai ușor să scriu despre generația mea decât despre toate generațiile la un loc.
Și, acum, dacă e să nu fiu ,,catastrofist", în doze rezonabile, aceste preocupări în sine nu ar fi o problemă- cu excepția drogurilor. Problema este că la asta se rezumă întreaga gândire a majorității.
Să detaliez puțin și să clarific pentru a ajunge la subiectul real al acestei eseo-recenzii. Oamenii de toate vârstele consumă. Consumă filme și seriale, consumă- mult mai puțin- cărți și consumă, în cantități uriașe- aproape alarmante- conținut de pe rețelele de socializare. Senzația mea este că TikTokurile și short-urile de toate felurile primează.
Până de curând, am presupus că, sub o formă sau alta, cu o profunzime care variază în funcție de nivelul intelectual și de cunoștințele fiecăruia, toți oamenii reflectă; toți oamenii își pun anumite întrebări, se întreabă care este însemnătatea vieții, pentru ce trăim, ce contează cu adevărat și de ce, se întreabă despre natura binelui și a răului, a moralității, despre destin și liber arbitru, despre percepția subiectivă și percepția obiectivă a realității etc.
Mă simt din ce în ce mai mult de parcă majoritatea oamenilor nu reflectă deloc, doar consumă. Am o senzația din ce în ce mai puternică că masele de oameni mănâncă, beau, fac sex, consumă divertisment (de multe ori de calitate îndoielnică), alcool, tutun și/sau droguri și pentru ei asta este tot. Nevoile fizice sunt satisfăcute, creierul își primește sursa de dopamină, reacțiile chimice care te fac să te simți că lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie se produc și viața merge înainte.
Bineînțeles, niciun om care face parte din așa numita masă de oameni nu ar recunoaște asta. Toți oamenii consideră că ei sunt, într-un fel sau altul, superiori, că ei nu sunt păcăliți sau manipulați, că ei sunt inteligenți, au înțeles anumite lucruri și știu cu ce se mânâncă viața. Însă, când te uiți puțin la ce îi preocupă, ajungi, pe bună dreptate, să te alarmezi sau chiar să te frustrezi.
Este adevărat că omenirea a fost împinsă înainte, dintotdeauna, de către un grup mic de oameni inteligenți sau vizionari, nu de către mase. Prin urmare, este complet pertinent să nu te intereseze care sunt preocupările grosului umanității. Poți ușor să te înconjori cu oameni care încă își pun întrebări, să stai departe de rețelele de socializare, să te ferești, pe cât se poate, să interacționezi în viața de zi cu zi cu anumite categorii sociale. Dar nu este trist că la asta a ajuns să se rezume viața omului de rând, la forme variate de consum? Și să punem întrebarea socratică, merită o viață necercetată să fie trăită? Este mai bine să ne vedem toți de viețile noastre, așa cum sunt ele, cu preocupări mai mult sau mai puțin profunde sau ar trebui făcut ceva? Iar, dacă ar trebui făcut ceva, atunci ce?
În ciuda a ce s-ar deduce din această recenzie, aflată la limita unui rant, aș spune că, în general, sunt destul de optimist și că pot ușor să las astfel de îngrijorări la o parte și să mă bucur de viață. Sunt de acord cu ce spune Andrei Pleșu, mai exact, că încă există frumusețe în viață, și voi încheia recenzia cu un citat reprezentativ pentru carte. Însă, dacă privești măcar din când în când în jur, este greu să nu ai momente în care să te simți de-a dreptul descumpănit.
„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.“
January 22, 2021
“Nu-ți poți găsi rostul adevărat dacă nu știi, din când în când măcar - și nu prea rar -, să uiți de tine.”
Pleșu practică un “stoicism încreștinat” - discuțiile despre viciu si virtute nu rămân doar într-un cadru filosofic rece ci, trecute prin filtrul patristic și încadrat într-o ierarhie transcendentă, capătă o limpezime transformatoare.
Subiectul politicii este mereu tratat cu un umor tragic, de pe o poziție care nu neagă importanța acesteia pentru bunăstarea “cetății”, dar care nu poate concepe o existență a cărei perpetuare să țină esențialmente de implicarea politică; de altfel, în ciuda faptului că avem parte acum de o altă guvernare și altele sunt figurile care constituie “muzica” de fond a vieții noastre publice, criticile rămân ‘actuale’: e “aceeași Mărie, cu altă pălărie”.
Felul în care captează nuanțele limbii române și le folosește apoi (deloc utilitarist) pentru a-și
înainta mesajul e de-a dreptul impresionant. În același registru se plasează si disecția felurilor de a fi, cu tot cu umorul si luciditatea analitică. E amuzant, totuși, cum simplitatea (‘frumusețea uitată a vieții’) nu reprezintă o caracteristică a uneltelor literare pe care autorul le folosește. (un contrast care, departe de a fi un reproș, aduce, mă gândesc eu, subtil pe făgașul echilibrului excesul de modestie)
Dacă ai citit cartea și nu te-ai regăsit în niciunul din “portretele-robot” pe care Andrei Pleșu, cu îndemânare le creionează, … stai liniștit, ești și tu acolo - mai dă-i o 'cetire'. :)
"Viciul e proasta utilizare a propriei persoane și a lumii."
“Cand frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici și mari, invadează scena în devălmășie.”
Pleșu practică un “stoicism încreștinat” - discuțiile despre viciu si virtute nu rămân doar într-un cadru filosofic rece ci, trecute prin filtrul patristic și încadrat într-o ierarhie transcendentă, capătă o limpezime transformatoare.
Subiectul politicii este mereu tratat cu un umor tragic, de pe o poziție care nu neagă importanța acesteia pentru bunăstarea “cetății”, dar care nu poate concepe o existență a cărei perpetuare să țină esențialmente de implicarea politică; de altfel, în ciuda faptului că avem parte acum de o altă guvernare și altele sunt figurile care constituie “muzica” de fond a vieții noastre publice, criticile rămân ‘actuale’: e “aceeași Mărie, cu altă pălărie”.
Felul în care captează nuanțele limbii române și le folosește apoi (deloc utilitarist) pentru a-și
înainta mesajul e de-a dreptul impresionant. În același registru se plasează si disecția felurilor de a fi, cu tot cu umorul si luciditatea analitică. E amuzant, totuși, cum simplitatea (‘frumusețea uitată a vieții’) nu reprezintă o caracteristică a uneltelor literare pe care autorul le folosește. (un contrast care, departe de a fi un reproș, aduce, mă gândesc eu, subtil pe făgașul echilibrului excesul de modestie)
Dacă ai citit cartea și nu te-ai regăsit în niciunul din “portretele-robot” pe care Andrei Pleșu, cu îndemânare le creionează, … stai liniștit, ești și tu acolo - mai dă-i o 'cetire'. :)
"Viciul e proasta utilizare a propriei persoane și a lumii."
“Cand frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici și mari, invadează scena în devălmășie.”
November 16, 2021
O grămadă de nimicuri spuse în multe cuvinte elevate. Sunt ferm convinsă că cei care au vocabularul pt a înțelege cuvintele folosite au și cunoștințele despre toate nimicurile din cartea asta. Nici măcar nu sunt transmise într-un fel în care să mă facă să spun „ce fain a zis-o”. Din moment ce nu am un vocabular suficient de bogat ca să zic mai mult pe tema asta, o să mă leg doar de ce cunosc: mi se pare extrem de iresponsabil modul în care sunt folosite cuvintele „depresiv”, „schizofrenic” și „anorexic” pe parcursul cărții.
Pe lângă toate astea, omule transfob (a se vedea eseul La luptă pentru o lume mai bună) și sexist (a se vedea eseul Pentru o politică mai feminină).
Nu trebuie să citești mai mult de câteva pagini să îți dai seama că omul ăsta are o părere extraordinară despre el, se crede superior tuturor (și mai scrie și despre autenticitate) și că noi, muritorii de rând, suntem proști și ne merităm soarta. Din lipsa unui cuvânt mai potrivit în română am să spun că omul e și foarte judgemental. Atâta furie eu nu am mai găsit într-o carte.
Pe lângă toate astea, omule transfob (a se vedea eseul La luptă pentru o lume mai bună) și sexist (a se vedea eseul Pentru o politică mai feminină).
Nu trebuie să citești mai mult de câteva pagini să îți dai seama că omul ăsta are o părere extraordinară despre el, se crede superior tuturor (și mai scrie și despre autenticitate) și că noi, muritorii de rând, suntem proști și ne merităm soarta. Din lipsa unui cuvânt mai potrivit în română am să spun că omul e și foarte judgemental. Atâta furie eu nu am mai găsit într-o carte.
July 3, 2014
Greu de digerat, nu e pentru oricine cartea. In cazul in care te hotarasti sa o citesti trebuie sa te inarmezi cu rabdare si cu un dictionar langa tine. Pe alocuri intamplarile descrise sunt hilare , ceea ce mi-a placut. O carte buna as putea spune, te face sa gandesti mai mult decat ar trebui.
February 11, 2016
L-am întâlnit prima dată pe domnul Pleșu la o emisiune „Profesioniștii” cu Eugenia Vodă. După care am început să mai dau play pe Youtube la diferite video-uri în care Pleșu aborda diferite teme.
Născut in anul 1948 la București. Absolvent al facultății de Arte Plastice. Fost ministru al culturii. Dar nu o sa vorbesc despre biografia lui, ci pur și simplu o să încerc să descriu în câteva cuvinte această carte scrisă de el „Despre frumusețea uitată a vieții”.
În prezent se practică prea mult pălavrăgeala, și prea puțin o vorbire sistematică în care participanții se focalizează pe o temă anume. De exemplu cititul cărților. Când avem un dialog sărim prea mult de la un subiect la altul. Ca un joc de ping-pong cu subiecte in loc de mingie. Așa că în această carte, autorul, încearcă să își exprime punctul de vedere asupra unor teme:” A mânca sănatos”, „Despre scris”, „Realitatea televiziunii”.
Ne-am afundat prea mult în rutină. Mereu ocupați, mereu grăbiți. Iar în această grabă continuă am uitat să contemplăm. Acum ne uităm la cer doar pentru a preconiza cum va fi vremea. Am uitat să ne bucurăm de ciripitul păsărilor, miresmele florilor, stropii de ploaie și alte frumuseți pe care viața ni le oferă.
Mie mi-a făcut plăcere să citesc această carte. Dar poate alții vor avea alte simțăminte. Cum zicea Pleșu: „Nu poți face sugestii de lectură decât celor pe care îi cunoști, cărora le știi „felul”, tulburările, căutările și apetiturile. Fiecare vărstă își are țesătura ei, fiecare individ uman are o chimie interioară care nu se poate sistematiza. În consecință, a recomanda o carte e un act de maximă răspundere și de mare intimitate. Solemnitățile pedagocice, ca și neglijența frivolă, pot strica minți, caractere și vieți. E preferabil, prin urmare, să nu te pronunți decât când cel care te întreabă e, pentru tine „o carte deschisă”.”
Născut in anul 1948 la București. Absolvent al facultății de Arte Plastice. Fost ministru al culturii. Dar nu o sa vorbesc despre biografia lui, ci pur și simplu o să încerc să descriu în câteva cuvinte această carte scrisă de el „Despre frumusețea uitată a vieții”.
În prezent se practică prea mult pălavrăgeala, și prea puțin o vorbire sistematică în care participanții se focalizează pe o temă anume. De exemplu cititul cărților. Când avem un dialog sărim prea mult de la un subiect la altul. Ca un joc de ping-pong cu subiecte in loc de mingie. Așa că în această carte, autorul, încearcă să își exprime punctul de vedere asupra unor teme:” A mânca sănatos”, „Despre scris”, „Realitatea televiziunii”.
Ne-am afundat prea mult în rutină. Mereu ocupați, mereu grăbiți. Iar în această grabă continuă am uitat să contemplăm. Acum ne uităm la cer doar pentru a preconiza cum va fi vremea. Am uitat să ne bucurăm de ciripitul păsărilor, miresmele florilor, stropii de ploaie și alte frumuseți pe care viața ni le oferă.
Mie mi-a făcut plăcere să citesc această carte. Dar poate alții vor avea alte simțăminte. Cum zicea Pleșu: „Nu poți face sugestii de lectură decât celor pe care îi cunoști, cărora le știi „felul”, tulburările, căutările și apetiturile. Fiecare vărstă își are țesătura ei, fiecare individ uman are o chimie interioară care nu se poate sistematiza. În consecință, a recomanda o carte e un act de maximă răspundere și de mare intimitate. Solemnitățile pedagocice, ca și neglijența frivolă, pot strica minți, caractere și vieți. E preferabil, prin urmare, să nu te pronunți decât când cel care te întreabă e, pentru tine „o carte deschisă”.”
August 15, 2014
Am numai cuvinte de laudă pentru această carte.
În sine , este o colecţie de articole scrise de Andrei Pleşu în ziarul Dilema Veche. Fără a proba conţinutul ci doar învelişul, prin limbajul folosit cu maestrie de autor, îmi dau seama că este un om inteligent ce discuta cu uşurinţă despre o mare gamă de subiecte umaniste.
Pleşu este un magician al cuvintelor. Reuşeşte să folosească limba română din plin, multe cuvinte mai obscure, dar cu sensuri precise.
Subiectele cărţii sunt diverse contemporaneităţi, de la felurile oamenilor de a fi, la cititul cărţilor, şi, la televiziune. Autorul reuşeşte să îşi transmită sentimentele chiar prin opinii ce par obiective, prin diverse juxtapuneri de cuvinte. Uneori simţeam un om furios , alteori calm, şi chiar prietenos în satire.
Este o carte pe care o recomand oricui. (ar putea fi util un dicţionar, fiindcă am avut ce învaţă în materie de lexic)
În sine , este o colecţie de articole scrise de Andrei Pleşu în ziarul Dilema Veche. Fără a proba conţinutul ci doar învelişul, prin limbajul folosit cu maestrie de autor, îmi dau seama că este un om inteligent ce discuta cu uşurinţă despre o mare gamă de subiecte umaniste.
Pleşu este un magician al cuvintelor. Reuşeşte să folosească limba română din plin, multe cuvinte mai obscure, dar cu sensuri precise.
Subiectele cărţii sunt diverse contemporaneităţi, de la felurile oamenilor de a fi, la cititul cărţilor, şi, la televiziune. Autorul reuşeşte să îşi transmită sentimentele chiar prin opinii ce par obiective, prin diverse juxtapuneri de cuvinte. Uneori simţeam un om furios , alteori calm, şi chiar prietenos în satire.
Este o carte pe care o recomand oricui. (ar putea fi util un dicţionar, fiindcă am avut ce învaţă în materie de lexic)
November 24, 2015
Pleșu este cu siguranță un desăvârșit în ale cuvintelor și expresiilor românești, știe cât de mult să meargă cu o paralelă și în ce perspectivă să pună lucrurile. Parcă lectura a fost mai intensă și savuroasă în prima parte, spre sfârșit nu m-au impresionat neapărat textele despre obiceiurile românilor la televizor...
Titlul este discutabil și nu reflectă optimismul sau pozitivismul per total, din contră, este aplicabil doar unui cerc restrâns de articole. Aș fi preferat un titlu mai realist, mai din topor poate, dar reprezentativ.
Dacă aș fi citit-o pe nerăsuflate, aș fi fost mai impresionată per total, în schimb, cu pauze, parcă am mai digerat și stat cu picioarele pe pământ. De bine doar, oricum.
Titlul este discutabil și nu reflectă optimismul sau pozitivismul per total, din contră, este aplicabil doar unui cerc restrâns de articole. Aș fi preferat un titlu mai realist, mai din topor poate, dar reprezentativ.
Dacă aș fi citit-o pe nerăsuflate, aș fi fost mai impresionată per total, în schimb, cu pauze, parcă am mai digerat și stat cu picioarele pe pământ. De bine doar, oricum.
September 3, 2018
N-am mai terminat de câteva luni o carte de 300+ pagini în două zile, așa că e tot ce am nevoie pentru a putea spune că mi-a placut enorm. Stilul în care scrie îmi place tare mult. În principiu, este o antologie de editoriale, dar ele nu spun decât cum să fim oameni mai buni, să fim mai critici cu politicienii, să fim mai cinstiți, să citim cumpătat și să scriem ceva dacă chiar merită citit de către altcineva. Fiecare pagină are diferite sfaturi și îndemnuri în jurul bun-simțului și a bunei cuviințe.
July 8, 2018
"Lucrurile cu adevărat importante sunt cele care pun, în jurul satisfacțiilor zilnice, un halou de neliniște. Sunt "distanța" fără de care nici un episod trăit nu are adâncime. "
Una dintre cele mai captivante lecturi, care sesizează mici nuanțe și pătrunde în așa-zisele "problematici" ale lumii în care conviețuim. Totodată, pune în lumină un amplu complex de concepte și idei subtile asupra traiului într-o formă dezinvoltă și precisă.
O recomand celor care caută un drum spre "armonia eului" .
Una dintre cele mai captivante lecturi, care sesizează mici nuanțe și pătrunde în așa-zisele "problematici" ale lumii în care conviețuim. Totodată, pune în lumină un amplu complex de concepte și idei subtile asupra traiului într-o formă dezinvoltă și precisă.
O recomand celor care caută un drum spre "armonia eului" .
January 21, 2013
Intotdeauna o placere sa citesc scrierile lui. nici aceasta aparitie nu face exceptie. am citit-o "pe nerasuflate", insetata de imaginile vii pe care le creaza atat de original in mintea mea. sunt extaziata de sentimentul plin, rotund, pe care mi-l aduce pe parcursul lecturii si ma face sa ma indragostesc de propria-mi imaginatie cu fiecare cuvant scris!
May 23, 2017
Mult prea savant pentru umilul meu creier. Sunt lucruri bine spuse, dar intr-un fel neatragator.
January 25, 2022
Plesu's intelligence and reasoned common-sense is impossible to be doubted. He also has a great mastery of the Romanian language that makes for a fairly deep read.
But the texts are just too bloody short. Usually around four pages long, and the pages have big margins and medium-big fonts. So his essays are yes, digestible, but also fairly basic in content. It's just the main idea, usually. Plus he's nowhere as near as funny as Paraschivescu in his criticisms, and oh boy, this book is full to the brim with those. I love critiques, but when they're funnier and longer, things which Plesu fails to deliver. They're smart, yet bleak. Even though the title of the book is About The Forgotten Beauty Of Life it's not really hopeful, there's that text which gives the book its name, but even then, it's plopped randomly in the middle, instead of giving it a proper contrast with the bleakness, placing it at the end.
So yeah, I feel like this book is made for the everyman-philosopher. Profound thoughts, but in really small doses and relying a lot of common-sense. Plesu at this point is unwittingly transformed into a brand. Oh look, even his name is bigger than the title on the book's cover. Not at all for marketing, of course not.
December 9, 2023
Îmi amintesc că am primit cartea asta când nu exista Goodreads însă nu-mi amintesc de unde am auzit de ea. A fost o plăcere să o recitesc și să îl (re)descopăr pe domnul Pleșu.
August 24, 2024
Deși nu sunt un fan al cărților care abordează teme politice sau religioase, Pleșu reușește să trateze aceste subiecte într-o manieră accesibilă și captivantă.
Această carte mi-a plăcut în mod deosebit pentru felul în care autorul reușește să evidențieze aspectele subtile ale vieții în România contemporană, care, deși par insignifiante la prima vedere, au un impact major asupra noastră, ca indivizi și ca societate.
Un citat care mi-a rămas în minte este acela în care Pleșu spune că „viața este frumoasă prin ceea ce ne scapă din vedere”. Asta rezumă perfect esența cărții – o invitație la a privi mai atent în jur, la a descoperi frumusețea în lucrurile mici și aparent neînsemnate, și la a înțelege că adevăratul impact al vieții nu se măsoară în marile evenimente, ci în micile detalii care ne modelează existența.
Fără a deveni moralizator sau didactic, Pleșu ne îndeamnă să ne deschidem ochii asupra frumuseții care ne înconjoară și pe care o trecem cu vederea prea des.
Această carte mi-a plăcut în mod deosebit pentru felul în care autorul reușește să evidențieze aspectele subtile ale vieții în România contemporană, care, deși par insignifiante la prima vedere, au un impact major asupra noastră, ca indivizi și ca societate.
Un citat care mi-a rămas în minte este acela în care Pleșu spune că „viața este frumoasă prin ceea ce ne scapă din vedere”. Asta rezumă perfect esența cărții – o invitație la a privi mai atent în jur, la a descoperi frumusețea în lucrurile mici și aparent neînsemnate, și la a înțelege că adevăratul impact al vieții nu se măsoară în marile evenimente, ci în micile detalii care ne modelează existența.
Fără a deveni moralizator sau didactic, Pleșu ne îndeamnă să ne deschidem ochii asupra frumuseții care ne înconjoară și pe care o trecem cu vederea prea des.
February 23, 2014
Mr. Plesu proves that he is also a great journalist, beside being a well known and appreciated philosopher. He collected some of his editorials from two newspapers appeared in the past years in Romania and created this book. It is fairly interesting as he tried in most articles to detach from the actuality and look at the big picture, the important things in life. He succeeds this and the collection seems pretty good in this form.
The only things that prevented me from rating it higher, were some disagreements on some topics and, perhaps editor's choice, of arranging the articles. I wished the better articles not to be all put at the beginning of the collection, but to have a second group that would have been set aside for the last part of it. Due to this, I felt it slowly diluted until I reached the end.
The only things that prevented me from rating it higher, were some disagreements on some topics and, perhaps editor's choice, of arranging the articles. I wished the better articles not to be all put at the beginning of the collection, but to have a second group that would have been set aside for the last part of it. Due to this, I felt it slowly diluted until I reached the end.
September 24, 2019
Din păcate, trebuie să îi dau dreptate profesoarei mele, care m-a atenționat în legătură cu Andrei Pleșu. ”Se dă” drept filozof. Ceea ce nu poate decât să lase un gust amar. Nu pot spune că mi-a spus nici măcar un singur lucru nou această carte. Cu toate acestea, uneori, să ți se reamintească anumite lucruri poate fi un lucru bun. Și în cazul acestea, mi-a prins bine să mi se reamintească câteva lucruri.
Read
July 29, 2015Puțin acidă și de o sinceritate debordantă, cartea reușește să cuprindă esența contemporanului și să dezbată (deși pe o lungime relativ scurtă a fragmentelor) o întreagă filosofie de viață. Necesită o capacitate de recepție foarte concentrată și o atenție impecabilă, dar nimic imposibil. Merită sacrificiul de timp!
November 14, 2022
Cu adevărat "uitată"... Pesimist domnul Pleșu, cam prea pesimist pentru gustul meu, ca un unchi cârcotaș care se plânge de politică și de lume și de "tinerii din ziua de azi"... Cam în 80% dintre eseurile din carte, iar restul de 20% super faine.
Displaying 1 - 30 of 87 reviews