What do you think?
Rate this book


578 pages, Kindle Edition
First published January 1, 1899
„Am scris această carte urînd din adîncul inimii desfrîul și unul din scopurile sale principale a fost de a exprima acest lucru. Dacă nu am reușit s-o fac, îmi pare foarte rău și mă recunosc vinovat".
„Nici unuia dintre cei de faţă nu-i trecuse prin minte că acel Iisus, al cărui nume îl pomenise preotul de atîtea ori cu glas şuierător, proslăvindu-l prin tot felul de cuvinte ciudate, era împotriva a tot ceea ce se petrecea aici: interzisese nu numai această vorbărie fără rost şj vrăjitoria pîngăritoare pe care o făceau preoţii - învăţători cu vinul şi cu pîinea, dar în chipul cel mai hotărît nu îngăduia oamenilor să numească învăţători pe alţi semeni de-ai lor; îi oprise să se roage în biserici, poruncind să se roage fiecare în singurătate; interzisese înseşi bisericile, spunînd că el a venit să le dărîme, şi că trebuie să te închini nu în biserică, ci întru spirit şi adevăr; şi, mai ales, oprise nu numai judecarea oamenilor şi întemniţarea lor în închisori, chinuirea, înjosirea şi canonirea lor, aşa cum se făcea aici, dar şi orice silnicie asupra lor... Nici unul dintre cei de faţă nu-şi dăduse seama că tot ceea ce se petrecea aici era cea mai mare pîngărire şi batjocorire a lui Christos însuşi, în numele căruia se făceau toate acestea. Nimănui nu-i dăduse prin gînd că acea cruce aurită, cu medalioane smălţuite la capete, cu care ieşise preotul şi pe care o dădea tuturor s-o sărute, nu era altceva decît simbolul uneltei de tortură pe care pătimise Iisus, tocmai pentru că interzisese ceea ce se făcea acum aici în numele lui... Preotul săvîrşea slujba cu conştiinţa împăcată, pentru că, din copilărie încă, i se insuflase convingerea că aceasta este singura credinţă adevărată, împărtăşită de toţi sfinţii din timpurile vechi, iar acum de conducătorii clerului şi ai statului. El credea nu în schimbarea pîinii în trup, nici în folosul sufletesc al atîtor cuvinte, nici că a mîncat într-adevar o fârîmă din trupul lui Dumnezeu - în acestea era cu neputinţa sâ creadă - dar credea că trebuie să crezi în acestea”.

"Forgive me, but that is not so: every thief knows that stealing is wrong and that he ought not to steal - that stealing is wicked," said Rogozhinsky, with a calm, self-assured, slightly contemptuous smile which specially irritated Nekhlyudov.
"No, he does not. You tell him: 'Don't steal!' and he sees the factory owners stealing his labour by keeping back his wages; he knows that the Government, with all its officials, never stops robbing him by means of taxes."
"This sounds like anarchism," Rogozhinsky said, quietly defining the meaning of his brother-in-law's words.
"I don't know what it sounds like. I only know what happens," Nekhlyudov continued. "He knows that the Government robs him; he knows that we land proprietors robbed him long ago when we took the land which ought to be common property. And now if he gathers a few sticks from that stolen land to light his fire we clap him in gaol and tell him he's a thief. Of course he knows that not he but the man who robbed him of the land is the thief, and that ever restitution of what has been stolen from him is a duty he owes to his family."