What do you think?
Rate this book
Fals tratat de manipulare
„...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege.
Nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl deţin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie. Sensul ei nu este să acopere, ci să descopere ceva.“ (Ana BLANDIANA)
Nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl deţin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie. Sensul ei nu este să acopere, ci să descopere ceva.“ (Ana BLANDIANA)
484 pages, Paperback
First published December 1, 2013
37 people are currently reading
598 people want to read
About the author
Ana Blandiana
126 books187 followersAna Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 27 of 27 reviews
November 27, 2022
Excepțională și esențială. Mi-e greu să cred că o poți citi fără să rămâi cu câteva pagini de suflet (am notat nenumărate) și cu niște întrebări pe care, mai apoi, să-ți fie frică să le rostești. Iar în fragmentul de mai jos se ascunde un adevăr mult mai mare decât lasă cuvintele să se înțeleagă:
„Pentru orice scriitor adevărat este infinit mai important să fie citit pe sub bancă, decât să fie citit pentru examene. Popularitatea lui Eminescu se naşte în fiecare generaţie abia după ce au fost depăşite toate examenele, extemporalele şi tezele date din opera lui; din manuale nu se naşte decât indiferenţa”
„Pentru orice scriitor adevărat este infinit mai important să fie citit pe sub bancă, decât să fie citit pentru examene. Popularitatea lui Eminescu se naşte în fiecare generaţie abia după ce au fost depăşite toate examenele, extemporalele şi tezele date din opera lui; din manuale nu se naşte decât indiferenţa”
April 15, 2014
“exista suferinte care maculeaza si suferinte care purifica, iar generatiei noastre i-a fost rezervat acest infern de joasa speta, care nu poate fi nici macar exorcizat.”
“aveam o adevarata spaima de crestere, de obligativitatea de a inainta print imp pana la a devein – horribile dictum – adult.”
“Nu simteam interdictia ca pe un fruct interzis, ci ca pe o intuitia a urateniei lumii.”
“Ma doream apartinand nu altei categorii intelectuale sau morale sau psihologice, ci altui regn”
“Tata mi-a marturisit ca stie ca eu sunt o fetita destul de mare si de inteligenta ca sa stiu ca nu exista Mos Craciun. Dar eu nu stiam. O clipa chiar nu am inteles la ce se refera, iar cand in sfarsit n-am mai putut sa neg existent dezvaluirii, am inceput sa plang in hohote sis a tip: Nu-I adevarat, nu cred, nu-I adevarat, e o minciuna! Plangeam si tipam si, cu cat negam mai tare cele auzite, cu atat ma patrundeam de adevarul lor demolator si de nesuportat. Mi se parea ca se prabusise cerul peste mine si nu-mi amintesc sa fi avut in viata, alta data, senzatia unei atat de ireversibile catastrofe, al unei pierderi atat de neinlocuit.”
“desprinderea de generatia mea. Ma simteam ca o rana careia I s-a smuls cu salbaticie bandajul si am decis sa raman asa.”
“Libertatea ca fericire nu e posibila decat sub forma vectoriala a eliberarii. Nu te simti liber decat atunci cand te eliberezi sau cand iti simti libertatea amenintata de o interdictie sau de o limitare. Ea, libertatea, nu exista deci, sau, in orice caz, nu devine palpabila decat in masura in care este marginita de negatia ei sau este locuita de valorile interdependentei. Atata timp cat nu e contrazisa de nimic si nu e negate de propriile ei excese, libertatea este invizibila, insesizabila, o descoperim doar in momentul in care dispare, exista aureolata doar in nostalgii retroactive si in vise de viitor.” “golul ei mereu disponibil”
“pt construirea persecutiei si a inechitatii politice inechitatea si persecutia destinului insusi?” (orfanii)
“mamaliga nu explodeaza … Numarul rascoalelor taranesti a deposit doua sute… Mamaliga explodase deci de sute de ori, iar noi nu aflaseram si continuam sa ne ascundem neputintele sub scutul ciuruit de gloante al falsei axiome.”
“Ei aveau interese, eu numai idei.”
“o parte a puterii Securitatii era convingerea victimelor ei ca este atotputernica.”
“Poezia este un animal marin care traieste pe uscat si ar vrea sa zboare.” – Carl Sandburg
“situatia mea de personaj de cele mai multe ori pozitiv ajungea in cele din urma sa exaspereze”
“Imi amintesc felul in care citeam in adolescent cartile, aruncandu-ma ca intr-o voluptoasa sinucidere provizorie in viata lor uneori de neinteles, in timp ce propria mea viata ramanea ca o haina uitata pe mal, fara sa stiu daca voi mai avea puterea sa ma intorc si s-o imbrac vreodata. Nimic din ceea ce mi s-a intampla in viata nu a fost mai important, mai determinant pt viata mea decat lecturile din adolescenta.”
“cu o modestie care nu ma impiedica sa ma intreb daca nu cumva orgoliul meu este atat de mare incat nu mai lasa loc vanitatii…”
“dictaturii nu-i fusese opusa niciodata bunastarea, ci intotdeauna libertatea”
“In rest, mereu ambiguu, nerabdator, derizoriu, inconsistent, incapabil de a lega un inteles, timpul nu mai are puterea sa fie o parte din eternitate.”
“Oameni care, decenii la rand, fusesera umiliti de propria lor neputinta de a fi ei insisi invatau sa spuna acum ceea ce cred. Invatau sa extraga si sa-si arate unii altora cu uimire samburele de lumina ascuns adanc in fiecare dintre ei, despre care nu fusesera siguri ca mai exista, ca nu se stinsese inabusit sub nesfarsitele precautii si camuflari. A fost o scoala a eliberarii, nu a libertatii… […] ecusoanele purtate de toata lumea cu insulta ‘golan’ ridicata la rangul de decoratie, cu atmosfera de intense exorcizare a raului traita impreuna, cu fericirea nascuta din descoperirea solidaritatiisi cu alte detalii exaltante care ne-au facut sa incepem sa plangem de mandrie.”
“Existenta alternative spune totul despre felul in care niciun rau nu dispare inainte de a fi sigur ca unul mai mare ii va lua locul. Iata o privinta in care, cu siguranta, natura are oroare de vid.”
“Domnule Coposu, capacitatea mea de sacrificiu este destul de mare pt a accepta si, daca Dumnezeu ma ajuta, pot sa fiu inspirata sis a resist in campania electorala, dar ce ma fac daca castig?”
“drama reala a unor scriitori in exil este cauzata de faptul ca, dupa decenii intregi in care au visat sa fie publicati si cunoscuti in tara, nu reusesc sa inteleaga sis a accepte ca libertatea, care a facut visul posibil, contine in sine si libertatea de a nu citi, ca libertatea cuvantului a diminuat importanta cuvantului. Daca e nevoie de un argument in plus in acest sens, sa ne gandim ca o recenta ancheta organizata de un canal de televiziune asupra elitelor nici nu ia in discutie scriitorii.”
“Pt orice scriitor adevarat este infinit mai important sa fie citit pe sub banca decat sa fie citit pt examene.”
“Romanii isi transforma complexele de inferioritate in complexe de superioritate, exprimate printr-o bascalie care dizolva cu aversiune tot ceea ce nu intelege.”
“Politic vorbind, singura constanta a vietii noastre a fost provizoratul. Inainte traiam intre doua rasuciri de surub, acum traim intre doua campanii electorale. Faptul ca acum lucrurile au aerul ca depend intr-o oarecare masura de noi nu le face mai suportabile. As zice chiar dimpotriva.”
“Nu m-am indoit niciodata de existent lui Dumnezeu, ci de capacitatea mea de a intra in legatura cu el. Ceea ce este, dar mai dramatic, aproape acelasi lucru.”
“Toata viata am fost obligate sa ma scuz nu pt defecte, ci pt calitati. De altfel, acestea din urma si nu celelalte mi se reprosau. Mi-a fost intotdeauna jena sa-mi etalez darurile si am avut intotdeauna vinovatia noroacelor. Am facut efortul de a le travesty ironic, de a le parodia glumet. De fapt, era aproape o forma de lasitate preventive, profilactica, ca si cum as fi stiut din prima clipa ca ele sunt cele care nu mi se vor ierta, ca trebuie sa fiu atenta sa nu ma deosebesc prea socant de cei din jur.”
“O vinovatie pe care faptul ca o simteam aberanta nu o facea sa inceteze, simtita, de asemenea, de-a lungul unei intregi vieti, in preajma femeilor mai putin frumoase decat mine, sau a oamenilor mai putin bogati decat mine, chiar daca eu insami nu eram nici foarte bogata, nici foarte frumoasa.”
“nu erau destul de inteligenti ca sa fie buni.”
“spre deosebire de toate dictaturile din istorie, comunismul nu pretindea supusilor sai doar sa fie supusi, ci si sa fie fericiti ca sunt supusi.”
“Dupa aceea, dupa ce totul s-a intamplat, m-am gandit adesea la cantecelul de la Comana (Ceausescu Anul nou il va face in cavou) ca la una dintre cele mai tulburatoare dovezi ale organizarii savante a caderii lui Ceausescu, ca la o dovada a manipularii subliminale a mentalului colectiv.”
“Nu exista mandrie mai mare decat aceea de a fi mandru de ceilalti.”
“dupa ziua de Craciun in care – ca intr-o ceremonie de magie neagra – un intreg popor fusese facut complicele unui omor ritualic.”
“De aceea, in raspunsurile mele la obsedanta intrebare, legatura dureroasa, de nedezlegat, cu tot c ear fi trebuit sa parasesc acasa, era trecuta sub tacere, ca si cum ar fi fost rusinos sa iubesc aceeasi tara pe care sustinea ca o iubeste Ceausescu.”
“Cioran a fost pedepsit sa urasca tot ce iubeste si sa se dezica de tot ce se stie fara scapare legat”
“De ce nu scrii despre Tanti Elena? De ce nu o iubesti pe Tanti Elena?” ._.
“Dar daca, imi spuneam atunci, spectrul luminii umane este la fel? La stanga infra si subconstientul, la mijloc, banda ingusta a constiintei, iar la dreapta campul infinit al ultraconstiintei, strangand, de-a valma, intuitie, geniu, puteri parapsihologice, puteri magice, puterea credintei?”
“Suntem un popor ‘lasa-ma sa te las’ care, dup ace a fost calcat in picioare decenii si secole lungi de altii, tot ce mai sties a faca este sa se calce in picioare singur.”
“aveam o adevarata spaima de crestere, de obligativitatea de a inainta print imp pana la a devein – horribile dictum – adult.”
“Nu simteam interdictia ca pe un fruct interzis, ci ca pe o intuitia a urateniei lumii.”
“Ma doream apartinand nu altei categorii intelectuale sau morale sau psihologice, ci altui regn”
“Tata mi-a marturisit ca stie ca eu sunt o fetita destul de mare si de inteligenta ca sa stiu ca nu exista Mos Craciun. Dar eu nu stiam. O clipa chiar nu am inteles la ce se refera, iar cand in sfarsit n-am mai putut sa neg existent dezvaluirii, am inceput sa plang in hohote sis a tip: Nu-I adevarat, nu cred, nu-I adevarat, e o minciuna! Plangeam si tipam si, cu cat negam mai tare cele auzite, cu atat ma patrundeam de adevarul lor demolator si de nesuportat. Mi se parea ca se prabusise cerul peste mine si nu-mi amintesc sa fi avut in viata, alta data, senzatia unei atat de ireversibile catastrofe, al unei pierderi atat de neinlocuit.”
“desprinderea de generatia mea. Ma simteam ca o rana careia I s-a smuls cu salbaticie bandajul si am decis sa raman asa.”
“Libertatea ca fericire nu e posibila decat sub forma vectoriala a eliberarii. Nu te simti liber decat atunci cand te eliberezi sau cand iti simti libertatea amenintata de o interdictie sau de o limitare. Ea, libertatea, nu exista deci, sau, in orice caz, nu devine palpabila decat in masura in care este marginita de negatia ei sau este locuita de valorile interdependentei. Atata timp cat nu e contrazisa de nimic si nu e negate de propriile ei excese, libertatea este invizibila, insesizabila, o descoperim doar in momentul in care dispare, exista aureolata doar in nostalgii retroactive si in vise de viitor.” “golul ei mereu disponibil”
“pt construirea persecutiei si a inechitatii politice inechitatea si persecutia destinului insusi?” (orfanii)
“mamaliga nu explodeaza … Numarul rascoalelor taranesti a deposit doua sute… Mamaliga explodase deci de sute de ori, iar noi nu aflaseram si continuam sa ne ascundem neputintele sub scutul ciuruit de gloante al falsei axiome.”
“Ei aveau interese, eu numai idei.”
“o parte a puterii Securitatii era convingerea victimelor ei ca este atotputernica.”
“Poezia este un animal marin care traieste pe uscat si ar vrea sa zboare.” – Carl Sandburg
“situatia mea de personaj de cele mai multe ori pozitiv ajungea in cele din urma sa exaspereze”
“Imi amintesc felul in care citeam in adolescent cartile, aruncandu-ma ca intr-o voluptoasa sinucidere provizorie in viata lor uneori de neinteles, in timp ce propria mea viata ramanea ca o haina uitata pe mal, fara sa stiu daca voi mai avea puterea sa ma intorc si s-o imbrac vreodata. Nimic din ceea ce mi s-a intampla in viata nu a fost mai important, mai determinant pt viata mea decat lecturile din adolescenta.”
“cu o modestie care nu ma impiedica sa ma intreb daca nu cumva orgoliul meu este atat de mare incat nu mai lasa loc vanitatii…”
“dictaturii nu-i fusese opusa niciodata bunastarea, ci intotdeauna libertatea”
“In rest, mereu ambiguu, nerabdator, derizoriu, inconsistent, incapabil de a lega un inteles, timpul nu mai are puterea sa fie o parte din eternitate.”
“Oameni care, decenii la rand, fusesera umiliti de propria lor neputinta de a fi ei insisi invatau sa spuna acum ceea ce cred. Invatau sa extraga si sa-si arate unii altora cu uimire samburele de lumina ascuns adanc in fiecare dintre ei, despre care nu fusesera siguri ca mai exista, ca nu se stinsese inabusit sub nesfarsitele precautii si camuflari. A fost o scoala a eliberarii, nu a libertatii… […] ecusoanele purtate de toata lumea cu insulta ‘golan’ ridicata la rangul de decoratie, cu atmosfera de intense exorcizare a raului traita impreuna, cu fericirea nascuta din descoperirea solidaritatiisi cu alte detalii exaltante care ne-au facut sa incepem sa plangem de mandrie.”
“Existenta alternative spune totul despre felul in care niciun rau nu dispare inainte de a fi sigur ca unul mai mare ii va lua locul. Iata o privinta in care, cu siguranta, natura are oroare de vid.”
“Domnule Coposu, capacitatea mea de sacrificiu este destul de mare pt a accepta si, daca Dumnezeu ma ajuta, pot sa fiu inspirata sis a resist in campania electorala, dar ce ma fac daca castig?”
“drama reala a unor scriitori in exil este cauzata de faptul ca, dupa decenii intregi in care au visat sa fie publicati si cunoscuti in tara, nu reusesc sa inteleaga sis a accepte ca libertatea, care a facut visul posibil, contine in sine si libertatea de a nu citi, ca libertatea cuvantului a diminuat importanta cuvantului. Daca e nevoie de un argument in plus in acest sens, sa ne gandim ca o recenta ancheta organizata de un canal de televiziune asupra elitelor nici nu ia in discutie scriitorii.”
“Pt orice scriitor adevarat este infinit mai important sa fie citit pe sub banca decat sa fie citit pt examene.”
“Romanii isi transforma complexele de inferioritate in complexe de superioritate, exprimate printr-o bascalie care dizolva cu aversiune tot ceea ce nu intelege.”
“Politic vorbind, singura constanta a vietii noastre a fost provizoratul. Inainte traiam intre doua rasuciri de surub, acum traim intre doua campanii electorale. Faptul ca acum lucrurile au aerul ca depend intr-o oarecare masura de noi nu le face mai suportabile. As zice chiar dimpotriva.”
“Nu m-am indoit niciodata de existent lui Dumnezeu, ci de capacitatea mea de a intra in legatura cu el. Ceea ce este, dar mai dramatic, aproape acelasi lucru.”
“Toata viata am fost obligate sa ma scuz nu pt defecte, ci pt calitati. De altfel, acestea din urma si nu celelalte mi se reprosau. Mi-a fost intotdeauna jena sa-mi etalez darurile si am avut intotdeauna vinovatia noroacelor. Am facut efortul de a le travesty ironic, de a le parodia glumet. De fapt, era aproape o forma de lasitate preventive, profilactica, ca si cum as fi stiut din prima clipa ca ele sunt cele care nu mi se vor ierta, ca trebuie sa fiu atenta sa nu ma deosebesc prea socant de cei din jur.”
“O vinovatie pe care faptul ca o simteam aberanta nu o facea sa inceteze, simtita, de asemenea, de-a lungul unei intregi vieti, in preajma femeilor mai putin frumoase decat mine, sau a oamenilor mai putin bogati decat mine, chiar daca eu insami nu eram nici foarte bogata, nici foarte frumoasa.”
“nu erau destul de inteligenti ca sa fie buni.”
“spre deosebire de toate dictaturile din istorie, comunismul nu pretindea supusilor sai doar sa fie supusi, ci si sa fie fericiti ca sunt supusi.”
“Dupa aceea, dupa ce totul s-a intamplat, m-am gandit adesea la cantecelul de la Comana (Ceausescu Anul nou il va face in cavou) ca la una dintre cele mai tulburatoare dovezi ale organizarii savante a caderii lui Ceausescu, ca la o dovada a manipularii subliminale a mentalului colectiv.”
“Nu exista mandrie mai mare decat aceea de a fi mandru de ceilalti.”
“dupa ziua de Craciun in care – ca intr-o ceremonie de magie neagra – un intreg popor fusese facut complicele unui omor ritualic.”
“De aceea, in raspunsurile mele la obsedanta intrebare, legatura dureroasa, de nedezlegat, cu tot c ear fi trebuit sa parasesc acasa, era trecuta sub tacere, ca si cum ar fi fost rusinos sa iubesc aceeasi tara pe care sustinea ca o iubeste Ceausescu.”
“Cioran a fost pedepsit sa urasca tot ce iubeste si sa se dezica de tot ce se stie fara scapare legat”
“De ce nu scrii despre Tanti Elena? De ce nu o iubesti pe Tanti Elena?” ._.
“Dar daca, imi spuneam atunci, spectrul luminii umane este la fel? La stanga infra si subconstientul, la mijloc, banda ingusta a constiintei, iar la dreapta campul infinit al ultraconstiintei, strangand, de-a valma, intuitie, geniu, puteri parapsihologice, puteri magice, puterea credintei?”
“Suntem un popor ‘lasa-ma sa te las’ care, dup ace a fost calcat in picioare decenii si secole lungi de altii, tot ce mai sties a faca este sa se calce in picioare singur.”
February 18, 2019
"Să preferi o nefericire care dă roade unei fericiri care trece fără urmă"
March 21, 2024
O lectură cu un un nod în gât permanent...
Suntem un popor ,,lasă-mă să te las" care, după ce a fost călcat în picioare decenii și secole lungi de alții, tot ce mai știe să facă este să se calce în picioare singur.
,,Pentru că singurătatea este condiția meditației și a gândirii și prin asta poate deveni o armă și un pericol pentru cei care încearcă să te stăpânească, gândind în locul tău. Această singurătate voluntară și creatoare este esențialmente deosebită de însingurarea din sânul mulțimilor moderne, care este alienare, înstrăinare nu numai de ceilalți, ci și de tine însuți. "
,,Ciudățenia face ca, tocmai când am ajuns și noi la libertatea de expresie atât de europeană, să descoperim o Europă obosită de propria ei libertate și dominată de strania noțiune de political corectness, o noțiune absolut similară cenzurii interioare, pe care am cunoscut-o atât de bine so de care m-am apărat cu atâta înverșunare. "
,,Țin minte că atunci când am ascultat pentru prima oară scrisoarea la radio nu mi-a venit să cred că puteau încă să existe în 1989 locuitori ai României care să recunoască și chiar să se laude că ei au creat Securitatea."
Suntem un popor ,,lasă-mă să te las" care, după ce a fost călcat în picioare decenii și secole lungi de alții, tot ce mai știe să facă este să se calce în picioare singur.
,,Pentru că singurătatea este condiția meditației și a gândirii și prin asta poate deveni o armă și un pericol pentru cei care încearcă să te stăpânească, gândind în locul tău. Această singurătate voluntară și creatoare este esențialmente deosebită de însingurarea din sânul mulțimilor moderne, care este alienare, înstrăinare nu numai de ceilalți, ci și de tine însuți. "
,,Ciudățenia face ca, tocmai când am ajuns și noi la libertatea de expresie atât de europeană, să descoperim o Europă obosită de propria ei libertate și dominată de strania noțiune de political corectness, o noțiune absolut similară cenzurii interioare, pe care am cunoscut-o atât de bine so de care m-am apărat cu atâta înverșunare. "
,,Țin minte că atunci când am ascultat pentru prima oară scrisoarea la radio nu mi-a venit să cred că puteau încă să existe în 1989 locuitori ai României care să recunoască și chiar să se laude că ei au creat Securitatea."
March 31, 2024
Am găsit stilul ei super atractiv. Sigur vreau să încerc un roman al ei când sunt un pic mai liberă. Am fost impresionată de felul în care vedea viața, în general. Mi-a părut că refuză să vadă și să trăiască răul din lume, că are o bulă a ei. Că primește cu scepticism schimbările care până la urmă se împlinesc conform așteptărilor, cel puțin subiectiv prezentat. Îi apreciez tare verticalitatea. Am găsit-o pe alocuri palpitantă și amuzantă (falsele inundații, ciuperca, candidatura profesorului de matematica, samd). Eh, iar aici, comicul de situație e pe undeva drama vieții pe care o trăim. Din păcate pare că nimic nu s-a schimbat în bine din punct de vedere al "manipulării", poate doar forma ei. Pe de altă parte, fiind paralelă cu politica (și de acum, dar mai ales de atunci) m-a și pierdut pe alocuri. Nu în ultimul rând, poate chiar cel mai important, sunt recunoscătoare și mă simt cu adevărat binecuvântată pentru libertatea și oportunitățile pe care le trăiesc acum. Parcă sunt două lumi diferite, cea de azi și cea de mai ieri, deși evoluția și dezvoltarea asta a vieții pare a fi un regres de multe ori. Însumează bine versetul "Totul este deșertăciune și goană după vânt."
Read
April 1, 2024Recunosc, este una dintre cele mai "grele" lecturi citite în ultima perioadă, iar pe mine m-a scos 100% din zona de confort.
si unele pagini merg foarte greu.
Multe detalii istorice si politice pe care nu le stiu/nu le inteleg, iar alte pagini se cites rapid si sunt foooarte interesante.
Scoate la iveala o “altă” latură a comunismului, de fapt te face sa vezi prin memoriile ei, ce a însemnat să trăiești cu adevărat in comunism. În plin sistem corupt și manipulator.
De la perchezitii acasă si cum au reusit securiștii cică să "ascundã" un pistol in casa lor, până la refuzarea publicarii cărților ei, la revolutie, la vocea care era pentru Alianța Civică , la cum a fost chiar propusă sa fie președinte, dar a refuzat:)) , la cum religia a fost interzisă in scoli, iar tatăl ei preot fiind preda religie in biserică la copii etc
Câteva detalii din primele 200 de pagini.
Nu pot să îi dau o notă. E pur si simplu ce a trăit ea și soțul ei, R. Merită să te forțezi să citești cartea.
si unele pagini merg foarte greu.
Multe detalii istorice si politice pe care nu le stiu/nu le inteleg, iar alte pagini se cites rapid si sunt foooarte interesante.
Scoate la iveala o “altă” latură a comunismului, de fapt te face sa vezi prin memoriile ei, ce a însemnat să trăiești cu adevărat in comunism. În plin sistem corupt și manipulator.
De la perchezitii acasă si cum au reusit securiștii cică să "ascundã" un pistol in casa lor, până la refuzarea publicarii cărților ei, la revolutie, la vocea care era pentru Alianța Civică , la cum a fost chiar propusă sa fie președinte, dar a refuzat:)) , la cum religia a fost interzisă in scoli, iar tatăl ei preot fiind preda religie in biserică la copii etc
Câteva detalii din primele 200 de pagini.
Nu pot să îi dau o notă. E pur si simplu ce a trăit ea și soțul ei, R. Merită să te forțezi să citești cartea.
October 10, 2020
“Un popor nu pleacă în întregime de acasă, indiferent cât de mare i-ar fi nefericirea. Cei care pleacă se salvează pe cont propriu, desolidarizându-se tacit de cei care rămân, prin simplul fapt că refuză să le mai împărtășească soarta.”
“-Așază-te imediat și scrie tot ce ai trăit azi, mi-a poruncit Romi.
Dare era o zi în care îmbătrânisem cât un deceniu. Și cădeam de somn.”
“Nebunească ambiție de a manipula eternitatea pentru a o obliga să indice ora exactă se spulberă astfel, măcinându-se în ea însăși.”
“-Așază-te imediat și scrie tot ce ai trăit azi, mi-a poruncit Romi.
Dare era o zi în care îmbătrânisem cât un deceniu. Și cădeam de somn.”
“Nebunească ambiție de a manipula eternitatea pentru a o obliga să indice ora exactă se spulberă astfel, măcinându-se în ea însăși.”
August 25, 2022
N-am să spun că nu găsesc cuvintele pentru a-mi exprima gândurile, căci asta ar însemna că nu sunt conștient de efectul lecturii asupra mea. Am fost maculat; în sensul în care mi s-a adăugat o nouă perspectivă din lumea patriei mele, (post-) comunistă, cât și a luat naștere în mine un interes pentru psihicul colectiv. Cea mai grea lectură, dar și de lungă durată, a luat sfârșit, fapt care mă bucură, dar îmi dă o stare melancolică, cum am devorat adevărurile acestei cărți, fără a mai putea reveni neștiutor
June 23, 2015
Simt ca o sa-mi ramana cartea asta in vene multa vreme. Nu e o carte usor de digerat, cel putin n-a fost pentru mine, am luat-o ca pe o lectie de istorie dureroasa, o faţă a ţării pe care nu-si 'amintesc' multi sa o povesteasca si generatiei noastre.
Ana Blandiana face cumva ca fiecare carte a ei sa ma loveasca direct, intr-un mod absurd de personal. Cum? Nu stiu.
Ana Blandiana face cumva ca fiecare carte a ei sa ma loveasca direct, intr-un mod absurd de personal. Cum? Nu stiu.
May 15, 2019
Literatură-document ori document-literatură, greu de decis unde as putea plasa această carte care mi-a răspuns, într-o modalitate emoționantă (prin referire la calitatea scrierii), la multe întrebări legate de contemporaneitatea românească.
August 7, 2025
Am început această carte într-o excursie ce se voia de odihnă, clar nu era ceea ce căutam atunci dar cred că a ajuns la mine atunci când trebuia.
Nu a fost o lectură ușoară, cu atât mai mult cu cât eu sunt o fire visătoare iar aceste rânduri m-au scuturat puțin - evenimente de care știam însă de care nu eram conștientă că nu s-au terminat la Revoluție. Mulțumesc Anei Blandianei pentru această carte, chiar dacă a durut uneori lectura ei.
Ironia este faptul că scriu aceste rânduri în ziua în care este înmormântat Iliescu.
„Când, peste patru ani, eram studentă în anul I, ea în anul V: a fost o lecție că nu trebuie să-ți supravalorizezi adversarii, pe care mi-am amintit-o în diferite ocazii mai târziu.” - ce lecție, cum de multe ori în acele zile (în zilele regimului comunist) adversarul era suprevaluat.
„Libertatea ca fericire nu e posibilă decât sub forma vectorială a eliberării. Nu te simți liber decât atunci când te eliberezi sau când îți simți libertatea amenințată de o interdicție, de o forță, sau de o limitare. Ea, libertatea, nu există deci, sau, în orice caz, nu devine palpabilă decât în măsura în care este mărginită de negația ei sau este locuită de valorile interdependenței. Atâta timp cât nu e contrazisă de nimic și nu e negată de propriile ei excese, libertatea este invizibilă, insesizabilă, o descoperim doar în momentul în care dispare, există auroral doar în nostalgii retroactive și în vise de viitor.
Așa cum omul invizibil al lui Wells nu putea fi zărit decât îmbrăcat, pentru că hainele care îl înveleau se vedeau, libertatea în sine nu este decât un gol – uneori înspăimântător, asemănarea unei găuri negre – ale cărei caracteristici depind de substanța pe care o găzduiește. Ea, libertatea, nu este rea sau bună, periculoasă sau binefăcătoare, decât în funcție de conținutul turnat în recipientul ei. Golul ei mereu disponibil poate fi umplut cu intenții bune sau cu planuri criminale, dar fără acest loc gol niciuna dintre marile idei, sentimente, acțiuni umane nu și-ar găsi locul. De aceea, oamenii au luptat întotdeauna pentru libertatea fără de care binele nu ar fi fost posibil, asumându-și riscul tuturor relelor pe care le primeau astfel, în mod fatal, la pachet. În fond, istoria omenirii nu-i nimic altceva decât efortul continuu de a despărți binele de rău, marile ei personaje se definesc prin felul cum au acționat în cadrul libertății pe care puterea le-a pus-o la dispoziție și pe care ele au lăsat-o, sau nu, și la dispoziția celorlalți.”
„Era evident că locul meu nu era în acea lume aculturală, pusă în mișcare de mecanisme care mie îmi repugnau, mecanismele puterii. Și totuși, nu renunțam, pentru că nu-mi permitem să accept că lumea nu poate fi schimbată. Iar această încăpățânare, care acum mi se pare ridicolă, atunci mi se părea aproape eroică. De altfel, nu e prima oară când descopăr sâmburele tragic de ridicol care se ascunde în miezul eroismului.” -- cu referire la un eveniment și la perioada când participa la ședințele Conveției Alianței Civice.
„(...) cu mâna în mâna Tătei, mult mai caldă decât a mea, în timp ce Tata îmi spunea nu numai că știe că eu eram cea mai bună, dar și de ce era imposibil să-mi dea mie premiul întâi: pentru simplul motiv că eram fiica lui nu putea să transforme orele de religie într-o chestiune de familie. De altfel, îmi explica, a fi mereu premiantul întâi nu e recomandabil și poate chiar să devină periculos, pentru că în felul acesta ieși din rândul colegilor tăi, care nu te mai consideră de-ai lor și rămâi singură în frunte, iar a fi singură este infinit mai rău decât a nu avea premiul întâi. De altfel, premiile nu au fost făcute pentru cei ca tine, pentru care recompensa învățăturii este chiar bucuria de a ști, ci pentru cei care trebuie stimulați ca să iubească învățătura.” -- da, a fi singur este mai rău decât a avea un premiu.
„Modelele
Până la urmă, singurul lucru cu adevărat de folos în istorie (indiferent ce fel de istorie) sunt modelele. În absența lor, ideile și chiar acțiunile nu folosesc la nimic, ci trec fără să lase urme, ca și cum n-ar fi existat, ca și cum toate eforturile pe care le-au presupus nu s-ar fi produs sau s-ar fi produs degeaba. Modelul este cuvântul întrupat, fapta personalizată, omul care exprimă ideea și dovedește că ea poate trăi. Această regulă este verificată cu prisosință de religiile care au învins doar în mă-sura în care au prezentat prototipul viu. Fiul lui Dumnezeu este cel ce dovedește că Dumnezeu există: din moment ce are urmași.”
„Cuvântul criză este scris în chineză prin două litere, cele care înseamnă pericol și oportunitate. Iată o descoperire care mi-a făcut mare plăcere, nu numai ca o formă de înțelepciune, ci și ca o confirmare a propriului meu fel de a privi lucrurile, a speranței mele că tot răul poate fi spre bine și că putem ieși din această traversare a pustiului mai serioși și mai responsabili. Dar câți sunt dispuși să folosească această oportunitate?”
„Sutele de soldați erau aduși o dată sau de două ori pe an ca să se reîmprospăteze rezervele de înregistrări de aplauze și aclamațiile folosite ca fond sonor la transmisiile de manifestații și adunări. Sala Radio, dotată cu cea mai performantă aparatură pentru înregistrări, era locul în care soldații făceau repetiții de aplaudare, erau instruiți și antrenați savant pentru ca o acțiune mecanică să se transforme, sub bagheta unui adevărat dirijor, într-o apropae operă de artă. Acest rezultat era înregistrat: aplauze entuziaste, aplauze cu urale, aplauze ritmice, aplauze frenetice. Înregistrările erau indexate, așezate în casete care puteau fi ușor alese și utilizate când era nevoie de ele. Oricât de fantastică, povestea este până în acest punct riguros reală. De aici încolo, este Scrumul cu aplauze.”
„Dacă, la sfârșitul acestor comparații a celor trei forme de împotrivire din care prima a fost construită viața, aș încerca să trag vreo concluzie, prima ar fi aceea că e infinit mai greu să fii omul dublat de o Carte a Datoriilor Omului și să vise la o lume în care să fie apărate împreună, pentru că Răul nu profită de libertate mai mult decât Binele.”
„- Dragi concetățeni, l-ați ascultat cu atenție pe domnul profesor și nu trebuie să vă spun eu că merită mai mult decât mine să fie primar. Aplauzele voastre o dovedesc. Este un om de mare valoare și este o cinste pentru satul nostru că vom avea un primar ca el. Este un om cinstit, un om care niciodată n-a călcat legea și, dacă va depinde de el, nu va îngădui nici altora să o în calce. Eu numai un lucru vreau să vă spun și numai o singură rugăminte am la voi: atunci când vă duceți la vot să vă aduceți aminte ce vă spun eu acum. El nu știe de glumă și după ce va fi primar el o să vă aplice legea la toți.
Nu a fost aplaudat și, neobișnuitul spectacol terminându-se mult mai repede decât prevăzuseră, oamenii s-au ridicat și s-au împrăștiat preocupași și tăcuți. Spre surprinderea tuturor, alegerile au fost câștigate de fostul primar.”
„Viața unui ministru, a unui parlamentar, a unui președinte, a unui politician oricât de neînsemnat, e depănată uneori o câtime aproape nesemnificativă de putere, este așezată în vitrină, oricine o poate cunoaște, controla, în timp ce cei care conduc marile trusturi media, cei care hotărăsc ce e bine și ce e rău și ce idei se vor introduce în capul a sute de milioane de telespectatori, sunt complet necunoscuți, ascunși în spatele unor celebrități de carton, asemănătoare unor păpuși programate cu strictețe și știute pe de rost de toată lumea. Iar nouă ne trece viața privind fără măcar să ne întrebăm cum se numește cel ce le întoarce cu cheia ca să ne prezinte o lume despre care să credem că e cea reală.”
„Ne obișnuisem să ne gândim la noi înșine identificându-ne cu ciobanul trădat din Miorița. Avem, oare, dreptul s-o facem? Și nu cumva sensul baladei nu constă numai în frumusețea nunții de pe celălalt tărâm și a durerii măicuței bătrâne cu brâul de lână, ci și în recunoașterea fratricidului ca soluție de rezolvare a diferendelor? Valențele Mioriței, ca ale oricărei capodopere, sunt multiple și tulburător de diferite: este un poem al morții luminoase prin reîntoarcerea în natură, dar este și o analiză a tradiționalei noastre incapacități de a ne solidariza, a dezbinării ca ingredient mereu dizolvant al compoziției noastre sufletești și al coeziunii devenite astfel imposibilă. Și, mai presus de toate, este un bocet al renunțării la împotrivire, al acceptării răului considerat fatal. Poate fi socotit singurul popor din Europa de Est care a ieșit din comunism printr-o baie de sânge un popor blând? Mioritică, în revoluția din decembrie, este nu numai lipsa de apărare, asumată, a victimelor, ci și opțiunea voluntară a celorlalți pentru crimă colectivă aptă să asigure, sub alte forme, puterea. Felul în care ne manipulăm singuri, convingându-ne că suntem doar urmașii ciobanului-victimă, dar nu și ai ciobanilor care ucid, nu este doar un neadevăr, ci și o stratagemă menită să ne apere de adevărul complet și, implicit, de înțelegerea și recunoașterea răului care ne locuiește de milenii.” -- chiar așa, nu cumva noi suntem și urmași ai ciobanilor ucigași?
„Mă gândesc cu oarecare umor ce poate să înțeleagă un tânăr de azi, presupunând că ar citi această pagină, din locuțiunea viză de ieșire. O țară normală acordă vize de intrare, iar unele dintre ele au renunțat și la astea. Viza de ieșire, care era supremul vis al locuitorilor țărilor comuniste, era, de fapt, o mărturisire a faptului că țara respectivă este o închisoare din care poți să ieși, provizoriu, doar dacă primești aprobarea.”
Nu a fost o lectură ușoară, cu atât mai mult cu cât eu sunt o fire visătoare iar aceste rânduri m-au scuturat puțin - evenimente de care știam însă de care nu eram conștientă că nu s-au terminat la Revoluție. Mulțumesc Anei Blandianei pentru această carte, chiar dacă a durut uneori lectura ei.
Ironia este faptul că scriu aceste rânduri în ziua în care este înmormântat Iliescu.
„Când, peste patru ani, eram studentă în anul I, ea în anul V: a fost o lecție că nu trebuie să-ți supravalorizezi adversarii, pe care mi-am amintit-o în diferite ocazii mai târziu.” - ce lecție, cum de multe ori în acele zile (în zilele regimului comunist) adversarul era suprevaluat.
„Libertatea ca fericire nu e posibilă decât sub forma vectorială a eliberării. Nu te simți liber decât atunci când te eliberezi sau când îți simți libertatea amenințată de o interdicție, de o forță, sau de o limitare. Ea, libertatea, nu există deci, sau, în orice caz, nu devine palpabilă decât în măsura în care este mărginită de negația ei sau este locuită de valorile interdependenței. Atâta timp cât nu e contrazisă de nimic și nu e negată de propriile ei excese, libertatea este invizibilă, insesizabilă, o descoperim doar în momentul în care dispare, există auroral doar în nostalgii retroactive și în vise de viitor.
Așa cum omul invizibil al lui Wells nu putea fi zărit decât îmbrăcat, pentru că hainele care îl înveleau se vedeau, libertatea în sine nu este decât un gol – uneori înspăimântător, asemănarea unei găuri negre – ale cărei caracteristici depind de substanța pe care o găzduiește. Ea, libertatea, nu este rea sau bună, periculoasă sau binefăcătoare, decât în funcție de conținutul turnat în recipientul ei. Golul ei mereu disponibil poate fi umplut cu intenții bune sau cu planuri criminale, dar fără acest loc gol niciuna dintre marile idei, sentimente, acțiuni umane nu și-ar găsi locul. De aceea, oamenii au luptat întotdeauna pentru libertatea fără de care binele nu ar fi fost posibil, asumându-și riscul tuturor relelor pe care le primeau astfel, în mod fatal, la pachet. În fond, istoria omenirii nu-i nimic altceva decât efortul continuu de a despărți binele de rău, marile ei personaje se definesc prin felul cum au acționat în cadrul libertății pe care puterea le-a pus-o la dispoziție și pe care ele au lăsat-o, sau nu, și la dispoziția celorlalți.”
„Era evident că locul meu nu era în acea lume aculturală, pusă în mișcare de mecanisme care mie îmi repugnau, mecanismele puterii. Și totuși, nu renunțam, pentru că nu-mi permitem să accept că lumea nu poate fi schimbată. Iar această încăpățânare, care acum mi se pare ridicolă, atunci mi se părea aproape eroică. De altfel, nu e prima oară când descopăr sâmburele tragic de ridicol care se ascunde în miezul eroismului.” -- cu referire la un eveniment și la perioada când participa la ședințele Conveției Alianței Civice.
„(...) cu mâna în mâna Tătei, mult mai caldă decât a mea, în timp ce Tata îmi spunea nu numai că știe că eu eram cea mai bună, dar și de ce era imposibil să-mi dea mie premiul întâi: pentru simplul motiv că eram fiica lui nu putea să transforme orele de religie într-o chestiune de familie. De altfel, îmi explica, a fi mereu premiantul întâi nu e recomandabil și poate chiar să devină periculos, pentru că în felul acesta ieși din rândul colegilor tăi, care nu te mai consideră de-ai lor și rămâi singură în frunte, iar a fi singură este infinit mai rău decât a nu avea premiul întâi. De altfel, premiile nu au fost făcute pentru cei ca tine, pentru care recompensa învățăturii este chiar bucuria de a ști, ci pentru cei care trebuie stimulați ca să iubească învățătura.” -- da, a fi singur este mai rău decât a avea un premiu.
„Modelele
Până la urmă, singurul lucru cu adevărat de folos în istorie (indiferent ce fel de istorie) sunt modelele. În absența lor, ideile și chiar acțiunile nu folosesc la nimic, ci trec fără să lase urme, ca și cum n-ar fi existat, ca și cum toate eforturile pe care le-au presupus nu s-ar fi produs sau s-ar fi produs degeaba. Modelul este cuvântul întrupat, fapta personalizată, omul care exprimă ideea și dovedește că ea poate trăi. Această regulă este verificată cu prisosință de religiile care au învins doar în mă-sura în care au prezentat prototipul viu. Fiul lui Dumnezeu este cel ce dovedește că Dumnezeu există: din moment ce are urmași.”
„Cuvântul criză este scris în chineză prin două litere, cele care înseamnă pericol și oportunitate. Iată o descoperire care mi-a făcut mare plăcere, nu numai ca o formă de înțelepciune, ci și ca o confirmare a propriului meu fel de a privi lucrurile, a speranței mele că tot răul poate fi spre bine și că putem ieși din această traversare a pustiului mai serioși și mai responsabili. Dar câți sunt dispuși să folosească această oportunitate?”
„Sutele de soldați erau aduși o dată sau de două ori pe an ca să se reîmprospăteze rezervele de înregistrări de aplauze și aclamațiile folosite ca fond sonor la transmisiile de manifestații și adunări. Sala Radio, dotată cu cea mai performantă aparatură pentru înregistrări, era locul în care soldații făceau repetiții de aplaudare, erau instruiți și antrenați savant pentru ca o acțiune mecanică să se transforme, sub bagheta unui adevărat dirijor, într-o apropae operă de artă. Acest rezultat era înregistrat: aplauze entuziaste, aplauze cu urale, aplauze ritmice, aplauze frenetice. Înregistrările erau indexate, așezate în casete care puteau fi ușor alese și utilizate când era nevoie de ele. Oricât de fantastică, povestea este până în acest punct riguros reală. De aici încolo, este Scrumul cu aplauze.”
„Dacă, la sfârșitul acestor comparații a celor trei forme de împotrivire din care prima a fost construită viața, aș încerca să trag vreo concluzie, prima ar fi aceea că e infinit mai greu să fii omul dublat de o Carte a Datoriilor Omului și să vise la o lume în care să fie apărate împreună, pentru că Răul nu profită de libertate mai mult decât Binele.”
„- Dragi concetățeni, l-ați ascultat cu atenție pe domnul profesor și nu trebuie să vă spun eu că merită mai mult decât mine să fie primar. Aplauzele voastre o dovedesc. Este un om de mare valoare și este o cinste pentru satul nostru că vom avea un primar ca el. Este un om cinstit, un om care niciodată n-a călcat legea și, dacă va depinde de el, nu va îngădui nici altora să o în calce. Eu numai un lucru vreau să vă spun și numai o singură rugăminte am la voi: atunci când vă duceți la vot să vă aduceți aminte ce vă spun eu acum. El nu știe de glumă și după ce va fi primar el o să vă aplice legea la toți.
Nu a fost aplaudat și, neobișnuitul spectacol terminându-se mult mai repede decât prevăzuseră, oamenii s-au ridicat și s-au împrăștiat preocupași și tăcuți. Spre surprinderea tuturor, alegerile au fost câștigate de fostul primar.”
„Viața unui ministru, a unui parlamentar, a unui președinte, a unui politician oricât de neînsemnat, e depănată uneori o câtime aproape nesemnificativă de putere, este așezată în vitrină, oricine o poate cunoaște, controla, în timp ce cei care conduc marile trusturi media, cei care hotărăsc ce e bine și ce e rău și ce idei se vor introduce în capul a sute de milioane de telespectatori, sunt complet necunoscuți, ascunși în spatele unor celebrități de carton, asemănătoare unor păpuși programate cu strictețe și știute pe de rost de toată lumea. Iar nouă ne trece viața privind fără măcar să ne întrebăm cum se numește cel ce le întoarce cu cheia ca să ne prezinte o lume despre care să credem că e cea reală.”
„Ne obișnuisem să ne gândim la noi înșine identificându-ne cu ciobanul trădat din Miorița. Avem, oare, dreptul s-o facem? Și nu cumva sensul baladei nu constă numai în frumusețea nunții de pe celălalt tărâm și a durerii măicuței bătrâne cu brâul de lână, ci și în recunoașterea fratricidului ca soluție de rezolvare a diferendelor? Valențele Mioriței, ca ale oricărei capodopere, sunt multiple și tulburător de diferite: este un poem al morții luminoase prin reîntoarcerea în natură, dar este și o analiză a tradiționalei noastre incapacități de a ne solidariza, a dezbinării ca ingredient mereu dizolvant al compoziției noastre sufletești și al coeziunii devenite astfel imposibilă. Și, mai presus de toate, este un bocet al renunțării la împotrivire, al acceptării răului considerat fatal. Poate fi socotit singurul popor din Europa de Est care a ieșit din comunism printr-o baie de sânge un popor blând? Mioritică, în revoluția din decembrie, este nu numai lipsa de apărare, asumată, a victimelor, ci și opțiunea voluntară a celorlalți pentru crimă colectivă aptă să asigure, sub alte forme, puterea. Felul în care ne manipulăm singuri, convingându-ne că suntem doar urmașii ciobanului-victimă, dar nu și ai ciobanilor care ucid, nu este doar un neadevăr, ci și o stratagemă menită să ne apere de adevărul complet și, implicit, de înțelegerea și recunoașterea răului care ne locuiește de milenii.” -- chiar așa, nu cumva noi suntem și urmași ai ciobanilor ucigași?
„Mă gândesc cu oarecare umor ce poate să înțeleagă un tânăr de azi, presupunând că ar citi această pagină, din locuțiunea viză de ieșire. O țară normală acordă vize de intrare, iar unele dintre ele au renunțat și la astea. Viza de ieșire, care era supremul vis al locuitorilor țărilor comuniste, era, de fapt, o mărturisire a faptului că țara respectivă este o închisoare din care poți să ieși, provizoriu, doar dacă primești aprobarea.”
January 13, 2021
O nepotrivire categorică între noi,eu cititoarea ea scriitoare ,la pagina 200 am scos cheia din contact sau mai bine zis semnul din carte ,nu mă interesează rolul pe care l-a jucat în scena Alianță Civică 🤷 mi-au plăcut mult frânturile de amintiri din diverse colțuri ale memoriei însă pe partea politică mi-am pierdut interesul ,de obicei acord 1⭐cărților pe care nu le duc la final din varii motive însă scriitură ei nu-i dezastroasa e frumoasă, lină, corectă dar puțină modestie în proză nu i-ar lipsi pt gustul meu, nu-i pt mine tipul ăsta de scriitor "intelectual"care ține să-mi reamintească atât de des că era parte a unui nucleu de elită,sorry not sorry,voi încerca Integrala Poemelor 😌 sper să am o conexiune mai bună cu poezia ei decât cu proză.
June 15, 2017
[...] "trecerea aproape ireală de la universul nesfîrşitelor cozi 'cu' şi 'fără locomotivă' la cel în care mall-urile au devenit temple ale consumului, supraaglomerate de credincioşi căzuţi în transă de lăcomie şi nesaţ. Dificultatea a decurs probabil şi din faptul că, în perspectiva mea, dictaturii nu-i fusese opusă niciodată bunăstarea, ci întotdeauna libertatea".
March 23, 2025
"Memoria era o formă de adevăr și ea trebuia distrusă tocmai pentru a putea distruge și manipula adevărul. Căci, spre deosebire de toate dictaturile din istorie, comunismul nu pretindea supușilor săi doar să fie supuși, ci să fie fericiți că sunt supuși."
April 23, 2020
The book is about honesty and truth, both seen through the eyes of the author. I found out Interesting information about the communism period I didn’t know.
January 7, 2025
Ana Blandiana retrăiește istoria personală a manipulării. Cartea surprinde prin actualitatea ei: proiectul cinstei, al verticalității și al sincerității în spațiul public nu este unul al generațiilor noastre (Y sau Z), ci este expresia unor traume netratate sau prost tratate (de exemplu, prin execuția liderilor politici fără un proces cinstit) de-a lungul istoriei României. Rămânem însetați de dreptate după ce citim această carte. Dar măcar nu ne mai poate mira cruzimea, ignoranța și fățărnicia compatrioților noștri.
Mai jos câteva gânduri care m-au impresionat:
"Arta dezbinării nu constă în a reuși să-i faci să se ciocnească și să se încleșteze pe viață și pe moarte pe cei care sunt de sens contrar, ci în a-i face să se sfârtece între ei pe cei de același fel.
Ciudățenia face ca, tocmai când am ajuns și noi la libertatea de expresie atât de europeană, să descoperim o Europă obosită de propria ei libertate și dominată de strania noțiune de "political correctness", o noțiune absolut similară cenzurii interioare, pe care am cunoscut-o atât de bine și de care m-am apărat cu atâta înverșunare.
Între un ticălos despre care știu că este un ticălos și un om cinstit despre care știu că este cinstit, compatrioții mei îl consideră mai puțin periculos pe primul...
Un popor nu pleacă în întregime de acasă, indiferent cât de mare i-ar fi nefericirea. Cei care pleacă se salvează pe cont propriu, desolidarizându-se tacit de cei care rămân, prin simplul fapt că refuză să le mai împărtășească soarta."
Mai jos câteva gânduri care m-au impresionat:
"Arta dezbinării nu constă în a reuși să-i faci să se ciocnească și să se încleșteze pe viață și pe moarte pe cei care sunt de sens contrar, ci în a-i face să se sfârtece între ei pe cei de același fel.
Ciudățenia face ca, tocmai când am ajuns și noi la libertatea de expresie atât de europeană, să descoperim o Europă obosită de propria ei libertate și dominată de strania noțiune de "political correctness", o noțiune absolut similară cenzurii interioare, pe care am cunoscut-o atât de bine și de care m-am apărat cu atâta înverșunare.
Între un ticălos despre care știu că este un ticălos și un om cinstit despre care știu că este cinstit, compatrioții mei îl consideră mai puțin periculos pe primul...
Un popor nu pleacă în întregime de acasă, indiferent cât de mare i-ar fi nefericirea. Cei care pleacă se salvează pe cont propriu, desolidarizându-se tacit de cei care rămân, prin simplul fapt că refuză să le mai împărtășească soarta."
August 19, 2020
"Cei care au puterea nu o folosesc azi pentru a-şi schingiui adversarii şi nici măcar nu-şi aleg victimele dintre adversari. Diavolul pe care ei îl reprezintă nu mai este fiara sângeroasă a terorii, ci - cu nimic mai nepericuloasă - o dezgustătoare alcătuire de vicii şi indiferenţe, de şmecherie şi de prostie, de rea-credinţă şi de perversiune, ceva care trezeşte scârba înainte de a trezi spaima şi supurează dispreţul înainte de a descoperi nocivitatea. [...] "Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac", se ruga Isus pentru cei care îl crucificau, dar alungase cu biciul negustorii din templu. N-aş vrea să se înţeleagă din ceea ce spun că pledez pentru răul cel mare, ci doar că există suferinţe care maculează şi suferinţe care purifică, iar generaţiei noastre i-a fost rezervat acest infern de joasă speţă, care nu poate fi nici măcar exorcizat."
"Eram impresionată, în fond, aproape până la lacrimi, de atât de fireasca lor [a unor ţărănci bătrâne] incapacitate de a înţelege simulacrul de comunicare pe care îl presupune televiziunea. Nu minunea că văd un chip pe ecran li se părea de neînţeles, ci faptul că acela, deşi văzut, nu poate sau nu vrea să vadă, că vorbeşte fără să încerce să şi asculte. Iată o problemă care nu ar fi putut să apară în nicio confruntare oricât de profundă de idei între intelectuali, dar care rezumă singurătatea lumii moderne, unde fiecare nu are decât interesul să fie ascultat, niciodată şi dorinţa să asculte."
"Eram impresionată, în fond, aproape până la lacrimi, de atât de fireasca lor [a unor ţărănci bătrâne] incapacitate de a înţelege simulacrul de comunicare pe care îl presupune televiziunea. Nu minunea că văd un chip pe ecran li se părea de neînţeles, ci faptul că acela, deşi văzut, nu poate sau nu vrea să vadă, că vorbeşte fără să încerce să şi asculte. Iată o problemă care nu ar fi putut să apară în nicio confruntare oricât de profundă de idei între intelectuali, dar care rezumă singurătatea lumii moderne, unde fiecare nu are decât interesul să fie ascultat, niciodată şi dorinţa să asculte."
August 22, 2025
Is interesting to find how the communist period impacted the life of Ana Blandiana. Seeing the period through her memories is a good reminder of how we should be more careful with the liberty we have. Learning how the fear is leading the lives of citizens (no matter how poor or rich, how regular or “elite”) is very confusing for a child born after ‘90. You were always under pressure, you were always suspecting everyone, you couldn’t even trust your friends. And regarding manipulation, there is always a way to manipulate you no matter how smart you think you are.
October 19, 2023
Se dovessi scrivere un libro, sicuramente lo scriverei come questo di Ana Blandiana. In un flusso di pensieri che a poco a poco come tessere di un mosaico compone il quadro delle riflessioni che accompagnano i nostri giorni, una colonna sonora per una vita. Persino con le stesse parole.
May 24, 2021
Cartea și-a atins scopul: „ Sensul ei nu este să acopere, ci să descopere ceva".
January 23, 2022
Ce frumos debut al anului 2022 cu asa o carte valoroasa! Abia astept sa o reiau maine si sa imi transcriu in agenda toate pasajele ce m-au emotionat.
July 10, 2022
Un parcurs întortocheat de povestiri și amintiri din viața scriitoarei, pe alocuri înduioșătoare, pe alocuri ferestre de contemplare și întrebări.
February 7, 2024
"[...] in domeniul smecheriei si al manipularii, al perfidiei si al minciunii, al duplicitatii si al vicleniei este inutil sa lupti cu structurile comuniste."
December 8, 2016
O capcană construită perfect – despre „Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana
Indiferenţa, pagina 116, în Fals tratat de manipulare, scris de Ana Blandiana. E pagina la care mă opresc şi la care nici nu e nevoie să-mi promit că voi reveni. Aceasta e o pauză voită, un omagiu pe care mă simt obligată să-l fac, ca şi cum continuarea lecturii cărţii devine posibilă numai şi numai dacă eu scriu, mai întâi, despre primele o sută şaisprezece pagini.
http://www.bookaholic.ro/o-capcana-co...
Indiferenţa, pagina 116, în Fals tratat de manipulare, scris de Ana Blandiana. E pagina la care mă opresc şi la care nici nu e nevoie să-mi promit că voi reveni. Aceasta e o pauză voită, un omagiu pe care mă simt obligată să-l fac, ca şi cum continuarea lecturii cărţii devine posibilă numai şi numai dacă eu scriu, mai întâi, despre primele o sută şaisprezece pagini.
http://www.bookaholic.ro/o-capcana-co...
June 4, 2014
Povestirile din carte te emotioneaza prin simplitatea si adevarul lor. Am găsit in carte pagini de istorie recenta, ce clarifica multe întrebări deschise din anii 90, despre construcția structurilor de putere de după căderea comunismului. Ana Blandiana a fost si este un model pentru mulți, de admirat si urmat pentru a trece prin provocările ignorantei societății de consum, ce își face tot mai mult loc si la noi.
March 27, 2020
I surpriza extraordinara aceasta carte care oferă o perspectiva importantă asupra unor momente esentiale din istoria noastră. Și o perspectiva asupra valorii literare a Anei Blandiana despre care marea majoritate nu știe nimic.
October 25, 2017
O carte scrisa cu emotie, cu sensibilitate, cu durere. E inevitabil sa nu simti.
O minunatie!
O minunatie!
Displaying 1 - 27 of 27 reviews