"Istoria unui galbân" traverseaza societatea romaneasca din prima jumatate a secolului XIX. Modalitatea folosita de autor (dialogul intre un galben si o para, in care fiecare isi povesteste aventurile) ii ofera posibilitatea - ca in literatura picaresca - sa frecventeze medii variate, surprinzand fizionomia morala a fiecaruia. intr-adevar, "banul este cea mai sigura peatra de cercare a firei omenesti..." Calatoriile succesive ale galbenului, prin buzunarele diferitelor personaje, dezvaluie "cata marsavie plina de dezgust este ascunsa inlauntrul unor bipede..."
Vasile Alecsandri (Romanian pronunciation: [vaˈsile aleksanˈdri]) was a Romanian poet, playwright, politician, and diplomat. He collected Romanian folk songs and was one of the principal animators of the 19th century movement for Romanian cultural identity and union of Moldavia and Wallachia.
PARAUA (clatinand capul): Mari sunt minunile tale, Doamne! GALBENUL: Zi mai bine: mari sunt minciunile oamenilor!...
Fermecatoare si amuzanta nuvela! Recunosc, spre rusinea mea, ca nu as fi stiut de ea daca nu o gaseam mentionata in aceasta recenzie.
In cartea lui Orhan Pamuk Mă numesc Roşu, un capitol are ca narator un ban. Mi-a placut foarte mult ideea si am reintalnit-o de curand in The Ministry for the Future a lui Kim Stanley Robinson.
Nuvela lui Alecsandri nu este cu nimic mai prejos, discutia dintre galben si para este adorabila. Iar povestirile acestuia alcatuiesc un minutios si exact portret al societatii romanesti din acele vremuri: boieri, haiduci, judecatori, tigani, poeti, capitani, si multi altii, toti sunt priviti prin prisma banului. Caci, dupa cum spune naratorul: "[...]banul este cea mai sigura piatra de cercare a firii omenesti."
Nu cred ca l-am mai citit pe Alecsandri din scoala generala sau liceu, si a fost o minunata reintalnire. Recomand din toata inima acesta poveste.
Într-un mediu nocturn, propice pentru evocarea întâmplărilor din trecut, o para și un galbân își destăinuiesc impresiile asupra vieților lor de monezi. Galbânul este cel care își spune povestea în timp ce paraua ascultă. Cunoaștem astfel poveștile fascinante, pline de suspans, ale posesorilor galbânului, văzute din perspectiva banului, fie că acestea sunt tragice sau fericite. Pe parcurs, înțeleg cum moneda a avut foarte mulți posesori, de la oameni sărmani și până la cei mai de seamă. Totodată, soarta ei a fost uneori foarte importantă salvând vieții, iar în alte dăți a fost atât de neînsemnată încât a fost pierdută și găsită de alt posesor. Cu destăinuirea destinului pe care l-a avut, descopăr nu doar diversitate cât și caracterele disperate și venale ale posesorilor de-a o avea sau de câștiga foloase oferind-o la schimb. Apreciez trimiterile directe ale lui Alecsandri către Grigore Alexandrescu cât și către Aleksandr Pușkin. În plus, cultivarea retortei, oferă operei o caracteristică aparte, ce nu poate decât să mă bucure într-o manieră mirabilă. În același timp, nu pot să nu remarc cum însuși autorul e un fin și bun observator al vieții. Reușește să reliefeze într-o manieră amănunțită, tipologiile de oameni din vremea lui, cât și stilul lor de viață, toate prezentate prin ochii unei monezi.
• Citate: „răzbunarea este una din cele mai vii mulţumiri ale oamenilor” „oamenii şi banii se deprind cu societăţile cele mai rele.” „Amorul e cel mai mare duşman al limbii şi al minţii”
,,[...]o lumină cerească îmi trecu prin minte, și am înțeles următorul adevăr: că și metalurile au suflet, mai ales aurul si argintul, de vreme ce ele însuflețează si mai de multe ori desuflețează oamenii;"
,,În ceasul acela am gustat cea mai mare fericire în sufletul meu, căci nimic pe lume nu e mai scump și mai slăvit decât libertatea; ea este darul cel mai neprețuit ce l-a dat Dumnezeu oamenilor. Și să știi de la mine că atunci o nație se apropie de moarte când începe a fi surdă la glasul libertății!"
,,ce înrâurire are fizionomia unor persoane asupra inimilor și putut-ai vreodată să-ți tălmăcești misterul simpatiei? De unde vine că deodată te simți robit la privirea unei figuri,făr' a-ți putea da seama de ceea ce simțești? De unde vine..."
,,Eram copil!...și lumea atunci încă-mi zâmbea."
,,[...]căci, după socotința mea, banul este cea mai sigură piatră de cercare a firii omenești."
Amintirile multora dintre cititori referitoare la autori români clasici sunt (din câte știu eu, cel puțin) strâns legate de programa școlară cu care respectivii au avut de-a face. Ceea ce era/este obligatoriu își pierde pe loc o parte din potențiala-i valoare, dată fiind obligația tânărului învățăcel de a se pune la curent cu respectiva scriere. Istoria unui galbân pleacă, astfel, cu un avantaj din start, urmând a și-l păstra și pe parcurs, atât prin substanța dialogului cât și printr-o neașteptată doză de umor. Citez:
GALBENUL (cu fudulie, ridicându-se în picioare): Leul deși îmbătrânește tot leu rămâne, asemene și galbenul tot galben!
PARAUA (săltând des și iute de râs): Galben, tu?... Cu adevărat, sărmane, ești galben, dar de gălbenarea morții.
O lectura placuta, usoara, pe alocuri chiar comica, o schita de moravuri a unei societati aflate "intre Orient si Occident", ca sa-l citez pe Djuvara (desi el se referea la alta perioada, cea fanariota, caracterizarea se aplica si la cea pasoptista).