What do you think?
Rate this book
Acum știu cine sunt
„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri...Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată.“
(Grigore LEŞE)
(Grigore LEŞE)
- GenresRomanian Literature
180 pages, Paperback
Published January 1, 2013
4 people are currently reading
28 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
January 12, 2015
Vreau să ştiu cine sunt şi încerc să mă regăsesc în fiecare carte pe care o deschid cu emoţie. Citesc mult, pentru că vreau să simt cuvintele scrise de oameni care mă pot schimba.
Maestrul Grigore Leşe spune la vârsta de 59 de ani cu mâna pe inimă: ,,Acum ştiu cine sunt”.
Eu, încă mai caut răspunsul…
Am început să-l citesc pe Grigore Leşe la o ceaşcă cu cafea… Am deschis prima pagină a cărţii şi am citit primele cuvinte. M-am oprit. Nu era o carte pe care să o sorb, lângă o prăjitură cu ciocolată.
Am redeschis-o după câteva ore. Era aşezată pe bancheta din dreapta a maşinii. Anotimpurile satului meu le-am descoperit printre picurii de ploaie. Oprisem pe drum, la ieşirea din Bistriţa. M-am rătăcit şi căutam să înţeleg cine sunt şi să-l înţeleg pe Grigore Leşe, cine e. Primăvara, anotimpul în care Grigore alerga printre pomii înfloriţi şi se lăsa fascinat de albine se apropie încet încet de sfârşit. De Sânziene, la lumina stelelor, Fata Pădurii ne va lua de mâna şi ne va învârti într-o horă, apoi îl vom urma pe Omul Nopţii, într-o călătorie în timp. Vara, anotimpul în care ,,nu poţi durmi de atâta frumuseţe”, ne va ţine prizonieri într-o lume mai bună.
Despre Lelea Lucreţia, badea Isai şi despre Mura am aflat sub teii înfloriţi. Am abandonam cartea pentru câteva zile. L-am ascultat cum horeşte, printre florile de câmp. L-am ascultat pe Grigore Leşe, departe de sirenele maşinilor de salvare şi de zgomotul motocicletelor din cartier. Am simţit parfumul teilor şi m-am liniştit. Cum să-l cunosc pe Grigore Leşe aşa cum este el cu adevărat ? Aduceri-aminte… M-a impresionat povestea copiilor din Lăpuşul Românesc, îmbrăcaţi ,,în cămeşile cusute cu semn de apărare şi împlinire”, al căror cântec era ca o rugăciune. Te uiţi la Grigore Leşe când îi priveşte pe copii, când le aude glasul şi ştii că sufletul îi este inundat de bucurie, că are din nou încredere şi că va căuta liniştea. Până şi lupii se îndepărtează, când maestrul horeşte pe şesul Libotinului.
Am învăţat despre horit, înainte de apusul soarelui. ,,Horea este un cântec trist, al durerilor, al dorului, al singurătăţilor, şi e leac pentru aceste stări. ” ,,Horea înseamnă întâlnire, împăcare, bucurie.” Ascult cum horeşte Grigore Leşe, mă joc cu literele şi mă rog lui Dumnezeu. Cred că horea este un balsam trimis de Îngeri, atunci când nu mai ai lacrimi.
După miezul nopţii, am citit pe nerăsuflate acele însemnări şi m-am plimbat în jurul lumii. Mai am doar câteva ore să descopăr cine eşti, tu, Grigore Leşe…
Ai ajuns la altarul pământului, apoi ai călătorit acolo unde teama se reuneşte cu fericirea. Ai umblat pe Drumul Mătăsii, dar încă eşti un singuratic care horeşte nopţile pe străzi pustii, în căutarea Afroditei şi a Ilenei Cosânziene.
,,Dragostea-i nemuritoare, legată în lanţuri, nu se poate desface. Ne urmăreşte zi şi noapte.”
Ajung la ultima pagină. Închid ochii şi derulez în minte filmul în care sunt strânşi la un loc, oamenii calzi.
L-am reîntâlnit pe maestrul Grigore Leşe la Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) organizată la Bistriţa. Acolo, printre cărţi şi bibliotecari, Grigore Leşe m-a impresionat prin felul în care păşeşte în încăpere, prin felul în care vorbeşte cu oamenii, privindu-i în ochi, prin felul în care scrie o dedicaţie pe carte şi prin felul în care oamenii buni se ataşează de horele lui.
Mulţumesc preotului paroh Ioan Pintea, director al Bibliotecii Judeţene ,,G. Coşbuc” Bistriţa, pentru că l-a invitat pe maestrul Grigore Leşe să ne încânte, să ne răsfeţe, să ne deschidă uşa sufletului său. Am stat cuminţi pe scaune, am plâns, am risipit litere, ne-am încurcat în emoţii şi ne-am regăsit. Nu s-a auzit nici un zumzet de albină.
Horele vin de la Dumnezeu.
La Bistriţa, horele au venit împreună cu I.P.S. Andrei Andreicut, arhiepiscopul Alba Iuliei , cu preotul paroh Ioan Pintea şi cu maestrul Grigore Leşe.
,,HORELE MĂ ŢIN, îmi dau putere, sunt cărţile mele, prin ele mă răsfăţ şi îmi aflu liniştea. Ca să mă pot aduna, a trebuit mai întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. “ ( Grigore despre Leşe)
Închid cartea şi respir adânc. Am învăţat prin hore, cine sunt cu adevărat !
Mulţumesc, maestre Grigore Leşe !
Maestrul Grigore Leşe spune la vârsta de 59 de ani cu mâna pe inimă: ,,Acum ştiu cine sunt”.
Eu, încă mai caut răspunsul…
Am început să-l citesc pe Grigore Leşe la o ceaşcă cu cafea… Am deschis prima pagină a cărţii şi am citit primele cuvinte. M-am oprit. Nu era o carte pe care să o sorb, lângă o prăjitură cu ciocolată.
Am redeschis-o după câteva ore. Era aşezată pe bancheta din dreapta a maşinii. Anotimpurile satului meu le-am descoperit printre picurii de ploaie. Oprisem pe drum, la ieşirea din Bistriţa. M-am rătăcit şi căutam să înţeleg cine sunt şi să-l înţeleg pe Grigore Leşe, cine e. Primăvara, anotimpul în care Grigore alerga printre pomii înfloriţi şi se lăsa fascinat de albine se apropie încet încet de sfârşit. De Sânziene, la lumina stelelor, Fata Pădurii ne va lua de mâna şi ne va învârti într-o horă, apoi îl vom urma pe Omul Nopţii, într-o călătorie în timp. Vara, anotimpul în care ,,nu poţi durmi de atâta frumuseţe”, ne va ţine prizonieri într-o lume mai bună.
Despre Lelea Lucreţia, badea Isai şi despre Mura am aflat sub teii înfloriţi. Am abandonam cartea pentru câteva zile. L-am ascultat cum horeşte, printre florile de câmp. L-am ascultat pe Grigore Leşe, departe de sirenele maşinilor de salvare şi de zgomotul motocicletelor din cartier. Am simţit parfumul teilor şi m-am liniştit. Cum să-l cunosc pe Grigore Leşe aşa cum este el cu adevărat ? Aduceri-aminte… M-a impresionat povestea copiilor din Lăpuşul Românesc, îmbrăcaţi ,,în cămeşile cusute cu semn de apărare şi împlinire”, al căror cântec era ca o rugăciune. Te uiţi la Grigore Leşe când îi priveşte pe copii, când le aude glasul şi ştii că sufletul îi este inundat de bucurie, că are din nou încredere şi că va căuta liniştea. Până şi lupii se îndepărtează, când maestrul horeşte pe şesul Libotinului.
Am învăţat despre horit, înainte de apusul soarelui. ,,Horea este un cântec trist, al durerilor, al dorului, al singurătăţilor, şi e leac pentru aceste stări. ” ,,Horea înseamnă întâlnire, împăcare, bucurie.” Ascult cum horeşte Grigore Leşe, mă joc cu literele şi mă rog lui Dumnezeu. Cred că horea este un balsam trimis de Îngeri, atunci când nu mai ai lacrimi.
După miezul nopţii, am citit pe nerăsuflate acele însemnări şi m-am plimbat în jurul lumii. Mai am doar câteva ore să descopăr cine eşti, tu, Grigore Leşe…
Ai ajuns la altarul pământului, apoi ai călătorit acolo unde teama se reuneşte cu fericirea. Ai umblat pe Drumul Mătăsii, dar încă eşti un singuratic care horeşte nopţile pe străzi pustii, în căutarea Afroditei şi a Ilenei Cosânziene.
,,Dragostea-i nemuritoare, legată în lanţuri, nu se poate desface. Ne urmăreşte zi şi noapte.”
Ajung la ultima pagină. Închid ochii şi derulez în minte filmul în care sunt strânşi la un loc, oamenii calzi.
L-am reîntâlnit pe maestrul Grigore Leşe la Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) organizată la Bistriţa. Acolo, printre cărţi şi bibliotecari, Grigore Leşe m-a impresionat prin felul în care păşeşte în încăpere, prin felul în care vorbeşte cu oamenii, privindu-i în ochi, prin felul în care scrie o dedicaţie pe carte şi prin felul în care oamenii buni se ataşează de horele lui.
Mulţumesc preotului paroh Ioan Pintea, director al Bibliotecii Judeţene ,,G. Coşbuc” Bistriţa, pentru că l-a invitat pe maestrul Grigore Leşe să ne încânte, să ne răsfeţe, să ne deschidă uşa sufletului său. Am stat cuminţi pe scaune, am plâns, am risipit litere, ne-am încurcat în emoţii şi ne-am regăsit. Nu s-a auzit nici un zumzet de albină.
Horele vin de la Dumnezeu.
La Bistriţa, horele au venit împreună cu I.P.S. Andrei Andreicut, arhiepiscopul Alba Iuliei , cu preotul paroh Ioan Pintea şi cu maestrul Grigore Leşe.
,,HORELE MĂ ŢIN, îmi dau putere, sunt cărţile mele, prin ele mă răsfăţ şi îmi aflu liniştea. Ca să mă pot aduna, a trebuit mai întâi să mă risipesc. Acum ştiu cine sunt. “ ( Grigore despre Leşe)
Închid cartea şi respir adânc. Am învăţat prin hore, cine sunt cu adevărat !
Mulţumesc, maestre Grigore Leşe !
November 19, 2017
Grigore Leșe e genul ăla de artist care te poate face să plângi prin muzica lui sau, dimpotrivă, să te facă să îți dorești să nu te fi născut prin felul lui de a se exprima, fiindcă dacă nu te-ai fi născut nu ai fi ajuns până în acest punct al vieții tale în care trebuie să citești ceva scris parcă de copilul nelegitim al lui George Coșbuc și Rareș Bogdan. Dacă ești genul de om care crede că suntem otrăviți de supermarketuri și că de când am început să ne spălăm pe picioare ne-am pierdut identitatea ca popor atunci cartea asta a fost scrisă pentru tine. Problema cu Leșe e că deși a crescut la sat, paradoxal, pare să nu aibă nicio idee despre ce fac țăranii români cu viața lor. Totul la el e forțat, teatral (omul cântă la fluier așteptând să se facă verde la semafor, un veritabil manifest de tipul Dumitru Fărcaș versus ritmul de viață urban), nu se exprimă natural, se exprimă așa cum crede el că ar trebui. Totul mustește de stereotipuri și clișee, ciobani care fac brânză după rețete secrete în creierul munților și adolescenți care se duc după flori pe dealuri. Din punctul meu de vedere, satul românesc e de o frumusețe ireală dar încă nu s-a găsit omul care să îl descrie așa cum este el cu adevărat, cu porțile de lemn și veceurile și mai de lemn, cu doinele nepământene și înjurăturile de dumnezei, cu mirosul de fân cosit și amoniac de la gunoiul din grajd.
December 12, 2013
Wonderful, tense, bittersweet account of a life dedicated to bringing a quintessestially personal, intimate style of singing to a larger audience. The personal and phylosophical difficulties of this process is very subtly and expressively contained in this collection of short texts.
February 6, 2019
O carte care nu lasă tradiția să moară. Te duce într-o altă lume. Lumea strămoșilor, pe care o uităm zilnic.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews