Mi-a luat jumătate de oră să citesc tot volumul, dar aș fi vrut mai mult. O poezie minimalistă, curată și tăioasă pe alocuri. Câteva versuri m-au lovit profund.
"Inima data la maximum" este mai mult decat un volum de poezie este un manunchi de ganduri relevatoare despre viata, asternute pe hartie cu fine observatii in comportamentele umane. In general, despre care nu vorbim si pe care nu le discuta. Discutiile cu personajele sunt ca niste raspunsuri pe care ni le dam de multe ori in viata in situatii general valabile si pe care Ania Vilal a reusit sa le compileze la nivel de arta in volumul sau. Atitudinea care pare ostila fata de iubire este intocmai invers. Daca aprofundam mai mult este o iubire dusa la extrem, totodata de care vrei sa scapi, pentru ca te sufoca pana la urma si sentimentele tale sunt atat de puternice in fata iubirii, cum spune Ania "m.m./nu ne mai putem/tine de mana, cu aceeasi putere./vom merge pe fire de ata separate/ pana cand se termina moartea aceasta." Foarte interesanta relatia sau sintagma aceasta intre iubire(viata) si moarte. Pulsiunile iubirii te fac sa doresti moartea iubirii, probabil de a te elibera dar si posibilitatea unei noi iubiri, vieti.
"[artystaar]. a arde ienupar | a purifica. roaga-te din suflet \ sa plece cu mantia lui neagra si \ sa lase peretii albi,\ atat de albi incat sa cheme lumina la ei.\ si ea sa asculte si sa vina\ cantand."
Te intrebi cum poate incape atata de mult traire in atat de putine cuvinte. Cum o imagine poate fi atat de viscerala, dar si atat de senina. Poeziile Aniei Vilal ingemaneaza rosul si albul luminos. Cele din colectia "sa luminam mai tare" isi gasesc un corespondent perfect in muzica islandeza, care evoca aceleasi spatii salbatice si pure.
Cei insetati de pasiune si puritate vor gasi ceea ce cautau in aceste pagini, antidotul perfect concentrat impotriva clipelor gri.