K A T H E R I N E Nemilos. Intens. Ucigaş. Toţi se temeau de el şi nu mai voiam ca asta să se schimbe, Pentru că era, Pentru totdeauna, AL MEU!
H A R R I S Puternică. Superbă. Letală. Ei o cunoşteau sub multe denumiri, Eu adoram să îi spun într-un singur fel, A MEA!
Iubirea nu a fost niciodată mai intensă. Puterea mai orbitoare. Tentaţia de a avea totul îi pândeşte pe amândoi, ademenindu-i în colţii răzbunării. Harris are curajul să ajungă acolo unde nu putea nici să viseze. Având-o pe Katherine alături de el, se simte invincibil, iar dominația poartă numele lor. Hawk şi Hope rămân ascunşi în umbre, până când trecutul se întoarce să îi bântuie din nou. Ameţiţi de mirajul perfecţiunii, îndrăznesc să fie fericiţi, dar diavolul are ghearele prea adânc înfipte în sufletele lor, întunericul capătă forma unui număr blestemat şi este pregătit să îi înghită definitiv. Toţi le devin duşmani, nimeni nu mai este de încredere. Ca să îşi protejeze inima, sunt pregătiţi să renunţe la tot. Să ucidă pe oricine se va pune în calea lor. Până când vor ajunge la EL. Poţi încerca să distrugi un monstru, dar niciodată – NICIODATĂ – nu îi răpi ceea ce iubește.
Georgiana Ștefănescu și-a început cariera literară la șaisprezece ani, pe o platformă online, unde a ajuns cel mai citit autor al României, cu peste 10 milioane de accesări la volumul de debut. În prezent cele peste douăzeci de cărți ale ei se bucură de același succes, înregistrând mii de citiri în fiecare zi. Primele cărți publicate în format tipărit sub numele ”Georgiana Sandu” au primit titlul de Bestseller 2016 și 2017 în cadrul fostei edituri. Atunci când nu scrie, își dedică timpul fiului și soțului ei fără de care nu ar fi reușit să aducă la viață Calypso Books. De la cea mai întunecată Mafia Romance până la Fantasy, Horror sau Sweet Romance, Georgiana este considerată un autor ce se poate modela pe aproape orice gen al literaturii artistice, iar scrierile ei transmit sentimente ce își găsesc repede locul în sufletele cititorilor.
Încep direct cu sfârșitul care m-a dat peste cap, m-a sfâșiat, m-a rupt în bucățele mici. Nu mă gândeam la astfel de final, deloc. Deși mă gândisem la o răpire de copil din cauza trailer-ului, dar nu voiam să cred acest lucru.
Iar 34 să fie tocmai el din toți. Deși mă bucur că nu a fost Ty, Sirrah sau Jay. Când i-am văzut numele acolo, mi-am trântit o palmă peste frunte și am izbucnit în plâns de parcă m-a bătut cineva. Prietenul meu râdea de mine că plâng, în loc să mă liniștească 😂
Am avut foarte multe emoții, stări, simțeam un gol in inimă în timp ce citeam, mai ales după nuntă pt că știam că de acolo incepe totul.
Nu am crezut că va rămâne însărcinată, nu am crezut că va trece așa de repede timpul și o să nască, IN CIRCUMSTANȚELE ALEA.
Pot s-o omor pe Amber (Hambar îi zic de acum)? Pot? Am crezut că am început să o plac, dar am început să o urăsc după ce a făcut. De când a apărut așa dintr-o dată, cu ciocolata aia de cireșe am crezut că nu e ceva la locul lui. Simțeam asta, iar când V a zis că nu a trimis-o ea... eram ceva gen, gata. Hambar ne-a trădat. Dar cu Drake? Drake REYNOLDS? Adevăratul DRAKE? Georgiana, am murit și am reînviat la loc. Atât zic.
Totul din cauza lui Jonathan Stone. 🤬
Vargon. L-am iubit. L-am adorat. Mi-a plăcut atât de mult de el, cum a avut grija de ei. De fiica lor. Au o fiică 🥺 îmi vine iar să plâng.
Încă sunt in stare de șoc, dar până în octombrie îmi trece, apoi probabil o sa fiu iar când o să citesc finalul.
Din toate volumele, asta e preferatul meu. Georgiana, nu pot să spun cât de mult te apreciez pentru tot ce ai făcut. Mulțumim foarte mult pentru tot. ❤️
This entire review has been hidden because of spoilers.
Doamne… CE CARTE!! CE FINAL!! Plang? Da Ma asteptam la asa ceva? Nu Nu mai am rabdare pana la volumul urmator, deja hiperventilez🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲 Georgiana, ce mi ai facut?????
Deci după atâtea volume vedem o fata a lui Katherine pe care cred ca toți o așteptăm de la început. Nu doar ca am văzut schimbarea lui Harris în tot acest timp, dar am văzut-o pe Katherine maturizandu-se de la o adolescenta rebelă la un criminal cu sânge rece. Am devorat efectiv toate volumele, dar pe acesta l-am terminat cel mai rapid! Toți am fost luați prim surprindere de schimbarea lui Amber, în volumul 3 când a devenit un personaj chiar semipozitiv cred am început sa o plac, cam cum ai făcut cu Alexandra, dar nemernicele nu se schimba asa repede! Ai creat aceasta poveste efectiv genial și urmăresc aceasta serie încă de la al doilea capitol publicat pe wattpad și nu ma pot gândii sa ma despart atâta de devreme dr ea, dar mai este un singur volum și nu mai am răbdare! 34 este o apariție! Dar chiar as vrea sa știu în următorul volum de unde are toate resursele și cât de bine este conectat în aceasta rețea de traficanți. Cred ca voi avea nevoie de o diagrama la următorul volum ca să înțeleg tot parcursul, dar nu ma las! Tot rămâne aceasta melancolie din primele volume unde parca aveau aceasta inocenta caracterele și perioade de fericire mai dese și acum este foarte multa drama și tot mai multe personaje pe care ajungi sa le îndrăgești care mor pe parcurs. Adică personajele pe care le urăști nu rămân moarte (34), dar nu se întorc cele pe care le placi! Nu pot sa te iert pentru ce ai făcut cu Jay și V! Înțeleg relația lui V cu Vorgan și voiai sa se ajungă la asta, dar denigrarea lui Jay în halul asta de la papagalul nostru care ne făcea sa zâmbim din primele volume cu glume nu mi-a plăcut. Poate o despărțire pentru ca nu se mai potriveau și de la distanta data de facultatea lui V puteau fi motive suficiente, nu trebuia sa se ajungă la înșelat. Asa puteam sa îndrăgim toate caracterele grupului fără probleme și acum o sa îl detestat pe Jay. Habibi rămâne pasiunea mea! Personal îmi e dor de partea în care Katherine a întâlnit-o pe fata lui Vorgan. A fost o scena tare frumoasa și as fi vrut sa o regăsesc, poate intr-un epilog când fetele lor s-ar întâlnii. Chiar și asa ador volumul și îl aștept pe următorul cu nerăbdare! P.s. Unde e iubirea mea SASHA!!!!!!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Recenzie “Dominația” 🖤 Volumul 6 al seriei Iubire Periculoasă
Rating: 5✨
Volumul 6 este plin de iubire, pasiune și răsturnări de situație. În prima fază, ne bucurăm de pregătirea pentru nuntă, de un moment de liniște dinaintea războiului… Ne-a arătat cât de important este să iertăm și să fim alături de cei pe care îi iubim. Harris și Katherine sunt în continuare invincibili și, cu toate astea, încă nu au un moment de liniște, de fericire pe deplin.
Inima mea a tresărit să văd legătura puternică dintre Harris și Sirrah, au lăsat în urmă trecutul, iar acum sunt mai puternici ca niciodată în urma Cursei Condamnaților. “ELAY” a luat naștere din dorința de a intra în lumea legală, departe de tot ce înseamnă ilegalitate, iar Sirrah i s-a alăturat fratelui său. Însă Carter Gunn nu e de acord cu îndepărtarea lui Harris față de ce au construit atât timp împreună, iar acesta încearcă să îl tragă înapoi prin Angelina - un proxenet periculos. Am înnebunit cu scena din biroul lui Carter, unde Harris și Katherine formează o echipă letală.
Cu toate astea, încă mai apar greșeli în cuplu, amândoi fiind extrem de protectori și plini de pasiune, ajung să își ascundă anumite probleme din acest motiv. Cu gândul că fiecare se descurcă și o să se rezolve, din păcate apar tensiuni noi și consecințe. :) Am simțit o enervare pe moment, fiindcă Katherine a trecut prin o grămadă de lucruri care i-au modelat comportamentul și mintea, transformând-o într-o bombă nucleară. Dar amândoi conștientizează că trebuie să aibă încredere reciprocă și să treacă prin tot împreună.
În acest volum descoperim noi situații la care nu aș fi putut să mă gândesc vreodată că s-ar întâmpla. Despărțiri, trădări, apariții de personaje noi, doamne, pur și simplu nu mă așteptam la intensitatea acestui volum. Stilul Georgianei de scriere, aducerea în prim plan a descrierilor care provoacă un film constant în minte, absolut genial! Am fost absorbită de stilul acesta încă de când am descoperit seria pe Wattpad, doar că acum este adus la un alt nivel! Nu sunt pregătită pentru ultimul volum, fiindcă îmi dau seama câte emoții voi parcurge cu sfârșitul poveștii lor de dragoste.
Nu cred ca pot exprima in cuvinte toate starile prin care acest volum m-a făcut sa trec. Am plâns, am ras și am turbat de nervi, de multe ori in același timp. Nu imi vine sa cred ca au ajuns atât de departe, ca am ajuns sa îndrăgesc atât de mult niște personaje fictive si sa ma facă sa plang si sa rad o data cu ei. Georgiana, pentru asta îți mulțumesc. Ești o scriitoare minunata, o adevarata inspirație pentru mine si sper sa nu te opresti niciodată din a crea povesti minunate. ❤️
Fără doar și poate, acesta este volumul meu preferat din serie (da, știu că spun asta despre fiecare😅) fiindcă ACESTA m-a făcut să plâng rău de tot. M-A RUPT în bucățele, iar plot twist-ul de la final… n-o să-l ghiciți niciodată. Operă de artă ce a făcut Georgiana din seria asta și sunt al naibii de onorată că am privilegiul de a lucra cu asemenea autori și de a citi asemenea cărți. Iubesc când o carte are suspans & acțiune, dar mă și poate face să simt durerea și emoțiile personajelor până în măduva oaselor. Este combinația perfectă pentru mine. Finalul acestui volum m-a lăsat GOALĂ pe interior, nu pot să cred că s-a terminat așa, efectiv mi-a rupt inima și nu știu dacă am nevoie de o pauză ca să mă adun, sau să încep fix în momentul acesta volumul 7. Masterpiece. Citiți seria asta.
Doamne, incredibil! Am rămas fără cuvinte. Totul a fost așa bine pus la punct, o operă. Trebuie să mă mândresc că m-am prins cine era 34 pentru că dispăruse prea ușor din peisaj. Oh, sister. Buna noastră surioară Ambar, este o dulce. I-as da toata ziua bomboane cu cireșe.
Mâine mă apuc de volumul 7. Totul e prea intens ca să-l încep la 3 dimineața.
Ar fi prea banal sa scriu ca aceasta carte e geniala, superba, fantastica. E divina, e unica. M-a trecut prin toate starile posibile, nici nu realizezi cand razi, plangi, stai cu inima in dinti de ce o sa urmeze, esti in extaz odata cu personajele sau mori odata cu ele si invii. E exploziv tot ce se intampla in acest volum, esti in priza tot timpul, crezi ca poti sa anticipezi ce se intampla si de fapt nu ai habar de ce o sa urmeze. Nu stiu daca am un volum preferat, mi-au placut la nebunie toate in parte, nu as putea sa aleg un preferat, dar cu siguranta volumul acesta m-a marcat seminificativ. Sunt extrem de fericita ca am avut ocazia sa descopar aceasta serie, aceasta autoare unica. Cartile ei m-au ajutat extrem de mult intr-o perioada dificila, erau sursa mea de fericire. Vreau sa o felicit pe autoare pentru toata munca depusa si pentru tot ceea ce a facut cu aceasta serie. Ce am descoperit in cartile ei nu am descoperit in niciuna, felul ei de a scrie este aparte, toate detaliile, descrierile, te fac sa simti pe pielea ta ce simt personajele, te transpune in universul lor, poti sa vezi fiecare scena cu proprii ochi. Recomand aceasta carte, daca cu adevarat iti place sa citesti si vrei sa traiesti totul odata cu personajele, cartea aceasta nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca ta. Felicitari, Georgiana, esti o autoare grozava! Continua sa scrii, imaginatia ta e un dar maret, pe care cu siguranta stii sa l pretuiesti!
E greu de spus daca mi-a placut ceva la acest volum, e mai usor sa spun tot ce nu m-a placut. Cele cinci sute de pagini despre pregatirea unuie eveniment matrimonial, foarte plictisitor ,care se poate rezuma, in doar maxim cincizeci de pagini, prea mult sex, inclusiv in ziua nuntii. Nu mi-a placut nici evolutia personajelor, reinvierea lor constanta, nici modul de prezentare a conexiunilor dintre ei. Iar finalul e absolut oribil. O mama care naste, un copil nascut inainte de termen, o situatie de razboi de complexitatea celui din Golf, si peste toate o aparitie de razboinica, gen Femeia Fantastica a lui Katherine. Harris si Katherine se pregatesc de nunta, ea nu isi gaseste rochita potrivita, nici macar dupa 600 de pagini. Locatia unde se presupune a avea fericitul eveniment este aruncat in aer asa ca nunta se muta pe platforma unde aveau loc intrecerile, printre containere si masinile celor care partcipau la curse. Nu se lasa ei asa usor intimidati de cateva rachete balistice. In timpul evenimentului matrimonial, locul unde trebuia sa munceasca Harris este si el aruncat in aer. Ce le mai place focul la baietii astia. Apoi ca sa mai avem inca patru sute de pagini Katherine afla ca e insarcinata si ca e in mare pericol daca se afla. Finalul cartii este apoteotic si ceva apocaliptic.
Cartea a fost bună, dar nu pot spune că a fost minunată. Comparativ cu celelalte cinci volume, acesta are vizibil mai puțină acțiune. M-a deranjat faptul că povestea se concentrează aproape exclusiv pe ei doi, pierzând vibe-ul de grup care a definit seriile anterioare. Lipsesc cursele, luptele, misiunile și interacțiunile intense dintre personaje, iar din acest motiv volumul mi s-a părut pe alocuri lungit.
Mi-ar fi plăcut să văd relația dintre Kat și V așa cum era înainte, să aflu dacă V și Jay își rezolvă problemele și să o văd pe V cu adevărat fericită, la fel și pe Sirrah. Conexiunea cu grupul nu mai este aceeași ca la început. Înțeleg direcția aleasă, personajele s-au maturizat, încearcă să lase în urmă traumele și să se regăsească după Cursă, însă mi-a lipsit adrenalina și atmosfera din primele volume.
Finalul este, fără îndoială, fenomenal, dar cam acolo se oprește punctul forte al cărții. În rest, povestea este destul de banală, cu excepția balului mascat al Angelinei și a revenirii Nadiei, care mai aduc puțină tensiune și interes.
Cartea este bine scrisă, se citește ușor, iar stilul rămâne unul plăcut. Georgiana este una dintre autoarele mele favorite și o felicit pentru munca depusă, creativitate și implicare. Chiar dacă acest volum nu m-a prins la fel ca celelalte, rămâne o lectură decentă, cu un final care salvează mult din experiență.
Draga mea Georgiana ca de fiecare data m-ai uimit!!M-au încercat o mie de sentimente în timp ce citeam!Am trecut de la stare la alta pe măsură ce avansam!!De la râs la plâns,de la fericire la o stare de nervi,pentru că nu mă așteptam să ia o așa întorsătură!!Deci pot să spun că o urăsc pe Amber din tot sufletul meu pentru ceea ce a făcut!!Iar 34...am avut atâtea teorii încât nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea fii chiar EL!!Am plâns la ultimul capitol,tremură carnea pe mine doar când îmi imaginez prin ce trebuie să treacă Kath!!Oficial creierul meu este foarte prăjit😂😂 și încerc să îmi revin, deoarece mi-ai dat dauna!!🤭🤣💣💣💣 Și să nu uităm de Vargon,care a fost ♥️♥️♥️🥵🥵🥵 Felicitări!!Ești uimitoare!!♥️♥️♥️♥️
This entire review has been hidden because of spoilers.
În timp ce citeam, inima mea a fost cucerită și apoi sfărâmată în mii de bucăți. Am trăit fiecare emoție, plângând de bucurie in prima parte și de durere la final. Serie impresionantă, care transmite emoții incredibile. Desi finalul a fost devastator, am convingerea că totul se va rezolva. Personajele vor merge până în adâncurile iadului pentru a-și recupera copilul, iar epilogul a demonstrat că acum sunt mai puternici ca niciodată. Sincer, mă așteptam ca volumul 5 să fie preferatul meu, și poate că este pe locul 2, dar legătura lor din volumul 6 m-a făcut să iubesc această carte și mai mult. Aștept cu nerăbdare să văd cum inima lor se va uni cu cea a fetiței. Este o carte extraordinară! Recomand cu mare mare drag!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Volumul acesta a fost wow-ul suprem! Am spus asta despre toate, dar asta le întrece! Totul a fost super neașteptat!! Am stat si am citit pana la 6 dimineața, am făcut o pauza de 3 ore de somn, apoi am reluat! Am plans cu suspine, am ras cu lacrimi! Fără nici o exagerare! Volumul asta m-a secat de toată energia! Am nevoie de un concediu! Superb! Are suspans, acțiune, dragoste, familie, plot twist!!! I-as da 100 de stele dacă as putea! 🥹⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Doamne cartea asta e peste așteptările mele , e ceva ce nu am crezut ca lucrurile pot lua așa o întorsătură. Ce final ! Un final la care nu m-am așteptat, sunt în șoc de ce a putut autoarea Georgiana Ștefănescu poate să scrie, abia aștept să apară celelalte! Ce pot să zic e ceva wow, te lasă cu sufletul la gură, te face să plăgi de bucurie, te trece prin toate senzațiile! Ce pot să zic ca acesta serie e wow și își merită toți banii din lume!Recomand!! Și succes la lectură !
This entire review has been hidden because of spoilers.
doamne ce volum😭😭 am înnebunit citindu-l!! e in top 3 carti pe anul asta. treci prin toate stările posibile in volumul asta . nu pot psihic Georgiana 😭😭😭 m-au terminat ultimele capitole si trebuie sa incep URGENT volumul 7.