„Am tradus cu o bucurie care sper că se vede în texte. Am încercat să fiu absolut fidel textului original, dar să-i dau şi o anume flexibilitate în româneşte. Nu e Cărtărescu, e Dylan. Iată ce-am avut minut de minut în minte pe când traduceam. Cărtărescu e doar instrumentul prin care Dylan poate străluci în limba română, îmi spuneam. Şi totuşi cititorul foarte familiarizat cu frazarea mea o va putea recunoaşte şi în aceste o sută de poeme din Dylan, căci e inevitabil să fie aşa. Tot ce pot să sper e că ea nu supără, că e doar un element de fundal, poate o umbră necesară. [...] Să traduci lyrics, chiar cele ale unor compozitori recunoscuţi ca (mari) poeţi precum Bob Dylan, Lennon-McCartney, Paul Simon sau Frank Zappa, ar putea părea o acţiune deznădăjduită dacă... ...dacă versurile muzicii folk-pop-rock nu ar da atât de bine când sunt puse pe hârtie. Dacă nu ar apărea atât de consonante cu poezia de azi, scuturată de podoabe. Dacă însuşi faptul că le lipseşte muzica nu ar face textele mai enigmatice. Dacă, lipsite de splendoarea hainei muzicale, n-ar fi atât de impresionante în sărăcia lor de multe ori înşelătoare. Dacă, în cazul de faţă, textele n-ar fi de Bob Dylan, un poet uriaş, chiar şi-n lipsa muzicii, cum sper că vă veţi convinge.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)
Trei îngeri
Trei îngeri zboară peste străzi Cântând la câte-un corn de-argint În rochii verzi şi cu aripe Din ziua de Crăciun venind Cea mai sălbatică pisică din Montana trece Şi-o doamnă în oranj, strălucitoare O furgonetă U-Haul, un camion fără roţi Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare Câinii şi porumbeii zboară-mprejur Trece un om în piept cu o stea Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă Nimeni nu se-opreşte să-i întrebe ceva Camionul brutăriei se-opreşte la colţ Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă Şoferul se uită după un chip În lumea asta concretă şi vastă Îngerii cântă din corn toată ziua Pământul trece pe lângă ei ca o arcă Dar ascultă cineva muzica lor Cineva măcar încearcă?
Bob Dylan (born Robert Allen Zimmerman) is an American singer-songwriter, author, musician, poet, and, of late, disc jockey who has been a major figure in popular music for five decades. Much of Dylan's most celebrated work dates from the 1960s, when he became an informal chronicler and a reluctant figurehead of American unrest. A number of his songs, such as "Blowin' in the Wind" and "The Times They Are a-Changin'", became anthems of the anti-war and civil rights movements. His most recent studio album, Modern Times, released on August 29, 2006, entered the U.S. album charts at #1, making him, at age sixty five, the oldest living person to top those charts.
Bob Dylan won the Nobel Prize in Literature (2016).
Nu cred că M. Cărtărescu putea scoate mai mult din versurile astea. Am văzut că unii îl “acuză” că n-a reușit să păstreze în românește presupusa “muzicalitate”. Acum, să fim serioși: o fi fost Bob Dylan un bun versificator, dar n-am înțeles în veci care-i legătura lui cu muzica. Cu melodia.
Nici una dintre “poezii” nu m-a convins că autorul era cu adevărat de Nobel. Cărtărescu era cândva un poet de Nobel. Dylan, nu.
câte drumuri ajunge un om să străbată înainte să-l poți numi om? pe câte mări un porumbel va zbura până pe nisip cade-n somn? de câte ori bombe grele-au să cadă până la total abandon? răspunsul, prietene, e suflare în vânt răspunsu-i suflare în vânt
Foarte rar citesc volume de versuri (deși eu însumi scriu lirică). Și totuși, era păcat să NU iau pe mână această carte, cu atât mai mult dacă am în vedere că Bob Dylan e unul dintre artiștii mei preferați. Dacă nu ați înțeles de ce a luat Dylan în 2016 premiul Nobel, răspunsul îl aveți în această culegere de traduceri sub apanajul lui Mircea Cărtărescu.
-„Suflare în vânt” e de o valoare stilistică enormă. O muncă într-adevăr titanică să traduci un asemenea geniu. Cu toate acestea, apare o problemă aproape inevitabilă la un volum de versuri: Cărtărescu, în mod nesurprinzător, probabil că nu are experiența unui cantautor. Toate poeziile traduse cuprind profunzimea autorului american, dar majoritatea poemelor nu au ritmul esențial. Traducerile lui Andrieș sau ale lui Pittiș nu au întotdeauna profunzimea lui Dylan, dar au ritmul ce-l auzi în cântec. Din punctul acesta de vedere, al ritmului, îi prefer pe cei doi cantautori la orice oră. Stilistic vorbind, Cărtărescu știe mai bine niște lucruri.
- Am ascultat mult Bob Dylan și adesea îmi dădeam seama de ce piesă a tradus încă din titlu („Moartea nu-i sfârșitul” e, evident, „Death is not the end”, „Uragan” e „Hurricane”, „Drumul Dezolării” e „Desolation Row”, „Doamna mea cu ochi triști din câmpie” e „The Sad Lady of the Lowlands” șamd). Și totuși, unele titluri aproape că n-au nicio legătură cu piesa: „Ca o boschetară” e.... „Like a Rolling Stone”?!?!; „Nu-i nimic, asta e”, e „Don't think twice its all right" (E adevărat că și Pittiș folosește același titlu. E și unul dintre motivele pentru care traducerea lui Andrieș mi-a plăcut mai mult).
- Am cântat odată cu ritmul cântecului unde s-a putut, dar din păcate nici „Blowing in the Wind”/„Suflare în vânt”, poezia care dă numele volumului, nu deține ritmica de folk a lui Zimmerman.
Punctaj maxim pentru versuri... Cu ritmul mai greu, dar e lesne de înțeles.
Parerea mea: 5 pentru versuri si 3 pentru traducere. Aveam ceva asteptari in legatura cu aceasta carte, apreciind talentul lui Bob Dylan de a compune/scrie. Ii stiu cantecele, greu le-am recunoscut (ex. "Don't think twice, it's all right" tradus "Nu-i nimic, asta e", "Like a rolling stone" tradus "Ca o boschetara" ... de ce nu se respecta macar intelesul titlurilor? asta neafectand rimele). Dl. Mircea Cartarescu reuseste cumva sa dea un aer sofisticat, serios versurilor (lucru care imi displace), la care se adauga o topica "ciudatica" ce face parcurgerea textului greoaie. Nu sunt versurile lui Dylan simple, amuzante si sincere in engleza lor "necizelata"? Le-as fi lasat asa.
Apreciez efortul, dar mă așteptam la mai mult. Unele versuri nu respectă ritmul cântecelor, în alte cazuri goana după rimă pierde ceva din sufletul versurilor originale.
Versurile lui Bob Dylan sunt frumoase si ai cu ce sa te alegi dupa lectura lor. Nu degeaba a luat premiul Nobel pentru literatura. Iar Cartarescu a facut o treaba minunata cu traducerea.
Mi-a luat putin cam mult terminarea cartii, desi este una foarte usoara. Insa, se pare ca inchei cu asta un capitol ce a fost foarte frumos anul acesta si pe care nu-l voi regreta nicicand. 2019 va fi pentru mine un 2018 la puterea a doua.
Brilliant and most humorous translation of a classic alive. The world in which we live would be far poorer without both Cărtărescu and Bob Dylan. Highly recommended to any Dylan fan out there! :)
Dacă nu ați auzit de Bob Dylan (deși șansele sunt cvasinule) trebuie neapărat să ascultați cântecul “It Takes a Lot to Laugh, It Takes a Train to Cry” de pe albumul său (pe care unii critici îl ridică la titulatura de magnum opus) “Highway 61 Revisited” din ‘65. Textul m-a făcut să mă gândesc într-o manieră melancolică la direcțiile în care merg trenul timpului, vagoanele vieții și locomotiva sentimentelor mele. Tragicul se instalează în clipa în care direcțiile lor devin divergente pe zi ce trece.
Salut cu căldură și profund respect pe autorul Mircea Cărtărescu întrucât el este (așa cum și zice răspicat în prefața cărții) instrumentul prin care Dylan strălucește în limba română.