The Origin and Deeds of the Goths

by Jordanes

Iordanis, known in English as Jordanes (also Jordanis'), was a 6th century bureaucrat of the Eastern Roman Empire, who turned his hand to history late in life. Though he wrote a history of Rome (Romana), the book most of interest to us now are the manuscripts the source of De origine actibusque Getarum (The Origin and Deeds of the Goths), or Getica, written in Latin (probably Jordanes' third language) at Constantinople about 551 CE. He was asked by a friend to write this book by the church as a summary of a lost multi-volume history of the Goths by the statesman, Cassiodorus. The major factors in the selection of Jordanes for this task were his interest in history (he was working on a history of Rome), his ability to write succinctly and his own Gothic background. He had been a high-level notarius, or secretary, of a small client state on the Roman frontier in Moesia, modern northern Bulgaria.

Genres: History, Nonfiction, Classics, Medieval History, Ancient History, Ancient, Medieval

114 pages, Paperback

First published January 1, 551

About the author

Jordanes- also referred as Jordanis or Jornandes- was a 6th century Roman bureaucrat, notarius or secretary to Gunthigis Baza, a magister militum.

Of Alan origins, his grandfather Paria is believed to have been secretary to Candac, a leader of the Alans.

Reviews

[Erika · Rating 4 out of 5]

Redatta intorno al 550 sulla base di fonti classiche, quali le opere di Cassiodoro, Girolamo, Orosio e Strabone, la Storia dei Goti racconta le vicende di questo popolo di origine scandinava, che dalle regioni del Baltico si spinse fino alla nostra penisola. Suddivisa in quattro parti, l'opera di Jordanes ' storico di origine gotica, convertitosi al cristianesimo ' illustra dapprima i luoghi geografici dei Goti e l'ampiezza della loro migrazione; ne ricostruisce la storia, dalle origini fino allo scontro con gli Unni, per inoltrarsi infine nei fatti più «recenti», come la divisione in Visigoti e Ostrogoti e le imprese di questi ultimi, dal regno di Teodorico fino a Vitige e alla sua sconfitta contro Belisario. La Storia dei Gotioccupa un posto di grande importanza nell'ambito della storiografia medievale poiché rappresenta l'unica documento originale rimastoci relativo a un popolo per molti aspetti avvolto ancora nella leggenda.

[Gavin O'Brien · Rating 4 out of 5]

The translator, Charles Mierow, has done an excellent job in presenting as precise and comfortable translation as possible, no easy feat given Jordanes grammatically poor and clunky style which reflects his role as a military secretary, where high grammatical style and form were unnecessary. The success of Mierow is that his translation has remained the standard since 1915. He has also provided an introduction to the translation which attempts to explain Jordanes aims and he clearly sympathetic to the latter. In the 19th and early 20th century, the value of an ancient historian rested more on his grammatical eloquence than on the facts he presented, and such men like Tacitus came to be revered, while Jordanes was dismissed, overlooked and forgotten. Mierow, in his attempts to explain away these short comings, was very much ahead of his time as it is only since the 1980's that the value of Jordanes as a historian has been revised. Though much of his work is riddled with inaccuracies, mythology, and is composed with additions from numerous other works, Jordanes still manages to present a picture of the changes of late antiquity, and highlights some of the most important features, politics and figures of the 5th and 6th centuries.

So what can we say about Jordanes' Gothic History?

First the Positives;

(i) Its a nice short, for the most part, easy read.

(ii) It is one of only a handful of historical works to survive intact from late antiquity.

(iii) The mythological beginnings of the Goths, and other nations, which Jordanes describes are as colorful as one could expect from the traditions of antiquity and could easily inspire any lover of fantasy books to write a great work.

(iv) It details a number of important changes in late antiquity: the collapse of the Roman west, the rise of the Church, the position of Christianity and its importance as demonstrated by Jordanes' own writing, and the fall of the Goths in Italy during the wars of Justinian, among other things.
(v) It sheds light on key figures of the 5th Century: Pope Leo the Great, Attila the Hun, Flavius Aetius, and Theodoric, among others.

Secondly the Negative:

(i) Jordanes used excerpts from numerous other authors in creating his History, and it is also supposed to be a summery version of a larger history of Cassiodorus on the same topic. As such it is important to review the sources section in the introduction to at least be familiar with Jordanes sources.

(ii) Though mostly keeping to a chronological style, Jordanes tends to mix up events, facts, times, and condenses numerous events into a single period. For instance Attila's invasion of Gaul occurred in 451, and the subsequent invasion of Italy in 452. Jordanes condenses them as both occurring on 451, or at least never highlights the change of year.

(iii) Much of the start of the work predating the 5th Century is fictional. The text gradually becomes more factual there after.

(iv) As a note on the introduction by Mierow, while I would recommend it still be read I would suggest that readers interested should attempt to find more updated scholarly studies on Jordanes, as methods of studying and percieving ancient historians has greatly changed since the mid 20th century.

In short Jordanes work is a valuable insight into the changing world and perspectives of late antiquity. Though composed of excerpts from other works, and essentially an epitome of the larger Gothic History of Cassiodorus, the personality, style and spirit of Jordanes does not fail to shine through. If there is one thing his work shows best, it is that by the 6th century, Rome and Greece were no longer the only civilizations deserving of a mysterious, grand, and glorious past. Now new contenders were present to challenge them, not just on the battlefield, but also in the world of literature. In many ways Jordanes history would be echoed by Gregory of Tours and Bede, who would write their own histories of the Franks and Saxons with no less zeal.

[John Yelverton · Rating 4 out of 5]

A pretty fascinating read about a rather ignored section of ancient history. A bit compact, but still well worth your time.

[Josiah · Rating 5 out of 5]

I feel lucky to have read this. I'm going to translate it back into Gothic this year.

[Lunca · Rating 5 out of 5]

Getica lui Iordanes e o carte neobișnuită, un document unicat. Autorul scrie despre propriul popor și pune egalitate între identitatea goților și cea a geților (implicit, a dacilor). De aici pornește și marea controversă. Cartea în sine nu schimbă cu nimic istoria goților, dar o rescrie pe cea a dacilor, anulând accepția (aproape) unanimă în ceea ce privește identitatea și sfârșitul lor.

Mă gândeam că parcurgerea lecturii și înțelesul ei final nu ține de carte, cât de cititor. Cartea își arată una din fețe în funcție de cine ești. Dacă știi doar ce se vede pe copertă, titlul și autorul, te gândești la istoria geților. Dacă fix pentru istoria geților ai venit și cel mai probabil ești român, așteptările îți sunt clare, iar apoi citești și afli că strămoșii tăi au existat și după ce au fost cuceriți de romani, că i-au prăpădit bine, și-au făcut renume de cuceritori și că au cam fondat Spania. Printr-o rearanjare de cuvinte, dacii i-au cucerit pe romani.

Ediția în limba română apărută la Editura Univers are texte introductive care se îndreaptă într-o singură direcție și sunt pro teoriei conform căreia goții și geții au fost același neam. Autorii acestor texte fac ceva ce Iordanes nu face însă: îi consideră pe daci fondatori ai Europei și vin cu argumente proprii, susținându-se pe alocuri și de scrierea gotului. Nu oricine poate îmbrățișa neezitant o asemenea ipoteză. Fiecare o să vadă cartea într-o lumină diferită și își va contura o opinie. Este totuși de notat faptul că în introducere, români ai secolului nostru verbalizează franc ideea unei continuități getice pure (aș putea spune) după cele doua războaie daco-romane, însă o verbalizează cu mare vâlvă, punându-i pe geți în sufletul istoriei acelei vremi. Poate că scrierea ar fi fost primită altfel dacă ar fi existat, pe lângă aceste păreri, și păreri mai domolite. Aș fi fost foarte fericită să văd că cineva aduce în vedere alte surse istorice mai acceptate la nivel internațional. Nu ar fi fost crimă să se scrie că goții sunt recunoscuți ca fiind un neam germanic și să se deschidă alte ipoteze. Puteau să-i facă și pe daci germanici, că mare lucru nu știm despre ce limbă vorbeau tracii. Sau puteau să respingă ceea ce afirmă Iordanes.

Evident că naști polemică dacă spui că romanii vorbeau limba dacă. Iordanes nu spune pe nicăieri așa ceva. Tu folosești egalitatea got=get într-o singură direcție, deși doar Iordanes a fost acolo, faci analiză pe text și atât. (Bine, de fapt, nici măcar Iornades nu a fost acolo, că el scrie ceea ce s-a întâmplat înainte de existența sa, timp de generații.) Ăsta e un minus al ediției românești: opinii unilaterale care pot naște atât entuziasm, cât și opusul a ceea ce și-au propus. Într-o mare de opinii diverse, alegi mai lucid pe ce drum să o iei. E aici o nișe în istoria noastră poroasă, umbrită de o lipsă de ipoteze felurite.

Acum un alt scenariu, un alt cititor. Poate ai ajuns la carte dorind să afli mai multe despre goți, chiar de la un got de prin anul 500 și ceva, ai dat de Iordanes și te-ai ales cu o carte care nu se numește Gotica. Apar vizigoți, ostrogoți, neamul amalilor, neamul balților, lupte cu romanii, lupte cu hunii... Ești bine unde ești. Cât de relevant e pentru tine că din când în când, în loc de got apare get? Cât de mult e schimbată istoria goților de faptul că erau daci? E măcar bulversant? Nu ai citit anexele din ediția românească. Să zicem că susții ceea ce afirmă Iordanes și te documentezi. Până la urmă există un popor vorbitor de o limbă latină care pare ca e o rămășiță gotică. Goții care au plecat să se bată cu romanii s-au stabilit acolo. Nu s-au mai întors niciodată în Dacia. Alte meleaguri, alte metamorfoze. Nimic scandalos. Respecți ceea ce a scris getul Iordanes și nu îi faci pe daci întemeietorii marilor popoare ale Europei actuale. Scenariile pot să continue... Poți susține că Iordanes habar nu avea despre ce scria. Perfect valabil. Cartea capătă înțelesul pe care i-l dai.

Foarte mult mi-a plăcut să citesc despre acel segment dedicat interacțiunii dintre goți și huni, despre originile mitice ale celor din urmă (femei practicante de magie aflate în drumul geților, pe care le numesc haliurune și le alungă, se împreună cu duhurile necurate din deșert), barbaria lor și moartea nedemnă a lui Atila (s-a îmbătat în ziua nunții și s-a sufocat cu propriul sânge care i-a curs din nas). Tot în carte apar amazoanele (o societate războinică matriarhală), preoții care citeau viitorul în mațele cadavrelor (aruspicii), etimologia etnonimului gepid (leneș = gepanta, prilej cu care Iordanes afirmă că gepizii erau "cam înceți la minte și cam grei la trup"), dar și pilde istorice blânde și de bun simț, denotând faptul că Iordanes înțelegea problemele dintr-un stat.
A fost o carte frumoasă, pe alocuri hilară și scrisă într-un mod plăcut, fragmentar. Îmi e ușor să o răsfoiesc și sa ajung la pasajele care mă interesează. Îmi plac intervențiile directe ale lui Iordanes.

Tu, care citești această carte, să știi că eu am urmat scrierile înaintașilor și, din întinsele pajiști ale lor, am cules câteva flori, din care voi împleti, după puterea priceperii mele, o cunună pentru cei ce o caută. Și să nu creadă cineva că, în favoarea neamului mai înainte arătat, pentru că îmi trag obârșia din acel neam, am adăugat ceva în plus peste cele aflate sau citite. Pe de o parte n-am cuprins toate câte sunt scrise sau arătate despre ei înșiși, iar pe de altă parte cele expuse nu sunt atât spre lauda lor, cât spre lauda celui ce a învins.
(fragmentul final, pagina 361)

[Yann · Rating 3 out of 5]

Première mention des finnois dans un texte de l'antiquité que je rencontre

[Knut Sigurd · Rating 5 out of 5]

Jordanis er visst ikkje særleg påliteleg om det han skriv om, men så las eg denne mest for å få lese den gilde nynorsken til Sigmund Skard.

[Richard Seltzer · Rating 2 out of 5]

Barely readable. It's a shame. I wish there were more original sources for the history of that time.

[Elliot Gates · Rating 3 out of 5]

For a 1400 year old book this is a surprisingly interesting read. Jordanes tracks the history of the Gothic people with more than a hint of mysticism thrown in.

Like most ancient sources, its highly speculative but still useful for anyone researching The Goths.

[Emmanuel Wallart · Rating 3 out of 5]

C'est une histoire un peu farfelue des goths. Mais c'est la seule source existante alors...

[Adrian Torpan · Rating 5 out of 5]

O carte ce trebuie citită. O recomand.

[Radu Rafa · Rating 5 out of 5]

Protocroniștii români au făcut mereu mare caz de Iordanes și de opera acestuia, care, de altfel, este puțin semnificativă pentru știința istorică în sine. Cea mai mare valoare a operei constă în citările pe care le oferă din diverse opere, paradoxal mai valoroase decât prezenta, acum pierdute: Cassiodorus și Priscus (între alții). Ar mai fi și un oarecare Ablabius, despre care nu se mai știe aproape nimic. De fapt, Getica reprezintă un rezumat al operei monumentale a lui Cassiodorus, așa cum mărturisește și Iordanes în introducere, dar care, din păcate, nu ni s-a păstrat. Puținele contribuții ale autorului (Iordanes) privesc anumite precizări geografice, dovadă a faptului că s-a născut undeva la sud de Dunăre.

Cea mai mare confuzie pe care autorul o face se vădește chiar din titlu: Getica, ce se vrea a fi de fapt Gothica. E evident că goții și geții nu erau același popor cum încă se mai găsesc oameni să pretindă. De altfel, Iordanes spune că goții au venit din Scandza (ie. sudul Scandinaviei), că s-au bătut cu diferite triburi, că s-au așezat prima dată lângă marea Azov, și că abia apoi au ajuns în Dacia, de unde s-ar fi întors într-o a treia etapă lângă marea Azov (?). Tot Iordanes spune că goții erau înrudiți cu Gepizii, al căror nume ar însemna "goții înceți". Ori părerea generală din prezent este că Gepizii erau un trib germanic, și nu avem motive semnificative să ne îndoim de asta.

Atunci de ce Iordanes a venit cu ideea aceasta de a pune egalitate între Geți și Goți? A făcut o greșeală inteționată sau neinteționată?
Răspunsul se poate da dacă facem referire și la cealaltă operă a lui Iordanes, mai puțin cunoscută de români, intitulată Romana (ie. un breviar al istorie romane până la Justinian). În Romana, Iordanes pornește istorisirea de la facerea lumii, iar când ajunge la istoria romană pomenește mitul întemeierii Romei, și pe cei 7 regi (legendari?) ulteriori. Înainte de a termina această operă, Iordanes o întrerupe pentru a scrie Getica (la cererea unui oarecare prieten). Deci, în mod similar romanilor, Iordanes a găsit de cuviință să dea și goților un mit al întemeierii (Scandza) și o sorginte străveche. Însă nu putea da o sorginte străveche goților dacă nu-i lega cumva de mențiunile făcute de istoricul canonic al culturii europene - Herodotus. Cum goții nu apăreau deloc în opera acestuia, dar geții apăreau, a găsit ecuația salvatoare. Așa că Zamolxis ajunge un fel de rege got, la fel și Burebista și Diurpaneus. Preia și invaziile perșilor și macedonenilor împotriva dacilor, și le transferă goților (care, conform propriei cronologii, nici nu ar fi trebuit să se afle acolo la acea vreme). Sare peste cucerirea Daciei de Traian, precum și peste retragerea Aureliană (pentru că nu s-ar potrivi deloc cu ecuația sa fundamentală), și trece apoi către evenimente apropiate de contemporaneitatea sa, mai ales cele referitoare la huni și la Attila (relatări preluate din Priscus). Tot el desparte clar pe goți în două grupări principale: ostrogoții (care, inițial sub huni, au ajuns confederați ai romanilor, cucerind ulterior Italia sub Theodoric) și vizigoții (care s-au luptat împotriva vandalilor, francilor și suevilor, ajungând să stăpânească peste Spania și Franța de azi). De aici iarăși rezultă, clar, că nu se poate pune egalitate între goți și geți.

Ambele lucrări, atât Romana cât și Getica, se termină într-o notă pesimistă - a decăderii imperiului Roman de răsărit (sub Iustinian, pe care se pare că-l dezagrea datorită unor divergențe teologice), și respectiv a decăderii goților (vizigoții ies mai repede din istoria lui Iordanes, pe când ultima speranță pare a și-o pune în unirea politico-socială a ostrogoților cu romanii, înfăptuită prin Germanicus). Dacă ținem cont de această dorită unire romano-gotă, înțelegem și mai bine proiectul lui Iordanes de a da goților un mit fundamental (cum aveau și romanii) și o istorie cel puțin la fel de veche cu a lor.

Iordanes rămâne totuși un autor relevant pentru istoriografie datorită ideologiei sale. Este probabil primul istoric de limbă latină, non-latin, care scrie despre propriul popor. El reprezintă o bornă de civilizare a barbarilor germanici, un fel de naționalist avant la lettre. În rest, din punctul de vedere al datelor oferite, Iordanes nu este considerat de încredere de către istoricii din prezent (eu am citit o ediție engleză din 2023, și deci sunt la curent cu noutățile), și, cred eu, pe bună dreptate.

Această identitate goți/geți avea să fie preluată și de Isidor al Seviliei, și de alți istorici iberici importanți (inclusiv de un rege, Alfonso al X-lea), fenomen prezentat succint de frumoasa lucrare a lui Alexandru Busuioceanu ("ZAMOLXIS sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole"). Tot Alexandru Busuioceanu prezintă și efectele acestei confuzii în cultura spaniolă actuală, un important cap de pod pentru relațiile româno-spaniole.

Acestea fiind spuse, nu neg existența relațiilor culturale și sociale între geți și goți, mai ales în perioada de câteva secole în care aceștia au locuit unii alături de ceilalți. Însă cu siguranță nu putem vorbi de egalitate.

[Julio · Rating 2 out of 5]

Es difícil opinar de una crónica, los mismos principios que hicieron que se redactara no son evaluables por la mentalidad moderna y no quiero con estas palabras defender un relativismo absurdo, sirva únicamente como preámbulo para lo que diré concerniente a su utilidad.
No sirve leer esta crónica si solo interesa la historia sin apellidos, es más eficiente leer un resumen con las posiciones curiosidades o errores como el de los getas. En cambio, si lo que interesa es la mentalidad siempre es útil leer una época con tan pocas fuentes. Destacar aquí algunos puntos como la tradición de ensalzar al enemigo, un profundo cariño por los godos y lo curioso de desplazar la narración de la historia de la tradicional Roma. Y el curioso comentario de la teoría heliocéntrica de los godos.
Lo que se llama nuevo modelo de literatura nacional es una perspectiva muy interesante, pero hay que tener en cuenta que ni si quiera sabemos el origen de Jordanes, sería más justificable en ese caso Isidoro de Sevilla o Gregorio de Tours

[Jonathan · Rating 5 out of 5]

The history of a people: there was those blessed by the rising sun (Ostrogoths) and the good or worthy (Visigoths) originally written by a Goth, its a fine account of a people which didn't survive the Medieval era, who at times could be a fierce enemy to the Roman Empire and other times served them valiantly, eventually setting up their own kingdom in Italy (and too in Iberia and southern Gaul), holding it for the Byzantine Empire, which after the death of their great king and various intrigues that followed was eventually reconquered.

[Diarmuid Angland · Rating 4 out of 5]

A history of the Goths with a lot mythology origins thrown in.

This was a really interesting and different read. It’s quite readable in one way, you never lose interest and it keeps things pretty high level, though the original language is quite clunky and often seems strange.

That this was written by a serious Eastern Roman bureaucrat giving an account of the history of his people the Goths from other words really shows how little history people knew at the time.

[Wendelle]

the writing takes the tone and credulity of a mythic hymnal of the Goths and their dealings with peoples both real and legendary (Achilles and the Trojans are referred to), and fabulous lands they are said to have occupied and crossed. Also according to Jordanes the Goths win over everyone and everything.

[Daniel · Rating 4 out of 5]

A hugely important primary source, with an interesting mix of myth, make-believe, and actual history. I was surprised by how much space in a rather short book was devoted to Attila, but I guess it makes sense that the crowing achievement of the Gothic race was the battle of chalons, and unless you build up Attila's legend the battle isn't as significant.

[Lynne · Rating 3 out of 5]

A primary source in the history of the later Roman Empire written in the mid-500s CE. Pretty interesting, and a lot of fields and streams ran red with blood as a result of battles. Have a map of the Roman Empire handy, so you know where Pannonia, Dacia, Hesperia, etc actually are.

[Aaron Schuschu · Rating 3 out of 5]

History YouTube lied, it didn’t reference Cassiodorous referencing a tribe whose name I forgot which some historians today connect to the Kievan Rus. Although there was a lot of discussion about tribes along the Dieneper.

[Rick · Rating 4 out of 5]

Jordanes: way more nonconformist than you

Excellent history, even if it is obviously biased (e.g. Theodoric's dinner party for Odoacer). Required reading if you're interested in the Migration Period and that whole Fall of the Western Roman Empire thing.

[Reading Through the Lists · Rating 4 out of 5]

Essential reading for anyone wishing to studying Gothic history.

[Alexander Rolfe · Rating 3 out of 5]

This is a great resource for anyone looking to give their child a name that is no longer commonly used.

[Adam McPhee · Rating 2 out of 5]

Atilla the Hun stuff was fun but I'm no good at keeping track of who's who in al the barbarian tribes.

[Sven · Rating 3 out of 5]

It's alright

[Darnell]

Interesting as a historical artifact, but nowhere near as wild as I'd been led to believe. The style is very reminiscent of the Old Testament, just with a more Greek focus on battles and heroism.

[Hiéroglyphe · Rating 2 out of 5]

Poussif…

N'a ni le génie d'un Tite-Live ou d'un Thucydide, ni la clarté d'un historien moderne.

[Javier]

Libro ameno si te gusta la historia, y el tema de los godos en específico.

[Alex]

If you are interested in hearing a discussion of this book on my podcast, you can check it out here:

https://www.buzzsprout.com/2132180/13...

[Santiago González · Rating 3 out of 5]

Interesante e importante por tratar hechos que nadie trata, el estilo es compacto pero se deja leer más que su Romana.

[Alexander Baumgartner · Rating 3 out of 5]

Mysterious, dense