What do you think?
Rate this book
Isaac Laquedem
Nouvelle édition de Isaac Laquedem de Dumas augmentée d'annexes (Dumas, sa vie, son temps, son œuvre par de Bury).
L'ouvrage a été spécifiquement mis en forme pour votre liseuse.
- Naviguez par simple clic de chapitre à chapitre ou de livre à livre.
- Accédez instantanément à la table des matières hyperliée globale.
- Une table des matières est placée également au début de chaque titre.
A PROPOS DE L'ÉDITEUR :
Les éditions Arvensa, leaders de la littérature classique numérique, ont l'objectif de vous faire connaître les oeuvres des grands auteurs de la littérature classique à un prix abordable, tout en vous fournissant la meilleure expérience de lecture sur votre liseuse. Tous les titres sont produits avec le plus grand soin et bénéficient d'un système de navigation optimale.
Le service qualité s’engage à vous répondre dans les 48h.
Retrouvez tous les titres et offres privilégiées des éditions Arvensa sur leur site.
L'ouvrage a été spécifiquement mis en forme pour votre liseuse.
- Naviguez par simple clic de chapitre à chapitre ou de livre à livre.
- Accédez instantanément à la table des matières hyperliée globale.
- Une table des matières est placée également au début de chaque titre.
A PROPOS DE L'ÉDITEUR :
Les éditions Arvensa, leaders de la littérature classique numérique, ont l'objectif de vous faire connaître les oeuvres des grands auteurs de la littérature classique à un prix abordable, tout en vous fournissant la meilleure expérience de lecture sur votre liseuse. Tous les titres sont produits avec le plus grand soin et bénéficient d'un système de navigation optimale.
Le service qualité s’engage à vous répondre dans les 48h.
Retrouvez tous les titres et offres privilégiées des éditions Arvensa sur leur site.
397 pages, Kindle Edition
First published January 1, 1853
About the author
Alexandre Dumas
6,513 books12.8k followersThis note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
May 16, 2026
Bei der Lektüre von Der Mann ohne Eigenschaften fiel mir plötzlich Dumas ein. Wie weit entfernt ist das eigentlich, dachte ich, von einem „richtigen“ Buch wie Der Graf von Monte Christo. Ein unwürdiger Gedanke, natürlich.
Aber am nächsten Tag fand ich in einem Antiquariat zufällig fünf Bände Dumas mit insgesamt zehn Romanen, und den ersten davon musste ich sofort lesen.
Wir werden mit einem Fremden bekanntgemacht, der auf dem Weg nach Rom ist. Wir befinden uns im Jahre 1469. Der Mann ist um die vierzig, er wandert allein und ist, wie beiläufig erwähnt wird, Jude. Tatsächlich plant er, den Papst aufzusuchen, um zu beichten. Auf dem Weg dorthin begegnet er einer Reihe von Papst-Neffen, die als Raubritter ihr Dasein fristen und denen er verborgene Schätze aufzeigt. Er lehnt jede Belohnung ab. Sehr merkwürdig, sehr spannend.
Schließlich legt er beim Papst die Beichte ab, und wir erfahren, dass es sich um den ewigen Juden handelt, der einst sich geweigert hatte, dem Herrn zu helfen und darum von ihm zu ewiger Wanderschaft verdammt wurde.
Und das ist nur der Prolog. Denn nun wird die Geschichte des Mannes erzählt, jedenfalls ein Teil davon. Denn der Roman von Dumas ist unvollendet geblieben, wobei eine moderne Version immerhin über vierhundert Seiten hat, die von mir gelesene aber nur 135.
Isaak begegnet auf seiner Wanderschaft dem Apollonios von Tyana und lässt sich die Geschichte eines Schülers erzählen, der beinahe die Hexe Canidia geheiratet hätte. Mit Hilfe Canidias begegnet er Achill, der Spinx, Medea und einer Menge anderer mythischer Gestalten, alles wild durcheinander. Schließlich gelingt es ihm, Prometheus zu befreien und zum Tod zu verhelfen (Herkules hatte nur den Geier getötet), dafür erhält er endlich Zugang zu den Parzen, die ihn dazu verhelfen, Kleopatra wiederzubeleben. Und wozu das? Ja, und hier bricht das ab, und man kann sich gut vorstellen, dass das so noch ein paar hundert Seiten weitergehen kann, denn eben ist Nero an die Macht gekommen, ein hoffnungsvoller junger Mann, den sie nun beraten wollen.
Den Anfang fand ich großartig, aber dann ermüdet das erstaunlich schnell, so dass ich nicht unglücklich darüber bin, dass das Ende so abrupt kommt.
Hochinteressant ist die Vermischung von christlicher und griechischer Mythologie. Wie ihn denn Zeus unsterblich gemacht habe, wollen die Parzen wissen, und er sagt: „Ein Gott, der nichts mit ihm gemein hat, ja der ihn entthronen will, der Gott der Christen, der wahre Gott.“
Man beachte das will. Hat sich der Abstecher in die Welt Dumas (wenn er das denn geschrieben hat) gelohnt? Unbedingt.
7/10
Aber am nächsten Tag fand ich in einem Antiquariat zufällig fünf Bände Dumas mit insgesamt zehn Romanen, und den ersten davon musste ich sofort lesen.
Wir werden mit einem Fremden bekanntgemacht, der auf dem Weg nach Rom ist. Wir befinden uns im Jahre 1469. Der Mann ist um die vierzig, er wandert allein und ist, wie beiläufig erwähnt wird, Jude. Tatsächlich plant er, den Papst aufzusuchen, um zu beichten. Auf dem Weg dorthin begegnet er einer Reihe von Papst-Neffen, die als Raubritter ihr Dasein fristen und denen er verborgene Schätze aufzeigt. Er lehnt jede Belohnung ab. Sehr merkwürdig, sehr spannend.
Schließlich legt er beim Papst die Beichte ab, und wir erfahren, dass es sich um den ewigen Juden handelt, der einst sich geweigert hatte, dem Herrn zu helfen und darum von ihm zu ewiger Wanderschaft verdammt wurde.
Und das ist nur der Prolog. Denn nun wird die Geschichte des Mannes erzählt, jedenfalls ein Teil davon. Denn der Roman von Dumas ist unvollendet geblieben, wobei eine moderne Version immerhin über vierhundert Seiten hat, die von mir gelesene aber nur 135.
Isaak begegnet auf seiner Wanderschaft dem Apollonios von Tyana und lässt sich die Geschichte eines Schülers erzählen, der beinahe die Hexe Canidia geheiratet hätte. Mit Hilfe Canidias begegnet er Achill, der Spinx, Medea und einer Menge anderer mythischer Gestalten, alles wild durcheinander. Schließlich gelingt es ihm, Prometheus zu befreien und zum Tod zu verhelfen (Herkules hatte nur den Geier getötet), dafür erhält er endlich Zugang zu den Parzen, die ihn dazu verhelfen, Kleopatra wiederzubeleben. Und wozu das? Ja, und hier bricht das ab, und man kann sich gut vorstellen, dass das so noch ein paar hundert Seiten weitergehen kann, denn eben ist Nero an die Macht gekommen, ein hoffnungsvoller junger Mann, den sie nun beraten wollen.
Den Anfang fand ich großartig, aber dann ermüdet das erstaunlich schnell, so dass ich nicht unglücklich darüber bin, dass das Ende so abrupt kommt.
Hochinteressant ist die Vermischung von christlicher und griechischer Mythologie. Wie ihn denn Zeus unsterblich gemacht habe, wollen die Parzen wissen, und er sagt: „Ein Gott, der nichts mit ihm gemein hat, ja der ihn entthronen will, der Gott der Christen, der wahre Gott.“
Man beachte das will. Hat sich der Abstecher in die Welt Dumas (wenn er das denn geschrieben hat) gelohnt? Unbedingt.
7/10
August 5, 2017
Îmi plânge puțin sufletul fiindcă Dumas nu a continuat această poveste. M-a lăsat cu atâtea întrebări şi aveam speranța că mi se vor oferi răspunsuri în ultimele pagini, dar m-am înşelat. Este amuzant cum se regăseşte stilul său de a scrie chiar şi în povestirea vieții lui Isus. A fost o lectură plăcută, deşi m-a mirat puțin subiectul pe care l-a ales. Păcat că nu pot să înnod şi eu firul vieții autorului pentru a afla sfârşitul poveştii acestui Isaac Laquedem.
March 14, 2022
VIA APPIA.
Să presupunem că ne găsim la trei leghe depărtare de Roma, la capătul căii „Via Appia” în josul pantei muntelui Albano, în locul unde calea antica, veche de două mii de ani, se contopeşte cu un drum modern în vârstă de numai două secole, care ocoleşte mormintele şi, lăsându-le în stânga sa, ajung la poarta Sfântului Ioan de Latran.
Să mai presupunem că suntem în Joia Mare a anului 1469, când în Franţa domneşte Ludovic al XI-lea, Ioan al II-lea în Spania, Ferdinand I-ul în Neapole, Ferdinand al III-a împărat al Germaniei, Ivan al III-lea mare duce al Rusiei, Cristofor Moro doge al Veneţiei şi Paul al II-lea suveran Pontif.
Să ne amintim că este ziua solemnă la care, înveşmântat cu mantia de aur, având pe cap tiara, purtat sub baldachinul susţinut de opt cardinali, preotul rege, de la înălţimea bisericii Vechi a lui Constantin, deja condamnată şi gata de a face loc bisericii lui Bramante şi a lui Michel-Angelo, va da în numele sfinţilor apostoli Petru şi Pavel binecuvântarea sa Romei şi lumii, oraşului şi universului, urbi et orbi.
Din cauza acestei solemnităţi supreme, populaţiile satelor vecine se grăbesc pe drumurile de la Bracciano, Tivoli, Palestrina şi Frascati, îndreptându-se către oraşul sfânt unde clopotele tac. Liniştea lor mărturiseşte doliul creştinătăţii şi atrage lumea printr-un apel mut.
În mijlocul acestor drumuri care duc la Roma, şi care de departe, par acoperite de un covor mişcător dat de derularea de lungi şiruri de sătence cu fuste purpurii şi corsaje aurii, ţinând câte un copil de mână sau ducându-i pe umeri; păstori, înarmaţi cu lăncii, îmbrăcaţi cu vestoane de catifea albastră cu nasturi argintii, acoperite cu mantale brune şi trecând în galopul cailor lor mici de munte cu valtrapuri stacojii brodate cu ţinte de aramă; matroane grave cu înfăţişarea calmă, tronând în căruţe grele trase de atelaje de câte doi boi mari, albi, având coarne lungi, negre şi care seamănă cu statui vii ale lui Isis Thebana sau Ceres Eleusina; în mijlocul tuturor acestor drumuri, care asemenea unor artere imense poartă, prin deşertul sălbatic al câmpiei romane, sângele şi viaţa Romei vechi, un singur drum este pustiu. La acesta am vrut să ajungem.
Şi totuşi, nu pentru că din Albano n-ar coborî o mare afluenţă de oameni; nici că ar lipsi la întâlnire frumoasele ţărănci din Genzano şi din Velletri, păstorii din mlaştinile Pontinice şi Mondragone, în carele lor trase de bivoli cu respiraţia arzătoare şi cu ochii în flăcări; la intersecţia de care am vorbit, piosul cortegiu de pelerini abandonează calea antică, lăsând în stânga acest dublu şir de morminte şi traversând câmpia înierbată, apucă pe noul drum care uneşte vechea Cale Tusculană cu biserica Sfântului Ioan de Latran.
N-a fost întotdeauna aşa, mai ales pe această cale Appiană, astăzi atât de pustie, încât iarba ar răbufni prin interstiţiile dintre marile sale dale gri, dacă aceste dale, tăiate inegal din lava vulcanilor stinşi n-ar respinge orice vegetaţie. În frumoasele zile ale Romei Cezarilor – când era numită marea Appia, regina drumurilor, calea către Eliseu, constituia pe atunci locul de întâlnire a tot ce era mai bogat, mai nobil şi mai elegant în oraş. Şi alte căi, precum cea Latină sau Calea Flaminiană îşi aveau mormintele lor; fericit însă cel ce-şi avea mormântul pe Via Appia!
Să presupunem că ne găsim la trei leghe depărtare de Roma, la capătul căii „Via Appia” în josul pantei muntelui Albano, în locul unde calea antica, veche de două mii de ani, se contopeşte cu un drum modern în vârstă de numai două secole, care ocoleşte mormintele şi, lăsându-le în stânga sa, ajung la poarta Sfântului Ioan de Latran.
Să mai presupunem că suntem în Joia Mare a anului 1469, când în Franţa domneşte Ludovic al XI-lea, Ioan al II-lea în Spania, Ferdinand I-ul în Neapole, Ferdinand al III-a împărat al Germaniei, Ivan al III-lea mare duce al Rusiei, Cristofor Moro doge al Veneţiei şi Paul al II-lea suveran Pontif.
Să ne amintim că este ziua solemnă la care, înveşmântat cu mantia de aur, având pe cap tiara, purtat sub baldachinul susţinut de opt cardinali, preotul rege, de la înălţimea bisericii Vechi a lui Constantin, deja condamnată şi gata de a face loc bisericii lui Bramante şi a lui Michel-Angelo, va da în numele sfinţilor apostoli Petru şi Pavel binecuvântarea sa Romei şi lumii, oraşului şi universului, urbi et orbi.
Din cauza acestei solemnităţi supreme, populaţiile satelor vecine se grăbesc pe drumurile de la Bracciano, Tivoli, Palestrina şi Frascati, îndreptându-se către oraşul sfânt unde clopotele tac. Liniştea lor mărturiseşte doliul creştinătăţii şi atrage lumea printr-un apel mut.
În mijlocul acestor drumuri care duc la Roma, şi care de departe, par acoperite de un covor mişcător dat de derularea de lungi şiruri de sătence cu fuste purpurii şi corsaje aurii, ţinând câte un copil de mână sau ducându-i pe umeri; păstori, înarmaţi cu lăncii, îmbrăcaţi cu vestoane de catifea albastră cu nasturi argintii, acoperite cu mantale brune şi trecând în galopul cailor lor mici de munte cu valtrapuri stacojii brodate cu ţinte de aramă; matroane grave cu înfăţişarea calmă, tronând în căruţe grele trase de atelaje de câte doi boi mari, albi, având coarne lungi, negre şi care seamănă cu statui vii ale lui Isis Thebana sau Ceres Eleusina; în mijlocul tuturor acestor drumuri, care asemenea unor artere imense poartă, prin deşertul sălbatic al câmpiei romane, sângele şi viaţa Romei vechi, un singur drum este pustiu. La acesta am vrut să ajungem.
Şi totuşi, nu pentru că din Albano n-ar coborî o mare afluenţă de oameni; nici că ar lipsi la întâlnire frumoasele ţărănci din Genzano şi din Velletri, păstorii din mlaştinile Pontinice şi Mondragone, în carele lor trase de bivoli cu respiraţia arzătoare şi cu ochii în flăcări; la intersecţia de care am vorbit, piosul cortegiu de pelerini abandonează calea antică, lăsând în stânga acest dublu şir de morminte şi traversând câmpia înierbată, apucă pe noul drum care uneşte vechea Cale Tusculană cu biserica Sfântului Ioan de Latran.
N-a fost întotdeauna aşa, mai ales pe această cale Appiană, astăzi atât de pustie, încât iarba ar răbufni prin interstiţiile dintre marile sale dale gri, dacă aceste dale, tăiate inegal din lava vulcanilor stinşi n-ar respinge orice vegetaţie. În frumoasele zile ale Romei Cezarilor – când era numită marea Appia, regina drumurilor, calea către Eliseu, constituia pe atunci locul de întâlnire a tot ce era mai bogat, mai nobil şi mai elegant în oraş. Şi alte căi, precum cea Latină sau Calea Flaminiană îşi aveau mormintele lor; fericit însă cel ce-şi avea mormântul pe Via Appia!
April 19, 2018
Dumas’s death left this (forbidden) book unfinished, which is a pity. As usual, what a wonderful and erudite romp through the centuries!!
Most of it is the story of Jesus with more details you could find anywhere, but then we follow Isaac Laquedem going to all the other gods and divinities in order to fight the god that condemned him to immortality. Dumas seamlessly melds the life of Jesus and Greek mythology - as well as Roman history.
I read this book as research for a book I’m writing myself - it more than fulfilled my curiosity! However, I lament the fact it was left half finished...
Most of it is the story of Jesus with more details you could find anywhere, but then we follow Isaac Laquedem going to all the other gods and divinities in order to fight the god that condemned him to immortality. Dumas seamlessly melds the life of Jesus and Greek mythology - as well as Roman history.
I read this book as research for a book I’m writing myself - it more than fulfilled my curiosity! However, I lament the fact it was left half finished...
Displaying 1 - 4 of 4 reviews