Prezentul volum propune o colecție de povestiri scrise la cererea Ligiei Pârvulescu. Numitorul lor comun este personajul principal, întotdeauna feminin. Epoci diferite, fapte atemporale, secvențe realiste – totul legat de o femeie, în jurul căreia gravitează bărbați și fapte.
„Această carte e scrisă de oameni cărora le place să scrie, nu de femei și bărbați, pentru că veți găsi aici ceva de care ambele sexe sunt capabile: iubire, nefericire, nebunie, crimă, credință, rușine, infracțiuni, traumă, vindecare, filosofie, experimente sexuale, o mai bună înțelegere a viciilor, ură, compasiune...” ADRIAN TELEȘPAN
„Povestirile propun ipostaze în care femeile și bărbații se pot regăsi în anumite momente din viață, situații inedite, uneori neconformiste, alteori traumatice sau melancolice. Toate povestirile din volum sunt poteci spre lumi fantastice, al căror vortex luminos își așteaptă călătorii.” LIGIA PÂRVULESCU
Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022) și O numărătoare inversă (2021). Semnează volumul de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).
Este autoare de texte literare în antologiile colective Dragostea când te doare (Editura Litera), În umbra timpului (ca premiu doi în cardul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt).
A publicat fragmente de roman și proză scurtă în revistele literare Opt motive, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, P(R)OEZIA, Revista GOLAN, LiterNautica, Planeta Babel.
Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.
O colecție de povestiri ușor inconsecventă, cu motiv principal femeia în toate formele sale. Nu știu cum se alcătuiesc aceste volume colective, dacă se face o selecție dintr-un număr mai mare de povestiri sau dacă au fost incluse în volum toate textele primite, dacă există o redactare sau nu... dar am notițe.
Voi începe prin a menționa povestirile care m-au atins, pe care le-am notat cu 5, respectiv 4 stele:
„Anonima” - Doina Ruști. M-am întors la „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” pentru a vedea dacă e de acolo, nu e, dar ar fi putut la fel de bine fi. M-a fermecat așa cum a făcut-o și respectivul volum de povestiri, în același stil inconfundabil, cu același umor și același colorit vibrant.
„Nimic din ceea ce nu poate face un om”. Allex Trușcă. M-a surprins autorul cu o povestire fără accente fantastice, dar care m-a emoționat profund. Doamna Elena putea la fel de bine să fie bunica mea.
„Nud” - Irina Georgescu Groza. Am citit-o cu sufletul la gură și cu multă, multă durere. Autoarea a știut exact unde să apese ca să-mi sfâșie sufletul.
„Secrete” - Petre Nechita. O povestire a confuziei, a căutării de sine, abordând un subiect foarte actual.
„Verbena Officinalis” - Cristina Bogdan. Deși subiectul (religios) nu e ceva ce să iau cu mine, proza este încântătoare.
„Akujia” - Emilia Toma. Un eseu despre ce înseamnă să (nu) fii femeie, despre dărâmarea preconcepțiilor. Tare mi-ar fi plăcut să fie mai lungă.
„Materna” - Emanuela Ilie. Dureroasă, familiară până la un punct, din nou parcă prea scurtă.
Undeva la mijlocul drumului, cu elemente care mi-au plăcut, dar mi-a lipsit ceva:
„Primăvara” - Adrian Teleșpan. Puteam să mă lipsesc de mijlocul povestirii cu lejeritate. Începutul minunat, finalul dureros, dar am pierdut continuitatea din cauza digresiunii.
„Alba” - Ligia Pârvulescu. Povestea unei prietenii improbabile, care nu ține cont de timp și de diferențe.
„Emma. femeia care s-a îndrăgostit de un ac” - Laura Sorin. Basm, nu tocmai cel mai original, dar simpatic.
„Vecinătate” - Alina Pavelescu. Un moment de viață surprins cu franchețe (dar m-aș fi putut lipsi de apelativele jignitoare).
„Lulu, ce-o să te faci când vei fi mare?” - Ioana Miron. Eseu despre feminitate, un flux al conștiinței care este, în același timp, un exercițiu de măiestrie lingvistică. Totuși, m-a plimbat prea mult prin labirint. Ultima pagină însă m-a lovit dur.
„Sofia” - Ștefania Mihalache. Slice of life care pune în prim plan alcoolismul și efectele acestuia asupra vieții și relațiilor interumane.
Povestiri cu care, din păcate, nu am putut rezona:
„Pescarul din automobilul părăsit” - Ruxandra Cesereanu. Ar fi fost o pildă cu iz de basm simpatică, dar s-a dus într-o zonă religioasă cu care eu nu mă înțeleg.
„Aventuri în Karlsplatz” - Robert Șerban. Nu am înțeles care-i subiectul, ce vrea de la mine, nici de ce-i scrisă ca o compunere de școală primară.
„Paralel” - Roxana Brănișteanu. Am senzația că-i semi-autobiografică, dar dialogul nu are deloc veridicitate, lumea nu vorbește așa în viața reală, iar referința sexuală nu-și avea rostul.
„Librarul” - Dorian Dron. E atât de problematică abordarea, în contextul actual. Nu văd deloc în regulă să dai apă la moară discursului transfob.
Am notat fiecare proză scurtă cu până la 5 stele, și făcând media am ajuns la 4. Adevărul e că mi-a plăcut să descopăr voci noi, deși nu toate textele au fost la fel de puternice. În general, scriitura mi-a plăcut cel mai mult la fiecare autor în parte, deși ideile sau execuția au lăsat de dorit pe ici, pe colo. Doar două povestiri au primit 5 stele din partea mea: „Anonima” de Doina Ruști, fiindcă a fost interesantă și bine scrisă și nu am avut ce-i reproșa, și „Nud” de Irina Georgescu Groza, care mi-a evocat tot ce trebuia să evoce, m-a șocat, m-a înfuriat, iar pe deasupra mi-a plăcut mult și scriitura. Dar pe ea am mai citit-o cu „Noaptea dintre lumi”, așa că într-un fel știam că scrie bine. În rest, sclipiri de mic geniu pe alocuri, însă nimic memorabil cu adevărat. M-am bucurat pur și simplu de experiența lecturii.
Nu a inceput prea bine, proza lui Robert Serban m-a iritat efectiv. Incearca sa gândească ca o femeie, dar ce reușește el să sugereze este jignitor și penibil. Sper ca următoarele texte să fie mai bune.
„Lulu, ce-o să te faci când vei fi mare?” de Ioana Miron: interesanta prietenia, dar prea dens si poetic pentru o proza scurta. M-a obosit.
„Sofia” de Stefanie Mihalache: rezolvarea de tip just because mi s-a parut prea seaca. Alcoolismul foarte rar apare doar asa, pentru ca e bun la gust bautura. Finalul a stricat povestea pentru mine. Pacat.
„Alba” de Ligia Pârvulescu: din nou o prietenie interesanta, dar n-am inteles care e faza cu vaccinul. E cam ca nuca in perete, Alba, arhitecta e in acelasi timp dezvoltatoare de vaccinuri? Si ce mai stie sa faca? E verisoara cu Elon Musk?
... Îmi propusesem să scriu despre fiecare text, poate reiau cândva.
Dacă pânâ la jumătate textele nu m-au impresionat, începând cu textul Doinei Ruști volumul urcă într-o cu totul altă clasă.
Textele Irinei Georgescu Groza și al lui Adrian Teleșpan au dat cu mine de toți pereții, iar Ruxandra Cesereanu și Laura Sorin au fost surprinzătoare, de o frumusețe stranie.
"Pe inima mea nu e niciun bolovan. Mă uit în mine și nu văd nimic rău.", și cred că volumul ăsta de proză contemporană mi-a redeschis pofta de a citi ce mai scriu autorii români. Mi-am spus că nu mai există viață după Lavinia Braniște, pe care am citit-o pe nerăsuflate, așa că nu am mai acordat mari șanse scriitorilor români și acum îmi pare rău. Sunt în cartea asta niște texte foarte frumoase, dar un lucru e cert: nu e loc de veselie. Mie mi-au plăcut mult "Nud" de Irina Groza, care te trece prin toate stările. E un text dur, imbibat în melancolia zilelor în care mama îți coace vinete și te întreabă dacă ești bine. Dar ce mai înseamnă în ziua de azi să fii bine?
"Nimic din ceea ce nu poate face un om" de Allex Trușcă e un text atât de uman, fără elemente fantastice, despre război, iubiri pe care încerci să le înțelegi mult timp după, despre oameni care rămân vii prin fotografiile pe care le mai privești din când în când.
"Paralel" de Roxana Brănișteanu nu vine neapărat cu ceva nou, dar mi-a plăcut totuși cum a fost construit textul. Deși subiectul e clișeic - o iubire toxică, un el veșnic nemulțumit și o ea care caută să se răzbune, mi-a plăcut că textul a fost spart în gândurile lui versus gândurile ei.
"Librarul", "Alba" și "Materna" merită și ele menționate.
Din păcate un volum destul de inconsecvent, cu proză bună, dar și texte foarte slabe. Dar a fost o provocare binevenită trecerea de la un registru stilistic la altul atât de repede și descoperirea unor autori atât de diverși. Dintre toate, povestirea Irinei Georgescu-Groza mi s-a părut cea mai închegată, mai bine scrisă, dar și mai dureroasă.
Făcând media punctajelor celor 17 povestiri a rezultat nota 3.35 din 5. Menționez însă că am notat cu patru stele trei povestiri, iar alte cinci au primit cinci stele.
Este întrucâtva revelator să descoperi câte un personaj central feminin (singurul lucru pe care-l au în comun aceste proze scurte), dar în epoci diferite, de condiții variate, cu istoric ce (poate) duce viitorul într-o direcție distinctă față de a altor personaje. Spun că este revelator pentru că se simte într-un fel anume să îți descoperi gânduri în personajul unor alte vremuri sau să identifici tipare de gândire observate la femeile din familie într-o creație literară, de exemplu. E important, am spus-o și o spun des, să găsești în literatură vieți pe care nu le-ai trăit, dar pe care le-ai fi putut avea, sau vieți pe care nu le-ai trăit ca atare până la capăt – poate că ai luat decizii care te-au deturnat de la un scop anume, poate ai fost împinsă de o situație excepțională spre ceea ce a devenit viața care te face să fii cine ești acum).